Sunteți pe pagina 1din 30

MORFOLOGIA

ŞI ANATOMIA
PLANTELOR

CUPRINS
Citologia. Părţile componente ale celulei vegetale. Diviziunea celulară.
Histologia. Clasificarea şi descrierea ţesuturilor vegetale
Morfologia şi anatomia organelor vegetative ale plantelor
Înmulţirea plantelor. Floarea la Magnoliophyta. Fructul şi sămânţa

1
EVALUARE

Tipul de evaluare Forme de evaluare Procent din nota finală


(%)
Examen examen scris 60
Evaluare pe teste periodice şi finale 20
parcurs
Prezenta la lucr. sondaj saptamanal 20
practice si curs

BIBLIOGRAFIE

Sîrbu C. 2013 – Morfologia şi anatomia plantelor – note de curs.


Turenschi E., Pascal P., Sîrbu C., Paraschiv Luminiţa-Nicoleta, 1998 - Lucrări
practice - Botanică. Univ. Agron. Iaşi.
Zanoschi V., Toma M., 1990 - Curs de Botanică. Partea I -a, Anatomie şi Morfologie.
Inst. Agron. Iaşi.
Zanoschi V., Toma C., 1985 – Morfologia şi anatomia plantelor cultivate, Ed. Ceres,
Bucureşti.

NOTĂ: numeroase imagini utilizate in aceste note de curs sunt preluate din diferite
surse, inclusiv de pe internet.

CELULA VEGETALĂ
Celula este unitatea structurală şi funcţională fundamentală a
organismelor vii
Forma celulelor este foarte variată:
În cazul organismelor unicelulare, celulele pot fi ovale,
sferice, cilindrice, eliptice, cubice, spiralate, curbate etc.
La plantele superioare, forma celulelor depinde de tipul
tesutului din care fac parte, de funcţiile îndeplinite etc., putând
fi: poligonale, reniforme, stelate, sferice, halteriforme etc.
După raportul dintre lungimea şi lăţimea lor, celulele sunt:
parenchimatice (L / l ≤ 2) şi prozenchimatice (L / l > 2)
Mărimea celulelor este, în general de ordinul zecilor sau
sutelor de microni (1 micron = 10 -3 mm)

2
Numărul celulelor

Colonie de Synura sp.


Euglena sp. organisme
[staff.tuhsd.k12.az.us] unicelulare [zoology-quest.blogspot.com]

Ulothryx sp. Citrullus vulgaris


[protist.i.hosei.ac.jp ]

organisme pluricelulare

Structura celulei
Celula este alcătuită din mai multe unităţi structurale şi funcţionale
numite organite.
Organitele vii ale celulei formează protoplasma, iar cele lipsite de
viaţă formează paraplasma.

Protoplasma Paraplasma

-Citoplasma, -Peretele celular


-Nucleul -Vacuolele şi alte incluziuni lichide
-Reticulul endoplasmatic (RE) -Incluziunile ergastice solide
-Plastidele (grăuncioarele de amidon, aleuronă,
-Condriozomii cristalele celulare),
-Ribozomii (granulele lui Palade)
-Dictiozomii (aparatul Golgi)
-Sferozomii
-Lizozomii
etc.

3
Schema structurii celulei [cmapspublic.ihmc.us]

1. CITOPLASMA
este masa fundamentală a celului vii, care se prezintă ca un sistem coloidal complex şi
în care sunt incluse toate celelalte organite.
Rol: înglobează toate organitele celulei cu excepţia peretelui celular; este sediul unor
importante procese biochimice şi fiziologice de care depinde viaţa celulei
Compoziţie chimică foarte complexă: apă, substanţe minerale (majoritatea
elementelor chimice cunoscute, în stare liberă sau combinată), substanţe organice
(proteine, lipide, glucide, biocatalizatori, antibiotice etc.)
Ultrastructura citoplasmei: hialoplasmă, membrane plasmatice (plasmalema şi
tonoplastul), peroxizomii, glioxizomii şi microtubulii
Hialoplasma (citoplasma fundamentală) este substanţa fundamentală a citoplasmei,
care înglobează organitele celulare şi la nivelul căreia se desfăşoară toate procesele
vitale caracteristice citoplasmei.
Plasmalema este o membrană extrem de subţire (75 Å), care delimitează citoplasma la
contanctul cu peretele celular. Tonoplastul este o membrană asemănătoare cu
plasmalema, care separă citoplasma de sucul celular (delimitează vacuolele).
Cele două membrane sunt semipermeabile, reglând schimbul de substanţe dintre celulă
şi mediu. În structura lor se află o pătură bistratificată şi impermeabilă de lipide bipolare,
în care sunt înglobate molecule proteice cu rol de transport selectiv.

