UNIVERSITATEA “DANUBIUS” GALATI

FACULTATEA DE DREPT

DREPT ADMINISTRATIV I

PLESCA CONSTANTIN VASILE

PRINCIPIILE DESCENTRALIZARII, AUTONOMIEI

LOCALE SI DECONCENTRARII SERVICIILOR
PUBLICE
 Introducere

In cartea sa „Teoria administratiei" G. Timsit afirma ca imaginile administratiei viitorului

pe care le propun noile modele de administratie sunt imaginile unei administratii ideale. Pornind
de la obiectivele care ar parea esentiale, aceste imagini sunt schita structurilor administrative care
par sa fie cele mai satisfacatoare: asadar, schite pentru o administratie care, in viitor, ar putea
succeda aceleia care functioneaza astazi si care ar trebui sa rezolve problemele cu care se
confrunta astazi: problema schimbarii unui sistem paralizat de blocaje institutionale si culturale,
problema stapanirii unei birocratii sufocante si omnipotente etc.
Max Webber a fost fondatorul administratiei moderne care s-a dezvotat mai intai in
Europa Occidentala. Dezvoltarea functionarilor de cariera si a structurii administratiei a fost
posibila datorita existentei unei autoritati central suficient de puternica. Monarhii aveau nevoie de
acesti functionari pentru a-si administra domeniul, iar prin intermediul autoritatii Inlocuiesc astfel
puterea nobililor locali. Astfel de evolutii au avut loc cu precadere in monarhiile absolutiste din
Europa Occidentala, monarhii ce erau caracterizate de dezvoltare continua care pana la urma a
Insemnat o acumulare de putere la nivel central.
S-a spus ca “administratia cuprinde intreaga activitate a statului care nu este nici
legislatie, nici justitie”1.Aceasta definitie arata importanta fundamentala pe care o are
administratia pentru sociatatea umana organizata statal.Administratia este cea mai importanta
activitate a statului, ea fiind omniprezenta In cadrul societatii si a vietii oamenilor.Scopul
administratiei publice este servirea interesului general, public.Interesul public, general reprezinta
acele cerinte esentiale, comune ale colectivitatilor umane, pe care Statul le recunoaste, le
reglementeaza prin lege si le repartizeaza spre executare unor servicii publice existente sau pe
care le creeaza.Astfel au aparut mai multe forme de organizare care sa duca la un grad cIt mai
Inalt de satisfacere a cetatenilor, precum autonomia locala, descentralizarea, deconcetrarea.In
continuare voi incerca sa prezint si sa analizez daca aceste forme de organizare sunt oportune
pentru administratia publica din Romania.

1 Otto Mayer,Le droit administrative allemagne, Paris,1903, vol 1, pag 9,citat de Paul Negulescu in Tratatul de drept
administrativ, vol I principia genereale, Editura Marvan, 1934, pag 39
 Principiile analizate

Principiul descentralizarii presupune desemnarea unor persoane publice locale de catre

comunitatile teritoriale, acestea avand atributii proprii si intervenind direct in gestionarea si
administrarea problemelor si intereselor colectivitatii locale, implicand autonomia locala.2
Principiul deconcentrarii consta in recunoasterea unei anumite puteri de decizie agentilor
statului, repartizati pe intregul teritoriu al tarii. In realitate, este forma diminuata a centralizarii,
intrucat agentii sunt subordonati ierarhic autoritatilor centrale, ei actionand in numele statului,
deciziile sunt imputate acestuia.3
Principiul autonomiei locale este principiul fundamentul care guverneaza administratia
publica locala si activitatea autoritatilor acesteia, care consta in dreptul unitatilor administrativ-
teritoriale de a-si satisface interesele proprii fara amestecul autoritatilor centrale, principiu care
atrage dupa sine descentralizarea administrativa, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea
un sistem care implica autonomia4.

Centralizarea, deconcentrarea si descentralizarea

Ideea existentei si promovarii interesului local este abordata diferit, dupa cum ne aflam in
prezenta organizarii centralizate, deconcentrate sau descentralizate a administratiei publice.
Sistemul centralizat, desi contine uneori recunoasterea existentei interesului local, din punct de
vedere organizatoric si functional nu asigura mecanismele de promovare a acestuia.In marea
majoritate a cazurilor, functionarii publici locali nu dispun de initiative in promovarea intereselor
colectivitatilor locale, fiind obligati sa respecte cu strictete ordinele de la centru. Chiar si atunci
cand sistemul normative ce reglementeaza competent autoritatilor locale, le confera acestora
atributii exclusive, ele sunt limitate la domenii ce nu ofera posibilitatea afirmarii identitatii
colectivitatilor locale respective, orice decizie in acest sens fiind transmisa pe cale ierarhica.
Sistemul organizarii centralizate a administratiei publice dupa cum a fost reglementat in
Romania dupa 1947 pana in anul 1989- limita initiativa locala, deoarece autoritatile
administrative teritoriale nu li s-a recunoscut personalitatea juridica, bazata pe existent unui
patrimoniu distinct de cel al statului etc. In ceea ce priveste personalitatea juridica a unitatilor

