Bienala de la Veneția.

Participarea României la cea de-a 57-a Expoziție Internațională de Artă. În

memoria Geta Brătescu

Dicusar Tatiana, Master (I), ITA

Timișoara, 2019
 CUPRINS

1. Bienala de la Veneția. Informații generale

2. Participarea României la cea de-a 57-a Expoziție Internațională de Artă
3. Geta Brătescu și expoziția ei personală ”Apariții”
3.1 Pavilionul României, Giardini della Biennale
3.2 Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică
4. Concluzii
5. Bibliografie
 Desenul de dans
Geta Brătescu

Bienala de la Veneția este unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale
internaționale dedicate manifestărilor artistice din domeniile arte vizuale, arhitectură, muzică,
teatru, dans, cinematografie. Fiecare ediție organizată oferă un melanj eclectic de proiecte
artistice reprezentative fiecărei țări participante.
Bienala de artă de la Veneţia e evenimentul emblematic al artei contemporane din
lume, singurul care, în momentul de față, ține încă foarte puternic cont de ideea de reprezentare
națională. Pentru istoria participărilor româneşti într-un Pavilion construit în 1938 de Nicolae
Iorga, care în 1929 a creat Casa Romena di Venezia, în Palazzo Correr.
*
Ediția a 57-a a Bienalei de Artă de la Veneția și-a propus să revalorizeze misiunea și
însemnătatea artei în lumea conflictuală de astăzi. Intitulată „Viva Arte Viva”, tema lansată de
curatorul Christine Macel reflectă capacitatea artei de a deveni un loc de refugiu destinat
libertății și expresiei personale.
Pe site-ul oficial al bienalei, în dreptul României apărea: Geta Brătescu – Appparitions,
la care se adaugă (comisar: Attila Kim, curator: Magda Radu, artist: Geta Brătescu, locații:
Pavilionul României din Giardini della Biennale și Noua Galerie a Institutului Român de
Cultură și Cercetare Umanistică)1, expoziție a fost deschisă publicului între 13 mai și 26
noiembrie 2017.
La 91 de ani, Geta Brătescu a fost prima artistă femeie căreia i s-a dedicat o expoziție
personală în cei mai bine de 100 de ani de când România participă la Bienala de Artă de la
Veneția.
Geta Brătescu (n. 1926, Ploiești – d. 2018, București) a fost o personalitate centrală a
artei contemporane românești începând cu anii ‘60. Artistă cu o carieră îndelungată și prolifică,
Geta Brătescu a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, gravură, tapiserie,
obiect, fotografie, film experimental, video și performance. A studiat simultan la Facultatea
de Litere și Filosofie și la Școala de Belle Arte din București și a lucrat ca director artistic
pentru revista Secolul 20, denumită în prezent Secolul 21. În 2016, Hamburger Kunsthalle a
prezentat o amplă retrospectivă a Getei Brătescu. Printre ultimele sale expoziții se numără cea
de la Tate Liverpool din 2015; MATRIX 254 / Geta Brătescu de la Berkeley Art Museum and
Pacific Film Archive, în 2014; participările în II Palazzo Enciclopedico, La Biennale di

