Sunteți pe pagina 1din 9

Aplicatii GIS in studiul mediului inconjurator: modele digitale de elevatie si studiul inundatiilor

Introducere

In studierea mediului inconjurator sunt folosite modele digitale de elevatie de catre specialisti; cu
ajutorul acestor modele se pot face masuratori, se pot intocmi harti digitale, care sunt folosite atat de
specialisti, cat si de alte persoane.

Sunt intalnite diferite modele digitale, cu care se lucreaza in GIS. Dintre acestea pot fi amintite:
modelul digital de elevatie, reprezentand distributia spatiala a unor valori de altitudine masurata la un
anumit nivel stabilit, modelul punct, ce reprezinta distributia spatiala a unui parametru care are legatura
cu terenul studiat, modelul digital al terenului, modelul liniar, modelul GRID si modelul TIN.

Caile de obtinere a metodelor digitale sunt urmatoarele: digitizarea manuala, unde datele pot fi
transformate din forma analogica in forma digitala, scanarea sau vectorizarea si metodele fotogrametrice,
ce implica existenta unor imagini satelitare si sifturi satelitare.

Cu ajutorul acestor metode,datele sunt calculate si expuse in tabele. Pentru a folosi sistemul GIS,
mai intai trebuie sa fie inteles. Acest sistem cuprinde mai multe programe, fiecare avand un scop anume.
Cu ajutorul GIS-ului o mare parte din munca specialistilor este redusa, deoarece datele sunt introduse in
calculator si se calculeaza automat.

Programul MapInfo poate fi considerat o unealta principala pentru GIS, deoarece cu ajutorul lui se
poate da locatia unui site doar prin selectarea unei harti sau a codului postal.

Analizele complexe GIS si modelele sunt folosite de sutele de Agentii de Mediu, chiar de pe
retelele lor proprii. Agentiile de Mediu constituie o dezvoltare si un folos pentru Sistemele Informationale
Geografice ( GIS). Un trend notabil este acela de a folosi internetul pentru a distribui datele GIS catre
Agentiile de Mediu si publicul general.

MODELE DIGITALE DE ELEVATIE IN GEOMORFOLOGIA ENVIRONMENTALA. REPREZENTAREA


SUPRAFETELOR INTR-UN SISTEM GIS

(DEFINITII SI TIPURI DE MODELE)

Modelul Digital de Elevatie (DEM) este un tablou ordonat de numere care reprezinta distributia
spatiala a unor valori de altitudine masurate deasupra unui nivel altimetric stabilit. Valorile altimetrice pot
fi valori ale unor puncte din teren sau pot fi valori altimetrice medii ale unor portiuni din terenul analizat.

Spre deosebire de DEM, Modelul Digital al Terenului (DTM) reprezinta distributia spatiala a unei
caracteristici sau parametru care are legatura cu terenul studiat (ex. distributia spatiala a temperaturii
medii sau a gradului de inclinare a pantei) (Moore et al., 1991).

Intr-o baza de date spatiala, suprafetele pot fi reprezentate sub forma de:

1. puncte cu o distributie spatiala neregulata,


2. celule cu suprafete egale (GRID),
3. curbe de nivel digitizate,

1
4. triunghiuri neregulate (TIN)

Modelul Punct este cel mai simplu model de reprezentare a suprafetelor si consta intr-o multime
de puncte cu o distributie spatiala bidimensionala neregulata. Valorile punctelor repreyinta altitudinea.
Desi aceste modele sunt eficiente din punct de vedere al spatiului ocupat pentru stocare, datele necesita
procesare inainte de orice analiza spatiala. Laticea reprezinta o structura bazata pe modelul punct si se
compune dintr-o multime de puncte dispuse regulat, fiecare reprezentand o locatie (x,y,z) pe suprafata.

Modelul Liniar consta prin reprezentarea suprafetelor prin curbe de nivel, variabila z fiind
convertita intr-o caracteristica liniara de aceeasi valoare. Dezavantajul consta in faptul ca datele obtinute
prin alte cai decat digitizarea curbelor de nivel necesita operatii de rearanjare.

