Tara Romaneasca a Moldovei pina la Stefan cel

Mare
De N. Grigoras

Ilie si Stefan al II-lea

Perioada de timp din istoria Moldovei cuprinsa intre anii 1432—
1457, cu mici intreruperi, s-a caracterizat prin grave framintari interne
si lupte pentru tron intre urmasii lui Alexandru cel Bun, adevarati
vinatori de domnie. Deci, dupa 1 ianuarie 1432 au urmat, timp de 25
ani, un sir de lupte fratricide, care nu numai ca i-au daunat, dar au
secatuit puterea tarii si i-au redus prestigiul fata de celelalte state. La
prima vedere aceasta rasturnare a ordinei interne, dupa domnia de 32
de ani a lui Alexandru cel Bun, cu realizarile ei, ar parea inexplicabila,
dar se putea produce oricind, datorita influentei de care dispunea
marea boierime si a diminuarii autoritatii domnesti, provocata de
insuccesele suferite in razboiul nordic.
Momentul izbucnirii crizei interne in Moldova s-a produs cind
institutia de baza a statului feudal – domnia – a fost lipsita de
autoritatea unei personalitati de talia lui Alexandru cel Bun, fiind
solicitata de mai multi pretendenti, care au facut concesiuni si au
acordat avantaje materiale si politice gruparilor de sustinatori, formate
din mari latifundiari si dregatori de stat. Atitudinea factiunilor boieresti,
comportarea lor anarhica, a fost influentata si de exemplul
manifestarilor nobilimii din Ungaria si Polonia. Garantiile pentru actele
de politica externa solicitate boierimii de statele cu care Moldova
incheia tratate i-au adus noi avantaje materiale si libertati de
comportare, care nu puteau fi controlate de domni tineri, fara
experienta si personalitate, cum au fost majoritatea copiilor lui
Alexandru cel Bun. Luptele dintre grupele de boieri si pretendentii lor la
domnie au dus la distrugeri de bunuri material, la slabirea puterii
economice si militare a statului, la diminuarea influentei lui in relatiile
internationala, la o decadere atit de grava incit Polonia s-a gindit chiar
la anexarea Moldovei, iar turcii au obligat-o sa le plateasca tribut.
Urmasii lui Alexandru cel Bun, care au domnit, au fost in general
tineri, unii chiar copii si de aceea in majoritate au devenit adevarate
marionete in miinile si la discretia factiunilor boieresti, adevarate forte
anarhice, ce au provocat si alimentat in continuu framintarile care au
dus la diminuarea influentei politice si a puterii economice si militare a
statului, slabit mereu si prin amestecul sustinut al statelor vecine in
afacerile sale interne. In anii care au trecut de la moartea lui Alexandru
cel Bun si pina la urcarea pe tron al lui Stefan cel Mare, pe plan politic
international s-au produs evenimente de importanta exceptionala, ca
prabusirea Imperiului bizantin, eveniment care a influentat in mod
evident si situatia politica a statelor romanesti.
Conflictul armat dintre Moldova si Polonia nu se incheiase la
moartea lui Alexandru cel Bun, iar urmasul sau nu a reusit sa-l termine
satisfacator. Neintelegerile grave izbucnite intre fii marelui disparut,
sprijinite de partizanii personali, au creat o stare de confuzie imediata.
Unii dintre acestea au sesizat drumul periculos spre care era indreptat
statul si au incercat sa revina la politica trasata de tatal lor si sa impuna
o ordine in afacerile interne.
Ilie, fiul si urmasul la tron al lui Alexandru cel Bun, s-a nascut la 20
iulie 1409. Letopisetul anonim al Moldovei, cel mai vechi izvor narativ
pastrat, noteaza ca Alexandru cel Bun a mai avut fii pe Stefan, nascut in
anul 1411 si Petru, nascut in anul 1422. Ilie, denumit de tatal sau (30
ianuarie 1425), “prea iubit fiu”, a urcat treptele tronului sustinut deocamdata
de cea mai mare parte a sfetnicilor domnului decedat. Ilie, care domnea la 2
ianuarie 1432, se casatorise in ziua 23 octombrie 1425, deci cind avea 16 ani, cu
Maria sora Sofiei, sotia regelui polon. Initial domnia a fost contestata de fratele
sau vitreg Stefan. La 4 ianuarie Ilie Voda se afla in Suceava pentru ceremonia
incoronarii, unde ajunse inmormintarea la Bistrita a tatalui sau. Primele doua
documente interne emise din cancelaria sa nu au fost confirmate si de “credinta”
fratilor Stefan si Petru, ci doar de a fiului sau Roman si de a unui alt “frate”
Bogdan, nementionat in vreun act de la Alexandru cel Bun. De-abia la 2 saptamini
dupa inmormintarea parintelui lor, fratii au ajuns la o intelegere si in actul din 17
ianuarie 1432 Stefan, Petru si Bogdan au fost mentionati inaintea fiului domnesc
Bogdan.
Intelegerea dintre frati si partizanii lor au fost de scurta durata, fiindca peste
cca un an (28 ianuarie 1433) Stefan si Petru nu mai fac parte din Consiliul
domnesc, iar in locul lor a reaparut Bogdan cu titlul de jupan. La 4 ianuarie 1432
Ilie Voda incercind sa impuna o succesiune normala la tron, care ar fi consolidat
domnia, a hotarit ca dupa moartea sa, va putea fi domn mai intii unul din copii sai,
apoi unul dintre frati. La protestele categorice ale fratilor sai si ale partizanilor lor,
Ilie Voda a cedat cazind in deacord asupra ordinii unei succesiuni la tron, de care
se puteau prevala mai intii fratii si apoi copii sai. Se anunta, se intrevedea deci,
inceputul luptelor interne, care aveau sa reduca forta si importanta celui mai
puternic stat romanesc al vremii.
De si inrudit cu familia regala polona, Ilie Voda a considerat just exemplul
statorniciei in comportare al tatalui sau si i-a urmat politica externa. Tinarul
domn, desi in tara avea de facut fata opozitiei si pretentiilor celor 2 frati vitregi, a
trebuit sa aiba forte armate la granita sud-estica, pentru a putea extinge un
eventual atac otoman si totodata sa poata veni in ajutorul lui Alexandru Aldea, ai
carui ostasi, ca si cei moldoveni, luptau alaturi de Swidrigailo. Inainte de 17
februarie 1432, soli ai aliatilor domnului Moldovei erau informati ca Ilie Voda va
merge pe calea indicata de tatal sau. Buhus, unul din consilierii de frunte al
domnului, care urma sa semneze tratatul de alianta (18 mai 1432), era denumit
“solul puternicului domn Ilie voievod din Moldova”. Ostilitatile contra Poloniei au
continaut, iar la 21 decembrie 1432 domnul intentiona sa conduca personal
oastea trimisa in sprijinul aliatilor. Dar nu numai ostasi din Moldova ci si din Tara
Romaneasca luptau in continuare departe in inima regatului polon, ceea ce indica
reluarea unei politici comune a ambelor state romanesti.
Aliatii nu au putut infringe ostile polone, iar neintelegerile dintre ei au
insemnat un dezastru pentru Lituania. Tratativele de pace incepute in prima parte
a anului 1433 s-au incheiat la 3 iunie si Pocutia a ramas in continuare in cuprinsul
statului moldovenesc. Retragerea lui Ilie Voda din coalitia anti-polona sa datorat
neintelegerilor dintre membrii familiei sale, sustinuti, fiecare, de cite un grup de
boieri cu sentimente polonofile, dar si amenintarii otomane, indreptata atit
impotriva Moldovei cit si a Tarii Romanesti. Prin lunile mai-iunie 1432, puternice
forte turcesti se pregateau sa treaca la nordul D.unarii. Alexandru Aldea, care ziua
si noaptea le supraveghea miscarile, a cerut disperat brasovenilor sa-i trimita “cit
mai iute” oricita oaste puteau “ridica”, deoarece, aprecia el daca lui avea sa-i fie
“rau”, lor urma sa le “fie si mai rau”. Ilie Voda si brasovenii erau informati de
Alexandru Aldea corect si la timp despre miscarile turcilor.
In ajutorul lui Alexandru Aldea au sosit în grabă patru “steaguri” de ostași
moldoveni, cărora chiar el le-a ieșit în întâmpinare. Brașovenii, nu i-au trimis
decât armament și ceva oaste, dar mai târziu. In ciocnirile cu invadatorii,
moldovenii s-au comportat vitejeste, nu s-a retras nici unul din luptă, cum a
relatat chiar Alexandru Aldea. Cu puținele forțe de care a dispus, el nu i-a putut
opri pe turci să treacă în Țara Românească, de unde, la 11 iunie, o parte s-au
îndreptat spre Moldova, iar cealaltă împotriva Transilvaniei. Steagurile de ostași
moldoveni s-au întors în țară unde, la 22 iunie, împreună cu cealaltă oaste i-au
respins şi obligat pe turci să se retragă în grabă astfel că puţini au scăpat cu fuga.
