ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE BUSINESS ȘI TURISM

Master: Managementul calității, expertize și protecția consumatorului

Proiect la disciplina
Protecția drepturilor și intereselor consumatorului

Politica în domeniul concurenței și

protecției consumatorilor în România

Masteranzi:

București

Mai 2018
 REZUMAT

Lucrarea de față aduce în discuție conceptul de politica concurenței în domeniul

protecției consumatorului. Aceasta cuprinde capitole referitoare la concurența economică,
funcțiile concurenței economice, tipurile de concurență, politica comunitară în domeniul
concurenței, baza legală inclusă în Tratatul UE, politica concurenței în România.

Pentru a înţelege mai bine ce reprezintă concurenţa pentru o economie de piaţă, atunci
trebuie cunoscut însăşi conceptul de concurenţă, aşa cum este el definit în literatura de
specialitate.

Prezentarea funcţiilor concurenţei, a particularităţilor concurenţei în economia

contemporană, a tipurilor de concurenţă existente într-o economie, precum şi a rolului acesteia,
permite formarea unei imagini mai complexe asupra importanţei pe care o are pentru societate şi
consumator.

Lucrarea este structurată logic. La sfârșitul acesteia, se regăsesc câteva dintre cele mai
importante date din Raportul anual al CCR – 2017.

Cuvinte cheie: politica concurenței, concurență economică, consumator, Consiliul Concurenței,

protecția consumatorului
 INTRODUCERE

Economia de piaţă se bazează pe conservarea principiului libertăţii de concurenţă între

cei care exercită aceeaşi activitate, urmăresc acelaşi scop sau un scop asemănător. Concurenţa
este un mod de manifestare a economiei de piaţă, în care pentru un bun omogen şi substitutele
sale existenţa unui singur producător devine practic imposibilă.

Existenţa unei economii de piaţă funcţionale, presupune, alături de libertatea de mişcare a

bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului, si un mediu coneurenţial nedistorsionat. Astfel,
comercianţii, fie la nivel naţional, fie la nivel comunitar, trebuie să interacţioneze pe c.âţ posibil
în mod liber, fără influenţe negative din partea agenţilor economici puternici sau aflaţi în situaţii
privilegiate.

Mediul concurenţial poate fi însă afectat negativ de activităţile anticoncurenţiale care

reprezintă obiectul sauţ efectul înţelegerilor sau a practicilor, concertate între agenţii economici,
de abuzul de poziţie dominantă a unor agenţi eşoponiipi puternici. De asemenea, concurenţa
poate fi distorsionată prin subvenţiile acordate de stat unor agenţi economici, ceea ce le creează o
poziţie avantajoasa faţă de ceilalţi concurenţi pe piaţa respectivă. Ca urmare, într-o economie de
piaţă funcţională, se impune respectarea normelor privind concurenţa, deoarece numai aşa se
asigură progresul economic, apărarea interesului consumatorilor şi competitivitatea produselor şi
serviciilor în cadrul economiei respective, dar şi faţă de produsele de pe alte pieţe.

Referindu-se la rolul concurenţei şi. al consumatorului, economistul Ludwig von Mises

scria „Tot ceea ce trebuie este libera concurenţă. întreaga producţie trebuie să se supună voinţei
consumatorului. Din momentul în care nu reuşeşte să se conformeze cerinţelor consumatorului,
ea devine neprofitabilă. Astfel, libera concurenţă îl obligă pe producător să se supună voinţei
consumatorului şi face totodată, în caz de nevoie, transferul mijloacelgr de producţie din mâinile
celor incapabili sau care refuză să realizeze ceea ce solicită consumatorul, în mâinile celor care
se pricep mai bine să administreze producţia”.

Atunci când politica concurenţei este efectiv şi corect aplicată, drepturile şi interesele
consumatorilor simt protejate, ei având şi cele mai mari beneficii.
 CONCURENŢA ECONOMICĂ

Una dintre principalele forţe motrice ale economiei modeme de piaţă este concurenţa.
Această forţă rezidă în sistemul de relaţii prin care agenţii economici sunt determinaţi să se
preocupe permanent de extinderea, diversificarea şi perfecţionarea activităţilor economice în care
sunt implicaţi, astfel încât să-şi consolideze poziţia pe piaţă, să satisfacă cerinţele consumatorilor
şi să evite riscul de a fi eliminaţi din competiţie.

Pentru a înţelege mai bine ce reprezintă concurenţa pentru o economie de piaţă, atunci
trebuie cunoscut însăşi conceptul de concurenţă, aşa cum este el definit în literatura de
specialitate.

Prezentarea funcţiilor concurenţei, a particularităţilor concurenţei în economia

contemporană, a tipurilor de concurenţă existente într-o economie, precum şi a rolului acesteia,
permite formarea unei imagini mai complexe asupra importanţei pe care o are pentru societate şi
consumator.

CONCEPTUL DE CONCURENŢĂ ECONOMICĂ

Intre agenţii economici se derulează numeroase relaţii economice: ei cooperează şi

conlucrează pentru a-şi realiza anumite scopuri comune dar, în acelaşi timp, ei sunt în
competiţie. Conlucrarea şi competiţia dintre agenţii economici sunt faţete ale aceleaşi realităţi:
piaţa. Concurenţa este o competiţie în care fiecare acţionează din interes economic.

Concurenţa nu are o definiţie unanim acceptată, ea având semnificaţie în funcţie de

context. Privită din punct de vedere economic, concurenţa este întotdeauna legată de tranzacţii pe
piaţă, de cerere şi ofertă, şi de procesul schimbului. Mai exact, se poate spune ca există
concurenţă economică dacă consumatorul poate alege între mai multe alternative şi poate astfel
opta pentru cea mai convenabilă variantă pentru preferinţele sale.

Concurenţa este denumirea specifică dată relaţiilor dintre toţi cei care acţionează pe
aceeaşi piaţă pentru realizarea propriilor interese în condiţii de libertate economica. În esenţă,
aceste relaţii decurg din următoarele:
  caracterul limitat al resurselor şi folosirea lor alternativă ceea ce reduce, în cele din urmă,
realizarea intereselor sau maximizarea satisfacţiei proprii unităţilor economice în raport
cu problema accesului la resurse;
 caracterul interactiv al deciziilor pe care le iau participanţii la aceeaşi piaţă în mod
autonom, independent, dar care depind concomitent şi de cele pe care le iau ceilalţi.

Dat fiind această situaţie, concurenţa exprimă în acelaşi timp rivalitatea, disputa, dintre
entităţile economice respective care urmăresc acelaşi scop şi de aceea interesele lor devin
contradictorii.

În economia de piaţă, formă modernă de organizare a activităţii economice, agenţii

economici acţionează în mod liber, pe baza proprietăţii private şi în concordanţă cu legea cererii
şi ofertei. între agenţii economici care produc acelaşi tip de mărfuri sau servicii există o luptă
permanentă în scopul atragerii clientelei pentru mărfurile şi serviciile oferite pe piaţă. Ca o
componentă intrinsecă a economiei de piaţă, concurenţa economică este o confruntare între
agenţii economici (vânzători - ofertanţi) pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul
rentabilizării propriilor activităţi. Ea reprezintă disputarea oportunităţilor pieţei, de către subiecţii
economici de acelaşi tip, în condiţii de libertate economică şi de reglementare juridică.

Concurenţa este în realitate, o luptă dusă, în principal, cu mijloace economice (cantitate,

calitate, preţ), dar şi extraeconomice (politici de dumping, spionaj industrial, acţiuni de sabotaj).
Ea este o confruntare între agenţii economici în vederea realizării unor condiţii mai bune de
producţie, desfacere, de efectuare a operaţiunilor băneşti sau a altor activităţi economice, pentru
obţinerea de cât mai multe avantaje.

Conform dicţionarului explicativ al limbii române, concurenţa reprezintă: „o rivalitate

comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc.
pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât
mai mari ”.

De-a lungul timpului, pentru definirea conceptului de concurenţă au fost folosite noţiuni
atât din domeniul economic, cât şi din cel juridic. Astfel, potrivit unei definiţii mai cuprinzătoare
din domeniul juridic, „prin concurenţă se înţelege lupta dusă, atât pe plan naţional, cât şi
internaţional, între firme capitaliste de producţie, comerciale, bancare etc., în scopul realizării
unor profituri cât mai mari, ca urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piaţă şi, în
consecinţă, a sporirii volumului de afaceri ”.

Deoarece concurenţa se manifestă atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, ea a

fost definită şi reglementată de către Organizaţia de Cooperare Economică şi de Dezvoltare
(OECD), organism internaţional ce militează pentm crearea unui climat economic şi de afaceri
optim pentm statele membre, astfel: „concurenţa exprimă situaţia de pe o piaţă în care firme sau
vânzători se luptă în mod independent pentru a câştiga clientela cumpărătorilor, în scopul de a
atinge un obiectiv economic, de exemplu, profituri, vânzări şi/sau împărţirea pieţei. In acest
context, concurenţa este adesea echivalentă cu rivalitatea. Această rivalitate poate să se refere la
preţuri, calitate, servicii sau combinaţii ale acestor sau altor factori pe care clienţii îi preţuiesc

Concurenţa economică, vizibilă în special pe piaţa factorilor de producţie şi pe cea a

bunurilor de consum şi serviciilor, este o competiţie care se desfăşoară în economiile de piaţă
atât pe plan naţional, cât şi internaţional, între firme producătoare, comerciale, bancare etc., în
vederea realizării anumitor scopuri, cele principale fiind: satisfacerea cererii consumatorilor;
promovarea inovaţiei; alocarea eficientă a resurselor; limitarea puterii economice şi politice şi
justa distribuţie a veniturilor.

FUNCŢIILE CONCURENŢEI ECONOMICE

Importanţa concurenţei se exprimă prin funcţiile pe care aceasta le îndeplineşte în cadrul

realizării raporturilor de piaţă.

