UNIVERSITATEA DE STIINŢE AGRONOMICE SI

MEDICINA VETERINARA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE HORTICULTURA
ANUL I - ID, 2018-2019

BOTANICA
PROF. SAVULESCU ELENA

TIPURI MORFOLOGICE SI STRUCTURALE DE FRUNZE

(PARALELA DINTRE DICOTILEDONATE SI MONOCOTILEDONATE)

STUDENT- GRIVETEANU IONELA AURELIA

 Cuprins
I. Introducere………………………………………………..….3

II. Frunza simpla……………………………………………..…3

III. Frunza compusa………………………………………..…..6

IV. Anexele frunzelor…………………………………………...7

V. Structura frunzei la angiosperme……………….….……7

VI. Durata frunzelor……………………..……………….….…..9

VII. Dispozitia frunzelor pe tulpina sau filotaxia…..….….…9

VIII. Concluzii……………………………………………..….….10

IX. Bibliografie………………………………………….………11

2
 I. Introducere

Frunza este organul vegetativ, ce se formeaza din mugurii vegetativi sau

micsti, impreuna cu o axa care le poarta, formand lastarul. Este monosimetrica,
exceptie la unele specii, asimetrica (ulm, begonie), cu structura dorsi-ventrala,
cu rol in fotosinteza, transpiratie si respiratie. Are o crestere limitata, durata de
viata scurta, exceptie la majoritatea gimnospermelor si la unele dicotiledonate
cu frunze persistente, la care traiesc cativa ani.

Aceasta indeplineste doua functii fundamentale: fotosinteza si transpiratia.

Pe langa acestea, frunzele se pot adapta la indeplinirea altor functii precum:
inmagazinarea de substante de rezerva, apararea, absortia, inmultirea
vegetative, miscarea, digestia, sensibilitatea etc. Pentru indeplinirea acestor
functii, frunzele s-au adaptat, transformat si metamorfozat, abatandu-se mult
de la tipul normal.

II. Frunza simpla

Din punctul de vedere al morfologiei frunzei simple, aceasta este, in mod

normal, formata din limb, petiol si teaca.

Limbul sau lamina frunzei constituie partea cea mai importanta si, de
obicei, cea mai mare parte a frunzei, fiind situata in varful petiolului. In cadrul
acestuia putem deosebi nervatiunea, forma, varful, baza si marginea.

Nervatiunile reprezinta totalitatea fasciculelor conducatoare, care

patrund din tulpina. Modul in care acestea sunt dispuse pe limb, formeaza
nervatiunea limbului. Exista numeroasa tipuri de nervatiuni: uninerve,
dihotomice, penate, palmate, paralele, arcuate. In acest caz, nervatiunile
paralele, respective arcuite, sunt specifice in deosebi monocotiledonatelor,
fiind des intalnite la graminee.

Dupa forma sa, limbul prezinta o mare variabilitate. Forma acestora

variaza in functie de natura plantelor si de conditiile de mediu in care cresc si
se dezvolta plantele. Ca urmare, exista mai multe tipuri de frunze: eliptica,
ovate, obovata, lanceolata, oblanceolata, circular, triunghiulara, romboidala,
liniara, aciculara, spatulata, reniforma, coordiforma, falcate, hastate,
fistuloasa, ensiforma.

3
 Varful limbului se poate prezenta in mod destul de diferit. Acesta poate
fi ascutit (spre exemplu: salcia), acumitat, rotund, truncate, retezat, emarginat,
mucronat, spinos sau cuspidate.

Baza limbului prezinta de asemenea o mare variabilitate. Ea poate fi

cordiforma, reniforma, hastate, sagitata, cuneata, asimetrica, auriculata,
decurenta.

Dupa margine, frunzele pot fi intregi, cu mici incizii, cu mari incizii si cu

limbul divizat in mod neregulat.

a) frunza cu marginea intreaga

b) frunza cu incizii mici: serata, dintata, crenata

c) frunza cu incizii mari: lobata, fidata, partita, sectata

4
 La frunzele cu nervatiune penata, inciziile sunt dispuse simetric fata de
nervure mediana a frunzei, iar segmentele se numesc lobi. Dupa adancimea
inciziilor, frunzele penate pot fi: penat-lobate, penat-fidate, penat-partite,
penat- sectate.