S-a produs insa o bresa in unitatea romaneasca de lupta antiotomana deoarece
Alexandru Aldea a trebuit sa se inchine turcilor, pe care in anul urmator i-a insotit
in Transilvania, unde au ars, distrus, jefuit si robit, dar cind s-au retras el a
rascumparat trei mii de robi si a protestat totodata, cu ingredignare impotriva
celor care-l acuzau ca s-a aliat de buna voie cu “piginii”. Spre sfirsitul anului 1432,
an de grele incercari pentru toti romanii, Alexandru Aldea s-a scuzat si justificat
fata de toti de actiunea la care a fost nevoit sa participe si a insistat pentru
refacerea intelegerii cu Moldova. Vlad Dracul, care avea o misiune de la
Sigismund de Luxemburg in regiunea Brasovului, din cauza intelegerii dintre Ilie
Voda si Alexandru Aldea, isi vedea inchisa calea spre tronul Tarii Romanesti. Se
relata ca moldovenii au capturat un om al lui Vlad Dracul pe care l-au predate lui
Alexandru Aldea. La rindul sau Vlad Dracul urmarea sa aresteze negustori si
calatori moldoveni si sa le confiste tot ce aveau. El a protestat pe linga brasoveni,
care nevoind sa ajunga in conflict cu moldovenii, impiedicau ducerea la
indeplinire a hotaririlor sale. Vlad Dracul a scris urmatoarele pîrgarilor orasului
Brasov: “…stiti bine ca am trimis o sluga a mea pe mina lui Aldea si a lui Albul si
marfa ce am avut in Moldova, toata mi-au luat-o. Acuma voind sa-mi rascumpar
omul, Aldea si Albul imi cer pentru el mai mult de o mie de florin de aur. De aceea
l-am lasat eu pe omul meu… sa prinza pe moldoveni si sa le ia ce va putea”.
Chiar dupa ce imparatul Sigismund de Luxemburg a acceptat explicatiile lui
Alexandru Aldea, pretendentul Vlad Dracul nu si-a schimbat atitudinea fata de
moldoveni. Alexandru Aldea era suparat pentru ca nu i se acceptase de catre
Sigismund propunerea de a se sprijini – ca sa produca framintari in lumea
otomana si astfel sa-i slabeasca puterea – ca pretendent la tronul sultanilor, pe
Duad-Celebi, refugiat la Buda. O asemnea actiune parea posibila pentru ca,
potrivit informatiilor sale, oastea turca era formata in majoritate din oameni tineri
si slab instruiti. Moldovenii cu care se consultase ii acceptasera sugestia.
 Pentru dezvoltarea relatiilor comerciale cu Transilvania Ilie Voda a fixat (9
aprilie 1433) taxele vamale pentru importul, exportul marfurilor si al materiilor
prime, in si din Moldova. Actul domnesc a fost confirmat si de “scumpul sau frate
Stefan”. Din cauza intensificariii luptelor de interese dintre factiunile marii
boierimi si a siuatiei lui Alexandru Aldea, amenintat de turci, si de pretendentul
Vlad Dracul, Ilie Voda si-a retras trupele din Polonia. O masura similara a luat si
Alexandru Aldea. Inainte de 3 iunie 1433, domnul Moldovei a luat si hotarirea sa
incheie pace cu Polonia. Cuprinsul documentelor din 3, 4 si 5 iunie 1433, care
atesta incetarea ostilitatilor si reluarea vechilor relatii dintre Moldova si Polonia,
sunt oarecum deosebite de cele anterioare. Primul document consemneaza doar
incetarea ostilitatilor, fara a se referi in vreun fel la suzeranitatea polona asupra
Moldovei, desi s-a amintit obligatia luata de inaintasii lui Ilie Voda de a acorda
ajutor regatului polon impotriva tuturor dusmanilor. In text este mentionat – fara
a-i da numele – „fratele” domnului dar dupa copiii lui Ilie Voda. In documentul din
5 iunie sunt mentionati in aceasi oridine fiii si fratii sai, iar in cel de celelalte doua,
sunt consemnati majoritatea boierilor, care au format consiliul lui Alexandru cel
Bun, ceea ce denota ca au aprobat actul de incetare a ostilitatilor.
Tratatul cu Polonia reinnoit la 15 septembrie 1433, prevedea obligatia lui Ilie
Voda de a acorda regelui Vladislav Iagiello ajutor militar si impotriva teutonilor.
Noile obligatii acceptate de domn duc la constatarea ca a fortat de boierimea cu
sentimentele filopolone, abandonase politica tatalui sau, si pornise pe un drum de
concesiuni. A reusit insa totusi un timp sa mentina si sa se dezvolte relatiile de
colaborare dintre rominii din Moldova Tara Romaneasca si din Transilvania iar
incheierea pacii cu Polonia a fost urmata de impacarea cu fratele sau Stefan.
Celalalt frate domnesc, Petru a fost nevoit sa dea la o parte. S-ar parea ca parasit
de partizani, care s-au grupat in jurul celor doi frati mai mari, a trebuit sa plece din
tara si sa-si caute adapost in Transilvania.
Curind dupa 13 septembrie 1433 a izbucnit o neintelegere grava intre Ilie,
Stefan si partizanii lor, incheiata in final cu inlocuirea din domnia a lui Ilie Voda.
Doua izvoare, primul intern si al doilea extern, a consemnat parte din
evenimentele datorita carora s-a produs schimbarea de domn din Moldova.
Potrivit „izvodului” avut la dispozitie, Grigore Ureche ne informeaza ca Ilie Voda
„legind prietesug cu lesii”, le-a retrocedat Pocutia, „cu toate orasele si le-a iertat
si banii” cu care ii erau datori. Datorita acestor concesii au fi izbucnit „vrajba”
dintre frati. Ilie Voda indemnat si de anturajul sau a incercat sa-l „omoare” pe
fratele sau Stefan, care a scapat fugind „la munteni”, adica in Tara Romaneasca.
Mai sigur este ca Stefan al II-lea, sustinut deocamdata de putinii partizani care
nu aprobau concesiunile facute polonilor, a incercat sa-l rastoarne pe fratele sau.
Nereusindu-i tentativa a incercat sa refugiat la curtea lui Alexandru Aldea care se
pare ii era cumnat, probabil casatorit cu o fica a doamnei Stanca. Informat ca si
doamna Stanca fusese amestecata in complot, cea ce pare sigur Ilie Voda a hotarit
sa fie pedepsita cu moartea prin innecare. Suparat de Alexandru Aldea pentru ca
se inchinase turcilor, Ilie Voda a sprijinit pe Vlad Dracul – care la rindul se pare ca
era cumnat – sa ia domnia Tarii Romanesti. Jan Dlugosz, care a aprobat actele de
guvernamint ale conducerii de stat polone, nu-l agrea pe Ilie Voda pentru ca a
continuat un timp politica de razboi a tatalui sau, afirma in plus ca si-a indepartat
simpatia moldovenilor fiindca se comporta „usuratec si nebunatic”, in timp ce
Stefan al II-lea intrunea calitatile unui „barbat adevarat si constant” si dispunea de
o oaste puternica cu care cucerise cetatea Bratlow de lituanieni si o cedase
starostelui Podoliei.
Cu sprijin armat din Tara Romaneasca dar probabil si turcesc – aceasta ar fi
prima invitatie adresata turcilor de un domn moldovean de a se amesteca in
afacerile interne ale tarii, un inceput nefast pentru situatia politica internationala
a Moldovei pentru ca incurind turcii vor cauta sa faca din ea un stat vasal si
tributar – Stefan al ll-lea a infrint, inainte de 3 noiembrie 1433, oastea lui Ilie Voda
la Loloi sau Loloni, o localitate din tinutul Bacau, deci din apropierea granitei cu
Tara Romaneasca. Ilie s-a retras in Polonia impreuna cu familia si cu putinii sai
partizani. Izvorul intern folosit de Grigore Ureche a consemnat doar ca Stefan
Voda cu „ajutor muntescu au impins spre Ilias Voda din tara sa”. Stefan al ll-lea a
fost recunoscut imediat domn al Moldovei de poloni, care a refuzat sa-i acorde lui
Ilie acordul revazut in tratatele din 3 si 5 iunie. Cea mai mare parte din consilieri si
dregatorii lui Ilie Voda au trecut aproape imediat de partea fratelui sau cum
dovedeste omagiul lui Stefan al ll-lea din 13 ianuarie 1434 aprobat de majoritatea
boierilor si fostilor consilieri ai fratelui sau.
Din cauza competitiei pentru domnie, ambii pretendenti si partizanii lor au
pornit pe calea concesiunilor reciproce fata de Polonia. In unul din izvoarele
cronicii lui Grigore Ureche se notase ca in timpul ce Ilie Voda solicita ajutorul
cumnatului sau regal solii lui Stefan al ll-lea i-au prezentat daruri scumpe si a
asigurat ca domnul sustinut de ei ii va ramine credincios si supus. Darurile si
promisiunile de supunere ale lui Stefan al ll-lea fiind consistente, lui Ilie Voda in
loc sa i se acorde ajutor militar pentru a recapata tronul, i s-a fixat un domiciliu
obligatoriu.