În condiţiile de piaţă liberă concurenţa îndeplineşte câteva funcţii definitorii:

 facilitează ajustarea automată a cererii şi ofertei în toate domeniile vieţii economice;

 împiedică fixarea preţurilor printr-o politică de monopol exercitată de anumiţi agenţi
economici;
 stimulează invenţiile şi inovaţiile, crearea de produse ori servicii noi de o calitate tot mai
bună;
 asigură o alocare raţională a resurselor în funcţie de diferitele utilităţi solicitate pe piaţă şi
stabileşte o repartizare a beneficiilor, proporţională cu contribuţia efectivă a agenţilor
economici în activitatea de producere a unor bunuri şi de prestare a unor servicii şi de
distribuţie a acestora;
  influenţează asupra psihologiei agenţilor economici, dar şi a consumatorilor; limitează
puterea economică a unor agenţi economici.

In toate domeniile activităţii economice, concurenţa facilitează ajustarea autonomă a

cererii şi ofertei. Concurenţa stimulează preocupările pentru creşterea, diversificarea,
îmbunătăţirea calităţii ofertei de mărfuri, pentru adaptarea ei la dinamica cerinţelor cererii. Pe
pieţele dominate de cumpărători (piaţa ofertanţilor), strategia competiţională determină firmele
să se particularizeze faţă de rivali. Pe pieţele dominate de vânzători (piaţa cererii), în relaţiile cu
potenţialii clienţi, se urmăreşte specializarea într-un sector individualizat al cererii.

Fenomenul concurenţial contribuie din plin la reducerea preţurilor de vânzare, asigurând

plasarea lor la niveluri reale, favorizând raţionalizarea costurilor ca mijloc de sporire a
profiturilor. Astfel, raporturile ce se stabilesc între cantităţile de bunuri vândute şi preţurile de
vânzare aplicate relevă faptul că profitul mai mare rezultă din creşterea volumului desfacerilor şi
mai puţin din preţurile mari stabilite. Preţurile rezonabile atrag marea masă a consumatorilor,
ajungându-se la un volum mare al desfacerii, aceasta conducând la obţinerea de profituri egale cu
cele obţinute în eventualitatea creşterii preţurilor, în condţiile îndepărtării foarte mult de costuri.
Preţurile mici, accesibile tuturor, sporesc cererea şi creează condiţiile producţiei de serie mare.

Pentru orice firmă, condiţia de a reuşi pe o piaţă concurenţială o constituie anticiparea,

identificarea şi rapida adaptare la ideile novatoare. în economia de piaţă, concurenţa motivează
firmele de a obţine produse performante şi de a descoperi metode pentru realizarea produselor cu
costuri cât mai reduse. Nimeni nu poate şti cu precizie care vor fi noile dorinţe ale
consumatorilor sau care tehnologie de fabricaţie va conduce la milimalizarea costurilor pentru
unitatea de produs, întreprinzătorii au libertatea introducerii in fabricaţie a unor produse mai
promiţătoare decât cele utilizate până în prezent, dar au nevoie de sprijinul investitorilor care
doresc să le pună la dispoziţie fondurile nucesare. Deci, în economia de piaţă funcţionează
principiul conform caruia atât întreprinzătorul, cât şi investitorul are posibilitatea de a alege. Prin
urmare, intreprinzatorii şi investitorul sunt conştientizaţi de concurenţă că trebuie să-şi asume
responsabilitatea aducerii pe piaţă a produselor respective, şi de ale oferi lăpreţul fundamentat de
ofertă, în raport cu cerinţele reale ale pieţei.

Împiedicarea obţinerii unor profituri de monopol de către unele firme, asigură o alocare
raţională a resurselor între variantele utilizării lor solicitate de piaţă, statornicind o repartizare a
profiturilor proporţional cu contribuţia efectivă a firmelor în procesul de producţie şi distribuţie a
mărfurilor.

Concurenţa are un rol direct asupra psihologiei agenţilor economiei, dar şi a

consumatorilor. Ea alimentează optimismul firmelor, stimulându-le creativitatea, obligându-le să
se preocupe în permanenţă de eficienţă, de maximizarea profitului şi implicit de satisfacerea în
condiţii cât mai bune a nevoilor consumatorilor.

Limitarea puterii economice, în condiţiile economiei de piaţă moderne, este o importantă

funcţie a concurenţei deoarece apar agenţi economici (monopoluri, societăţi transnaţionale) care
încearcă să influenţeze anumite procese economice, cum ar fi: decizia consumatorilor, formarea
liberă a preţurilor, accesul la resurse, deciziile politice etc.

TIPURI DE CONCURENŢĂ ECONOMICĂ

Complexitatea concurenţei, ca fenomen economic, îşi găseşte reflectarea în diversitatea

formelor ei de manifestare.

Ţinându-se seama de factorii principali care contribuie la diferenţierea concurenţei

precum: numărul şi puterea economică a participanţilor la tranzacţii, gradul de diferenţiere a
bunurilor care satisfac o anumită nevoie umană, facilităţile acordate sau restricţiile în calea celor
care intenţionează să intre într-o ramură, gradul de transparenţă a pieţei, raportul dintre cererea şi
oferta de bunuri dar şi de variantele de combinare a lor, teoria economică a concurenţei a stabilit
că există două tipuri de concurenţă între firmele producătoare (vânzătoare): concurenţa perfectă
şi concurenţa imperfectă.

Concurenţa perfectă

Concurenţa perfectă are următoarele trăsături: atomicitatea pieţei (un număr mare de
subiecţi economici, producători şi consumatori), omogenitatea produselor şi serviciilor (nu diferă
în funcţie de producător/vânzător şi o relativă similitudine calitativă a acestora), transparenţa
(orice subiect economic are acces instantaneu şi gratuit la orice informaţie de piaţă şi ca urmare
posibilitatea consumatorilor de a cunoaşte caracteristicile şi preţurile produselor care li se oferă),
liberul acces (intrare/ieşire) al subiecţilor economici pe pieţe (nu există bariere administrative,
fixate de stat, sau alte bariere în afara celor de raţionalitate economică), libera circulaţie a
factorilor de producţie între pieţe (factorii de producţie se îndreaptă spre acele pieţe pe care
valorificarea lor este maximă).

Trebuie precizat şi faptul că în realitate, concurenţă perfectă nu există, ea fiind o situaţie

ideală spre care se tinde, şi că de fapt forma concretă de manifestare a concurenţei este cea
imperfectă.

Concurenţa imperfectă

În cazul concurenţei imperfecte participanţii se diferenţiază între ei după o serie de

criterii, dispun de o forţă economică diferită, de informaţii mai restrânse sau mai ample şi de o
importanţă diferită. Formele acesteia sunt: monopolul, oligopolul şi concurenţa monopolistică.

Monopolul

Un agent economic este în situaţie de monopol atunci când este singurul ofertant al unui
bun omogen, iar acesta este lipsit de substitute apropiate.

Monopolul se confruntă cu o cerere atomizată, fiind în măsură să controleze piaţa,

impunând dominaţia producătorului asupra consumatorului, cu scopul de a-şi maximiza profitul.

Din perspectiva consumatorilor; situaţia de monopol este indezirabilă. Aceştia

achiziţionează mai puţine bunuri, plătind pentru fiecare un preţ mai ridicat. Contrdlul
monopolului asupra preţului asigură de fapt o redistribuire a venitului de la consumatori către
monopolişti. De aceea, în legislaţia statelor cu economie de piaţă şi regimuri democratice sunt
promovate măsuri legislative antimonopoliste pentru limitarea tendinţei de monopolizare a
producţiei unor bunuri şi reducerea puterii pe care o deţin producătorii aflaţi în situaţie de
monopol.

Oligopolul

Oligopolul desemnează piaţa pe care oferta este asigurată de un număr redus de firme
interdependente, care oferă produse omogene sau diferenţiate, dar substituibile.

Piaţa de oligopol îşi păstrează caracterul de atomicitate a cererii existând numeroşi

cumpărători de forţă economică redusă. Oferta bunurilor de uni anumit gen (autoturisme,
televizoare, calculatoare, materiale de construcţii, electrocasnice, bunuri alimentare prelucrate
industrial etc.) este concentrată la un număr mic de producători cu forţă economică ridicată,
fiecare deţinând o pondere ridicată în oferta totală. Fiecare agent poate, prin deciziile sale să
influenţeze în mod sensibil piaţa bunului respectiv.

Piaţa de oligopol este o piaţă în care fiecare ofertant ţine seama în acţiunile sale, de
reacţiile pe care le vor avea ceilalţi şi implicaţiile pe care aceste reacţii le au asupra sa. Firmele
de oligopol pot .să desfăşoare; o concurenţă violdntă sau procedează la realizarea amor înţelegeri
oficiale sau secrete. În cazul înţelegerilor oficiale iau naştere cartelurile, care se comportă ca un
monopol, iar acordurile tacite pot lua forma „firmei barometru” (dominante) sau presupun
înţelegeri cu privire la preţ şi cota de piaţă.

Când intervin asemenea înţelegeri se reduce rolul concurenţei prin preţ: ea se deşfaşoară
prin alte mijloace (al caror scop este atragerea unei clientele cât mai numeroase, stabil şi cu forţă
economică ridicată) ca: publicitatea, acordarea de avantaje cumpărătorilor (tombole, reduceri de
preţ, cadouri etc.), acordarea unor garanţii atractive post-vânzare (organizarea unor activităţi de
service diversificate şi prompte). Asemenea înţelegeri însa sunt supravegheate de către
autorităţile publice şi sunt reglementate prin acte legislative.

Un tip de acord explicit îl constituie cartelul. Acesta este un grup format din firme
asemănătoare, independente, care se unesc pentru a controla preţurile sau a-şi împărţi pieţele şi a
limita concurenţa. Participanţii la un cartel se pot baza pe cota lor de piaţă stabilită în virtutea
înţelegerii cu ceilalţi şi nu au nevoie să ofere produse noi sau servicii de calitate la preţuri
competitive. Ca urmare, consumatorii sfârşesc prin a plăti mai mult pentru o calitate mai slabă.