4
Lipide bipolare proteine

Structura plasmalemei – modelul “mozaicului fluid” [www.scrigroup.com ]

Peroxizomii sunt formaţiuni foarte mici (se văd doar la


microscopul electronic), de formă sferică, care intervin în
procesul de respiraţie celulară.
Glioxizomii se deosebesc de peroxizomi prin faptul că ei
participă la realizarea ciclului glioxilic (transformarea
grăsimilor în glucide).
Microtubulii sunt microfilamente extrem de subţiri, cu rol în
procesele de mişcare celulară.
Peroxizomi [medicoreview.blogspot.com ] Microtubuli [www.imb-jena.de ]

5
2. RETICULUL ENDOPLASMATIC
Este un sistem complex de canale, vezicule, cisterne, ramificate şi interconectate, care
străbat celula de la membrana nucleară până la plasmalemă.
Suprafaţa RE poate fi rugoasă (asociată cu ribozomi) sau netedă (fără ribozomi)
Rol.: -transportul intra- şi inter-celular al diferitelor substanţe;
-sinteza unor proteine
-formarea peretelui celular
- formarea plasmodesmelor
- formarea sferozmilor

Reticulul endoplasmatic rugos


[course1.winona.edu]

Reticulul endoplasmatic neted


[www.visualphotos.com ]

3. NUCLEUL
Este un organit mai refringent (dens şi întunecat) decât citoplasma, care apare în
celulă ca un corpuscul mai întunecat.
Nucleul este caracteristic doar celulei eucariote. Celulele procariote (bacterii, alge
albastre) sunt lipsite de nucleu. La eucariote, se află de regulă un singur nucleu în
celulă, dar uneori celulele pot fi binucleate sau polinucleate.
celula procariotă celula eucariotă [waynesword.palomar.edu ]
[www.microscopemaster.com ]

6
Structura nucleului:
-membrana nucleară,
-carioplasma
-cariolimfa,
-nucleolii
-cromatina

membrana nucleol
nucleara cariolimfa cromatina

[www.biologie.uni-hamburg.de]

nucleul

Membrana nucleară este dublă, formată dintr-o foiţă internă şi una externă şi
este străbătută din numeroşi pori, prin care se realizează schimbul de
substanţe dintre nucleu şi citoplsamă.
Cariolimfa este masa fundamentală a nucleului, care înglobează nucleolii şi
cromatina.

Nucleolul este un corpuscul


fără membrană proprie, mai
dens decât restul nucleului şi
deci mai întunecat.
Rol:
-în mecanismul diviziunii
celulare,
-în sinteza ARN şi a pori ai membranei nucleare
proteinelor nucleare [www.art.com ]

7
Cromatina este materialul genetic din nucleu şi se prezintă de regulă sub
forma unor filamente dispuse în reţea sau sub formă granulară.
Este alcătuită din acizi nucleici (ADN, ARN) şi proteine asociate acestora (ex.
histone).
În timpul diviziunii celulare (profaza), prin spiralizarea şi condensarea puternică
a filamentelor de cromatină, rezultă cromozomii.

[hometestingblog.testcountry.com]

[http://cnx.org/content/m15083/latest/]
CROMOZOMII sunt vizibili în celulă
doar în timpul diviziunii celulare.
În profaza mitozei, cromozomii apar
constricţie
formaţi dintr-o masă fundamentală,
primară
amorfă (matrix), în care sunt
dispuse două filamente identice,
spiralate, numite cromatide.
O cromatidă este alcătuită din două
filamente numite semicromatide
sau cromoneme, dublu spiralizate.
În anumite zone, de-a lungul
cromonemelor, se află nişte porţiuni
mai întunecate (mai puternic
spiralizate), numite cromomere.
Cele două cromatide sunt unite între
ele la nivelul unei constricţii
(constricţia primară), unde se află
centromerul – formaţiune cu rol în
fixarea şi migrarea cromozomilor pe
fusul de diviziune)
cromatide

8
Unii cromozomi prezintă, pe lângă constricţia primară şi o constricţie
secundară, fără centromer (fără rol cinetic), continuată cu o formaţiune numită
satelit.
După poziţia centromerului, cromozomii pot fi: metacentrici (centromer median),
submetacentrici (centromer subterminal) şi acrocentrici (centromer terminal)

Forma generală a cromozomilor


este variată: I, L, X, Z, U, V etc.

metacentric submetacentric acrocentric

Numărul cromozomilor în celulă este constant la fiecare specie.