Figura 1.1. Reprezentarea suprafetelor intr-un sistem GIS. Modelul Punct, Modelul Liniar (curbe de
nivel), Modelul GRID si Modelul TIN. a.- Celula, unitatea de baza a modelului GRID b.-
Triunghiul, unitatea de baza a modelului TIN

Modelul GRID consta in atribuirea fiecarei celule a cate unui atribut care reprezinta altitudinea
sau valoarea unui anumit parametru in punctul respectiv. Cu cat rezolutia GRID-ului este mai mare cu
atat acuratetea este mai buna. Ca orice alt model, modelul GRID prezinta o serie de avantaje si
dezavantaje. Dintre avantaje putem enumera: procesarea eficienta a datelor (datorita marimii identice a
celulelor care formeaza GRID-ul si datorita distributiei spatiale regulate, analizele pe mai multe straturi se
pot realiza foarte usor), surse de date numeroase (datele spatiale reprezentate in acest model se obtin
aproape pe cale automata din imaginile satelitare si din aerofotograme stereo; de asemenea majoritatea
modelelor digitale de teren sunt disponibile sub forma de GRID). Ca dezavantaje ale acestui model
amintim: volumul mare ocupat pentru stocare, dificultati in cazul unei rezolutii necorespunzatoare si
dificultati in atribuirea valorilor pentru fiecare celula (diferite modele de atribuire sau rezultate diferite).

Modelul TIN (Triangulated Irregular Networks) consta dintr-o retea de triunghiuri dispuse
neregulat bazata pe punctele de elevatie cunoscute. Marimea triunghiurilor variaza in functie de
caracteristicile terenului si de densitatea punctelor utilizate la construirea acestora. Exista mai multe
metode de obtinere a unui TIN, cea mai simpla fiind cea prin unirea fiecarui punct dintr-un set de puncte
cu vecinii acesteia, fara ca liniile sa se intersecteze. Datorita faptului ca fiecare punct din varful unui
triunghi dintr-un TIN are o anumita valoare pentru variabila z triunghiurile pot fi caracterizate prin
inclinarea si orientarea pantei (fig. 2.2)

2
Figura 1.2. Triunghiul – element de baza al
structurii TIN. Punctele A, B si C reprezinta nodurile

Pentru aplicatiite hidrologice, cum ar fi simularile


unor procese sau calcularea unor indici modelele
GRID si TIN sunt cele mai des utilizate.

Tehnici de introducere a datelor spatiale

Modelele digitale de elevatie pot fi obtinute


folosind date provenite din numeroase surse.
Tehnicile de introducere a datelor si metodelor de prelucrare depind de marimea suprafetei studiate, de
acuratetea si precizia dorita sau, pur si simplu, de resursele proiectului.

In continuare vor fi prezentate pe scurt principalele tehnici de introducere a datelor spatiale


utilizate in crearea modelelor digitale de elevatie.

Ridicari Topografice. Prin aceasta metoda se pot obtine date cu o acuratete mare datorita
extinderii reduse a suprafetei analizate si a faptului ca personalul care culege datele din teren poate
acorda o atentie mai mare caracteristicilor terenului putand inregistra pozitia tuturor elementelor
relevante. Aceasta metoda prezinta o serie de dezavantaje cum ar fi costul ridicat si durata de timp
necesara efectuarii unei ridicari, ceea ce duc la aplicabilitatea ei numai in cazul unor proiecte care au in
studiu suprafete de teren mici. Datele obtinute pot fi cu usurinta integrate intr-un sistem GIS.

Figura 1.3. Cai de


obtinere a Metodelor Digitale de
Elevatie

Digitizarea manuala. Datele


referitoare la altimetrie, de pe hartile
topografice existente, pot fi
transformate din forma analogica in
forma digitala prin procesul de
digitizare. Acest proces implica
existenta unei tablete grafice
conectata la un calculator si a unui
soft specializat. Prin digitizare se
inregistreaza pozitia elementelor de
pe harta intr-un sistem de coordonate
propriu digitizorului, procesul in sine
constand in ”redesenarea” tuturor
elementelor care sunt considerate

3
relevante. Avantajele metodei canstau in costul redus si acuratetea buna. Dezavantajul principla il
constituie volumul de munca. Un alt dezavantaj este echipamentul care trebuie adaptat la marimea foilor
de harta topografica.