În cazul firmei dominante avem o variantă a înţelegerii tacite. în unele pieţe oligopoliste
există o firmă cap de serie care serveşte drept ghid în materie de preţ. Aceasta reprezintă firma
lider. Ea manifestă o abilitate sporită în alegerea momentului propice pentru a introduce
schimbări în preţ. în acest fel ea îşi asumă responsabilitatea stabilirii preţului prin adăugarea la
costul mediu a unei sume reprezentând profitul. Celelalte firme manifestă încredere hi aprecierile
firmei lider privind situaţia pieţei şi vor adopta acelaşi preţ de vânzare.

În anumite circumstanţe câteva firme mari se angajează într-o înţelegere secretă,

reţinându-se de la competiţie, împărţindu-şi piaţa şi stabilind un nivel ridicat de preţ, avantajos
pentru fiecare. Ca şi în cazul anterior, firmele, stăpâne pe propria producţie, şi-o vor ajusta astfel
încât să obţină un profit maxim. In plus, fiecare dispune de o zonă de piaţă garantată şi
inviolabilă, stabilită pe baza unor criterii diverse, precum cele geografice. în acest fel, acordul,
atât timp cât este respectat se dovedeşte eficient pentru producătorii participanţi. Ruptura sa
generează măsuri represive soldate- cu pierderi mai mari sau mai mici, cu excluderea unora de pe
piaţă, menţinerea altora sau chiar cu o revizuire a vechiului acord.

Concurenţa monopolistică

Concurenţa monopolistică presupune existenţa unui număr mare de ofertanţi cu ofertă

diversificată. Ea se caracterizează prin atomicitatea producătorilor, prin oferta de produse
similare, dar nu omogene (fapt ce-i permite furnizorului să influenţeze preţul şi cantitatea
produsă). De asemenea, unii dintre ofertanţi deţin monopol de marcă şi, implicit, avantaje
similare monopolului în raport cu clientela fidelă. Dacă deţinătorul unui monopol de marcă
exagerează, clientela va migra către alte mărci

Din punctul de vedere al dreptului comercial, concurenţa economică poate avea

următoarele forme: concurenţă loială şi concurenţă neloială.

Concurenţa loială considerată licită (corectă) deoarece este admisă prin reglementări.
Aceasta constă în folosirea nediscriminatorie a instrumentelor luptei de concurenţă (competiţie),
în condiţiile accesului liber pe piaţă şi a deplinei posibilităţi de cunoaştere a mijloacelor de
reglementare a relaţiilor de vânzare- cumpărare.

Concurenţa neloială, considerată ilicită (incorectă), ea fiind reprimată prin reglementări.

Ea se caracterizează prin folosirea unor mijloace incorecte: acordarea unor stimulente deosebite
firmelor, utilizarea unor mijloace extra economice de pătrundere şi menţinere pe piaţă, în scopul
acoperirii pieţei şi consolidarea unei poziţii net avantajoase pe piaţă, producându-se astfel
prejudicii materiale şi/sau morale, prezente sau eventuale.

Pornind de la concurenţa neloială sau incorectă, trebuie menţionat faptul că există şi

infracţiuni economice în lupta de concurenţă. în practică se întâlnesc, de regulă, turnătoarele:

 înţelegerea între vânzători în scopul împiedicării manifestării concurenţei;

 impunerea preţurilor către distribuitori;
  inducerea în eroare a consumatorului asupra preţurilor sau a mărfii printr-o publicitate
înşelătoare sau o falsă etichetare;
 revânzarea în pierdere, deoarece anulează semnificaţia preţului de vânzare (nu afectează
cumpărătorul, dar falsifică concurenţa, deoarece implică intenţia necinstită, căci nu se
poate supravieţui pierzând bani).

POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI ŞI CONSUMATORUL

Dezvoltarea economică a fiecărei ţări este de neconceput fără menţinerea unui mediu
concurenţial funcţional, cerinţă fundamentală in condiţiile economiei de piaţă. Principala pârghie
de reglementare a mediului concurenţial este politica concurenţială.

Politica în domeniul concurenţei se referă la comportamentul pe piaţă al agenţilor

economici şi include măsurile relevante privind concurenţa fie piaţă, respectiv politica
comercială, politicile de reglementare, măsurile adoptate de către guverne cu privire la politicile
anticoncureţiale ale firmelor atât din domeniul privat, cât şi din cel public.

Scopul economic al politicii concurenţiale este tridimensional: eficienţă economică,

bunăstarea consumatorilor şi concurenţă inter-firme. Pentru a crea condiţii optime de dezvoltare
a mediului concurenţial, este necesară adoptarea unei politici concurenţiale flexibile, care ţine
cont atât de bunăstarea consumatorilor cât şi de eficienţa economică a firmelor.

Mecanismul economiei de piaţă funcţionează pe baza cererii şi ofertei, având ca ax

central, preţul, care asigură autoreglarea echilibrului pieţei.-Dar, pentru ca preţul să-şi poată
îndeplini misiunea de regulator al pieţei, formarea lui trebuie sa aibă loc în condiţiile mediului
concurenţial normal care este definit prin câteva coordonate:

 existenţa mai multor producători şi cumpărători, condiţie care elimină posibilitatea

existenţei monopolului şi altor forme ale poziţiei dominante pe piaţa unor bunuri sau
servicii;
 existenţa diversificării sortimentale ale unui bun omogen considerat, condiţie care dă
posibilitatea multiplelor opţiuni posibile din partea potenţialilor operatori economici cu
care producătorii sau distribuitorii intră în raporturi economice pe piaţă;
  întreprinderile să se comporte ca entităţi raţionale, fiind preocupate fiecare la rândul sau,
de alegerea celor mai bune variante în combinarea factorilor de producţie, în scopul
atingerii obiectivului fundamental;
 decizia preţului să aparţină exclusiv agenţilor economici, neexistând imixtiuni din partea
Guvernului în fixarea preţurilor ca nivel nominal;
 raţionamentele de fundamentare a deciziei să fie definite de cerinţele dezvoltării durabile
a întreprinderii, care implică obiective prezente şi viitoare ale întreprinderii interne şi
externe în mediul concurenţial (de calitate a produselor, de protejare a mediului etc.);
 rolul statului să se manifeste, în special, pentru reglarea comportamentelor operatorilor
economici, în sensul legiferării disciplinei pe piaţă;
 intervenţia statului în economie să se facă de regulă prin alte instrumente decât preţul, iar
dacă este necesar, statul să opereze prin pârghiile de elasticizare a preţurilor controlate.
De exemplu, limitarea nivelului maxim al preţului lasă agenţilor economici libertatea de a
putea stabili preţuri mai mici, în condiţiile permisive ale pieţei;
 organizarea pieţelor de desfacere ale bunurilor şi serviciilor să aibă ca obiectiv
îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor către consumatori, fiind totodată bazată pe criterii de
eficienţă şi comportamente loiale faţă de concurenţi.

O politică în domeniul concurenţei devine absolut necesară pentru că agenţii economici

privaţi şi autorităţile publice pot avea comportamente care să deterioreze mediul concurenţial din
mai multe motive utilizând variate mecanisme şi măsuri.

Politica de concurenţă are ca scop punerea în practică a unui sistem ce permite o

concurenţă fără distorsiuni în interiorul unui spaţiu economic urmărind să realizeze pieţe cu o
concurenţă cât mai apropiată de cea perfectă şi să prevină formarea monopolurilor şi
oligopolurilor care îşi impun preţurile în detrimentul consumatorilor.

Prin politica de concurenţă se asigură cadrul necesar manifestării unei concurenţe loiale,
adică a unei concurenţe care are loc în condiţiile respectării de către agenţii economici a
normelor şi mijloacelor considerate corecte şi recunoscute ca atare prin reglementările în
vigoare. Când concurenţa este neloială (utilizează mijloace şi practici interzise de reglementările
în vigoare) se ajunge la o distorsionare şi o abatere a acesteia de la scopul său prin favorizarea
unor agenţi economici în defavoarea altora, precum şi în defavoarea consumatorilor.
 Politica în domeniul concurenţei urmăreşte înfăptuirea următoarelor obiective:

 creşterea bunăstării consumatorilor prin îmbunătăţirea performanţelor economice;,,

 protecţia consumatorilor, adică apărarea acestora de tendinţele marilor companii de a
acapara pieţele şi a stabili preţuri de monopol;
 stoparea redistribuirii veniturilor în favoarea monopolurilor şi cartelurilor:
 protejarea firmelor mici şi mijlocii;
 integrarea pieţelor naţionale ale statelor intr-o piaţă unică a comunităţii europene.

Politicile în domeniul concurenţei permit dezvoltarea unui cadru regulamentar în care

guvernele pot menţine şi stimula concurenţa mărind performanţele economice.

POLITICA COMUNITARĂ ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

Piaţă internă europeană este de neconceput fără o politică în domeniul concurenţei care să
încurajeze eficienţa economică prin crearea unui mediu favorabil inovaţiei şi progresului
tehnologic, să protejeze interesele consumatorilor prin oferirea posibilităţii de a cumpăra produse
şi servicii în condiţii optime şi să prevină eventualele practici anticoncurenţiale ale societăţilor
comerciale şi ale autorităţilor naţionale.

Politica în domeniul concurenţei, implementată de Comisia Europeană şi autorităţile

Statelor Membre, are ca obiectiv crearea unei concurenţe reale pe piaţa internă prin masuri
referitoare la structurile pieţei şi la comportamentul actorilor acesteia.

Libera concurenţă între firme favorizează inovaţia, reduce costurile de producţie, creşte
eficienţa economică şi, în consecinţă, ridică nivelul de competitivitate al economiei europene.
Stimulate de mediul concurenţial, firmele oferă astfel produse şi servicii competitive din punctul
de vedere al calităţii şi al preţului.