1. Petiolul

Petiolul sau codita frunzei, are rolul de a sustine limbul si de a-l expune
in pozitia cea mai favorabila fata de lumina. In general petiolul se insera de
baza limbului, dar la unele specii, acesta se prinde de partea dorsala a limbului
si frunza se numeste peltata. Aici apare o noua diferenta la nivelul morfologic
intre monocotiledonate si dicotiledonate. In ceea ce priveste
monocotiledonatele, petiolul este de obicei redus, spre deosebire de
dicotiledonate, care dispun, in general, de frunze petiolate cu nervatiune
reticulate.

2. Teaca

Teaca este partea bazala a petiolului, cu ajutorul careia frunza se prinde

de lastar. La graminee teaca este mare, cilindrica, despicata longitudinal si
inconjoara internodul tulpinal. Exista plante care au frunze incomplete,
formate numai din teaca si limb, iar la altele numai din limb, in aceste situatii
frunza se numeste sesila.

3. Frunza sesila

Frunza sesila, formata numai din limb, poate fi : amplexicuala, se prinde

de tulpina prin baza acesteia si o inconjoara partial; perfoliata, inconjoara
complet tulpina; decurenta, cand baza limbului se prelungeste pe tulpina si
conate, crescute prin baza lor, atunci cand sunt dispuse opus.

III. Frunza compusa

Frunzele compuse sunt alcatuite dintr-un petiol comun denumit rahis, pe
care sunt dispuse mai mute lamine numite foliole sau fronde. Dupa modul de

5
asezare a foliolelor pe rahis, frunzele compuse sunt de doua feluri: penat-
compuse si palmat- compuse.

6
 IV. Anexele frunzelor

Frunzele sunt insotite adesea la baza de formatiuni foliacee sau

membranoase, numite anexe foliare, cum sunt: stipele, ohrea, ligula si
urechiusele, specifice pentru anumite familii de plante.

1. Stipelele se intalnesc la frunzele fara teaca, sunt formatiuni pereche

asezate la baza petiolului, sunt mai mici decat frunza, cu rol de protectie a
mugurilor.

La unele specii, stipelele sunt transformate in spini, cu rol de aparare (la

salcam). Exista si stipele asimilatoare, cu rol in fotosinteza, mai mari decat
foliolele (la mazare). Stipelele pot fi cazatoare si persistente, exemplu la maces,
trandafir, concresc cu petiolul.

2. Ohrea se intalneste la plantele din Polygonaceae, are forma de cornet si

inveleste baza internodului tulpinal. Ea provine din concresterea stipelelor.

3.Ligula este specifica plantelor din Poaceae (Gramineae) si este situata la

baza limbului. Este membranoasa si impiedica patrunderea apei sau a
diferitilor daunatori intre teaca si tulpina.

4.Urechiusele se intalnesc tot la frunzele plantelor din Poaceae, sunt

prelungiri ale bazei limbului, care strang frunza in jurul tulpinii.

V. Structura frunzei la Angiosperme

La angiosperme, structura limbului prezinta o mare variabilitate si cel mai

inalt grad de diferentiere si specializare a celulelor.

In sectiune transversala prin limb se observa structura acestuia, formata

din doua epiderme: superioara (adaxiala) si inferioara (abaxiala), intre care se
afla mezofilul frunzei (parenchimul asimilator).

1. Epiderma se formeaza din protoderma, prin diviziuni anticlinale si este

formata dintr-un singur rand de celule, cu peretii exteriori, cutinizati, cerificati

7
sau mineralizati. In epiderma, din activitatea meristemoidelor, se formeaza
stomatele, cu rol in schimbul de gaze. In epiderma sunt prezenti peri protectori
si secretori, care pot fi: unicelulari, pluricelulari, simpli, ramificati, moi, rigizi,
vii, morti.

