Investigaţii geotehnice in situ

PLT- Încercare pe placã

7. ÎNCERCARE PE PLACÃ
7.1. GENERALITÃŢI.
Încercarea pe placã este una din cele mai utilizate metode de determinare a
caracteristicilor de compresibilitate a rocilor. În ultimele decenii, încercarea a fost
utilizatã la suprafaţa terenului, în excavaţii, în foraje sau în lucrãri miniere de
adâncime. Indiferent de situaţie, încercarea pe placã se realizeazã prin încãrcarea în
trepte a unei plãci circulare sau pãtrate şi mãsurarea tasãrilor înregistrate pe tot
parcursul testului.
În România, metoda este descrisã de STAS 8942/3-90, normativ care urmeazã sã fie
înlocuit de norma Europeanã EN ISO 22476-136. Geotechnical investigation and
testing. Field testing. Part 13: Plate loading test. În paralel, pentru lucrãri de
terasamente ale cãilor de comunicaţii, se utilizeazã normativul german al metodei de
testare, DIN 18134/1993, care diferã semnificativ ca procedurã de testare şi implicit
ca rezultate obţinute.

7.2. APARATURÃ
Aparatura de determinare in situ a compresibilitãţii terenurilor este constituitã din
(fig.7.1, foto1.):
a) placã rigidã;
b) dispozitiv de lestare sau ancorare;
c) presã sau pompã hidraulicã;
d) cadru de referinţã;
e) dispozitive de mãsurare a tasãrilor.

a). Placa rigidã ce poate avea formã circularã sau pãtratã, se confecţioneazã de obicei
din metal (mai rar beton armat în cazul plãcilor de dimensiuni mari) şi trebuie sã
îndeplineascã urmãtoarea condiţie de rigiditate:

Pompã hidraulicã/
manometru
Lest Platformã de
lestare

Microcomparatoare
cu suport magnetic
Presã
hidraulicã
Cadru de
referinţã

1-2 cm Diametrul plãcii (d)

nisip
Placã rigidã L>2d

Fig. 7.1. Schema de principiu a dispozitivului de încercare pe placã în sondaje

deschise (conform STAS 8942/3-90).

102
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

Foto 1. Aparaturã de încercare pe placã

E
I ≥ 0,1d 4 [7.1.]
E p1

În relaţia 7.1., I este momentul de inerţie al secţiunii diametrale (cm4), d este

diametrul plãcii (cm), E este modulul de deformaţie liniarã maxim al terenului (KPa),
iar Ep1 este modulul de elasticitate al materialului din care se confecţioneazã placa
(KPa).

În practica din ţara noastrã, s-au folosit frecvent urmãtoarele tipuri de plãci:
Tabel 7.1.
Tip de încercare pe placã Forma plãcii Diametrul / Suprafaţa
laturã (cm) (cm2)
Sondaje deschise Circularã 56,4 2500
79,8 5000
112,8 10000
Pãtratã 50 2500
70,7 5000
100 10000
Foraje Circularã 28.2 625
39.9 1250

103
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

b). Dispozitivul de lestare sau ancorare este constituit fie din platforme metalice pe
care sunt dipuse lesturi, fie din utilaje de şantier cu greutate adecvatã. Greutãţile de
lestaj sunt direct proporţionale cu diametrul plãcii şi presiunile maxime induse.
Dispozitivele de ancorare sunt constituite din grinzi sau cruci metalice şi elemente de
ancoraj în teren – burghie, piloţi, al cãror numãr şi ale cãror dimensiuni se stabilesc în
funcţie de presiunile maxime exercitate pe teren.
c). Presa sau pompa hidraulicã trebuie sã asigure o presiune constantã cu o abatere de
maxim ±5% din mãrimea treptei de încãrcare.
d). Cadrul de referinţã reprezintã suportul pe care sunt susţinute microcomparatoarele
de tasare, motiv pentru care poziţia sa trebuie sã rãmânã neschimbatã pe tot parcursul
testului. Este confecţionat din elemente metalice care se fixeazã în teren la o distanţã
de cel puţin 2d faţã de centrul plãcii.
e) Dispozitivele de mãsurare a tasãrii constau în douã sau trei microcomparatoare cu
precizie de 0,01mm, care sunt montate pe suporţi cu fixare magneticã pe placã.

