Sunteți pe pagina 1din 10

Tema 2.

Componentele fizice ale unei reţele de date


2.1. Cabluri şi conectori coaxiale

Cablul coaxial constă dintr-un miez de cupru, înconjurat de un înveliş izolator, apoi de
un strat de ecranare format dintr-o plasă metalică şi de o cămaşă exterioară de protecţie (Fig
2.1.). Ecranele protejează datele transmise prin cablu, eliminând zgomotul, astfel datele nu
vor fi distorsionate. Miezul unui cablu coaxial transportă semnale electrice. Aceste semnale
electrice reprezintă datele. Dacă miezul şi plasa de sârmă se ating, se produce un
scurtcircuit. Acesta conduce la distrugerea datelor care circulă prin cablu. Cablul coaxial este
destul de rezistent la interferenţe. Acesta a fost motivul pentru care cablul coaxial a fost
utilizat în cazul distanţelor mari.

Tipuri de cablu coaxial:

Thicknet 10BASE5 – Cablu coaxial gros care a fost folosit in reţelistică şi funcţiona la
viteze de 10 megabiţi pe secundă până la o distanţă maximă de 500 de metri.

Thinnet 10Base2 – Cablu coaxial subţire, care a fost folosit în reţelistică şi funcţiona
la viteze de 10 megabiţi pe secundă până la o distanţă maximă de 185 de metri, după
ce semnalul începea să se atenueze. Face parte din familia numită RG-58 şi are o
impedanţă de 50 ohmi.

Thicknet 10BASE5 Thinnet 10BASE2


Fig. 2.1. Cabluri coaxiale

Conectori pentru cabluri coaxiale

Pentru conectarea la calculator se folosesc componente de conectare BNC (British Naval


Connector) – pentru cablul coaxial Thinnet 10Base2.

a) Conectorul de cablu (Fig. 2. 1.1.) este sertizat la cele două capete ale cablului.
b) Conectorul BNC-T (Fig. 2.1.2.) cuplează placa de reţea din calculator la cablul de
reţea.
c) Conector BNC bară (Fig. 2.1.3.) conectează doua segmente de cablu coaxial subţire.
d) Terminatorul BNC (Fig. 2.1.4.) se foloseşte la fiecare capăt al magistralei pentru a
absorbi semnalele parazite. Fără terminatoare o reţea de tip magistrală nu poate
funcţiona.
Fig. 2.1.1. Conector Fig. 2.1.2. Conector Fig. 2.1.3. Conector Fig. 2.1.4. Terminator
de cablu BNC BNC-T BNC bară BNC
Fişa de documentare 2.2. Cabluri şi conectori torsadate (Twisted Pair)
Acest material vizează competenţa / rezultat al învăţării : Utilizează componentele fizice
utilizate în reţelele de date.

Cablul torsadat este un tip de cablu, care în compoziţia sa conţine cupru. Se


foloseşte în reţelele telefonice şi în majoritatea reţelelor Ethernet. Constă din două fire
de cupru izolate, răsucite unul împrejurul celuilalt. O pereche de fire formează un
circuit. Torsadarea oferă protecţie împotriva interferenţelor cauzate de celelalte
perechi de fire din cablu. Perechile de fire de cupru sunt acoperite intr-o izolaţie de
plastic codificată pe culori şi sunt torsadate împreuna. O izolaţie exterioară protejează
fasciculul de perechi torsadate.

Funcţionare, anularea surselor de zgomot

La trecerea curentului printr-un fir de cupru, este creat un câmp magnetic în jurul
firului. Fiecare circuit are doua fire, iar intr-un circuit cele doua fire au câmpuri
magnetice de sens opus. Astfel se produce efectul de anulare a câmpurilor
magnetice.

Tipuri de cablu torsadat:

Cablu torsadat neecranat (Unshielded twisted-pair - UTP) – Cablu care are patru
perechi de fire (Fig. 2.2.1). Acest tip de cablu se bazează numai pe efectul de anulare
obţinut prin torsadarea perechilor de fire care limitează degradarea semnalului
cauzată de interferenţe electromagnetice (EMI) şi interferenţe în frecvenţa radio (RFI).
UTP este cel mai folosit tip de cablu în reţele. Lungimea unui segment poate fi de
maxim 100 m.

