Sunteți pe pagina 1din 28

TEMATICÃ REFERAT

1. Rasa Plymouth Rock

2. Tehnica incubaţiei la găină


CUPRINS

1. Introducere
…………………………………………………….................... 4

2. Rasa Plymouth Rock ………………………………………….


……....……. 5

a. Origine ...................................................................
5

b. Caracteristici rasă
………………………………………………. 5

c. Producţia de carne si ouă ………………………………..


….16

3. Tehnica incubaţiei la găină


………………………………………......…..17

a. Principii generale
……………………………………………… 17

b. Incubaţia la găină
…………………………………………….. 22

2
4. Bibliografie
…………………………………………………………………...... 25

INTRODUCERE

Avicultura reprezintă una din principalele ramuri ale


zootehniei, având ca obiect de studiu elaborarea principiilor de
alimentatie, a tehnologiilor de creştere, de îngrijire şi înmulţire
a păsărilor.

Ca atare aceasta concepţie duce implicit la posibilitatea


creşterii unor efective cu densităţi de 10 – 20 capete pe metru
pătrat, întrucât factorii de microclimat creaţi, controlaţi şi dirijaţi
artificial ofera condiţii optime desfăşurării proceselor de
incubaţie, aplicării tehnologiilor de creştere a puilor pentru
carne, creşterii tineretului pentru înlocuire, exploatării găinilor
pentru producţia de ouă, creşterii găinilor pentru reproducţie,
ameliorării, hibridării şi selecţiei.

Produsele principale ale găinilor sunt ouăle şi carnea, iar


cele secundare sunt penele şi gunoiul. Oul conţine protide,
lipide, săruri minerale şi vitamine. Acestea face ca
3
digestibilitatea oului consumat să fie, pentru gălbenuş de 100
%, iar pentru albuş de 97 %. Carnea reprezintă produsul
principal şi în prezent, ca urmare a imperativelor conjucturale
pe plan mondial, cererea pentru carne slabă se manifestă tot
mai mult, în toate ţările consumul fiind în continuă creştere,
nefiind încă previzibil nivelul la care, pe cap de locuitor, acesta
se va plafona.

O altă caracteristică în măsură să sporească valoarea


economică a creşterii găinilor o reprezintă şi capacitatea mare
de producţie a acestora, precocitatea mare, consumul specific
mic de furaje.

1. RASA PLYMOUTH ROCK

a. Origine

Rasa Plymouth Rock este originară din zona oraşului


Plymouth, statul Massachussetts – S.U.A., şi s-a format în
perioada anilor 1850 – 1870, prin încrucişări multiple a
populaţiilor locale cu rasele Dominicană, Brahma, Spaniolă,
Cochinchina, Jawa. A fost expusă ca rasă în anul 1869, la
expoziţia de păsări de la Worcester. Cea mai populară denumire
sub care este cunoscută este de Rock sau Rock barat (după
culoarea barată), fiind varietatea de culoare de la care a pornit
şi s-au format şi celelalte varietaţi de culoare. Denumirea de
„Rock” i-a fost acordată pentru a sugera tăria „de stâncă” în
ceea ce priveşte constituţia, sănătatea şi rezistenţa. John C.
Bennett (1804 – 1867) este considerat creatorul acestei rase,
ea fiind crescută în dublu scop: pentru carne şi ouă. Rasa s-a
extins foarte rapid datorită calităţilor de adaptare la condiţiile

4
de creştere intensivă: rezistenţă, docilitate şi producţie de
carne şi ouă.