În conformitate cu DIN 18134, încercãrile de compresiune se pot executa şi pe plãci

cu diametrul 30cm, 60cm sau 76,2cm, în sondaje deschise într-o configuraţie diferitã
de cea a standardului românesc (fig.7.2).

Microcomparatoare Lest Platformã de Pompã hidraulicã/

cu suport magnetic lestare manometru

Cadru de
referinţã

Presã
hidraulicã
<0,30m

1-2 cm
nisip Placã rigidã Diametrul plãcii (d)
hM hP

Fig. 7.2. Schemã de principiu a dispozitivului de încercare pe placã în sondaje

deschise. (conform DIN 18134)

Principala deosebire constã în dispozitivul de mãsurare a tasãrilor, respectiv în

geometria cadrului de referinţã având trei puncte de sprijin. Distanţele hM şi hP trebuie
mãsurate la începutul testului şi pãstrate constante pe toatã durata acestuia, menţinând
condiţiile: hM + hP >1500±5 mm şi hP / hM <2.

7.3. PRINCIPIUL METODEI

7.3.1. Încercare pe placã conform standardului românesc.
Pregãtirea încercãrii.
Amplasarea plãcii pe locul de testare trebuie sã se facã fie în sondaje cu dimensiuni în
plan de minim trei ori diametrul/latura plãcii, fie în foraje ale cãror diametre trebuie sã
depãşeascã cu 4-10cm, diametrul plãcii.
În ambele cazuri peste terenul natural se dispune un strat de 1-2cm grosime de nisip

104
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

monogranular, iar placa se orizontalizeazã pe douã direcţii perpendiculare.

Se aplicã apoi o presiune de preîncãrcare care, de obicei, are valoarea efortului
litostatic de la adâncimea la care se realizeazã testul. Presiunea se menţine pânã la
stabilizarea tasãrilor, dupã care, menţinând presiunea constantã, dispozitivele de
mãsurare a tasãrilor se aduc la zero.
Încãrcarea plãcii.
Încãrcarea plãcii se face în minim 4 trepte egale, a cãror mãrime se recomandã a fi în
limitele înscrise în tabelul 7.2.:

Tabel 7.2.
Trepte de Terenuri Terenuri
presiune (KPa) coezive necoezive
25÷50 Ic<0,50 Afânate- îndesare medie
50÷100 Ic>0,50 Îndesate, sau cu fracţiune de pietriş

Pentru fiecare treaptã, tasãrile se mãsoarã în trei puncte (s1, s2 şi s3) orientate simetric
la 120° pe suprafaţa plãcii, astfel:
- la fiecare 15 minute, în prima orã;
- la fiecare 30 de minute dupã prima orã.
Valoarea medie a celor trei citiri sub treapta de încãrcare i, se noteazã s i .
Treptele de încãrcare se menţin pânã la îndeplinirea uneia din urmãtoarele condiţii de
stabilizare:
a. sporul de tasare sub o treaptã de încãrcare s i +1 − s i < 0,1mm într-un interval de
2 ore pentru terenuri coezive, sau 1 orã pentru terenuri necoezive;
b. s i +1 − s i > 1,5(s i − s i −1 ) ;
c. s i > 0,1d (d = diametrul plãcii)
Pentru a fi validatã încercarea, tasãrile s1, s2 şi s3 nu trebuie sã difere de tasarea medie
s i cu mai mult de:
a. 50% pentru s i <1mm;
b. 30% pentru 1< s i <5mm;
c. 20% pentru s i >5mm.
Dupã atingerea treptei maxime de încãrcare, se procedeazã la descãrcarea în trepte de
valoare egalã cu suma a douã trepte de încãrcare.
Mãsurarea tasãrii sub fiecare treaptã de descãrcare se face în cel puţin 4 intervale de
timp a câte 15 minute. Pe ultima treaptã de descãrcare, se înregistreazã tasarea pânã la
îndeplinirea condiţiei de stabilizare, dar nu mai puţin de 2 ore.
Conform acestei proceduri de lucru, timpul de realizare al unei încercãri de
compresiune pe placã poate varia între 10 şi 14 ore.

7.3.2. Încercare pe placã conform DIN 18134.