Cablu torsadat ecranat (Shielded twisted-pair - STP) – Fiecare pereche de fire este
acoperită de o folie metalică pentru a ecrana şi mai bine zgomotul (Fig. 2.2.2). Patru
perechi de fire sunt ulterior învelite într-o altă folie metalică. STP reduce zgomotele
electrice din interiorul cablului. De asemenea reduce EMI şi RFI din exterior. Lungimea
unui segment poate fi de maxim 100 m.

Fig. 2.2.1 Cablu torsadat Fig. 2.2.2 Cablu torsadat ecranat Fig. 2.2.3 Cablu torsadat în folie
neecranat UTP STP FTP

Standarde şi specificaţii

Standardul EIA/TIA 568 cuprinde specificaţiile cablului UTP referitor la cablarea clădirilor
comerciale.
EIA/TIA – Electronic Industries Association / Telecommunications Industries Association
1. Categoria 2 (CAT2) este certificat pentru transmisii de date de până la 4 Mbps
(Megabiţi per secundă). Conţine patru perechi torsadate.

2. Categoria 3 (CAT3) este certificat pentru transmisii de date de până la 10 Mbps


(Megabiţi per secundă). Conţine patru perechi torsadate.

3. Categoria 4 (CAT4) este certificat pentru transmisii de date de până la 16 Mbps


(Megabiţi per secundă). Conţine patru perechi torsadate.

4. Categoria 5 (CAT5) este certificat pentru transmisii de date de până la 100 Mbps
(Megabiţi per secundă). Conţine patru perechi torsadate.

5. Categoria 5e (CAT5e) este certificat pentru transmisii de date de până la 100 Mbps
(Megabiţi per secundă). Conţine patru perechi torsadate. Are mai multe torsadări pe
metru decât cel de categoria 5. Este descris de standardul EIA/TIA 568-B. Este cel
mai folosit tip de cablu în zilele noastre.

6. Categoria 6 (CAT6) este certificat pentru transmisii de date de până la 1Gbps (Gigabiţi
per secundă). Conţine patru perechi răsucite. Impune specificaţii mai stricte pentru
interferenţe (crosstalk) şi zgomotul de fundal (system noise).

7. Categoria 6A (CAT6A) este certificat pentru transmisii de date de până la 10 Gbps


(Gigabiţi per secundă). Conţine patru perechi răsucite care pot avea un despărţitor
central pentru a separa perechile din interiorul cablului.

.
Fişa de documentare 2.3 Cabluri şi conectori de fibră optică (Fiber Optic)

În acest tip de cablu, fibrele optice transportă semnale de date digitale sub forma unui
impulsuri luminoase modulate. Prin fibră optică nu circulă semnale electrice, ca urmare, este
un mod sigur pentru transport de date, deoarece datele nu pot fi interceptate.

Un cablu cu fibră optică, este format dintr-una sau mai multe fibre optice învelite intr-o teacă
sau cămaşă. Fibra optică este un conductor din sticlă sau plastic. Fibrele optice sunt alcătuite
dintr-un cilindru de sticlă, numit armatură.

Fiecare fibră de sticlă transmite semnalele într-o singură direcţie!

Funcţionare, anularea surselor de zgomot

Datorită faptului că este confecţionat din sticlă, cablul cu fibră optică nu este afectat de
interferenţe electromagnetice sau interferenţe cu frecvenţe radio. Toate semnalele sunt
convertite în impulsuri de lumină pentru a intra în cablu, si convertite înapoi în semnale
electrice când părăsesc cablul. Un cablu cu fibră optică poate transmite semnale care sunt
mai clare, ajung mai departe şi au o lăţime de banda mai mare decât cablurile de cupru sau
alte cabluri metalice. Cablurile cu fibră optică pot străbate distanţe de câţiva kilometri înainte
de a fi nevoie ca semnalul să fie regenerat.

Exista două tipuri de cabluri cu fibră optică (Fig 2.3.1):

Multimode – Cablul are un miez mai gros decât cablul single-mode. Este mai uşor de
fabricat, poate folosi surse de lumină mai simple (LED-uri) şi funcţionează bine pe
distanţe de câţiva kilometri sau mai puţin.

Single-mode – Cablul are un miez foarte subţire. Este mai greu de fabricat, foloseşte
laser pentru semnalizare şi poate transmite semnale la distanţe de zeci de kilometri.

