Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DREPTUL MEDIULUI
Note de curs
2
3
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
DREPTUL MEDIULUI
Note de curs
© 2016 autor
4
Editura SITECH din Craiova este acreditată de C.N.C.S. din cadrul Ministerului Educaţiei
şi Cercetării pentru editare de carte ştiinţifică.
Editura SITECH face parte din lista editurilor româneşti de prestigiu, recunoscut de către
CNATDCU, pentru Panelul 4, care include domeniile: ştiinţe juridice, sociologice, politice
şi administrative, ştiinţe ale comunicării, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, ştiinţe
economice şi administrarea afacerilor, ştiinţe psihologice, ale educaţiei, educaţie fizică şi
sport.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
ILINCA, ALEXANDRA
Dreptul mediului : note de curs / Ilinca Alexandra. - Craiova : Sitech, 2016
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-11-5333-6
349.6(075.8)
Isbn 978-606-11-5333-6
INTRODUCERE
5
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
8
Cursul 1
1. Noţiunea:
9
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
2. Definiţii:
1
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/22.12.2005, M.Of. nr.1196/ 30.10.2005, aprobată
cu modificări prin Legea 265/29.06.2006, M.Of. 586/06.07.2006
2
Andrada Truşcă Trandafir, Daniela Marinescu, Dreptul mediului Caiet de seminar,
ed.ProUniversitaria, Bucureşti, 2009, pg.9
10
Protecţia mediului se realizează prin utilizarea raţională a resurselor
naturale, prin prevenirea şi combaterea poluării de orice tip, prin diferite
mijloace, între acestea ocupând primul loc mijloacele juridice.
Dezvoltarea durabilă, concept primordial în materia dreptului
mediului, este o noţiune ce ilustrează ideea de dezvoltare ce corespunde
necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor
viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi.
La nivel local, naţional, regional şi global deopotrivă probleme
dezvoltării economice şi cele ecologice sunt inseparabile. Economia şi
ecologia se întrepătrund în mod necesar, relaţia dintre dezvoltare şi mediu
având totodată ca o componentă relaţia dintre prezent şi viitor. Dezvoltarea
urmăreşte satisfacerea nevoilor generaţiei prezentului în timp ce protecţia
mediului este o investiţie pentru generaţiile viitoare.
Obiectul general dezvoltării durabile este de a găsi un spaţiu al
interacţiunii dintre patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic
într-un proces dinamic şi flexibil de funcţionare.3
Echilibrul ecologic semnifică ansamblul relaţiilor reciproce şi al
stărilor dintre componentele unui sistem ecologic ce asigură menţinerea
structurii sistemului, funcţionarea sa dinamica ideală a acestuia.
Poluarea reprezintă introducerea în mod direct sau indirect în mediu a
unui poluant ce poate genera prejudicii calităţii mediului şi sănătăţii umane,
ce poate dăuna bunurilor materiale sau poate cauza o deteriorare sau
împiedicare a utilizării mediului în scopuri legitime (inclusiv recreativ).
În principal, trei activităţi umane generează poluarea în
contemporaneitate: industria, agricultura intensivă şi industrializată şi
transporturile.
Poluarea poate fide natură chimică, fizică ( radioactivă,
electromagnetică, termică, fonică, etc.), biologică, estetică, genetică, etc.4
3
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ed. ALL BECK, Bucureşti, 2003, pg. 7-8
4
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ed. ALL BECK, Bucureşti, 2003
11
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
Cursul 2
15
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
9
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.195
17
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
10
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ed. ALL BECK, Bucureşti, 2003, pg.45
18
HG 1037 /2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi
electronice
HG 1132 /2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al
deşeurilor de baterii şi acumulatori
HG 1268 /2010 privind aprobarea Programului de protecţie şi
gestiune a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial
UNESCO
OUG 202 /2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere;
OUG 243 /2000 privind protecţia atmosferei;
OUG 195/ 2005 privind protecţia mediului;
OUG 196 /2005 privind fondul pentru mediu;
OUG 68 /2007 privind răspunderea de mediu cu referire la
prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului.
Ordinul Ministrului Mediului 1450 /2010 pentru aprobarea Ghidului
de finanţare a Programului vizând protecţia resurselor de apă, sisteme
integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de
epurare.
19
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
22
Dreptul şi politica internaţională în domeniul protecţiei mediului,
evoluează şi pe baza rezoluţiilor şi declaraţiilor unor organizaţii
internaţionale. În aceste rezoluţii şi declaraţii sunt înscrise măsuri colective
la nivel global, pe care statele, au căutat să le definească şi să le aplice prin
intermediul unui cadru internaţional adecvat. La nivel internaţional există
peste 900 de convenţii, tratate, protocoale, etc.
Acest cadru de acţiune, la nivel internaţional, s-a format în timp şi se
află într-o evoluţie dinamică, cuprinzând măsuri juridice cu caracter
obligatoriu, cuprinse în tratate sau convenţii sau cu caracter neobligatoriu, în
forma declaraţiilor, rezoluţiilor sau seturilor de linii directoare şi orientări
politice, măsuri instituţionale şi mecanisme de finanţare viabile.