2. Mezofilul frunzei este reprezentat de tesuturile asimilatoare, bogate in

cloroplaste, cu rol in fotosinteza. Mezofilul poate fi: omogen, bifacial si
ecvifacial, in functie de categoria de plante

2.1 Tesutul conducator din mezofil

Tesutul conducator al mezofilului este reprezentat de fascicule libero-

lemnoase, de tip colateral- inchise, ce vin din tulpina. Rareori exista si fascicule
colateral-deschise, care au o activitate limitata sau bicolaterale. Fasciculele
conducatoare sunt orientate cu tesut lemnos (xilem) spre epiderma superioara
si tesut liberian (floem) spre epiderma inferioara.

Tesutul conducator lemnos este format din vase lemnoase, parenchim lemnos
si fibre lemnoase. Tesutul conducator liberian este format din vase liberiene,
celule anexe si parenchim liberian. Fasciculele conducatoare sunt adesea
insotite de teci si cordoane de tesut mecanic, in special sclerenchim, ce
mareste rezistenta limbului.

2.2 Structura petiolului

Structura petiolului este asemanatoare cu cea a tulpinii, in care se observa:

epiderma, un parenchim si fasciculele conducatoare libero-lemnoase. Cand
parenchimul se termina cu un endoderm, exista un singur cilindru central, iar
petiolul este monostelic .Cand fiecare fascicul are un endoderm propriu,
petiolul este polistelic (cu mai multi cilindri centrali), frecvent intalnit.
Fasciculele conducatoare sunt de tip colateral-inchise, iar numarul lor este
variabil, existand in cele mai multe cazuri un fascicul median mai mare.

8
 VI. Durata frunzelor

La unele plante anuale, frunzele traiesc la fel de mult ca tulpina, la altele in

schimb, mult mai putin. Luand in considerare trainicia frunzelor, acestea fost fi:
monociclice ( sunt frunzele care traiesc mai putin de un an) ; holociclice (sunt
cele care traiesc un an intreg) si pleiociclice (sunt cele care traiesc mai multi
ani, cel putin doua perioade de vegetatie).

VII. Dispozitia frunzelor pe tulpina sau filotaxia

Filotaxia se ocupa ca parte a morfologie se ocupa de studiul asezarii frunzelor

pe tulpina si pe ramificatiile ei . Frunzele sunt prinse de tulpina dupa o anumita
randuiala , care se poate observa chiar in muguri. Acestea sunt situate pe
tulpina in dreptul nodurilor cate una, doua sau mai multe. Din acest punct de
vedere, dispunerea acestora poate fi alterna, opusa sau verticilata.

 In dispunerea alterna, frunzele sunt asezate cate una la fiecare nod si se

caracterizeaza prin spirala generatoare, ciclu si unghi de divergenta.

9
  In dispunerea opusa frunzele sunt asezate cate doua fata in fata, avand
o dispozitie..opusa. Exista doua posibilitati: toate perechile de frunze
sunt exact suprapuse sau frunzele opuse de la un nod sunt asezate
perpendicular fata de nodul imediat superior sau inferior (decusata).
 In dispozitia verticilata la un nod de afla trei sau mai multe frunze, ele
constituind un verticil. Numarul frunzelor din verticil este variabil.
Frunzele tuturor verticililor pot fi exact suprapuse, si in acest caz se
numeste dispunere isostiha ( acelasi rand).

VII. Concluzii

Influenta factorilor de mediu se reflecta in morfologia frunzelor si dispunerea

acestora. Exista si o influenta reciproca intre frunzele apartinand aceleiasi
plante. Spre exemplu, in cazul unor factori externi, precum lumina, ploaia,
vantul, unele frunze pot fi influentate mai mult decat altele.

Desi dispozitia frunzelor pe tulpine este o insusire constanta, influenta

factorilor care uneori modifica cresterea si dezvoltarea face ca uneori frunzele
in asezarea lor sa se abata de la tipurile normale aratate, existand in acest caz
o diversitate.

IX. Bibliografie

1. Botanica Agricola, vol. I, MORFOLOGIA, ed. Agro- Silvica, prof. dr. Al

BUIA, Acad. Prof. dr. ST. PETERFI
2. Botanica Agricola, vol II, Sistematica Plantelor, ed. Agro- Silvica, Prof. dr.
Al. BUIA, Prof. dr. Răvăruț, Prof. dr. A. Nyarady
3. Botanica, UNIV. de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, Bucuresti;
prof. Savulescu Elena

10
11
 BOTANICA

12