2 Virginia Vedinaş , "Drept administrativ", Ed.Universul Juridic, ediţia 2, Bucureşti, 2006

3 Ion Corbeanu, „Drept administrativ", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2010, p312
4 Corneliu Manda, op. cit., p. 196
administrative teritoriale, constatam existenta a doua sisteme. Un prim sistem, cel reglementat de
legea nr 6/1957, caracterizat prin absenta unei dispozitii legale, privind exercitiul drepturilor si
indeplinirii obligatiilor persoanei juridice. A revenit sarcina literaturii de specialitate de a stabili
cui ii apartine personalitatea juridica, organului puterii de stat sau organului administratiei de stat.
Un al doile sistem este reglementat de legea nr 57/1968, care in articolul 25 cuprinde urmatoarele
dispozitii:”ele exercita-comitetele si birourile executive ale consiliilor populare, n. a. –drepturile
si indeplinesc obligatiile pe care le au ca persoana juridica judetul, municipiul, sectorul
municipiului Bucuresti, orasul si comuna”.
Recunoscandu-se personalitatea juridica a unitatilor administrativ-teritoriale s-ar putea
crede ca prin unul din fundamentele ei - patrimoniul persoanei juridice- se putea asigura
promovarea intereselor specifice comunitatilor locale. Numai ca in structura patrimoniului nu
apare ca element preponderant dreptul de propietate asupra bunurilor apartinand unitatii
adminisrativ teritoriale si ne referim la regimul juridic de drept privat, ci de drept real de tip nou
reprezentat de dreptul de administrare directa. Astfel, asupra majoritatii bunurilor aflate in
patrimoniul autoritatilor administrativ-teritoriale se exercita dreptul de administrare directa si nu
cel de proprietate- aceasta din urma apartiand statului.
Mentionez ca literatura de specialitate determina continutul dreptului de administrare
directa ca fiind format din atributele posesiei, intrebuintarii si a dispozitiilor limitate asupra
bunurilor repartizate din fondul unitar al propietatii socialiste de stat. Astfel, unii autori au definit
patrimonial unitatilor administrativ teritoriale prin excludere, in sensul ca “patrimoniul persoanei
juridice este constituit din totalitatea bunurilor care nu sunt date in administrarea altor organe
administrative, persoane juridice”.Particularitatea dreptului de administrare corecta este aceea ca
el nu confera titularului lui posesia, folosinta si dispozitia in mod neconditionat, adica prin putere
propie, intocmai ca dreptul de propietate, punandu-se intrebarea masurii in care puteau unitatile
administrativ-teritoriale sa-si protejeze interesele specifice atunci cand dispuneau doar de
atributele dreptului de administrare directa.
Deconcentrarea administrativa, ca modalitate de organizare si functionare a administratiei
publice, nu se intemeiaza pe promovarea interesului local ca fundament al diminuarii concentrarii
puterii executive. Astfel, serviciile exterioare ale ministerelor organizatre la nivel judetean( de
regula), indeplinesc atributii specifice ministerelor in subordinea carora se afla, avand o
competent teritoriala limitata la unitatea administrativa pe structura careia s-au constituit. Totusi
organizarea si functionarea acestor servicii nu exclude si promovarea interesului local, numai ca
acest obiectiv nu este dominant ci unul secundar.
Descentralizarea este sistemul ce are la baza recunoasterea interesului local, distinct de cel
national, localitatile dispunand de structuri organizatorice, functionale, si un patrimoniu propriu
afectat realizarii interesului local.Fundamentul descentralizarii este dublu:politic si administrativ.
Din punct de vedere politic, descentralizarea este expresia ”democratiei aplicata admnistratiei”,
asigurand un sistem in care cetatenii participa la conducerea treburilor publice locale prin
intermediul organelor locale alese de ei. Fundamentalul politic al descentralizarii este recunoscut
si de Carta europeana de autonomie locala, considerand ca descentralizarea (respectiv autonomia
locala) face parte din principiile democratice commune Europei.
Din punct de vedere administrativ, descentralizarea contine ideea ca, autoritatile alese de
comunitatile locale sunt cele mai in masura sa cunoasca necesitatile locale si sa ia masuri
necesare pentru realizarea lor. Din acest motiv s-a afirmat in literatura de specialitate ca este
vorba de un ”principiu de administratie utila”. Argumentele in favoarea sau impotriva consacrarii
unui sistem sau altul ( centralizat sau descentralizat) sunt marcate de contextul istoric in care au
fost formulate.
Astfel, la inceputul secolului nostru se arata ca in favoarea organizarii centralizate se aduc
urmatoarele argumente:

 Centralizarea asigura resursele materiale si umane pentru realizarea unor lucrari de mare
anvergura;
 Dezvolatea structurilor descentralizate genereaza rivalitate intre autoritatile locale si chiar
stari conflictuale, care pot afecta unitatea nationala;
 Independenta nationala este mai bine aparata in caz de conflict atunci cand exista o
organizare centralizata;
 Centralismul asigura unitatea activitatii executive a unui stat.
Argumente in favoare organizarii descentralizate:
a) Negarea independentei comunale echivaleaza cu negarea existentei acesteie;
b) Existenta intereselor locale, deosebite de cele centrale ele, fiind mai apropiate de cetateni;
c) Descentralizare introduce la nivelul administratiei locale cresterea de actiune eficienta si
diminueaza formalismul;
d) Descentralizarea asigura participarea cetateanului la viata publica.

Argumentele de mai sus au fost reintegrate, intr-o forma sau alta, de doctrina
administrativa, mentionandu-se opinia ca descentralizarea nu este lipsita de pericole. Principalul
pericol al descentralizarii este acela de diminuare a fortei puterii centrale, putandu-se ajunge la
situatia in care diferitele interese locale sa fie dominante in raport cu cele centrale.

Principiul descentralizarii serviciilor publice poate fi inteles daca perceperea serviciului

public se face in complexitatea conceptului. Intr-o interpretare foarte generala, serviciul public
defineste acea activitate desfasurata de autoritatile publice pentru satisfacerea unui interes
general astfel incat acesta trebuie sa se exercite continuu si regulat.5
Desigur ca serviciul public va fi inteles in profunzimea lui cand se analizeaza aceasta
institutie a dreptului administrativ, pentru intelegerea principiului descentralizarii serviciilor
publice fiind necesara o clasificare a acestora determinata de particularitatile domeniilor in care
ele functioneaza.
Criteriile de clasificare sunt si ele diverse, astfel:
o functie de intinderea sferei interesului care trebuie sa fie satisfacut, pot fi servicii
publice de interes national ori servicii publice de interes local (specifice comunei,
orasului sau judetului);
o functie de modul de organizare, sunt servicii publice care pot fi organizate ca
autoritati administrative (ministere, departamente, oficii, consilii locale) sau ca
institutii publice (universitati, spitale, scoli, radio-televiziune, regii autonome,
asociatii si fundatii);
o functie de natura prestatiei, pot fi servicii publice administrative ori servicii
publice industriale, comerciale;
o functie de regimul juridic in care isi desfasoara activitatea, pot fi servicii publice
carora li se aplica un regim administrativ (functioneaza ca autoritati administrative
ori structuri organizatorice care se gasesc sub autoritatea acestora) sau pot fi
servicii publice carora li se aplica un regim mixt de drept administrativ si de drept
privat (servicii publice concesionate in baza unui contract administrativ).
Prin urmare, existand o diversitate de servicii publice, descentralizarea unora ori
deconcentrarea altora trebuie sa urmareasca scopul suprem si anume satisfacerea nevoilor si
necesitatii oamenilor. Este nevoie deci de vointa puterii statale si aceasta se afirma prin