Numărul total de cromozomi dintr-o celulă somatică formează garnitura cromozomică
şi are simbolul 2n (celulă diploidă).
Fiecare cromozom dintr-o garnitură diploidă prezintă o pereche de aceeaşi mărime,
formă şi cu acelaşi conţinut ereditar, aşadar cromozomii se află în perechi (cromozomi
omologi sau autozomi).
La unele plante (dioice), pe lângă cromozomii omologi se află şi unii cromozomi lipsiţi de
pereche, numiţi heterozomi sau cromozomi sexuali.
Sporii şi gameţii (formaţi în urma diviziunii meiotice), conţin doar jumătate din numărul
de cromozomi ai unei garnituri cromozomice; acest număr se numeşte număr haploid şi
se notează cu n (celule haploide).
Rolul nucleului:
-depozitează şi conservă informaţia ereditară sub forma moleculelor de acizi nucleici ce
constituie cromatina şi cromozomii;
-asigură transmisia nealterată a informaţiei genetice la celulele-fiice rezultate prin
diviziunea unei celule-mamă, ca urmare a fenomenului de replicare a ADN;
-dirijează toate procesele vitale din celulă, prin fenomenele de transcripţie şi translaţie
a informaţiei genetice conţinute.

9
4. PLASTIDELE
Sunt organite vii caracteristice celulei eucariote vegetale (lipsesc la procariote, în
celulele animale, precum şi la ciuperci).
Clasificare (după rolul îndeplinit şi culoarea lor):
Plastide colorate: -fotosintetic active: cloroplaste, feoplaste, rodoplaste
-fotosintetic inactive: cromoplaste
Plastide incolore: leucoplaste

A. CLOROPLASTELE sunt cloroplaste


plastidele verzi, ca urmare a
conţinutului în clorofilă. Sunt
prezente în celulele frunzelor şi a
tuturor celorlalte organe verzi ale
plantelor.
Pot fi sferice, ovoidale, lenticulare,
cu dimensiuni de 1-4 / 4-10 microni.
La unele alge, cloroplastele au
forme particulare (de panglică
spiralată, de stea, clopot etc.), fiind
numite şi cromatofori.

10
Cromatofori la Zygnema sp. [protist.i.hosei.ac.jp ]

 Rolul cloroplastelor: la nivelul lor se desfăşoară funcţia de fotosinteză.

Ultrastructura cloroplastelor:
-membrană dublă externă;
-stroma (subst. fundamentală);
-lamele (tilacoide) stromatice rezultate prin invaginarea foiţei interne a
membranei;
-grana constituită din formaţiuni discoidale suprapuse, ce conţin pigmenţii
fotosintetici

Ultrastructura cloroplastei [www.tutorsglobe.com ]

11
feoplastă B. FEOPLASTELE sunt plastide galbene sau brune,
prezente la algele galbene, aurii, brune, diatomee. Îşi
datorează culoarea predominării pigmenţilor xantofilă
(galbenă) şi fucoxantină (brună).
C. RODOPLASTELE sunt plastidele roşii, întâlnite la
algele roşii. Îşi datorează culoarea predominării
pigmenţilor ficoeritrină (roşie) şi ficocianină (albastră).
[biology.missouristate.edu]
cromoplaste
D. CROMOPLASTELE au culoarea
roşie, galbenă, portocalie datorită
pigmenţilor: carotina, xantofila,
licopenul.
Sunt frecvente în mezofilul petalelor,
pericarpul fructelor coapte (ex. la
ardei, roşii), tegumentul seminţelor,
unele rădăcini (ex. la morcov).
Rol biologic indirect: atragerea prin
coloritul viu imprimat, a păsărilor,
insectelor sau a altor animale care
realizează astfel, polenizarea
încrucişată şi răspândirea fructelor şi [www.biologie.uni-hamburg.de]
seminţelor

E. LEUCOPLASTELE
Sunt plastide incolore, mici,
granulare, prezente atât în organele
aeriene, cât şi în cele subterane.
Se pot transforma în cloroplaste sau
cromoplaste prin acumularea
pigmenţilor caracteristici şi
structurarea corespunzătoare.
Se pot transforma în amiloplaste
(grăuncioare de amidon), dacă în
stroma lor se acumulează amidonul

amiloplaste (grăuncioare de
amidon) în celulele
tuberculului de cartof.

