Sunteți pe pagina 1din 5

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

LUCRARE DE LABORATOR
Tema:
Expertiza articolelor din sticlă pe piața de
consum a R. Moldova, în baza ÎS
,,Fabrica de Sticlă din Chișinău’’

A elaborat: Basoc Marin, student gr. MkL-171 F/r


A verificat: Cernavca Mihai, conferențiar universitar

CHIȘINĂU 2019
Cuprins

Scurt istoric, apariția sticlei............................................................3

Structura și compoziția chimică în relațiile cu proprietațile


sticlei……………………………………………………………..5

Aportul materiilor prime în formarea proprietăților sticlei

Obținerea sticlei și influența ei asupra calității produselor

Metode de finisare a obiectelor din sticlă

Operații mecanice și chimice de finisare a obiectelor din sticlă

Defectele mărfurilor din sticlă

Tipuri de sticlă

Clasificarea și caracterizarea sortimentului de mărfuri din sticlă

Verificarea calității mărfurilor din sticlă

Condițiile de marcare, ambalare și depozitare a mărfurilor din sticlă

Date referitor la sticlă conform analizei proprii în laborator…

ÎS ,,Fabrica din Chișinău’’ – cea mai mare întreprindere din


comerțul producerii sticlei din Republica Moldova

Concluzie

Anexe: Analize în baza fabricii de Sticlă ÎS ..Fabrica din Chișinău’’

2
Scurt istoric, apariția sticlei

Plinius menționează în Istoria naturală o poveste despre descoperirea sticlei. Pe scurt, un grup de
marinari fenicieni de pe un vas ce transporta sodă a venit la țărm spre a face focul. Plaja întinsă era plină
de nisip, dar nici un bolovan pentru a ține vasul la foc. Marinarilor le-a venit ideea de a folosi câțiva bulgări
de sodă de pe corabie. Și au făcut focul, pregătindu-și mâncarea și apoi dormind. Dimineață, scormonind
din întâmplare prin cenușa focului, un marinar a găsit câteva pietricele lucioase, care nu semănau cu nici
un material obișnuit. Erau bucățele de sticlă.

Întâmplarea a fost verificată de oamenii de știință, care au dovedit că focul făcut pe plajă, chiar și pe
bază de cărbune, nu poate duce la temperaturi suficient de mari pentru producerea topirii nisipului (prima
condiție pentru apariția sticlei). Povestea lui Pliniu a fost catalogată ca fiind falsă. Indiferent dacă povestea
cu bulgării de sodă este sau nu adevărată, pe plajele și deșerturile nisipoase din zonele bântuite de furtuni
cu trăsnete se găsesc destul de frecvent forme de sticlă naturală, formată de temperatura ridicată a
trăsnetului. În anumite locuri din SUA (ex. Florida sau California) acestea se comercializează, fiind
vândute turiștilor fie în formele ciudate naturale, fie cu anumite prelucrări.

Sticla naturală, creată de lovitura trăsnetului, este prima formă de sticlă


cunoscută de catre om.

Prima industrie a sticlei s-a dezvoltat însă în Egiptul antic. Aici s-a
descoperit faptul că, acoperind pereții unui vas din lut cu un amestec de nisip umed
și sodă, la ardere acesta se transforma în smalț, adică într-o peliculă subțire de
sticlă. Ulterior amestecul din care se obținea smalțul a fost îmbogățit cu var, acesta
devenind un element de primă importanță în producerea sticlei. Prin intermediul altor adaosuri
(ca fier, cupru, mangan etc), egiptenii au obținut smalț de mai multe culori (albastru, galben, violet,
prupuriu etc). Ulterior s-au obținut din amestecul ce producea smalțul, odată ars în cantități mai mari decât
subțirea pojghiță de pe un vas, bulgărași de smalț sau sticlă. Astfel au apărut primele obiecte făcute din
sticlă - mărgelele. Se apreciază că cele mai vechi mărgele din sticlă au cca. 5000-6000 ani vechime.

În urmă cu cca. 3000 de ani se ajunsese deja, de la mărgelele de sticlă inițiale, la felurite obiecte din
sticlă, de mici dimensiuni în imensa lor majoritate: flacoane pentru parfumuri, cupe pentru băut, vase pentru
îmbălsămare etc.

Trebuie subliniat că în toată această epocă sticla produsă de egipteni era opacă! Din amestecul simplu
(fără adaosuri) se obținea o sticlă verde-maronie, asemănătoare ca aspect cu zahărul ars din zilele noastre.
Pentru obținerea unei sticle transparente era nevoie de o temperatură de minimum 1500 grade Celsius, ce
nu puteau fi obținute cu tehnologia egipteană.

3
Realizarea vaselor din sticlă se făcea cu mare greutate. La capătul unei vergele de fier se fixa un
amestec de lut și nisip, de forma dorită. Sticla fierbinte, vâscoasă, se turna pe o masă din piatră și se întindea
cu altă vergea din fier. Apoi meșterul sticlar răsucea bila, făcând sticla vâscoasă să se lipească de ea, luând
forma dorită. Procesul tehnologic era greu și periculos, iar prețul sticlei era apropiat de cel al pietrelor
prețioase. Tot egiptenii au meritul de a fi fost primii în a realiza proteze oculare.

Sticla romană

Romanii au preluat de la egipteni tehnologia producerii sticlei. Dar, ca în multe alte domenii, au
perfecționat spectaculos tehnologia inițială. În sec. I d.Hr., un meșter roman anonim a înlocuit vergeaua
metalică printr-o țeavă metalică, având la capătul dinspre meșter un muștiuc din lemn, care ferea omul de
temperatura înaltă a țevii. Adunând la capătul metalic o bilă din sticlă lichidă și suflând, se obținea o bulă
din sticlă ce putea fi apoi ușor modelată.

Această tehnologie nouă a fost făcută posibilă și de cuptoarele avansate ale romanilor, care permiteau
atingerea unor temperaturi mai înalte și obținerea, în locul sticlei vâscoase a egiptenilor - imposibil de
prelucrat prin suflare - a unei sticle aproape lichide.

Sticla romană comună, de culoare verzuie (opacă) a


început să fie folosită tot mai mult. Era întrebuințată pentru
cupe și pocale, pentru vase de apă, ulei, vin, parfum etc, pentru
biberoane și alSticla romană scumpă era obținută din nisipuri
albe, foarte pure, fiind incoloră și translucidă (încă nu
transparentă!). Era folosită pentru veselă, bibelouri, podoabe
și ornamente prețioase. Alături de aceste culori fundamentale,
meșterii romani au izbutit a face nenumărate alte varietăți de
sticlă, de la cele ce păreau a fi piatră prețioasă (smarald, safir,
opal, peruzea, rubin) până la cele care imitau lemnul sau
fructele (ca formă și culoare).te obiecte practice.

Sticlă romană din secolul al 4-lea

4
Structura și compoziția chimică în relațiile cu proprietațile sticlei

Sticla este un corp solid, amorf, obţinut prin subrăcirea unor topituri cu compoziţii chimice variabile ce
devin rigide la intervale diferite de temperatură, datorită creşterii treptate a vâscozităţii; trecerea din starea
fluidă în starea rigidă este reversibilă. Deşi sticla este considerată un corp amorf, nu este lipsită complet de
structură. Sticla prezintă o structură cu un grad de ordonare a particulelor mai mult sau mai puţin pronunţat.
Structura sticlei şi influenţa ei asupra proprietăţilor