5 Ion Corbeanu, „Drept administrativ", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2010, pp 312-313
adoptarea de legi. Totodata, nu trebuie absolutizata descentralizarea tuturor serviciilor publice,
adica transferarea in totalitate si a oricaror activitati de la nivel central la cel local sau judetean.6
Trebuie urmarita oportunitatea si eficienta acestei masuri, pentru ca sunt unele servicii
publice care trebuie sa existe la nivel central, la care puterea statala nu poate renunta.7
Cu alte cuvinte, trebuie imbinata oportunitatea cu eficienta, sa se urmareasca nu numai
satisfacerea necesitatilor locale dar si capacitatea de a raspunde unor minime exigente
determinate de calitatea serviciilor ori importanta acestora. De pilda, sunt servicii publice care
trebuie organizate la nivel national, pentru ca privesc un interes statal (aparare, ordine publica,
siguranta nationala), si nu pot fi transferate colectivitatilor locale pentru aplicarea lor in functie
de realitatile specifice fiecarei zone.
Sunt si servicii publice care pot fi descentralizate in totalitate la nivel local (transport de
persoane ori marfuri, intretinerea si reparatia strazilor, asigurarea curateniei) ori la nivel judetean
(construirea unei cai de comunicatie intre zone ori localitati, o aductiune de apa sau construirea
unei retele de gaz metan).
Prin urmare, serviciile din categoria celor de interes national (statal) pot sa fie
deconcentrate la nivel judetean, deconcentrarea asigurand satisfacerea prestatiei specifice
serviciului public respectiv, dar sunt sub control ierarhic si o subordonare fata de centru. In
sfarsit, trebuie luat in calcul si efortul financiar pe care autoritatile locale trebuie sa le faca
pentru sustinerea descentralizarii serviciilor publice. Se au in vedere nu numai costurile
determinate de plata acestor prestatii, ci si cheltuielile facute cu amenajarea si dotarea, cu
logistica necesara ori pregatirea cadrelor, a functionarilor care trebuie sa asigure calitatea acestor
prestatii.8
Prin Legea nr. 195/2006, legea cadru a descentralizarii, se stabilesc principiile, regulile si
cadrul institutional care reglementeaza procesul de descentralizare administrativa si financiara.
Conform dispozitiilor art. 3 din aceasta lege principiile pe baza carora se desfasoara
procesul de descentralizare sunt:
 principiul subsidiaritatii, care consta in exercitarea competentelor de catre autoritatea
administratiei publice locale, situata la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetatean
si care dispune de capacitatea administrativa necesara;

6 Antonie Iorgovan, „Tratat de Drept Administrativ", voi. 1 şi 2, ed. a IV- a, Ed.Beck, Bucureşti, 2005, pag 163
7 loan Alexandru, „Drept administrativ comparat", ed. a ll-a revăzută şi adăugită, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003;
8 Virginia Vedinaş , "Drept administrativ", Ed.Universul Juridic, ediţia 2, Bucureşti, 2006
  principiul asigurarii resurselor corespunzatoare competentelor transferate;
 principiul responsabilitatii autoritatilor administratiei publice locale in raport cu
competentele ce le revin, care impune obligativitatea realizarii standardelor de calitate in
furnizarea serviciilor publice si de utilitate publica;
 principiul asigurarii unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii si
reguli obiective, care sa nu constranga activitatea autoritatilor administratiei publice
locale sau sa limiteze autonomia locala financiara;
 principiul echitatii care implica asigurarea accesului tuturor cetatenilor la serviciile
publice si de utilitate publica;
 principiul constrangerii bugetare care interzice utilizarea de catre autoritatile
administratiei publice centrale a transferurilor speciale sau a subventiilor pentru
acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.9
Prin urmare, descentralizarea administrativa nu poate fi conceputa in statele unitare, fara
10
existenta unui control statal, cunoscut in doctrina sub denumirea de tutela administrativa .
Tutela administrativa constituie, in esenta, dreptul autoritatilor centrale de a controla activitatea
autoritatilor locale investite cu personalitate juridica. Tutela administrativa reprezinta totalitatea
mijloacelor prin intermediul carora organele centrale supravegheaza respectarea legalitatii de
catre organele din teritoriu.
Unii autori includ in notiunea de tutela, pe langa controlul legalitatii actelor, si tutela
asupra persoanelor, constand in puterea recunoscuta a autoritatii ierarhice de a suspenda sau
revoca pe anumiti reprezentanti alesi ai colectivitatilor descentralizate sau chiar, mai mult,
puterea de a dizolva organele colegiale.11
Indiferent ca utilizam sau nu denumirea de tutela administrativa, suprimata in Franta inca
din 1982, important este faptul ca aceasta se exercita in exclusivitate, doar in cazurile expres
prevazute de lege, pozitie unanim acceptata de specialisti.12
Criticile aduse tutelei clasice, ce consacra tutela asupra persoanelor, tutela asupra actelor
si procedeul aprobarii prealabile, au condus la promovarea unei conceptii moderne asupra acestei
institutii, bazata pe trei tehnici noi de realizare: concursul tehnic dat de serviciile statului pentru
indeplinirea unor atributii ale comunelor, alocarea de subventii si alte dotari din partea bugetului
9 Legea nr. 195/2006, legea cadru a descentralizării, publicata in Monitorul Oficial 453 din 25 mai 2006
10 Dana Apostol Tofan „Instituţii administrative europene", Ed.Beck, Bucureşti, 2006;
11 Ion Corbeanu, „Drept administrativ", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2010 , pag 313
12 Dana Apostol Tofan „Institutii administrative europene", Ed.Beck, Bucureşti, 2006;
de stat comunitatilor locale, precum si procedeul actelor tip, constand in elaborarea de
regulamente tip, statute tip de catre serviciile centrale si transmiterea lor cu titlu orientativ
comunelor.
Daca ne referim la controlul ierarhic, vom observa ca distinctia intre acesta si tutela
administrativa consta in faptul ca, in timp ce controlul ierarhic reprezinta un drept firesc al
superiorului, tutela administrativa nu poate exista in absenta unui text legal si nici dincolo de
vreun text legal.13 In plus, in timp ce controlul ierarhic se exercita in toate fazele adoptarii si
executarii unei decizii de organul subordonat, organul de tutela administrativa nu poate verifica
decat legalitatea acelor decizii care au fost deja adoptate.