Acquis-ul din sectorul concurenţei acoperă atât politicile antitrust, cât şi politicile de
control al ajutorului de stat. Include norme şi proceduri de combatere a comportamentului
anticoncurenţial al societăţilor comerciale (înţelegeri restrictive între agenţii economici şi abuz
de poziţie dominantă) şi de împiedicare a acordării de către guverne a ajutoarelor de stat care
distorsionează concurenţa pe piaţa internă. Regulile de concurenţă sunt direct aplicabile în
întreaga Uniune Europeană, iar statele membre trebuie să coopereze îndeaproape cu Comisia în
aplicarea acestora.

Unul dintre principiile din Tratatul privind Uniunea Europeană este cel conform căruia
statele membre trebuie să adopte o politică economică „în concordanţă cu principiile economiei
de piaţă deschise, bazată pe concurenţa loiala”.

Politica europeană din domeniul concurenţei se concentrează pe patru domenii principale

de activitate:

 eliminarea acordurilor între firme, care au ca efect diminuarea concurenţei, şi a abuzurilor

de poziţie dominantă (de exemplu, acorduri de stabilire a preţurilor între firme
concurente);
 controlul fuziunilor între firme (de exemplu, fuziunea a două mari grupuri, care are ca
rezultat dominaţia acestora asupra pieţei), cunoscut şi sub denumirea comună de
„reglementări antitrust”;
 liberalizarea treptată a sectoarelor economice monopoliste (de exemplu,
telecomunicaţiile, gazele, electricitatea, transportul feroviar etc.);
 monitorizarea ajutoarelor de stat (de exemplu, interzicerea acordării de către stat a unor
subvenţii pentru menţinerea în activitate a unei firme în cazul în care nu există
perspective de redresare a situaţiei acesteia).

Deşi politica comunitară în domeniul concurenţei este tot mai mult determinată de
considerente economice, constrângerile la care este supusă sunt în principal de ordin juridic.
Baza legală este oferită, în principal, de prevederile incluse în Tratatului UE, respectiv articolul
81, privind practicile restrictive; articolul 82, privind poziţia dominantă pe piaţă; articolul 86,
privind întreprinderile publice şi articolele 87-89 privind ajutorul de stat.

Practicile restrictive (articolul 81)

Concurenţa tot mai acerbă de pe piaţa unică europeană şi globalizarea sunt factori care
fac ca unirea forţelor să devină o perspectivă atractivă pentru companii. Ca urmare, acestea
încheie o serie de acorduri între ele. Asemenea acorduri şi reorganizări sunt binevenite în măsura
în care nu afectează concurenţa şi pot, astfel, să sporească gradul de competitivitate al industriei
europene, îmbunătăţind condiţiile de dezvoltare şi crescând nivelul de trai în UE.
 Există însă anumite tipuri de acorduri, numite acorduri restrictive (acord între două sau
mai multe firme, prin care părţile se obligă să adopte un anumit tip de comportament, prin care
sunt ocolite regulile şi efectele concurenţei libere pe piaţă) care simt deosebit de dăunătoare
concurenţei şi, ca urmare, ele sunt aproape întotdeauna interzise. Este cazul cartelurilor secrete şi
al altor înţelegeri, prin care concurenţii se pun de acord să stabilească preţurile, să limiteze
producţia sau să-şi împartă între ei pieţele sau clienţii. Nu toate acordurile care limitează
concurenţa sunt neapărat ilegale. Sunt permise acele acorduri care au mai multe efecte pozitive
decât negative.

Articolul 81 precizează că sunt interzise acordurile dintre companii sau „iniţiativele” ce

conduc la o restricţionare semnificativă a concurenţei. De fapt, acestea devin automat nule, astfel
încât regula normală conform căreia „acordurile trebuie respectate” nu se aplică. Comisia
Europeană sau o autoritate naţională din domeniul concurenţei poate dispune ca firmele în cauză
să pună capăt unor asemenea înţelegeri ilegale şi poate aplica firmelor amenzi pentru că au
încheiat acordurile respective. Acest lucru este valabil atât în cazul înţelegerilor nescrise, cât şi al
practicilor concertate. Printre astfel de înţelegeri se numără cele care:

 stabilesc preţurile de vânzare sau de cumpărare sau alte condiţii de comercializare;

 limitează producţia, pieţele, perfecţionarea tehnică sau investiţiile;
 împart pieţe sau surse de aprovizionare între concurenţi;
 aplică firmelor care nu participă la înţelegere condiţii discriminatorii, punându-le pe
acestea într-o poziţie dezavantajoasă din punct de vedere al concurenţei.

Unele acorduri restrictive dintre companii sunt totuşi permise deoarece pot încuraja
concurenţa. Sunt permise acordurile care întrunesc toate condiţiile de mai jos: o

 îmbunătăţesc producerea sau distribuţia de bunuri sau promovează progresul tehnic sau
economic;
 alocă consumatorilor o parte corespunzătoare din beneficiul rezultat;
 restricţionarea concurenţei trebuie să fie necesară pentru a îndeplini cele două condiţii de
mai sus;
 nu trebuie să elimine libera concurenţă pentru o proporţie substanţială de produse sau
servicii.
 Pe această bază, Comisia Europeană a adoptat regulamentele pentru aşa-numitele
exceptări pe categorii, care specifică în detaliu condiţiile ee trebuie îndeplinite de anumite
categorii de acorduri. Acordurile limitative ce întrunesc condiţiile impuse de unul dintre
regulamentele privind exceptarea pe categorii sunt permise în conformitate cu articolul 81:.

Poziţia dominantă pe piaţă (articolul 82)

Dacă o companie (sau un grup de companii) deţine o cotă importantă dintr- o anumită
piaţă, este posibil ca aceasta să deţină o poziţie dominantă pe acea piaţă. Companiile aflate în
poziţie dominantă au suficientă putere economică pentru a acţiona fără să ţină seama de
concurenţi sau de consumatori. De aceea, abuzul de poziţie dominantă de către firmele care deţin
asemenea poziţii este ilegal.

Articolul 82 din Tratatul UE interzice abuzul de poziţie dominantă şi se aplică în următoarele

condiţii:

 compania deţine o poziţie dominantă, având în vedere cota sa de piaţă, precum şi alţi
factori, ca de pildă dacă are propria reţea de distribuţie sau dacă are acces favorabil la
materii prime;
 compania domină piaţa europeană sau o „parte importantă” a acesteia;
 compania abuzează, de exemplu, de poziţia sa prin practicarea unor preţuri prea mari în
relaţia cu clienţii, prin practicarea unor preţuri extrem de mici menite să elimine
concurenţa de pe piaţă sau să blocheze intrarea pe piaţă a nou-veniţilor, prin impunerea
unor condiţii comerciale nejustificate partenerilor de afaceri (de exemplu, cazul în care o
companie dominantă condiţionează vânzarea unui produs de vânzarea altuia) sau prin
acordarea de avantaje discriminatorii anumitor clienţi (de exemplu, refuzându-se
colaborarea cu anumiţi clienţi sau oferindu-se reduceri doar acelor clienţi care se
aprovizionează în totalitate sau în mare măsură de la compania aflată în poziţie
dominantă).

Comisia Europeană sau o autoritate naţională din domeniul concurenţei poate interzice un
astfel de abuz şi amenda compania care a încălcat legea.

Întreprinderile publice (articolul 86)

 Serviciile precum transporturile, energia, serviciile de poştă şi telecomunicaţiile nu au
fost întotdeauna la fel de deschise pentru concurenţă cum simt astăzi. Comisia Europeană a jucat
un rol major în deschiderea pentru concurenţă a acestor pieţe, proces cunoscut şi ca liberalizare.

Serviciile publice, cunoscute şi sub numele de servicii de interes economic general, au o

importanţă crucială pentru funcţionarea corespunzătoare a economiei, ca şi a societăţii în general.
Prin urmare, trebuie să se garanteze disponibilitatea serviciilor publice în mod continuu şi
suficient.

Deschiderea de noi pieţe necesită reglementări suplimentare pentru a asigura prestarea în

continuare a serviciilor publice şi protejarea consumatorului împotriva posibilelor efecte
negative. Atunci când aplică legislaţia în domeniul concurenţei, Comisia Europeană ţine
întotdeauna cont de obligaţiile speciale ce revin oricărei organizaţii cu „drepturi de monopol”.
Această abordare asigură existenţa unei concurenţe corecte, care nu afectează furnizorul de
servicii finanţat de stat, obligat să presteze serviciile în interes public chiar şi atunci când acest
lucru nu este profitabil.

Comisia Europeană deschide pieţele pentru concurenţă prin folosirea mai multor
instrumente juridice, inclusiv articolele 81 şi 82 din Tratatul UE dar, prin articolul 86 din
Tratatul CE încredinţează Comisiei Europene îndatorirea concretă de a supraveghea
întreprinderile publice şi pe cele cărora statele membre le acordă drepturi speciale sau exclusive.
Comisia Europeană este împuternicită Să uzeze de directive sau decizii corespunzătoare în cazul
statelor membre care legiferează Sau menţin măsuri ce contravin regulilor conţinute în Tratat. în
conformitate cu prevederile articolului 86, Comisia Europeană a adoptat directive:

 pentru a asigura transparenţa relaţiilor financiare dintre stâtble membre şi companiile

publice ale acestora;
 pentru a deschide pentru concurenţă pieţele comunicaţiilor electronice.

Dacă statele membre ale UE nu respectă directivele, Comisia Europeană iniţiază o

procedură de încălcare a legislaţiei, conform articolului 226 Tratatul CE. Hotărârile luate de
Comisia Europeană în conformitate cu articolul 86 au contribuit şi ele semnificativ la
deschiderea pieţelor pentru concurenţă. Până acum au fost adoptate decizii în majoritatea
domeniilor în care statele membre au acordat drepturi speciale sau exclusive senuciii poştale,
telecomunicaţii mobile aeroporturi, porturi şi transport maritim, asigurări, radiodifuziune. In
plus, Comisia Europeană a propus măsuri Parlamentului European şi Consiliului European
pentru a deschide unele din aceste pieţe pentru concurenţa.