A ajuns prima oară in Europa in anul 1870 la expoziţia


din Birmingham (Marea Britanie).

b. Caracteristici rasă

Păsările dau impresia unor păsări solide, puternice, cu o


foarte bună proporţionalitate a corpului. Capul este relativ
mare, larg. Ciocul, scurt şi puternic, are culoare galbenă.
Creasta, mică şi simplă, este purtată drept, regulat dinţată şi cu
lobul posterior mai puţin dezvoltat, urmând linia cefei. Faţa,
roşie-aprins, de dorit complet golaşa, uneori prezentând pene
mici şi fine. Urechiuşele sunt roşii-aprins, mult alungite şi
dirijate oblic, atingând barbiţele. Barbitele de culoare rosu-
aprins, sunt mijlocii ca mărime, dar mai mici şi ovale decât la
rasele Rhode-Island şi Sussex. Gâtul este relativ gros, şi mai
scurt decât la rasele Rhode-Island şi Sussex. Trunchiul este larg
si adânc, potrivit de lung, cu pieptul rotunjit. Abdomenul, plin şi
adânc, este purtat relativ sus. Spinarea este aproape orizontală,
largă si dreaptă, terminându-se cu o coada scurtă şi globuloasă
cu un unghi de 450 la mascul şi de 400 la femela. Picioarele,
potrivit de lungi, dar puternice şi cu un aplomb larg, au
fluierele, degetele şi ghiarele de culoare galbenă, la fel ca şi
ciocul şi pielea de pe corp.

Se consideră defecte grave cea mai slaba urmă de pene


sau puf pe fluiere, alb in urechiuşe, pene de altă culoare decât
cele admise de standarde.

Consumul de furaje este mare, fiind de 180 – 200 de g/zi


(pentru un kg. masă ouă este necesar 5 kg. de furaj), fiind
predispuse la ingrăşare daca au furaj la discreţie.

Standardul ţării de origine prevede opt varietaţi de


culoare: barată, albă, potârnichie, herminată, argintie, albastră,
cărămizie si neagră.

5
Varietatea barată

Aceasta este o imagine dintr-un tipar vechi din jurul anului 1900 – fiind un
standard

6
Această varietate a fost recunoscută în Standardul
American de excelenţa în anul 1874. Plymouth-Rock barat este
varietatea cea mai comună întâlnită la rasa Plymout-Rock.
Găinile au o culoare în general mai închisă decât la cocoşi,
datorită barelor negre mai late. Această varietate se
incrucişeaza cu rasele Rhode-Island şi New-Hampshire pentru a
obţine hibrizi autosexabili la vârsta de o zi şi caracterizaţi prin
producţii de ouă şi carne ridicate şi o mai bună rezistenţa la
îmbolnăviri.

Varietatea albă

7
Această varietate de culoare a apărut în anul 1874 în
oraşul Maine (U.S.A.), iar în Anglia a ajuns în anul 1880.

8
În anul 1888 este recunoscută de către Asociaţia
Americană de păsări. În ultimile decenii a căpătat o mare
răspândire în cadrul căreia au fost selecţionate linii, care în
etapa actuală răspund cel mai bine cerinţelor producţiei
industriale de broiller, fiind folosite ca linie maternă la
incrucişări, mai ales cu rasa Cornish. Culoarea albă a penajului,
se datorează unei mutatii aparută la varietatea barata a rasei,
ceea ce explică caracterul ei recesiv. Producerea unor linii cu
culoarea albă dominantă s-a realizat prin încrucişarea păsărilor
din varietatea albă a rasei Plymouth cu păsări din rasa Leghorn,
la care penajul alb este dominant. În statul Massachhussetts
(USA) s-a creat un tip alb dominant prin încrucişarea cocoşului
de rasa Plymouth cu găini New-Hampshire sau Rhode-Island
descendenta este albă, iar prin incrucişarea cocoşilor din rasele
cu penaj colorat cu găini Plymouth, cocoşii obţinuţi au puful alb,
iar puicuţele au puful galben-roşcat. Acest tip prezintă avantajul
ca se obţin pui autosexabili. Găinile Plymouth albe produc ouă
cu coajă pigmentată. Producţia medie de ouă până la vârsta de
500 de zile este de 205 ouă, cu variaţii intre 170 şi 215 ouă,
greutatea medie a oului fiind de 61,1 grame. Maturitatea
sexuală se instalează la vârsta de 6 luni, procentul de
fecunditate este de 85 – 88 %, iar procentul mediu de ecloziune
de 72 – 78 %. Instinctul de clocit este puternic, manifestându-se
la circa 40 – 50 %, odată sau de mai multe ori pe an. În ţara
noastră se foloseşte ca linie maternă in încrucişările cu rasa
Cornish, pentru producţia de pui broiller.

