Primele forme de sticlă[modificare | modificare sursă]

Plinius menționează în Istoria naturală o poveste despre descoperirea sticlei. Pe scurt, un grup de
marinari fenicieni de pe un vas ce transporta sodă a venit la țărm spre a face focul. Plaja întinsă era
plină de nisip, dar nici un bolovan pentru a ține vasul la foc. Marinarilor le-a venit ideea de a folosi
câțiva bulgări de sodă de pe corabie. Și au făcut focul, pregătindu-și mâncarea și apoi dormind.
Dimineață, scormonind din întâmplare prin cenușa focului, un marinar a găsit câteva pietricele
lucioase, care nu semănau cu nici un material obișnuit. Erau bucățele de sticlă.
Întâmplarea a fost verificată de oamenii de știință, care au dovedit că focul făcut pe plajă, chiar și pe
bază de cărbune, nu poate duce la temperaturi suficient de mari pentru producerea
topirii nisipului (prima condiție pentru apariția sticlei). Povestea lui Pliniu a fost catalogată ca fiind
falsă. Indiferent dacă povestea cu bulgării de sodă este sau nu adevărată, pe plajele și deșerturile
nisipoase din zonele bântuite de furtuni cu trăsnete se găsesc destul de frecvent forme de sticlă
naturală, formată de temperatura ridicată a trăsnetului. În anumite locuri
din SUA (ex. Florida sau California) acestea se comercializează, fiind vândute turiștilor fie în formele
ciudate naturale, fie cu anumite prelucrări.
Sticla naturală, creată de lovitura trăsnetului, este prima formă de sticlă cunoscută de catre om.
Prima industrie a sticlei s-a dezvoltat însă în Egiptul antic. Aici s-a descoperit faptul că, acoperind
pereții unui vas din lut cu un amestec de nisip umed și sodă, la ardere acesta se transforma în
smalț, adică într-o peliculă subțire de sticlă. Ulterior amestecul din care se obținea smalțul a fost
îmbogățit cu var, acesta devenind un element de primă importanță în producerea sticlei. Prin
intermediul altor adaosuri (ca fier, cupru, mangan etc), egiptenii au obținut smalț de mai multe culori
(albastru, galben, violet, prupuriu etc). Ulterior s-au obținut din amestecul ce producea smalțul, odată
ars în cantități mai mari decât subțirea pojghiță de pe un vas, bulgărași de smalț sau sticlă. Astfel au
apărut primele obiecte făcute din sticlă - mărgelele. Se apreciază că cele mai vechi mărgele din
sticlă au cca. 5000-6000 ani vechime.
În urmă cu cca. 3000 de ani se ajunsese deja, de la mărgelele de sticlă inițiale, la felurite obiecte din
sticlă, de mici dimensiuni în imensa lor majoritate: flacoane pentru parfumuri, cupe pentru băut, vase
pentru îmbălsămare etc.
Trebuie subliniat că în toată această epocă sticla produsă de egipteni era opacă! Din amestecul
simplu (fără adaosuri) se obținea o sticlă verde-maronie, asemănătoare ca aspect cu zahărul ars din
zilele noastre. Pentru obținerea unei sticle transparente era nevoie de o temperatură de minimum
1500 grade Celsius, ce nu puteau fi obținute cu tehnologia egipteană.
Realizarea vaselor din sticlă se făcea cu mare greutate. La capătul unei vergele de fier se fixa un
amestec de lut și nisip, de forma dorită. Sticla fierbinte, vâscoasă, se turna pe o masă din piatră și
se întindea cu altă vergea din fier. Apoi meșterul sticlar răsucea bila, făcând sticla vâscoasă să se
lipească de ea, luând forma dorită. Procesul tehnologic era greu și periculos, iar prețul sticlei era
apropiat de cel al pietrelor prețioase. Tot egiptenii au meritul de a fi fost primii în a realiza proteze
oculare.