MODUL 2

Vârsta adultă tânără

Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu specificul dezvoltării din perioada

adultă tânără.
Obiective operaŃionale:
La finalul acestui modul cursanŃii trebuie:

să prezinte caracteristicile etapei adulte tinere

să descrie particularităŃile cognitive ale acestei etape

să explice câteva din cauzele şi să ofere posibile remedii la problema
epuizării prin muncă

să caracterizeze dezvoltarea socială a adultului tânăr

Perioada cuprinsă între 20 şi 40 de ani este considerată în literatura de specialitate ca

etapa adultă tânără, în care indivizii funcŃionează optim atât din punct de vedere fizic, cât
şi cognitiv şi social. Această perioadă se subîmparte la rândul său în mai multe etape –
tranziŃia de la adolescenŃă la vârsta adultă (20-22 de ani), adultul propriu-zis (22-28 de
ani), tranziŃia de la 30 de ani şi aşezarea (30/33-40 de ani) – care vor fi detaliate în
secŃiunea consacrată dezvoltării sociale.

1. Din punct de vedere fizic

ÎnălŃimea maximă a fost deja atinsă de femei cam la 18 ani, de bărbaŃi la 20, iar după
aceea nu mai au loc modificări semnificative în acest compartiment; după 26 de ani,
discurile vertebrale încep să se apropie, cauzând treptat scădere în înălŃime.

Greutatea creşte corespunzător cu scăderea ratei metabolismului bazal, adică a cantităŃii

minime de energie de care are nevoie un individ într-o stare de relaxare. Output-ul
cardiac se diminuează.

1
Se consideră că această subetapă este una de maximă funcŃionare fizică (Papalia & Olds,
1992): sănătate maximă, energie, rezistenŃă fizică, funcŃionarea optimă a sistemelor
interne. Dexteritatea manuală este maximă şi ea.

Deteriorările sunt extrem de mici şi de aceea nu sunt resimŃite de către indivizi.

Dincolo însă de funcŃionarea fizică per se la această vârstă, este extrem de important
stilul de viaŃă sănătos pentru menŃinerea acesteia la parametri optimi!!!

2. Din punct de vedere cognitiv

În această etapă, toate procesele cognitive pot funcŃiona la capacitate maximă. Cu toate
că Piaget nu considera că mai putem vorbi despre dezvoltare cognitivă după vârsta
adolescenŃei, întrucât toate operaŃiile necesare procesării de informaŃie s-au dezvoltat
deja, studiile recente arată că, de fapt, dezvoltarea cognitivă continuă încă mult timp în
perioada adultă.

Dezvoltarea se referă mai ales la lărgirea experienŃei - care are drept rezultat sporirea
cunoştinŃelor şi reorganizarea acestora, fapt care va conduce la o rezolvare mai eficientă
de probleme.

Unii autori consideră că putem vorbi despre gândire postformală în această etapă a vieŃii
(Commons, Richards, & Kuhn, 1992, apud Aiken, 1998), caracterizată prin:

• capacitatea de a integra eficient conceptele,

• flexibilitate,
• reflecŃie asupra performanŃei proprii.

Acest tip de gândire combină ceea ce este obiectiv (elementele raŃionale sau logice) cu
ceea ce este subiectiv (elementele concrete bazate pe experienŃa individuală). În
consecinŃă, indivizii pot să ia în considerare propriile experienŃe şi sentimente atunci când
rezolvă probleme (Labouvie-Vief & Hakim-Larson, 1989, apud Papalia & Olds, 1992).
În acest fel se dezvoltă înŃelepciunea, întrucât gândirea flexibilă îi ajută pe indivizi să
accepte inconsistenŃele, contradicŃiile, imperfecŃiunea şi compromisul astfel încât să

2
rezolve cu succes problemele din viaŃa reală. Experimentele care analizează diferenŃele
dintre experŃi şi novici arată că:

• novicii respectă întru totul regulile învăŃate,

• experŃii utilizează şi intuiŃia în luarea de decizii, care îi ajută să treacă dincolo de
regulile stricte.

