Sunteți pe pagina 1din 10

Radiatile X

Radiația (razele) X sau radiația (razele) Röntgen sunt radiații electromagnetice


ionizante, cu lungimi de undă mici, cuprinse între 0,01 și 100 Å (ångström). Razele X
formează radiația X, o formă de radiație electromagnetică. Cele mai multe raze X au o
lungime de undă cuprinsă între 0,01 și 10 nanometri, corespunzând frecvențelor
cuprinse între 30 petahertz și 30 exahertz (3 × 1016 Hz până la 3 × 1019 Hz) și energii
cuprinse între 100 și 100 keV. Lungimile de undă cu raze X sunt mai scurte decât cele
ale razelor UV și de obicei sunt mai lungi decât cele ale radiațiilor gamma. În multe
limbi, radiația X este menționată cu termeni care denotă radiația Röntgen, după ce
omul de știință german Wilhelm Röntgen ,care de obicei este creditat ca descoperitor,
și care l-a numit radiația X pentru a indica un tip de radiație necunoscut .
Descoperirea razelor X :
În timpul unor experimente, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen, bombardând
un corp metalic cu electroni rapizi, a descoperit că acesta emite radiații foarte
penetrante, radiații pe care le-a denumit raze X (descoperire realizată în anul 1895).
Radiațiile X au fost numite mai târziu radiații Roentgen sau Röntgen.
Fizicianul german Wilhelm Röntgen este de obicei creditat ca descoperitor de raze X în
1895, deoarece el a fost primul care le studiază sistematic, deși nu este primul care a
si observat efectele. El este și cel care le-a dat denumirea de "raze X" (care semnifică
o cantitate necunoscută ), deși multe altele le-au denumit "raze Röntgen" (și
radiografiile asociate cu raze X ca "Röntgenograme") pentru la câteva decenii după
descoperirea lor și chiar și până în prezent în unele limbi, inclusiv în limba germană a
lui Röntgen.
S-au găsit raze X provenind din tuburile Crookes, tuburi experimentale de descărcare
inventate în jurul anului 1875, de către oamenii de știință care investigau razele
catodice, adică grinzile electronice energetice, create mai întâi în tuburi. Tuburile
Crookes au creat electroni liberi prin ionizarea aerului rezidual în tub printr-o tensiune
DC ridicată de oriunde între câțiva kilovolți și 100 kV. Această tensiune a accelerat
electronii proveniți de la catod la o viteză suficient de mare încât au creat raze X atunci
când au lovit anodul sau peretele de sticlă al tubului. Multe dintre tuburile timpurii ale
Crookes au radiat, fără îndoială, raze X, deoarece cercetătorii timpurii au observat
efecte care le puteau fi atribuite, după cum este detaliat mai jos. Wilhelm Röntgen a
fost primul care le studiază sistematic, în 1895.
Descoperirea razelor X a stimulat o adevărată senzație. Biograful Röntgen, Otto
Glasser, a estimat că numai în 1896 au fost publicate 49 de eseuri și 1044 articole
despre noile raze. [8] Aceasta a fost probabil o estimare conservatoare, dacă se
consideră că aproape fiecare lucrare din întreaga lume a raportat în mod extensiv
despre noua descoperire, cu o revistă, cum ar fi Știința, dedicându-i numai 23 de
articole în acel an. Reacțiile senzationiste la noua descoperire includ publicații care
leagă noul tip de raze de teoriile oculte și paranormale, cum ar fi telepatia.
Cercetarea timpurie :
Utilizarea razelor X în scopuri medicale (care a evoluat în domeniul radioterapiei) a fost
pionieră de către maiorul John Hall-Edwards din Birmingham, Anglia. Apoi, în 1908, el
a trebuit să aibă brațul stâng amputat din cauza răspândirii dermatitei cu raze X pe
brațul lui
În 1914 Marie Curie a dezvoltat mașini radiologice pentru a sprijini soldați răniți în
primul război mondial Mașinile ar permite imagistica rapida cu raze X de soldați răniți
pe câmpul de luptă, astfel chirurgii ar putea rapid și să opereze cu mai multă acuratețe.
Din anii 1920 până în anii 1950, mașinile cu raze X au fost dezvoltate pentru a ajuta la
montarea încălțămintei și au fost vândute la magazinele de încălțăminte comerciale]
Preocupările privind impactul utilizării frecvente sau prost controlate au fost exprimate
în anii 1950care au dus la sfârșitul final al practicii în deceniul respectiv . Microscopul
cu raze X a fost dezvoltat în anii 1950.
Observatorul de raze X din Chandra, lansat pe 23 iulie 1999, a permis explorarea
proceselor foarte violente din univers care produc raze X. Spre deosebire de lumina
vizibilă, care oferă o imagine relativ stabilă asupra universului, universul cu raze X este
instabil. Ea prezintă stele care sunt rupte de găuri negre, coliziuni galactice și novae și
stele neutronice care creează straturi de plasmă care apoi explodează în spațiu.
Un dispozitiv cu laser cu raze X a fost propusă ca parte a Inițiativa de Apărare
Strategică Administrației Reagan în 1980, dar singurul test al dispozitivului (un fel de
laser „blaster“ sau rază a morții, alimentat de o explozie termonucleară) a dat rezultate
neconcludente. Din motive tehnice și politice, proiectul general (inclusiv cel cu laser cu
raze X) a fost de-finanțat (deși a fost ulterior reînviat de către administrația Bush ca o
apărare națională antirachetă folosind diferite tehnologii).
Imagistica cu raze X cu contrast de fază se referă la o varietate de tehnici care
utilizează informația de fază a unui fascicul de raze X coerent pentru a imagina
țesuturile moi. A devenit o metodă importantă pentru vizualizarea structurilor celulare și
histologice într-o gamă largă de studii biologice și medicale. Există mai multe
tehnologii utilizate pentru imagistica cu contrast de fază cu raze X, toate folosind
principii diferite pentru a converti variațiile de fază în razele X care apar din obiect în
variații de intensitate. Acestea includ contrast de fază bazat pe propagare,
interferometrie cu talbot, imagistică îmbunătățită prin refracție, și interferometrie cu
raze X. Aceste metode oferă un contrast mai mare comparativ cu imagistica cu raze X
de absorbție normală, ceea ce face posibilă vizualizarea detaliilor mai mici. Un
dezavantaj este că aceste metode necesită un echipament mai sofisticat, cum ar fi
sursele de raze X de sincrotron sau microfoc, optica cu raze X și detectoarele cu raze
X de înaltă rezoluție.
Interactiunea cu material :
Razele X interacționează cu materia în trei moduri principale, prin fotoabsorbție,
împrăștiere Compton și împrăștiere Rayleigh. Rezistența acestor interacțiuni depinde
de energia razelor X și de compoziția elementară a materialului, dar nu și de
proprietățile chimice, deoarece energia fotonilor cu raze X este mult mai mare decât
energiile de legare chimice. Absorbția fotoabsorbției sau fotoelectrică este mecanismul
de interacțiune dominant în regimul cu raze X moi și pentru energiile mai joase ale
raze X. La energii mai mari, împrăștierea Compton domină.