12
5. CONDRIOZOMII
Sunt organite vii prezente în toate celulele eucariote, cu
dimensiuni de 0,2-2 microni, de formă sferică sau ovală
(mitocondrii), sau alungite (condrioconte).
Ultrastructura condriozomilor:
-membrană dublă externă;
-stroma (subst. fundamentală);
-lamele (criste, tubuli) rezultate prin invaginarea foiţei interne a
membranei;
-pe suprafaţa cristelor sau a tubulilor se află nişte corpusculi
sferici, pedicelaţi, numiţi oxizomi, la nivelul cărora se află
enzimele fosforilării oxidative şi ale transferului de electroni, ce
intervin în procesele de respiraţie celulară (oxido-reducere).
Rolul condriozomilor: producerea energiei necesare tuturor
proceselor vitale din celulă, prin descompunerea substratului
nutritiv

Ultrastructura uniui condriozom [introducingorganelles.weebly.com ]

13
6. RIBOZOMII (granulele lui Palade)

[www2.estrellamountain.edu]

Ribozomii sunt organite vii, foarte mici (cca. 100 Å), de natură ribonucleoproteică,
bogate în ARN, prezente în citoplasmă, nucleu, cloroplaste, condriozomi, liberi sau
asociaţi între ei sau cu RE rugos.
La nivelul ribozomilor se desfăşoară procesul de translaţie a informaţiei genetice, adică
de sinteză a proteinelor celulare specifice (vezi schema urmatoare).
Sunt constituiţi dintr-o subunitate mică şi una mare, care se ansamblează între ele

Reprezentare schematică a fenomenului de translaţie, în urma căruia se sintetizează


o proteină, pe seama informaţiei genetice din nucleu [www.amshay.com ]

14
7. DICTIOZOMII
Dictiozomii sunt formaţiuni lamelare, constituite din numeroase discuri suprapuse şi
unite în partea lor centrală, cu marginile libere, ondulate şi puţin recurbate. De la
marginea liberă a discurilor se detaşează mereu vezicule mici, sferice, care migrează în
citoplasmă.
Rol: în rocesul de secreţie celulară şi de sinteză a polizaharidelor, având astfel un rol
important în sinteza peretelui celular în timpul citochinezei; în transportul intracelular a
substanţelor
Totalitatea dictiozomilor din celulă formează Aparatul Golgi.

[www.biology.iupui.edu]

[www.asknature.org]

7. SFEROZOMII

Sferozomii sunt organite foarte mici


(0,4-1,6 microni, la nivelul cărora se
sintetizează lipide. Ei rezultă din
porţiuni terminale ale RE, care se
umflă, şi treptat, pe măsură ce
acumulează tot mai multe lipide, se
detaşează complet de RE.
8. LIZOZOMII
Lizozomii sunt organite foarte mici (1-
0,4-1 microni), cu o membrană simplă,
ce conţin enzime hidrolitice (în afară
de lipază), cu rol în digestia
intracelulară. Sunt implicaţi în nutriţia
celulei vegetale.

15
9. PERETELE CELULAR
Este un organit specific celulei vegetale (lipseşte la celulele animale), care delimiteaza
celulela, îi conferă o anumită formă şi o protejează de acţiunea factorilor externi.
Celulele prevăzute cu perete se numesc dermatoplaste spre deosebire de cele fără
perete rigid numite gimnoplaste.

dermatoplaste

www.biologie.uni-hamburg.de

Structura peretelui
celular:
-membrana primară – de
natură celulozică; se
formează pe timpul
creşterii celulei;
-membrana secundară –
de natură celulozică, se
formează după încetarea
creşterii celulei,
adăugându-se peste
membrana primară, către
interiorul celulei;
-membrana terţiară – de
natură necelulozică
(amorfă).
Între pereţii celulelor
învecinate se află lamela
mediană, de natură
pectică

[www.studyblue.com]

16
Membrana primară şi cea secundară sunt constituite din macromolecule de celuloză
dispuse în microfibrile, care apoi formează macrofibrile aşezate în reţea. Acestea sunt
înglobate într-o materie amorfă alcătuită din apă, hemiceluloză, substanţe pectice şi alte
substanţe (taninuri, lignina, caloza, suberina, cutina, răşini SiO2, CaCO3 etc.)