14
Andrada Truşcă Trandafir, Daniela Marinescu, Dreptul mediului Caiet de seminar,
ed.ProUniversitaria, Bucureşti, 2009, pg.6
23
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
24
enunţate în Conferinţa de la Stockholm, dar au confirmat şi altele,
rezultatedin practica internaţională de după 1970.15
15
Mircea Duţu, Dreptul internaţional al mediului, ed. Economică, Bucureşti, 2004, pg.72
16
Mircea Duţu, Dreptul internaţional al mediului, ed. Economică, Bucureşti, 2004, 82
25
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
Cursul 3
17
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ed. ALL BECK, Bucureşti, 2003, pg.46
26
formulate, confirmate, precizate şi preluate în convenţii internaţionale ce le-
au conferit statut juridic obligatoriu.
Principiile reprezintă reguli de conduită egală pentru toţi subiecţii de
drept, ce însoţesc, pe întregul lor parcurs, acţiunile umane, excepţiile fiind
rarisime.
Acestea sunt aşadar reguli de conduită de maximă generalitate şi
universalitate, obligatorii pentru domeniul lor.
În dreptul mediului, principiile au scopul de subliniere şi orientare a
dezvoltării şi aplicării normelor de drept al mediului.
În dreptul românesc, OUG 195/2005 a preluat formulările existente
la nivel unional european, aproape identic. Actul distinge între principii şi
elemente strategice (înţelese ca având aceleaşi funcţii şi semnificaţii
generale), şi modalităţile lor de implementare.
18
Art.3 al OUG 195/ 2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial nr.
1196 din 30 decembrie 2005
27
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
Principiul conservării
Conservarea reprezintă un obiectiv fundamental al problematicii
protecţiei mediului, urmărind menţinereaunui nivel durabil al resurselor
ecologice, fapt ce presupune un management adecvat al resurselor
renovabile (regenerabile) şi o utilizare deosebit de atentă a resurselor
nerenovabile.
În termeni generali, conservarea implică menţinerea nivelului
cantitativ şi calitativ durabil al resurselor mediului. Conservarea nu vizează
calitatea în general ci menţinerea condiţiilor necesare existenţei resurselor
permanente21.
În reglementarea-cadru românească, acest principiu se regăseşte în
art.3 lit f OUG 195/2005, sub formularea Principiul conservării
biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural.
21
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.239
29
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
Principiul prevenirii
Practica a demonstrat că în domeniul mediului, cea mai bună
strategie constă în prevenirea producerii vătămărilor ecologice de orice tip,
în locul încercărilor de reparare a efectelor negative deja produse, în
considerarea faptului că unele prejudicii ecologice sunt deosebit de greu
reparabile, cu costuri uriaşe, dar mai ales a faptului că, specific acestui
domeniu, numerose vătămări sunt IREMEDIABILE (extincţia unei specii,
epuizarea unei resurse, care odată survenite nu mai pot fi corectate prin
nicio metodă).
Principiul implică acţiuni asupra cauzelor ce produc degradări sau
poluări şi limitarea acelor activităţi vătămătoare pentru mediu. Aceasta
presupune în principal evaluarea, luarea în calcul a tuturor cerinţelor de
protecţie a mediului cu ocazia oricărei acţiuni publice sau private ce are un
impact asupra mediului.
Principiul se reflectă în procedurile administrative precum studiile de
impact ori bilanţul de mediu, programul de conformare ori stabilirea
regimurilor speciale de desfăşurare a unor activităţi (deşeuri, substanţe
toxice, îngăsăminte chimice, etc) dăunătoare pentru mediu.
30
În reglementarea-cadru românească, acest principiu este recunoscut
într-un sens bine determinat şi se regăseşte în art3 lit b OUG 195/2005, sub
formularea Principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor.
Principiul precauţiei
Recunoaşterea juridică şi realizarea acestui principiu se află în
strânsă interdependenţă cu principiul prevenirii.22 În esenţă, trebuie să
înţelegem faptul că, prevenirea presupune un studiu de risc, o acţiune bazată
pe cunoaştere, care să impiedice producerea unor daune ecologiceatunci
când se cunoaşte existent acestui risc. Specific domeniului protecţiei
mediului este însă faptul că, nu întotdeauna cunoştinţele sau nivelul
evoluţiei ştiinţei şi tehnicii, permit estimarea sau preconizarea apariţiei
anumitor riscuri. Astfel, în unele situaţii, consecinţele deciziilor sau
acţiunilor nu sunt cunoscute dinainte total sau partial, cu alte cuvinte nu
întotdeauna avem certitudinea ştiinţifică a apariţiei sau dimensiunilor
anumitor efecte, situaţii în care, absenţa acestor certitudini ştiinţifice nu
poate reprezenta un pretext pentru ocolirea luării unor măsuri adecvate
pentru prevenirea unor vătămări iremediabile sau grave ale mediului.
În acest context, în adoptarea deciziilor sau întreprinderea unor
acţiuni, se impune manifestarea unei maxime diligenţe, prudenţă,
PRECAUŢIE, astfel încât, pe cât posibil să fie eliminate riscurile de
degradare a mediului.
