PARTEA SPECIALĂ

II. 1. OBIECTIVELE ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII

II.1.A. SCOPUL
Scopul lucrării este reprezentat de recuperarea funcţională totală a pacienţilor din
studiul nostru ce au fost expuşi în timpul competiţiei, la leziuni traumatice asupra articulaţiei
genunchiului.

II.1.B. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Obiectivele cercetării noastre sunt reprezentate de:
 Obiectivul teoretic – care constă în elaborarea unui cadru general teoretic
cu privire la traumatismele genunchiului ce apar în atletismul de performanţă.
Acesta este reprezentat de etiopatogenia, clinica şi tratamentul de urgenţă al
acestor afecţiuni.
 Obiectivul practic – care se referă la iniţierea unui program kinetic şi de
recuperare în vederea unei funcţionări normale, în cel mai scurt timp,
posttraumatic.

II.1.C. SARCINILE CERCETĂRII

Sarcinile cercetării în vederea obţinerii obiectivelor propuse, au următoarea
desfăşurare:
 Cercetarea bibliografică axată pe identificarea cerinţelor ce trebuie realizate
în recuperarea posttraumatică a genunchiului la atletul de performanţă.
 Studierea referinţelor legate de patologia traumatică a genunchiului
(simptomatologie, etiologie, modalităţi de recuperare sau diminuare).
 Construirea planului experimental:
a) alegerea cazurilor experimentale;
b) alegerea programului de exerciţii;
 Desfăşurarea programului kinetic şi de recuperare, propus.
 Formularea de concluzii şi propuneri.

1
II.1.D. IPOTEZE
Aplicarea programelor kinetice la atleţii pe performanţă cu leziuni ale meniscului sau
rupturi ligamentare, va duce la reluarea în condiții optime a ADL – urilor (Activities of
daily living) și revenirea cât mai rapidă la viața sportivă.

II.1.E. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

1) METODA ANALIZEI LITERATURII DE SPECIALITATE

Realizarea cercetării a necesitat o documentare corespunzătoare, pornind de la
necesitatea cunoaşterii cât mai depline a realităţii existente şi a experienţei anterioare, a
problematicii pe care o ridică recuperarea traumatismelor, prin procedee specifice de
kinetoterapie şi reintegrarea în activitatea sportivă.
Informaţiile au fost culese din mai multe surse (cărţi, note de curs), iar în urma
studierii lor au fost întocmite fişe cu informaţiile necesare, folosite apoi, ca suport teoretic
sau făcându – se referire la ele în lucrare.

2) METODA ANAMNEZEI
Anamneza reprezintă totalitatea informaţiilor pe care le poate oferii fiecare
subiect, pentru a stabili acţiunile kinetoterapeutului. Interviul anamnestic necesită o atenție
specială, întrucât este unul dintre instrumentele foarte mult utilizate în clinică.
Anamneza este o elaborare coerentă a modului de apariție și desfășurare a
suferințelor actuale ale pacientului, ca şi a unor evenimente sau fapte precedente.
Anamneza începe prin abordarea pacientului şi stabilirea unei relaţii de
încredere, având ca obiective: evidenţierea simptomatologiei dominate, istoricul afecţiuni,
antecedentele generale (condiţii de viaţă, condiții de muncă, personale patologice,
heredocolaterale patologice, consumul de alcool, tutun, droguri sau medicamente,
deprinderi alimentare, activitatea fizică etc. ) .

3) METODA OBSERVAŢIEI
Observaţia este o contemplare metodică şi intenționată a unui obiect, eveniment
sau fenomen, condiţionată de prelucrarea prin raţiune a datelor obţinute. În observaţie sunt
prezente, atât procese senzoriale ale cunoaşterii, cât şi cele logice ale gândirii.

2
 Observația este vizuală, de cele mai multe ori, dar nu excludem participarea şi a
altor analizatori, în funcţie de scopul şi caracteristicile fenomenelor urmărite.
Observaţia este un proces intelectual activ în care cercetătorul trebuie să
dovedească obiectivitate şi precizie în fenomenul observat. Din punct de vedere lingvistic,
observaţia este un procedeu al cunoaşterii ştiinţifice, care constă în contemplarea metodică
şi intenţionată a unui proces sau a unui obiect.