Varietatea cărămizie

9
Această varietate de culoare îşi are originea in Rhode-
Island, lângă Fall River, Massachussetts, iniţial având nuanţe de
roşu. Creatorul acestei varietaţi de culoare a fost R.G.
Buffington care a participat la expoziţia „Fall River Strain” în
anul 1890. În anul 1894 a fost acceptată ca standard de rasă de
către Asociaţia Americană de păsări de curte. A fost adusă şi în
Europa (Marea Britanie) în anul 1897.
10
Varietatea potârnichie

11
12
Este o varietate frumos colorata, aparută în anul 1900
în New Jersey, SUA, recunoscută ca standard de către Asociaţia
Americană de păsări în anul 1909.

Varietatea argintie

13
A apărut în New York în anul 1900, admisă ca standard
în anul 1907, cu un penaj frumos colorat şi care necesită
împerecheri duble pentru a atinge perfecţiunea, de aceea unii
crescători tind să renunţe la creşterea ei, intâmpinând dificultăţi
în obţinerea de masculi şi femele pentru expoziţie.

14
Varietatea herminată

Acesta varietate s-a format în anul 1900 în Ohio (USA), din


varietatea albă şi barată Plymouth Rock cu Brahma albă si
Wyandottes. A fost admisă ca standard in 1910.

15
Varietatea albastră

16
Această varietate este admisă ca standard în anul 1920. În
Europa (Marea Britanie) a fost adusă în 1915. O particularitate
la această varietate este aceea că la imperecherea dintre doi
părinţi de varietate albastră descendenţii vor fi 50 % albaştri şi
25 % albastru cu alb şi 25 % negru. După împerecherea dintre
descendenţii albastru cu alb şi cei cu negru, puii obţinuţi sunt
sută la sută albaştri. Exemplu:

Albastru x Albastru = Albastru 50%, Albastru cu Alb 25 %,


Negru 25 %

Albastru x Albastru cu Alb = Albastru 50%, Albastru cu


Alb 50 %

Albastru x Negru = Albastru 50%, Negru 50 %

Albastru cu Alb x Negru = Albastru 100%

Varietatea neagră

17
Această varietate a apărut în 1915 şi a derivat din
varietatea barată. Sunt foarte rezistente la boli şi se pretează
pentru creşterea in zonele cu temperaturi mai scăzute, sunt
foarte docile si prietenoase. Producţia de ouă este foarte bună,
ajungând la 230 - 280 de ouă pe an în condiţii ideale, ouăle
având culoarea maro.

18
c. Producţia de carne şi ouă

Carnea face parte dintre producţiile principale ale


păsărilor şi este unul dintre alimentele de bază pentru om.
Carnea de pasăre este superioară cărnurilor provenite de la alte
specii de animale prin faptul că are o cantitate mai redusă de
ţesuturi conjuctive, dar mai multe proteine şi grăsimi de calitate
superioară. Valoarea nutritivă a cărnii este dată de bogăţia ei in
aminoacizi, coeficientul de utilizare digestivă a substanţelor
nutritive este foarte mare, fiind de 96 – 98 %. Caloricitatea
cărnii este cuprinsă intre 130,6 – 208,6 calorii/100 g.

Randamentul la tăiere este mare, au o carne fină,


gustoasă şi suculentă. Randamentul la tăiere este relativ mare,
fără să se apropie însă de cel al celorlante rase mixte, în special
al rasei Sussex. Greutatea corporală este de 3,5 – 4,5 kg. la
mascul şi de 2,5 – 3,5 kg la femele. Până la vârsta de trei luni
puii cresc mai greu decât cei din rasa Rhode-Island şi se
îmbracă mult mai încet în penaj. De la această vârstă însă, ei au
o creştere mai rapidă, astfel că în câteva săptămâni ei ajung in
greutate ca puii altor rase mixte.