Aplicarea principiului presupune deci fie să nu se acţioneze, adică
respectarea unei obligaşii de abţinere, renunţarea la o acţiune care nu este
bine cunoscută şi stăpânită, fie să se ia măsuri juridice şi de altă natură
pentru a limita viitoarele efecte asupra mediului şi sănătăţii.23
În reglementarea-cadru românească, acest principiu este recunoscut
într-un sens bine determinat şi se regăseşte în art. 3 lit. a OUG 195/2005,
sub formularea Principiul prevenirii.
22
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.240
23
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.242
31
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
25
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.244
33
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
Cursul 4
1. Noţiunea
35
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
37
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
27
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.313
28
Art.6 din al OUG 195 2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial nr.
1196 din 30 decembrie 2005
29
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.316
38
Datorită calităţii de drept fundamental recunoscut constituţional,
dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic se bucură de garanţiile
drepturilor şi libertăţilor fundamentale în general, alături de garanţiile
procedurale specifice.
-Garanţiile generale: caracterul excepţional şi condiţionat al
măsurilor de restrângere a exerciţiului unui asemenea drept (art.53);
interdicţia categorică a suprimării sale (art.152 al.2); înscrierea în rândurile
domeniilor ce nu pot forma obiectul revizuirii Constituţiei (art.152 al.1);
garanţiile instituţionalizate- controlul constituţionalităţii legilor, controlul
activităţilor administrative. OUG 195/2005, în consens cu dispoziţiile
constituţionale, consacră protecţia mediului ca o obligaţie şi responsabilitate
a autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale şi a tuturor
persoanelor fizice şi juridice.
-Garanţii speciale- procedurale: sunt reprezentate de o serie de
drepturi-garanţii, care sunt, potrivit reglementării-cadru, accesul la
informaţia privind mediul; dreptul de asociere în organizaţii pentru protecţia
mediului; dreptul de a fi consultat în procesul de luare a deciziilor privind
dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu, emiterea actelor de reglementare
de mediu, elaborarea planurilor şi programelor; dreptul de a se adresa
autorităţilor administrative şi judecătoreşti în probleme de mediu; dreptul la
despăgubire pentru prejudiciul suferit.
39
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
Cursul 5
1. Noţiunea
34
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ed. ALL BECK, Bucureşti, 2003, PG.485
35
Răzvan Călin, Cristian Teodor, Politica de mediu, ed. Tritonic, Bucureşti, 2007, pg.44
36
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ed. ALL BECK, Bucureşti, 2003, pg.486
37
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ed. ALL BECK, Bucureşti, 2003, pg.486
42
Organismele autonome- dotate cu personalitate juridică,
administrează serviciile publice cu ajutorul mijloacelor şi resurselor special
destinate, pe lângă gestiunea serviciilor publice în cadrul ministerial. Aceste
organisme poartă în mod obişnuit denumirea de agenţii sau oficii.
Acestea permit o mobilizare superioară a energiilor, contribuie la
coordonarea şi colaborarea mai multor entităţi(stat, ministere, colectivităţi
locale) cu atribuţii în domeniu, ansamblul acestor parteneri fiind reprezentat
în consiliul de administraţie al organismului autonom, permit o mai bună
cunoaştere a acţiunii publice.38
Acestea sunt utilizate îndeosebi în domenii precum: gestiunea
serviciilor de cercetare ştiinţifică din domeniul mediului, gestiunea
serviciilor publice privind asanarea, producerea, distribuirea apei potabile,
valorificarea terenurilor agricole, politică funciară, gestiunea parcurilor
naţionale.
45
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
47
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
41
art.12 al.1din Hotărârea nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Mediului, Apelor şi Pădurilor, în vigoare de la 23.01.2015
49
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
50
Cursul 6
1. Noţiunea
2. Normele tehnice
3. Interdicţiile şi limitările
4. Taxele
45
Elena Alexandra Ilinca, Mijloace şi instrumente juridice unional europene de protecţie a
mediului, ed. Sitech, Craiova, 2014, pg.262
46
Alexandre Kiss, Dinah Shelton, Manual of European Environmental Law, ed. Grotius
Publications Limited, Cambridge, 1993, pg. 78
55
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
5. Detaxările şi subvenţiile
50
Elena Alexandra Ilinca, Mijloace şi instrumente juridice unional europene de protecţie a
mediului, ed. Sitech, Craiova, 2014, pg.264
57
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
51
Cum ar fi epurarea apei, a aerului, practicile agricole prietenoase cu mediul
52
Mircea Duţu Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.443
58
funcţionare a pieţei determină o preferare a produsului mai prietenos cu
mediul şi o scădere a cererii pentru produsul mai dăunător.
Internalizarea costurilor reprezintă astfel o aplicaţie practică a
principiului poluatorul plăteşte.
Preţul final al oricărui produs sau serviciu tranzacţionat trebuie să
încorporeze costurile de mediu pe care acesta le implică de-a lungul
întregului său ciclu de viaţă, aceste costuri putând fi asociate producţiei,
uzului, consumului sau eliminării finale a produsului.