MACROFIBRILĂ

[www.biologia.edu.ar ]

Dispunerea în reţele regulate a


microfibrilelor de celuloză în cadrul
membranei primare
[www.botany.utexas.edu ]

17
Peretele celular este străbătut de numeroşi pori prin care se face schimbul de
substanţe între celulele vecine. Porii pot fi simpli sau areolaţi (v. figura).
Punţile de protoplasmă care trec de la o celulă la alta prin porii din pereţii
celulari poartă numele de plasmodesme.

Por areolat
Por simplu

[www.tutorsglobe.com]

Formarea peretelui celular are loc la sfârşitul diviziunii celulare, cu


participarea fusului de diviziune, a agaratului Golgi şi a RE.
Mai întâi se formează o membrană primitivă (lamela mediană), constituită
din substanţe pectice aduse de către veziculele golgiene.
Peste aceasta, protoplaştii celor două celule fiice depun straturi succesive de
celuloză, formându-se astfel, membrana primară;
Anumite porţiuni ale acestei membrane, străbătute de terminaţii ale RE,
rămân neîngroşate şi vor constitui porii din pereţii celulari, prin care celulele vor
putea comunica între ele.
După încetarea creşterii în volum a celulei, peste membrana primară se
depun alte straturi de celuloză, ce formează membrana secundară.
Creşterea peretelui celular are loc:
în suprafaţă (cât timp celula este tânără), prin intercalarea unor noi
microfibrile în ochiurile reţelei de celuloză, lărgite datorită presiunii
exercitate de protoplast,
în grosime (după încetarea creşterii în suprafaţă), prin suprapunerea de
noi pături de celuloză peste cele existente.

18
Modificări secundare a peretelui celular.
După formarea sa, peretele celular poate suferi o serie de modificări secundare şi
anume: cutinizarea cerificarea, suberificarea, mineralizarea, lignificarea, gelificarea şi
lichefierea.
Cutinizarea constă în impregnarea şi acoperirea peretelui extern al celulelor
epidermice cu o substanţă grasă numită cutină, secretată de către celulă şi care în
contact cu aerul se întăreşte, formând o peliculă impermeabilă, numită cuticulă.
Cerificarea este depunerea unui strat de ceară pe suprafaţa peretelui extern al celulor
epidermice.

Cuticula [www.vcbio.science.ru.nl ]

Fructe de prun acoperite de


ceară (pruină)

Suberificarea constă în depunerea unei substanţe grase (suberina) pe faţa înternă a


membranei primare. Prin suberificare, aceste membrane devin impermeabile şi elastice,
dar celulele mor, luând naştere un ţesut protector mort numit suber.

suber

[www.biologie.uni-hamburg.de]

19
Lignificarea este procesul de
impregnare a membranei cu lignină;
aceasta ocupă spaţiile dintre
microfibrile, cimentându-le puternic.
Membranele lignificate sunt dure,
rezistente şi se găsesc în special în
celulele ţesutului mecanic şi în
îngroşările vaselor de lemn
Mineralizarea constă în
impregnarea membranei cu diferite
substanţe minerale (SiO2 la Poaceae;
CaCO3 la Cucurbitaceae etc), ceea
ce duce la creşterea durităţii şi
rezistenţei membranei.
Gelificarea se realizează datortă
unor supersecreţii de substanţe [http://plantphys.info/plant_physiol
pectice, care se depun în membrană. ogy/basiccytology1.shtml]
În stare uscată, aceasta are un
aspect cornos, iar în prezenţa apei Lichefierea este procesul prin care, sub
se umflă şi se transformă în acţiunea unor fermenţi, membrana celulară
mucilagiu (ex. la celulele tegum. dispare complet, ca de exemplu, la formarea
seminţelor de in, gutui etc.) traheelor sau a laticiferelor articulate.