Conform normativului german, acceptat în prezent şi în ţara noastrã, pregãtirea
încercãrii se face într-o modalitate similarã celei anterior descrise. Preîncãrcarea
dureazã circa ½ minut şi se realizeazã la o presiune de 10KPa.
Încãrcarea propriu zisã cuprinde 2 cicluri de încãrcare-descãrcare care vor respecta
urmãtoarele prevederi:
- pentru atingerea presiunii propuse pentru primul ciclu, încãrcarea se va face în
minim şase trepte de valoare egalã;

105
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

- fiecare treaptã de încãrcare se va atinge într-un minut;

- presiunea maximã atinsã în cel de al doilea ciclu este la valoarea penultimei
trepte de încãrcare din primul ciclu;
- timpul de aşteptare pe fiecare treaptã este de 2 minute, dupã care se vor
mãsura tasãrile;
- pentru determinarea modulului de deformaţie, se efectueazã încercãri la
urmãtorii parametri:

Tabel 7.3.
Diametru Încãrcare maximã a Tasare maximã
placã (cm) primului ciclu(KPa) (mm)
30 500 5
60 250 8
76,2 200 13
Pentru determinarea coeficientului de pat, necesar cerinţelor de proiectare a sistemelor
rutiere, se utilizeazã placa de diametru maxim (76,2cm) în urmãtoarele condiţii:
- presiunea de preîncãrcare de 5KPa se va menţine pânã la obţinerea unei tasãri
<0,02mm/minut;
- treptele de încãrcare se vor aplica astfel încât la suprafaţa terenului sã se
realizeze o încãrcare progresivã de 40, 80, 140 şi 200KPa, presiuni care vor fi
menţinute pânã la atingerea unei tasãri <0,02mm/minut;
- dupã atingerea presiunii maxime, descãrcarea se va face cu o singurã treaptã
intermediarã de 80KPa.

7.4. ERORI ASOCIATE METODEI.

Scopul primordial al tuturor încercãrilor in situ
σ (KPa) pe placã este de determinare a modulului de
deformaţie liniarã E, care prin definiţie depinde
de efortul aplicat şi diferã de modulul de
σΒ B
elasticitate (Young).
Figura 7.3. redã o curbã imaginarã efort-
deformaţie pe care se definesc :
σΑ A - modulul de elasticitate (Young), ca fiind
tangenta la curba de deformaţie în punctul de
origine (O). Acesta exprimã relaţia de propor-
εA εB ε (%) ţionalitate între eforturi şi deformaţii datã de
O
legea lui Hooke, valabilã pentru eforturi σ< σA:
Fig.7.3. Curbã efort-deformaţie
σ = E Young ε [7.2.]

- modulul de deformaţie liniarã E, este definit ca modul secant al curbei în punctul B.

σ B = Eε B [7.3.]

Cei doi parametri sunt asemãnãtori în zona micilor deformaţii (σ< σA), însã peste
aceastã limitã, diferenţele devin semnificative.
Prin aplicarea teoriei elasticitãţii unui semispaţiu presupus elastic şi izotrop, sub o
încãrcare uniform distribuitã, repartiţia eforturilor variazã semnificativ în cazul
încãrcãrilor pe plãci rigide sau elastice (Stanciu şi Lungu, 2006), aşa cum se

106
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

reprezintã grafic şi în fig.7.4. Sub plãcile rigide, în zonele de contur, prin compresiune
se creeazã zone de concentrare a eforturilor în care se depãşeşte cu uşurinţã rezistenţa
la forfecare a terenului (mai ales în cazul rocilor necoezive), iar deformaţiile asociate
acestor zone pot conduce la curgeri plastice şi refulãri laterale. Extinderea acestora
sub plãci depinde de natura terenului şi mai ales de diametrul plãcii (fig.7.5.).

Încãrcare p

s smin
smax

Reacţiune q
Placã rigidã Placã elasticã
Fig.7.4. Distribuţia presiunilor şi tasãrilor sub plãcile de încãrcare
(dupã Stanciu şi Lungu, 2006)

Datoritã existenţei acestor zone de deformaţie plasticã, aplicarea teoriei Boussinesq

pentru determinarea modulului de deformaţie liniarã în încercarea de compresiune pe
placã induce erori care au fost subliniate de numeroşi autori, cum sunt Stanciu şi
Lungu, 2006; Pantelidis, 2008; Teodoru şi Toma, 2009.

