Indrumator

Prefaţă
Modernizarea producţiei agricole prin introducerea în practică a rezultatelor

cercetării ştiinţifice (crearea de soiuri şi hibrizi valoroşi) reprezintă principalul
mijloc de obţinere a unor recolte sporite de calitate superioară, obţinute cu costuri
mai reduse, asigurând producătorilor agricoli condiţii de profitabilitate şi
competivitate în economia de piaţă. În acest îndrumător sunt descrise succint
caracterele morfologice, soiurile-hibrizii existente(ţi) în cultură şi aprobaţi,
sistematica (încadrarea botanică pentru fiecare specie) precum şi evaluarea
producţiei în cadrul următoarelor grupe de plante: cereale, leguminoase pentru
boabe, oleaginoase, textile, tuberculifere, rădăcinoase, narcotice şi aromatice, care
constituie obiectul fitotehniei. În cadrul capitolului de Plante medicinale se
efectuează descrierea caracterelor morfologice (rădăcină, tulpină, frunză, floare,
fruct, sămânţă) la 52 de specii, pentru a preveni confuzia, cu alte plante
asemănătoare la prima vedere.
Aceast ghid practic işi propune să reprezinte un modest sprijin pentru cei interesaţi
în a recunoaşte plantele medicinale, cel mai frecvent utilizate în vederea recoltării
pentru ”Farmacia casnică”. Datorită conţinutului ridicat în principii active, acestea
sunt solicitate de către industriile de medicamente, cosmetică, dermato - cosmetică
şi firmele producatoare externe. Necesitatea cultivării plantelor medicinale şi
aromatice decurge din ipoteza că, flora spontană nu poate asigura necesarul de
materie primă vegetală ce se află în plină ascensiune. Dezvoltarea chimiei şi a
medicinei a permis atragerea în circuitul terapeutic a noi plante.
Tematica şi conţinutul lucrării oferă specialiştilor în domeniu, studenţilor şi
doctoranzilor, precum şi fermierilor participanţi la programele comunitare şi
beneficiari ai finanţării publice, posibilitatea de cunoaştere şi informare asupra
plantelor cultivate în scop alimentar şi terapeutic.
Noţiunile prezentate pot fi valorificate şi de către farmacişti şi biologi, care direct
sau indirect contribuie la cultivarea şi valorificarea plantelor de cultură mare,
medicinale şi aromatice.
De asemenea, pot fi utile publicului larg doritor să cunoască şi să cultive aceste specii
de plante descrise în cadrul ghidului.
Autoarea multumeşte referenţilor, editurii şi orice sugestie din partea cititorilor este
binevenită.
Autoarea,
3
CAPITOLUL I
CEREALE
În categoria CEREALE se încadrează plante erbacee, anuale, din familia

Graminaceae - Poaceae. Acestea sunt reprezentate de către:
 Grâul -Triticum sp. L.;
 Secara - Secale cereale L.;
 Orzul - Hordeum sp. L.;
 Ovăzul - Avena sp. L.;
 Orezul - Oryza sativa L.;
 Triticale -Triticosecale ;
 Porumbul - Zea mays L.;
 Sorgul - Sorghum vulgare L.;
 Meiul - Panicum miliaceum L..
Creşterea şi dezvoltarea cerealelor se realizează în două faze: vegetativă, căreia îi

corespund germinaţia, răsărirea, formarea rădăcinilor, înfrăţirea şi generativă, care
cuprinde alungirea tulpinii, apariţia spicului sau paniculului, înflorirea, fecundarea,
fructificarea, maturarea boabelor. În dezvoltarea ontogenetică a cerealelor, baza de
pornire o constituie sămânţa, care se găseşte în interiorul cariopsei- fruct, ce este
format din pericarp (înveliş), endosperm şi embrion (fig.1.)
B.
A.
C.
Fig.1. A - Secţiune longitudinală prin embrionul bobului de grâu:

s - scutellum; ep - strat epitelial, cr.- coleoriză; r - radicula;
m - muguraş; c - coleoptil; e - epiblast; p - pericarp; f - fascicul
conducător;
B - celule din stratul epitelial al scutellumului în repaus;
C - celule din stratul epitelial al sctellumului în timpul încolţirii.
4
Între însămânţare şi recoltare, cerealele parcurg următoarele faze de vegetaţie:
Faza O – încolţirea (germinarea), în care se desfăşoară procesele fizice,
biochimice, fiziologice şi biologice, ce asigură trecerea seminţelor din starea de
repaus seminal la viaţa activă. În prezenţa apei absorbită de către învelişul permeabil
al bobului, între anumite limite ale temperaturii: minimă (1-5°C - grâu, secară,
triticale, orz, ovăz; peste 8°C – mei, hrişcă, orez, porumb, sorg); optimă (20-35° C)
şi maximă (28-44°C), diferenţiată pe specii şi în prezenţa oxigenului se declanşează
procesele de hdroliză, catalizate de enzime (proteinaze, peptidaze, lipaze, citaze,
amilaza α, amilaza β, maltaza), care transformă: proteinele, grăsimile, celuloza,
amidonul, maltoza (substanţe de rezervă), într-un suc lăptos, ce hrăneşte embrionul
prin intermediul scutelumului. Radicela protejată de coleoriză străbate învelişul
bobului, iese la suprafaţă şi începe să pătrundă în sol, datorită geotropismului pozitiv.
Germinaţia durează 8-10 zile (15-20 zile când nu sunt condiţii optime). Numărul
rădăcinilor embrionare care aprovizionează plăntuţa cu apă şi substanţe nutritive este
diferenţiat în funcţie de specie astfel:
 o singură rădăcină embrionară la mei, orez, porumb, sorg;
 3 rădăcini embrionare la grâul de toamnă, cu o durată de viaţă de 3-4
săptămâni;
 3-5 rădăcini embrionare la grâul de primăvară, ovăz;
 4-6 rădăcini embrionare la secară şi triticale;
 5-8 rădăcini embrionare la orz.
Germinaţia este unipolară în cazul cariopselor golaşe (grâu, porumb, orez, secară,
orz cu bob golaş), când atât rădăciniţa cât şi tulpiniţa apar în acelaşi capăt al cariopsei
în dreptul embrionului şi bipolară, pentru cariopsele îmbrăcate în plevi (orz şi ovăz
cu bob îmbrăcat), când muguraşul apare în capătul opus embrionului (fig.2). După
apariţia radiculei, la exteriorul cariopsei iese şi muguraşul protejat de coleoptil
(exceptând orezul, când germinaţia decurge sub apă, apare mai întâi coleoptilul şi
apoi rădăciniţa).
Fig.2.Germinaţia la cereale: a - grâu, b - secară; c - orz; d - ovăz; e - mei;
5
f - porumb.
Sistemul radicular fasciculat, format din rădăcini coronare (care preiau rolul
rădăcinilor embrionare), subţiri, lungi, dispuse sub forma unei coroniţe în jurul
nodului de înfrăţire se dezvoltă maxim în perioada înfloritului (fig.3,) este cel mai
slab reprezentat la orzoaica pentru bere, intermediar la grâu, la secară mai bine
dezvoltat decât la grâu şi orz, cel mai dezvoltat la ovăz şi la soiurile cerealelor de
toamnă, comparativ cu cele de primăvară, în cadrul aceleiaşi specii.
Fig.3. Sistemul radicular al grâului de toamnă la intrarea în iarnă (a) şi la

înflorire (b)
Faza 1 – răsărirea se produce, când coleoptilul verde-gălbui, de diferite nuanţe

(exceptând secara şi triticalele, unde este violaceu-roşiatic) atinge lungimea de 2-4
cm deasupra solului, îşi încetează creşterea şi apare prima frunză adevărată .
Faza 2 – înfrăţirea, când în sol la 3 cm şi după 2-3 săptămâni de la încetarea

creşterii tulpiniţei apare nodul de înfrăţire (în care se acumulează cantităţi mari de
substanţe nutritive), din care pornesc lăstari noi (fraţi) şi rădăcini coronare (fig.4):
astfel:
 fraţi de ordinul I, din primele două noduri de la bază;
 fraţi de ordinul II, din nodurile fraţilor de ordinul I;
Fig. 4. Schema înfrăţirii cerealelor:

a1a2 - fraţi de ordinul I;
6
b1b2b3b4 - fraţi de ordinul II.
Poziţia nodului de înfrăţire faţă de sămânţă este determinată de adâncimea de
încorporare (mai aproape de sămânţă, la o încorporare mai mică şi spre suprafaţa
solului, când adâncimea este mai mare), care la rândul său este dependentă de factorii
genetici şi condiţiile de mediu (fig.5).
Fig.5. Adâncimea la care se formează nodul de înfrăţire, în funcţie de adâncimea

de semănat.
Capacitatea de înfrăţire (însuşire ereditară) este influenţată de:

 temperatură (încetează la valori de sub 5°C);
 lumină (cantităţiile suficiente intensifică fotosinteza);
 spaţiul de nutriţie (număr mare de fraţi când desimea este mică);
 regimul de nutriţie (pe solurile fertile se formează mai mulţi fraţi, azotul
fiind elementul hotărâtor);
 umiditatea solului şi cea atmosferică;
 mărimea seminţelor (din seminţe mari se formează plante viguroase cu
mulţi fraţi);
 adâncimea semănatului (prin semănare adâncă se întârzie răsărirea şi
implicit se formează un număr mic de fraţi);
 epoca optimă de semănat;
 lucrările de îngrijire efectuate la momentul optim.
Clasificarea cerealelor în funcţie de capacitatea de înfrăţire:

 secara, urmată de orz şi grâu, cu cea mai ridicată capacitate de înfrăţire;
 orzoaica înfrăţeşte mai puternic comparativ cu orzul;
 porumbul şi sorgul prezintă o capacitate de înfrăţire foarte redusă;
 soiurile de orz de primăvară urmate de ovăz formează fraţi mulţi.
7
Pentru producţie, importanţă prezintă înfrăţirea productivă, deoarece numai 1-3 fraţi
formează inflorescenţe fertile, restul se usucă.
Faza 3 – alungirea tulpinii (paiului). Pentru a ajunge la această fază, cerealele de

toamnă parcurg stadiul de vernalizare care durează 40-50 zile, la temperatura de 0 -
5° C. Tulpina este un pai (culm) format din noduri şi internoduri.
Faza de alungire a tulpinii se caracterizează prin:
 se opreşte înfrăţirea plantelor;
 se alungeşte intercalar tulpina, la temperatura de 15-16°C, când
apare primul internod (cel mai scurt, subţire, dar cu rezistenţă
mecanică);
 cel de-al doilea internod bazal ajunde simultan cu primul
internod la lungimea definitivă (creşterea fiind rapidă);
 apare cel de-al treilea internod mai târziu, dar cu creştere
accelerată;
 internodul care poartă inflorescenţa este cel mai lung;
 la secară, Triticale, orz, ovăz, orez, grâu comun, internodiile sunt
lipsite de parenchim medular;
 la porumb, sorg şi mei, internodiile sunt pline cu parenchim
medular pe toată lungimea ;
 la Triticum durum şi Triticum turgidum, internodul superior este
plin cu măduvă.
Structura anatomică a tulpinii de cereale :
 epiderma alcătuită dintr-un singur strat de celule;
 hipoderma, cu pereţii îngroşaţi, lignificaţi;
 fascicole libero-lemnoase dispuse pe două cercuri concentrice sau
răspândite neuniform în toată masa parenchimului;
 parenchim medular.
Durata fazei de formare a paiului este influenţată de temperatură, umiditate, lumină,
regim de nutriţie, procese fiziologice şi factori genetici.
La grâul comun, tulpina este un pai de 0,40-1,80 m lungime, format din 5-7 internodii
goale în interior, de culoare alb-gălbuie ne/ pigmentat în faza verde.
La orz, paiul este format din 5-7 internodii goale în interior, cu lungimea de 50-100
cm, lungimea internodului II, de 4-10 cm. La secară, tulpina este alcătuită din 5-6
internodii goale în interior, cu talia de 1,5-2 m, de culoare verde, verde - argintie în
faza tânără. La orez, paiul este compus din 5-7 internodii goale, striate longitudinal,
aspre, bogate în siliciu, acoperite cu peri tari şi aspri. La Triticale, paiul are 40-150
cm înălţime. La ovăz, tulpina este alcătuită din 5-8 internoduri, cu lungimea 80-150
cm. La sorg, tulpina este formată din 7-20 intenoduri pline cu măduvă, cu înălţimea
de 1,5-3 m. La porumb, tulpina prezintă 7-15 (21) internoduri pline cu măduvă, cu
înălţimea de 1,5-3 m.
De la fiecare nod, în această fază pornesc frunzele alcătuite din teacă – vagină - şi
lamină sau limb foliar (fig.6). Teaca frunzei cu ţesut mecanic viu (colenchim)
înconjoară internodul în creştere pe toată lungimea, fără să-l ştranguleze, iar la
8
ultimul internod protejează şi inflorescenţa în curs de apariţie. La desprinderea
limbului de teacă se găsesc două prelungiri marginale, membranoase, ale limbului,
ca nişte pinteni ce apropie partea superiară a tecii de pai. Acestea poartă denumirea
de ,,urechiuşe’’ şi au rolul de absorbţie a apei provenită în special din rouă.
La limita dintre teacă şi limb există o prelungire membranoasă a epidermei interne a
tecii, care stopează pătrunderea apei între teacă şi tulpină şi care poartă denumirea
de ligulă (fig.7).
Fig.6. Alcătuirea frunzei la cereale
La grâu, lamina este liniar-lanceolată, îngustă, cu 11-13 nervuri paralele.

Frunzele sunt răsucite în sensul acelor de ceasornic, dispuse altern pe tulpină, câte o
frunză la fiecare nod vaginal, sunt glabre la soiurile de toamnă şi pubescente la cele
de primăvară, colorate în verde de diferite nuanţe, iar uneori pigmentate. Ligula,
scurtă sau ridicată, retezată ori ascuţită şi dinţată pe margini. Urechiuşele sunt
mijlocii - păroase la bază.
La orz, frunzele sunt liniare, late, cu 18-24 nervuri, alterne, răsucite în sensul acelor
de ceasornic. Ligula este scurtă, retezată şi puţin dezvoltată.Urechiuşele sunt foarte
mari, glabre şi înconjoară tulpina pe cca. jumătate din circumferinţă.
La ovăz, limbul este lanceolat, uşor ascuţit, răsucit de la dreapta spre stânga, ligula
este mare, triunghiulră, bifidată, iar urechiuşele mici sau lipsesc.
La secară, frunzele sunt înguste cu 11-13 nervuri, sunt dispuse altern, de culoare
roşie-violacee după răsărire, ulterior verde-albăstrie, păroase pe pagina superioară.
Ligula este scurtă, retezată, iar urechiuşele de mărime mijlocie, glabre.
La orez, lamina este îngustă, lungă, teaca rigidă, ligula mare, triunghiular-bifidă.
Urechiuşele lungi, colorate, subţiri, păroase, înconjurând tulpina ca un inel.
La porumb, sorg, urechiuşele lipsesc. Ligula şi urechiuşele la mei lipsesc; la sorg,
ligula este scurtă, pubescentă, iar la porumb scurtă - retezată.
9
d
Fig. 7. Urechiuşele şi ligula la cereale: a - ovăz; b - secară; c - grâu; d -orz.
Faza 4 - de burduf. Concomitent cu alungirea paiului se dezvoltă conul de

creştere, având loc diferenţierea spiculeţelor, apariţia florilor femele şi mascule,
creşterea în lungime şi lăţime a inflorescenţei şi deplasarea treptată spre teaca ultimei
frunze, care capătă aspect măciucat. Începe să se formeze treptat rahisul, primordiile
spicului se diferenţiază în continuare, apar primordiile spiculeţelor la baza cărora se
observă primordiile glumelor.
Faza 5 - apariţia inflorescenţei. Foarte repede, după ,,faza de buduf ‚’’ din teaca
ultimei frunze apare inflorescenţa, care este un spic (grâu, secară, triticale, orz) sau
panicul (ovăz, orez, mei, sorg), prin urmare se numeşte faza de înspicare sau
împaniculare. În cazul porumbului, inflorescenţa masculă este panicul, iar cea
femelă, un spic modificat - spadix sau ştiulete. Apariţia inflorescenţei este influenţată
de arşiţă, secetă, care accelerează acest fenomen şi de vremea umedă şi răcoroasă,
care întârzie deschiderea florilor, determinând sterilitatea spiculeţelor de la vârful şi
baza spicului. În cadrul florilor apar mai intâi paleele şi staminele către exterior.
Secara înspică prima, urmată de orz şi apoi de grâu, ovăz, orez.
La grâu, florile din spic se deschid pe o durată de 3-6 zile, începând de la mijlocul
spiculeţului spre extremităţi, iar eliberarea polenului de către antere se produce
înainte de deschiderea florilor, deoarece polenizarea este exclusiv autogamă.
La secară, un spic înfloreşte în 3-4 zile; la orz în 3-6 zile; la ovăz, florile dintr-un
panicul se deschid în 6-7 zile, iar la orez în 5-9 zile.
Spicul este alcătuit dintr-un ax principal-rahis (fig.8), glabru sau pubescent, cu
internoduri scurte–articule, lăţite sub spiculeţ, îngroşate în partea superioară
denumită ,,călcâi’’, pe care se inseră spiculeţele singulare la grâu, secară sau multiple
la orz, - (diferenţiat în funcţie de specie).
10
Fig.8. Rahis din spicul de grâu (A) Fig.9. Spiculeţul :
şi spiculeţe prinse de rahis (B): a - rahis; bb1 - glume;
1 - axa spiculeţului. cc1 - palee; d - lodicule;
e - gineceu; f - stigmat;
g - stamine.
În cadrul paniculului se întâlneşte un ax principal format din noduri şi internoduri,