10. VACUOLA
Vacuola se prezintă sub forma unei vezicule delimitată faţă de citoplasmă prin
tonoplast, iar în interior conţine un lichid numit suc vacuolar, format din apă şi diverse
substanţe minerale (cloruri, sulfaţi etc.) şi organice (proteine, alcaloizi, glicozizi,
antociani oxalaţi etc.) dizolvate în apă.
În celulele tinere, vacuolele sunt mici şi numeroase; pe măsura creşterii celulei,
vacuolele se unesc între ele, devenind din ce în ce mai puţine şi mai mari.

În cele din urmă, în


celula matură se află o
singură vacuolă mare,
centrală, care împinge
spre periferie toate
organitele
protoplasmei; spre
exemplu, într-o astfel
de celulă, nucleul este
situat periferic şi are o
formă lenticulară,
datorită presiunii la
care este supus de
către vacuolă.

20
[biology.unm.edu ]

Rolul vacuolelor:
Depozitează tot excesul de apă din celulă, asigurând
citoplasmei un grad de imbibiţie optim pentru desfăşurarea
proceselor vitale;
Depozitează o serie de substanţe toxice (oxalaţi, alcaloizi,
glicozizi etc.), făcându-i, astfel, inofensivi faţă de protoplasmă;
Asigură turgescenţa celulară, care contribuie la susţinerea
organelor plantelor;
Prin diferenţa de presiune osmotică între sucul vacuolar şi
soluţiile existente în mediul extracelular, vacuola permite schimbul
de apă între celulă şi mediu

21
uleiuri eterice (în tanininuri (în scoarţa mucilagii (în tulpinile
frunzele de Magnolia) de Quercus) de Cactaceae)

ALTE INCLUZIUNI LICHIDE

11. INCLUZIUNI ERGASTICE SOLIDE

Sunt formaţiuni solide produse de protoplasmă, de natură chimică variată (proteine,


amidon, săruri organice sau minerale).
Există trei tipuri de incluziuni solide:
 Grăuncioarele de amidon
 Grăuncioarele de aleuronă
 Cristalele celulare

GRĂUNCIOARELE DE AMIDON (AMILOPLASTELE)


 Sunt leucoplaste în care s-a depozitat amidonul, sub forma unor straturi
succesive, în jurul unei zone de condensare numită hil (acesta poate avea un
aspect punctiform, ca la cartof, grâu etc, sau se prezintă sub forma unei
crăpături alungite şi ramificate, ca la fasole);
 Se întâlnesc în celulele seminţelor, tuberculilor, bulbilor, rizomilor, rădăcinilor
etc.
 După structura lor, grăuncioarele de amidon sunt de trei tipuri: simple (tipul
obişnuit); compuse (două sau mai multe grăuncioare simple strâns alăturate,
fiecare având hil şi straturi proprii de amidon) şi semicompuse (două sau trei
grăuncioare cu hil şi straturi proprii de amidon, inconjurate de câteva straturi
comune).
 Adeseori, straturile succesive de amidon din jurul hilului, fiind mai bogate sau
mai sarace în apă, apar la microscop mai întunecate, respectiv mai stralucitoare,
caz în care se spune că grăuncioarele au o stratificare evidentă.

22
Forma (sferică, ovală, alungită etc), mărimea (3-100 µ) şi structura grăuncioarelor de
amidon sunt constante la aceeaşi specie, dar diferă de la o specie la alta.

Amidonul este o substanţă glucidică complexă, rezultată prin polimerizarea câtorva mii
de molecule de glucoză, fiind deci o substanţă nutritivă foarte importantă.
Tratat cu I în IK, amidonul se colorează în albastru-violet.

amiloplaste (la Solanum tuberosum)

amiloplaste (la Triticum aestivum) [en.wikipedia.org ]

GRĂUNCIOARELE DE
ALEURONĂ
grăuncioarele de aleuronă
reprezintă substanţe proteice de
rezervă, din seminţele multor
plante, rezultate din
deshidratarea şi fragmentarea
vacuolelor incărcate cu
substanţe proteice.

spre exemplu, în cotiledoanele seminţelor de fasole, grăuncioarele de aleuronă se


prezintă ca nişte formaţiuni sferice, mici, imprăştiate în citoplasmă, printre grăuncioarele
de amidon;

23
în seminţele de grâu grăuncioarele de aleuronă se află în celulele periferice ale
albumenului, ce formează un strat conţinuu, imediat sub tegumentul seminal etc.

celule cu celule cu
aleuronă amiloplaste

Secţiune prin sămânţa de grâu (Triticum aestivum)

CRISTALELE CELULARE
Cristalele celulare constituie substanţe de excreţie;
În celulele plantelor se întâlnesc mai ales cristale de oxalat de calciu sau CaCO3;
Au formă foarte variată: aciculară, în forma de prismă, piramidă, romboedru, octoedru
etc.
Uneori, prin unirea în partea mediană a două sau mai multor cristale, rezultă
corpusculi în formă de cruce, X, sau sub forma unor ursini (formaţiuni compacte, cu
numeroase colţuri libere);
În celulele frunzelor de Ficus, se întâlnesc formaţiuni în forma unui strugure (cistoliţi),
formate din granule de CaCO3 depuse pe un schelet celulozic.