Ajutorul de stat (articolele 87-89)

Este esenţial ca firmele care concurează pe piaţă să opereze în condiţii de egalitate

deplină. Confruntate cu comerţul liber dintre statele membre UE şi cu deschiderea pentru
concurenţă a serviciilor publice, autorităţile naţionale vor uneori să folosească resurse publice
pentru a promova anumite activităţi economice sau a proteja industriile naţionale. Acordarea
acestor resurse este cunoscută sub denumirea de ajutor de stat.

Prin natura sa, ajutorul de stat distorsionează sensul major al concurenţei pentru că:
nu exercită un efect pozitiv aslpra mediului economic şi în special asupra beneficiarilor,
nici prin stimulare, nici prin coerciţie;

 susţine uneori activităţi şi firme care lucrează cu pierderi, ceea ce în cele din urmă
dezavantaj ează consumatorii;
 încalcă principiul concurenţei economice pentru că, astfel, activităţile firmelor nu mai au
loc în condiţii de egalitate;
 are efect inhibitor asupra firmelor nesubvenţionate, întrucât contribuţia acestora la
progresul economico-social nu mai poate fi recompensată proporţional;
 generează sau accelerează inegalităţile dintre firme pe criterii concurenţiale
administrative;
 realizează redistribuirea veniturilor şi a proprietăţii, prin faptul că ajutoarele de stat îşi au
sursa în veniturile preluate de stat de la alte firme.

Ajutorul de stat poate denatura concurenţa corectă şi efectivă între companiile din statele
membre şi poate afecta economia, motiv pentru care Comisia Europeană îl monitorizează.

Articolul 87 cuprinde principiile ce guvernează ajutorul de stat, respectiv principiul

general conform căruia ajutorul de stat este incompatibil cu piaţa unica europeană, precum şi
lista posibilelor clauze de exceptare. Comisia a adoptat o serie de regulamente-cadru şi
instrucţiuni prin care clarifică modul în care aplică clauzele de exceptare, asigurând astfel o
aplicare coerentă a regulilor privind ajutorul de stat în toate statele membre şi în toate sectoarele
industriale. Exemple în acest sens sunt cadrul comunitar pentru ajutorul de stat pentru cercetare-
dezvoltare şi regulamentele comunitare privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului. în
domeniile în care Comisia a câştigat suficientă experienţă, a adoptat o serie de instrumente
juridice cunoscute sub numele de regulamente de exceptare pe categorii, ce stabilesc condiţiile în
care un stat membru poate acorda ajutor fără a-1 notifica Comisiei. Exemple de acest gen sunt
ajutorul pentru instruire, ocuparea forţei de muncă şi IMM-uri. Cu toate acestea, pentru a asigura
transparenţa, statele membre sunt obligate să trimită Comisiei o informare la scurt timp după
acordarea ajutorului.

Articolul 88 stabileşte regulile procedurale de bază privind aplicarea articolului 87, în

special obligaţia statelor membre de a notifica Comisiei orice intenţie de acordare de ajutor de
stat, precum şi de a acorda ajutorul numai după autorizarea acestuia de către Comisie.

Articolul 89 constituie baza legală pentru regulamentele Consiliului în domeniul

ajutorului de stat, ca de pildă Regulamentul de procedură şi de mandatare (Regulamentul
Consiliului (CE) nr. 994/98), care constituie baza legală pentru actele normative privind
exceptările pe categorii.

Instituţiile implicate în politica europeană din domeniul concurenţei sunt: Comisia

Europeană, Curtea Europeană de Justiţie, Parlamentul European, Consiliul de Miniştri şi
Autorităţile naţionale ale statelor membre.

POLITICA CONCURENŢEI ÎN ROMÂNIA

Este cunoscut faptul că un mediu competitiv normal asigură atât satisfacerea cerinţelor
consumatorilor, cât şi o repartizare eficientă a resurselor în economie. Pentru a menţine aceste
mecanisme în stare de funcţionare sunt necesare reguli şi instituţii care să vegheze permanent la
respectarea lor si sa intervină atunci când anumite acte sau fapte pot conduce la restrangerea sau
denaturarea semnificativă a concurenţei.

În acest context, legislaţia românească în domeniu şi rolul Consiliului Concurenţei sunt

indisolubil legate de politica concurenţei în România, care, la rândul ei, este esenţială pentru
buna funcţionare a mecanismelor de piaţă şi obţinerea de avantaje durabile pentru consumatori,
concomitent cu alocarea optimă a resurselor şi promovarea progresului economic.
 ROLUL CONSILIULUI CONCURENŢEI

Consiliul Concurenţei este autoritatea naţională autonomă care are ca scop protecţia,
menţinerea şi promovarea liberei concurenţe în România şi pune în aplicare Legea concurenţei.

Consiliul Concurenţei a fost înfiinţat prin Legea concurenţei care îi conferă acestuia
puterea şi instrumentele specifice de realizare a scopului final, acela de protejare şi stimulare a
competiţiei pentru asigurarea unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor
consumatorilor.

Misiunea Consiliului Concurenţei subliniază necesitatea caracterului pro-activ al

activităţii autorităţii şi evidenţiază importanţa pe care o are aceasta activitate pentru consumatori.
Consiliul Concurenţei supraveghează funcţionarea pieţei, prin asigurarea prevalenţei regulilor de
concurenţă, astfel încât economia romanească să devină eficientă şi competitivă în folosul
consumatorilor.

Principalele responsabilităţi în domeniul său de activitate sunt următoarele:

 aplicarea eficientă, la standarde europene, a legislaţiei în domeniul concurenţei, respectiv

reprimarea practicilor anticoncurenţiale (înţelegeri anticoncurenţiale şi abuz de poziţie
dominanta) şi controlul concentrărilor economice;
 îndeplinirea rolului de autoritate de contact în domeniul ajutorului de stat între autorităţile
naţionale implicate şi instituţiile comunitare cu competente în acest domeniu, mai ales
Comisia Europeană;
 implicarea în elaborarea şi aplicarea politicilor sectoriale care au ca obiectiv liberalizarea
şi funcţionarea pieţelor pe baza de mecanisme concurentiale, precum şi emiterea avizului
conform pentru orice legislaţie care poate afecta funcţionarea pieţelor şi mediul de
afaceri;
 promovarea culturii concurenţei, considerată de toate autorităţile de concurenţă ca fiind
un instrument deosebit de important în acţiunile pro-active care să influenţeze elaborarea
politicilor economice în concordanţă cu regulile liberei concurenţe, modificarea actelor
normative cu potenţial efect anticoncurenţial, diseminarea în cadrul mediului de afaceri a
regulilor de concurenţă şi ajutor de stat;'
  cooperarea cu statele menţbre ale Uniunii Europene şi organismele comunitare cu
atribiîţii: in domeniul concurenţei în cadrul Reţelei Europene de Concurenţă (ECN),
precum şi cu organismele internaţionale implicate în acest domeniu.

În calitatea sa de Autoritate Română în domeniul concurenţei, Consiliul Concurenţei îşi

exercită atribuţiile potrivit prevederilor legii, intervenind atunci când piaţa este perturbată sau
riscă să fie perturbată prin acte, fapte, practici şi comportamente ale agenţilor economici
(înţelegeri anticoncurenţiale, abuz de poziţie dominantă sau concentrări) sau ale organelor
administraţiei publice centrale sau locale, prin deciziile emise sau reglementările adoptate.

Acest rol, atribuit Consiliului Concurenţei, are două dimensiuni de bază:

 dimensiunea preventiva, de monitorizare a pieţelor şi de supraveghere a

comportamentului agenţilor economiei, astfel încât prin intervenţile sale să se evite
denaturarea concurenţei pe piaţă, dar şi de implicare in procesul legislativ, prin
preîntâmpinarea adoptării unor acte normative cu potenţial impact ariticoncurenţial;
 dimensiunea corectiva, de restabilire si de menţinere a unui mediu concurenţial normal,
inclusiv prin intervenţii in sensul modificării actelor normative existente care conduc la
distorsionarea mediului concurenţial.

În domeniul Legii concurenţei, principalele atribuţii ale Consiliului Concurentei sunt

următoarele:

 ia decizii pentru cazurile de încălcare a prevederilor Legii concurenţei;

 certifică, la cererea agenţilor economici sau a asociaţiilor de agenţi economici, pe baza
investigaţiilor efectuate şi pe baza dovezilor prezentate, că nu există temei pentru
intervenţia şa în conformitate cu prevederile Legii concurenţei;
 ia decizii de acordare a dispenselor de exceptări individuale de înţelegeri, decizii luate de
asociaţiile de agenţi economici sau practici concertate, precum şi decizii în cazurile de
concentrări economice; ,
 asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii;
 efectuează, din proprie iniţiativă, investigaţii utile pentru cunoaşterea
 pieţei;
  sesizează Guvernul asupra existenţei unei situaţii de monopol sau a altor cazuri care cad
sub incidenţa legii şi propune luarea măsurilor considerate necesare pentru remedierea
disfuncţionalităţilor constatate;
 sesizează instanţele judecătoreşti asupra cazurilor în care acestea sunt competente;
 urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în domeniul de
reglementare al Legii concurenţei;
 sesizează Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administraţiei publice centrale şi
locale în aplicarea Legii concurenţei;
 emite aviz conform pentru proiectele de acte normative care pot avea impact
anticoncurenţial şi propune modificarea acelora care au un asemenea efect;
 face recomandări Guvernului şi organelor administraţiei publice locale pentru adoptarea
de măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurenţei;
 propune Guvernului şi organelor administraţiei publice locale luarea de măsuri
disciplinare împotriva personalului din subordinea acestora, în cazul în care acesta nu
respectă dispoziţiile obligatorii ale Consiliului Concurenţei;
 realizează studii şi întocmeşte rapoarte privind domeniul său de activitate şi furnizează
Guvernului, publicului şi organizaţiilor internaţionale specializate informaţii privind
această activitate;
 reprezintă România şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în relaţiile cu
organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil şi cooperează cu autorităţile de
concurenţă străine şi comunitare;
 stabileşte şi aprobă misiunea, strategia generală şi programele de activitate ale autorităţii
de concurenţă.