Încãrcare p

Zone de cedare
plasticã
Fig.7.5. Distribuţia zonelor de cedare plasticã sub plãcile de încãrcare
(dupã Stanciu şi Lungu, 2006)

Cu toate aceste ipoteze, frecvent este utilizatã formula Boussinesq care exprimã
tasarea datoratã compresiunii pe placã calculatã s(m):

pr (1 − ν 2 )
s = Cf [7.4.]
E

107
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

în care:
p = presiunea uniform distribuitã (KPa)
r = raza plãcii (m)
ν = coeficientul Poisson(-)
E = modulul de deformaţie liniarã (KPa)
Cf = coeficient adimensional ce depinde de forma plãcii de încãrcare şi de
rigiditatea acesteia.
plãci circulare plãci pãtrate
plãci rigide 1,57 1,76
plãci flexibile 2 1,275 2,24 1,53
centru margine centru margine
O altã sursã importantã de erori este asociatã diametrului plãcii. Astfel, pe acelaşi
teren, sub aceeaşi presiune efectiv aplicatã, tasarea şi respectiv modulul de deformaţie
liniarã, depind de diametrul plãcii de testare.
Variaţia tasãrii şi implicit a modulului de deformaţie liniarã în funcţie de diametrul
plãcii de testare a fost mai întâi subliniatã de Terzaghi, ulterior de Terzaghi şi Peck,
prin formulele de estimare a tasãrii (ec. 7.5., 7.6. şi 7.7.) şi evaluatã calitativ în figura
7.6.
Formula de calcul a tasãrii unei
s(cm) fundaţii în funcţie de tasarea
Dependenţã obţinutã sub o placã de lãţime
realã 0,30m este:
2
 2B 
s ( B) = s (0,30)   [7.5.]
 B + 0,50 
Dependenţã
teoreticã în care:
liniarã s(B) = tasarea sub o placã (fundaţie)
cu dimensiunea B, m;
s(0,30)=tasarea sub o placã cu
lãţimea 0,30m;
d(cm) B= lãţimea plãcii sau fundaţiei, m.
Relaţia 7.5. poate fi generalizatã
25 100 300 considerând tasãrile a douã plãci
Fig.7.6. Variaţia tasãrii sub plãci sau fundaţii cu dimensiuni B şi B1,
circulare, în funcţie de diametru. respectiv între modulii de defor-
(dupã Stanciu şi Lungu, 2006) maţie liniarã mobilizaţi, obţinându-
se formele:

2
s  2B 
=  [7.6.]
s1  B + B1 

E  B + B1  B
=  [7.7.]
E1  2B1  B1

Înfluenţa diametrului plãcii de testare asupra rezultatelor obţinute este subliniatã

ulterior şi de alţi cercetãtori cum ar fi Koegler şi Scheiding, 1938; Stanciu şi Lungu,
2006; Teodoru şi Toma, 2009.

108
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

7.5. PARAMETRI MÃSURAŢI.

7.5.1. Determinarea modulului de deformaţie liniarã conform standardului
românesc.

p(KPa)
p5
p4
p3
p2
p1

t(ore) p1 p2 p3 p4 p5 p(KPa)
s1
s2
s3
s4

s5

s(mm)

Fig.7.7. Reprezentara graficã a rezultatelor curbelor de compresiune in situ pe placã

(conform STAS 8972/3-90)

Pe baza citirilor înregistrate, respectiv a valorilor medii ale tasãrilor stabilizate pe

fiecare treaptã de încãrcare, se întocmeşte un grafic de reprezentare a urmãtorilor
parametri (fig.7.7.):
- variaţia presiunii nete în timp p=f(t);
- variaţia tasãrii medii în timp s i =f(t);
- variaţia tasãrii medii stabilizate în funcţie de presiunea netã aplicatã s i =f(p).
Pe diagrama de presiune-tasare se identificã presiunea maximã aflatã la limita de
proporţionalitate între efort şi deformaţie, respectiv presiunea pânã la care se
pãstreazã dependenţa liniarã între presiune şi tasare.
p1 p2 pn-1 pn pn+1
pl p(KPa)
sl ss21 p(KPa)
sn-1
sn

s(mm) sn+1
(a) s(mm) (b)

Fig.7.8. Identificarea presiunilor limitã de pe curbele de compresiune in situ pe placã

(conform STAS 8972/3-90)

109
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

Presiunea limitã (pl) poate fi identificatã în urmãtoarele situaţii:

- limita tronsonului rectiliniu al curbei presiune-tasare (fig.7.8.a);
- presiune corespunzãtoare treptei n de încãrcare (fig.7.8.b), pentru care se
îndeplineşte condiţia :

s i +1 − s i > 1,5(s i − s i −1 ) [7.8.]