Diferite tipuri de cristale celulare [intranet.tdmu.edu.ua ]

24
DIVIZIUNEA CELULARĂ
Existenţa tuturor organismelor vii din natură este condiţionată de diviziunea
celulelor, care asigură succesiunea neîntreruptă a generaţiilor celulare, creşterea şi
înmulţirea organismelor;
În funcţie de gradul de evoluţie al organismelor şi de stadiul lor ontogenetic,
există mai multe tipuri de diviziune celulară: sciziparitatea, diviziunea directă,
mitoza şi meioza.
A. SCIZIPARITATEA este caracteristică celulelor procariote şi constă în apariţia
unui perete despărţitor în zona mediană a celulei-mamă, după ce, în prealabil, a
avut loc replicarea materialului ereditar, cu formarea a două celule-fiice egale.

cromozom
circular

B. DIVIZIUNEA DIRECTĂ (amitoza) se întîlneşte la celulele eucariote de la unele


protiste (alge) şi constă în alungirea şi strangularea nucleului cu formarea a doi nuclei-fii;
concomitent şi celelalte componente ale protoplasmei se împart în două părţi egale,
rezultînd două celule fiice, fiecare cu cîte un nucleu

C. MITOZA
Mitoza este tipul obişnuit de diviziune a celulelor somatice la eucariote. În
timpul mitozei, pornindu-se de la o celulă diploidă, rezultă două celule-fiice diploide
(diviziune ecvaţională).
Mitoza se desfăşoară pe durata a patru faze şi anume: profaza, metafaza,
anafaza şi telofaza.

25
Profaza:
cromozomii (bicromatidici) devin vizibili, ca urmare a spiralizării şi condensării
puternice a cromatinei nucleare;
nucleolul şi membrana nucleară se dezorganizează; carioplasma deversează în
citoplasmă;
începe procesul de clivare longitudinală a cromozomilor (separarea longitudinală
a celor două cromatide);
se formează fusul de diviziune, constituit din filamente foarte subţiri, acromatice,
dintre care unele se întind de la un pol al celulei la celălalt, iar altele leagă fiecare
pol cu regiunea ecuatorială a celulei.
Metafaza:
se definitivează clivarea longitudinală a cromozomilor (fiecare cromozom se
împarte în câte două cromatide, rezultând astfel un număr dublu de cromozomi
monocromatidici);
cromozomii monocromatidici rezultaţi din clivarea fiecărui cromozom
bicromatidic, se prind, prin intermediul centromerului, de filamentele fusului de
diviziune şi se aşează faţă-în-faţă în zona ecuatorială a celulei (se formează
‘”placa ecuatorială”)

Anafaza:
Cromozomii monocromatidici se deplasează spre cei doi poli ai
celulei, de-a lungul filamentelor fusului de diviziune: jumătate spre
un pol şi cealaltă jumătate spre celălalt pol
Telofaza:
Cromozomii monocromatidici ajunşi la polii celulei se despiralizează, refăcând
filamentele de cromatină;
Membrana nucleară şi nucleolul reapar, astfel încât, la fiecare pol al celulei-
mamă se formează câte un nucleu cu un număr de cromozomi egal cu cel din
celula-mamă (reţinem totuşi că aceştia sunt cromozomi monocromatidici)
După formarea celor doi nuclei fii, în regiunea ecuatorială a celulei apare un
perete despărţitor (cu participarea dictiozomilor, a RE şi a fusului de diviziune),
care împarte celula-mamă în două celule fiice, fiecare cu câte un nucleu diploid
(citochineză).
***

Celula intră apoi într-o etapă de “repaos” aparent numită interfază, timp în care are
loc procesul de replicare (autocopiere) a ADN, astfel încât în profaza unei noi
mitoze fiecare cromozom va fi din nou bicromatidic (fiecare cromozom
monocromatidic îşi sintetizează cea de-a doua cromatidă).