Pentru a obtine binevointa regelui polon, Stefan al ll-lea a denigrat public
politica tatalui sau, care ramasese totusi in amintirea polonilor ca „puternicul
domn Alexandru voievod”. Vladislav Iagiello a afirmat ca Alexandru cel Bun
indemnat de „diavol” si de dusmanii regatului sau si-a putut incalca juramintele si
promisiunile de alianata. A considerat deci justa atitudine lui Stefan al ll-lea, care
ceruse iertare pentru comportarea tatalui sau, ceea ce nu facuse Ilie.
Stefan al ll-lea a gasit sustinatorii mai numerosi in consiliul regal polon decit
fratele sau, pentru ca nu participase la nici o campanie impotriva regatului. Regele
a hotarit ca Stefan al ll-lea sa fie absolvit de daunele provocate regatului de
Alexandru cel Bun si de fiul sau Ilie si i-a promis intreaga solicitudine regala daca
avea sa ramina fidel coroanei. Potrivit procedurii feudale si consilierii regelui
Vladislav Iagiello, imitati de boierii moldoveni, au garantat angajamentele
suveranului lor. Stefan al ll-lea a depus juramintul de vasalitate in fata trimisului
regal sosit pentru aceasta la Suceava. Din nou s-au precizat toate obligatiile luate
fata de Polonia, dar si ale regelui polon fata de Moldova. Lui Stefan al ll-lea, ca
„iubit prieten” al regelui, i s-au evidentiat meritele fata de regat, i s-a recunoscut
si garantat lui si fiilor sai domnia Moldovei, i s-au promis ajutor impotriva oricarui
dusman, fara nici o exceptie, s-a confirmat stapinirea asupra Hmilovului si Tetinei,
cu tinuturile si satele care apartineau de ele pentru a nu mai fi discutii sa fixat si
hotarul dintre cele doua state. In schimb, Stefan al ll-lea a fost nevoit sa renunte
la pocutia. Si consilierii lui Stefan al ll-lea au promis regelui supunerea si sprijin
impotriva oricarui dusman, fara nici o exceptie, garantind ca domnul lor se va
prezenta in locul si la data fixata ca sa depuna omagiu personal. Nevoind sa riste
nimic, Stefan al ll-lea nu s-a deplasat in Polonia de teama prietenilor si partizanilor
fratelui sau, care avea aici, cum se exprima Grigore Ureche,”hrana” si socotinta,
pentru ca stiindu-l „la cinste”, fratele sau sa se teama si sa-si tie juramintul
oficcial.
Desi avea domiciliul fortat, Ilie Voda a reusit sa apropie de granita Moldovei
unde a fost retinut. Batrinul rege Vladislav nu si-a schimbat atitudinea si a reinnoit
dispozitia de a fi tinut sub paza, in castelul din Sieradz. Partizanilor a reusit dinnou
sa insele vigilenta paznicilor si chiar sa treaca granita regatului in Moldova. Cu
putini partizani si mercenari pe care-i putuse angaja s-a ciocnit, la 1 februarie
1434, cu oastea fratelui sau la Darmanesti, localitate aflata la „o mila de Suceava”.
Apoape intreaga oaste si toti partizanii lui Ilie Voda au cazut prizonieri, reusind sa
scape in Polonia doar el si 2 insotitori.
Stefan al ll-lea la instiintat pe rege despre incursiunea fratelui sau dar acesta a
sustinut ca scrisoarea nu i-a fost predata. Ceva mai tirziu (16 februarie) regele a
fost informat iarasi despre un nou atac a lui Ilie Voda impotriva fratelui sau, dar
infrint, acesta a trecut dinnou in regat. Stefan al ll-lea a insistat pe linga rege ca sa
dispuna o supraveghere mai atenta a fratelui sau, de persoane mai sigure, nu de
„oameni rai”, care i-au dat posibilitatea sa patrunda in Moldova. Regele sa
deplasat la Halici, dar in jurul datei de 23 aprilie a contractat o raceala grava. La
15 mai au sosit aici delegatii lui Stefan al ll-lea care aveau misiunea de a se
informa despre data in care domnul lor trebuie sa depuna omagiul, dar la 31 mai
1434 regele a murit. Delegatii moldoveni au fost primiti in audienta de noul rege
inainte ca acesta sa fi fost incoronat.
Parafarea actelor omagiale au dus si la reluarea relatiilor comerciale normale
ale Moldovei cu Polonia, intreruperea total sau partial din cauza luptelor interne
si a conflictului dintre cele 2 tari. La 14 martie 1434, delegati ai societiilor
negustorilor din Liov au sosit in Suceava si au prezentat lui Stefan al ll-lea
privilegiul comercial din 6 octombrie 1408 si au solicitat aprobarea lui. Domnul a
confirmat privilegiul, care prevedea reduceri de taxe vamale, garantarea libertatii
de a circula vinde si cumpara orice bunuri in si din Moldova ca si masuri aspre
impotriva dregatorilor, care nu i-ar fi respectat dispozitiile privitoare la aplicarea
prevederilor privilegiului. Stefan al ll-lea si-a mentionat obligatiile militare luate
fata de Polonia, concretizate prin ajutorul in oaste trimis impotriva tatarilor, care
atacau in Podolia. Comandamentul corpului expeditionar moldovean a trimis
regelui si un numar de prizonieri tatari. Concesiile economice si politice facute de
Stefan al ll-lea Poloniei au gasit critici in rindurile boierimii permanent
nemultumita. Din cauza aceasta Ilie Voda a inceput sa fie privit in alta lumina.
Dupa moartea regelui Vladislav Iagiello care se opusese reinscaunarii lui Ilie, la
curtea regala s-a rediscutat daca mai era sau nu cazul sa fie sprijinit pentru a
putea relua tronul.
Consiliul regal, care conducea treburile statului in locul regelui minor cu toate
intervetiile reginei – vaduvei, a refuzat sa-i acorde vre-un ajutor lui Ilie de si
partizanii sai din Moldova, dornici de o schimbare de domn gasisera sustinatori
numerosi. Scapind iarasi de sub supravegherea nu prea atenta a paznicilor,
inainte de 8 mai 1435 Ilie Voda a patruns in Moldova dar si de data aceasta a
suferit o infringere la Podraga (poate Podrija din Dorohoi). Nu se stie daca sa
reintors in Polonia, unde-l astepta sigur un nou regim de captivitate, pentru ca la
4 august, sustinut de partizani si mercenari mai numerosi se afla iarasi in
Moldova. La Piperesti ostile ambelor frati s-au ciocnit din nou dar lupta a ramas
nedescisa. Datorita cercetarilor boieresti si grupurilor de negustori si meseriasidin
Polonia si Moldova si presiuni din partea curtei regale din Polonia, a intervenit o
impacare – evident nesincera, cind stim ce a urmat – intre cei 2 copii ai lui
Alexandru cel Bun deoarece situatia economica a tarii nu mai permitea noi lupte,
distrugeri de bunuri si pierderi de vieti omenesti. „Intelegerea” a insemnat
reducerea potentialului economic si a fortei militare a tarii,”taierea moldovei in 2”
o ideie cu adevarat nefericita, desi in constiinta si acceptiunea majoritatii a
locuitorilor ramasese la fel fiindca se puteau misca nestingherit in orice tinut de la
nord la sud si de la rasarit la apus. Actului impacarii, care trebuia sa fie „vesnic” i-a
urmat o schimbare in structura consiliului domnesc, avind preponderenta
probabil consilierii care doreau liniste, relatii normale cu vecinii si vigilenta
deosebita fata de evidenta amenintarii otomane.
La 26 august 1435, Stefan al ll-lea a facut cunoscut regelui polon ca a ajuns la o
intelegere cu fratele sau Ilie, pe care l-a recunoscut nu numai ca domn si tata, dar
si-a luat cu el si obligatia de a sluji cu credinta. Existau insa un numar de scrisori cu
referinte si indicatii primite de la rege si de la consilierii sai, defavorabile lui Ilie
Voda, care cuprindeau si relatia despre pagubele provocate regatului, prin
participarea lui la coalitia anti-polona. Stefan al ll-lea l-a informat pe rege ca
scrisorile se pierdusera cu ocazia mortii vornicului Cupcici. A promis insa ca in
cazul ca vor fi gasite le va considera fara valoare si le va distruge. La 1 septembrie
1435 si Ilie Voda a comunicat regelui Vladislav al lll-lea ca s-a impacat cu fratele
sau Stefan caruia i-a cedat o parte din teritoriul tarii si anume: Chilia impreuna cu
tinuturile Vaslui, Birlad si Tecuci. Intelegerea dintre ei sa consemnat in
documentele solemne intarite prin juramint, cu „greu blestem” si cu sigiliile
personale. Intelegerea dintre Ilie si Stefan s-a datorat si bolii grave de care suferea
Alexandru Aldea si alegeri ca domn pentru putin timp a fost a fiului lui Dan al ll-lea
pina in 1437 dupa ce au urmat lupte grele cu turcii, care nu-i admiteau domn pe
Vlad Dracul.