- dacã în intervalul de testare in situ nici una din condiţiile de mai sus nu a fost
îndeplinitã, atunci se calculeazã pmax cu formula 7.9., iar presiunea limitã pl se
va considera presiunea ultimei trepte de încãrcare înainte de atingerea valorii
pmax.

pmax = N d γ + N' c [7.9.]

în care:
N,N’ = coeficienţi adimensionali ai terenului pe care se face încercarea, ce depind
de unghiul de frecare interioarã φ (tab. 7.4.)
d = diametrul plãcii (m)
γ = greutatea volumicã a rocii aflatã la suprafaţa terenului (KN/m3)
c = coeziunea a rocii aflatã la suprafaţa terenului (KPa)

Tabel 7.4.
φ N N’ φ N N’ φ N N’ φ N N’
0o 0,00 3,37 12 o 0,26 4,81 24 o 0,80 7,20 36 o 2,11 11,61
2o 0,03 3,56 14 o 0,32 5,12 26 o 0,94 7,75 38 o 2,50 12,78
4o 0,06 3,71 16 o 0,39 5,46 28 o 1,11 8,36 40 o 2,93 13,95
6o 0,10 4,00 18 o 0,47 5,86 30 o 1,30 9,00 42 o 3,46 15,39
8o 0,15 4,25 20 o 0,57 6,25 32 o 1,55 9,80 44 o 4,11 17,04
10 o 0,20 4,51 22 o 0,68 6,71 34 o 1,79 10,64 45 o 4,49 17,96

În aceste condiţii, modulul de deformaţie liniarã E (KPa) al terenului supus

compresiunii pe placã se va calcula cu relaţia:

ωp l d (1 − ν 2 )
E= [7.10.]
sl

în care:
ω = coeficient adimensional care depinde de forma plãcii:
ω =0,79 pentru plãci circulare;
ω =0,88 pntru plãci pãtrate.
pl = presiunea limitã identificatã pe curba de presiune-tasare (KPa);
d = diametrul plãcii (m)
sl = tasarea corespunzãtoare presiunii limitã (m)
ν = coeficientul Poisson corespunzãtor naturii litologice a terenului

7.5.2. Determinarea modulului de deformaţie liniarã conform DIN 18134

Pentru configuraţia de testare din figura 7.2., tasarea s (m) se va obţine cu formula:

110
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

hP
s = sM [7.11.]
hM

în care sM este tasarea mãsuratã (m). Calculul modulului de deformaţie liniarã Ev

(MN/m2) pentru cele douã cicluri se va face prin aplicarea formulelor:

s = a o + a1σ o + a 2σ o2 [7.12.]

1
E v = 1,5r [7.13.]
a 1 + a 2 σ o max

în care:
σo = efortul normal sub placã (MN/m2)
σ o max = efortul normal maxim sub placã (MN/m2)
ao = factor rezultant prin aplicarea metodei celor mai mici pãtrate (mm)
a1 = factor rezultant prin aplicarea metodei celor mai mici pãtrate (mm/(MN/m2)
a2 = factor rezultant prin aplicarea metodei celor mai mici pãtrate (mm/(MN/m2)2)
r = raza plãcii (mm)
Coeficienţii ao, a1 şi a2 rezultã din aplicarea metodei celor mai mici pãtrate funcţiei:

i =1
( 2
s = ∑ s i − a 2 σ oi − a 1σ oi − a 0
min
)2 [7.14.]