7. Bursele de poluare
59
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
8. Sistemele de consignaţie
9. Angajamentele voluntare
Eticheta ecologică
53
Gianluca Bellomo, La gestione dell’ambiente ed I nuovi strumenti, în Principi di Diritto
Ambientale, ed.a 2-a, ed. Giuffre Editore, Milano, 2008, pg.144
54
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.449
61
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
55
Regulamentul Consiliului 880/92/CE al din 23 martie 1992 privind sistemul de acordare a
etichetei ecologice comunitare modificat prin Regulamentului nr. 1980/2000/CE din 17
iulie 2000 privind sistemul revizuit de acordare a etichetei ecologice comunitare
56
Elena Alexandra Ilinca, Mijloace şi instrumente juridice unional europene de protecţie a
mediului, ed. Sitech, Craiova, 2014, pg.292
57
Articolul 2, punctual 29, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2005
62
acordarea etichetei ecologice”58 şi etichetarea organismelor modificate
genetic59 reprezintă modalităţi de implementare a principiilor şi elementelor
strategice ale protecţiei mediului60.
Managementul de mediu
58
Articolul 4., litera k, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2005
59
Articolul 4., litera r, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2005
60
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.451
63
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
61
Regulamentul 1836/1993/CEE al Consiliului din 29 iunie 1993 privind participarea
voluntară a societăților comerciale din sectorul industrial la un sistem comunitar de
management și audit ecologic
62
Regulamentul 761/2001/CE al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie
2001 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management
de mediu și audit (EMAS)
63
Regulamentul 1221/2009/CE al Parlamentului European şi al Consiliului din 25
noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de
management de mediu şi audit (EMAS) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001
şi a Deciziilor 2001/681/CE si 2006/193/CE ale Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene L342, 22.12.2009
64
Gianluca Bellomo, La gestione dell’ambiente ed I nuovi strumenti, în Principi di Diritto
Ambientale, ed.a 2-a, ed. Giuffre Editore, Milano, 2008, pg.134
65
Jan Jans, Hans Vedder, ., European Environmental Law, ediţia a 3-a, ed. Europa Law
Publishing, Groningen, 2008, pg.338
66
Giovanni Cordini, Diritto Ambientale Comparato, ediţia a 3-a, ed. CEDAM, Padova,
2002, pg.256
64
Fondul pentru mediu reprezintă un fond special destinat susţinerii
financiare a activităţilor de protecţie a mediului.
Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar
destinat susţinerii şi realizării proiectelor pentru protecţia mediului, în
conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în domeniul protecţiei
mediului.
Fondul pentru mediu este un fond public, deductibil din punct de
vedere fiscal, iar veniturile acestuia constituie venituri publice, ce fac parte
din bugetul general consolidat, constituite printr-o lege specială care
stabileşte şi destinaţiile acestora.
În România, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM),
instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri
proprii, în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, răspunde de
gestionarea Fondului pentru mediu, în conformitate cu prevederile
Ordonanţei de Urgenţă (OUG) nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu
(publicată în M.Of. nr. 1193/30 decembrie 2005), cu modificările şi
completările ulterioare.
67
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
Cursul 7
1. Noţiunea
67
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.402
68
În mod frecvent obligativitatea autorizării prealabile precum şi
regimul procedurii de autorizare sunt prevăzute în legea-cadru privind
protecţia mediului.
Sistemele speciale de autorizare şi cerinţa autorizării se regăsesc şi într-
o serie de documente internaţionale.
Obiectivele supuse autorizării sunt în mod obişnuit foarte largi, putând
include chiar obligaţia autorizării tuturor instalaţiilor construite şi
exploatate.
Scopul este acela de a evita orice risc ecologic major.
Toate instalaţiile potenţial periculoase pentru mediu sunt supuse
autorizării, excepţie făcând, de regulă, proiectele militare şi cele desfăşurate
de către organismele publice.
În domeniul autorizării este deseori întâlnită o excepţie specială de la
regula neretroactivităţii, prin aceea că activităţile poluante preexistente
sunt supuse autorizării, însă este acordat un anumit termen în vederea
conformării.
Sistemele de autorizare sunt astfel proiectate pentru a reduce nivelul
poluării cât mai mult posibil şi a preîntâmpina riscurile majore, fiind o
metodă intermediară între interdicţiile absolute şi practicile industriale
nereglementate.
Autorizaţiile administrative au la bază o evaluare prealabilă a
impactului ecologic al activităţilor/proiectelor supuse autorizării, astfel că
studiul de impact este integrat procedurii de autorizare şi face parte din
decizia de acordare sau refuz al autorizării.69
- Decizia
- Monitorizarea condiţiilor de autorizare.
2. Avizele de mediu
4. Autorizaţia de mediu
76
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, 422
77
Ordonanţa de urgenşă a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului In vigoare de
la 30.12.2005, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1196 din 30.12.2005.
74
- Obligaţia autorităţilor competente de a asigura informarea,
consultarea şi participarea publicului la luarea deciziei privind emiterea
actelor de reglementare şi garantarea accesului la justiţie în vederea
controlului legalităţii acestora; organizaţiile neguvernamentale ce
promovează protecţia mediului au drept la acţiune în justiţie în probleme de
mediu, acestea având calitate procesuală activă în litigiile ce au ca obiect
protecţia mediului.