Pornindu-se de la documentele cu datele de 26 august si 1 septembrie 1435 s-a
afirmat in istoriografia noastra ca in Moldova a existat o faza a farmitarii feudale.
Cercetarile mai noi au ajuns insa la concluzia ca termenul nu poate fi folosit decit
in cazurile de desfacere a unor state unitare in formatiuni politice distincte, ceea
ce nu a fost cazul cu Moldova in 1435.
Ambii frati urmau sa depuna regelui polon omagiu personal. De si Ilie Voda ca
sa recistige simpatiile pierdute la curtea regala, a acceptat imediat inventia lui
Vladislav al lll-lea, Stefan al ll-lea s-a eschivat. Cuprinsul documentului omagial din
1 septembrie are, in ansamblu, continutul vechilor acte cu caracter similar. In
numele sau, al copiilor, fratilor, consilierilor si al „tuturor locuitorilor tarii”, Ilie
Voda si-a luat obligatia de a-l sprijini pe rege impotriva oricarui dusman, a
reamintit incursiunile lui Alexandru cel Bun in regiunile sudice ale regatului. Ca o
compensare pentru „inchisoarea... corporala si personala” suferita de Ilie din
cauza regelui „cel batrin”, Moldova a fost iertata de pagubele provocate. Regelui i
s-a predat si actul de garantie al boierilor si sfetnicilor celor doi frati, formulat si
redactat dupa cele anterioare. Intelegerea dintre Ilie si Stefan al ll-lea a adus
pentru scurt timp linistea interna si reluarea relatiilor politice si comerciale
normale cu Polonia si Transilvania.
 Atributiile lui Stefan al ll-lea in conducerea de stat nu s-au precizat, politica de
aparare si cea externa fiind de re sortul lui Ilie Voda, desi i se impusese situatia de
asociat al celui dintii. Trebuie mentionat, ca un fapt unic in istoria Moldovei,
emiterea unei monede pe care s-a gravat numele ambilor frati, al lui Ilie pe partea
cu stema tarii, iar al lui Stefan pe revers, pe care este gravat si un scut despicat,
timbrat de o coroana deschisa, flori de crin, un buzdugan si o spada. Ca voievod al
partii de tara amintite, Stefan al ll-lea nu numai ca a impus sa se bata moneda cu
numele sau pe revers, dar probabil ca a fost incoronat in cadrul unei ceremonii
speciale, pentru ca in 1562 se amintea despre existenta coroanei Tarii de Jos, pe
linga a domnului, ambele pastrate la aceasta data in visteria tarii.
Din cauza ambitiilor personale si a intigilor boierimii grupate in jurul fiecaruia,
intelegerea dintre cei doi frati domnitori a fost de scurta durata. Daca la 26 august
1435 linga Stefan al ll-lea nu se mai mentiona nici un consilier-dregator, la 10
septembrie numarul consilierilor sai se ridicase la zece, dar Ilie Voda avea la
aceasta data ca partizani si sustinatori majoritatea fostilor dregatori ai tatalui sau,
indicati in documentul omagial din 19 septembrie 1436. Dintre acestia, 32 si-au
atirnat sigiilile pe fisii de pergament pe care li s-a inscris numele. Pe linga acestia,
Ilie Voda a pretins ca este sustinut si de toti “cavalerii”, boierii si locuitorii de pe
proprietatile acestora. Daca afirmatia este veridica se poate afirma ca el a urmarit
sa creeze un gol in jurul fratelui vitreg, pentru a putea preintimpina orice surpriza.
Ilie Voda a luat si masuri impotriva sustinatorilor fratelui sau confiscindu-le
proprietatile si donindu-le partizanilor sai. Nemultumirile din cauza unor
asemenea actiuni au putut da nastere la framintari interne.
Din august-septembrie 1435 si pina in jurul lunilor iunie-iulie 1437 nu se
cunosc documente in care sa fie mentionat Stefan al ll-lea ca domn. Lipsa acestora
pare a indica aparitia altor neintelegeri grave intre fratii domnitori, neintelegeri
care amenintau tara cu un nou razboi civil. Noi interventii ale cercurilor mai
influente, mari boieri si consilieri domnesti, care erau interesati ca tara sa aiba
liniste si ca atare conditii normale de munca, la care s-au putut adauga si anumite
complicatii externe, (desi turcii stateau linistiti, dar in Transilvania izbucnisera
serioase nemultumiri) au impus calmarea spiritelor si satisfacerea unora din
pretentiile lui Stefan al ll-lea. Astfel, s-a ajuns la consensul ca actele publice cu
character intern sa fie emise de ambii frati si ca moneda de circulatie interna sa
aiba gravat numele si titlul ambilor. Din cuprins, locul emiterii documentelor
interne dintre anii 1436—1442 si legendele sigiliilor, se pot cunoaste cele care s-
au scris in cancelaria fiecaruia dintre cei doi frati domnitori. Actele emise din
cancelaria lui Ilie Voda , obisnuit din Suceava, incep cu formula: “Noi Ilie voievod,
domnul Tarii Moldovei si fratele domniei mele Stefan voievod”, iar ale fratelui sau
emise obisnuit din Vaslui, incep cu urmatoarea formula: “Noi Ilie voievod si fratele
domniei mele Stefan voievod, domnii Tarii Moldovenesti”. Formula documentelor
redactate in Suceava arata ca Ilie voievod se considera singurul domn al tarii,
suzeranul, dar Stefan al ll-lea pretindea ca avea acelasi drept.
Cercurile conducatoare moldovenesti erau nelinistite de consecintele
schimbarii de domn in Tara Romaneasca, care se intrevedea, aceasta fiind legata
implicit de o interventie otomana, ca si din cauza framintarilor sociale deosebit de
grave din Transilvania, de unde emigrau insa din anul 1435 ostasii romani din
Hateg si Risnov. Pe la mijlocul anului 1435 Alexandru Aldea dispare, iar Vlad
Dracul, care dispunea de o puternica forta militara, se pregatea sa-i ia locul insa
turcii sau opus vehement timp de aproape 2 ani cu toate interventiile lui
Sigismund de Luxemburg si ale lui Iancu de Husnedoara. Tot odata, nelinistea din
Transilvania crestea. Episcopal Gheorghe Lepes pretindea plata dijmelor in
moneda noua, pet imp de 3 ani. Acelasi episcop se plingea in anul 1436, ca
numerosii husiti din Moldova au patruns in Transilvania. Totodata, inchizitorul
Iacob de Marchia si-a intins jurisdictia asupra Transilvaniei, unde primii vizati erau
romani “schismatici”. Astfel ca in toamna anului 1436 turcii au putut intra si jefui
in voie in Transilvania unde nu era un om capabil sa organizeze apararea
provinciei atit de framintate. Taranimea fara a tine seama de nationalitate se
ridicase in masa impotriva interdictului aruncat de episcopal Gheorghe Lepes.
Datorita amenintarii otomane si a situatiei tulburi din Tara Romaneasca, unde
Vlad Dracul intrase cu oastea recrutata in Transilvania, Ilie si Stefan al ll-lea s-au
deplasat spre granite sudica, dup ace inainte de 13 iunie 1436 se intilneste la
Vaslui, fiind siguri ca turcii nu aveau sa admita schimbarea de domn petrecuta
fara avisul lor. Ingrijorat Ilie Voda daca nu si Stefan, au solicitat ajutorul regelui
polon care, in loc sa le satisfaca cererea, a pretins un nou omagiu si juramint
public de vasalitate, precum si alte concesiuni. La 18 septembrie 1436 Ilie Voda,
inconjurat de numerosi sfetnici si dregatori, se afla la Liov, und venise regele
Vladislav al lll-lea si fratele sau Cazimir. Solemnitatea s-a desfasurat a doua zi (19
septembrie) cu o pompa deosebita si dupa oficierea unui tedeu in catedrala
orasului. Juramintul omagial depus de Ilie Voda a avut avizul consilierilor si
cavalerilor sai, a-l “nobililor” din “cetati si orase”, precum si al reprezentantilor
“tinuturilor supuse”.
Boierii si consilierii domnului au prezentat regelui polon un document separat
prin care au garantat ca Ilie Voda isi va respecta angajamentele iar ei ii vor fi
credinciosi, ascultatori si vor acorda coroanei polone un ajutor permanent.