Producţia medie de ouă calculată pe baza rezultatelor


controlului oficial efectuat la diferite staţiuni de testare din
Europa si Statele Unite a fost în primul an de ouat de 196 de
ouă, cu variaţii de la 147 până la 239 bucăţi, greutatea medie a
oului fiind de 59,2 g. Culoarea cojii oului este cafenie.
Maturitatea sexuală se instalează mai tardiv decât la cele din
rasa Rhode-Island cu circa 2 - 4 săptămâni, puicuţele incepând
ouatul la vârsta de 6 – 7 luni. Procentul mediu de fecunditate
variază între 80 si 88 %, iar procentul de ecloziune între 70 si
76% din ouăle fecundate. Instinctul de clocit este destul de
dezvoltat, procentul de cloşti căzute fiind, în medie, cam 15 –
25%.

19
2. Tehnica incubaţiei la găină

a. Principii generale

La păsări, ca şi la celelalte specii de animale, fecundarea


se produce în interiorul organismului femel. Dezvoltarea
embrionului in continuare, se face în afara organismului păsării,
în condiţii optime asigurate de om, în cazul incubaţiei artificiale
sau de cloşcă în cazul incubaţiei naturale.
Pentru a realiza un procent de ecloziune cât mai mare de
la o cloşcă (peste 70%) sau de la fiecare serie de ouă pusă la
incubator, trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte:
- starea de sănătate a păsărilor;
- raportul de sexe (un cocoş la 10-12 găini);
- vârsta maximă de folosire pentru reproducere (4-5 ani la
cocoş, 1,5-2 ani la găină);
- reproducerea la păsări are loc dupa vârsta de 11 luni la
cocoşei, după 6 -7 luni la găină;
- calitatea şi cantitatea furajelor administrate pe cap şi pe zi;
- prospeţimea ouălor folosite la incubaţie (maxim 7 zile);
- vârsta păsărilor (cele mai bune ouă pentru incubat sunt
obţinute în primul an de exploatare de la găini şi se menţine 1,5
ani);
- ouăle pentru incubat (clocit) trebuie să fie curate, cu coajă
netedă, intactă, de mărime normală.
Dupa recoltare, ouăle se aşează în cofraje cu vârful ascuţit
în jos, se ţin într-o cameră răcoroasă, slab luminată sau chiar la
întuneric, cu o temperatură de 12°C şi cu posibilităţi de aerisire
(ventilare).
20
Dezvoltarea embrionului. Embrionul începe să se dezvolte
chiar din momentul când a avut loc fecundarea în oviduct, fapt
pentru care trebuie să se asigure ouălor un regim de
temperatură care să înceteze metabolismul, fără a-l degrada,
mai ales vara, când la temperatura de 28°C în atmosferă se
continuă dezvoltarea embrionului. Cunoaşterea procesului
normal de dezvoltare embrionară permite depistarea
anomaliilor ce pot surveni şi luarea de măsuri corespunzătoare,
corectarea factorilor de care depinde acesta. În dezvoltarea
embrionară se deosebesc trei faze mari: segmentarea oului
fecundat; gastrularea (perioada de formare a celor trei foiţe
germinative); organogeneza (perioada în care se formeaza
organele şi sistemele).