75
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
76
industria lemnului şi a hârtiei, proiecte de infrastructură, precum şi proiecte
din domeniul managementului apei şi al deşeurilor.
Publicul are un rol important în procesul de luare a deciziilor cu
privire la aprobarea, din punct de vedere al mediului, a realizării unor
proiecte / investiţii, fie ele publice sau private.
Aceasta înseamnă că opiniile, propunerile şi comentariile publicului
trebuie să fie luate în considerare de către autorităţile publice de protecţie a
mediului atunci când se proiectează, de exemplu, un drum nou sau o groapă
de deşeuri.
Pentru a-şi putea exprima opiniile şi a formula comentarii şi
propuneri în cunoştinţă de cauză, publicul este informat şi i se pune la
dispoziţie, în vederea consultării, documentaţia de evaluare a impactului
asupra mediului.
Titularul proiectului este obligat să informeze prin anunţ public :
- intenţia de realizare a proiectului;
- dacă proiectul este supus sau nu evaluării impactului asupra mediului;
- data, ora şi locul dezbaterii publice a proiectului;
- decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului cu privire la
proiect.
Publicul are la dispoziţie 30 de zile lucrătoare, de la data publicării
anunţului, pentru a consulta documentaţia de evaluare a impactului asupra
mediului.
Dezbaterea publică are drept scop prezentarea proiectului şi a
documentaţiei de evaluare a impactului asupra mediului şi oferă răspunsuri
problemelor ridicate de către public atât înaintea dezbaterii publice, cât şi în
timpul acesteia.
Dezbaterea publică este condusă de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului şi este deschisă participării cetăţenilor, ONG-urilor active
în domeniul protecţiei mediului, mass-mediei, titularului proiectului,
autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi altor instituţii şi grupuri
de interes public.
77
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
78
Recunoscut de art.35 din Constituţia României şi legea-cadru OUG 195/2005
79
Art.5 lit. a din OUG 195/2005
80
Art.20 alin.3 din OUG 195/2005
81
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.424
78
- Etapa de analiză a calităţii raportului de mediu.
79
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
82
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.430
81
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
83
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, 431
82
Cursul 8
Răspunderea de mediu
1. Noţiunea
84
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, 464
83
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
88
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, PG.487
89
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
90
exploatantul să ia măsurile de reparaţie ce se impun sau procedează la luarea
acestor măsuri în mod direct, recuperând apoi costurile de la exploatant.
Conform directivei, persoanele afectate de daunele de mediu pot
solicita autorităţilor naţionale să ia măsurile necesare, iar în caz de inacţiune
din partea autorităţilor au posibilitatea înaintării unei acţiuni în justiţie.
La nivelul Uniunii au existat şi o serie de tentative de reglementare a
protecţiei mediului prin drept penal în sensul armonizării legislaţiilor
naţionale îneosebi cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor la
adresa mediului, existând în acest o propunere de directivă, un proiect de
directivă-cadru care nu au fost însă adoptate.
A fost însă adoptată o decizie-cadru 2003/80/JAI ce a avut meritul de
a defini acele comportamente pe care statele membre trebuie să le califice
drept infracţiuni la nivel intern. De asemenea, se distingea între infracţiunile
comise cu intenţie şi cele de neglijenţă(din culpă), care, în caz de neglijenţă
gravă(cel puţin) trebuie să fie asimilate cu cele comise intenţionat.
Participaţia şi instigarea trebuie pedepsite potrivit documentului, iar
persoanele juridice să răspundă şi să fie sancţionate. Decizia a fost însă
anulată în ianuarie 2005, printr-o hotărâre a CJUE din considerente privind
dispoziţiile de competenţă comunitară.
Conţinutul său a fost „preluat” în cadrul unei noi reglementări
europene, prin adoptarea Directivei 2008/99/CE privind protecţia mediului
prin intermediul dreptului penal.
Preocupată de creşterea numărului de infracţiuni împotriva mediului
şi de efectele lor transfrontaliere şi pornind de la constatarea că sistemele
anterioare de sancţionare nu au fost suficiente pentru a garanta respectarea
legislaţiei mediului, U.E. a considerat că sunt necesare prevederea de
sancţiuni penale „care demonstrază o dezaprobare socială de natură diferită
din din punct de vedere calitativ comparativ cu sancşiunile administrative
sau mecanismul de compensare întemeiat pe dreptul civil”. Astfel a fost
adoptată directiva privind protecţia mediului prin dreptul penal.89
89
Mircea Duţu, Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2013, pg.58
91
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
93
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
Cursul 9
1. Noţiuni introductive
2. Prejudiciul ecologic
90
Andrada Truşcă Trandafir, Daniela Marinescu, Dreptul mediului Caiet de seminar,
ed.ProUniversitaria, Bucureşti, 2009, pg.133
94
Specific acestei materii este faptul că repararea prejudiciului
ecologic nu poate fi realizată în mod perfect datorită faptului că, de cele
mai multe ori acesta nu este reparabil în natură, atingerile echilibrului
natural fiind ireversibile, ori nicio reparaţie nu este posibilă, sau sursa
poluării nu este cert determinabilă, astfel că autorul nu poate fi clar
individualizat (identificat).91
3. Repararea prejudiciului
91
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg. 513
92
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.513
95
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
5. Persoana responsabilă
97
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
96
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.521
97
Mircea Duţu, Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2013, pg.98
100
Potrivit ordonanţei98, Orice persoană fizică sau jurică care este afectată
sau posibil afectată de un prejudiciu asupra mediului sau care se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, precum şi orice
organizaţie neguvernamentală care promovează protecţia mediului are
dreptul să informeze şi să solicite autorităţii competente să ia măsurile de
prevenţie şi de reparare aferente răspunderii de mediu.