cu ramificaţii laterale lungi, care pornesc de la noduri, iar spiculeţele se inseră la
extremitatea acestora. Spiculeţul (fig. 9) este alcătuit din 2-7 flori, din care 2-3 fertile
(spicul terminându-se cu un spiculeţ fertil la grâu); 3 flori fertile, câte una în fiecare
spiculeţ la orz sau numai cea din mijloc este fertilă la orzoaică (fig.10,11,12,13); 2-
4 flori, din care fructifică de obicei 2 la secară; 1 floare la orez; 3-9 flori, din care 3-
5 fertile la Triticale; 2 flori, din care una este redusă la o palee membranoasă la sorg
; 2-3 flori, din care 2 fertile la ovăz.
O floare cuprinde două formaţiuni – glume -, diferite ca mărime, oval alungite sau
lanceolate (la grâu), articulare (la orz), înguste, aciforme, carenate şi terminate cu o
prelungire aristiformă (la secară); glabre sau pubescente, cu un dinte şi carenă mai
mult sau mai puţin dezvoltate (fără carenă la orz), care protejează florile.
Pot îmbrăca spiculeţele în totalitate sau pe o porţiune mai mică. Mai prezintă două
palei - glume, cea externă, inferioară, bine dezvoltată, terminată cu o aristă în cazul
soiurilor aristate, şi a doua internă, superioară, membranoasă, subţire, fină, aşezată
spre axul spiculeţului. Aristele pot fi scurte şi răsfirate, lungi şi paralele cu spicul sau
divergente, netede sau zimţate puternic, comprimate, colorate diferenţiat.
Între cele două palei se găsesc două lodicule (bractee mici, ca doi solzişori), cu rolul
de a absorbi apa în vederea creşterii volumului, împingând paleile ca să se deschidă
florile. La toate cerealele, exceptând orezul care are 6 stamine, androceul este
reprezentat prin 3 stamine cu anterele încrucişate. Gineceul este format dintr-un ovar
mono, bi ori tri carpelar, unilocular, cu 2 stigmate bilaterale, plumoase sau penate
(fig.14).
11
Fig. 10. Spiculeţe de orz, convar. Fig. 11. Diagrama aşezării
hexastichum: spiculeţelor în spicul de orz:
a- spiculeţ central; b - spiculeţ lateral; a - convar. distichum;
c - arista; d - glume; e - dintele glumei b - Hordeum vulgare cu 4
aristiform. muchii;
c - Hordeum vulgare cu 6
muchii.
Fig.12. Spic (A) şi spiculeţe (B, C) de orz, Fig.13. Pana bazală la boabele
conv. distichum: de orz:
1 - spiculeţ central fertil; A - la H.. convar. distichum
2 - spiculeţe laterale fertile. B - la H.v. convar. hexastichum
12
Fig.14. Floare de grâu: antere; s - stigmat; l - lodicule.
Faza 6 - Înflorirea-fecundarea. Înflorirea se produce diferenţiat astfel:

 odată cu apariţia spicului la orz;
 la câteva zile de la apariţia spicului la grâu;
 la maturitatea sexuală la secară.
Se deschid mai întâi florile spiculeţelor de la mijlocul rahisului apoi cele de la
extremităţi, de la vârf înspre bază (fig.15), iar la fraţi în ordinea în care au apărut.
În cazul paniculului se porneşte de la spiculeţele superioare din vârful ramificaţiilor
şi se continuă spre parte inferioară a inflorescenţei. Mecanismul procesului de
înflorire se caracterizează prin :
 durata de înflorire pe o plantă este de 5-8 zile în funcţie de starea vremii;
 deschiderea florilor se produce între orele 5-19, dar cu intensitate maximă
între orele 5-10, când florile sunt foarte turgescente şi rămân deschise 30-
60 minute (excepţional 2-3 zile) la grâu; 12-25 minute la secară; 20-90
minute la orz; 30-70 minute la ovăz; polenul apare cu 5-7 zile înaintea
maturării ovulelor la porumb (plantă protandră).
Fecundarea este autogamă (de pe anterele staminelor, polenul ajunge pe stigmatul
aceleiaşi flori unde germinează, în cazul grâului, orzului, ovăzului, meiului, sorgului,
Triticale) sau este împrăştiat de către vânt, pe stigmatele altor plante din aceeaşi
specie (fecundare alogamă) la porumb şi secară.Tubul polinic rezultat prin germinare
străbate stigmatul, pătrunde prin micropil în interiorul ovulului.
Prin contopirea oosferei cu primul anterozoid rezultă zigotul principal, care prin
diviziune dă naştere embrionului, în timp ce, al doilea anterozoid se combină cu
nucleul secundar al sacului embrionar, se formează zigotul secundar, din care apare
endospermul.
Faza 7-9. Formarea fructului. Imediat după fecundare, în primele 3 săptămâni

se produce creşterea fructului în lungime, apoi în grosime, ca urmare a afluxului de
hrană înspre fruct, unde încep să se acumuleze cantităţi importante de amidon,
proteine şi alte asimilate destinate umplerii boabelor.
13
Fig.15 .Organele vegetative şi
generative la grâu.
Faza 7. Maturitatea în verde sau în lapte se caracterizează prin:

 părţile aeriene ale plantei sunt verzi cu excepţia bazei tulpinii şi a
frunzelor inferioare care încep să se îngălbenească;
 fructul este verzui, umflat (volum maxim), iar în urma presării între
degete rezultă un suc lăptos;
 conţinutul în apă este de 50 % din greutatea bobului;
 părţile embrionului au dimensiuni reduse;
 capacitate germinativă redusă;
 aflux intens de substanţe nutritive dinspre frunze spre bob;
Faza 8. Maturitatea în pârgă se caracterizează prin:
 plantele sunt îngălbenite exceptând nodurile superioare ale tulpinii
care rămân verzi;
 frunzele bzale sunt uscate;
 glumele şi paleele nu se sfărâmă deşi sunt galbene;
 asimilaţia clorofiliană încetează;
 culoarea este caracteristică soiului;
 conţinutul în apă este de 30 % din greutatea bobului;
 consistenţa bobului se aseamănă cu ceara de albine;
 volumul bobului se diminuează;
 se îngălbeneşte partea dorsală a fructului;
 încetează acumularea substanţelor de rezervă;
 embrionul atinge dimensiunile normale.
Faza 9. Maturitatea deplină se caracterizează prin:
 plantele au culoarea galbenă şi sunt uscate;
14
 frunzele bazale au culoarea castaniu - închis şi se sfărâmă cu uşurinţă;
 fructele prezintă culoarea galben - închis;
 conţinutul în apă este de 15-16 % din greutatea bobului;
 volumul bobului se diminuează;
 intervalul de timp dintre maturitatea în pârgă şi cea deplină este foarte scurt
(6-15 zile);
 plantele intră în faza de ,,răscoacere’’ caracterizată prin scuturarea boabelor,
brunificarea paiului.
Fructul la cereale este o cariopsă (pericarpul concrescut cu endospermul) uscată,
indehiscentă, monospermă. În urma treierării, fructul rămâne golaş sau învelit în
plevi, iar în urma măcinişului, pericarpul trece sub formă de tărâţe. Cariopsa poate fi
ovală, oval-alungită, rotundiformă, sticloasă sau făinoasă, cu MMB-ul 30 -50 g la
grâu; alungită, eliptică, cu o tăietură la bază, în cazul spicelor laxe sau o cută în cazul
spicelor dense, îmbrăcată sau golaşă, cu MMB-ul 23 -50 g la orz; 38-50 g la orzoaică;
alungită, ieşită 1/3 din palei, cu MMB-ul 20-40 g la secară; ovală, îmbrăcată în pleve,
sticloasă, bogată în dextrină la orez, cu MMB-ul 25-45 g; îmbrăcată în palei albe,
galbene sau brune, însă nu concrescute cu fructul la ovăz; rotund-turtită, cu MMB-
ul 20-60 g la sorg. Culoarea boabelor poate fi: alb - gălbuie, roşiatică la grâu;
galbenă, verzuie, cafenie la orz; galbenă-verzuie, argintie sau cafenie la secară. În
cadrul unei cariopse distingem :
 partea dorsală - spre exteriorul spiculeţului;
 partea ventrală - spre interiorul spiculeţului, unde se află un
şenţuleţ ventral;
 baza - partea cu care se prinde de spiculeţ;
 vârful sau partea coronară, pe care se găseşte un smoc de perişori
(fig.16).
Fig.16. Secţiune longitudinală într-un bob de grâu:

a - radicelă; b - tulpiniţă; c - coleoriză; d - scutellum; e - strat cu aleuronă;
e - endosperm; f - embrion; g - tegument seminal (testa); h - pericarp;
15
i - peri la extremitatea cariopsei; j - coleoptil; m - muguraş; end - endosperm.
Structura bobului (fig.17) din punct de vedere anatomic se prezintă astfel:
 pericarpul alcătuit din învelişul fructului, format prin transformarea
pereţilor ovarului şi testa rezultată prin transformarea tegumentului
intern al ovulului;
 endospermul sticlos sau făinos (80 % din greutatea fructelor) conţine
un strat aleuronic cu 1-3 rânduri de celule mari, cubice, cu grăunciori
de aleuronă şi endospermul propriu-zis alcătuit dintr-un masiv de
celule cu pereţii subţiri, pline cu grăunciori de amidon: simpli (la
ovăz, orez); lenticulari (la grâu şi orz); poliedrici (la porumb);
 embrionul localizat la baza fructului format din: radiculă protejată de
piloriză şi coleoriză; tulpiniţă (axa hipocotilă, tigela); muguraşul
(plumula, gemula), protejat de coleoptil. Reprezintă 1,5-3% din
greutatea cariopsei la grâu, orz şi secară; 3-4 % la ovăz; 10-15 %
pentru porumb.
-p
-te
-a
-am
Fig.17. Secţiune transversală prin endospermul bobului de grâu:

A - secţiune transversală: p - pericarp; te - testa; a - strat cu aleuronă;
am - celule cu amidon;
B - celule cu aleuronă văzute în secţiune transversală prin bob.
Legătura dintre embrion şi endosperm se realizează cu ajutorul scutelumului

(un cotiledon în formă de disc în care se găsesc enzimele care hidrolizează
substanţele de rezervă în timpul germinării). În tabelele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 se
vor prezenta soiurile de: grâu comun (Triticum aestivum L.); grâu durum
(Triticum durum L.); orz (Hordeum vulgare L.); orzoaică (Hordeum distichum
L.); mei (Panicum miliaceum L.); orez (Oryza sativa L.); ovăz (Avena sativa L.);
Triticale (Triticosecale); sorg (Sorghum bicolor L.); hibrizii de porumb (Zea
mays L.); conform Catalogului oficial al soiurilor şi hibrizilor cultivaţi în România
în anul 2010.
16
Tabelul 1
GRÂU - Triticum aestivum L. emend. Fiori et Paol.
Denumirea Menţină- Anul Anul Comerciali

soiului torul înregistrării reînscrierii -zare Obs.
soiului (radierii) până la
Alex 1002 1994 2006 (8)

Apache 2111 2005 (8)
Apullum 1005 1992 2009 (8)
Ardeal 1 1001 1999 2009 (8) Soi în
conservare
Arieşan 1005 1985 2009 (8)
Azimut 2111 2009 (8)
Bercy 2113 1999 Radiat 30.06.2011 (8)
31.12.2008
Beti PI 1007 2004 2009 (8) Soi în
conservare
Boema 1 1001 2000 2009 (8)
Cezanne 2111 2000 (8)
Ciprian 1002 2003 (8)
Crina 1001 2001 (8)
Crişana 1021 2005 (8)
Delabrad 2 1001 2002 (8)
Dor F 1001 2002 (8)
Dropia 1001 1993 2009 (8)
Dumbrava 1005 2003 (8)
Eliana PI 1007 1998 2009 (8) Soi în
conservare
Enesco 2111 1999 (8)
Esenţial 1003 2001 (8) Soi în
conservare
Faur F 1001 2004 (8)
Gasparom 1003 1998 (8) Soi în
2009 conservare
GK Cipo 2043 2003 Radiat 30.06.2011 (8)
30.06.2008
GK Elet 2043 2002 (8)
GK Gobe 2043 1998 Radiat 30.06.2011 (8)
30.06.2008
GK Kalţz 2043 2003 (8)
17
GK Miska 2043 2005 (8)

GK 2043 1998 Radiat 30.06.2011 (8)
Othalom 30.06.2008
GK Petur 2043 2005 (8)
Glosa (8)
- KG 1001 2005
Kungloria
Gruia 1001 2005 (8)
Iaşi 2 1007 2002 (8)
Ilinca 2126 2009 (8)
Izvor 1001 2008 (8)
Kiskun 2045 2002 (8)
Serina
Lovrin 34 1002 1981 2009 (8)
Mv Magvas 2056 2002 (8)
Mv Marsall 2056 2006 (8)
Mv Palma 2056 2003 (8)
Mv 2056 2007
Regiment
Mv 2056 2007 (8)
Toborzo
Păureni 1005 1998 2009 (9) Soi în
conservare
PKB 2074 2004 (8)
Kristina
Pobeda 2012 2006 (8)
Putna 1003 2004 (8)
Renan 2061 1999 (8)
Renesansa 2012 2005 (8)
Romulus LV 1002 1998 2009 (8) Soi în
conservare
Şimnic 30 1015 1987 2009 (8) Soi în
conservare
Şimnic 50 1015 2004
Trivale 1019 1991 2009 (8)
Zimbru 1003 1998 2009 (8)
18
Tabelul 2
GRÂU DURUM -Triticum durum Desf.

Aliena 2060 1999 Radiat 30.06.2011 (9)

31.12.2008
Condurum 1001 1999 2008 (8)
Mv 2056 2007 (8)
Makaroni
Nefer 1087 2005 (9)
Pandur 1001 1996 2009 (8) Soi în
conservare
Salsa 1087 2005 (9)
Tabelul 3
ORZ - Hordeum vulgare L.

Amical 1001 1993 2008 (8)

Cardinal 1001 2003 (8)
FD
Dana 1001 1993 2008 (8)
KH Tas 2106 2006 (8)
Mareşal 1001 1996 2009 (8)
Mădălin 1001 1994 2009 (8) Soi în
conservare
FD
Nelly 2103 2005 Radiat 01.06.2012 (8)
01.06.2009
Sistem 1001 2000 2009 (9)
Univers 1001 2004 (8)
19
Tabelul 4
ORZOAICA- Hordeum distichum L.
Adina SV 1003 1998 2009 (9)
Adonis 2104 2005 Radiat 30.06.2012 (9)
31.12.2009
Amillis 2111 1999 30.06.2011
Annabell 2107 2002 (9)
Andreea 1001 1994 2008 (8)
Aspen 2104 2005 Radiat 30.06.2012 (9)
31.12.2009
Auriga 2103 2005 (9)
Babette 2103 2009 (8)
Barke 1078 2001 (9)
Beatrix 2103 2007 (9)
Bogdana SV 1003 2001 (9)
Carrero 2107 2006 Radiat 01.06.2012 (8)
01.06.2009
Cecilia 2111 2000 Radiat 30.06.2012 (9)
31.12.2009
Daciana 1005 1999 2009 (9)
Danuta 2103 2002 Radiat 01.06.2012 (9)
01.06.2009
Kelibia 2111 1995 Radiat 30.06.2012 (8)
31.12.2009
Malwinta 2121 2009 (8)
Marnie 2124 2009 (9)
Marthe 2103 2008 (9)
Romaniţa 1005 2004 (9)
Scarlett' 1078 2001 (9)
Shakira 2107 2009 (9)
StindardSV 1003 2003 (9)
Sunbeam 2107 2006 Radiat 01.06.2012 (8)
01.06.2009
Sunrise 2104 2006 Radiat 30.06.2012 (8)
31.12.2009
Thuringia 2107 2000 (9)
Ursa 2103 2005 Radiat 01.06.2012 (9)
01.06.2009
20
Tabelul 5
MEI - Panicum miliaceum L.

Denumirea Menţinăto- Anul Anul Comerciali Obs.
soiului rul soiului înregistrării reîscrierii -zare până
(radierii) la
Marius 1001 2001

Matador 1001 1994 Radiat 30.06.2011
31.12.2008
Mărgărit 1001 1989 Radiat 30.06.2011
31.12.2008
Mirel 1001 1999 Radiat 30.06.2011
31.12.2008
Moldrom 1 1007 2004
Tabelul 6
OREZ - Oryza sativa L.

(radierii) la
Dunărea 1001 1998 2009

Elida 1001 2001
Impuls 1001 2009
Magic 1001 2005
Polizeşti 28 1012 1978 2009
Zefir 1001 2003
Tabelul 7
OVĂZ - Avena sativa L.

(radierii) la
GK Pillango 2043 2004

GK Zalţ 2043 2004
Jeremy 1002 2005
Lovrin 1 1002 2002
Mureş 1005 1991 2009 (9)
21
Tabelul 8
TRITICALE - Triticosecale Wittm.