Dlugosz a exagerat iarasi cind a mentionat in cronica sa ca Ilie Voda a promis
regelui un tribut anual de 200 care de morun dunarean, 40 de boi pentru
bucatariile regale 100 de cai si 40 de haine de purpura. Mai sigur este ca
asemenea bunuri, nu insa in cantitatile amintite, au reprezentat alimentele
destintate pregatirii banchetului si cadourile obisnuite pentru rege si anturajul
sau, deoarece consemnarea lui Dlugosz nu este coroborata de nici un alt izvor,
nici documentele omagiale si nici alte izvoare interne nu-l emintesc ca pe un
tribut anual in afara de Gr. Ureche, care evident s-a informat dintr-o cronica
polona.
Ilie Voda s-ia prelungit deplasarea la Lwow pentru incheierea tratativelor
legate de anumite cesiuni teritoriale, discutarea unor aranjamente comerciale
pentru negustori poloni, pretentiilor de despagubire pentru distrugerile cauzate
de campaniile lui Alexandru cel Bun, de si anterior oficialitatile polone afirmasera
ca au renuntat la ele. Acum ca o compensatie, Polonia a pretins si primit “Tara
Sipenitului” si orasele Hotin Tetina si Hmielov, cu “toate tinuturile, locurile si
satele”. Aceste cesiuni teritoriale au fost acceptate si de boierii partizani ai lui Ilie
Voda. Regelui polon i s-a promis ca i se vor restitui documentele, care atestau
stapinirea Moldovei asupra Tarii Sepenitului.
S-a afirmat ca Ilie Voda, nelinistit de forta opozitiei boierimii favorabila fratelui
sau, a incercat sa detaseze “din trupul Moldovei regiunea nordica cu bariera ei de
cetati”, s-o transforme intr-un feud separate, in care “intrarea ambitiilor lui Stefan
sa gaseasca porti ferecate”, unde sa se poata retrage oricind si sa fie la adapost
de surprizele unei rascoale sau ale unui atac intern. In timpul tratativelor,
informati despre reactiunea devavorabila produsa in Moldova, polonii au refuzat
cesiunile teritoriale propuse de Ilie Voda. Ca sa recistige increderea populatiei din
Moldova pentru Ilie pe care-l dorea mai strins legat de coroana polona, regele i-a
donat teritoriul Haliciului, unde sa-si poata pune la adapost familia si bunurile, in
eventualitatea ca ar fi fost obligat sa paraseasca tara. Este si aceasta o indicatie ca
Stefan al ll-lea si partizanii sai nu au admis concesiunile facute de Ilie Voda, le-au
combatut pentru a-si intari pozitia si a obtine adeziunea mai multor sustinatori
din rindurile acelei boierimi care inca nu luase pozitie.
Poate ca la interventia lui Ilie Voda, Stefan al ll-lea nu a fost admis sa depuna
omagiu. Polonii au fost deacord si pentru motivul ca in relatiile externe tara era
reprezentata de fratele cel mai mare, desi nu este exclus ca Stefan al ll-lea sa nu fi
acceptat depunerea omagiului in conditiile impuse de poloni. Nu se stie cum a
reactionat Stefan al ll-lea si partizanii sai la intoarcerea in tara a lui Ilie Voda, dar
devenise limpede ca juramintul care garanta intelegerea dintre ei, nu lichidase
neintelegerile si se intrevedea izbucnirea unor noi conflicte interne, care aveau sa
dauneze si mai mult situatiei de stat independent a Moldovei. In Moldova
provoca in continuare ingrijorari situatia din Tara Romaneasca si din Transilvania.
In jurul datei de 17 noiembrie 1436 turcii au patruns in Tara Romaneasca, au
jefuit-o, au luat in robie numerosi locuitori si de aici au trecut in Transilvania. Fara
sprijinul “suzeranului” sau indepartat, care era batrin, bolnav si aproape de
moarte, Vlad Dracul a trebuit sa faca act de supuner, cee ace a ingrijorat mai mult
pe cei doi frati, care conduceau destinele Moldovei.
Un eveniment mult comentat in Europa timpului a fost moartea imparatului
Sigismund de Luxemburg (9 decembrie 1437), intr-o vreme cind Transilvania era
zguduita de rascoale izbucnite in partile Somesului si Satului Mare, cu tendinte de
a se extinde si in alte regioni, Serbia amenintata de turci cu desfiintarea ca stat,
cee ace s-a intimplat in anul urmator iar in regatul maghiar din nou grav
amenintat de aceeasi turci. Noul rege maghiar Albrecht de Habsburg, greu
recunoscut de nobilime, in conflict cu soacra sa, fosta sotie a lui Sigismund de
Luxemburg, si in dusmanie cu regatul polon, nu a putut sa ia masuri eficiente de
aparare impotriva turcilor care pustiau sudul regatului dar curind muri si el (27
octombrie 1439). Salvarea regatului s-a datorat aparitiei si impunerii in fruntea lui
a “valahului” Iancu de Hunedoara, remarcat si apreciat de altfel de Sigismund de
Luxemburg, ca un mare ostas si general, al carui sfetnic intim a fost.
Situatia externa a Moldovei si a Tarii Romanesti devenise ingrijoratoare nu
numai din cauza asalturilor puterii otomane, dar si datorita combinatiilor politice
ale conducatorilor statelor vecine, in special ale regatului polon. In asemenea
conditii Ilie Voda a incheiat un pact de alianta cu marele cneaz al Lituaniei,
fagadundu-i ajutor impotriva oricarui eventual dusman, exceptindu-l de forma,
doar pe regele polon. Totusi, unitatea romaneasca de rezistenta impotriva celui
mai puternic dusman, Imperiul otoman, pare a se fi refacut datorita lui Iancu de
Hunedoara, a lui Ilie Voda si a lui Vlad Dracul, un politician abil si bun conducator
de osti. Ilie Voda nu dispunea de intreaga forta a statului sau, cu toate ca in anul
1437 pare a se fi domolit patimele si neintelegerile fratesti si ale gruparilor de
boieri, care-i sustineau. Cit timp Vlad Dracul a condus Tara Romaneasca
ascendenta in politica interna si externa a lui Ilie Voda nu a fost serios contestata
si nu a cunoscut complicatii deosebite. Astfel se explica eforturile lui Iancu de
Hunedoara de a se baza, pec it posibil, pe romanii din Transilvania, din Tara
Romaneasca si din Moldova. Si stradaniile din centrul si estul Europei, pentru
stavilirea expansiunii militare otomane, au fost dirijate energic, cu mina de fier,
tot de romanul Iancu de Hunedoara, om de lege si de omenie, conducatorul si
organizatorul a numeroase expeditii antiotomane.
Avertizati poate de primejdia unui iminent atac din partea tatarilor, Ilie Voda si
Stefan al ll-lea au luat masuri speciale de aparare, care insa s-au dovedit
ineficiente, deoarece potentialul militar al tarii era injumatatit. Este apoi sigur ca
Stefan al ll-lea nu a dat ajutor militar fratelui sau. La 28 noiembrie 1439 – luna in
care locuitorii nu-si puteau parasi asezarile, pentru a se adaposti in paduri, iar
oastea era greu de chemat sub arme – tatarii au patruns in partea de nord a tarii,
pina la Botosani, iar in decembrie anul urmator, in partea de sud, pina la Vaslui si
Birlad. Aproape intreaga tara a suferit grav de pe urma incursiunilor lor de jaf. S-ar
parea ca in timpul atacurilor tataresti din 1439 si 1440, Ilie Voda s-a adapostit
intre zidurile Cetatii Neamtului sau ale Hotinului, iar Stefan al ll-lea in Cetatea
Alba, ale carei fortificatii le reconstruise, fiind terminate la 10 noiembrie 1440.
Refacerea intariturilor de catre Stefan al ll-lea o atesta urmatoarea inscriptie pusa
de arhitectul sau Teodor: “Rugaciunea robului lui Dumnezeu Teodor. Isus Hristos
invinge. S-a facut aceasta cetate subt prea-evlaviosul domn Stefan voievod, de
catre mesterul domniei sale si ispravnicul cetatii, la anul 6948(==1440).
Mintuieste de primejdii pe robul tau, nascatoare de Dumnezeu Stefan, noiembrie
10”. Cealalta inscriptie cuprinde urmatoarele date: “A luat sfirsit dumnezeiescul
zid, vino Isuse Hristoase in ajutorul celui ce l-a facut”.
Pentru un timp tacerea si jalea s-au intins asupra Moldovei arsa, jefuita si cu
numerosi locuitori robiti. Energia si munca sustinuta a localnicilor au vindecat
pierderile de bunuri material, dar nu si cele de vieti omenesti, dar cu timpul insa
s-au uscat si lacrimile varsate dupa cei ucisi sau dusi intr-o robie din care foarte
putini se mai intorceau. Totodata, la putin timp dupa catastrofa au izbucnit iarasi
neintelegeri grave intre fratii, care-si disputau conducerea integrala a statului.
Relatiile dintre Moldova si Polonia devenisera din nou reci, deoarece regele
polon, desi fusese solicitat din timp, nu a trimis nici un ajutor militar pentru a
putea respinge incursiunile tataresti. Regele polon Vladislav al lll-lea avusese alte
griji, fiind atras in lupta pentru tronul regatului polon pe care l-a si obtinut. A fost
incoronat in iulie 1440. Intre sustinatorii lui a fost si Iancu de Hunedoara.