1
https://www.labiennale.org, accesat în data 01.01.2019.
Venezia, 2013; La Triennale, Paris, Palais de Tokyo, în 2012; în cea de-a 12-a ediție a Bienalei
de la Istanbul din 2011 etc. Lucrările sale se află în colecții importante precum: MoMA, New
York; Centrul Georges Pompidou, Paris; Tate Modern, Londra; Hammer Museum, Los
Angeles; San Francisco Museum of Modern Art, San Francisco; Muzeul de Artă Modernă,
Varșovia; Muzeul Național de Artă Contemporană, București; MUMOK, Viena; Kontakt
Collection, Viena; Moderna Galerija, Ljubljana și FRAC Lorraine, Metz. În 2017, Geta
Brătescu participă la Dokumenta 14, Atena și Kassel, și într-o expoziție personală la Camden
Arts Center, Londra, curatoriată de Jenni Lomax2.
Geta Brătescu e versatilă, e mobilă, a lucart fără încetare peste șase decenii, a trăit
bucuria desenului și s-a lăsat greu încadrată într-o mișcare artistică (nici nu îi plăceau
catalogările). E dada, e neo-dada și neoavangardistă, e deopotrivă în tradiție și în afara ei, având
grijă să de-rutineze fiecare obiect și foaie de hârtie, a fost o intelectuală fină și un om de
cultură3.
Este prima expoziţie solo dedicate unei artiste femei, după un parcurs al României cu o
reprezentare predominant masculină la Bienalele de la Veneția4. Gândiţi-vă că vecinii noştri
polonezi (vizitator fiind, ajungi în Pavilionul României aflat pe Isola Sant’Elena fie ţintă – mai
ales dacă eşti român şi freamăţi –, fie dacă vii dinspre Pavilionul Poloniei, lipit de al nostru, ori
de la greci, în dreapta noastră) o expuneau by herself pe regretata Magdalena Abakanowicz
încă din 1980! În Pavilionul României, solo show-urile sunt puține, iar dacă sunt, sunt strict
masculine. Artistele femei apar sporadic în expoziții colective și fie marchează un teritoriu
etern considerat minor, al artelor decorative (caz izolat, 1970), fie pe cel al graficii (1972). Încă
ceva: își fac puțin apariția în interbelic, cât și în timpul realismului socialist5.
Apariții
Expoziția marii artiste a fost curatoriată de Magda Radu, istoric de artă, curator.
Geta Brătescu are o dublă pregătire – literatură și desen6, iar această dublă formație este
esențială în înțelegerea parcursului ei artistic. Expoziția din Pavilionul României este
concepută în jurul a două coordonate principale: atelierul – o temă centrală care a modelat
traiectoria artistică sau un soi de meta-concept a Getei Brătescu (spațiul fizic și mental pe care
îl asociază cu atelierul) – și apoi reflecția îndreptată asupra subiectivității feminine prin

2
Apparitions. Geta Brătescu, Koenig Books, London, 2017, (editată de Magda Radu și Diana Ursan), p. 245.
3
Daria Ghiu, Un ghid posibil pentru Geta Brătescu, în Scena9, https://www.scena9.ro .
4
Daria Ghiu, Geta Brătescu “apparittions” at Romanian Pavilion, Venice Biennale (recenzie), în Mouse
Magazine (26 noiembrie 2017), http://moussemagazine.it .
5
Daria Ghiu, Un ghid posibil pentru Geta Brătescu, în Scena9, https://www.scena9.ro .
6
În interviul realizat de Magda Radu Getei Brătescu pentru Mărturii XXI, publicat de Galeria Noua la 22 aprilie
2012, www.youtube.com .
diversele moduri de conceptualizare a feminității, iar aceste două paliere se conjugă, se
împletesc defapt. Este de subliniat faptul că artista a fost o luptătoate a curentului feminist,
temă care se regăsește în absolut toată expoziția sa. De altfel, numele ei se regăsește printre
celelalte câteva nume sonore ale ediției din 2017, printre care Tracey Moffatt, Carol Bove sau
Kirstine Roepstorff7, nume publicate pe un site international, cu privire la participările
bienalei.
Expoziția urmărește să prezinte parcursul artistic al Getei Brătescu, îndelungat în timp,
și nu neapărat în ordinea ei cronologică, însă bine selectate, demonstrând dezinvoltura cu care
ea utilizează o multitudine de medii artistice. Expoziția captează diversele stadii și
transformări ale atelierului de-a lungul timpului, de la felul în care este invadat în prezent
de seriile de colaje, prins într-un “joc al formelor”, până la reprezentarea lui filmată sau
fotografiată. Atelierul este tărâmul autonom al expansiunii creative, dar și un spațiu bun
pentru concentrare.
PAVILIONUL ROMÂNIEI, GIARDINI DELLA BIENNALE
Pentru a vuzualiza efectiv expoziția artistei în cadrul Pavilionului v-om descrie
organizarea exponatelor rând pe rând. Punctul incipient al expoziției îl constituie colajul
Daimoneasa (1981) – o reprezentare expresionist-hieratică a unei figuri feminine, ce se găsea
încă în exteriorul spațiului. Daimoneasa (desen și colaj pe hârtie) anunță unul dintre reperele
centrale ale discursului expozițional, și anume reflecția asupra subiectivității feminine. În
continuare, prezentat în anticameră este filmul Linia (2014), care ne plasează în proximitatea
artistei și a procesului ei de lucru. Intrând în miezul expoziției, luăm contact tot mai mult cu
diversitatea deconcentrată a atelierului printr-o încercare de plasare laolaltă a multiplelor lui
ipostaze. Într-o primă instanță are loc transpunerea în expoziție a fizionomiei lui actuale,
atelierul Getei Brătescu fiind tapetat de colajele recente care oferă nenumărate declinări ale,
așa cum o numește artista “desenului cu foarfeca”8.
În proximitatea acestei profunzimi de forme ce croisc un joc de sine stătător se află
“atelierul mental”, reprezentat de seria Faust (1981), una dintre cele mai complexe lucrări ale
artistei. Este defapt o interpretare vizuală a tragediei lui Geothe, tradusă în limba română de
către colegul ei din cadrul revistei Secolul XX, Ștefan Augustin Doinaș. Este o lucrare de suflet
la care a muncit timp de doi ani în ideea de crea un fel de semne cu referire la textul dat și nu