4) METODA DE MĂSURARE – EXPLORARE ŞI EVALUARE

În realizarea cercetării şi evoluţiei de recuperare al pacientului cu traumatism de
genunchi sau folosit metode de evaluare prin măsurarea amplitudinii mişcărilor atât înainte
de aplicarea programului kinetic cât şi după.

5) METODA ÎNREGISTRĂRII, PRELUCRĂRII ŞI REPREZENTĂRII GRAFICE A

DATELOR
Metoda grafică a fost folosită pentru a ilustra mai bine evoluția pacienților pe
parcursul cercetării. Datele și tabelele au fost prelucrate și reprezentate în sistemul
Microsoft Office prin utilizarea diagramelor.

II.1.F. DESFĂŞURAREA EXPERIMENTULUI

1) DURATA ŞI ETAPELE CERCETĂRII

Experimentul s – a desfăşurat pe o perioadă de 2 luni (intervalul 1 martie – 30
aprilie 2015) în 3 etape, fiecare dintre acestea având o durată de cca 3 săptămâni (21 de
zile).
Desfăşurarea pe etape a decurs astfel:
▲ Etapa I (1 – 21 martie) – a cuprins documentarea teoretică, consultarea
literaturii de specialitate, fixarea obiectivelor şi stabilirea ipotezelor cercetării;
▲ Etapa a II – a (22 martie – 11 aprilie) a cuprins selectarea cazurilor
experimentale şi desfăşurarea propriu-zisă a experimentului;
▲ Etapa a III – a (12 aprilie – 30 aprilie) a cuprins prelucrarea şi interpretarea
informaţiilor obţinute în urma efectuării experimentului, prezentarea
concluziilor şi redactarea lucrării;

2) LOCUL DE DESFĂŞUARE ŞI CONDIŢII DE BAZĂ MATERIALĂ

3
 Desfăşurarea experimentului s–a efectuat în Policlinica Ambulatoriu –
Câmpulung, Judeţul Argeş.

3) PREZENTAREA CAZURILOR EXPERIMENTALE

Studiul de caz s –a efectuat la 2 pacienţi :
 M.I., sex M, 19 ani – ruptură de menisc;
 B.A., sex F, 21 ani – ruptură de ligamente;

4) METODOLOGIA FOLOSITĂ ÎN SCOPUL ATINGERII OBIECTIVELOR

CERCETĂRII
Programele de recuperare au fost urmărite cu stricteţe, respectând principiile
didactice (de la uşor la greu, de la simplu la complex, etc), precum şi cele specifice
kinetoterapiei (individualizarea tratamentului), iar subiecţii au participat conştient şi activ,
reuşind să – şi însuşească uşor exerciţiile specifice programului kinetic.
Programul kinetic şi de recuperare s –a împărţit în trei perioade, fiecare perioadă
de durată de cca 21 de zile, cu următoarele obiective şi mijloace:
1) Prima perioadă – refacerea mobilităţii (exerciţii de flexie, extensie şi rotaţie);
2) A doua perioadă – refacerea forţei musculare (exerciţii pentru musculatura
extensoare, musculatura flexoare, musculatura rotatorie);
3) A treia perioadă – refacerea stabilităţii şi mişcărilor coordonate;

Prima perioadă – şedinţă de 1 oră şi jumătate timp de 5 zile pe săptămână

Reeducarea flexiei
 Exerciţiul 1 – pacientul este aşezat în ghemuit (genuflexiune), cât permite
mobilitatea genunchiului, cu mâinile în spaţiu pe bară.
 Exerciţiul 2 – subiectul în decubit ventral, prinde glezna pacientului cu mâna
şi ţine gamba în flexie.
 Exerciţiul 3 – pacientul în decubit dorsal, cu şoldul flectat, kinetoterapeutul
execută flexia genunchiului, astfel dreptul anterior este relaxat.
 Exerciţiul 4 – din decubit dorsal, cu sau fără patină cu rotile, la picior,
pacientul alunecă pe o placă în flexie – extensie, sau pedalează în aer.
Reeducarea extensei
 Exerciţiul 1 – subiectul în decubit dorsal, cu un sul la nivelul gleznei. Din
şezând, cu talonul sprijinit de un scaun, cu sau fără o greutate pe genunchi.