Ca un factor de unitate romaneasca trebuie considerate si relatiile normale ale
Moldovei cu Transilvania – zguduita de marea rascoala taraneasca si de
dezvoltarea miscarii husite – evidentiate prin privilegiile comerciale confirmate
negustorilor din Brasov de catre ambii domni, relatii care au urmat linia trasata,
devenita traditionala, de catre inaintasii lor, inca de la intemeierea statului.
Propaganda husita in Transilvania a avut o influenta indiscutabila, in special in
rindurile taranimii jefuite barbar de mosieri si de clericii romano-catolici.
Inchizitorul Iacob de Marchia, trimis in 1436 ca sa-i combata a trebuit sa fuga,
pentru a-si salva viata. Numerosi husiti transilvaneni au emigrat in Moldova, unde
au format grupuri compacte, in Husi, Tg. Neamt etc. In Moldova, unde toleranta
era considerata ca o politica de stat husitii, s-au putut incadra intr-o organizatie
proprie, face propaganda si traduce Biblia in limbile maghiara, germana si romana
ceea ce ar indica ca facusera prozeliti si intre romani. Preotii husitilor din Moldova
aveau posibilitatea sa se deplaseze in Transilvania, in Tara Romaneasca si in
Bulgaria.
Lipsa unitatii de conducere in Moldova a provocat evenimente cu urmari
dezastruoase. Fara voia fratelui sau Ilie inainte de 8 septembrie 1438 Stefan al ll-
lea a ocupat Cetatea Alba, devenind singurul ei “obladuitor”. Actul de forta a lui
Stefan al ll-lea l-a surprins pe fratele sau Ilie si pe sustinatorii lui. Nu este exclus ca
el sa fi pretins ceteatea si portul inainte de 26 august 1435, ca facind parte din
teritoriul ce i cuvenea, dar nu i s-a acordat, fiindca Ilie Voda nu voia sa i se taie
legaturile comerciale pe mare sis a piarda substantialele taxe vamale, incasate de
vamesii sai de aici, pentru marfurile exportate, importante sau in transit. Lipsit de
un ajutor military polon adecvat, Ilie Voda nu a putut ractiona si a recunoscut
faptul implinit. Ulterior, ambii frati au trebuit sa se inteleaga pentru folosirea in
comun a portului, a impartirii taxelor vamale; dar interesant este ca de acum
inainte in Cetatea Alba, ale carei intarituri fusesera refacute, va porunci numai
pricalabul lui Stefan al ll-lea.
Indemnati inca din 1437 de solii Bizantului, Ilie Voda si Stefan al ll-lea au trimis
delegati la Conciliul de la Ferrara, deschis la 8 ianuarie 1438, care si-au continuat
lucrarile la Florentia. La Conciliu au sosit (4 si 8 martie) imparatul Ioan al Vlll-lea so
patriarhul Iosif. Tratativele dintre bizantini si occidental au tinut peste un an de
zile. Sub presiunea asalturilor otomane, actul de “unificare” a celor doua biserici,
s-a semnat la 5 iulie 1439. Delegatii bisericii ortodoxe au admis toate inovatiile
dogmatice catolice, chial si filioque (purcederea Duhului Sfint de la Tatal si de la
Fiul), la care s-a opus la inceput delegatia. Ca sef al delegatiei moldovenesti a fost
ales mitropolitul Damian, un prelat in virsta si de prestigiu. El a fost insotit de
logofatul Neagoe, un boier carturar, caruia i se incredintasera si alte misiuni
externe, si de protopopul Constantin, insotiti de alte sapte persoane. Delegatia
Moldovei s-a prezentat la Constantinopol de unde s-a imbarcat pentru Italia.
Mitropolitul Damian si insotirii sai, care au participat regulat la sedinte, impreuna
cu mitropolitii de Tirnova, Amasia si alti 17 arhieri s-au opus hotaririi din 5 iulie
1439 a majoritatii delegatiilor, de a se aproba unirea celor doua biserici, din care
cauza au fost mustrati de patriarch. Numai la interventia papei si a imparatului
bizantin, mitropolitul Damian logofatul Neagoe, ca reprezentant al domnului
protopopul Constantin, au semnat pentru filioque, declarind ca in cee ace priveste
dogmele, biserica Moldovei a urmat totdeauna indicatiile Patriarhiei de
Constantinopol. La lucrarile Conciliului a participat si o delegatie din Tara
Romaneasca. La 24 octombrie delegatia din Moldova nu parasise inca Florenta.
Logofatul Neagoe, impreuna cu un boier si sapte insotitori primise 138 florini de
aur ca sa poata pleca spre Venetia, de unde probabil urmau sa se imbrace pentru
Constantinopol. La intoarcerea delegatiilor bizantini in Constantinopol, reactiunea
ortodoxa a reusit sa impuna anularea si anatemizarea hotaririlor Conciliului.
Pentru ca si-au depus semnaturile pe hotaririle Conciuliului nici delegatii
moldoveni nu au fost priviti si binevazuti de credinciosi. Autorul vechiului
letopiset al Moldovei i-a ironizat consemnind ca “au fost inselati de latini si multi
dintre dinsii au venit in tara cu barbile tunse”.
Mitropolitul Damian a ramas in fruntea bisericii Moldovei si se pare ca a trait
pina in noiembrie 1447. La moartea sa, fara a-i intreba pe moldoveni, Patriarhia
din Constantinopol a numit mitropolit pe Iachint, un grec, fost episcop de
Agathopolis, partisan al unirii de la Florenta, pe care moldovenii l-au obligat sa
paraseasca tara, intre anii 1449—1450. El a trecut in Polonia si apoi s-a dus la
Roma. Moldovenii s-ar parea ca au ales mitropolit pe Calist, fost episcop de
Roman, dupa care in scaunul metropolitan a putut urma Teoctist cel Batrin,
mentionat documentar pentru prima oara la 7 iunie 1455. Datorita reactiunii
ortodocsilor moldoveni fata de Unirea de la Florenta, Teoctist a fost trimis pentru
hirotonisire in Serbia, la Pec, a carei ierarhie nu recunoscuse actul de la 5 iulie
1439. Nu se stie daca in timpul negocierilor pentru Unire, dar mai sigur dupa
reactiunea din tara, la Roma s-a hirotonisit un cleric roman, Grigore, ca mitropolit
al Moldo-Vlahiei, cu misiunea de a adduce la catolicism pe toti romanii si bulgarii
din regatul maghiar. Evident ca nici autoritatile de stat din Moldova si nici
credinciosii nu l-au recunoscut si el nu si-a putut indeplini sarcina ce-si luase.
Nu se cunosc cauzele pentru care, probabil in august 1439 regele polon a cerut
lui Ilie Voda si fratelui sau Stefan un nou act omagial. Poate le-a pus aceasta
conditie inainte de a le acorda ajutor military impotriva unor eventuale atacuri
turcesti sau tataresti. La 8 septembrie 1439 Ilie Voda a redactat documentul
omagial solicitat de regele polon, care nu se deosebeste cu nimic de cele
anterioare, in schimb in al lui Stefan al ll-lea, scris in Birlad, la 25 septembrie, se
preciza ca va acorda ajutor military regelui polon impotriva oricarui dusman,
mentionind si “piginii”, probabil tatarii, care in anul precedent atacasera Podolia,
iar daca nu-si va putea comanda personal oastea o va trimite sub conducerea
boierilor sai. Este deosebit de important si faptul ca acest act a fost intarit cu
sigiliul cel mic al lui Stefan al ll-lea, aplicat pe un strat de ceara verde, ceea c ear
indica situatia sa inferioara, de vassal fata de fratele sau Ilie, cum a si recunosscut
public la 26 august 1435.
La orizont se intrevedeau primejdii grave pentru Moldova. In anul 1438
asalturillor turcesti spre Europa Centrala le-au opus rezistenta doar romanii din
Banat si Hateg, cei din Transilvania propriu-zisa rasculindu-se impotriva nobilimii
si a clerului, iar Vlad Dracul, care nu avea forte sa le faca fata, li s-a inchinat
neputind astfel sa-si indeplineasca obligatiile luate fata de cei ce l-au ajutat sa se
urce pe tronul Tarii Romanesti. In plus a fost obligat sa mearga la Poarta si sa-si
lase fii ostatici (septembrie 1439). Din aceasta cauza turcii au putut jefui in voie
Transilvania cuprinsa de anarhie. Regatul maghiar aflat pe marginea prapastiei a
fost salvat de Iancu de Hunedoara, in oastea caruia ponderea o aveau romanii.