Proprietati :
Fotonii cu raze X transporta suficientă energie pentru a ioniza atomii și pentru a
întrerupe legăturile moleculare. Aceasta face ca acesta să fie un tip de radiație
ionizantă și, prin urmare, dăunătoare țesutului viu. O doză foarte ridicată de radiații
într-o perioadă scurtă de timp provoacă boală prin radiații, în timp ce dozele mai mici
pot da un risc crescut de cancer indus de radiații. În imagistica medicală, acest risc
crescut de cancer este, în general, mult mai mare decât beneficiile examinării.
Capacitatea ionizantă a razelor X poate fi utilizată în tratamentul cancerului pentru a
ucide celulele maligne folosind radioterapia. De asemenea, este utilizat pentru
caracterizarea materialelor utilizând spectroscopia cu raze X.
Lungimea de atenuare a razelor X în apă arătând marginea de absorbție a oxigenului
la 540 eV, dependența de energia 3 a fotosaborbției, precum și o nivelare la energii
fotonice mai mari din cauza împrăștierii Compton. Lungimea atenuării este de
aproximativ patru ordine de mărime mai mare pentru razele X (jumătatea dreaptă),
comparativ cu razele X moi (jumătatea stângă).
Razele X pot traversa obiecte relativ groase fără a fi mult absorbite sau împrăștiate.
Din acest motiv, razele X sunt utilizate pe scară largă pentru a imagina interiorul
obiectelor opace vizuale. Cele mai des întâlnite aplicații sunt în radiografia medicală și
în scanerele de securitate ale aeroportului, dar tehnicile similare sunt de asemenea
importante în industrie (de exemplu, radiografia industrială și scanarea CT industrială)
și cercetarea (de exemplu CT de animale mici). Adâncimea de penetrare variază cu
câteva ordini de mărime pe spectrul de raze X. Aceasta permite ajustarea energiei
fotonice pentru aplicație astfel încât să asigure o transmisie suficientă prin obiect și în
același timp să asigure un contrast bun în imagine.
Razele X au lungimi de undă mult mai scurte decât lumina vizibilă, ceea ce face
posibilă cercetarea structurilor mult mai mici decât se poate vedea utilizând un
microscop normal. Această proprietate este folosită în microscopia cu raze X pentru a
obține imagini de înaltă rezoluție și, de asemenea, în cristalografia cu raze X pentru a
determina pozițiile atomilor în cristale.
Obținerea razelor X :
În laborator : Razele X se pot obține în tuburi electronice vidate, în care electronii
emiși de un catod incandescent sunt accelerați de câmpul electric dintre catod si anod
(anticatod). Electronii cu viteză mare ciocnesc anticatodul care emite radiații X.
Electronii rapizi care ciocnesc anticatodul interacționează cu atomii acestuia în două
moduri:

 Electronii, având viteză mare, trec prin învelișul de electroni al atomilor anticatodului
și se apropie de nucleu. Nucleul, fiind pozitiv, îi deviază de la direcția lor inițială.
Când electronii se îndepartează de nucleu, ei sunt frânați de câmpul electric al
nucleului; în acest proces se emit radiații X.
 La trecerea prin învelișul de electroni al atomilor anticatodului, electronii rapizi pot
ciocni electronii atomilor acestuia. În urma ciocnirii, un electron de pe un strat
interior (de exemplu de pe stratul K) poate fi dislocat. Locul rămas vacant este
ocupat de un electron aflat pe straturile următoare (de exemplu de pe straturile L, M
sau N). Rearanjarea electronilor atomilor anticatodului este însoțită de emisia
radiațiilor X.

La un sincrotron : Electroni cu o energie de ordinul GeV sunt constrânși la o


orbita aproximativ circulară într-un inel de acumulare, emițând raze X cu un flux
deosebit de ridicat.
Producerea de catre electroni : Razele X pot fi generate de un tub
de raze X, un tub de vid care utilizează o tensiune ridicată pentru a accelera electronii
eliberați de un catod fierbinte la o viteză mare. Electronii cu viteză mare se ciocnesc cu
o țintă metalică, anodul, creând raze X. [67] În tuburile medicale cu raze X, țintă este,
de obicei, tungsten sau un aliaj mai rezistent la fisuri de rhenium (5%) și tungsten
(95%), dar uneori molibden pentru aplicații mai specializate, cum ar fi atunci când sunt
necesare raze X mai moi mamografie. În cristalografie, o țintă de cupru este cea mai
obișnuită, iar cobaltul este adesea utilizat atunci când fluorescența din conținutul de
fier din eșantion ar putea altfel să prezinte o problemă.