În ceea ce priveşte reparaţiile, legea prevede trei grade de reparaţie.
Repararea primară trebuie să permită readucerea resurselor naturale
prejudiciate la starea iniţială sau la o stare apropiatî de aceasta prin
regenerare naturală. Dacă aceasta nu condus la refacerea completă se
recurge la repararea complementară, în scopul de a furniza un nivel al
acestora similar cu cel ce ar fi fost furnizat dacă situl prejudiciat ar fi revenit
la starea iniţială. Măsurile de reparare compensatorie sunt luate pentru a
compensa pierderile interimare ce au loc între producerea prejudiciului şi
momentul în care repararea primară îşi produce efectul deplin.99
98
Art.20 din OUG 68/2007
99
Mircea Duţu, Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2013, pg.100
101
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
100
Publicată în M.Of. 818 din 19 decembrie 2001
101
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.526
102
Operatorul este exonerat de răspundere atunci când paguba
nucleară este cauzată de un fenomen natural catastrofal, de conflict
armat, război civil sau insurecţie armată.
Exonerarea survine şi atunci când paguba nucleară s-a produs din
culpa gravă a victimei.
Răspunderea operatorului este limitată la cel mult echivalentul în
lei a 300 milioane$ pentru fiecare accident.
Dreptul la acţiune pentru repararea prejudiciului se prescrie în
termen de 10 ani.
Acesta curge de la data cand victima a cunoscut sau trebuia să
cunoască operatorul responsabil.
Având în vedere faptul că efectele accidentelor nucleare sunt necunoscute şi
nelimitate în timp, legiuitorul a aplicat o excepţie prevăzând dreptul victimei
care a obţinut deja o despăgubire în interiorul termenului de prescripţie de
10 ani de a intenta o nouă acţiune în cadrul sau dincolo de acest termen,
dacă prejudiciul iniţial s-a mărit sau au apărut noi prejudicii iniţial
necunoscute sub unica condiţie a dovedirii survenienţei acestor prejudicii
sau măririi celui iniţial ca urmare a aceluiaş accident pentru care s-a obţinut
şi despăgubirea iniţială.102
104
Dreptul la acţiune pentru repararea prejudiciului se prescrie în
termen de 3 ani, ce curge de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia
să cunoască existenţa prejudiciului, a defectului şi a identităţii
producătorului, dar nu mai tarziu de 10 ani de la punerea în circulaţie a
produsului sub condiţia producerii pagubei înăuntrul termenului de 10 ani.
105
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
Cursul 10
103
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ed. ALL BECK, Bucureşti, 2003, pg.461
104
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.540
105
Andrada Truşcă Trandafir, Daniela Marinescu, Dreptul mediului Caiet de seminar,
ed.ProUniversitaria, Bucureşti, 2009, pg.139
106
mediului sunt pasibile de sancţionarea contravenţională cu întinderea
proporţională cu gradul de poluare cauzat, consecinţele şi periculozitatea
socială a respectivelor fapte.considerând importanţa obiectului protejat
aceste fapte pot fi calificate ca fiind „încălcări ecologice” iar sancţiunile
contravenţionale cu acest caracter special reprezintă sancţiuni specifice, de
drept al mediului.106
Sancţiunile contravenţionale se împart în două categorii
principale:
a) Sancţiuni principale: avertismentul, amenda contravenţională,
obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
b) Sancţiuni complementare: confiscarea bunurilor(destinatem folosite
ori rezultate din săvârşirea de contravenţii); suspendarea/anularea avizului,
acordului ori autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; închiderea unităţii;
blocarea contului bancar; suspendarea activităţii agentului economic;
desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.
Sancţiunea stabilită trebuie în mod obligatoriu să răspundă criteriului
proporţionalităţii cu gradul de pericol social al faptei ce o atrage. De
asemenea, reţinem că pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica
numai o singură sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe
sancţiuni complementare.107
Legea-cadru, OUG 195/2005, prevede în art.96 trei categorii de
contravenţii (funcţie de cunantumul amenzii) ce privesc nerespectarea
procedurii de reglementare, regimul substanţelor şi preparatelor periculoase,
regimul deşeurilor, regimul îngăşămintelor chimice, al produselor de
protecţie a plantelor, regimul organismelor modificate genetic, activităţile
nucleare, conservarea biodiversităţii şi a ariilor naturale protejate, protecţia
apelor şi a ecosistemelor acvatice, a atmosferei, schimbările climatice,
protecţia aşezărilor umane, etc.
