GENERALITATI DESPRE BIOTEHNOLOGIA VINURILOR

“Naşterea” viţei de vie:

Viţa de vie este născută în Orient ca şi cultura şi civilizaţia umană.
Originea viţei de vie se pierde în istorie, se pare că forma ei sălbatică (Vitis
labrusca) exista încă de la apariţia lui Homo erectus (acum 3 milioane de ani), însă
ceea ce interesează este faptul că planta a fost luată în cultură cu 10 000 de ani
î.e.n, atunci când omul a trecut de la stadiul de nomad la cel de locuitor, stadiul în
care trece de la culesul fructelor sălbatice la plantarea diferitelor plante, printre care
şi viţa de vie (prima pepinieră din lume a fost descoperită în Transcaucazia, Georgia-
fiind datată cu C14 şi având o vechime de 7000 de ani).
Din Georgia trece în cultura tuturor popoarelor Asiei occidentale (Orientul
Apropiat): sumerieni, babilonieni, asirieni, fenicieni, egipteni – pe tot ţărmul Mării
Mediterane. Leagănul viticulturii este astăzi considerat ca fiind Levantul de altădată:
Orientul Apropiat, Imperiul Turc, Africa de Nord, Egipt, Maroc.

Pe teritoriul ţării noastre geto-dacii au extins mult cultura viţei de vie (se ştie
legenda despre regele Burebista care a ordonat arderea viilor pentru ca vinul care
rezulta să nu mai reprezinte tentaţie pentru popoarele migratoare). Se cultivau soiuri
locale, care datorită calităţii vinurilor obţinute, se păstrează şi astăzi în cultură:
Fetească albă, Fetească neagră, Băbească, Grasă de Cotnari etc. Aceste soiuri
autohtone s-au extins în Moldova, Transilvania, Banat, Dobrogrea etc, în acelaşi
timp, datorită mersului istoriei introducându-se în cultură soiuri străine (Afuz Ali,
Ceauş – Turcia, Furmint-Ungaria etc).
Ca urmare a condiţiilor politico-economice s-au format încă de la începutul
sec. XV sortimente pe regiuni viticole – ceea ce astăzi se numesc podgorii care au
făcut faima viticulturii româneşti: Dealu-Mare, Cotnari, Odobeşti, Târnave, Murfatlar.
Capitalismul apărut în România a făcut ca după 1860 să apară în sortimentul
românesc soiuri valoroase ca Merlot, Cabernet Sauvignon, Chassellas etc. , soiuri de
viţă de vie care se cultivau ca orice plantă de cultură, pe rădăcinile proprii, având o
tehnologie simplă, dar din care rezultau vinuri remarcabile.
 Aceasta ar fi prima etapă a istoriei viţei de vie, etapă care se încheie în anul
1880 nu numai în România ci în toată Europa, acest an reprezentând prăbuşirea
viticulturii europene, când milioane de hectare cultivate cu viţă de vie au fost distruse
de acţiunea devastatoare a unei insecte mici, filoxera, care atacă rădăcinile viţei de
vie, fără şanse de supravieţuiere a plantelor.
Apariţia filoxerei a provocat mari schimbări în tehnologia de cultură, mai ales
datorită faptului că viţa de vie nu mai putea fi plantată pe rădăcinile proprii. Astfel au
existat două variante dintre care prima a fost cea mai la îndemână deşi s-a dovedit a
fi o soluţie de moment şi care a avut repercursiuni dintre cele mai nefavorabile:
plantarea hibrizilor direct producători, specii de viţă de vie americane, cu rezistenţă
mare sau chiar imune la atacul filoxerei, cu rezistenţă bună la toate bolile şi
dăunătorii viţei de vie, dar cu calităţi uvifere precare.
A doua soluţie şi care până la urmă a condus la ridicarea calităţii strugurilor şi
vinurilor a fost altoirea soiurilor europene pe portaltoi americani. Deşi calitatea
vinurilor a crescut considerabil totuşi plantele sunt foarte sensibile biologic iar
tehnologia de cultură s-a îngreunat.