(radierii) la
Cascador F 1001 2008 (8)

Gorun 1 1001 2005 (8)
Haiduc 1001 2006 (8)
Plai 1001 1992 2008 (8)
Silver 1003 1992 2009 (8)
Stil 1001 2003 (8)
Titan 1001 1998 2008 (8)
Trilstar 1001 2001 (8)
Tebea 1005 1991 2009 (8)
Tabelul 9
SORG - Sorghum bicolor (L.) Moench.
Denumirea Menţinăto- Anul Anul Comerciali Observaţii

(radierii) la
Alfoldi 1 2043 2004 HS (17)

Donaris 1001 2003 (19)
F135ST 1001 2004 (20)
Fundulea 21 1001 1979 2009 H S (17)
Fundulea 32 1001 1979 2009 H S (17)
GK Zsofia 2043 2004 HS (17)
Monoriedes 2063 2000 Radiat 30.06.2012 HS (20)
31.12.2009
Queyras 2084 2005 HS (17)
Rona 5 2043 2004 HS (18)
Siret 1001 1996 2009 (19)
Szegedi 2043 2002 (19)
Szlovak
Szegedi 1023 2043 2005 (19)
Szegedi185 2043 2002 (19)
22
Tabelul 10
PORUMBUL -Zea mays L.

hibridului torul înregis- reînscrierii -zare Obs.
hibridului trării (radierii) până la
Aacienda 2111 2009 S 500

Acarro 2111 2006 S 500
Ademio 2111 2007 T 500
Aliacan 2111 2000 S 500
Alinea 2123 2009 S 500
Alpha 2082 2002 S 400
Amandha 2032 2006 D 400
Amarillo 2111 2002 S 500
Andreea 1002 1992 2009 S 300
LV
Anjou 258 2111 2002 T 300
Anjou 281 2111 2004 S 300
Anjou 285 2111 2002 S 200
Anjou 292 2111 2001 S 300
Anjou 425 2111 2001 S 500
Arper 2111 2002 S 600
Artu 2111 2002 S 500
Aude 2032 2003 Radiat 30.06.2011 S 400
31.12.2008
Batz 2084 2005 S 200
Bărăgan 48 1098 2005 S 500
Blako 1084 2004 S 300
Bonito 2127 2003 T 300
Boris 5 2074 2005 S 600
Brateş 1001 2003 S 400
Campion 1001 1998 2009 S 500

FD
Caraibe 2127 1997 Radiat 01.06.2012 T 200
01.06.2009
Ceda 2025 1998 2009 S 400
Celest 2082 2003 S 400
23
Cera 6 1098 2005 S 400

Cera 10 1098 2005 S 600
Ciclon 1001 1991 2009 D 200
Clarica 2097 1997 2007 S 300
Coventry 2111 2005 S 600
Cronus 2127 2003 S 500
Dalmac 2025 2001 S 500
Danella 2097 1998 2008 S 400
Danubian 1001 1993 2008 S 400
DK 312 2101 2005 S 300
DK 391 2005 1999 Radiat 30.06.2011 S 400
31.12.2008
DK 471 2081 2004 S 500
DK 527 2005 1997 2007 S 500
DKC 3511 2081 2006 S 300
DKC4005 2080 2009 S 300
DKC4626 2081 2004 S 400
DKC4964 2081 2009 S 400
DKC5143 2081 2006 S 500
DKC5783 2081 2009 S 500
DK315 2081 2005 S 400
DK355 2081 2002 S 200
DK440 2005 2001 S 300
DK537 2081 2002 S 500
Duplo 2032 1999 Radiat 30.06.2011 S 500
31.12.2008
Elixxir 2101 2008 S 370
Erriko 2025 2004 S 600
ES 2084 2009 S 260
Astrakan
ES 2084 2009 T 230
Kristelle
ES Ninfea 2084 2009 T 200
Eszter 2045 2001 S 200
24
Eurostar 2084 2005 S 200

Evelina 2097 1996 2006 S 400
Evelina SB 2097 1997 2007 S 400
F425M 1001 2006 S 300
Faur 1001 1998 2009 S 500
Felike 1084 2005 S 400
Fiacre 2032 2005 S 400
Florencia 2097 1992 2007 S 600
Florencia 2097 1997 2007 S 600
SB
Fructis 2084 2006 S 300
Fundulea 1001 1990 2008 S 400
322
Fundulea 1001 1990 2009 S 600
365
Fundulea 1001 1990 2008 S 500
376
Fundulea 1001 2004 S 300
475M
Fundulea 1001 1996 2009 S 500
540
Gambit 2032 2002 Radiat 30.06.2011 S 300
31.12.2008
Garbure 2032 2004 S 300
Gavott 2032 2004 S 200
Generos 1001 2002 S 500
Gina 2045 2001 T 300
Gozo 2111 2002 T 200
Helga 2097 1990 2006 S 300
Hella 2045 2000 S 300
Hima 2045 2007 S 500
Inagua 2098 2005 T 300
Irina 1084 2003 S 300
Juxxin 2101 2009 S 350
Kaifus 2032 2009 T 320
Kaliffo 2032 2007 S 510
2032 2008 S
25
Kapsus 2032 2008 S 400

Kincs 2082 1999 Radiat 30.06.2011 T 400
30.06.2008
Kiskun 2045 2007 S 500
4427
Kiskun 1084 2004 S 200
Aliz
Kiskun 1084 2004 S 300
Cilike
Kiskun 1084 2004 S 200
Dori
Kiskun 1084 2004 S 300
Galja
Kiskun 2045 2006 S 100
Gitta
Kiskun 2045 2006 S 100
Kristof
Kiskun 1084 2004 S 400
Nora
Kiskun 2045 2006 T 200
Olika
Kiskun 1084 2004 S 200
Piros
Kiskun 2045 2006 S 200
Roy
Kiskun SC 2045 1998 2009 S 400
297
Kiskun SC 2045 2002 S 500
4390
Kiskun SC 2045 1999 2008 S 500
4444
Kiskun TC 2045 1998 2009 T 300
4255
Kiskun 1084 2004 S 200
Vanda
Kiskun 2045 2006 S 200
Vivien
Kiskun 2045 2006 S 200
Xintia
26
Kitty 2032 2005 S 500

Kiwas 2032 2009 S 400
Kladdus 2032 2009 S 300
Klausen 2032 2005 S 600
Kornelius 2032 2008 S 380
Krassus 2032 2009 S 570
Krisztina 1084 2003 S 200
Kursus 2032 2006 S 400
Kuxxar 2101 2005 S 300
KWS 2360 2032 2006 T 300
KWS 2376 2032 2006 S 400
KWS0551 2032 2004 S 600
KWS1393 2032 2005 S 500
KWS1394 2032 2005 S 500
KWS3381 2032 2007 T 480
Larissza 2045 2007 S 500
Laureat 2032 2001 S 300
Laurina 2045 2001 T 200
Laxxot 2101 2009 S 300
Leila 2045 2001 S 400
Lencsi 2045 2001 S 300
LG 2285 2111 2003 S 200
LG 23.05 2111 2005 S 300
LG 23.06 2111 2000 T 300
LG 25.30 2111 2000 S 600
LG 2533 2111 2005 S 600
LG3330 2111 2007 S 400
LG3355 2111 2008 S 350
LG 3362 2111 2005 S 400
LG3409 2111 2005 S 400
LG3475 2111 2008 S 470
LG3562 2111 2005 S 600
Lipesa 2097 1999 Radiat 30.06.2011 T 300
31.12.2008
Losc 2032 2007 T 200
Lovrin 400 1002 1969 2009 S 500
27
Luce 2032 1999 Radiat 01.06.2011 S 600

01.06.2009
Luxxus 2101 2008 S 440
Marianna 2045 1999 2009 S 300

MAS 44A 2123 2009 S 300
Mikado 2032 2001 S 500
Milcov 1001 1999 2009 S 300
Monalisa 2097 1998 2008 S 300
Monzon 2127 2004 Radiat 01.06.2012 S 500
01.06.2009
Mv TC 277 2056 2005 T 300
Neptun FD 1001 1998 2009 S 300
Nexxos 2101 2005 S 200
Nobilis 2084 1993 Radiat 30.06.2011 S 300
31.12.2008 330
Norika 2045 2007 S
Norma 2056 1999 Radiat 30.06.2011 S 400
31.12.2008
NS300 2012 2000 2009 S 400
NS540 2012 2003 S 500
NSSC420Y 2012 1994 2009 S 400
U
Octavian 1001 1993 2009 S 500
Oituz 1001 1999 2009 S 300
Olimpius 1001 2002 S 300
Olt 1001 1993 2008 S 400
Oranje 2127 1999 Radiat 30.06.2011 S 300
31.12.2008
Paltin 1001 1999 2009 S 400
Panciu 1001 2000 2009 S 400
Partizan 1001 1998 2009 S 400
Petra 2045 2007 S 500
Piroska 2045 2001 T 600
Presta 2084 1993 Radiat 30.06.2011 T 200
31.12.2008
PR35F38 2097 2009 S 440
PR35P12 2097 2002 S 500
PR35T06 2097 2009 S 400
28
PR35Y54 2097 2005 S 500

PR36B08 2097 2006 S 500
PR36B09 2122 2009 S 500
PR36D79 2097 2009 S 400
PR36K64 2122 2009 S 500
PR36K67 2097 2007 S 500
PR36N70 2097 2003 S 400
PR36R10 2097 2001 S 500
PR37D22 2122 2009 S 400
PR37D25 2097 2004 S 400
PR37F73 2097 2008 S 420
PR37M34
- Ribera 2097 2001 S 400
PR37M38 2097 2003 Radiat 30.06.2012 S 400
31.12.2009
PR37N01 2097 2009 S 400
PR37Y12 2097 2009 S 350
PR37W05 2097 2006 S 400
PR38A24 2097 2002 S 300
PR38A67 2097 2004 Radiat 30.06.2012 S 300
31.12.2009
PR38B12 2097 2008 S 290
PR38B85 2097 2007 S 390
PR38F70
- Benicia 2097 2000 S 300
PR38R92 2097 2006 S 300
PR38Y09 2097 2005 Radiat 30.06.2011 S 200
30.06.2008
PR39B76 2097 2008 S 200
PR39D81 2097 2001 S 200
Ranchero 2127 2000 Radiat 01.06.2012 S 400
01.06.2009
Rapid 1001 1991 2009 S 400
Rapsodia 1001 1995 2009 S 400
Rasa 1084 2003 S 500
Sangria 2123 2009 S 300
Satolas 2032 2004 S 300
29
Serina 2045 1999 2009 S 400