Cu alte cuvinte, cantonarea în reguli poate uneori să împiedice/întârzie identificarea

soluŃiilor pentru o problemă, în timp ce transcenderea lor (respectiv, considerarea lor
împreună cu experienŃele personale relevante, cum se întâmplă în cazul experŃilor) poate
să optimizeze procesul rezolvării de probleme.

Putem spune, aşadar, că experienŃa contribuie la capacitatea superioară a adulŃilor de

rezolvare de probleme practice. Trebuie să menŃionăm însă faptul că tinerii pot să rezolve
la fel de bine încă şi problemele noi.

K. W. Schaie arată că dezvoltarea intelectuală duce acum la recunoaşterea de către

indivizi a ceea ce are cu adevărat sens şi este important pentru vieŃile lor. Dacă în
perioada copilăriei şi a adolescenŃei accentul este pus pe „ce trebuie să ştiu?” (respectiv
achiziŃie de abilităŃi), se trece acum la „cum ar trebui să folosesc ceea ce ştiu?”
(integrarea abilităŃilor din perspectivă practică) şi la „de ce ar trebui să ştiu?” (căutarea
sensului şi a scopului) (Papalia & Olds, 1992).

Temă de reflecŃie nr. 1

Prin ce se caracterizează dezvoltarea cognitivă la vârsta adultă tânără?

Putem observa modul în care se dezvoltă gândirea post-formală dintr-un studiu în

care li s-a cerut unor persoane cu vârste variind de la preadolescenŃă până la vârsta adultă
de mijloc să interpreteze o poveste (Labouvie-Vief, Adams, Hakim-Larson, Hayden &
DeVoe, 1987, apud Papalia & Olds, 1992). SubiecŃilor din acest studiu li s-a cerut să ia în
considerare următoarea problemă:

3
 Lui John îi place să bea mult, mai ales la petreceri. SoŃia lui, Mary, îl avertizează
că dacă se mai îmbată o dată va lua copiii şi îl va părăsi. John vine totuşi acasă
beat după o petrecere de la birou. Îl părăseşte Mary pe John?
Copiii şi majoritatea adolescenŃilor tineri au răspuns „da” – Mary îl va părăsi pe
John deoarece a spus că va face acest lucru. AdolescenŃii mai mari au văzut că problema
nu era atât de simplă, dar totuşi au încercat să o abordeze logic. Totuşi, adolescenŃii cei
mai maturi şi adulŃii au luat în considerare „dimensiunile umane” ale problemei. Ei şi-au
dat seama că Mary ar putea să nu îşi ducă la îndeplinire ameninŃarea din mai multe
motive. Cei mai maturi participanŃi au realizat faptul că există un număr de modalităŃi
diferite de a interpreta aceeaşi problemă şi că modul în care oamenii privesc asemenea
chestiuni depinde adesea de experienŃele lor individuale de viaŃă.
În studiul menŃionat, această ultimă viziune asupra lucrurilor a fost parŃial
relaŃionată cu vârsta: nu a apărut decât în adolescenŃa târzie sau la vârsta adultă timpurie.
La adulŃi, totuşi, vârsta nu a contat: oamenii de 40 de ani nu au gândit cu necesitate mai
matur decât cei de 20. Ceea ce a contat la vârsta adultă a fost faptul că unii oameni păreau
mai capabili să înŃeleagă aspecte ce Ńin de certitudini şi concluzii logice şi să integreze
aceste aspecte cu emoŃiile (Papalia & Olds, 1992).

Acest nou tip de gândire va avea ca efect major capacitatea de a gândi diferit cu privire la
problemele morale, datorită reevaluării criteriilor utilizate pentru a judeca ce e bine şi ce
e rău, fapt care îi diferenŃiază pe adulŃii tineri de adolescenŃi.

Se consideră că faptul de a urma un colegiu sau o facultate determină dezvoltarea

capacităŃii de a integra mai multe perspective în identificarea de soluŃii la probleme
întâlnite.