În domeniul ajutorului de stat, Consiliul Concurenţei exercită un control cu scopul de a

urmări măsura în care acesta este compatibil cu un mediu concurenţial normal, într-o economie
de piaţă în care preţurile produselor şi tarifele serviciilor sunt reglate de cerere şi ofertă. în acest
context el are următoarele atribuţii:

 adoptă deciziile prevăzute de lege, în urma examinării notificărilor privind intenţia de a

acorda un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor de stat existent;
 urmăreşte aplicarea efectivă a deciziilor proprii;
  sesizează instanţele judecătoreşti în situaţiile prevăzute de lege;
 sesizează autoritatea emitentă a unui act normativ prin care se instituie măsuri de ajutor
de stat nenotificate sau interzise printr-o decizie a Consiliului Concurenţei şi,
concomitent, informează furnizorul şi beneficiarul de ajutor de stat cu privire la sesizarea
transmisă a autorităţii emitente;
 anual, întocmeşte inventarul ajutoarelor de stat;
 monitorizează ajutoarele de stat existente;
 supraveghează relaţiile financiare dintre autorităţi publice şi întreprinderi publice, precum
şi asigurarea transparenţei în cadrul întreprinderilor cu drepturi speciale sau exclusive
oricărora le-a fost încredinţată prestarea unor servicii de interes economic general;
 întocmeşte un raport anual privind ajutoarele de stat acordate în România, pe care îl
înaintează spre aprobare Guvernului;
 în vederea asigurării transparenţei în acest domeniu, Consiliul Concurenţei transmite
Comisiei Europene raportul anual privind ajutoarele de stat acordate şi îl publica în
Monitorul Oficial al României.

Important de precizat sunt şi următoarele observaţii cu privire la competenţele Consiliului

Concurenţei:

 din punct de vedere al conţinutului activităţii, Consiliul Concurenţei are competenţe

consultative, îrm raporturile cu Guvernul şi alte instituţii centrale şi competenţe
contencioase, prin deciziile luate în cazurile de încălcare a prevederilor Legii concurenţei,
el fiind organ de decizie în materie de concurentă;
 Consiliul Concurenţei nu are competenţe in ceea ce priveşte fixarea preţurilor de către
agenţii economiei, acestea formându-se liber pe piaţă, la întâlnirea dintre cerere şi ofertă;
 Autoritatea de concurenţă acţionează pentru protejarea concurenţei şi nu a anumitor
agenţi economici sau interese economice;
 Consiliul Concurenţei nu are competenţe directe în ceea ce priveşte protejarea intereselor
consumatorilor, dar întreaga activitate a acestuia se realizează în beneficiul final al
cetăţenilor, deoarece, pe o piaţă nedistorsionată de practici anticoncurenţiale, ca efect al
liberei concurenţe, creşte calitatea produselor şi a serviciilor, la un preţ mai redus.
 În activitatea sa, Consiliul Concurenţei, ca autoritate naţională în domeniul concurenţei,
intră în relaţie de colaborare cu o serie de autorităţi române de reglementare, având la bază o
diviziune a competenţelor (tabelul 1).

Diviziunea competenţelor între

Consiliul Concurenţei şi Autorităţile de reglementare

Tabelul 1

Consiliul Concurenţei Autorităţile de reglementare

Consiliul Concurenţei pune în aplicare legea Autorităţile de reglementare acoperă, fiecare în

concurenţei în toate sectoarele economice, parte, unul sau câteva sectoare economice pe
acoperind practic întreaga economie naţională. care guvernul le consideră ca fiind de interes
public.

Intervenţia Consiliului Concurenţei este Autorităţile de reglementare monitorizează în

focalizată mai mult pe menţinerea concurenţei permanenţă agenţii economici supuşi
ca proces, decât pe supravegherea individuală a reglementării.
competitorilor.

Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea Autorităţile de reglementare sunt însărcinate, în

în baza Legii concurenţei, lege ce se aplică atât principal, cu punerea în aplicare a
agenţilor economici cât şi autorităţilor publice reglementărilor economice şi tehnice specifice
centrale sau locale şi altor organisme ale domeniului reglementat.
statului şi deci se aplică inclusiv autorităţilor
de reglementare.

Autoritatea de concurenţă nu este în măsură să Autorităţile de reglementare tratează în mod

acorde licenţe participanţilor de pe o piaţă, să exclusiv acordarea de licenţe agenţilor
stabilească preţurile practicate sau să garanteze economici sau stabilirea preţurilor pe piaţă.
serviciul universal.

Consiliul Concurenţei este abilitat să deschidă Autorităţile de reglementare nu au puterea de a

anchete şi să se pronunţe în cazul practicilor conduce sau de a se pronunţa într-o anchetă în
anticoncurenţiale şi al concentrărilor cazul practicilor anticoncurenţiale şi al
economice în toate sectoarele, chiar şi în acelea concentrărilor economice.
care au propria reglementare.

In practică, regulile de concurenţă aplicate de În practică, regulile de concurenţă ale

Consiliul Concurenţei simt definite ca „ex autorităţilor de reglementare pot fi definite ca
post’ deoarece, autoritatea de concurenţă nu „ex ante” deoarece, regulile cărora agentul
intervine decât atunci când primeşte o plângere economic trebuie să se supună sunt stabilite
sau când o operaţiune de concentrare dinainte, ca de exemplu, termenii şi condiţiile
economică face obiectul unei analize deci, pe care trebuie să le îndeplinească pentru
după momentul în care s-a întâmplat obţinerea licenţelor, calitatea serviciilor,
respectivul fenomen. limitele preţurilor etc.

La momentul actual, cooperarea dintre Consiliul Concurenţei şi autorităţile de

reglementare se realizează, în principal, prin intermediul Protocoalelor de colaborare şi prin
intermediul Grupului interministerial de lucru pe probleme de concurenţă.

Pentru realizarea obiectivelor sale, Consiliul Concurenţei, în calitatea sa de instituţie care

reprezintă România în relaţiile internaţionale în domeniul concurenţei şi al ajutorului de stat, şi-a
extins relaţiile de colaborare cu instituţiile şi organismele similare din alte state, în special cu
cele din Uniunea Europeană precum şi cu organizaţiile internaţionale care au atribuţii în acest
domeniu. în acest fel, toţi actorii implicaţi (agenţii economici, instituţiile publice, mediul juridic,
mediul academic), vor fi în permanenţă informaţi cu privire la evoluţiile relevante ce au loc la
nivel european şi internaţional.

De asemenea, Consiliul Concurenţei, în calitatea sa de autoritate în domeniul concurenţei

din România, acţionează şi pe linia întăririi bunei colaborări cu toate organismele româneşti
implicate în atingerea obiectivului prioritar al Legii concurenţei - promovarea intereselor
consumatorilor. Astfel, şi-a dezvoltat şi amplificat relaţiile cu Camera de Comerţ şi Industrie a
României şi a Municipiului Bucureşti (CCIRB), Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor, Comitetul Român al Distribuţiei, precum şi cu asociaţiile profesionale şi
comerciale organizate pe domenii/sectoare de activitate.
 Un rol deosebit de important revine Consiliului Concurenţei şi în promovarea culturii
concurenţei, care reprezintă o componentă esenţială a politicii în domeniu.

Definită ca acea activitate care permite promovarea şi asigurarea unui mediu concurenţial
normal prin relaţiile stabilite cu organizaţiile guvernamentale, mediu de afaceri etc., abordarea
promovării culturii concurenţei poate fi privită din cel puţin două puncte de vedere:

 promovarea culturii concurenţei grupează toate activităţile care au drept scop

convingerea; celorlalte instituţii publice de a nu adopta măsuri cu caracter
anticoncurenţial care au un efect negativ asupra concurenţei şi consumatorilor. Aceasta
implică sprijinirea activă a autorităţilor de reglementare pentru adoptarea unor
reglementări pentru diferite domenii de activitate, proporţionale cu obiectivele propuse în
procesul de liberalizare;
 cultura concurentei grupează toate eforturile autorităţilor de concurenţă orientate spre
familiarizarea tuturor factorilor decidenţi, operatorilor economici şi a publicului larg
regulile de concurenţă şi cu beneficiile acesteia asupra consumatorilor finali. Aceasta
presupune o varietate de activităţi de tipul seminariilor, meselor rotunde, conferinţelor,
elaborarea şi diseminarea de publicaţii, asigurarea Undi transparenţe depline, atât în
relaţia cu mass-media, precum şi în posibilitatea de accesare a tuturor informaţiilor prin
intermediul site-ului public.

În temeiul prevederilor Legii concurenţei, Consiliul Concurenţei întocmeşte anual

raportul privind activitatea desfăşurată în domeniul politicii de concurenţă, elaborarea acestuia
oferind posibilitatea trecerii în revistă a cazurilor analizate şi soluţionate în decursul unui an, a
deciziilor adoptate, precum şi a punctelor de vedere, recomandărilor şi avizelor formulate în
aplicarea dispoziţiilor legii.

În anul 2009 raportul s-a axat pe analiza situaţiei a şapte sectoare din domenii cheie ale
economiei naţionale respectiv, bancar, energetic, concesiuni - resurse minerale, farmaceutic,
profesii liberale, servicii de transport (taximetrie) şi retail, din perspectiva relaţiei concurenţă -
competitivitate - bunăstare consumator final, propunând recomandări menite a contribui la
creşterea gradului de concurenţă şi, în final, la creşterea bunăstării cetăţenilor.
 Aceste sectoare sunt caracterizate de un nivel ridicat de reglementare (cu excepţia
retailului) care influenţează atât comportamentul actorilor economici, cât şi posibilităţile de
dezvoltare sau de acces pe pieţe. De asemenea, în aceste sectoare au existat semnale privind
manifestarea unor practici care împiedică apariţia efectelor benefice ale jocului concurenţial.