7
Francesca Gavin, “The female artists at Venice Biennale 2017 you need to know”, 12.05.2017,
www.twinfactory.co.uk .

8
Geta Brătescu vorbește despre pasiunea ei pentru “desenul cu foarfeca” în interviul acordat Magdei Radu
pentru Mărturii XXI, publicat de Galeria Noua la 22 aprilie 2012, www.youtube.com .
doar simple desene. Hieratismul, ezoterismul și caracterul abstract al transpunerii episoadelor
narative corespund unei analize pătrunzătoare a textului literar și parcurgerii a ceea ce Geta
Brătescu numește „spirala cochiliei de cultură”9.
Trecutul ei, obiectele personale, cu tot cu biografia ei, fac parte din spațiul atelierului.
Așa a reușit să antreneze în scenarii diverse materiale “de-a gata”, încorporându-le în alte
lucrări, precum Doamna Olivier în costum de călătorie (1980). Povestea angrenează mașina
de scris Olivier care a aparținut mamei artistei, iar Geta Brătescu se fotografiază pe sine într-o
simbiotică uniune cu acest obiect. De altfel, memoria părinților ei se infiltrează și în alte lucrări,
în mod concret, cum ar fi în ansamblul Ochelarii tatălui meu (2005), sau ca vestigiu, în
cercurile de hârtie decupate ce intră în componența colajelor. Însă cea mai complexă redare a
mitologiei personale este cartea Thonet: Voici ton maître (1992), ce cuprinde multe din
experimentele artistei cu obiectele moștenite din familie.
O altă temă care a fascinate-o și pe care a explorat-o Geta Brătescu este mâna – cu care
scrii, desenezi, dansezi, etc. Seria Mâini (1974-76) este un studiu fenomenologic, psihologic și
artistic – a propriilor mâini. Cu mâna dreaptă își desena mâna stângă!
Pornind din zona centrală a expoziției, parcursul visual al expoziției se ramifică în două
direcții. Pe de o parte, are loc tranziția către aspecte care țin de spațiul fizic al atelierului; pe de
altă parte, se deschide accesul către o zonă unde crește tensiunea dintre reprezentabil și non-
reprezentabil. Cea dintâi direcție are protagoniste două lucrări în care se poate vizualiza
atelierul: Nu violenței! și Atelierul. Seria de fotografii cuplate cu instalația Nu violenței! (1974),
prezintă un happening în atelier, în timpul căruia artista se auto-reprezintă cu corpul ghemuit,
într-o ipostază a fragilității, într-o atmosferă sculpturală care trimite privitorii la idea de razboi,
de suferință corporală, dar și a tămăduirii în același timp. Această tehnică folosită (happening)
este inspirată din arta contemporană internațională, documentată din diverse reviste străine ale
vremii, cu care avea contact în vremea respectivă (importul de reviste străine în România sub
regim comunist). Cea de-a doua lucrare, cu aceleași asocieri, este Mutter Courage (1965) – o
eroină redată pe o serie de litografii și gravuri. Aici feminitatea este redată într-o formă
puternică, dotată cu forța de a-și modela propriul destin.
Filmul Atelierul (1978) este piesa care o prezintă în rol principal pe Geta Brătescu în
propriul ei atelier, este o peliculă de aproximativ 16 minute, realizată alb-negru de către Ion
Grigorescu și antrenează obiecte. Atelierul, considera ea, este un spațiu mitic al artistului, un
spațiu ales. În această ordine filmul surprinde trei momente exemplare: Somnul, Trezirea și