Prin deconcentrare administrativa se intelege transferul unor atributii care revin

autoritatilor centrale, unor autoritati din subordine, ce functioneaza in teritoriu.
Asadar, principiul deconcentrarii administrative inseamna deplasarea in teritoriu a unei
parti importante a activitatii administratiei publice centrale, fiind o forma de descentralizare
controlata.
In cazul deconcentrarii administrative, in teritoriu exista nu doar simpli agenti, ci organe
(institutii) administrative. Acestea sunt organe ale administratiei statului, infiintate si
raspunzatoare in fata autoritatilor administratiei centrale de stat. Ele sunt inzestrate cu
competenta proprie de decizie. Organele administrative deconcentrate teritorial raman organe ale
statului, subordonate ierarhic, chiar daca au dobandit competenta proprie.
Deconcentrarea se defineste in mod clasic ca transfer al „exercitiului puterii autoritatilor
centrale ale statului catre alte autoritati care sunt ierarhic subordonate". In evolutia puterii
centralizate, deconcentrarea apare strans legata de centralizare, spre exemplu concentrarea
puterilor realizata de monarhie, a fost insotita de o delegare a puterilor catre anumite autoritati
periferice, insarcinate cu gestiunea, pentru centru, a anumitor probleme locale.
Evolutia istorica a permis distingerea mult mai repede si sigura a deconcentrarii,
comparativ cu descentralizarea. Dar etapele recunoasterii sale, atitudinile oficiale si modalitatile
de realizare dezvaluie in fapt o problematica ce atinge, in egala masura, raporturile sale cu
centralizarea si descentralizarea.14Definirea deconcentrarii nu se limiteaza doar la delegarea

13 Ion Corbeanu, „Drept administrativ", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2010

14 Dana Apostol Tofan „Institutii administrative europene", Ed.Beck, Bucureşti, 2006
puterilor catre autoritatile administrative locale. De aceea, in acest cadru, se disting in mod egal
deconcentrarea orizontala si verticala:
- in primul caz, se incredinteaza unui reprezentant unic al statului responsabilitatea
serviciilor deconcentrate ale diferitelor ministre, iar
- in cel de-al doilea caz, se oranduiesc aceste servicii dupa o ierarhie directa in care seful
serviciului depinde doar de ministrul de resort.
Deconcentrarea este destinata echilibrarii tendintelor centralizatoare care vor sa
concentreze toate deciziile etatice cu cele care doresc teritorializarea puterilor pentru apropierea
de nevoile reale ale unei tari. 15
Se mentine astfel o administratie unitara , care este administratia de stat, autoritatile
deconcentrate adaptand la particularitatile locale masurile si ordinele generale ale autoritatilor
centrale. Recurgand din nou la o formula celebra, este „acelasi ciocan care bate, doar ca i s-a
scurtat manerul, loviturile fiind astfel mai bine ajustate". Oricum, esentiala pentru deconcentrarea
administrativa este mentinerea puterii ierarhice.16