Luarea de decizii care are loc în această perioadă va afecta întreaga viaŃă a individului
(funcŃionare fizică, profesională şi în domeniul vieŃii personale). Acest proces se
desfăşoară mai eficient dacă există prerechizite achiziŃionate în etapele anterioare, mai
ales în timpul adolescenŃei. Cu alte cuvinte, eficienŃa în luarea de decizii creşte dacă
există operaŃiile mentale dezvoltate în adolescenŃă şi baza de cunoştinŃe tot mai mare,
acumulată pe parcursul acestei etape.

4
 Temă de reflecŃie nr. 2
OferiŃi un exemplu din care să reiasă modul în care baza de cunoştinŃe a
adultului poate să influenŃeze procesul decizional într-o situaŃie
particulară.

În fine, se pare că vârsta adultă tânără este şi perioada în care creativitatea este la cote
maxime (mai ales între 30-40 de ani) ( Aiken, 1998).

3. Din punct de vedere social

A. TranziŃia de la adolescenŃă la vârsta adultă 20-22 ani

Se consideră că există mai multe situaŃii solicitante pentru adulŃii care tocmai au făcut
„saltul” din adolescenŃă:

• separarea de părinŃi şi dobândirea independenŃei financiare şi psihologice:

-18 % rămân în proximitatea fizică a părinŃilor şi păstrează relaŃii apropiate cu aceştia

- 20 % intră în conflicte serioase cu părinŃii, ce au ca rezultat separarea

- 62 % trec printr-o separare "geografică" şi psihologică, fără a simŃi existenŃa

conflictului.

• renunŃarea la multe persoane semnificative (grupul de prieteni, profesorii, alte

persoane de referinŃă)
• schimbări în viaŃa socială (facultate, armată, întemeierea propriei familii) şi în
percepŃia propriei persoane

Toate aceste solicitări pot duce la instalarea unor sentimente de pierdere, de frică, de
insecuritate.

5
Gould (1978) afirmă că există câteva asumpŃii fundamentale ale acestei vârste care
trebuie depăşite pentru a putea trece la fazele următoare ale vieŃii. Ele sunt rămăşiŃe ale
unor credinŃe din copilărie, care, deşi obiectiv privite sunt evident false, afectează
individul într-un mod subtil:

a)" Totdeauna voi aparŃine părinŃilor mei şi voi crede în lumea lor"

b)" Pot vedea lumea doar prin ochii părinŃilor mei "

c)" După ce voi deveni independent va fi un dezastru"

d)" Nu deŃin proprietatea asupra propriului meu corp"

e)" PărinŃii sunt singura mea familie"

Aceste asumpŃii nu sunt explicite şi nu trebuie să apară la toŃi indivizi; pentru o

confruntare activă cu ele în orice moment al vieŃii de adult, Gould sugerează şapte paşi a
ceea ce ar constitui un "dialog intern" cu aceşti "demoni" rămaşi din perioada copilăriei:

1. recunoaşterea stării de tensiune şi confuzie pe care o trăieşte individul

2. acceptarea faptului că oamenii nu au încotro şi trebuie să se confrunte cu o realitate

contradictorie (vezi legătura cu gândirea postformală)

3. acceptarea impactului pe care asumpŃiile de mai sus îl au asupra comportamentului

propriu şi asupra stării interne

4. sesizarea contradicŃiei dintre aceste asumpŃii şi un mod cu adevărat adult de a privi

realitatea

5. "testarea realităŃii" pentru a conştientiza care sunt de fapt expectanŃele pe care le

persoana le are de la orice eveniment

6. lupta cu tendinŃa puternică de respingere a oricăror dovezi care ar putea infirma

respectivele asumpŃii

6
7. atingerea unei viziuni integrative a realităŃii, cu contradicŃiile ei inevitabile

