Rondelul este o poezie cu forma fixa, care incepe cu un refren (de unul, doua sau opt

versurI), reluat partial sau integral la mijloc si la sfarsit, avand numai doua rime. Numele de rondel
vine de la, adjectivul "rond" - "rotund", deoarece are drept caracteristica reluarea unui vers (sau a
mai multor versurI) sub forma de refren, pe parcursul intregii poezii.
Rondelul este alcatuit din treisprezece versuri, structurate in trei catrene si un vers liber.
Primele doua versuri, care sintetizeaza motivul liric, sunt identice sau foarte asemanatoare cu
ultimele doua versuri ale strofei a doua, iar versul independent este reluarea primului vers. Aceasta
poezie cu forma fixa are numai doua rime.
Rondelurile macedonskiene au fost scrise între anii 1916-1920 şi aparţin creaţiei de
maturitate a poetului, care le-a publicat în volumul intitulat Poema rondelurilor abia în 1927.
Volumul cuprinde cinci cicluri, fiecare având titluri semnificative: Rondeluri pribege, Rondelurile
celor patru vânturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei şi Rondelurile de porţelan.
Rondelul rozelor ce mor respectă trăsăturile specifice rondelului: din cele 13 versuri,
primele două se constituie în refren pentru strofa a doua, fiind poziţionate în finalul acesteia, iar
primul vers este şi ultimul al poeziei. Rima este încrucişată, fiind numai două rime („-or” şi „-
ine”).
Rondelul rozelor ce mor a fost creat în 1916 şi ilustrează, mai mult decât alte poezii, două
dintre trăsăturile ce definesc simbolismul: muzicalitatea versului şi corespondenţa. Rozele sunt
simbolul morţii, existând o corespondenţă între trăsăturile trandafirului şi frumuseţea efemeră a
vieţii, idei care constituie tema poeziei programatice, prin care eul liric îşi exprimă viziunea despre
efemeritatea vieţii şi iminenţa morţii.
Strofa I
Incipitul este reprezentat de refren, sintetizând ideea centrală a poeziei: „E vremea rozelor ce mor,
/ Mor în grădini şi mor şi-n mine”. Rozele simbolizează viaţa care se scurge spre un final
implacabil, ceea ce impresionează puternic simţirea poetică, fapt susţinut prin repetiţia verbului
definitoriu, pus la prezent, „mor”, moartea neiertătoare nu ocoleşte nici florile ce simbolizează
sentimentele poetului.

Tristeţea nostalgică a eului liric se manifestă prin constatarea amară că viaţa tumultoasă şi plină
de trăiri interioare se stinge atât de uşor: „Ş-au fost atât de viaţă pline, / Şi azi se sting aşa uşor”.
Corespondenţa,ca principală modalitate artistică a simbolismului, este relevată aici prin
simbolizarea vieţii de către roze, flori ale căror trăsături se regăsesc transpuse în valorile existenţei:
frumuseţe, delicateţe, miros superb, emoţie estetică. Tocmai de aceea viziunea lirică asupra morţii
este tragică, având o mare încărcătură emoţională, ceea ce argumentează calitatea de artă poetică
a acestei creaţii.
Strofa II
Strofa a doua reliefează puternica reacţie afectivă a eului liric, sugerată de „un fior” şi „o jale” care
cuprinde pe oricine, văzând cât de fragile sunt rozele. În această strofă, substantivele concrete
„roze” şi „grădini” sunt dominate emoţional de substantivele abstracte, articulate nedefinit: „un
fior”, „o jale”. Starea sufletească permanentă este aceea de spleen (dezgust de viaţă), exprimată în
refren, ambele caracteristice simboliştilor.

Strofa III
Strofa a treia ilustrează deprimarea eului liric sugerată de „amurgu-ntristător” şi de suspinele ce se
manifestă în „vălmăşaguri”. Moartea ca dezintegrare cosmică este sugerată de metafora „marea
noapte care vine”, prevestită de rozele care îşi pleacă podoaba corolei. Personificarea florilor, care
„Duioase-şi pleacă fruntea lor”, amplifică tragismul stărilor sufleteşti ale eului liric, care este
copleşit de tristeţe pentru trecerea lor efemeră prin lumea materială, idee exprimată prin versul
liber: „E vrea rozelor ce mor”.

Limbajul poetic
Limbajul poetic se remarcă prin formule artistice de factură ideatică. În tot rondelul există numai
două substantive concrete, luate din lumea materială - „roze” şi „grădini”, majoritatea cuvintelor
fiind din zona abstractului şi definind stări interioare, din structura emoţională: „fior”, „jale”,
„suspine”, „întristător”, „duioase”. Substantivul „roze” este determinat totdeauna de o propoziţie
atributivă, ceea ce sugerează obsesia dispariţiei oricăror forme de viaţă: „rozelor ce mor”.