Principiul autonomiei locale

Patrunderea autonomiei locale in campul international este inca timida sub aspectul
reglementarilor si, mai ales, al ariei de extindere geografica. Ea nu s-a impus la nivel universal, ci
cu tarie numai la nivel regional european.17
Autonomia locala este conceputa in context european ca un element component al
„principiilor democratice comune tuturor statelor membre ale Consiliului Europei" (din care tara
noastra face parte de la I octombrie 2003) care, prin reglementarea ei legala si aplicarea
concreta, face posibila descentralizarea puterii.18
Autonomia locala reprezinta dreptul recunoscut al unitatilor administrativ-teritoriale de a-
si satisface interesele proprii, dupa cum considera oportun, cu respectarea legalitatii, dar fara
interventia puterii centrale. Autonomia locala constituie principiul fundamental al organizarii
administrativ-teritoriale a unui stat.
In ce priveste modul de reglementare a autonomiei locale in constitutiile principalelor
state membre ale Uniunii Europene, in doctrina romaneasca, intr-o lucrare consacrata in
15 Ion Corbeanu, „Drept administrativ", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2010
16Antonie Iorgovan, “Tratat de Drept Administrativ", voi. 1 şi 2, ed. a IV- a, Ed.Beck, Bucureşti, 2005
17 Ion Corbeanu, „Drept administrativ", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2010, pp 312-313
18 Virginia Vedinaş , "Drept administrativ", Ed.Universul Juridic, ediţia 2, Bucureşti, 2006
totalitate acestei problematici, s-a realizat o delimitare intre statele care au constitutii adoptate
inainte de anii '60 ai secolului trecut (ca de exemplu, Germania, Irlanda, Danemarca etc.) si cele
care au adoptat constitutii ulterior acestei perioade (ca de exemplu, Spania, Grecia, Portugalia
etc.). Astfel, daca constitutiile statelor din prima grupa nu utilizeaza expres termenul de
autonomie locala, in schimb, constitutiile statelor din a doua grupare, mai recente, au consacrat
expres aceasta terminologie. O a treia categorie o formeaza statele care nu utilizeaza in mod
expres o atare terminologie, dar care dispun de o legislatie interna ce contine conceptul de
autonomie locala.19
Exista, in principiu, doua modalitati de recunoastere a autonomiei locale, si anume: ca
regim juridic unic si general si ca regim juridic exceptional si particular.
In prima categorie se incadreaza acele state care asigura o identitate de tratament juridic
comunitatilor locale, utilizand o baza juridica unica.
In a doua categorie se incadreaza acele state care, prin regimul constitutional, avand in
vedere particularitatile istorice si lingvistice ale constituirii lor, atribuie un anumit sistem
particular de autonomie fie comunitatilor locale, fie comunitatilor lingvistice, fie anumitor
structuri teritoriale.In sfarsit, din punctul de vedere al tehnicii juridice utilizate de legiuitorul
constituant In consacrarea autonomiei locale, se distinge intre doua sisteme, unul ce consta in
simpla enuntare a termenului si altul continand elementele definitorii ale autonomiei locale.20
In concluzie, se apreciaza ca fiecare Constitutie inglobeaza o forma particulara de
reglementare a autonomiei locale, ce tine de conditiile istorice ale formarii statului respectiv, de
structura acestuia si de forma de guvernamant, de coloratura etnica a populatiei si de traditiile si
aspiratiile cetatenilor respectivi.
In ce priveste autonomia financiara, componenta esentiala a autonomiei locale, aceasta
este reglementata expres in legislatia speciala a unor state, in timp ce, in legislatia altor state
europene nu se fac referiri la acest principiu.21
Autonomia locala constituie un drept, iar descentralizarea administrativa reprezinta un
sistem ce o presupune. Ea nu trebuie inteleasa insa, in sensul unei libertati totale, cu eliminarea
oricarei interventii a statului atunci cand aceasta se dovedeste necesara. Autonomia ce