DirecŃii de dezvoltare – ideale (identificate de White, 1975):

a) Stabilizarea identităŃii eu-lui: sentimentele unui individ despre propria persoană sunt
mai ferme decât în orice perioadă anterioară de dezvoltare, Eu-l nu poate fi serios afectat,
cum era în timpul copilăriei sau adolescenŃei

b) IndependenŃa relaŃiilor personale: sunt mai sensibili la nevoile celorlalŃi (depăşirea

egocentrismului din perioada adolescenŃei), îşi stabilesc prieteniile şi relaŃiile sociale pe
unele criterii proprii, manifestând selectivitate

c) Manifestarea activă a intereselor: pe măsură ce acestea se cristalizează, vor determina

tot mai multe din opŃiunile tinerilor

d) Umanizarea valorilor: tinerii sunt mai conştienŃi de aspectele umane ale valorilor, care
sunt importante mai puŃin la nivel teoretic cum se întâmpla anterior, şi mai mult ca efecte
şi acŃiuni reale

e) Extinderea ocrotirii: interesul pentru bunăstarea generală a celorlalŃi, pentru asumarea

de roluri active în scopul asigurării acesteia

Temă de reflecŃie nr. 3

IdentificaŃi în anturajul dumneavoastră o persoană cu vârsta cuprinsă
între 20 şi 22 ani pe care o consideraŃi mai puŃin adaptată acestei etape
de dezvoltare. PrezentaŃi câteva argumente pe baza cărora consideraŃi că
persoana respectivă este slab adaptată.

B. Adultul propriu-zis - 22-28 ani

Persoana este confruntată acum cu două impulsuri distincte:

- datoria şi dorinŃa de a explora cât mai multe aspecte ale mediului atât de diversificat.

7
- impulsul lăuntric şi datoria de a se dedica fie familiei, fie profesiei.

Gould (1978) consideră că există şi la această vârstă câteva asumpŃii implicite care
trebuie depăşite:

• "Dacă fac ceea ce trebuie, răsplata va veni de la sine"

• "Ce nu pot face eu pentru mine, vor face cei dragi"

C. TranziŃia (criza ) de la 30 ani - 28-30 ani

Această etapă are mai multe caracteristici :

• Apare dorinŃa profundă de a schimba propria viaŃă, paternul de existenŃă.

• Criza poate începe cu o depresie profundă, o conştientizare a tot ce individul nu a
făcut şi un regret apăsător.
• Strategia de coping utilizată cu succes în această perioadă presupune o re-
focalizare, fie dinspre carieră înspre familie, fie invers.

Temă de reflecŃie nr. 4

Care consideraŃi că este importanŃa acestei perioade de tranziŃie specifice
vârstei de 28-30 de ani asupra dezvoltării ulterioare a adultului?

Din nou adultul trebuie să depăşească unele asumpŃii disfuncŃionale (Gould, 1978)

• "ViaŃa este simplă şi controlabilă"

• " Nu sunt ca părinŃii mei"
• "Pot vedea şi înŃelege clar ce se întâmplă celor apropiaŃi mie"

D. "Aşezarea" - 30/33- 40 ani

• Aceasta este perioada unor alegeri majore în jurul cărora se vor construi noile
structuri ale vieŃii individului.
• Doar acum se consideră că persoana devine un adult veritabil.

8
 • Acum se manifestă o seriozitate în luarea deciziilor.
• Datorită liniştii interioare dobândite, performanŃele sunt net superioare.

Ierarhia mecanismelor de adaptare la situaŃiile solicitante din perioada adultă

(Vaillant, 1980):

Psihotice (în psihoze, Imature (în depresie Nevrotice (posibile la Mature (întâlnite la
vise, copilărie) severă, tulburări de orice individ)
adulŃii "sănătoşi")
personalitate)
• Negarea • Fantazarea • Intelectualizarea • Sublimarea
• Distorsiunea (asociată cu refuzul (izolarea, comp.
realităŃii) Obsesiv) • Altruismul
• ProiecŃia
iluzorie • ProiecŃia • Represia • Suprimarea
• Ipohondria • Conversiunea
• Anticiparea
• Comportamentul • Fobiile
pasiv-agresiv • Disocierea (negarea • Umorul
(masochism) nevrotică)

E. Munca la vârsta adultă tânără

Se pare că satisfacŃia la locul de muncă creşte odată cu înaintarea în vârstă, de aceea ea

nu este foarte crescută la adulŃii tineri. Cercetătorii explică acest fapt prin mai multe
ipoteze:

• pe de o parte, e posibil ca meseria să nu ofere încă foarte multe recompense

• pe de altă parte, tinerii, care încă sunt în căutarea drumului lor în viaŃă, sunt
conştienŃi de faptul că încă îşi pot schimba cu uşurinŃă meseria
• în plus, tinerii sunt atraşi de partea interesantă a meseriei lor şi de oportunităŃile
pe care le oferă, iar nu de devotamentul faŃă de profesia lor

Una dintre modificările majore din ultimele decenii în ceea ce priveşte câmpul muncii
este numărul tot mai mare de angajaŃi femei (Berryman, Smythe, Taylor, Lamont, &
Joiner, 2002). Spre deosebire însă de bărbaŃi, femeile au un patern al carierei cu mai
multe întreruperi (datorită sarcinilor) şi o probabilitate mai mică de a accepta funcŃii de

9
conducere, mai ales dacă au familie. În ciuda acestora, satisfacŃia lor privind munca este
similară cu cea a bărbaŃilor.

Info Bonus: Consumarea prin muncă (Job Burnout)

Munca ce odinioară a fost sursă de satisfacŃii poate deveni în timp o cauză de neîmplinire,
simptomele cele mai frecvente fiind plictiseala, apatia, eficienŃa redusă, deziluzia,
frustrarea şi chiar deznădejdea (Brody, 1982). Se disting de obicei trei stadii ale
procesului: la început individul se simte obosit, stors, ca şi cum nu ar mai avea nimic de
oferit. Apoi, devine treptat din ce în ce mai cinic, mai "de piatră" până ca în final să
declare că toată cariera sa a fost un insucces şi că eforturile sale au fost irosite.

Victimele acestui fenomen sunt de obicei persoane extrem de eficiente, competente şi

energice, care au avut tendinŃa de a fi idealiste şi dedicate, aspirând să schimbe ceva sau
"facă lumea mai bună" (interesant e că asistentele sunt îndeosebi predispuse acestor
consecinŃe, urmate "în top" de avocaŃii specializaŃi în divorŃuri, ofiŃerii de poliŃie,
profesorii, cei ce lucrează în ospicii sau alte profesii ce au de-a face cu sănătatea mentală
a oamenilor). Alte victime sunt persoanele foarte ambiŃioase ale căror impulsuri creative
sau de obŃinere a puterii au fost mereu amânate de diverse evenimente .

Insight-ul constant şi conştientizarea propriilor nevoi sunt probabil cel mai bun mod de a
preveni acest punct de cotitură, dar din păcate persoanele prinse în muncă au rareori
timpul suficient să se oprească şi să-şi analizeze rezultatele efortului neîntrerupt; se pare
că un alt mod de contracarare ar fi dezvoltarea din timp a unor ocupaŃii alternative ce ar
provoca satisfacŃii şi ar întări respectul de sine al acestor persoane. De asemenea ele
trebuie să înveŃe să spună "nu" când e cazul, să-şi fixeze standarde realiste şi să savureze
micile bucurii de zi cu zi. Se recomandă luarea forŃată a unei perioade de relaxare sau de
activitate – dar alta decât ocupaŃia principală a individului; dacă problema se agravează,
se poate ajunge la nevoia unui ajutor de specialitate. (Farber,1983).

Temă de reflecŃie nr. 5

MenŃionaŃi câteva modalităŃi prin care se poate preveni consumarea prin
muncă.

10
F. Căsătoria şi copiii

Cu toate că aceste două aspecte – căsătoria şi a avea copii - constituie încă norma în
societatea de azi, formele lor sunt tot mai diverse şi în continuă modificare (Berryman et
al., 2002, caseta 14.1 – un exemplu pentru Marea Britanie):