Având o pondere mare în ansamblul economiei, un grad mai redus de concurenţă datorită
specificului lor, influenţa poate fi vătămătoare la nivel macroeconomic, mai ales prin efectele
propagate şi în alte sectoare. De asemenea, poate fi afectat un număr mare de consumatori, care
se văd astfel lipsiţi de posibilitatea de a alege.

Consiliul Concurenţei va comunica punctul sau de vedere asupra oricărui aspect în

domeniul politicii concurenţiale, la cererea: Preşedintelui României; comisiilor parlamentare,
senatorilor şi deputaţilor; organelor administraţiei publice centrale şi locale; organizaţiilor
profesionale, patronale şi sindicale, incluzând printre acestea şi Camera de Comerţ şi Industrie a
României; organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor; instanţelor judecătoreşti şi parchetelor.

Instanţele competente să cenzureze deciziile Consiliului Concurenţei sunt: înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti şi judecătorii (O.G. nr. 2/2001, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 180/2002).
 POLITICA CONCURENŢEI - INSTRUMENT PRINCIPAL DE PROTECŢIE A
INTERESELOR CONSUMATORILOR

Plasarea interesele consumatorilor în centrul activităţilor desfăşurate în domeniul

concurenţei, pleacă de la considerentul că bunăstarea consumatorilor trebuie să constituie
componenta esenţială a politicii în acest domeniu.

Raţiunea de a fi a concurenţei este satisfacerea mai bună a trebuinţelor consumatorului,

fără sacrificarea intereselor producătorului. Concurenţa este benefică atât pentru consumatori, cât
şi pentru producători. Primii au posibilitatea de a-şi satisface necesităţile de consum potrivit,
gusturilor şi posibilităţilor'lor financiare, în vreme ce producătorii sunt stimulaţi să producă mai
bine şi mai eficient.

Prin natura sa, concurenţa este considerată principalul factor al progresului economic şi
tehnico-ştiinţific. Principalul beneficiar al acestui progres este consumatorul, care recepţionează
efectul benefic al concurenţei prin costuri mai scăzute, cantitatea, calitatea şi diversitatea
bunurilor şi serviciilor; promtitudinea cu care acestea îi sunt oferite, facilităţile care i se acordă,
în condiţii de raţionalitate economică, pentru a-şi maximiza satisfacţia. Datorită acestor
consecinţe, concurenţa reprezintă un instrument principal de protecţie a intereselor
consumatorilor.

Obiectivul principal al politicii concurenţei îl constituie protecţia, menţinerea şi

stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial care să solicite agenţii economici în direcţia
eficientizării activităţii lor economice şi să promoveze interesele consumatorilor pentru
asigurarea bunăstării acestora.

Politica în domeniul concurenţei are numeroase efecte pozitive deoarece vizează

aplicarea normelor care garantează faptul că întreprinderile funcţionează în condiţii de
concurenţă loială, iar interesele consumatorilor sunt protejate. Atunci când politica concurenţei
este corect şi efectiv aplicată, consumatorii au cele mai mari beneficii:

 Preţuri mici - Concurenţa face posibilă ca, prin mecanismul preţurilor, al legii cererii şi
ofertei, societatea să producă numai ceea ce trebuie, ceea ce este dorit şi cerut de
consumatori, la costurile cele mai scăzute şi deci cu eficienţa cea mai ridicată. Sub efectul
 concurenţei, preţurile scad, iar acest lucru este benefic pentru consumatori deoarece
creşte puterea lor de cumpărare.
 Calitate mai bună - Concurenţa încurajează întreprinderile să producă bunuri şi să
furnizeze servicii de mai bună calitate, pentru a atrage mai mulţi clienţi. Pentru
consumatorii, calitatea mai bună poate însemna: produse cu durată de viaţă mai
îndelungată sau care funcţionează mai bine; servicii post-vânzare sau de suport tehnic
mai bune; servicii mai accesibile şi mai bune.
 Ofertă mai variată - Pe fondul concurenţei, întreprinderile vor depune eforturi pentru ca
produsele lor să se diferenţieze de celelalte produse existente pe piaţă. Prin urmare, oferta
devine mai bogată şi consumatorii pot alege produsul cu cel mai bun raport preţ-calitate.

Asigurarea protecţiei intereselor consumatorilor impune o abordare pro-activă a

procesului de aplicare a regulilor de concurenţă de către autorităţile naţionale de concurenţă
implicate în activitatea de investigaţie a practicilor anticoncurenţiale. De regulă, aceste
investigaţii sunt „reactive” adică se fac în urma plângerilor depuse de către persoane fizice,
juridice sau instituţii publice cu privire la încălcările majore ale normelor de concurenţă liberă şi
mai puţin „pro-active” adică ca urmarea a sesizărilor din oficiu (ex-ofiicio).
 CONSILIUL CONCURENȚEI - APLICAREA REGULILOR DE CONCURENȚĂ

Rezultate înregistrate în 2017 – Raport anual CC

Consiliul Concurenţei a avut o activitate intensă în 2017, cu investigaţii în aproape toate

sectoarele economiei. Pentru prima dată, în anul 2017, cele mai multe cazuri aflate în atenția
Consiliului Concurenței vizează cartelurile și abuzul de poziție dominantă, și nu înțelegerile
verticale (între producători și distribuitori, de exemplu) ca în anii anteriori. Cea mai mare parte a
investigațiilor au fost declanșate din oficiu, aşa cum, de altfel, s-a întâmplat în ultimii ani, ceea
ce arată că instituţia monitorizează foarte atent pieţele. În 89% din cele 18 cazuri finalizate s-a
constatatșisancționat încălcarea legislaţiei de concurenţă sau companiile implicate și-au luat
angajamentul de a restabili rapid concurența pe piață. Valoarea amenzilor a fost de 123.114.190
lei, aproximativ 27 milioane euro, în creştere cu 60% faţă de anul anterior. Spre comparaţie,
bugetul instituţiei finanțat din fonduri publice în anul 2017 a fost de 47.147.000 lei (aproximativ
10 milioane euro). Aproape un sfert din numărul total de companii au recunoscut faptele
anticoncurenţiale și au beneficiat, astfel, de reduceri ale amenzilor. Consiliul Concurenţei a
finalizat 4 anchete sectoriale și a făcut recomandări (unele au fost deja preluate) pentru
îmbunătățirea concurenței în domeniile analizate și, în același timp, au fost iniţiate alte 4, astfel
că la ora actuală autoritatea de concurență are în derulare 11 anchete sectoriale. Numărul
concentrărilor economice autorizate s-a menținut la nivel destul de ridicat și în 2017, 60, iar în
situațiile, în care tranzacţiile au generat suspiciuni privind posibila afectare a concurenţei pe
anumite pieţe, autoritatea impus condiții pentru a asigura menținerea unui mediu concurențial
normal. Exemple în acest sens sunt preluarea Covalact de către BSA International SA, tranzacția
prin care Paypoint a preluat Payzone sau cea prin care Affidea Diagnostics BV (Affidea) a
preluat Hiperdia SA.

În 2017, au fost declanșate 19 investigații privind posibile încălcări ale legislației de

concurență.

Fig. 1 Număr de investigații declanșate, 2010-2017

 Cea mai mare parte a investigațiilor privind posibila încălcare a legislației de concurență
declanșate în 2017 vizează înțelegerile anticoncurențiale orizontale (11 investigații – axa stângă
pe grafic), adică mai mult de jumătate din totalul investigațiilor declanșate.

Fig. 2 Structura investigațiilor privind posibile încălcări ale legislației de concurență declanșate
în 2017, în funcție de practica investigată

În anul 2017, autoritatea de concurență a finalizat 18 investigații privind posibila

încălcare a legislației de concurență.

Fig. 3 Număr de investigații finalizate, 2010-2017

 Cea mai mare parte a investigațiilor privind posibila încălcare a legislației de concurență
finalizate în 2017 a fost reprezentată de înțelegerile anticoncurențiale pe orizontală, la fel ca în
cazul investigațiilor declanșate.

Fig. 4 Structura investigațiilor privind posibile încălcări ale legislației de concurență

finalizate în 2017, în funcție de practica investigată

Se poate observa din figura de mai jos că numărul întreprinderilor sancționate s-a redus.
Faptul că valoarea amenzilor este semnificativ mai mare față de anul anterior arată că
dimensiunea entităților amendate în anul 2017 este mai mare.