Factorii incubaţiei. După expulzarea oului în mediul


ambiant, datorită temperaturii mai scăzute, embrionul intră intr-
o stare de latenţa până în momentul în care este supus
procesului de incubaţie, în care i se asigură condiţii favorabile
de dezvoltare. Factorii care trebuiesc asiguraţi în procesul de
incubaţie sunt: temperatura, umiditatea, ventilaţia şi poziţia
ouălor.
Temperatura asigură dezvoltarea embrionară,
intensificând procesele vitale. Pentru a se dezvolta normal,
embrionul are nevoie de o temperatură apropiată de cea a
corpului păsării. În incubaţia naturală, temperatura este
asigurată de corpul cloştii, a cărei temperatură rectală la
inceputul incubaţiei este de 40,80 – 40,50C, ca apoi să scadă
treptat, ajungând la sfârşitul perioadei la 40,4 – 40,10C. Căldura,
în incubaţia artificială, este transmisă de la sursele de încălzire
către ouă, prin convecţie: în incubatoarele de suprafaţă,
repartizarea căldurii se face prin ventilaţie naturală; în
incubatoarele de volum, repartizarea căldurii produsă de sursa
de caldură se face prin ventilaţie mecanică, ouăle având
aceeaşi temperatură pe întreaga suprafaţă. Pentru acest tip de
incubatoare s-a ajuns la concluzia că este necesară o
temperatură de 37,50C. Regimul de temperatură diferă în
funcţie de tipul de incubator, rasă, calitatea ouălor, fiind corelat
şi cu ceilalţi factori ai incubaţiei.
21
Umiditatea. Asigurarea în incubator a unei umidităţi
optime este un factor important în obţinerea unor pui de
calitate. Umiditatea aerului atât în incubaţia naturală, cât şi în
cea artificială influienţează direct asupra dezvoltării embrionului
prin modificarea conţinutului ouălor, în special al albuşului şi,
indirect, prin acţiunea asupra proceselor metabolice a acestuia.
De asemenea, umiditatea condiţionează modul de acţiune al
căldurii. În incubaţia naturală, umiditatea în cuibar variază între
30 – 50 %, iar în incubaţia artificială, în condiţiile în care ceilalţi
factori de incubaţie sunt menţinuti la nivel optim, trebuie să se
asigure 61 % umiditate, cu limite intre 55 – 66 %.
Ventilaţia. În procesul dezvoltării embrionului se realizează
un schimb permanent de aer între acesta şi mediul de
incubaţie. La începutul incubaţiei schimbul de aer este redus,
apoi creşte treptat din momentul închiderii alantoidei si este
maxim în ultima zi de incubatie, odata cu trecerea la respiraţia
pulmonară. Ventilaţia are ca scop asigurarea în incubator a unei
compoziţii a aerului apropiată de a celui atmosferic, dar cu un
procent de bioxid de carbon ceva mai ridicat şi condiţionează
ceilalţi factori ai mediului de incubaţie (temperatură, umiditate).
Se obţin rezultate bune atunci când mediul de incubaţie conţine
21 % oxigen şi 0,5 – 0,8 % bioxid de carbon. Ventilaţia
exagerată sau insuficientă are influienţă negativă asupra
desfăşurării procesului de incubaţie. S-a constatat că fiecare
procent de oxigen în plus faţă de optim determină micşorarea
cu 1 % a procentului de ecloziune, iar creşterea concentraţiei
de bioxid de carbon la 5 % determină moartea embrionilor.
În incubaţia naturală, cloşca stă cea mai mare parte de
timp cu penajul înfoiat şi totuşi compoziţia aerului din cuib
diferă de cea a aerului atmosferic, în sensul că bioxidul de
carbon variază între 0,2 – 0,7 %.
Poziţia şi întoarcerea ouălor. Atunci când ouăle nu sunt
aşezate sau întoarse corect, se poate înregistra un procent de
mortalitate care poate depăşi cu 60 % pe cel normal.
Întoarcerea ouălor în prima jumatate a perioadei de incubaţie,
împiedică lipirea embrionului de membrana cochilieră internă,
prin ridicarea gălbenuşului în partea superioară a oului. În
partea a doua a incubaţiei întoarcerea evită lipirea alantoidei de
membrana vitelină, fapt care ar determina ruperea ei.