Scanarea/Vectorizarea. Procesul de scanare reprezinta o alta metoda de conversie a datelor din


forma analogica in forma digitala. Rezultatul unui proces de scanare este o imagine (fisier raster).
Scanarea consta in impartirea imaginii in celule (pixeli), fiecare celula primind o valoare in functie de
culoarea de pe harta. Procesul de vectorizare manuala este similar celui de digitizare. Imaginea este
georeferentiata prin selectarea unor puncte de control, care in cazul de fata sunt pixelii ale caror
coordonate reale sunt cunoscute. Dezavantajele acestui proces sunt: erorile introduse de procesul de
scanare precum si de alegerea incorecta a rezolutiei imaginii rezultate. Avantajul principal al metodei il
constituie echipamentul (nu necesita digitizor).

Metodele mentionate mai sus au ca rezultat obtinerea unor structuri de date care sunt continute
in bazele de date spatiale.

Metode Fotogrametrice. Aceste metode implica existenta aerofotogramelor sau a imaginilor


satelitare stereo, precum si sifturi specializate (ERDAS Imagine, PCI Geomatica). Spre deosebire de
metodele prezentate anterior, acestea nu au ca rezultat obtinerea directa a unui model digital de elevatie.
Acuratetea acestor modele depinde de rezolutia perechii de fotograme si a metodei de esantionare. Cele
mai cunoscute imagini stereo provin de la SPOT si ASTER.

ZONA DE STUDIU SI PROVENIENTA DATELOR

Rezltatele analizelor si calculelor prezentate in aceasta lucrare sunt independente de zona de


studiu, cat timp aceasta reprezinta o portiune din tritoriul tarii. Importante sunt de fapt tipul de date folosite
si provenienta lor. Spre deosebire de majoritatea tarilor europene si Statele Unite, in Romania nu exista o
anumita baza de date digitala ”comerciala” constant intretinuta si imbunatatita de catre specialisti. Cele
existente sunt ori ”secrete” datorita caracterului lor si datorita legislatiei in vigoare, ori neverificate de catre
organe sau institutii abilitare. Datorita acestora, persoanele interesate sunt nevoite sa-si creeze propriile
baze de date, pentru a le putea folosi in diverse proiecte GIS. Acest lucru are mai mult efecte negative
decat pozitive prin faptul ca, in primul rand este pierdut timp pretios, irecuperabil, in defavoarea altor
capitole mai importante ale studiului, iar in al doilea rand prin crearea unui numar mare de baze de date,
fiecare independente unul fata de altul, care sunt abandonate si nereactualizate dupa terminarea
proiectului. Acest lucru face ca dupa o vreme, baza de date neactualizata sa nu poata fi folosita de altii, si
mai garv, alt timp pretios sa fie irosit din nou pentru a crea o noua baza de date pentru acelasi teritoriu.

Cum a fost mentionat si mai inainte, scopul acestui studiu este de a compara si evalua
posibilitatile crearii unor modele digitale de elevatie utilizabile in studii hidrologice la scari medii, folosind
date care sunt accesibile la ora actuala pentru teritoriul Romaniei. Astfel studiul foloseste doua surse de
date, foarte diferite si anume: harti topografice (la 25.000 si 50.000) si imagini satelitare ASTER.

OBTINEREA MODELELOR DIGITALE DE ELEVATIE UTILIZAND PRODUSE CARTOGRAFICE


CLASICE (HARTI TOPOGRAFICE)

Definitia proceselor de interpolare, ajustare si triangulatie. Aceste metode sunt utilizate pentru
generarea modelelor digitale de elevatie, fie de tip GRID, fie de tip TIN, in cazul in care se folosesc date

4
culese de pe diferite produse cartografice clasice. In acest capitol intentionam sa descriem metodele de
interpolare si triangulatie care au fost utilizate pentru obtinerea celor sapte DEM-uri folosite in studiu.

