Sunteți pe pagina 1din 2

Sistemul recompensa - pedeapsa in

educatia copilului
publicat pe 2007-11-22

Recomanda | Tipareste |

Recompensele pot fi materiale (jucarii, dulciuri), laude, managieri, timpul petrecut cu


copilul in parc la plimbare sau urmarirea desenului animat preferat. Este foarte important
ca recompensele sa constea in lucruri sau activitati care ii plac copilului. Trebuie sa luam
in calcul faptul ca nu trebuie sa recompensam o activitate pe care copilul o intreprinde cu
placere (de exemplu o activitate sportiva agreata de copil).

Pentru a nu cadea in capcana recompenselor, acestea trebuie oferite pentru a modela


comportamentul si educatia copilului, nu pentru a-l determina in totalitate. Recompensa
nu trebuie promisa inaintea desfasurarii activitatii, ci imediat dupa aceasta activitate,
explicandu-i-se clar pentru ce anume este rasplatit. Este corect sa spunem copilului: “
Pentru ca ti-ai facut azi patul, mama iti daruieste o carte de povesti” , si NU : ” Daca azi
iti faci patul, mama iti cumpara o carte de povesti ”.

Folosirea pe termen lung a recompenselor va conduce la adoptarea unui comportament


corect al copilului doar conditionat (“ Ce primesc daca fac asta?”).

Mult mai recomandate decat recompensele materiale sunt lauda si incurajarea, deoarece
copiii se simt bine cand intra in gratiile celor din jur si sunt laudati.
Pedeapsa

Pedeapsa nu trebuie aplicata din prima clipa. Dupa ce copilul a facut ceva rau, parintii
trebuie sa-i explice acestuia ce a gresit si, in acelasi timp, sa-i spuna care era
comportamentul corect in acea stituatie. De asemenea, copilul va fi atentionat ca daca
fapta rea sau comportamentul inadecvat se va repeta, vor trece la aplicarea unei pedepse.

Pedeapsa nu trebuie sa fie exagerat de severa (acest tip de pedepse inraiesc copilul si il
determina sa aiba o atitudine rebela) si ea nu trebuie sa constea in pedeapsa corporala.

O pedeapsa trebuie aplicata imediat dupa ce comportamentul inadecvat a fost savarsit si


parintii trebuie sa-i explice foarte clar copilului, pe un ton calm, pentru ce anume este
pedepsit. Tonul pe care ne adresam copilului este foarte important, nu trebuie sa fim
agresivi, sa tipam si sa-i vorbim urat, astfel il infricosam si el nu se va concentra sa
inteleaga ce a gresit, ci atentia lui se va focaliza pe frica indusa de agresivitatea noastra.

Pedepsele uzuale folosite de majoritatea parintilor sunt: confiscarea obiectelor preferate


(jucarii), interzicerea unor activitati care ii plac copilului (joaca la calculator, uitatul la
televizor, plimbatul in parc, iesitul la joaca cu prietenii) .

Este greu pentru un parinte sa aplice o pedeapsa pentru ca el trebuie sa analizeze foarte
bine situatia si sa gaseasca mustrarea potrivita situatiei; altfel, el risca sa aplice o
pedeapsa prea aspra, care inraieste copilul, sau una prea blanda, care nu va avea niciun
efect in ceea ce priveste corectarea comportamentului copilului.

Parintele trebuie sa-si cunoasca foarte bine copilul, pentru ca numai asa va fi capabil sa
recompenseze sau sa pedepseasca copilul intr-un mod corect, sa-i ofere drept rasplata
lucruri care-i plac si sa-l priveze de acestea atunci cand greseste.

Acest sistem trebuie folosit inteligent si nu este indicat sa abuzam de el. Este foarte
important cum ii educam pe micutii nostri si ce idei si principii le insuflam de mici. Prin
folosirea abuziva a acestui sistem, copii, deveniti oameni mari, nu vor avea pricncipii si
scopuri, ci vor dori sa evite pedeapsa sau sa obtina o recompensa, astfel fiind educati.