Derivatele parţiale conduc la sistemul:

 ∂s n
∂ a = −2
i
∑
1
( 2
s i − a 2 σ oi − a 1σ oi − a o = 0 )
 o =
 ∂ s n

∂ a
(
= −2 ∑ σ oi s i − a 2 σ oi 2
− a1σ oi − a o = 0 ) [7.15.]
 1 i = 1
 ∂s n

 ∂ a 2
= −2 ∑ σ oi
i =1
2
( 2
s i − a 2 σ oi − a 1σ oi − a o = 0 )
respectiv:

 n n n
2
 on a + a 1 ∑ σ oi + a 2 ∑ σ oi = ∑ si
 i = 1 i =1 i = 1
 n n
2
n
3
n
a
 o ∑ σ oi + a 1 ∑ σ oi + a 2 ∑ σ oi = ∑ s i σ oi [7.16.]
 i =1 i = 1 i = 1 i = 1
 n 2 n n n
a o ∑ σ oi + a1 ∑ σ 3oi + a 2 ∑ σ oi 4
= ∑ s i σ oi 2
 i =1 i =1 i =1 i =1

111
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

Presiune (MN/m 2)
0 0.05 0.1 0.15 0.2 0.25
0.00

0.50

1.00

1.50
s(mm)

2.00

2.50

3.00

3.50

4.00

efort tasare tasare efort tasare tasare

normal mãsuratã calculata normal mãsuratã calculata
sub placa (mm) (mm) sub placa (mm) (mm)
hP hP
σoi (MN/m2) sM s = sM σoi (MN/m2) sM s = sM
hM hM
0 0 0 0.00 1.23 1.63
0.05 0.73 0.98 0.05 2.08 2.76
0.10 1.30 1.73 0.10 2.57 3.42
0.15 2.01 2.68 0.15 2.73 3.63
0.20 2.86 3.81 σο max 0.150 (MN/m2)
0.10 2.69 3.59
0.05 2.45 3.27
0.00 1.14 1.52
σο max (MN/m2) 0.200
ao (mm) 0.886
a1 (mm/MN/m2) 21.954
a2 (mm/MN/m2) -43.174 Fig. 7.9. Rezultate ale încercãrii pe
EV(MN/m2) 33.79 placã conform DIN 18134

Dacã facem notaţiile:

n n n
2 3
A = ∑ σ oi ; B = ∑ σ oi ; C = ∑ σ oi ;
i =1 i =1 i =1
n n
n F = ∑ s i σ oi ; G = n s σ 2
4
D = ∑ σ oi ; E = ∑ si ;
∑ i oi
i =1 i =1
i =1 i =1

atunci sistemul 7.16 devine:

112
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

n a o + A a 1 + B a 2 = E

A a o + B a 1 + C a 2 = F [7.17.]
a B + a C + a D = G
 o 1 2

Sistemul 7.17. admite soluţii dacã:

n A B
D p = A B C = nBD + 2ABC − B 3 − nC 2 − DA 2 ≠ 0 [7.18.]
B C D

caz în care soluţiile sistemului 7.16. vor fi:

 EBD + FCB + ACG − GB 2 − EC 2 − AFD

a o =
 Dp

 nFD + ABG + EBC − FB 2 − nCG − ADE
a
 1 = [7.19.]
 Dp
 2 2
a = nBG + ACE + ABF − EB − nCF − A G
 2 Dp


În figura 7.9. sunt reprezentate grafic şi tabelar rezultatele unei încercãri de

compresiune pe placã realizate conform standardului DIN 18134, respectiv valorile
mãsurate şi calculate ale tasãrilor înregistrate pe fiecare treaptã de încãrcare pentru
fiecare ciclu de încãrcare.
Primul ciclu de încãrcare are o presiune maximã de 200KPa, iar cel de al doilea de
150KPa. Prin aplicarea formulelor de mai sus (7.14.-7.19.), în cazul primului ciclu de
încãrcare, au rezultat coeficienţii ao, a1 şi a2 care au permis aplicarea formulei de
calcul al modulului de deformaţie liniarã (ec.7.13).

7.5.3. Determinarea coeficientului de pat1.

Coeficientul de pat este adeseori numit şi modul de reacţie, coeficient de tasare sau
coeficientul Westergaard şi este definit ca raportul dintre presiunea aplicatã unui
mediu elastic (terenul de fundare) şi tasarea corespunzãtoare.
Definiţia coeficientului de pat Ks (KN/m3) pleacã de la ecuaţia constitutivã a
modelului de calcul Winkler (1867), care descrie modelul deformaţional al terenului
sub acţiunea eforturilor exercitate de grinzi de fundare sau plãci simplu rezemate
(fig.7.10.) şi este o noţiune aplicabilã doar la interfaţa fundaţie-rocã:

p
p = K ss ⇒ K s = [7.20.]
s

Relaţia 7.20 este valabilã în domeniul de proporţionalitate al deformaţiilor, respectiv

pentru 0 ≤ p ≤ pl (fig.7.8.a.).