Produsul GIS care a fost ales pentru a realiza modelele digitale de elavatie este Arc/INFO. Acesta
este un produs complex care contine un numar mare de algoritmi bine documentati in manualele de
utilizare ale produsului. Toate produsele din ”familia” ESRI, cat si majoritatea produselor comerciale au
implementati acesti algoritmi, preluati din literatura de specialitate, astfel studiul nu este influentat sau
conditionat de calitatile acestui produs. Spre deosebire de alte produse insa, arhitectura softului permite
lucrul cu volume mari, fapt care a reprezentat un avantaj pentru studiul de fata.

In continuare vom prezenta metodele de interpolare, ajustare si triangulatie folosite.

Metoda IDW (Indirect Distance Weighting) se bazeaza pe ipoteza ca influenta valorii unui
anumit punct asupra valorii unui alt punct scade invers proportional cu distanta dintre ele.

Datorita limitarilor algoritmului, curbele de nivel digitizate au fost transformate in date de tip punct.
Aceasta metoda da rezultate bune in cazurile in care datele prezinta o distributie foarte apropiata de
cea gaussiana, su alte cuvinte sunt imprastiate aleator urmand legea normala. Acest lucru nu este cazul
pentru curbele de nivel unde
avem adevarate benzi de puncte
separate intre ele de goluri.

Figura 3a.1. Metoda


IDW. Marimea cercului se alege
in functie de gradul de
imprastiere a datelor si de natura
acestora. Un cerc mai mare
implica si un timp mai indelungat
necesar pentru terminarea
operatiilor cat si necesitatea de
resurse mai multe.

Pentru a realiza o
anumita distributie aleatoare a
punctelor, din masa de puncte au
fost selectate aleator 50% din
acestea iar procesul a fost
repetat. Metoda bazandu-se
numai pe distanta dintre puncte
si valorile acestora, nu este cea
mai potrivita pentru interpolarea
valorilor altitudinale, netinand cont de prezenta culmilor interfluviale sau a fundurilor de vale.

Metoda Spline

5
Spline este o metoda de interpolare determinista, local stohastica, metoda care poate fi
considerata ca echivalentul matematic al fitarii unei suprfete bidimensionale flexibile pe mai multe puncte
cu o distributie neregulata. Functia polinominala folosita in procesul de interpolare poate fi de
grad m sau mai mic. Un termen r induica restrictiile asupra functiei de interpolare. Astfel, cand r = 0,
nu avem restrictii. Cand r =1, singura constrangere este ca functia sa fie continua. Cand r = m+1,
constrangerile depind de gradul functiei.

Functia thin plate spline (TPS) reprezinta varianta bidimensionala a functiei spline cubice si este
functia care sta la baza majoritatii algoritmilor de interpolare care folosesc metoda spline. Functia de
interpolare TPS, minizeaza curbura sau asa numita ”energie de indoire”.

Metoda Topogrid

Topogridul este o metoda de interpolare special dezvoltata pentru a crea modele digitale de
elevatie corecte din punct de vedere hidrologic folosind date referitoare la elevatie si retea hidrologica.
Algoritmul se bazeaza pe un program denumit ANUDEM (Australian National Universitz Digital Elevaiton
Model).

Metoda de interpolare a fost conceputa in asa fel incat sa fie utilizabila cu tipurile de date cele
mai frecvente si sa tina cont de caracteristicile suprafetelot topografice. Apa fiind principalul factor de
modelare a terenului, relieful se caracterizeaza prin existenta unui numar redus de cuvete ele fiind
inlocuite de retele continue de parauri sau rauri. Cuvetele care sunt identificate in timpul procesului de
interpolare sunt inventariate si in functie de optiunile utilizatorului sunt inlaturate sau nu. Procesul de
inlaturare consta in determinarea potentialelor linii de scurgere ale apei in zonele din proximitatea
cuvetelor si umplerea progresiva a acestora.