22
În incubaţia naturală poziţia ouălor în cuibar este cu axul
lung orinzotal, cu poziţie usor oblică. Întoarcerea oualor se face
de către cloşcă, iar intervalul dintre intoarceri variază intre 30 –
80 minute.
În incubatoarele de volum, pentru mărirea capacitaţii
sertarelor, ouăle se aşează în poziţie verticală, cu vârful bont în
sus. Întoarcerea se realizează prin înclinarea sitelor cu un unghi
de 450 faţa de verticală, alternănd intr-o parte şi alta, iar în cele
de suprafaţă întoarcerea se face cu 1800. Se recomandă ca în
interval de 24 ore să se realizeze întoarcerea ouălor de 8-12 ori
pe zi în incubatoarele de volum şi de 2-3 ori pe zi în cele de
suprafaţă.
În ultimile zile ale incubaţiei nu se recomandă întoarcerea
ouălor, pentru a da posibilitatea embrionului să-şi fixeze poziţia
de ciocnire, cu ciocul îndreptat spre camera de aer.

Regimul de incubaţie. În urma studierii condiţiilor


asigurate embrionilor în incubaţia naturală şi compararea
rezultatelor obţinute în diferite regimuri de incubaţie artificială,
s-a stabilit un regim optim de incubaţie, pe specii de păsări şi
tipuri de incubatoare.

Regimul de incubaţie pentru incubatoare de suprafaţă


Nr. zilnic
Zile de Tempe- Ventilaţia Răcirea Control
Umidi- de
incubaţi ratura (deschidere ouălor ovoscopi
tatea intoarcer
e (0C) a orificiilor) (min/zi) c
i
Control I:
¼ din a 4-a 3 din a
1 -6 39,5 60 – 65 - in a 6-a
zi 2-a zi
zi
Control
7 – 14 39 50 – 55 ½ 3 5 – 10 II: in a
14-a zi
15 – 19 38,5 45 – 50 ¾ 2 10 -
38 – 2 x 10 -
20 - 21 60 - 70 1/1 - -
38,5 15

Schemele de incubaţie a ouălor în incubatoarele de volum


Temperatur
Zile
Tipul a la Ventilaţia Intoarce Control
de
incuba termometru Umiditatea (deschiderea -rea ovosco
incub
torului l de bord orificiilor) ouălor pic
a-ţie
(0C)
I.V. - 2 38,5 (38,3- Se deschid Din 2 in 2 6-8 zile
1–7 62
38,7) treptat din a 2-a ore, pana 18-19
8 – 15 38,3 (38,0- 58 zi, fiind deschise in a 18-a zile
23
38,5)
54 (70 din
38,0 (37,8-
16 - 21 mo-mentul complet in a 8-10 zi
38,2)
ciocnirii) zi, pana la
38,5 (38,3- Se deschid
1–7 62
38,7) treptat din a 2-a
Din 3 in 3
38,3 (38,0- zi, fiind deschise 6-8 zile
8 – 15 58 ore, pana
I.V. 5M 38,5) complet in a 8-10 18-19
in a 18-a
54 (70 din zi, pana la zile
37,8 (37,0- zi
16 - 21 mo-mentul sfarsitul
38,2)
ciocnirii) incubatiei
37,8 (37,5- 50-60 Se deschid
1 -17
38,0) treptat din a 2-a
„Bismar Din 3 in 3
zi, fiind deschise 6-8 zile
k” ore, pana
complet in a 8-10 18-19
„Petersi 38,0 (37,6- in a 18-a
18 – 21 80-90 zi, pana la zile
ne 38,4) zi
sfarsitul
incubatiei
50-55 Se deschid
1 – 17 37,2-37,8
treptat din a 2-a
Din 3 in 3
zi, fiind deschise 6-8 zile
„Nickerl ore, pana
complet in a 8-10 18-19
” in a 18-a
18 -21 36,8-37,5 60-65 zi, pana la zile
zi
sfarsitul
incubatiei
54 Se deschid
1 – 17 37,5-37,6
treptat din a 2-a
zi, fiind deschise
„Buckey Din ora in
complet in a 8-10 La 18 zile
e” ora
18 -21 37,2 60-65 zi, pana la
sfarsitul
incubatiei