Fig. 5 Numărul entităților sancționate, 2010-2017

 CUM PUTEM DEPUNE O PLÂNGERE LA CONSILIUL CONCURENȚEI?
Persoanele fizice sau juridice trebuie sa inteleaga rolul Consiliului Concurentei in
mentinerea functionala a economiei de piata, modalitatile prin care functioneaza acesta si scopul
aplicarii cu consecventa a regulilor de concurenta: crearea si dezvoltarea unui mediu concurential
care sa protejeze consumatorii, astfel incat acestia sa poata beneficia de avantajele pe care le
ofera o concurenta corecta. De asemenea, agentii economici trebuie sa fie informati si sa
cunoasca modalitatile prin care pot fi protejati de legislatie in cazul in care ar putea fi victime ale
unor practici anticoncurentiale.
Legea Concurentei ii confera Consiliului Concurentei puterea si instrumentele specifice
de realizare a scopului final, acela de protejare si stimulare a competitiei pentru asigurarea unui
mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor. Avand un rol de
„paznic al economiei de piata“, Consiliul Concurentei vegheaza permanent la respectarea
regulilor concurentiale si intervine atunci cand anumite acte sau fapte pot conduce la eliminarea
sau denaturarea semnificativa a concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia. O
sursa esentiala de informatii pentru detectarea incalcarii regulilor de concurenta sunt plangerile.
Atat pentru mentinerea unei economii de piata functionale cat si pentru interesul economic
general, orice persoana fizica sau juridica poate depune o plangere la Consiliul Concurentei, daca
aceasta considera ca este afectata intr-o masura mai mare sau mai mica de anumite practici ce pot
fi considerate anticoncurentiale.
Care sunt neregulile ce contravin Legii Concurentei?
Potrivit Legii Concurentei, sunt interzise practicile anticoncurentiale care inglobeaza
comportamentele monopoliste, respectiv: „orice intelegeri exprese sau tacite intre agentii
economici sau asociatiile de agenti economici, orice decizii luate de asociatiile de agenti
economici si orice practici concertate, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrangerea,
impiedicarea sau denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia“. De
asemenea, este interzis abuzul de pozitie dominanta, definit ca „practica comerciala
anticoncurentiala in care o firma, detinand o pozitie dominanta, se poate angaja pentru a-si
mentine sau consolida pozitia pe piata“.
Legislatia in vigoare
Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea Concurentei nr. 21/1996,
cu modificarile si completarile ulterioare, privind practicile anticoncurentiale in cazul plangerilor
(publicat in Monitorul Oficial nr. 430 din 13 mai 2004) reglementeaza anumite aspecte privind
initierea procedurilor de catre Consiliul Concurentei in cazul incalcarii prevederilor Legii
Concurentei privind practicile anticoncurentiale, modul de analiza a plangerilor depuse de catre
agentii economici sau asociatiile de agenti economici, precum si audierea acestora.
Conform acestui act normativ, persoanele fizice sau juridice trebuie sa aiba un interes
legitim pentru a fi in masura sa depuna o plangere la Consiliul Concurentei. Plangerile trebuie sa
contina informatiile din formularul prevazut in anexa regulamentului mai sus mentionat:
 informatii privind partile implicate;
  detalii despre presupusa incalcare a legii si probe;
 rezultatul scontat ca urmare a depunerii plangerii;
 interesul legitim in calitate de autor al unei plangeri;
 specificarea demersurilor efectuate in fata unei autoritati administrative si/sau daca un
proces a fost intentat in fata instantelor judecatoresti pentru aceleasi motive sau pentru
motive asemanatoare;
 declaratie pe propria raspundere ca informatiile cuprinse in acest formular sunt in
intregime date cu buna credinta.
Consiliul Concurentei poate acorda o derogare de la aceasta obligatie, in sensul ca
reclamantul sa furnizeze doar o anumita parte a informatiilor si/sau a documentelor din
Formular, daca considera ca acestea nu sunt necesare pentru examinarea cazului. Plangerea
trebuie transmisa in 3 exemplare, dintre care unul va fi – daca este posibil – in format electronic.
Reclamantul va transmite, de asemenea, o versiune neconfidentiala a plangerii.
Pe baza analizei efectuate in cadrul compartimentelor de specialitate, vicepresedintele si
consilierii de concurenta vor propune, dupa caz, fie respingerea plangerilor care nu prezinta
suficient temei de fapt si de drept pentru a justifica declansarea unei investigatii, fie declansarea
unei investigatii.
Atunci cand Consiliul Concurentei, in urma analizei plangerii, considera ca, pe baza
informatiilor pe care le are in posesie, nu sunt suficiente temeiuri pentru a justifica declansarea
unei investigatii, va informa autorul plangerii despre intentia sa de a respinge plangerea, inclusiv
despre motivele care stau la baza acestei intentii si va stabili un termen in cadrul caruia acesta sa
isi prezinte punctul de vedere verbal in fata Comisiei care coordoneaza compartimentul de
specialitate implicat. Reclamantul isi poate exprima punctul de vedere si in scris.
Atunci cand Consiliul Concurentei a informat reclamantul despre intentia sa de a respinge
plangerea, reclamantul poate solicita acces la documentele pe care Consiliul Concurentei isi
fundamenteaza analiza preliminara. Cu toate acestea, reclamantul nu va avea acces la
informatiile care constituie secrete de afaceri sau la cele confidentiale apartinand altor parti
implicate.
Daca plangerea nu intra sub incidenta Legii Concurentei, Consiliul Concurentei va
raspunde, in scris, in termenele prevazute prin legi speciale.
Procedura de investigatie cuprinde:
a. examinarea plangerii;
b. solicitarea de informatii;
c. inspectia la fata locului, atunci cand este cazul;
d. raportul asupra investigatiei;
e. audierea;
f. luarea deciziilor.
 In conformitate cu prevederile legii, Consiliul Concurentei poate decide:

 sa inchida investigatia, intrucat aceasta nu a condus la descoperirea unor dovezi

suficiente privind incalcarea legii, care sa justifice impunerea de masuri sau sanctiuni de
catre Consiliul Concurentei;
 in cazul in care agentii economici sau asociatiile de agenti economici se fac vinovati de
incalcarea prevederilor legii, Consiliul Concurentei va emite o decizie prin care va
ordona incetarea practicilor anticoncurentiale constatate, putand, totodata, prin aceasta
decizie sa formuleze recomandari si sa impuna partilor implicate conditii speciale si alte
obligatii. Decizia va preciza termenul in care partile sunt obligate sa se conformeze
hotararii si masurilor dispuse.
Daca, prin masurile luate si prin sanctiunile aplicate de catre Consiliul Concurentei unui
agent economic abuzand de pozitia sa dominanta, nu se obtine restabilirea situatiei si prevenirea
repetarii abuzului, Consiliul Concurentei, pentru motiv de afectare grava a unui interes public
major, poate cere Curtii de Apel Bucuresti sa ordone masurile adecvate pentru lichidarea pozitiei
dominante pe piata a acestuia, care pot merge pana la restructurarea prin divizare a agentului
economic.
 CONCLUZII

Una dintre principalele forţe ale economiei modeme de piaţă este concurenţa. Această
forţă rezidă în sistemul de relaţii prin care agenţii economici sunt determinaţi să se preocupe
permanent de extinderea, diversificarea şi perfecţionarea activităţilor economice în care sunt
implicaţi, astfel încât să-şi consolideze poziţia pe piaţă, să satisfacă cerinţele consumatorilor şi să
evite riscul de a fi eliminaţi din competiţie.

Concurenţa nu are o definiţie unanim acceptată, ea având semnificaţie în funcţie de

context. Privită din punct de vedere economic, concurenţa este întotdeauna legată de tranzacţii pe
piaţă, de cerere şi ofertă, şi de procesul schimbului. Mai exact, se poate spune ca există
concurenţă economică dacă consumatorul poate alege între mai multe alternative şi poate astfel
opta pentru cea mai convenabilă variantă pentru preferinţele sale.

Complexitatea concurenţei, ca fenomen economic, îşi găseşte reflectarea în diversitatea

formelor ei de manifestare.

Dezvoltarea economică a fiecărei ţări este de neconceput fără menţinerea unui mediu
concurenţial funcţional, cerinţă fundamentală in condiţiile economiei de piaţă. Principala pârghie
de reglementare a mediului concurenţial este politica concurenţială.

Politica în domeniul concurenţei se referă la comportamentul pe piaţă al agenţilor

economici şi include măsurile relevante privind concurenţa fie piaţă, respectiv politica
comercială, politicile de reglementare, măsurile adoptate de către guverne cu privire la politicile
anticoncureţiale ale firmelor atât din domeniul privat, cât şi din cel public.

O politică în domeniul concurenţei devine absolut necesară pentru ca agenţii economici

privaţi şi autorităţile publice pot avea comportamente care să deterioreze mediul concurenţial din
mai multe motive utilizând variate mecanisme şi măsuri.

Este cunoscut faptul că un mediu competitiv normal asigură atât satisfacerea cerinţelor
consumatorilor, cât şi o repartizare eficientă a resurselor în economie. Pentru a menţine aceste
mecanisme în stare de funcţionare sunt necesare reguli şi instituţii care să vegheze permanent la
respectarea lor si sa intervină atunci când anumite acte sau fapte pot conduce la restrangerea sau
denaturarea semnificativă a concurenţei.
 Consiliul Concurenţei este autoritatea naţională autonomă care are ca scop protecţia,
menţinerea şi promovarea liberei concurenţe în România şi pune în aplicare Legea concurenţei.

Consiliul Concurenţei a fost înfiinţat prin Legea concurenţei care îi conferă acestuia
puterea şi instrumentele specifice de realizare a scopului final, acela de protejare şi stimulare a
competiţiei pentru asigurarea unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor
consumatorilor.

Obiectivul principal al politicii concurenţei îl constituie protecţia, menţinerea şi

stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial care să solicite agenţii economici în direcţia
eficientizării activităţii lor economice şi să promoveze interesele consumatorilor pentru
asigurarea bunăstării acestora.
 BIBLIOGRAFIE

1. Dinu, V., 2011. Protecţia consumatorilor. Bucureşti: Editura ASE

2. Dinu, V., 2001. Protectia drepturilor si intereselor consumatorilor. Buzau: Editura
Alpha
3. Negrea, M.T. si Voinea. L., 2013. Studiul si protectia consumatorului. Bucuresti:
Editura ASE
4. Patriche, D. si Pistol. G., 1998. Protectia consumatorilor. Bucuresti: Editura ASE
5. Stanciu, C., 2007. Protectia consumatorilor: o noua abordare. Bucuresti: Editura
Oscar Print
6. A.N.P.C. (http://www.anpc.gov.ro/articol/447/participarea-romaniei-la-ziua-
europeana-a-concurentei-si-a-consumatorului-copenhaga-8-martie-2012)
7. Consiliul Concurentei (http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/despre-noi.html)
8. Consiliul Concurentei (http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/publicatii/rapoarte-
anuale.html)
9. Consiliul Concurentei (http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/despre-
noi/descriere/rolul.html)
10. Wikipedia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Concuren%C8%9Bei)
11. Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania
(https://www.untrr.ro/info-untrr-anul-iii-nr-5-27-mai-2006/cum-depui-o-plangere-la-
consiliul-concurentei.html#.WwViZUiFNPY)
12. Raport anual 2017 – sinteza CC
(http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/bucket13/id13183/sinteza_ra
port_cc_2017.pdf)
13. Raport anual 2017 CC
(http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/bucket13/id13184/raport_anu
al_2017.pdf)