Verbele se află la timpul prezent, cu valoare iterativă (repetativă), simbolizând ideea că ofilirea
rozelor este un fenomen ce se manifestă periodic - „e”, „mor”, „se sting”; „se simte”, „curg” -,
sugestia descompunerii progresive a lumii vii fiind relevată prin prezentul anticipativ al verbului
„a veni”: „în marea noapte care vine”.

Metaforele „amurgu-ntristător” şi „noaptea care vine” suit simboluri ale morţii iminente, care va
pogorî peste întreaga fire şi în faţa acestui sfârşit inevitabil oamenii şi florile nu pot decât să-şi
plece fruntea.

Muzicalitatea versurilor este dată de măsura de 8-9 silabe şi de rima îmbrăţişată şi de faptul că în
toată poezia există numai două rime: „-or” şi „-ine”.

„Lirica lui Macedonski e o imensă tensiune a spiritului, refuzând ceea ce i se dă şi tânjind după
ceea ce i se refuză, o aventură dincolo de orice securitate a ţărmului, în largul neliniştit al
oceanului.” (Nicolae Manolescu)
 Prozodia poeziei "Rondelul cupei de Murano" respecta trasaturile specifice rondelului:
din cele 13 versuri, primele doua se constituie in refren pentru strofa a doua, fiind pozitionate in
finalul acesteia, iar primul vers este si ultimul al poeziei. Rima este incrucisata, fiind numai doua
rime ("-aze" si "-in").
"Rondelul cupei de Murano" face parte din ciclul "Rondelurile celor patru vanturi" inclus
in volumul "Poema rondelurilor" din 1927, in care Alexandru Macedonski ilustreaza tema
predilecta este damnarea omului de geniu, de catre o societate superficiala, in care persecutia
contemporanilor este principala repercusiune-! ce se manifesta asupra creatorului de arta.
Atractia poetului pentru fast si podoabe se manifesta in aceasta poezie prin prezenta cupei de
Murano, obiect de arta din sticla colorata, avand ca ornamente flori, frunze sau animale fantastice
turnate in bronz ori suflate cu aur. Principala figura de stil a rondelului este metonimia, care
numeste obiectul prin materialul din care este confectionat si prin cromatica sa delicata.
Prima strofa. Poezia incepe printr-o negatie, "Nu e de aur", care accentueaza, amplifica
luminozitatea obiectului pretios, "e de raze". Cupa de Murano este sustinuta de "grifoni" (motiv
decorativ care infatiseaza un monstru cu trup de leu, cap si aripi de vultur si cu urechi de cal - n,n.),
iar desavarsirea artistica a pretiosului obiect de arta extaziaza ochii poetului, care inchina cu ea in
cinstea unei fiinte misterioase. Pronumele de persoana a H-a singular este unicul element care
poate identifica fie iubita, fie poezia, careia poetul i se adreseaza direct: "Cu ea-n onoarea ta
inchin".
Strofa a doua ilustreaza frumusetea incantatoare a cristalului de culoare galbena al cupei
de Murano, in care straluceste vinul, licoare aurie eterna si nemuritoare: "in schinteirea-i de topaze
/ Coprinde-al nemuririi vin".
Strofa a treia pune in lumina perfectiunea cupei de Murano, in care se reflecta culoarea
de safir a cerului, "E cerul tot de soare plin", ori de smarald a valurilor marii, "Talaze largi, dupa
talaze", cromatica in nuante delicate care starneste in sufletul omului "avant deplin". Desavarsirea
acestui obiect de pret nu poate fi descrisa in cuvinte, cupa de Murano este esenta artei absolute, in
fata careia omul ramane inmarmurit de admiratie: "E arta pura, fara fraze". Ultimul vers al poeziei
reia primul vers, respectandu-se rigoarea rondelului, ca poezie cu forma fixa: "Nu e de aur: de
raze", care se constituie intr-o concluzie extazianta a oricarui privitor.
"Rondelul cupei de Murano" este o bijuterie lirica, o delicata si gingasa exaltare in fata
unui obiect artistic pretios, ceea ce confirma referirea admirativa a lui Adrian Marino: "nimeni
dintre poetii romani, in afara de Eminescu, n-a trait la o tensiune mai exclusiva si mai vibranta
ideea de absolut si poezie".
Concluzie.Rondelurile macedonskiene constituie o lirica a originalitatii,care imbina
armonios forma parnasiana cu fondul romantic sau simbolist.