Producerea de catre ioni pozitivi rapizi : Razele X pot fi de


asemenea produse prin protoni rapizi sau prin alți ioni pozitivi. Emisia de raze X induse
de protoni sau emisia de raze X induse de particule este larg utilizată ca procedură
analitică.

Producerea in fulger prin descarcari in laborator :


Radiografiile sunt, de asemenea, produse în fulgere însoțitoare de fulgere terestre
gamma. Mecanismul de bază este accelerarea electronilor în câmpurile electrice
legate de fulgere și producerea ulterioară a fotonilor prin Bremsstrahlung . Aceasta
produce fotoni cu energii de câteva KeV și câteva zeci de MeV. În descărcările de
laborator cu o dimensiune a distanței de aproximativ 1 metru lungime și o tensiune de
vârf de 1 MV, se observă raze X cu o energie caracteristică de 160 keV. O posibilă
explicație este întâlnirea a două fluxuri și producerea de electroni de rulare cu energie
înaltă; simulările microscopice au arătat însă că durata intensificării câmpului electric
între două fluxuri este prea scurtă pentru a produce un număr semnificativ de ciclu -e
electroni.

Proprietățile radiațiilor X:
 în vid ele se propagă cu viteza luminii;
 impresionează plăcile fotografice;
 nu sunt deviate de câmpuri electrice și magnetice;
 produc fluorescența unor substanțe (emisie de lumină); Exemple de substanțe
fluorescente: silicat de zinc, sulfurǎ de cadmiu, sulfurǎ de zinc, care emit lumina
galben-verzuie.
 sunt invizibile, adică spre deosebire de lumină, nu impresionează ochiul omului;
 pătrund cu ușurință prin unele substanțe opace pentru lumină, de exemplu prin
corpul omenesc, lamele metalice cu densitate mică, hârtie, lemn, sticlă ș.a., dar
sunt absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu: plumb). Puterea lor de
pătrundere depinde de masa atomică și grosimea substanței prin care trec.
 ionizeazǎ gazele prin care trec. Numǎrul de ioni produși indica intensitatea
radiațiilor. Pe această proprietate se bazeazǎ funcționarea detectoarelor de radiații.
 au acțiune fiziologicǎ, distrugând celulele organice, fiind, în general, nocive pentru
om. Pe această proprietate se bazeazǎ folosirea lor în tratamentul tumorilor
canceroase, pentru distrugerea țesuturilor bolnave.