Sinatra 2032 2007 S 370
Splendis 2084 2007 T 260
Stanisa 2074 2002 S 400
Stanza 2032 2007 T 420
Star 1001 2001 S 500
Stira 2097 1992 2006 S 400
Stira SB 2097 1998 2008 S 400
SUM 0235 2127 2009 S 290
SUM 0243 2127 2009 S 330
SUM 0246 2127 2009 S 400
Szandra 2045 1999 2009 S 400
-Talbot 2043 2001 S 300
Szegedi SC 2043 2004 S 300
Szegedi TC 2043 2003 Radiat 30.06.2011 T 300
273 30.06.2008
Szegedi TC 2043 2001 T 300
277
358 30.06.2008
376 30.06.2008
Szegedi TC 2043 2003 T 400
377
465 31.12.2008
Szilvia 1084 2003 S 400
Szoliani 1084 2004 S 200
30
CAPITOLUL II
PLANTE LEGUMINOASE PENTRU BOABE
În categoria plantelor leguminoase pentru boabe (cultivate pentru seminţele

bogate în proteină şi ulei, cu valoare alimentară ridicată) se încadrează următoarele
specii (cu însuşiri morfologice, biologice, ecologice, chimice şi tehnologice
comune), care aparţin ordinului Leguminosales (Fabales), familia Leguminosae
(Fabaceae, Papilionaceae):
 MAZĂREA - (Pisum sativum L.);
 FASOLEA - (Phaseolus vulgaris L.);
 SOIA - (Glicine hispida Moench.);
 ARAHIDELE - (Arachis hypogaea L.);
 LINTEA - (Lens esculenta, culinaris Moench.);
 NĂUTUL - (Cicer arietinum L.);
 BOBUL - (Vicia faba L.);
 LATIRUL - (Lathyrus sativus L.);
 LUPINUL - (Lupinus albus, luteus, angustifolius L.);
 FASOLIŢA - (Vigna sinensis L.).
CARACTERE MORFOLOGICE
La plantele leguminoase pentru boabe, în momentul răsăririi se observă hipocotilul

curbat (alungirea părţii de sub cotiledoane ce determină creşterea tulpiniţei în
lungime). Din muguraşul situat între cele două cotiledoane (fig.18) pornesc organe
vegetative noi, respectiv cele două frunze adevărate (frunze primordiale simple).
La Mazăre, răsărirea este hipogeică, cu tegumentul cotiledoanelor transparent sau

incolor. Pe ramificaţiile laterale ale rădăcinii pivotante se formează nodozităţi,
datorită inoculării cu bacterii fixatoare de azot, aparţinând speciei Rhizobium
leguminosarum. Prima frunză adevărată este penată, glabră sau slab păroasă,
stipelele cu mult mai mari decât foliolele, având marginea întreagă. Plantele au
tulpina cu creştere nedeterminată, în formă de zig-zag mai mult sau mai puţin
accentuată, lipsită de rigiditate, parţial sau complet culcată, cu un vârf subţire sau
îngroşată la partea superioară. Frunzele tulpinale sunt paripenate, glabre sau aproape
glabre, cu stipele foare mari, cu foliole lat-ovate, romboidale, cordate, iar peţiolul se
termină cu cârcei lungi. În cadrul leguminoaselor, caliciul este gamosepal (5 sepale
concrescute); corola prezintă 5 petale libere (stindard, aripioare şi luntriţa);
androceul diadelf, format din 10 stamine (9 unite şi una liberă) sau monodelf (toate
unite); gineceul cu ovar superior, monocarpelar, cu număr diferit de ovule, cu stigmat
măciucat. Florile sunt grupate în ciorchine uni sau biflor, dese, axilare, câte 1-2 în
31
axila frunzelor, colorate alb, roşii-violaceu, hermafrodite. Înflorirea se produce
eşalonat, cu un procent redus de legare.
Păstăile dehiscente, cu sau fără strat pergamentos pielos de celule sunt late,
comprimate lateral, cu o parte ascuţită sau obtuză în vârf, lipsite de aripioare de-a
lungul sudurii carpelelor. Seminţele au formă rotundă, comprimată, cu suprafaţa
netedă sau zbârcită (cu aspect de creier), colorate alb, galben, roz, verde sau unicolor,
cu hilul (locul de fixare a seminţei de pericarp) diferit ca aşezare, formă, mărime,
culoare, fiind caracter de specie, varietate, soi, cu MMB-ul 200-350 g. Soiurile de
Mazăre sunt prezentate în tabelul 11.
La Fasole, cotiledoanele se etalează la suprafaţa solului şi înverzesc.
Rădăcina este mai slab dezvoltată comparativ cu a celorlalte specii leguminoase, de
tipul III. Primele frunze sunt simple, glabre sau slab-păroase, cordiforme, mari,
înguste, cu o scobitură în locul fixării peţiolului. Frunzele tulpinale sunt trifoliate
(fig.19), glabre sau slab păroase, cu foliole mari, ovate, cu vârfurile ascuţite.
Tulpinile nevolubile, sub formă de tufă, uneori cu vîrf volubil (soiurile cu tulpină
urcătoare). Inflorescenţele prezintă flori grupate 3-7 într-un ciorchine (racem), albe
mai rar roşii, cu proeminenţă pe stindard. Păstăile dehiscente sunt glabre, înguste,
mai lungi, cilindrice sau comprimate, moniliforme, cu o formaţiune lungă, ascuţită,
curbată în vârf (rostrum), rareori lipseşte această formaţiune.
Seminţele sunt mici, mijlocii sau mari, globuloase, eliptice, cilindrice, turtite,
rotunjit-cilindrice, albe, pestriţe, verzi-gălbui-negre, cu dungi radiare (în funcţie de
varietăţi), cu MMB-ul 160-750 g. Soiurile de Fasole sunt prezentate în tabelul 12.
La Soia, cotiledoanele se etalează la suprafaţa solului şi înverzesc, iar rădăcina este
de tipul III. Primele frunze sunt intens-păroase, mari, ovate, rotunjite la vârf.
Frunzele tulpinale sunt trifoliate, inserate printr-un peţiol lung de 3-30 cm, intens
pubescente, cu foliole ovate, sau ovale, mai rar alungite. Tulpinile sunt des păroase,
(cu perişori argintii sau roşcaţi), în formă de tufă, cu creştere nedeterminată,
semideterminată sau determinată, iar inflorescenţele (raceme axilare sau terminale)
prezintă 3-9 flori hermafrodite, albe sau liliachii. Păstăile sunt des-păroase, late,
turtite ori comprimate, cu proeminenţe în dreptul lojelor seminale şi cu mici
ştrangulaţiuni între ele. Într-o păstaie se întâlnesc 2-3 seminţe rotunjite, sferice,
ovale, alungite (caractere de soi), de culoare galbenă, brun-deschisă sau neagră, cu
MMB-ul 50-400 g. Soiurile de Soia sunt prezentate în tabelul 13.
La Arahide, răsărirea este epigeică, rădăcina este pivotantă de tipul II, cu tulpina
erectă sau culcată, frunze paripenate cu 2 perechi de foliole. Florile în număr de 250
pe o plantă, solitare sau grupate câte 2-4 în inflorescenţe, mici, galbene ori portocalii.
Fructul - păstaie indehiscentă, sub forma unei gogoşi de vierme de mătase, ce se
dezvoltă în sol şi este acoperită cu o micoriză ectotrofă. În păstaie se găsesc 1-5
seminţe. Soiurile de arahide sunt prezentate în tabelul 14.
La Linte, răsărirea este hipogeică (cotiledoanele rămân în sol), tulpiniţa este
rotundă, netedă, fără aripi, glabră. Frunzele sunt paripenate, terminate cu cârcei, cu
multe perechi de foliole, mici, ovale, iar stipelele înguste şi mici. Florile sunt albe,
albastre - deschis sau închis, hermafrodite. Păstăile indehiscente, rombice, plate sau
slab bombate pe părţile laterale, glabre, ce conţin 1-3 seminţe de forma unei lentile
32
biconvexe, cu MMB-ul 25-70 g. În cultură se întâlnesc populaţiile locale de
Moldova, Banat şi soiul Oana.
La Năut, răsărirea este hipogeică (cotiledoanele rămân în sol). Rădăcina este

