Sunteți pe pagina 1din 5

Incredibilia.

ro
incredibilia.ro/arkaim-stonehenge-din-rusia

13 decembrie 2018

Ai auzit până acum de Arkaim? Cu toții am auzit de Stonehenge. Dacă ai


intra în jungla amazoniană și ai căuta un trib de vânători-culegători și i-
ai întreba dacă au auzit de Stonehenge, probabil că răspunsul ar fi „da”.

Monoliții din Wiltshire sunt celebri și au intrat în cultura populară din


lumea întreagă. Însă ai fi surprins să afli că Stonehenge nu este singurul
cerc de monoliți din lume?

Poate că nu, însă mulți nu își dau seama că în lume se află cam 5.000
de astfel de structuri.

Reprezentare artistică a structurii originale de la Arkaim

Unele sunt niște colecții de cercuri, precum cercurile senegambiene din


Gambia și Senegal, care sunt luate în evidență drept un singur cerc pe
lista globală, însă care sunt de fapt alcătuite din o mie de monumente
separate, care acoperă o zonă de 24.000 de kilometri pătrați.

1/5
Marea Britanie se laudă cu multe astfel de situri neolitice, însă nu deține
monopolul asupra lor. Unul dintre vecinii acestei țări deține, de
asemenea, multe astfel de structuri.

Unele dintre cele mai interesante monumente neolitice se află între


granițele fostei Uniuni Sovietice, cum ar fi stâlpii de piatră Manpupuner ,
numiți și „Cei șapte uriași adormiți”.

Arkaim este unul dintre aceste locuri. Este considerat cel mai important
și mai enigmatic sit arheologic din emisfera nordică. Situl este învăluit în
controverse și este uneori numit „Stonehenge-ul Rusiei”. Se află la
granițele regiunii Celiabinsk, în Uralii de Sud, la nord de granița cu
Kazahstan.

Însă nu este vorba despre un cerc de monoliți, așa cum este cazul la
Stonehenge. Arkaim este rămășița unei așezări mari, care este de fapt
un sat care a fost fortificat cu două ziduri circulare de piatră.

Un sat al „cititorilor în stele”


Așezarea acoperă o zonă de aproximativ 67.000 de metri pătrați și este
compusă din două cercuri de locuințe separate de o stradă, iar în centru
se află o piață.

Situl a fost descoperit (mai bine zis, redescoperit) în 1987 de o echipă


de arheologi ruși și un val de entuziasm a luat imediat cu asalt lumea
arheologiei. Situl și artefactele de aici au fost datate ca fiind din secolul
XVII î.e.n. și, în general, se consideră că așezarea a fost construită
acum 4.000-5.000 de ani, ceea ce înseamnă că are aceeași vechime
aproximativă precum Stonehenge.

Arkaim are și un alt nume, care nu e tocmai acceptabil. Se mai numește


„Orașul svastică”, sau „Orașul mandală”. A primit aceste nume din două
motive. În primul rând, dispunerea așezărilor în jurul pieții centrale pare
a avea forma unei svastici.

După cum știm, svastica este simbolul antic deturnat de naziști și


adoptat azi de grupurile rasiste. Al doilea motiv este că se crede că
așezarea făcea parte din cultura Sintașta, care este o rasă indo-iraniană

2/5
(de fapt, o identitate lingvistică) din vechea stepă eurasiatică,
cunoscută popular drept „rasa ariană”.

Există, deci, oameni care ar vrea să poată susține că Arkaim este, de


fapt, locul de naștere al rasei superioare, chiar dacă puțini oameni de
știință din mainstream cred că acest raționament este corect. Dar situl
are mai multe secrete interesante decât asocierea sa cu aspectele
incorecte politic ale culturii noastre.

Arkaim a fost un observator astronomic

Arkaim în ziua de azi

Zona i-a interesat pe arheoastronomi, și acesta este motivul asocierii


sale cu Stonehenge. Se știe de mult timp că Stonehenge a fost construit
ținându-se cont de anumite observații astronomice.

De fapt, din punct de vedere tehnic, este un observator. Stonehenge


permitea și încă permite observarea a zece fenomene astronomice
distincte, folosind 22 de elemente.

3/5
Unii arheoastronomi susțin că Arkaim permite observarea a 18
fenomene, folosind 30 de elemente. Asta înseamnă că unele
evenimente cereşti pot fi observate folosind situl într-un anumit fel şi că
Arkaim oferea mai multe fenomene observabile decât Stonehenge.

Se pare că Arkaim este un observator astronomic mai bun decât


Stonehenge. Potrivit arheologului rus K. K. Bistrușkin, Stonehnge oferă
o acuratețe a observației de 10 minute de arc la un grad, în timp ce
Arkaim oferă o acuratețe de un minut de arc.

Această precizie este incredibilă pentru acele vremuri, și a fost depășită


numai de preciza documentată în Alamgestul din Grecia antică, 2.000
de ani mai târziu.

Un vestigiu din trecutul misterios al omenirii


Aceste construcții cu scop astronomic au fost ridicate cu mult timp
înainte de egipteni și greci, și sunt o dovadă a sofisticării și dezvoltării
civilizațiilor care le-au construit. Cei care cred în teoriile conspirației sau
care nu se mulțumesc să accepte dogma istoriei convenționale ar
putea spune că situl oferă dovezi despre existența unei civilizații
pierdute în trecutul omenirii.

Arkaim este doar un exemplu din comorile arheologice ascunse în


Rusia. Situri similare au fost pierdute din cauza progresului industrial,
situri cum ar fi Sarkel, o fortăreață din calcar și cărămidă, construită de
cultura khazară în anul 830, care a fost inundată la ordinul guvernului
rus pentru a construi rezervorul Tsimliansk, în 1952.

Din cauza secretomaniei din timpul Războiului Rece și, posibil, din
cauza barierelor lingvistice, există multe astfel de situri care încă nu au
fost descoperite, analizate și explorate.

Cu siguranță, timpul va scoate la iveală multe alte secrete îngrupate în


această parte de lume…

Iar acum, descoperă alte construcții antice misterioase: Cine a construit


Marele Zid din Siberia?

4/5
5/5

S-ar putea să vă placă și