19 Dana Apostol Tofan „Instituţii administrative europene", Ed.Beck, Bucureşti, 2006, p133
20 Antonie Iorgovan, „Tratat de Drept Administrativ", voi. 1 şi 2, ed. a IV- a, Ed.Beck, Bucureşti, 2005
21 Virginia Vedinaş , "Drept administrativ", Ed.Universul Juridic, ediţia 2, Bucureşti, 2006
caracterizeaza descentralizarea nu este un dat uniform, ci un concept global, acoperind o realitate
diversificata.
In tara noastra consacrarea acestui principiu s-a realizat prin Legea nr. 69/1991 privind
administratia publica locala, care prevedea in art. 1, alin. 1 ca administratia publica in unitatile
administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiile autonomiei locale, iar potrivit alin. 2
autonomia priveste atat organizarea si functionarea administratiei publice locale, cat si
gestionarea sub propria responsabilitate a intereselor colectivitatilor pe care le reprezinta.
Noua lege a administratiei publice locale, Legea nr. 215/2001, completata si modificata,
ultima data prin Legea nr. 286/2006, prin art. 2 alin (1) vine cu completari ale principiilor de
organizare si functionare a administratiei publice in unitatile administrativ-teritoriale, respectiv
cu principiile „descentralizarii, autonomiei locale, deconcentrarii serviciilor publice, eligibilitatii
autoritatilor administrtiei publice locale, al legalitatii si al consultarii cetatenilor In solutionarea
problemelor locale de interes deosebit".22
Aplicarea principiilor prevazute la alin. (1) din art. 2 din Legea nr. 215/2001, completata si
modificata, nu pot aduce atingerea caracterului de stat national, unitar si indivizibil al Romaniei.
Asadar, prevederile alin. 3 al legii anterioare, cat si alin(2) al art.2 din Legea actuala, in vigoare,
privind administratia publica locala au urmarit respectarea ansamblului reglementarilor
constitutionale privind ordinea juridica a statului unitar roman.
Legea romana cuprinde asadar reglementari care se regasesc in documente internationale
privitoare la acest domeniu. Astfel, Conventia Europeana a Autonomiei Locale desemneaza
autonomia locala ca "principiu stabilit prin Constitutie sau prin legile statelor-parti, care confera
colectivitatilor locale dreptul si capacitatea de a rezolva si gestiona, In cadrul legii, sub propria
lor raspundere si interesul populatiei acestora, o parte importanta din treburile publice".
Modificarea Legii nr. 69/1991 prin adaugarea la art. 1. alin. 31 cu urmatorul continut
"Autoritatile administratiei publice centrale intervin in domeniile care nu tin de competenta lor
exclusiva, decat daca si in masura in care obiectivele actiunii nu pot fi realizate de autoritatile
administratiei publice locale datorita dimensiunilor sau efectelor pe care urma sa le produca",
precum si prevederile ulterioare ale art. 10 din Legea nr. 215/2001, completata si modificata,
privind administratie publica locala, au urmarit tocmai punerea de acord a reglementarii romane
cu stipularea din actul international citat anterior.

22 Legea nr. 215/2001, completată şi modificată, ultima dată prin Legea nr. 286/2006,
 Suportul material, pentru a actiona si realiza astfel autonomia locala, este asigurat de lege
prin prevederile coroborate ale art. 18 alin. (1) si art. 19 aii. (1) din Legea nr. 215/2001,
completata si modificata, potrivit carora: „comunele, orasele, municipiile si judetele sunt unitati
administrativ - teritoriale in care se exercita autonomia locala si in care se organizeaza si
functioneaza autoritati ale administratiei publice locale" si sunt „persoane juridice de drept
public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu".
Deci, ele au un patrimoniu un buget propriu si hotarasc in tot ceea ce priveste
administratia intereselor publice locale, exercitand in conditiile legii, autoritatea in limitele
administrativ-teritoriale stabilite. De aceea prevederile art. 127 din Legea nr. 69/1991 modificata,
preluat ulterior si de Legea actuala nr. 215/2001, privind administratia publica locala stipuleaza
ca "... defalcarea si trecerea in proprietatea comunelor, oraselor sau, dupa caz, a judetelor, a
bunurilor si valorilor de interes local din domeniul public si privat al statului se fac prin hotarare
a Guvernului, in conditiile legii patrimoniului public si privat".
Iata ca, trecerea la economia de piata cuprinde si sfera bunurilor date spre administrarea
autoritatilor locale pentru a le gospodari in interesul exclusiv al colectivitatilor locale. Acest pas
foarte important a fost facut prin adoptarea Legii nr. 213/1998.Patrimoniul comunelor, oraselor si
judetelor cuprinde pe langa bunuri materiale si mijloace banesti la a caror utilizare autoritatile
administratiei publice locale se bucura de autonomie, potrivit legii. Astfel, autoritatile
administratiei publice din comune, orase, municipii si judete elaboreaza si aproba bugetele de
venituri si cheltuieli si au dreptul sa instituie impozite si taxe locale, In conditiile legii.
A fost adoptata Legea finantelor publice locale nr. 273/2006 23 care defineste printre altele,
expresiile specifice acestui domeniu: articol bugetar, cheltuieli bugetare, clasificatie bugetara,
credit bugetar, datorie publica locala, deficit bugetar, executie bugetara, impozit, imprumut, taxa.
venituri bugetare, fond de rulment, sume defalcate.
Dupa ce stabileste care sunt resursele financiare ale unitatilor administrative teritoriale,
legea privind finantele publice locale reglementeaza ca "fundamentarea, dimensionarea si
repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe ordonatori de credite, pe destinatii, respectiv pe
actiuni, activitati, programe, proiecte, obiective, se efectueaza in concordanta cu atributiile ce
revin autoritatilor administratiei publice locale, cu prioritatile stabilite de acestea, in vederea