26
Fazele mitozei: p-profaza, m-metafaza, a-anafaza, t-telofaza

Cazuri particulare de mitoză:


-înmugurirea constă în formarea unei expansiuni laterale în care migrează unul dintre
nucleii rezultaţi prin diviziunea nucleului iniţial (se întâlneşte la drojdii);

-formarea liberă a celulelor constă în diviziunea


succesivă a nucleului, fără ca pereţii despărţitori să
apară în celula-mamă, rezultând astfel celule
plurinucleate (spre exemplu la plasmodiile
mixomicotelor)

-endomitoza constă în aceea că mitoza are loc fără ca membrana nucleară să se


dezorganizeze, astfel încât toţi cromozomii monocromatidici rezultaţi în metafază rămân
în interiorul aceluiaşi nucleu, care va avea, aşadar, un număr dublu de cromozomi faţă
de profază. În acest mod, garnitura cromozomică a celulei se dublează (fenomen numit
autopoliploidizare) (2n → 4n)

27
D. MEIOZA
Este tipul de diviziune prin care iau naştere sporii şi gameţii (celule
specializate pentru înmulţire) la organismele eucariote.
Se desfăşoară în două etape succesive, fiecare cu câte 4 faze şi anume:

Etapa I (reducţională): Etapa II (ecvaţională):


profaza I, profaza II,
metafaza I, metafaza II,
anafaza I, anafaza II,
telofaza I telofaza II.

D.1. ETAPA I (REDUCŢIONALĂ) A MEIOZEI

În această etapă are loc diviziunea unei celule diploide cu formarea a două
celule-fiice haploide (2n → n+n) şi se desfăşoară astfel:

PROFAZA I
cromozomii (bicromatidici) devin vizibili, ca urmare a
spiralizării şi condensării puternice a cromatinei nucleare;
nucleolul şi membrana nucleară se dezorganizează;
carioplasma deversează în citoplasmă;
cromozomii omologi bicromatidici se apropie foarte mult unii
de alţii, iar cromatidele unui cromozom se înfăşoară în jurul
cromatidelor cromozomului omolog, unindu-se în punctele de
contact (chiasme)
în timpul separării ulterioare a cromozomilor omologi are loc
schimbul reciproc de segmente cromozomale între aceştia,
fenomen numit crossing-over (rezultă, aşadar, cromozomi
“hibrizi” sau recombinaţi)
se formează fusul de diviziune, constituit din filamente foarte
subţiri, acromatice, dintre care unele se întind de la un pol al
celulei la celălalt, iar altele leagă fiecare pol cu regiunea
ecuatorială a celulei.
spre deosebire de profaza mitozei, în profaza I a meiozei nu
mai are loc clivarea longitudinală a cromozomilor, aceştia
rămânând bicromatidici.

28
dezintegrarea membranei
nucleare şi apariţia
fusului de diviziune

[www2.estrellamountain.edu]

METAFAZA I
Cromozomii omologi (bicromatidici) se aşează faţă-în-faţă în zona ecuatorială a celulei,
ataşându-se de filamentele fusului de diviziune.
ANAFAZA I
Cromozomii omologi (bicromatidici) migrează spre cei doi poli ai celulei: din fiecare
pereche de cromozomi omologi câte un cromozom se îndreaptă spre un pol, iar celălalt
spre celălalt pol.
TELOFAZA I
Cromozomii, ajunşi la cei doi poli ai celulei, se despiralizează, reconstituind filamentele
de cromatină;
Se reface membrana nucleară şi nucleolul, luând naştere, astfel, la fiecare pol al
celulei-mamă, câte un nucleu haploid (cu jumătate din numărul de cromozomi iniţial);
Formarea nucleilor haploizi este urmată (sau nu) de separarea lor în câte o celulă
independentă, prin apariţia unui perete despărţitor în zona mediană a celulei-mamă.

29
[www2.estrellamountain.edu]

D.2. ETAPA II (ECVAŢIONALĂ) A MEIOZEI

În această etapă, cele două


celule fiice haploide rezultate
în etapa anterioară se divid
formând câte alte două celule
haploide (n → n+n), urmând
aceleaşi transformări ca şi în
cazul unei diviziuni mitotice.

[www2.estrellamountain.edu]

30