106
Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ed. ALL BECK, Bucureşti, 2003, pg.462
107
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.541
107
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
109
Mircea Duţu, Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2013, pg.60
110
Mircea Duţu, Tratat de Dreptul Mediului, ediţia 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2007, pg.545
109
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
111
Mircea Duţu, Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2013, pg58
110
4. Sub raportul obiectului:
- Infracţiuni cu privire la componentele biotice ale mediului
- Infracţiuni cu privire la componentele abiotice ale mediului
113
Mircea Duţu, Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2013, pg.59
114
Publicată în Monitorul Oficial partea I nr.449/28 iunie 2011
112
Cursul 11
1. Noţiunea
4. Regimul deşeurilor
118
Cursul 12
1. Protecţia atmosferei
119
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
2. Protecţia apelor
117
Legea privind calitatea apei potabile publicata in Monitorul Oficial nr. 552 din 29.7.2002
122
Reglementarea are un pronunţat caracter de protecţie sanitară. În
înţelesul legii, apa potabilă este apa destinată consulmului uman. Condiţiile
de calitate ale apei potabile, care trebuie sa fie sanogenă şi curată, sunt:
- Să fie lipsită de microorganisme, paraziţi sau substanţe care prin
numar sau concentraţie pot constitui un pericol pentru sanatatea umană;
- Să întrunească cerinţele minimale prevăzute de anexa 1 a legii.
Cu privire la zona costieră, reglementarea legală o reprezintă OUG
202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere118.
118
Ordonanţă de urgenţă 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere publicată
în Monitorul Oficial nr. 965 din 28.12.2002
123
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
124
Cursul 13
1. Noţiuni introductive
125
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
126
mediului la nivelul Uniunii precum şi stimularea procesului de reglementare
este însă foarte important.119
Până în prezent, Comunitatea a aprobat următoarele documente
programatice de acest tip:
- Primul, adoptat la 22 noiembrie 1973 şi având ca arie de
aplicabilitate anii 1973-1977 (Declaraţie a Consiliului)
- Cel de-al doilea a fost aprobat la 17 mai 1977 referindu-se la
perioada 1977-1983 (Rezoluţia Consiliului si reprezentanţilor
guvernelor statelor membre, reuniţi in Consiliu din 17 mai 1977)
- Cel de-al treilea, adoptat în 7 februarie 1983, pentru perioada
1983-1986 (Rezoluţia Consiliului si reprezentanţilor guvernelor
statelor membre reuniţi in Consiliu, din 7 februarie 1983),
- Al patrulea, din 19 octombrie 1987 pentru perioada 1987-1992
(Rezoluţia Consiliului si reprezentanţilor guvernelor statelor
membre reuniţi in Consiliu, din 19 octombrie 1987),
- Al cincilea, din 1 februarie 1993, “Programul Comunitar de
politică si acţiune in materie de mediu si dezvoltare durabilă”
acoperind perioada 1993-2000 (Rezoluţia Consiliului si
reprezentanţilor guvernelor statelor membre reuniţi in Consiliu,
din 01 februarie 1993),
- Cel de-al şaselea a fost aprobat in 22 iulie 2002 este cunoscut sub
denumirea “Mediul 2010- Viitorul nostru, alegerea noastră”
(Decizia 1600/2002/CE a Parlamentului European si a
Consiliului, din 22 iulie 2002, prin care se stabileşte cel de-al
Şaselea Program de Acţiune Comunitară în Materie de Mediu )
- Al şaptelea program de acţiune a intrat în vigoare în ianuarie
2014 şi are ca plajă de acoperire nivelul anului 2020 timp în care
va ghida politica de mediu a Uniunii Europene. Acesta a fost
adoptat sub forma Deciziei No 1386/2013/EU a Parlamentului
European şi a Consiliului din 20 Noiembrie 2013 ca Programul
119
Mircea Duţu, Principii şi instituţii fundamentale de drept comunitar al mediului,Editura
Economică, Bucureşti, 2005, pg.39
127
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
129
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
121
printre care: ACA; ACNAT; MEDSPA; NORSPA
122
Regulamentul. 1973/92/CEE al Consiliului din 22 mai 1992 privind crearea unui
instrument financiar pentru mediu. (LIFE).
131
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
124
Comisia Europeană, pagina oficială
http://ec.europa.eu/environment/life/about/index.htm#life2014
125
Roberto Rivello, Economia ed ambiente in Europa: una distonia sinergica, în La tutella
dell’ ambiente, coordonat de Rosario Ferrara, volume tredicesimo, ed. G.Giappichelli
Editore, Torino, 2006, pg.103
133
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
134
Cursul 14
1. Noţiuni introductive
136
Odată cu decizia pronunţată în cauza Marleasing, Curtea a decis că
judecătorul naţional învestit să se pronunţe cu privire la o controversă
apărută în câmpul de aplicare a unei directive europene este ţinut să
interpreteze dreptul naţional, chiar şi cel anterior apariţiei sale, în lumina
acelei directive, în lumina textului şi finalităţilor acesteia.
Obligaţia de interpretare conformă a dreptului intern cu prevederile
dreptului european are loc doar în măsura în care dreptul intern lasă
instanţelor o marjă de interpretare, avându-şi limitele în respectarea
principiilor generale drept.