Utilizari :
 Cristalografia cu raze X în care se înregistrează modelul obținut prin difracția
razelor X prin rețeaua de atomi într-un cristal, distanțat îndeaproape, și apoi analizat
pentru a descoperi natura acestei laturi. La începutul anilor 1990, s-au efectuat
experimente în care straturile cu câteva atomi groase de două materiale diferite au
fost depuse într-o secvență Thue-Morse. Obiectivul rezultat a fost găsit a produce
modele de difracție cu raze X. [110] O tehnică înrudită, difracția fibrelor, a fost
folosită de Rosalind Franklin pentru a descoperi structura dublu elicoidală a ADN-
ului. [111]
 Astronomia cu raze X, care este o ramură observațională a astronomiei, care se
ocupă de studiul emisiei de raze X din obiecte celeste.
 Analiza microscopică cu raze X, care utilizează radiații electromagnetice în banda
de raze moi pentru a produce imagini cu obiecte foarte mici.
 Fluorescența cu raze X, o tehnică în care sunt generate raze X în interiorul unui
eșantion și sunt detectate. Energia de ieșire a razelor X poate fi utilizată pentru a
identifica compoziția eșantionului.
 Radiografia industrială utilizează raze X pentru inspecția părților industriale, în
special a sudurilor.
 Autentificarea și controlul calității, radiografia este utilizată pentru autentificarea și
controlul calității produselor ambalate.
 Industrial CT (tomografia computerizată) este un proces care utilizează
echipamentele cu raze X pentru a produce reprezentări tridimensionale ale
componentelor atât pe plan extern, cât și pe plan intern. Aceasta se realizează prin
procesarea pe calculator a imaginilor de proiecție ale obiectului scanat în multe
direcții.
 Picturile sunt adesea raze X pentru a descoperi substraturi și pentimenți, modificări
în cursul picturii sau restaurători ulteriori. Mulți pigmenți, cum ar fi plumbul alb, arată
bine în radiografii.
 Spectromicroscopia cu raze X a fost utilizată pentru a analiza reacțiile pigmenților în
picturi. De exemplu, în analiza degradării culorii în picturile lui van Gogh [113] Arta
fotografica cu ajutorul razelor X.
 Dispozitivele de scanare pentru bagajele de securitate din aeroport folosesc raze X
pentru inspectarea interiorului bagajelor pentru amenințări de securitate înainte de
încărcarea pe aeronave.
 Controalele pentru camionul de control al conturului utilizează raze X pentru
inspectarea interiorului camioanelor.
 Arta fotografică și arta fotografică, utilizarea artistică a raze X, de exemplu lucrările
lui Stane Jagodič
 Îndepărtarea părului cu raze X, o metodă populară în anii 1920, dar acum interzisă
de FDA. [114]
 Fluoroscoapele de încălțăminte au fost popularizate în anii 1920, interzise în SUA în
anii 1960, interzise în Marea Britanie în anii 1970 și chiar mai târziu în Europa
continentală.
 Roentgen stereophotogrammetry este folosit pentru a urmări mișcarea oaselor pe
baza implantării markerilor
 Spectroscopia fotoelectronică cu raze X este o tehnică de analiză chimică bazată
pe efectul fotoelectric, de obicei utilizat în știința suprafeței.
Explozia radiațiilor este utilizarea de raze X de înaltă energie generate de o explozie
de fisiune (o bombă A) pentru a comprima combustibilul nuclear până la punctul de
aprindere prin fuziune (o bombă H).

Vizibilitate : In general, considerată invizibilă pentru ochiul uman, în cazuri


speciale pot fi vizibile raze X. Brandes, într-un experiment la scurt timp după hârtia de
referință din 1895 a lui Röntgen, a raportat după adaptarea întunecată și plasându-și
ochiul în apropierea unui tub de raze X, văzând o strălucire slabă "albastru-cenușie",
care părea să aibă originea în ochiul însuși. ] După ce a auzit acest lucru, Röntgen și-a
revizuit cărțile și a găsit că și el văzuse efectul. Când plasa un tub cu raze X pe partea
opusă a unei uși de lemn, Röntgen observase aceeași strălucire albastră, care părea
că emana din ochiul însuși, dar credea că observațiile sale sunt falsificate pentru că a
văzut efectul numai când a folosit un singur tip de tub. Mai târziu, el și-a dat seama că
tubul care a creat efectul a fost singurul suficient de puternic pentru a face ca
strălucirea să fie vizibilă, iar experimentul a fost ulterior repetabil. Cunoașterea faptului
că razele X sunt de fapt vizibile puțin pentru ochiul liber adaptat la întuneric au fost în
mare parte uitate astăzi; acest lucru se datorează, probabil, dorinței de a nu se repeta
ceea ce ar putea fi văzut acum ca un experiment periculos și potențial dăunător cu
radiații ionizante. Nu se știe ce mecanism exact în ochi produce vizibilitatea: ar putea fi
datorată detectării convenționale (excitarea moleculelor de rodopsină din retină),
excitației directe a celulelor nervoase retiniene sau detectării secundare prin
intermediul, de exemplu, a inducției cu raze X de fosforescență în globul ocular cu
detectarea retiniană convențională a luminii vizibile produse secundar.
Deși razele X sunt altfel invizibile, este posibil să se vadă ionizarea moleculelor de aer
dacă intensitatea fasciculului de raze X este suficient de mare.
Razele X moi si dure :
Razele X cu energii fotonice ridicate (mai mari de 5-10 keV, sub lungimea de undă de
0,2-0,1 nm) se numesc raze X dure, în timp ce cele cu energie mai mică se numesc
raze X moi. Datorită capacității lor de penetrare, razele X sunt utilizate pe scară largă
pentru a imagina interiorul obiectelor, de exemplu în radiografia medicală și securitatea
aeroportului. Termenul de raze X este folosit metonimic pentru a se referi la o imagine
radiografică produsă utilizând această metodă, în plus față de metoda în sine.
Deoarece lungimile de undă ale razelor X sunt similare cu dimensiunile atomilor, ele
sunt, de asemenea, utile pentru determinarea structurilor de cristal prin cristalografie
cu raze X. Prin contrast, razele X moi sunt ușor absorbite în aer; lungimea atenuării a
600 de eV (~ 2 nm) raze X în apă este mai mică de 1 micrometru.