4
  Exerciţiul 2 – pacientul în decubit ventral, cu coapsa fixată la masă prin priza
asistentului, cealaltă priză, pe gambă distal, execută extensia, iar pentru una
completă se aşează o pernă sub coapsă.
 Exerciţiul 3 – pacientul în poziţie patrupedă, gamba interesată este flexată
prin chingă la masă, iar corpul se deplasează înainte prin tracţiunea mâinilor
pe marginea mesei.
Reeducarea mişcării de rotaţie
 Exerciţiul 1 – kinetoterapeutul cu priză la piept a membrului inferior, execută
rotaţia internă sau externă a gambei.
 Exerciţiul 2 – subiectul în decubit dorsal cu CF şi G la 90*, kinetoterapeutul
aşezat la nivelul gambei, o prinde sub axila sa şi cu mâinile face priză pe
capătul proximal al ei. Se face o deplasare în abducţie orizontală a coapsei şi
întregului membru inferior, în timp ce kinetoterapeutul menţine orientarea
tibiei (tuberozitatea tibială la zinet) prin priza mâinilor. Se produce astfel o
rotaţie internă, iar invers ducând în adducţie MI, se obţine rotaţia externă a
gambei – aceste mişcări se realizează prin translatarea corpului
kinetoterapeutului.
 Exerciţiu 3 – se pot executa automobilizări prin abducţii şi adducţii de şold,
realizându – se rotaţii interne şi externe ale genunchiului cu piciorul fixat.

A doua perioadă – şedinţă de 1 oră şi jumătate timp de 5 zile pe săptămână

Tonifierea musculaturii extensoare
 Exerciţiul 1 – pacientul în decubit dorsal, cu coapsa întinsă, gamba în afara
mesei, membrul inferior opus, flectat, se sprijină cu piciorul pe masă.
Kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară,
distal pe gambă. Pacientul execută întâi flexia dosală a piciorului, apoi în
continuare extensia gambei, iar mişcările sunt contrate de asistent în astfel
încât, încât flexia dorsală a piciorului să fie complet blocată, dar extensia
gambei să – şi urmeze amplitudinea în totalitate.
 Exerciţiul 2 – (ca variantă alternativă a Ex. 2) – antrenează tripla extensie –
membrul inferior afectat pleacă de la poziţia de triplă flexie (CF – G – GI).
Kinetoterapeutul se opune la extensia piciorului prin flexie plantară, care se
execută concomitent şi cu întinderea coapsei.

5
 Aceste 2 exerciţii realizează o solicitare musculară de la periferie spre centru
(disto – proximală) a lanţului muscular.

 Exerciţiul 3 – în aceeaşi poziţie ca la exerciţiul 1, dar kinetoterapeutul fce

priză pe faţa anterioară a coapsei, distal şi pe gambă, tot distal. Pacientul
încearcă flexia CF (blocată de kinetoterapeut) şi execută în continuare
extensia gambei contra rezistenţei opuse de asistent.
 Exerciţiul 4 – în aceeaşi poziţie ca la exerciţiul 1, cu membrul inferior afectat
în triplă flexie, iar celălalt întins, kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a
coapsei şi pe faţa ventrală a gambei. Se contrează încercarea de extensie a
coapsei, apoi în lanţ se rezistă la extensia gambei. Astfel se realizează
contracţia cvadricepsului cu ischiogambierii – mişcarea de extensie a
genunchiului se poate continua cu extensia piciorului.

Prin exerciţiile 3 şi 4 s – a realizat o angrenare a lanţului kinetic de tip proximo –

distal.

Tonifierea musculaturii flexoare

 Exerciţiul 1 – subiectul în decubit dorsal, cu coapsa la marginea mesei,
kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a coapsei şi pe talpă. Pacientul
execută o extensie de coapsă contrată de kinetoterapeut, apoi o extensie de
picior – de asemenea contrată, flectând genunchiul.

Exerciţiul are sinergii proximo – distale (extensia coapsei), contrarea extensiei

coapsei pune în tensiune ischiogambierii. O variantă alternativă se efectuează în decubit
ventral cu bazinul pe o pernă pentru a se putea realiza o uşoară flexie a coapsei, prizele şi
rezistenţele sunt aceleaşi.