La inceputul procesului de interpolare algoritmul TOPOGRID foloseste curbele de nivel in scopul


construirii unei retele hidrografice generalizate. Dupa ce morfologia suprafetei de teren a fost stabilita,
curbele de nivel sunt utilizate pentru a interpola valorile pixelilor care compun DEM-ul. Algoritmul
foloseste o metoda de interpolare care pleaca de la un model digital de elevatie cu o rezolutie joasa care
este apoi progresiv marita pana se ajunge la cea aleasa de utilizator.

SENZRUL SI IMAGINILE ASTER

Asa cum am mentionat si in capitolul anterior intreg proiectul ASTER reprezinta o parte a EOS, un
proiect international al carui obiectiv principal este realizarea unor observatii complexe asupra
fenomenelor de pe Terra si generarea unui sir de date continue in diverse aplicaiii viitoare.

Proiectul ASTER este coordonat de institutii si oameni de stiinta din Japonia si SUA. Principalele
obiective ale proiectului ASTER sunt:

1. promovarea cercetarii fenomenelor legate de placile tectonice si diferitele formatiuni geologice;


2. imbogatirea cunostintelor despre covorul de vegetatie si dinamica acestuia oferind informatii
privind dinamica atmosferei si a fenomenelor meteorologice si climatice, prin observatii asupra
temperaturii;
3. evaluarea volumului de gaze emise tn atmosfera prin monitorizarea activitatii vulcanice;

6
4. tmbogatirea cunostintelor asupra aerosolilor din atmosfera si asupra tipurilor de nori care se
formeaza in atmosfera;
5. imbogatirea cunostintelor asupra recifurilor de corali, prin cartarea si clasificarea acestora.

In acest capitol vom prezenta principalele caracteristici ale proiectului ASTER cu accentul pe
imaginile utilizabile in crearea de modele digitale de elevatie, structura si modul de captare a
acestora.

Curbura reliefului

Curbura reliefului reprezinta rata de schimbare a inclinarii pantei. Curburile cele mai des calculate
sunt curbura orizontala (Ch) si curbura in profil (Cp). Curbura orizontala reprezinta o masura a
convergentei sau divergentei reliefului, iar cea in profil este o masura a gradientului pantei, influentand
acceleratia sau deceleratia scurgerii si astfel procesele de eroziune si sedimentare.

Curbura totala (tangentiala)reprezinta curbura suprafetti in sine si este deseori utilizata in locul
celor doua amintite mai sus. Valorile curburii sunt pozitive cand suprafata este convexa si negative cand
aceasta este concava. Valorile zero indica o suprefata plata.

Acumularea scurgerii, in cazul unui model digital de elevatie de tip GRID, se calculeaza prin
sumarea numarului de celule care deverseaza in alte celule. GRID-ul acumularii scurgerii depinde in
mare masura de metodele utilizate pentru determinarea directiei scurgerii superficiale si se poate folosi in
scopul delimitarii bazinelor hidrografice, extragerii retelelor de rauri si a culmilor interfluviale, calcularea
arealului de contributie la scurgere si a suprafetei bazinale specifice.

Culmile interfluviale pot fi extrase prin gasirea acelor celule care au o valoare a acumularii
scurgerii egala cu 0, cu alte cuvinte nu sunt receptori.

Retelele de rauri pot fi extrase prin stabilirea unui prag care reprezinta numarul minim de celule
deversoare care sunt necesare pentru a forma un rau.

Arealul de cotributie (As) a fost definit de Moore et al (1991) ca suprafata situata in amonte de o
celula, sau un segment scurt de curba de nivel, suprafata pe care apa este deversata in celula
respectiva.

Suprafata bazinala specifica (a) se defineste ca arealul de contributie impartit la lungimea


unitara a curbei de nivel. In cazul modelelor digitale de tip GRID, arealul de contributie la scurgere
reprezinta arealul care deverseaza intr-o celula.