pivotantă de tipul II. Prima frunză este foarte păroasă, penată. Plantele au tulpina
rigidă, dreaptă, muchiată, cu frunze imparipenate, cu 7-17 foliole mici, ovate sau
obovate, dinţate pe margini, prevăzute cu perişori denşi, glanduloşi. Florile sunt mici,
dispuse solitar, colorate alb, roz, roşu ori albastru. Păstăile, indehiscente, ce conţin
1-3 seminţe sunt des-păroase, ovale, balonate, la vârf cu o parte ascuţită, scurtă şi
curbată, acoperite cu perişori. Soiurile de năut sunt prezentate în tabelul 15.
La Bob, răsărirea este hipogeică (cotiledoanele rămân în sol), iar rădăcina este
pivotantă de tipul II. Prima frunză adevărată este penată, glabră sau slab- păroasă,
cu foliole mici, late-ovate, obovate, cu stipelele mai mici comparativ cu foliolele
dinţate pe margini.Tulpina este rigidă, dreaptă, patru-muchiată, fistuloasă, slab
ramificată, iar frunzele tulpinale sunt paripenate, cu 2-3 perechi de foliole mari,
cărnoase, glabre, cu stipele mari, pe margini dinţate, peţiolul se termină cu o
formaţiune scurtă.
Florile sunt grupate cîte 3-6 în raceme mari, albe, cu pete negre. Păstăile,
indehiscente, slab catifelat - păroase, mari, negre sau negre - brune, cu 3-5 seminţe.
Soiurile întâlnite în cultură sunt: Cluj 84, Montana, Moldoviţa.
La Latir, răsărirea este hipogeică (cotiledoanele rămân în sol), tulpiniţa uşor

pătratică (în patru muchii), îngust-aripată de-a lungul a două coaste, târâtoare,
ramificată. Frunzele sunt paripenate, cu foliole lanceolate sau aproape liniare, cu
stipele dezvoltate. Florile, 2-3 albe, grupate în raceme scurte, axilare. Păstăile cu
două aripi curbate de-a lungul sudurii carpelare, albe, albe-gălbui, mai rar de culoare
mai închisă, cu 2-5 seminţe unghiulare albe sau colorate (fig.20).
La Lupin, cotiledoanele se etalează la suprafaţa solului şi înverzesc, iar rădăcina
este de tipul I. Tulpina este erectă, cilindrică - fistuloasă, cu creştere terminată.
Primele frunze adevărate sunt palmate, păroase pe ambele feţe, relativ late, alungit-
ovate, cu un număr de 8-11 foliole. Florile hermafrodite, dese, galbene, albastre, albe,
violete sunt grupate în ciorchine terminal, piramidal. Păstăile sunt: drepte, galbene,
indehiscente cu 4-8 seminţe albe cu nuanţe de roz, cu MMB-ul 300-400 g la lupinul
alb; păroase, uşor curbate, dehiscente, brune-închis, cu 4-5 seminţe marmorate pe
fond albicios, cu MMB-ul 100-180 g la lupinul galben; drepte, brune, cu 4-7 seminţe
marmorate pe fond închis, cu MMB-ul 150-200 g la lupinul albastru. Se cultivă soiul
de lupin alb Medi.
La Fasoliţă, răsărirea este epigeică, rădăcina puternic ramificată, tulpina cu forme

urcătoare sau oloage. Frunzele glabre, trifoliate, iar florile albe sau violacee sunt
grupate cîte 2-3. Păstaia, dehiscentă, îngustă cu 7-10 seminţe, cu hilul excentric, cu
MMB-ul 100-200 g. În cultură există soiurile Jiana, Aura, Ofelia.
33
Fig.18.
Răsărirea la leguminoase
Fig.19. Frunze de leguminoase: 1 - mazăre; 2 - năut; 3 - 4 lupin; 5 - arahide;

6 - fasole; 7 - soia; 8 - bob; 9 - latir.
34
Fig. 20. Fructe de leguminoase: 1 - fasole; 2 - lupin alb; 3 - mazăre; 4 - soia;
5 - arahide; 6 - latir; 7 - năut; 8 - linte.
Tabelul 11
MAZĂREA - Pisum sativum L.

Athos 2111 2005 (9)

Attika 2111 2005 (9)
Aurora 1001 2005 (9)
Austin 2111 2005 (9)
Dorica 1005 1989 2009 (9)
Magistra 1017 2009
Liv
Vedea TR 1011 1991 2009 (9)
35
Tabelul 12
FASOLEA DE CÂMP- Phaseolus vulgaris L.

Ami 1001 1991 2006 a

Avans 1001 1981 2009 a
Aversa 1001 1983 Radiat 30.06.2011 a
31.12.2008
Delia 1001 2003 a
Florena 1001 1995 2010 a
Lizica 1001 2005 a
Starter 1001 1989 2009 a
Tabelul 13
SOIA-Glycine max. (L.) Merrill.

Balkan 2012 2003 I

Bolyi 44 2109 2001 00
Columna 1001 1995 2009 0
Daciana 1001 2006 0
Danubiana 1001 1983 2009 I
Eugen 1005 2002 00
Felix 1005 2005 00
Neoplanta 2012 2004 0
Oana F 1001 2009 00
Onix 1005 2002 00
Perla 1005 1994 2009 000
Proteinka 2012 2002 0
Românesc 99 1001 1999 2009 00
Triumf 1001 1996 2009 I
36
Venerra 2012 2004 II
Tabelul 14
ALUNE DE PĂMÂNT - Arachis hypogea L.

Solar 1079 1999 2009

Venus 1079 1999 2009
Tabelul 15
NĂUTUL- Cicer arietinum L.

Burnas 1011 2004

Rodin 1011 2004
37
CAPITOLUL III
PLANTE OLEAGINOASE
FLOAREA - SOARELUI
Răsărirea epigeică cu cotiledoane oval-eliptice. Axa hipocotilă scurtă, slab
păroasă.
Radacina : pivotantă, puternică, pătrunde până la 2,5 m adâncime. Sistemul
radicular ramificat, cu rădăcinile secundare care se întind pe o rază de 70-125 cm
(fig.21), cu o creştere viguroasă chiar din primele faze de vegetaţie (maximă la
începutul înfloririi), cu mulţi perişori absorbanţi şi o capacitate mare de absorbţie a
apei şi sărurilor minerale, ce-i conferă rezistenţă la secetă, deşi este mare
consumatoare de apă.
38
Fig.21. Sistemul radicular la Floarea - soarelui :
A - când solul este aprovizionat cu apă în straturile superficiale ;
B - în caz de secetă.
Tulpina : erectă, cilindrică, groasă, striată, plină cu măduvă buretoasă. La hibrizii

destinaţi pentru producerea de sămânţă este neramificată şi înaltă de
1-1,5 m, iar în cazul populaţiilor pentru furaj, prezintă ramificaţii şi are înălţimea
de 3-5 m. În ambele cazuri este acoperită cu peri aspri (fig.22). Tulpina prezintă
înainte de înflorire mişcări heliotropice caracteristice. Dimineaţa îşi îndreaptă
vârful spre răsărit, seara spre vest, iar în timpul zilei spre sud.
După formarea calathidiilor şi mai ales după înflorire, heliotropismul încetează.
39
Fig.22. Segment din tulpina de Floarea - soarelui
Frunzele : mari, peţiolate, cordiforme, cu marginea serată, scurt- aspru - păroase.

Primele 2-3 perechi de frunze aşezate opus, următoarele altern, cu distanţă de
prindere a frunzelor pe tulpină mai mică, cu suprafaţă mare de asimilare. (fig.23).
Numărul frunzelor pe o plantă variază după lungimea perioadei de vegetaţie a
hibrizilor, de condiţiile de cultură şi anume : între 23-26 la hibrizii timpurii şi 34 -
36 la cei tardivi. Creşterea acestora încetează la înflorire.
Fig.23. Frunza
Inflorescenţa : calathidiu (fig.24) situat în partea superioară a tulpinii sau a

ramificaţiilor acesteia. Diametrul este de 10-40 cm. Pe marginea inflorescenţei se
găsesc mai multe rânduri de frunze rudimentare, de formă triunghiulară, cărnoase,
înghesuite unele în altele, cu aspect de solzi, numite bractei, în număr de 40-80,
formând involucrul. Înaintea înfloririi, discul este închis în involucru ca într-un coş.
Pe suprafaţa discului inflorescenţei sunt dispuse cu regularitate alveole, în care se
găsesc florile, în număr de 600-1.300, uneori până la 10. 000.
40
Fig. 24. Inflorescenţa - calathidiu
Florile sunt de două feluri (heterogamie) şi anume :