Modificarea paternurilor vieŃii de familie
Pe parcursul deceniilor recente, s-au produs schimbări remarcabile în societăŃile vestice
dezvoltate, reflectând modificările de la nivelul legislaŃiei (de exemplu, cele referitoare la
divorŃ, avort şi statutul legal al femeilor) respectiv din sănătate şi cunoştinŃele medicale
(de exemplu, în mortalitatea infantilă şi maternă, longevitate şi controlul femeilor asupra
propriei fertilităŃi).
Scăderea frecvenŃei căsătoriilor. Numărul „primelor căsătorii” în Marea Britanie în 1996
a reprezentat aproximativ jumătate din numărul lor din 1966 şi aproximativ două treimi
din cel din 1976, deşi numărul recăsătoririlor (pentru unul sau ambii parteneri) aproape s-
a dublat din 1966 până în 1976, dar nu a crescut în mod substanŃial de atunci. FrecvenŃa
căsătoriilor în Marea Britanie are nivelul cel mai scăzut pentru membrii grupului etnic
provenind din Caraibe şi cea mai mare pentru membrii comunităŃilor din Pakistan şi
Bangladesh. Vârsta medie la prima căsătorie a crescut de asemenea în Marea Britanie şi
în fiecare Ńară din UE cu excepŃia Portugaliei şi a Republicii Irlandeze; în Marea Britanie
schimbarea este mai mare pentru bărbaŃi decât pentru femei, vârsta crescând de la 25 în
1961 la 28 în 1996.
Creşterea ratei divorŃurilor. Numărul divorŃurilor din Marea Britanie a crescut de peste
două ori între 1970 şi 1996 (cea mai mare creştere a fost pentru căsătorii care au durat
mai puŃin de doi ani, reflectând modificările la nivelul legislaŃiei privind divorŃurile, care
a intrat în vigoare în 1984). Un număr mare de copii au fost implicaŃi în divorŃ –
aproximativ 150.000 în 1997 - şi s-a estimat că aproape 25 % din copiii născuŃi în 1979
fuseseră deja afectaŃi de divorŃ în momentul în care au atins vârsta de 16 ani.
Femei şi mame care muncesc. Majoritatea cuplurilor din ziua de azi sunt cupluri în care
ambii parteneri aduc un venit, iar majoritatea mamelor, incluzând aproape jumătate din

11
mamele cu copii preşcolari, au şi un loc de muncă, deşi multe din ele lucrează doar cu
normă parŃială.

Temă de reflecŃie nr. 6

Faptul că în ziua de azi ambii parteneri muncesc are un impact asupra
modului în care este organizată viaŃa copilului. ExmplificaŃi cu un caz
concret acest aspect.

PărinŃii singuri. Un număr tot mai mare de familii cu copii sunt în prezent conduse de un
singur părinte, cel mai adesea da către mamă (în 1998 aproximativ 20 % din copiii aflaŃi
în întreŃinerea părinŃilor din Marea Britanie trăiau în familii cu un singur părinte).
PărinŃi care trăiesc în concubinaj. În 1997 mai mult de o treime din copiii din Marea
Britanie s-au născut în afara căsătoriei, dar aproximativ 80 % din aceste naşteri au fost
înregistrate în comun de ambii părinŃi, iar aproximativ 75 % din acei părinŃi locuiau la
aceeaşi adresă. În Marea Britanie în 1998 aproximativ 80 % din copiii aflaŃi în
întreŃinerea părinŃilor trăiau în familii cu doi părinŃi, iar 10 % din aceştia în familii în care
părinŃii nu erau căsătoriŃi. Aceste familii variază considerabil, dar în multe cazuri ele nu
pot fi deosebite de cele în care părinŃii sunt căsătoriŃi în mod tradiŃional, iar coabitarea
poate duce la căsătoria partenerilor (Ancheta referitoare la convieŃuirea domestică în
Marea Britanie a raportat recent că 15 % din femeile aflate în evidenŃă şi care trăiau în
concubinaj în 1991 se căsătoriseră cu partenerii lor până în 1997).
Familiile vitrege. Aproximativ 10% din copii trăiesc în familii „reconstituite”, în care
divorŃul (sau, mai rar, decesul unuia din parteneri) a fost urmat de recăsătorire şi apariŃia
părinŃilor vitregi.
RenunŃarea la a fi părinte. Există o tendinŃă tot mai mare în Marea Britanie ca femeile să
amâne sau să evite maternitatea. În ultimii aproximativ 20 de ani rata fertilităŃii la femeile
de 20-24 de ani a scăzut, crescând în cazul femeilor de 30-34 de ani. Dintre femeile
născute în 1952 în Anglia şi łara Galilor, 44 % nu aveau copii la 25 de ani, 14 % la 35 şi
12 % la 45 (după această vârstă, probabilitatea de a avea un prim copil este foarte mică);
dar dintre femeile născute în 1972, 62 % nu aveau copii la 25 de ani, şi se estimează că