Fig. 2.3.1 Fire de fibră optică


Conectori folositi pentru fibră optică

Exista mai multe tipuri de conectori: SC, ST, LC, MT, MIC (FDDI) si FC (Fig 2.3.2). Aceste
tipuri de conectori pentru fibra optică sunt half-duplex, ceea ce permite datelor să circule intr-
o singură direcţie. Astfel, pentru comunicaţie este nevoie de două fire.

SC ST LC

MT MIC FC

Fig. 2.3.2 Conectori pentru fibră optică - SC, ST, LC, MT, MIC (FDDI), FC
Wireless LAN (Reţea fără fir)

Reţele wireless

O noua tehnologie in domeniul retelelor incearca sa se impuna in momentul actual, cea a


retelelor LAN in care locul cablurilor, ca mediu de transmisie a datelor, este luat de undele
electromagnetice.Tehnologiile Wireless ne înconjoară şi ne-au înconjurat şi cu mai mult timp în urmă,
televiziunea,radioul, telefoanele celulare, telecomenzile, radarul, sistemele de alarmă ş.a.m.d. sunt deja
integrate înviaţa noastră de zi cu zi.O retea WLAN (Wireless Local Area Network ) este un
sistem flexibil de comunicatii de date,folosit ca o extensie sau o alternativa la reteaua
LAN prin cablu, intr-o cladire sau un grup de cladiri apropiate. Folosind undele
electromagnetice, dispozitivele WLAN transmit si primesc date prin aer, eliminand
necesitatea cablurilor si transformand reteaua intr-un LAN mobil. Astfel, daca o firma are unWLAN ,
la mutarea în alt sediu nu este nevoie de cablari si găuriri in pereti si plafoane pe care acestea
le presupun, ci pur si simplu se muta calculatoarele si reteaua poate functiona imediat. Ce-i drept , in
general retelele WLAN se folosesc impreuna cu LAN-urile clasice, mai ales pentru parte de tiparire in
retea şi pentru legatura la server.Standardul pentru reţelele fără fir care a fost creat s-a numit 802.11
(1Mbps) şi câteva obiective pecare acest standard le-a atins:
• găsirea unei benzi de frecvenţe care să fie disponibile, de preferinţă la nivel mondial
• tratarea faptului că semnalele radio au o acţiune limitată
• asigurarea menţinerii confidenţialităţii utilizatorului.Standardul 802.11 din 1997 specifică trei tehnici
de transmisie:
• Infraroşu
• Transmisii radio pe distanţă scurtă FHSS (Frequency Hopping Spread Spectrum)
• Transmisii radio pe distanţă scurtă DSSS (Direct Sequence Spread Spectrum)! Atât FHSS cât şi
DSSS utilizează o parte a spectrului care nu necesită licenţe (banda 2.4 GHz şimai nou 5.7 GHz)! În
1999 a ieşit standardul 802.11a care foloseşte o bandă de frecvenţă mai mare şi atinge
54Mbps precum şi standardul 802.11b care folseşte o tehnică de modulare diferită atingând o viteză de
pânăla 11MbpsComputerele trimit datele folosind semnale electronice. Transmiţătoarele radio
convertesc acestsemnal electronic în unde radio care vor radia în linii drepte prin antena
transmiţătorului.Trebuie ţinut cont de următoarele :
• undele radio se atenuează pe măsură ce se îndepărtează de antena transmiţătorului de
aceea şireceptorul trebuie să aibă o antenă care recepţionează semnalele echivalente cu cele tansmise
(dar mult mai slăbite); apoi se regenerează semnalul
• ca şi lumina undele radio pot fi absorbite de anumite materiale şi reflectate sau refractate de
altele N o ţ i u n e a d e s e m n a l f a c e r e f e r i r e l a u n i m p u l s e l e c t r i c , u n e ş a n t i o n d e
l u m i n ă s a u o u n d ă electromagnetică modulată. Toate acestea fac parte din rândul semnaleleor
analogice şi pot transporta dateîn cadrul unei reţele. Un semnal analogic are următoarele caracteristici:
• Este ondulat
• Are un grafic continuu, în care voltajul variază în timp
Este natural (există semnale analogice creat fără intervenţia omului)
• A fost folosit în cadrul comunicaţiilor de mai bine de 100 ani.