Lungimea scurgerii reprezinta lungimea maxima a tuturor cursurilor posibile de apa masurata de
la lungimea modelului digital de elevatie la fiecare din celulele acesteia. Lungimea scurgerii poate fi
calculata folosing GRID-ul directiei scurgerii superficiale generate folosind metoda D8 sau Rho8.
Agoritmii folositi in scopul calcularii lungimii scurgerii, determina toate lungimile posibile ale cursurilor de
apa dar iau in considerare numai pe cea maxima. Lungimea scurgerii este utilizata in calcularea timpului
necesar scurgerii apei pe o anumita distanta pentru ca timpul este definit ca si lungimea scurgerii
impartita la viteza medie de scurgere

Indicii topografici complecsi

7
Cum am menbtionat si la inceputul acestui capitol indicii topografici sunt acei indici care se
calculeaza prin intermediul celor de ordinul intai, si anume inclinarea si orientarea pantei, curbura
reliefului, arealul de contributie la scurgere si formeaza baza modelelor matematice de suprafata ca
TOPMODEL.

Idea folosirii indicilor topografici in scopul modelarii fenomenelor naturale a fost propusa de Beven
& Kirkby (1979) si de O’Lougblin (1981) si a devenit si mai puternica odata cu integrarea modelelor
hidrografice cu sistemele GIS si a dezvoltarii tehnicilor de grafica pe calculator.

Indicele de umiditate (Wetness Index) a fost propus de Beven & Kirkby (1979) si este folosit in
scopul detetrminarii influentei reliefului asupra distributiei zonelor saturate si a umiditatii solului. Acest
indice ia in considerare panta terenului si caracteristicile arealului de contributie la scurgere. Indicele de
umiditate are valori ridicate in zonele de vale, aceste valori saazand proportional cu marimea distantei
fata de cursurile de apa si altitudine. Cu toate ca relieful joaca un rol important in descrierea modului in
care se realizeaza scurgerea din interiorul solului, in zonele cu o panta accentuata, alti factori devin mai
importanti in zonele cu un relief mai domol si pante mai line.

Indicele de umiditate este folosit cel mai des cu scopul de a determina zonele umede si uscate ale
unui teritoriu, cu alte cuvinte de a identifica zonele saturate unde se produce o scurgere superficiala.
Indicele mai pote fi folosit si ca o co-variabila in calcularea distribitiei umiditatii solului prin interpolare.
Acuratetea indicelui de umiditate calculat, depinde in mare masura de algoritmul utilizat in calcularea
directiei scurgerii.

Indicele de eroziune (Stream Power Index) reprezinta o masura a energiei potentiale (energia
reliefului) care poate fi consumata intr-o anumita perioada de timp. Greutatea specifica a apei poate fi
considerata constanta, iar debitul unitar este proportional cu As, cu alte cuvinte indicele de eroziune se
calculeaza prin ecuatia:

Indicele de transport (Sediment Transport Index) este folosit in determinarea valorii potentiale
ale eroziunii in anumite zone ale bazinului hidrografic. O forma modificata a acestui indice este folosita in
identificarea zonelor de eroziune si/sau sedimentare.

Concluzii

Sistemele GIS sunt foarte inportante si usor de folosit. Ele faciliteaza munca specialistilor prin
calcularea automata a datelor, care trebuie doar introduse.

Oricine poate folosi un sistem GIS daca il intelege. Majoritatea Agentiilor de Mediu au acces la
acest sistem, iar acuma mai nou si publicul il poate folosi.

In general, cu acest program, specialistii in GIS pot efectua in urma unor calcule harti, care pot fi:
topografice, digitale. De asemenea se poate da locatia unui site, doar prin selectarea unei harti sau a
codului postal.

Sistemul GIS cuprinde mai multe programe: MapInfo, ArcView, iar fiecare program are rolul lui.

8
Bibliografie:

1. Dogeanu Daninel, Curs infografica, Universitatea din Pitesti


2. Heywood, I. Cornelius,S.&Carver, S. 1998. An introduction to geographical information systems.
3. Lillesand, T.M. & Kiefer, R.W. 2000 Remote sensing and image interpretation. J. Wiley & Sons,
New York