12
29 % respectiv 22 % vor fi în continuare fără copii la 35 şi 45 de ani. Deşi este evident că
nu toate femeile fără copii sunt aşa datorită propriei alegeri, inovaŃiile medicale fac
aproape sigură posibilitatea ca această creştere a absenŃei copiilor să reflecte o modificare
la nivelul deciziilor şi atitudinilor.


O altă modificare evidentă în secolul XX a fost legătura căsătoriei cu „romantic love”

(iubirea): dacă până în secolul XIX căsătoria era mai ales un contract care reunea două
„averi” şi excludea iubirea de dinainte de căsătorie, secolul XX a adus cu sine
modificarea acestei viziuni şi implicarea sentimentelor de dinainte de căsătorie în decizia
de a forma un cuplu.

În această perioadă, atât în cazul bărbaŃilor cât şi în cel al femeilor, se dezvoltă relaŃii
foarte speciale (Levinson, 1978) :

Info Bonus: Tipuri de relaŃii matrimoniale

Sociologii John F.Cuber şi Peggy B. Harroff au studiat diverse aspecte din cadrul
căsătoriilor a 211 persoane, toate provenind din pătura medie sau superioară a
societăŃii, căsătoriŃi de cel puŃin zece ani şi fără nici o intenŃie de a divorŃa. Pe baza
numeroaselor interviuri şi chestionare completate, s-a ajuns la alcătuirea unei tipologii
care ar reflecta tipuri diverse de interacŃiune din cadrul căsătoriei:

Obişnuit-conflictuală

Conflictul şi tensiunea continuă ar caracteriza acest tip de căsătorie, deşi cuplurile

încearcă de obicei să ascundă intensitatea divergenŃelor faŃă de copii, vecini sau rude.
Incompatibilitatea e evidentă în acest tip de căsătorii şi conflictul este, măcar ca
potenŃialitate, mereu prezent. Cuber şi Harroff speculează că la un nivel mai profund,
cuplurile au oarecum nevoie de această tensiune, conflictul fiind un mod de coeziune.

Una dintre femeile încadrate în acest tip de relaŃie, întrebată de ce nu se gândeşte la

divorŃ, exclama: "La divorŃ ? Niciodată ! La crimă ? În fiecare zi !"

Lipsită de viaŃă

În acest tip de căsătorie, cuplurile descriu că au fost odinioară "extraordinar de

îndrăgostiŃi" şi foarte apropiaŃi în primii ani ai relaŃiei. Cu trecerea timpului însă, şi-au
pierdut pasiunea de odinioară, relaŃia a devenit apatică şi lipsită de viaŃă. În ciuda faptului
că locuiesc încă împreună, într-o stare de amuŃire suspendată între două vorbe,

13
continuitatea relaŃiei e asigurată de confortul şi siguranŃa dobândite: ceea ce sociologii
denumesc "colivia obişnuinŃei".

Pasivitate mutuală

Aceste căsătorii se aseamănă foarte mult cu cele lipsite de viaŃă, deosebit fiind faptul că
ele au fost lipsite de pasiune încă de la început; unele cupluri văd în asta o chestiune de
convenienŃă, un aranjament ce se conformează expectanŃelor sociale şi le asigură
confortul dorit fără a crea noi probleme.

Vitală

În căsătoria de acest tip, cuplul este unit în principalele activităŃi ale vieŃii, psihologic şi
afectiv vorbind; legătura maritală este de fapt esenŃa acesteia pentru ambii parteneri. Un
soŃ observa: "Lucrurile pe care le facem împreună nu sunt plăcute în sine, bucuria vine
din faptul că le trăim împreună. Dacă nu ar fi ea, nu m-ar interesa de barcă, de lac sau de
orice distracŃie s-ar întâmpla acolo."