23 Legea nr. 273/2006 a fost publicată în "Monitorul Oficial" nr. 618/18.07.2006

functionarii lor si in interesul colectivitatilor locale respective" (art. 5, alin. 3 din legea nr.
273/2006).
Capitolul II al Legii nr. 273/2006, privind finantele publice locale, stabileste principiile,
regulile, competentele si raesponsabilitatile autoritatilor locale privind finantele publice.

Concluzii

Deconcentrarea nu antreneaza pentru organele care beneficiaza de ea nicio autonomie

materiala in exercitiul competentelor lor administrative, motiv pentru care numerosi specialisti
considera deconcentrarea ca o tehnica interna a centralizarii.
In cazul deconcentrarii, caracteristicile centralizarii administrative se mentin, cu exceptia
faptului ca in teritoriu nu mai exista simpli agenti ai centrului, ci autoritati administrative propriu-
zise, care dispun de competente proprii. Ele raman structuri numite si revocabile de centru,
subordonate acestuia si raspunzatoare in fata lui, servind interesele publice unice ale statului, dar
dobandesc putere de decizie proprie, cel putin pentru unele dintre chestiunile de interes local, cele
importante ramanand rezervate centrului. Partajul intre atributiile dobandite de autoritatile
administrative deconcentrate si cele rezervate centrului reflecta gradul de deconcentrare
administrativa. Deconcentrarea apare in general ca o cale intermediara si premergatoare pentru
descentralizare, fara a se confunda cu aceasta.
Descentralizarea are o serie de avantaje cum ar fi:o mai buna administratie la nivel local,
admnistratia centrala nu mai este sufocata de toate problemele minore aparute la nivel local,
auotritatile locale cunosc mai bine decit cele centrale interesele colectivitatii locale, mijloacele si
modalitatile de satisfacere a acestora. Totodata, exista si dezavantaje: descentralizarea poate fi
compromisa daca cel care conduce respectivul serviciu nu este pregatit corespunzator; savirsirea
unor abuzuri de catre functionarii carora li s-a incredintat prerogativele de conducere
administrativa pe plan local si care nu pot fi controlati temeinic de la centru, iar formele de
control cetatenesc pot fi ineficiente sau coruptibile; autonomia poate fi o sursa de conflicte
economice, sociale, religioase intre unitatile carora li s-a acordat autonomie si cele care nu au
capatat-o.
Dupa parerea mea cea mai buna forma de organizare ar fi o descentralizare cu un control
mai amanuntit din parte puterii centrale care sa duca la responsabilizarea celor care conduc
unitatile descentralizate, o deconcentrare mai “pronuntata”. Marea problema care exista in
Romania este gradul mare de politizare al serviciilor descentralizate, cei alesi sa conduca aceste
servicii sunt selectati pe criterii politice chiar daca nu au o pregatire corespunzatoare si astfel
deciziile luate nu sunt cele mai eficiente.
 BIBLIOGRAFIE

1. Antonie Iorgovan, „Tratat de Drept Administrativ", voi. 1 şi 2, ed. a IV- a, Ed.Beck,

Bucureşti, 2005
2. Corneliu Manda, op. cit.
3. Dana Apostol Tofan „Instituţii administrative europene", Ed.Beck, Bucureşti, 2006
4. Ioan Alexandru, „Drept administrativ comparat", ed. a ll-a revăzută şi adăugită, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2003
5. Ion Corbeanu, „Drept administrativ", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2010
6. Legea nr. 195/2006, legea cadru a descentralizării, publicata in Monitorul Oficial 453 din
25 mai 2006
7. Legea nr. 215/2001, completată şi modificată, ultima dată prin Legea nr. 286/2006
8. Legea nr. 273/2006 a fost publicată în "Monitorul Oficial" nr. 618/18.07.2006
9. Otto Mayer,Le droit administrative allemagne, Paris,1903, vol 1,citat de Paul Negulescu
in Tratatul de drept administrativ, vol I principia genereale, Editura Marvan, 1934
10. Virginia Vedinaş , "Drept administrativ", Ed.Universul Juridic, ediţia 2, Bucureşti, 2006