1
În englezã “modulus of subgrade reaction” sau “spring stiffness”.

113
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

Modelul Winkler
Q1 Q2 Q
q=Q/A
(KPa)
s s

q = sKs
reacţiunea terenului
Tasare s=q/Ks
(mm)
Fig. 7.10. Modelul Winkler de deformare a terenului sub acţiunea elementelor de
fundare (dupã http://www.vulcanhammer.org)

Determinarea coeficientului de pat se poate face prin: încercare pe placã, teste de

consolidare, încercãri triaxiale, teste CBR, sau se poate aprecia pe baza unor relaţii
semiempirice, dintre care prezentãm pe cele mai importante în tabelul 7.5. (dupã
Sadrekarimi şi Akbarzad, 2009). Conform autorilor citaţi, relaţia Vesic este cea care
conduce la rezultatele cele mai relevante ale tasãrii în raport cu modelul de deformaţie
plasticã al rocilor (“soft soil”).

Tabel 7.5.
Autor Relaţie Semnificaţia termenilor folosiţi

Biot 0,108
0,95E s  B 4 E s  Ks - Modul de tasare (KN/m3)
Ks =   Es - Modul de elasticitate (KPa)
B(1 − ν 2 )  (1 − ν 2 )EI 
Terzaghi 2
ν - Coeficientul Poisson (-)
 B + 1
Ks = K s1   pentru nisipuri B - Lãţimea fundaţiei (m)
 2B 
EI - Rigiditatea flexuralã a fundaţiei
1 ( KNm2)
Ks = K s1 pentru argile
B
- Modulul de reacţie al plãcii de
Vesic 4 Ks1
0,65E s EsB 1ft =0,3048m lãţime (KN/m3)
Ks = ⋅
(
B1+ ν2 ) EI
Meyerhof Es
Ks =
şi
Baike (
B1+ ν2 )
Klopple şi 2E s
Glock Ks =
B(1 + ν )
Selvadurai 0,65 E s
Ks =
(
B1− ν2 )
Determinarea practicã a acestui parametru diferã ca detalii de execuţie de la ţarã la ţarã.
Astfel, conform normei germane DIN 18134, modulul de tasare Ks (MN/m3) se determinã
în raport cu presiunea înregistratã pentru obţinerea unei tasãri medii de 1,25mm.

114
 Investigaţii geotehnice in situ
PLT- Încercare pe placã

σ σo
Ks = o = [7.21.]
s 0,00125

în care σ o (MN/m2) este efortul mediu solicitat pentru obţinerea unei tasãri medii s
de 0,00125m. Dacã curba de compresiune tasare prezintã neregularitãţi, atunci aceasta
necesitã o corecţie în origine, iar valorile caracteristice ale coeficientului de pat se vor
obţine prin trasarea unei tangente prin punctul de inflexiune (fig.7.11.).

Fig. 7.11. Determinarea modulului de tasare conform DIN 18134.

În literatura tehnicã francezã, procedura de determinare a modulului de tasare depinde
de natura litologicã a terenului testat. Astfel, în cazul rocilor necoezive:
- se încarcã placa la o presiune de po=10KPa, iar dupã 30sec. se înregistreazã
tasarea sub aceastã încãrcare, s10 ;
- se trece apoi la o încãrcare p1=70KPa care se menţine timp de 10sec.
înregistrându-se s70.
Modulul de tasare va fi:

p1
Ks = [7.22.]
s 70 − s10

În cazul rocilor coezive:

- se încarcã placa la o presiune de po=10KPa şi se înregistreazã tasarea stabilizatã
sub aceastã încãrcare s10 .
- se trece apoi la o încãrcare p1=70KPa înregistrându-se tasarea stabilizatã s70.
În acest caz modulul de tasare va fi:

∆p p − po
Ks = = 1 [7.23.]
∆s s 70 − s10

115