Fiecare dintre parteneri găseşte că orice activitate e banală şi neinteresantă dacă celălalt
nu este prezent, relaŃia le domină gândurile şi acŃiunile.

Totală

Căsătoria totală este la fel cu cea vitală, dar interconexiunile sunt mai numeroase, soŃii
încearcă să rezolve cel mai mic conflict, pentru ca nici o tensiune să nu le afecteze relaŃia;
deindividualizarea este evidentă, de fapt cei doi devin unul.

Aceste clase nu corespund unei gradaŃii a fericirii sau reuşitei matrimoniale, reflectă
doar diverse moduri de ajustare şi diverse concepŃii referitoare la căsătorie.

?! ConsideraŃi că aceste tipologii se regăsesc în formă "pură" în realitate?

Sarcini de dezvoltare ale adulŃilor tineri ( după Chickering & Havighurst):

16-23 ani • ObŃinerea independenŃei emoŃionale

• Pregătirea pentru căsătorie şi viaŃa de familie
adolescenŃă târzie • Alegerea şi pregătirea unei cariere
• Dezvoltarea unui sistem etic

23-35 ani • Alegerea unui partener

• Începerea unei familii
adult tânăr • ObŃinerea unei slujbe

14
 • Asumarea de responsabilităŃi civice

Sarcina de dezvoltare este definită de unii autori, precum Erik Erikson, ca o provocare
majoră care trebuie rezolvată pentru a putea continua cu succes drumul către stadiul
următor (Schaffer, 2005).

Rezumat

Pe parcursul acestui modul au fost prezentate diverse aspecte ale dezvoltării adulte, care
apar după perioada adolescenŃei, precum şi achiziŃiile şi modalităŃile de coping specifice la nivel
biologic, cognitiv si interpersonal. Printre situaŃiile solicitante specifice intrării în etapa adultă se
numără: separarea de părinŃi şi dobândirea independenŃei financiare şi psihologice, renunŃarea la
unele persoane semnificative din copilărie (de ex., prieteni), schimbări în viaŃa socială (facultate,
întemeierea propriei familii) şi în percepŃia propriei persoane.

Din punct de vedere fizic, se consideră că etapa adultă tânără este perioada de funcŃionare
fizică la capacitate maximă. Deteriorările care încep să apară sunt minime şi nu sunt resimŃite de
către indivizi. De asemenea, sănătatea este optimă la această vârstă, însă menŃinerea acestei
funcŃionări optime depinde foarte mult de stilul de viaŃă adoptat de indivizi. Dezvoltarea cognitivă
se referă mai ales la lărgirea experienŃei, care are drept rezultat sporirea cunoştinŃelor şi
reorganizarea acestora; în consecinŃă vorbim la această vârstă de rezolvare mai eficientă de
probleme. Unii autori vorbesc despre gândire postformală în această perioadă a vieŃii – capacitatea
de a integra eficient conceptele, flexibilitate, reflecŃie asupra performanŃei proprii. În sfera socială,
unii adulŃi tineri trec prin aşa-numita „criză de la 30 de ani”, însă cei mai mulŃi o depăşesc cu
succes si ajung la ceea ce se numeşte „aşezarea de la 33-40 de ani”, respectiv faza de adult propriu-
zis în viziunea unor autori.

15
 Lucrarea de evaluare nr. 2 şi modalitatea de evaluare

RealizaŃi în maxim o jumătate de pagină o analiză comparativă între gândirea

formală a adolescenŃilor şi gândirea postformală a adulŃilor tineri.

Această temă se va trimite pe adresa de e-mail a tutorilor până la data de 1 aprilie 2008.
Pentru rezolvarea corespunzătoare a temei se vor acorda 0.75 puncte.

Bibliografie minimală pentru acest modul

Bialystok, E., & Craik, F. I. M. (2006). Lifespan Cognition. Mechanisms of Change,

Oxford University Press.
Poole, D., Warren, A., & Nunez, N. (2007). The Story of Human Development, Prentice
Hall.
Papalia, D. E., & Olds, S. W. (1992). Human Development. New York, McGraw-Hill.

16