9
Geta Brătescu – Apariții, broșură a expoziției, p. 3.
Jocul. Separat, în prima parte, camera de filmat captează atelierul și suma obiectelor care îl
compun, iar artista dormind pe un scaun alungit, văzându-se ca pe un oricare obiect prezent în
atelier. Partea a doua se complică prin acțiunea ei de a-si delimita cadrul de acțiune prin
schematizarea efectivă a spațiului tridimensional, din interiorul căruia pornește actul artistic.
Secțiunea a treia reprezintă jocul dezlănțuit al Getei Brătescu cu obiectele din jur10.
A doua direcție desprinsă din tema centrală a expoziției se îndreptă asupra unor
preocupări despre feminitate. Femei (2007) este o serie de desene realizate cu ochii închiși, un
experiment încercat mai de curând de către artistă. Acest tip de experiment, care constă în
desenarea unor corpuri de femei, dar cu ochii închiși, adică fără cenzura ochilor, în care își
testează echilbrul dintre hazard, improvizație și control. Femei este o serie emblematică,
deoarece revelează aportul crucial al viziunii interioare și automatismul procesului de creație –
invocarea repetată a „apariției” imaginilor mentale pe care mâna caută să le redea prin conturul
desenului11. Colajul însumează 200 desene cu figuri de femei, scrise cu alb pe hârtii negre.
Lucrările din seria Mume (1997) se concentrează oarecum pe aceiași temă de care se
preocupă Geta Brătescu - tiparul identității feminine creatoare. Asocierea mumelor cu
Mediterana, în chip de “arătare feminină a cosmosului” de unde ies “germenii formelor
diverse”.
Rămânem la aceiași team: femeia. Tranziția către un registru personal, intim, ce
corespunde unei tonalități discrete în economia expoziției se realizează printr-o altă lucrare
serială, Eu și pasărea Bird (1993), care a însoțit-o mereu pe Geta Brătescu în atelier. Aici,
pasărea funcționează ca un alter-ego al femeii privite în sens generic, dar și ca alter-ego al
artistei. Pasărea reprezintă și o metaforă a libertății gândului care „capătă aripi”. Cearta, relația
tensionată dintre femeie și pasăre, redă conflictul dintre impulsurile contrare ce structurează
subiectivitatea artistei, dar și relația dialectică dintre formă și informă în practicarea
desenului12.
Ultima secțiune a expoziției abordează tema memoriei. Astfel, seriile Amintiri din
copilărie (1975-78) și Memorie (1990) conțin involuntar și câteva crâmpeie din autobiografia
ei, cu toate că ea nu a insistat cu amănunte de acest fel. Memoria drept temă artistică este defapt
o modalitate de rememorare, un efort de extragere a unor reprezentări din aceste alcătuiri
nebuloase, ceea la final conduce la rezultate aflate la limita vizibilului.