Unitatea romaneasca s-a putut manifesta efficient din nou. Iancu de Hunedoara a
reusit sa tina “subt puternicile lui aripi pe domnii aminduror tarilor locuite si
cirmuite de oamenii din neamul sau”, carora a urmarit sa le impuna aceeasi
politica. El luptase in tara de lumina a Italiei, in slujba ducelui de Milan unde a
invatat “multe lucruri nestiute ale unui sistem militar inaintat”. Intre crestini
clocotea insa vrajba si nimeni nu i-a mai putut adduce pe toti in aceasta tabara.
Totusi Iancu de Hunedoara, omul nou, cu alese calitati de conducator, legat de
pamintul stramosilor sai, intentiona realizarea unitatii delupta romaneasca.
Amenintat de puternicul grup de boieri, care-l sustineau pe Stefan al ll-lea, Ilie
Voda a incercat la 9 februarie 1442, sa obtina sprijinul marelui cneaz al Lituaniei,
fratele lui Vladislav lll-lea, cu care se afla in relatii prietenoase. Ambii s-au inteles
asupra tuturor chestiunilor si si-au promis ajutor reciproc. Se excepta un
asemenea ajutor impotriva regelui Vladislav al lll-lea si chiar impotriva tatarilor, cu
care Lituania nu voia razboi. Ilie Voda a reusit totusi sa obtina promisiunea
marelui cneaz ca va fi sustinut “fara viclenie” si aparat “cu sabia, cu solii”, si cu
toata forta de care dispunea, impotriva “oricarui dusman… neexceptind pe nici
unul”. Este clar ca fraza aceasta se refera si la dusmanii sai din tara. Intelegerea
din 8 iulie 1442 dintre Ilie Voda si marele cneaz Cazimir nu au modificat situatia
Moldovei sau a domnului ei fata de coroana polona. In primavara anului 1442,
Tara Romaneasca a devenit tatrul unui grele lupte de aparare. Turcii neimpedicati
de nimeni au trecut la nord de Dunare, au pus foc satelor, au macilarit sir obit
populatia fara aparare, iar din Tara Romaneasca s-au strecurat in Transilvania
unde oastea nu se putuse concentra.
De si dispunea de putine forte armate Iancu de Hunedoara i-a atacat la
Sintinimbru (18 martie), dar ranit in lupta a fost nevoit sa se retraga spre Alba
Iulia, unde a cazut si episcopul halau al taranilor, Gr. Lepes. Cu unitatile formate in
spicia de romani pe care le-a putut concentra in graba, Iancu de Hunedoara ia
urmarit pe turci, le-a provocat o grea infringere intre Alba Iulia si Sibiu (25 martie)
reusind sa le ia toata prada, robii si prizonierii. Insusi comandantul oastei
otomane Mezid Beg si fiul sau au ramas pe cimpul de lupta. Auzind de aceasta
infringer catastrofala a ostilor sale sultanul Murat al ll-lea, profund lovit, s-a
imbracat in doliu si 3 zile nu a mincat si nu a baut nimic. Tara Romaneasca
confruntata de grave framintari interne, amenintata de turci cu transformarea in
pasalic, a fost salvata tot prin interventa lui Iancu de Hunedoara (6 septembrie
1442) oastea turceasca trecuta la nord de Dunare si a impus domn pe Basarab al
ll-lea, dupa aceasta victorie situatia din Tara Romaneasca parea consolidata iar
Iancu de Hunedoara se afla in culmea gloriei.
Paralel cu aceste evenimente situatia din Moldova se agravase curind dupa 1
august 1442, Stefan al ll-lea sprijinit de un puternic grup de partizani a reusit sa-l
elimine pe fratele sau Ilie de pe scena politica a tarii si din fruntea statului, s-ar
parea cu ajutorul fratelui sau Petru care era in strinse relatii cu Didrich Buceatki,
starostele podoliei si nu avusese sprijinul lui Iancu de Hunedoara. La 3 martie
1443, Petru al ll-lea se afla in Neamt, probabil in cetate, de unde ii scria lui Didrich
Buceatki, ca il va ajuta impotriva tuturor dusmanilor, neexceptind decit pe fratele
sau mai virstnic Stefan voievod si domnul a Moldovei. Totodata, i-a promis in caz
de nevoie dreptul de a se stabili si el in Moldova, cu bunurile si oamenii sai, dar
avind posibilitatea de a pleca oricind. Petru al ll-lea se intitula “mostenitor al Tarii
Moldovei”, ceea ce a demonstrate ca Stefan al ll-lea nu avea copii, care sa-l
urmeze la tron. La 6 martie 1443, Stefan al ll-lea si Petru, denumit cu epitetul de
“frate iubit” si “voievod”, se intilnisera linga cetatea neamtului Ilie voievod cu
familia si credinciosii sai a trecut in Polonia. In jurul datei de 7 mai 1443, deci dupa
framintari care au durat circa 9 luni, Stefan al ll-lea a reusitsa patrunda si in
capitala tarii, Suceava. Ilie Voda nu a obtinut sprijinul regelui Vladislav al lll-lea si
nici al cneazului Cazimir ca sa-sipoata reocupa tronul, preocuparea lor principal
fiind pregatirea unei campanii antiotomane de amploar, proiectata pentru anul
1444. Nici Iancu de Hunedoara nu l-a sorijint efficient pe cumnatul sau Petru, care
nu a avut posibilitatea de a colabora prea mult timp cu fratele sau Stefan al ll-lea.
In primavara anului 1443, pregatirile pentru marea companie antiotomana
erau avansate si Iancu de Hunedoara, care pentru cei robiti de la sudul Dunarii
devenise eroul eliberator, urmarea sa patrunda adinc in peninsula balcanica, chiar
sub zidurile Constantinopolului. Nu stim in ce conditii sa terminat domnia lui
Basarab al ll-lea. Poate s-a retras in Moldova la curtea lui Stefan al ll-lea.
Nu se cunosc imprejurarile in care Vlad Dracul a ocupat tronul Tarii Romanesti,
dar s-aangajat sa lupte cu toate fortele sale, care se ridica pina la 20.000 oameni,
alaturi de cei ce pregateau campania antiotomana, din Moldova angajata in
luptele pentru puterea pentru cei 3 fii ai lui Alexandru cel Bun, la aceasta
campanie nu au participat decit lefegii. La 22 mai 1443 Ilie Voda se afla in
Buceagz, unde s-a intilnit cu “cumatrul” s-au Didrich Buceatki, care il ajutase in
nenorocirea sa deschizindu-i casa si tirgurile si sprijinindul masiv cu imprumuturi
in bani si cai, care i-au fost la mare ajutor in refugiul sau fortat. Ca recumparare,
Ilie Voda i-a donat curtea domneasca de la Volhovet, cu piua de sumania, moara
si toate veniturile si o chitanta pentru 300 de zloti. Cuprinsul documentului cu
danie, care se refera si la veniturile domeniului a fost aprobat de majoritatea
boierilor dregatori ai lui Ilie Voda care se aflau in refugiu la Buceagz.
Pentru a obtine bunavointa boierimii si a clerului, Stefan al ll-lea sa grabit sa le
confirme in stapinire proprietatile funciare obtiute anterior. Petru al ll-lea
nemultumit sau nesigur de situatia sa, si poate contend pe vreun sprijin din
partea lui Didrich Buceatki a incercat sa-l rastoarne pe fratele sau Stefan, dar in
acelasi timp si Ilie Voda care la 24 februarie se afla in nordul Moldovei isi pregatea
revansa. La 29 februarie 1444 sotia lui Ilie Voda a cerut regelui sa i se puna la
dispozitie mosiile primite in schimbul partii nordice a Moldovei pe care inca o
detinea.
De si se parea ca Stefan al ll-lea detinea ferm conducerea statului, la 26 aprilie
1444, din Roman, nu din Suceava, Petru al ll-lea, afisindu-si din nou titlul de
voievod si de “mostenitor” al “Tarii Moldovei”, adica de viitor domn (deoarece il
indica pe Alexandru cel Bun ca parinte), a facut un adevarat act de guvernamint,
daruind manastiri Probota pentru salasi de tigani romi. Ca sa ia o asemenea
initiativa indrazneata de insusire a unor atribute domnesti care nu fusesera
acordate s-ar parea ca sa bazat pe promisiunea unui ajutor eficient din
Transilvania de Iancu de Hunedoara. Nu a parasit tara dar nu a mai putu colabora
sincer cu fratele sau Stefan. Contestatarul domniei ambelor considerati uzurpatori
si intrusi, raminea tot Ilie Voda, de aceea s-a aminat repezirea situatiei fiecarui
dintre ei pina la indepartarea definitiva a fratelui mai mare.