Undele radio, microundele, lumina vizibilă, razele gama, toate par a fi lucruri diferite. Cu toatea s t e a
e l e n u s u n t a l t c e v a d e c â t t i p u r i d e e n e rg i e e l e c t r o m a g n e t i c ă . To a t e a c e s t e
t i p u r i d e e n e rg i e electromagnetică aranjate în funcţie de lungimea de undă (de la mare
la mic) formează aşazisul spectruelectromagnetic. În general, pe măsură ce ne deplasăm de la
undele radio lungi către lumina vizibilă, undele se comportă din ce în ce mai mult ca lumină şi din ce
în ce mai puţin ca unde radio.Pentru că toate undele electromagnetice sunt generate în acelaşi
mod, ele au multe proprietăţicomune cum ar fi viteza de deplasare de aproximativ 300.000
kilometri/s în vid.Ochiul uman poate intercepta energia electomagnetică având o lungime de undă între
400 şi 700 nanometrii (nm), adică numai ceea ce noi denumim lumina vizibilă (curcubeu de culori)
400 – violet700 – roşuLumina infraroşie (cea cu lungime de undă ceva mai mică decât lumina roşie)
este folosită pentrua transmite date prin fibra optică (lungimi de undă folosite 850 - 1310 – 1550
nm).Într-o transmisie, semnalele electrice (datele) de la un computer dintr-un LAN nu sunt
transmisedirect în antena transmiţătorului, ci ele sunt folosite pentru a altera (a modifica) un alt semnal
mai puternicnumit semnal purtător (purtătoare). Acest proces de modificare a purtătoarei poartă
denumirea de modulare.Există trei moduri de a modula o purtătoare şi anume:
•modulare în amplitudine - Amplitude Modulation (AM): folosită de staţiile radio acest
tip demodulare modifică înălţimea sau amplitudinea purtătoarei
•modularea în frecvenţă - Frequency Modulation (FM): folosită de staţiile radio acest tip
demodulare modifică frecvenţa purtătoarei
•modulare de fază – PhaseModulation (PM): acest tip de modulare modifică faza purtătoareiPentru
transmiterea în WLAN-uri se foloseşte Carrier Sense Multiple Access/Collision Avoidance
(CSMA/CA).
Rolul unui receptor (receiver) este acela de a demodula semnalul purtător recepţionat prin antenă adică
de a interpreta schimbările din acest semnal pentru a reconstrui semnalul electric original.
Utilizatorii acceseaza reteaua WLAN prin adaptoare speciale , care se prezinta sub forma
unor placi PCI sau ISA, pentru PC-urile desktop, sau a unor echipamente externe, pentru
notebookuri. Elefunctioneaza ca si placile de retea clasice, iar sistemele de operare instalate le
tratează ca pe placile de reţeaobişnuite. Practic, faptul ca exista o conexiune wireless in locul
celei prin cablu este transparent pentru sistemul de operare.
O reţea wireless poate lucra în două moduri:
•în prezenţa unei staţii de bază
•în absenţa unei staţii de bază (ad-hoc networking )De foarte multe ori se întâmplă ca plăci de reţea de
la diferiţi producători să nu fie compatibile. Înacest caz, pentru a se putea realiza comunicare între
două astfel de NIC-uri se instalează un access point(AP) care va funcţiona ca un hub pentru
infrastructura WLAN (Wireless LAN). Acest punct de acces esteun emitator/receptor care este conectat
la reţeaua cablată pentru a oferi calculatoarelor wireles accesul laInternet şi conectivitate cu LAN-
ul cablat. AP-urile primesc, stocheaza si transmit date de la/către aparatele din WLAN si cele
din LAN, cele mai multe dintre acestea acţionează pe o rază de 90 până la 300metrii. De exemplu
echipamentele Air Connect de la 3COM au o raza de actiune de 60 de metri , in cadrulunei cladiri cu
birouri standard. Aceste echipamente , folosite in aer liber , desi nu sunt proiectate decat pentru
folosirea in incaperi , ajung pana la 300 - 400 de metri.
Comunicatia fara fir este limitata de distanta pe care o acopera un echipament WLAN, acesta dinurma
fiind o caracteristică a puterii emitator/receptor. WLAN-urile folosesc celule, care aici se
numescmicro-celule , pentru a extinde zona de acoperire a WLAN-ului. O microcelulă este aria de
acoperire a unui punct de acces. Principiul este asemanator cu al telefoniei celulare. În
orice moment un utilizator caredispune de un PC mobil, dotat cu adaptor WLAN este asociat unei
singure microcelule. Pentru a se acoperiarii geografice ceva mai mari decât puterea unui AP, soluţia ar
fi instalarea mai multor puncte de acces acăror raze de acţiune să se suprapună într-o anumită
măsură (20-30%), această supapunere va permite aşazisul “roaming” (serviciu similar cu cel
pus la dispoziţie de companiile telefonice).
Deoarece microcelulele se suprapun partial la trecerea utilizatorului de la o microcelula la alta nu se
intrerupe comunicaţia dintre el si retea. Există un singur caz in care aceasta nu este continuă: daca
sefoloseşte protocolul TCP/IP. La transferul datelor prin TCP/IP si la trecerea de la o
microcelula la alta, punctul de atasament la retea se schimba (deoarece s-a schimbat AP-ul ), dar
adresa IP nu se modifica.Acest lucru poate duce la pierderea de pachete. Insa chiar si acest caz, există
solutii de refacere a conexiuniifara pierderea datelor. Mobile IP de la 3COM lucreaza astfel: la trecerea
de la AP la altul, adaptorul WLAN lasa primului AP adresa celui de al doilea astfel incat toate
pachetele sunt rutate de la primul la al doilea punct de acces si utilizatorul nu sesizeaza faptul ca a
schimbat AP-ul.