Razele Gamma :
Nu există un consens pentru definirea unei distincții între razele X și razele
gamma. O practică obișnuită constă în a face distincția între cele două tipuri
de radiații bazate pe sursa lor: razele X sunt emise de el ectroni, în timp ce
razele gamma sunt emise de nucleul atomic. Această definiție are mai multe
probleme: alte procese pot, de asemenea, genera aceste fotoni de mare
energie sau, uneori, metoda de generare nu este cunoscută. O alternativă
comună este distingerea radiației X și gamma pe baza lungimii de undă (sau,
echivalent, a frecvenței sau a energiei fotonice), cu radiații mai scurte decât
unele lungimi de undă arbitrare, cum ar fi 10-11 m (0,1 Å), definite ca radiații
gamma [60]. Acest criteriu atribuie un foton unei categorii neechivoce, dar
este posibilă numai dacă este cunoscută lungimea de undă. (Unele tehnici de
măsurare nu fac distincția între lungimile de undă detectate.) Cu toate
acestea, aceste două definiții coincid deseori, deoarece radiațiile
electromagnetice emise de tuburile cu raze X au în general o lungime de
undă mai mare și o energie fotonică mai mică decât radiația emisă de
nucleele radioactive. Ocazional, un termen sau altul este utilizat în contexte
specifice datorită precedentului istoric, bazat pe tehnica de măsurare (de
detecție) sau pe baza utilizării intenționate, mai degrabă decât a lungimii de
undă sau a sursei. Astfel, razele gama generate pentru utilizări medicale și
industriale, cum ar fi radioterapia, în intervalul de 6 -20 MeV, pot fi, în acest
context, menționate și ca raze X.
Radiația alfa :
la trecerea prin substanță, suferă 3 tipuri de interacțiuni: ciocnire, frânare în câmp
electric și captura de către nucleu. Probabilitatea cea mai mare o are ciocnirea. În
urma ciocnirii unei particule alfa cu un atom se poate produce o excitare a acestuia,
urmare a ridicării unui electron pe un nivel superior de energie. Câmpul electric al
particulei alfa în mișcare acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea
electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor
emite radiații Röentgenelectromagnetice (caracteristica, x). Tot prin interacțiunea cu
păturile electronice ale atomului, radiațiile α pot produce smulgerea unor e- din atomii
respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele
de ionizare. De multe ori, electronii smulși se pot atașa unor atomi neutri, care devin
ioni negativi (în ansamblu, la un act de ionizare se produc o pereche de ioni). Dacă e-
smulși pot genera la rândul lor ionizari, ei constituie radiație delta. Franarea în câmp
electric a radiației α înseamnă interacții succesive, în urma cărora particulele pierd
energie până când, sub o anumita limită, nu mai pot produce ionizari. În acest stadiu,
particulele α captează 2 electroni din mediu și se transformă în atomi de He (Heliu).

Radiația gama :
Sunt unde electromagnetice de frecvențe foarte mici produse de interacțiuni
între particule atomice, cum ar fi la dezintegrările radioactive sau la ciocnirea
și crearea unei perechi electron – positron

Ciurescu Radu

S-ar putea să vă placă și