Controlul biologic al incubaţiei. Se face cu scopul de a


semnala abaterile de la dezvoltarea embrionară normală şi de a
stabili cauzele care le determină, pentru ca specialiştii să poată
lua măsuri pentru îndepartarea lor. Rezultatele cantitative şi
calitative ale incubaţiei reprezintă rezultanta influenţelor
exercitate asupra ouălor de trei grupe de factori, care se refera
la: calitatea ouălor inainte de producerea lor, calitatea ouălor
după producere şi până la începerea incubaţiei şi factori care
influenţează în timpul incubaţiei. Metodele prin care se execută
controlul incubaţiei sunt mirajul sau examenul ovoscopic şi
examenul anatomopatologic al resturilor de incubaţie.
Mirajul este o metodă obligatorie pentru controlul biologic,
în toate staţiunile de incubaţie. El constă în examinarea la
ovoscop a ouălor supuse incubaţiei, apreciindu-se dezvoltarea
embrionului şi a anexelor embrionare, mărimea camerei de aer,
procentul de ouă fecundate si nefecundate, embrionii morţi. Pe
parcursul incubaţiei se efectuează două miraje obligatorii.
Analiza anatomopatologică a resturilor de incubaţie
constă în stabilirea modificărilor anatomopatologice prin
24
secţionarea ouălor eliminate la miraje si a celor morţi în coajă,
ca şi prin examinarea cojilor rămase, prin aprecierea umidităţii
alantoidei şi a golirii de sânge a vaselor ei, prin prezenţa pe
coajă a urmelor de hemoragii, a resturilor de albuş şi dejecţii.

b. Incubaţia la găină

Tehnica incubaţiei presupune efectuarea unor lucrări


pregătitoare, cerinţe necesare bunului mers al incubaţiei şi
obţinerii unor rezultate pe măsura volorii biologice a ouălor.
Lucrările pregătitoare se referă la:
- Instalarea incubatoarelor. Atât incubatoarele cât şi
eclozionatoarele trebuiesc amplasate în încăperi speciale,
învecinate, să permită o circulaţie liberă a aerului, rezervându-
se spaţiu suficient până la tavan, pereţi şi uşi;
- Verificarea instalaţiilor şi a incubatorului. Se
efectuează obligatoriu, atât la instalare, cât şi după fiecare ciclu
de incubatie. Verificarea instalaţiilor este necesară pentru
menţinerea şi reglarea factorilor fizici (termometre,
termoregulatoare, higrometre, ventilatoare, intrerupătoare) şi
mecanici (etanşeitatea uşilor, aşezarea sertarelor, tăvile cu
apă, pereţii);
- Punerea in funcţiune a incubatoarelor. Incubatoarele
cu două trei zile înainte de introducerea ouălor se pun în
funcţiune şi după circa 2-4 ore, când s-a atins temperatura de
regim se trece la reglarea temperaturii, lăsând incubatoarele să
funcţioneze 2-3 zile în gol, pentru realizarea factorilor fizici de
incubaţie. Când s-a ajuns la nivelul dorit al temperaturii şi a
umiditaţii se introduc sertarele cu ouâ;
- Curăţarea şi dezinfecţia incubatoarelor. Curăţirea
mecanică şi dezinfecţia propiu-zisă se efectuează înainte de
incarcarea cu ouă şi după fiecare ciclu de incubaţie;
- Curăţarea şi dezinfectarea ouălor. Curăţarea prin
spălare este cea mai economică metodă, deoarece se execută
cu maşini speciale. După spălare (3 minute) ouăle trebuie să fie
zvântate imediat pentru a nu permite pătrunderea bacteriilor în
interior. Dezinfectarea ouălor se execută in camere auxiliare de
lucru, prin fumigare (formolizare), înainte cu 6-8 ore de
introducerea lor în incubator;
25
- Încărcarea incubatoarelor. Cu 12 ore înainte de
introducerea ouălor în incubator, ele se scot de la camera
frigorifică şi se trec în camera de preîncălzire, în care
temperatura este de 28 0C, după care se aduc şi sitele pentru
încălzire. Ouăle se introduc în incubator deobicei dimineaţa,
notându-se ora de incărcare a incubatorului, în fişa de
incubaţie;
- Planul de lucru în staţiunea de incubaţie. Staţiunile de
incubaţie, în vederea funcţionării cât mai eficiente, trebuie să
aibă întocmite planuri de lucru operative, pe întreg anul
calendaristic. Se întocmesc contracte cu furnizorii de şi cu
beneficiarii de pui, care obligă la respectarea graficelor de
funcţionare a incubatoarelor;
- Incubaţia ouălor presupune o parcurgere fără
probleme a perioadei de cca 18 zile şi 14 ore în care ouăle stau
în incubatoare, prin îndeplinirea în mod corect a două condiţii:
un echipament bine pus la punct şi o tehnologie de incubaţie
riguros respectată. În ghidul tehnologic al staţiilor de incubaţie,
aproape jumătate de text este rezervat echipamentului de
incubaţie şi ecloziune, calitatea acestui echipament este
condiţia peremtorie pentru asigurarea condiţiilor optime de
incubaţie. Temperatura optimă unei dezvoltări embrionare
normale este de 37,5 – 38,0 0C, aceasta fiind o valoare medie
deoarece, la începutul incubaţiei este necesar un aport mai
mare de căldură, după care temperatura se reduce, consecutiv
creşterii căldurii biologice produse de embrioni;
- Transferul ouălor în eclozionator. Camera de transfer
trebuie să fie curată, fumigată şi bine ventilată şi cu o
temperatură constantă de 260C. Timpul optim de transfer este
atunci când 5% din ouă sunt ciocnite iar transferul nu trebuie să
dureze mai mult de 15 minute.
- Ecloziunea şi sortarea puilor. Ecloziunea se produce la
21 de zile şi 9 ore (în cazul în care se practică preincubaţia,
ecloziunea are loc după 21 de zile de incubaţie). Pe perioada
ecloziunii în sală temperatura trebuie să fie de 20 – 24 0C, iar
umiditatea relativă de 60 %. În situaţia în care sortarea puilor
se face în sala de ecloziune, se va ridica temperatura la min. 30
0
C şi o umiditatea relativă de max. 60 %. Sortarea puilor trebuie
făcută corect, cu exigenţă, de un personal instruit, evitându-se