Pentru a contracara intr-o oare care masura relatiile lui Petru al ll-lea cu
anumite cercuri din Transilvania Stefan al ll-lea a reinnoit privilegiul comercial
pentru brasoveni. Conducerea orasului Brasov a fost totusi avertizata ca daca ar
izbucni in Moldova un razboi intern pe care probabil il intervedea negustorii sa se
deplaseze “cu luare aminte”. Stefan al ll-lea se pregatise serios fiindca se astepta
la un atac din partea fratelui sau Ilie, aflat la adapostul centurii nordice de cetati,
detinute si aparate de garnizoane credincioase de mercenary poloni si de Dirdrich
Buceatkhi, starostele Podoliei. In jurul datei de 29 mai 1444, Ilie Voda a patruns in
Moldova, dar au fost respins, luat prizonier si orbit din porunca fratelui sau care
poate a voit astfel sa razbune si moartea mamei sale doamna Stanca. L-a “prins
Stefan Voda pe Ilie Voda si la orbit”, in luna mai 1444 inainte de coborirea Sf. Duh
“a consemnat cel mai vechi letopiset al Moldovei mutilat astfel Ilie Voda a fost
dus si a ramas in Polonia pina la sfirsitul vietii in competitia pentru tronul
Moldovei au ramas Stefan al ll-lea si fratele sau vitreg Petru, deocamdata ei au
colaborat de si lui Petru nu i s-a acordat o autoritate in stat egala cu a lui Stefan. A
continuat totusi sa fie mentionat in fruntea consilierilor domnesti, cu titlul de
voievod ceea ce, dupa cum vor indica evenimentele ulterioare, nu l-a multumit.
Atentia intregii Europe era indreptata catre compania intreprinsa impotriva
turcilor la care au participat circa 20.000 de romani. Compania a inceput cu
victoria ostilor comandata de Iancu de Hunedoara si de regele Vladislav al lll-lea
rege al Poloniei si al Bulgariei. Armata crestina era prost echipata iar ca numar
mult inferioara celei turcesti. Vlad Dracula ar fi declat ca sultanul obisnuia sa
mearga la vinat cu o sueta mai numeroase decit oastea condusa de rege. Aceasta
a fost cauza principala pentru care ostile romano-maghiare (polonii nu au
participat) au fost infrinte la Varna (10 noiembrie 1444), iar regele Vladislav al lll-
lea care nu a ascultat de sfaturile lui Iancu de Hunedoara si s-a avintat in lupta
inconjurat de putini ostasi usor inarmati si-a pierdut viata un ienicer ia retezat
capul. Interventia lui Iancu de Hunedoara nu a mai avut nici un efect. Romanii au
salvat resturile oastei crestine si i-au acoperit retragerea. S-a pornit apoi, atit pe
uscat cit si pe Mare, in cautarea regelui, despre care multora nu le venea sa
creada ca fusese ucis in lupta. Johan de Wavrin, comandamentul flotei burgunde
trimisa in ajutorul cruciatiilor, l-a cautat pe rege in toate porturile Marii Negre,
pina la Cetatea Alba, crezind ca sa refugiat in unul din acestea. Potrivit parerii lui
Iancu de Hunedoara vinovatii de infringere de la Varna au fost considerati pe linga
Vlad Dracul si moldovenii, care s-au comportat neloial netrimitind ajutorul
convenit. Iancu de Hunedoara, devenit regele al statului maghiar dupa disparitia
regelui Vladislav al lll-lea si pina la majoratul lui Ladislav Postumul, nepotul de
fiica a lui Sigismund de Luxemburg, n-a renuntat la lupta si in 1445 a reluat-o
bazindu-se in special pe trupele recrutate dintre romani, cu speranta ca va fi gasit
si regele disparut. El a trebuit sa faca fata unei situatii foarte complicate, deoarece
in regatul maghiar, cum se exprima la 24 aprilie 1444 un episcop catholic,
“adevarul tace molcom”, “eraua distruse barierile bunei cuviinte”, “friul legii”
slabise, “arbitrariul era de fier, violenta nestapinita distrugea si nu respecta
dreptul nimanui, ura, tradarea si obijduirea cea mai nereusita avea teren liber”. In
Moldova, dintre 5 aprilie 1445 si 22 august 1447, nu ni s-a pastrat nici un
document intern in care sa fi mentionat Petru al ll-lea. Informatii asupra
evenimentelor de dupa 5 aprilie 1445 se pot obttine doar din scrisoarea adresata
la 28 mai 1445 brasovenilor de Stefan al ll-lea. Probabil in urma unor indicatii ale
lui Iancu de Hunedoara, acestea trimisesera ajutoare lui Petru al ll-lea. Stefan al ll-
lea ii anunta ca inchisese disputa cu fratele sau, care navalise in Moldova” cu o
mina dusmana”. Stiind ca in confruntare fusesera implicate brasovenii, ca sa se
razbune ii prigonise pe cei aflati in tara. Din informatiile cuprinse in scrisoare
amintita s-a sar intelege ca in Moldova situatia revenise la normal de si unor
negustori brasoveni li se confiscasera marfurile, iar altii suferisera “nedreptatii” si
mutilarii, ca taierea miinilor. Ca sai impace domnul a anuntat conducerea orasului
Brasov ca va acorda despagubirile celor ce suferisera pierderea sau mutilarii si ca
puteau face in continuare negot cu moldovenii, ca si in timpul domniei tatalui sau.
Ingrijorat de masurile care banuia ca le va lua impotriva sa Iancu de Hunedoara,
Stefan al ll-lea i-a rugat pe brasoveni, daca era posibil, sa-i comunice unde se va
afla si ce intentii aveau.
Stefan al ll-lea a incheiat la 25 iunie 1445 un tratat de alianta cu Lituania
reprezentata prin marele cneaz Cazimir. Ambii si-au promis ajutor impotriva
tuturor agresorilo – fiind exclusi dintre acestia regele Poloniei si “tarul tatariei”—
si extradarea dusmanilor periculosi din teritoriile controlate de ei. S-au specificat
si cazurile de forta majora in care nu si-ar fi putut respecta angajamentele luate,
care nu aveau sa afecteze insa alianta. Fiindca Moldova avea conducere noua, la
26 noiembrie a sosit in orasul Siret o delegatie polona compusa din mari
demnitari ai regatului, care s-au intilnit cu Stefan al ll-lea si cu grupul de mari
boieri care-l sustioneau. Tratativele s-au incheiat prin acceptarea unui tratament
care prevedea ajutor reciproc impotriva tuturor dusmanilor si in plus despagubiri
cetatenilor poloni pentru pagubele suferite in Moldova, in timpul si din cauza
luptelor interne. Tratamentul a trebuit, ca deobicei, sa fi garantat de un numar de
boieri si consilieri domnesti.
Stefan al ll-lea a acceptat noul tratament ca o arma indreptata impotriva
fratelui sau Petru, care se afla din nou sub protectia lui Dirdich Buceatkhi, caruia,
din Hotin i se adresa la 15 iulie 1446. Din nou, Petru al ll-lea se refera la “marea
favoare”, serviciile si bunatatea pe care Didrich Buceatkhi a avut-o fata de el, care
la primit si tinut in casa si l-a imprumutat cu bani ca sa-si plateasca intretinerea.
Amintea ca nu i s-a oprit caii cu care venise. Pentru aceste servicii i-a promis ca
daca va reocupa “scaunul parintesc”, adica tronul Moldovei, ii va plati annual “o
mie de zloti turcesti” si ii va da un numar de bucati de stofe scumpe, broboade cu
fir de aur si argint, doua buti cu vin de Malvasia si zece buti de vin obisnuit. Daca
nu-si va tine promisiunea, Didrich Buceatkhi, ar fi putut lua din Moldova “turme
de cai si de iepe si cirezi de vite”, iar el Petru al ll-lea nu avea a se plinge regelui
polon. Numai 2 boieri, Stanciul si Bracul sunt mentionati in acest act.
Stefan al ll-lea era atent si la actiunile inteprinse de Ilie Voda si fiul sau, care
traiau in Polonia deoarece nu se putea astepta la o surpriza neplacuta pentru
stapinirea sa decit din tarile vecine. Deocamdata intre interventiile a lui Iancu de
Hunedoara in Moldova era improbabila aceasta fiind in special preocupat de
pregatirea expeditiei burgundo-papale, proiectata pentru anul 1445. Cineva mai
tirziu, in anul 1446, dar mai ales in 1447, urmarind unificierea si concentrarea
fortelor materiale si umane de pe teritoriile locuite de romani, pentru a combate
cu succes asalturile otomane, Iancu de Hunedoara s-a interest mai mult de
situatia din Moldova. Realizarea planului sau nu era posibila decit daca reusea sa
impuna pe tronurile Tarii Romanesti si Moldovei, domn receptivi intentiilor si
proiectelor sale.
Circa 2 ani Moldova s-a bucurat de liniste interna. Drumurile comerciale si
orasele sale erau strabatute de numeroase caravane negustoresti si cercetate de
negustori din Transilvania, Polonia si alte state. Negustorii genovezi de alte
nationalitati si meseriasi de inalta calificare se asezasera defintiv in Suceava si in
celelalte orase principale, iar un numar insemnat de romani se stabilisera in Pera
si in Caffa. Valurea tranzactiilor comerciale era mare, cum se observa dintr-o
cerere de pagubiri, introdusa in justitie, in valuare de 4500 galbeni.