10
Geta Brătescu – Apariții, broșură a expoziției, p. 6.
11
Geta Brătescu – Apariții, broșură a expoziției, p. 8.
12
“Geta Brătescu – Apariții”, http://apparitions.ro , accesat în data 27.12.2018.
 NOUA GALERIE A INSTITUTULUI ROMÂN DE CULTURĂ ȘI CERCETARE
UMANISTICĂ
Cel de-al doilea spațiu care a găzduit colecția de opere a protagonistei noastre este la
fel de important pentru familiarizarea publicului larg cu piese din arta contemporană a unei
artiste feministe din Europa de Est. Două coordonate definesc identitatea acestui spațiu în
ecuația dată: el este deopotrivă un cabinet de studiu – ce oferă condiții pentru imersarea în
lectura catalogului și parcurgerea altor materiale relevante pentru traiectoria artistică și
intelectuală a Getei Brătescu – și o expoziție concentrată, având ca temă procesul de creație al
artistei. Aici sunt prezentate două lucrări emblematice ale Getei Brătescu: seria de litografii
Medea (1980–81), împreună cu documentația preliminară ce o însoțește (Mediterana), și filmul
Mâna trupului meu (1977). După cum putem observa, subiectele rămân în linii mari aceleași:
femeia (auto-portret), mâini, atelierul. Medea este o serie complexă, un profil, un arhetip
feminin sau un personaj ce reprezintă feminitatea și care evidențiază, precum Faust, acordul
perfect între forța intelectului și măiestria artistică (o serie de 10 desene transpuse în litografie).
În filmul experimental Mâna trupului meu, mâinile artistei lucrează, mai bine spus „dansează”
deasupra mesei de lucru, absorbite de propria lor coregrafie. Masa de lucru e numită de Geta
Brătescu un „câmp al acţiunii”, iar pe întinderea ei mâinile intră în contact cu „liziera
obiectelor”, luându-le rând pe rând în posesie şi abandonându-le în scurt timp. Fantezia
transformă obiectele în personaje, iar suprafaţa mesei devine peisaj, astfel încât nu e deloc
neverosimilă identificarea mesei de lucru cu o planşetă de joc. Totul e deopotrivă serios şi
ludic. E ceva serios în acest joc, pentru că acţiunile mâinilor par să ne reamintească faptul că
suntem martorii unui „act al facerii”.
În acord cu atenția acordată procesului de lucru și cercetării artistice, expunerea este
completată de câteva albume de călătorie ale Getei Brătescu, documentând călătoriile ei în
Italia din 1966–67 și 1977. Albumele au fost piesele pe care curatoarea Magda Radu a insistat
să le include în expoziție, considerându-le importante pentru parcursul artistei.
Deci, iată întreaga activitate a artistei contemporane -Geta Brătescu întru-n spațiu
simbol, destinat creațiilor recente, de augură, în plan international. Este atelirul de lucru, este
femeia în atelier, femeia puternică, dar și rănită, femeia creatoare. Toate într-o expoziție solo,
ce prezintă viața și arta îmbinate.
 Bibliografie

Geta Brătescu – Apariții, broșură a expoziției.

“Geta Brătescu – Apariții”, http://apparitions.ro , accesat în data 27.12.2018.
“Geta Brătescu – Apariții”, Comunicat de presă (19.01.2018)http://apparitions.ro
Francesca Gavin, “The female artists at Venice Biennale 2017 you need to know”, 12.05.2017,
www.twinfactory.co.uk .
Apparitions. Geta Brătescu, Koenig Books, London, 2017, (editată de Magda Radu și Diana
Ursan).
Daria Ghiu, “Un ghid posibil pentru Geta Brătescu”, în Scena9, https://www.scena9.ro .
Daria Ghiu, Geta Brătescu “apparittions” at Romanian Pavilion, Venice Biennale (recenzie),
în Mouse Magazine (26 noiembrie 2017), http://moussemagazine.it .
Daria Ghiu, “România la Bienala de Artă de la Veneţia – interviu cu Magda Radu”, în Dilema
Veche, nr. 690, 11-17 mai, 2017.
https://www.labiennale.org, accesat în data 01.01.2019.
Interviul acordat Magdei Radu pentru Mărturii XXI, publicat de Galeria Noua la 22 aprilie
2012, www.youtube.com .