UNDE RADIO
Undele radio sunt cel mai raspandit mod folosit la comunicarea wireless, deoarece ele
prezintăurmătoarele proprietăţi:
•trec cu uşurinţă prin pereti si alte obiecte solide
•sunt omnidirecţionale => se pot propaga în orice direcţie de la sursă deci nu este nevoie
de oaliniere fizică a transmiţătorului cu receptorul
•sunt supuse la interferenţe datorate motoarelor şi altor echipamente electrice
• proprietăţile undelor sunt dependente de frecvenţă:
la frecvenţe joase undele radio se propagă bine prin obstacole, dar puterea semnaluluiscade mult cu
distanţa de la sursă
ola frecvenţe înalte, undele radio tind să se propage în linie dreaptă şi să ricoşeze
dinobstacole; de asemenea sunt absorbite de picăturile de ploaie
•î n b e n z i l e d e f r e c v e n ţ ă m a i j o a s e ( V L F, L F ş i M F ) u n d e l e r a d i o
u r m ă r e s c curbura Pământului
•în benzile de frecvenţă mai înalte (HF, VHF şi UHF) undele radio tind să fieabsorbite de
Pământ, cele care trec ating ionosfera (100-500km), fiind refractate de aceasta şi trimise
înapoi spre Pământ
MICROUNDE
Peste 1000 MHz, undele se propagă în linii aproximativ drepte şi pot fi din
a c e s t m o t i v direcţionate cu ajutorul unei antene parabolice. Acest lucru se face concentrând energia
într-un fascicul îngust care va fi recepţionat de o altă antenă bine aliniată. MCI (Microwave
Communications, Inc) şi-aconstruit întregul sistem de comunicaţie cu microunde, din turn în turn la
distanţe de zeci de kilometrii între ele (100metri înalţime/turn => 80 km între ele).Proprietăţi:
•nu trec cu uşurinţă prin zidurile clădirilor
• poate să apară fenomenul de atenuare multicăi (multipath-fading) : anumite unde sunt refractate
destraturile atmosferice joase şi pot întârzia mai mult decât undele directe sosind defazate faţă de unda
directă (fenomenul depinde de vreme şi de frecvenţă)
•de la 8 GHz în sus microundele sunt absorbite de apă
•sunt folosite la sistemele telefonice (celulare şi pe distanţe mari), televiziune ş.a.
•sunt ieftine prin comparaţie cu alte medii de transmisie
INFRAROŞU
Soluţia bazată pe infraroşu foloseşte transmisiuni cu difuzare (fără vizibilitate directă) la 0,85 sau0,95
microni. Sunt permise două viteze 1Mbps şi 2 Mbps (la fiecare se folosesc codificări diferite).
Existătrei motive pentru care această tehnică de transmisie nu este o opţiune populară:
•semnalele infraroşii nu trec prin ziduri
•lărgimea de bandă redusă
•lumina soarelui afectează semnalele în infraroşu
LASER
Semnalele optice neghidate sunt folosite în ziua de azi pentru conectarea a două reţele aflate îndouă
clădiri diferite relativ apropiate. Deoarece semnalizarea prin laser este inerent
unidirecţională vatrebui să existe câte un laser şi câte o fotodiodă pe acoperişul fiecăreia dintre
clădiri.Proprietăţi:
•se oferă o bandă foarte largă la un preţ foarte redus
•uşor de instalat
•nu necesită licenţă pentru funcţionare
•fascicolul de lumină a laserului are un diametru de aprox. 1mm; acesta trebuie îndreptat spre oţintă
(fotodioda) f.f. mică deci va trebui folosită o tehnică de vârf => sunt folosite lentile pentru ouşoară
defocalizare a fascicolului
•nu penetrează ploaia şi ceaţa groasă
SATELIŢI DE COMUNICAŢIE
În trecut s-au încercat diferite metode de a comunica folosind reflectarea semnalelor de
către baloanele meteorologice metalizate. Primul satelit folosit pentru comunicaţii navă-ţărm a fost
luna – proiectdezvoltat de marina SUA. În 1962 a fost lansat primul satelit artificial pentru
comunicaţie, principaladiferenţă dintre un satelit artificial şi unul natural eset că cel
artificial poate amplifica semnalul primit.
înainte de a le transmite înapoi. Un satelit de comunicaţie poate fi gândit ca un mare repetor de
microunde,care conţine mai multe dispozitive de recepţie-transmisie automată (transporder) fiecare
dintre ele ascultă pe o anume porţiune din spectru, amplifică semnalul recepţionat şi apoi îl redifuzează
pe o altă frecvenţă, pentru a evita interferenţa cu semnalul recepţionat.Determinarea locului unde va fi
plasat un satelit este influenţată de
• perioada unui satelit (cu cât un satelit este mai sus cu atât este mai lungă perioada)
•centurile lui Van Allen = straturi de particule prinse în câmpul magnetic al Pământului.