26
bruscarea puilor şi aruncarea lor în cutii. Concomitent cu
sortarea, puii se numără şi se aşează în cutii de transport.
- Depozitarea şi livrarea puilor. Navetele cu puii sortaţi
sunt transportate în sala de depozit unde temperatura trebuie
să fie de min. 30 0C. Livrarea puilor se face prin camera de
livrare, în maşini speciale de transport, pregătite corespunzător
pentru condiţii de transport (sub aspectul igenic, al dezinfecţiei,
temperaturii, ventilaţiei).

27
Bibliografie:

Bălăşescu, M. şi colab. Avicultura, Editura didactică şi


pedagogică, Bucureşti,
1983;
Creţa. V. şi colab. Zootehnie generală şi tehnologia creşterii
animalelor, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983;
Stratulat, Gh. şi colab. Creşterea păsărilor, Editura Ceres,
Bucureşti, 1989;

Ştefănescu, Gh. şi colab. Avicultura, Editura Agro-Silvică,


Bucureşti, 1961;

Usturoi, M.G., Creşterea păsărilor, Iasi, 2009

Vancea, Ion. Tehnologia creşterii intensive a păsărilor, Editura


Ceres, Bucureşti,
1978;
Surse internet:

http://www.feathersite.com/Poultry/CGP/Rocks/BRKRocks.html
http://www.theplymouthrockclub.co.uk/blue.htm
http://www.plymouth-rock-
poultry.co.uk/plymouthrockhistory.html
http://www.the-coop.org/library/rock.html
http://www.plymouth-rock-
poultry.co.uk/silverpencilledrocks.html
http://gator541.hostgator.com/~bantam20/site/index.php?
option=com_content&view=article&id=16:silver-penciled-
plymouth-rock-bantams-by-bob-
hawes&catid=34:articles&Itemid=55

28