 Exerciţiul 2 – urmăreşte antrenarea lanţului triplei flexii CF – G – GI. Pacientul

în decubit dorsal cu CF şi G uşor flectate, GI în poziţie indiferentă. Prizele
sunt aplicate pe feţele anterioară a coapsei şi dorsală a piciorului, în timp ce
kinetoterapeutul, se opune flexiei coapsei şi flexiei dorsale a piciorului.

6
 Activitatea flexorilor coapsei plasează ischio – gambierii în zona cea mai
favorabilă de contracţie, iar împingerea în jos a piciorului declanşează contracţia flexorilor
genunchiului.

Tonifierea musculaturii rotatorii

 Exerciţiul 1 – bolnavul în sprijin unipodal, cu genunchiul flectat, membrul
inferior opus, ridicat de la sol este ţinut de pacient cu mâna la nivelul gleznei.
Cu o mână pe bazin, posterior, pe partea membrului inferior suspendat,
kinetoterapeutul trage înainte, iar cu cealaltă mână pe faţa externă a
genunchiului de sprijin, împinge înăuntru, pacientul opunând aceste forţe.
 Exerciţiul 2 – bolnavul în decubit dorsal cu gamba ce atârnă la marginea
mesei, membrul inferior opus, îndoit, cu piciorul sprijinit pe masă. CF este în
adducţie uşoară, G în rotaţie internă, iar piciorul în adducţie. Kinetoterapeutul
face priză pe condilul extern şi pe marginea externă a antepiciorului.
Pacientul execută o abducţie a CF şi duce vârful piciorului lateral în abducţie,
unde se realizează deci un lanţ proximo – distal (abducţia CF facilitează
rotaţia externă a G) şi un altul disto – proximal (abducţia piciorului necesită
rotaţia externă a G).

A treia perioadă – şedinţă de 1 oră şi jumătate timp de 5 zile pe săptămână

 Exerciţiul 1 – bolnavul în decubit dorsal, cu gambele atârnând la marginea
mesei. De gamba stângă se ataşează anterior o coardă care trece peste un
sistem de scripeţi, pentru a ajunge să se fixeze pe gamba dreaptă, posterior.
Flexia gambei stângi va antrena flexia gambei dreote, dar subiectul se opune,
deci contractă extensorii.

Sistemul de scripeţi poate fi inversat sau schimbat pentru antrenarea flexorilor

drepţi, pornind de la extensorii stângi.

 Exerciţiul 2 – kinetoterapeutul se opune triplei flexii executate de membrului

stâng. Acest efort dezechilibrează trunchiul, care are tendinţă să se ridice –
extensia MI drept, cu punct fix prin piciorul pacientului, pe bazinul asistentului
restabileşte echilibrul.

7
 Exerciţiul 3 – subiectul în şezând cu gambele atârnând, picioarele lipite unul
de altul. Kinetoterapeutul execută o presiune pe faţa externă a antepiciorului
stâng. Pacientul contrează aceste presiuni, ceea ce înseamnă punerea în
funcţiune simultan, a rotatorilor externi de stânga şi drepta.
 Exerciţiul 4 – subiectul în şezând pe o masă, cu gambele atârnând (spaţiul
popliteu depăşind marginea mesei) – kinetoterapeutul, aşezat în spatele
pacientului, trage îndărăt trunchiul (priză la nivelul umerilor, eventual şi pe
frunte). Tracţiunea să nu fie bruscă, să crească treptat în intensitate pentru a
forţa creşterea contractării din partea pacientului, iar pentru echilibrare
subiectul întinde gambele (mâinile sunt fixate pe şolduri).
 Exerciţiul 5 – pe un plan înclinat, cu gleznele fixate la masă, subiectul ridică
capul şi trunchiul. Se pune în acţiune lanţul anterior al flexorilor (cap – trunchi
– şold), care necesită însă stabilizarea femurului (doar cotilul trebuie să se
mişte pe capul femural, nu şi acesta). Pentru fixarea femurului se contractă
ischiogambierii. Cu cât înclinarea planului este mai mare, cu atât efortul
ischiogambierilor va creşte.