Interpretarea contra legem nu este permisă în nicio situaţie,
aceasta reprezentând o limită a efectului indirect.
Atunci când normele europene atribuie particularilor drepturi ce pot
fi invocate în justiţie, într-o cauză, în aşteptarea interpretării prejuduciale a
Curţii, îi revine judecătorului naţional competent, în scopul asigurării
eficacităţii depline a dreptului unional european, sarcina de a emite măsuri
provizorii, de precauţie, chiar şi în cazul în care un principiu de drept intern
nu permite judecătorului să acorde măsurile de protecţie, tutelare.
3. Efectul direct
137
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
126
Cauza 148/78 Pubblico Ministero v Tullio Ratti [1979] ECR 1629
138
condiţii, nici subordonată în ceea ce priveşte aplicabilitatea sau efectele
sale, emiterii vreunui act de către instituţiile europene sau statele membre.
- Să fie suficient de precise - o normă este „suficient de precisă”
pentru a putea să fie invocată de către un individ şi aplicată direct de către
instanţele interne atunci când impune o obligaţie în termeni neechivoci.
-să fie de natură a crea drepturi individuale. Sintagma „drepturi ale
indivizilor” sau „drepturi individuale” utilizată de către Curtea de Justiţie
– „individual rights” simbolizează în realitate dreptul procedural al
indivizilor de a se prevala de anumite prevederi de drept european al
mediului în faţa instanţelor interne.
Directivele europene privind mediul ce sunt susceptibile a avea
aceste caracteristici le includ pe cele privitoare la calitatea apei potabile –
Directiva 80/778, cea privind dreptul de acces la informaţia de mediu –
Directiva 90/313 şi cea privind consultarea publicului pe parcursul evaluării
impactului asupra mediului a unor proiecte – Directiva 97/11.
Directivele europene de mediu sunt lipsite de efectul direct
orizontal, adică efectul direct al prevederilor unei directive poate fi invocat
numai împotriva statului şi niciodată împotriva unei persoane private.
Directivele europene de mediu sunt lipsite şi de efectul direct invers
vertical ceea ce presupune că o autoritate publică nu poate invoca
prevederile unei directive europene de mediu împotriva unei persoane
private cerându-i acesteia să se conformeze prevederilor directivei atunci
când obligaţiile prevăzute în respectiva directivă nu au fost încă
implementate în dreptul intern.
Practica instanţelor naţionale europene, atunci când este invocat
efectul direct al unei directive este de a se adresa cu o întrebare preliminară
instanţei europene pentru ca aceasta să se pronunţe dacă efectul direct există
ori nu în situaţia supusă judecăţii.
Din nefericire, aceasta s-a demonstrat a fi reticentă în aplicarea
efectului direct în speţele privind mediul. Spre exemplu, în cauza Comitato
di Coordinamento per la Difesa della Cava vs Regione Lombardia Curtea
de Justiţie a statuat că directiva - cadru europeană privind deşeurile nu are
139
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
140
între încălcarea obligaţiei aflate în sarcina statului şi prejudiciul cauzat
subiecţilor lezaţi.
În acest temei, statul ce se face vinovat de neîndepinirea obligaţiei de
implementare este ţinut responsabil, trebuind să repare prejudiciul, în
conformitate cu normele de drept intern.
Curtea de Justiţie a reţinut că obligaţia de despăgubire în sarcina
statului membru poate fi atrasă ori de cate ori deplina eficacitate a normelor
europene este subordonată condiţiei unei acţiuni din partea statului şi a
particularilor.
În consecinţă, nu este posibil, în lipsa unei astfel de acţiuni, să poată
fi valorificat în faţa judecătorului naţional un drept recunoscut particularilor
de către legislaţia unională europeană.
Principiul răspunderii statului pentru daunele cauzate particularilor
prin violarea dreptului unional european este, conform Curţii, inerent
sistemului Tratatului chiar în temeiul art. 5 TUE ce impune statelor membre
să adopte toate măsurile cu caracter general sau particular menite să asigure
executarea punctuala a obligaţiilor derivate din dreptul unional european.
Violarea de către statele membre a obligaţiilor ce le incumbă în temeiul
articolul 14 alineatele (1) și (2) din Tratatul UE, determină un drept la
despăgubire, la reparaţie cât timp sunt îndeplinite o serie de condiţii.
141
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
143
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
BIBLIOGRAFIE
Jan Jans, Hans Vedder , European Environmental Law, ediţia a 3-a, ed.
Europa Law Publishing, Groningen, 2008
144
Mircea Duţu, Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2013
Mircea Duţu, Dreptul Mediului, Tratat, vol. II, ed. Economică, Bucureşti,
2003
http://www.mmediu.ro
http://www.anpm.ro/
http://europa.eu/lisbon_treaty/faq/index_ro.htm
http://ec.europa.eu/environment/newprg/intro.htm
http://ec.europa.eu/enterprise/policies
http://www.climnet.org
http://www.endseurope.com
http://ec.europa.eu/environment/gpp/national_gpp_strategies_en.htm
146
CUPRINS
147
DREPTUL MEDIULUI - Note de Curs
151