35000 km GEO (Geostationary Earth 270 ms întârziere 3 sateliţi necesari


30000 km Orbit)
25000 km
20000 km Centura Van Allen superioară
15000 km
MEO (Medium Earth Orbit 35-85 ms întarziere 10 sateliţi necesari
10000 km
5000 km Centura Van Allen inferioară
0 LEO (Low Earth Orbit) 1-7 ms întârziere 50 sateliţi necesari

GEO: pentru a evita interferenţa în condiţiile tehnologiilor actuale nu este recomandat să existe
sateliţi mai apropiaţi de două grade în planul ecuatorial de 3600 => cel mult 180 de sateliţi
Proprietăţi:
• perioada de aprox. 24 ore
•aprox 4000 kg
•alimentare pe bază de panouri solare
•echipate cu motoare de rachetă pentru a rămâne pe locurile prevăzute pentru ei pe orbită
•folosesc benzi de frecvenţe alocate a.î. să nu se suprapună cu cele folosite pe Pământ
•au o antenă de aproximativ 10 m
•sunt în mod inerent sisteme cu difuzare deci criptarea este esenţială dacă securitatea este
necesară
• preţul transmisiei unui mesaj este independent de distanţa parcursă
•mai nou s-au dezvoltat microstaţii cu cost redus (VSAT- Very Amall Aperture Terminals)care
deoarece nu au suficientă putere să comunice între ele folosesc o staţie terestră
specială; folosite de televiziuni
MEO: un ocol în jurul Pământului durează aprox. 6 ore. Nu sunt folosiţi pentru
comunicaţii.Exemple de sateliţi MEO sunt cei 24 de sateliţi GPS (Global Positionig System)
care orbitează laaprox. 18.000 km
LEO:
•IRIDIUM => a fost propus în 1990 de Motorola; se dorea lansarea a 77 de sateliţi;
s-arealizat în 1997-1998, doar 66 de sateliţi mai puternici; era un sistem care urma
să fiefolosit pentru comunicare care transmitea din satelit în satelit; proiectul a fost un
fiascototal
•GLOBALSTAR => 48 de sateliţi; diferenţa faţă de IRIDIUM era schema de comutarediferită,
în sensul că apelurile sunt dirijate printr-o reţea terestră
•TELEDESIC => conceput în 1990 de Craig McCaw şi Bill Gates, 30 de sateliţi la
oaltitudine de 1350 de km, sistemul este posibil să intre în funcţiune în 2005
conform planului.