 flori ligulate : sterile, aşezate la marginea inflorescenţei, în numar de 30 -
600 (fig.25), asexuate, rareori unisexuate - mascule, mari, colorate intens
în galben, cu rolul de a atrage insectele polenizatoare ;
 flori tubuloase (fig.25) : hermafrodite, fertile, prinse în inflorescenţă cu
ajutorul unor bractei prevăzute cu 1-3 dinţişori, care la maturitate se
întăresc şi formează compartimentele unde se află seminţele.
Florile tubuloase au caliciul format din 2- 4 sepale (de obicei 2), ca nişte solzişori
ascuţiţi, ce se prind de partea superioară a ovarului şi care cad cu uşurinţă la
maturitate. Corola este formată din 5 petale de culoare galbenă sau violet - deschis,
concrescute sub formă de tub şi care la partea superioară se termină cu 5 dinţişori.
În partea de jos, tubul se îngustează şi formează un inel în interiorul căruia se
găseşte ţesutul producător de nectar. Staminele sunt în număr de 5, cu anterele
concrescute (sinantere), ce se deschid printr-o crăpătură de - a lungul lor.
41
Fig.25. Flori ligulate şi tubulare
Grăunciorii de polen : rotunzi, cu proeminenţe în formă de cârlige, galben-

portocalii, cu diametrul de cca. 38 microni.
Pistilul : format din ovar inferior cu un singur ovul, stil şi stigmat cu doi sau mai
mulţi lobi, prevăzuţi cu perişori catifelaţi (fig.26).
Fig.26. Ovar cu stil şi stigmat
Fecundarea de regulă alogamă, dar şi autogamia este posibilă, polenizarea fiind

entomofilă şi anemofilă. Înfloritul în cadrul aceleiaşi inflorescenţe se desfăşoară
treptat, începând cu florile marginale, ligulate şi continuându-se spre centru cu
florile tubulare hermafrodite. Înfloresc succesiv în 6-8 zone concentrice, a câte 2 -
3 rânduri, pe o durată de 2-3 săptămâni.
42
Fructul : achenă, comprimată, de culori diferite (fig.27).
Fig. 27. Fructe - achene
Pericarpul (coaja) reprezintă 25-30 % din greutatea fructelor şi este format

din: epidermă, hipodermă (suber) şi sclerenchim. Epiderma fructului poate fi albă,
cenuşie, neagră, ori cenuşie cu dungi albe sau cafenii. Sub epidermă se găseşte un
strat de carbonogen, ce apără fructele de atacul moliei (Homoeosoma nebulella).
Determinarea stratului de carbonogen se face zgârâind cu un cuţit fructul pe
muchie, găsindu-se de obicei o dungă de culoare deschisă (fig. 28).
Fig. 28. Secţiune prin pericarpul fructului de Floarea - soarelui :

1 - cu strat de carbonogen; 2 - fără strat de carbonogen;
a - epicarpul ; b - ţesut de suber;
c - strat carbonogen ; d - ţesut sclerenchimatic.
Stratul de carbonogen (fitomelan) se determină mai greu la seminţele de culoare

neagră. Acestea se înmoaie în prealabil în apă, apoi se introduc în soluţie de
bicarbonat de potasiu 85 % şi acid sulfuric 15 %. Seminţele „blindate” devin negre,
iar cele fără „blindaj”, albe.
Dimensiunile fructelor : 5-20 mm lungime şi 7-10 mm lăţime (fig. 29).
43
Unele fructe au lungimea egală cu lăţimea. Sămânţa este acoperită cu o membrană
subţire (fig. 30). MMB = 45-120 g şi MH = 30-50 kg. Fructele de Floarea - soarelui
conţin 47-56 % grăsimi.
Fig. 30. Secţiune longitudinală

Fig. 29. Tipuri de fructe de prin achenă
Floarea - soarelui 1 – pericarp
I – mici industriale 2 – membrana seminţei
II – intermediare 3 – cotiledon
III – mari 4 – gemulă
5 – ţesut procambial
Sistematica. Floarea-soarelui face parte din familia Asteraceae
(Compositae), genul Helianthus L (tabelele 16,17, 18,19). Acest gen cuprinde 264
specii, însă mai importante sunt următoarele :
 H. annuus L.;
 H. tuberosus L.;
 H. lenticularis Dougl.
44
Tabelul 16
CLASIFICAREA FLORII - SOARELUI DUPĂ WENŢLAVOVICI
Specia Subdiviziuni Subspecia Ecotip

I. H.a.c.
Helianthus sativus
A. H. a. cultus 1. Borealiruthenici
annuus (cultivată
(culltivată) (rusesc de nord)
L.Wenzl. pentru
boabe)
2. Medioruthenici
(rusesc de centru)
3. Austroruthenici
(rusesc de sud)
4. armeniaci
(armenesc)
II. H.a.c.
ornamentalis
(decorativă)
B. H. a.
ruderalis
(spontană)
Tabelul 17
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE ECOTIPURILOR
Eco- Perioa- Înălţi- Ramificarea Nr.inter Mări- Stra-

tipul da de mea tulpinii -nodii mea tul de
vege- plante- achenei carbo-
taţie lor nogen
(zile) (cm)
Rusesc 75-120 65-125 obişnuit 10-20 8-11 cu
de nord neramificată strat
Rusesc 90-133 120-190 obişnuit 14-25 8-14 cu
central neramificată strat
Rusesc 130-165 300-400 neramificată 30-40 10-14 fără
de sud sau strat
ramificată
la vârf
Arme- 110-135 130-200 ramificată 18-26 12-25 fără
nesc la vârf strat
45
Tabelul 18
PRINCIPALELE CARACTERE ALE VARIETĂŢIIOR
DE FLOAREA –SOARELUI
Culoarea achenelor Carbonogen Varietatea
(fitomelan)
Proles borealiruthenici Wenzl.
Albe, albe - argintii absent albus Wenzl.

fără dungi
Cenuşii, cu dungi albe prezent argenteus Wenzl.
Cenuşii, cu dungi albe absent striatocanescens Wenzl.
Cenuşii, cu dungi albe prezent striatoargenteus Wenzl.
Achene negre corb cu sau fără niger Wenzl.

strat
Achene negre violet cu sau fără subnigroviolaceu Wenzl.
strat
Proles medioruthenici Wenzl.

Albe, cenuşii, argintii, absent albidus Wenzl.
fără dungi
Albe, cenuşii, argintii, prezent incanus Wenzl.
fără dungi
Cenuşii, cu dungi albe, absent striatofumosus Wenzl.
cu o dungă albă marginală
Brune, cu dungi de culoare cu sau fără striatobrunescens Wenzl.
închisă strat
Cenuşii închis, cu o dungă prezent striatoplumbeus Wenzl.
marginală, plumburie
Achene negre corb cu sau fără nigritus Wenzl.
strat
Achene negre - violaceu cu strat violacea - nigrus Wenzl.
Proles austroruthenici Wenzl.

Albe fără strat niveus Wenzl.
Albe, cu dungi cenuşii fără strat striatoalbicans Wenzl.
Cenuşii, cu dungi albe fără strat zebrinocinerascens Wenzl.
Negre - violacei fără strat nigroviolaceus Wenzl.
Proles armeniaci Wenzl.

Albe, fără dungi fără strat albescens Wenzl.
Cu dungi cenuşii fără strat striatoalbus Wenzl.
Cenuşii, fără dungi fără strat griseus Wenzl.
Cu dungi albe fără strat striatocinereus Wenzl.
Brune, fără dungi fără strat fuliginosus Wenzl.
Negru - corb fără strat nigresceus Wenzl.
46
Tabelul 19
HIBRIZI DE FLOAREA - SOARELUI - Helianthus annuus L.

hibridului - torul înregistrării reînscrierii -zare Obs.
Aitana 2098 2005 HS
Alex 1001 1996 2006 HS
Almanzor 2084 2003 HS
Anabela SU 2012 2008 Radiat HS
31.12 2008 30.06.2011
Arena 2082 1999 HS
Árpád 2012 2003 HS
Aurasol- 2080 2004 =Orasole,
Orasole H S (22)
Aura ITC 1078 2009 HS
Betina 1078 2004 HS
DK F 2514 2080 2009 HS
DK F3554 2080 2009 HS
Daniel 1001 2006 HS
Diabolo 2111 2004 HS
PR
Duna 2023 1998 Radiat HS
30.06. 2008 30.06.2011
ES Camila 2084 2008 HS
ESIsabella 2084 2009 HS
ESZalema 2084 2009 HS

Favorit 1001 1992 2007 H S, b
Flordani 1001 2009 HS
Flormani 1001 2009 HS
Fleuret 2044 2000 Radiat HS
31.12 2009 30.06.2011
Fleuret OR 2080 2004 HS
Fly 2044 2001 HS
Focus 2111 2002 HS
Fundulea 1001 1998 2008 HS
225
Georgina 1078 2005 HS
Gina ITC 1078 2009 HS
GKManuel 2043 2007 HS
GK Mara 2043 2007 HS
Heliacan 2032 2008 HS
47
Héliasol 2032 2002 Radiat HS
01.06. 2009 01.06.2011
Héliasol 2032 2004 HS
RO
Heliasun 2032 2006 HS
RM
Huracan 2032 2005 HS
Hysun 321 2023 2000 Radiat HS
30.06. 2008 30.06.2011
Itanol 2080 2006 HS
Jupiter 1001 2005 HS
Kasol 2076 2002 HS
Krisol 2076 2004 HS
Leila 2084 2008 HT
LG5380M 2111 2006 HS
LG 5412 2111 2008 HS
LG 54.20 2111 2004 HS
M
LG 56.34 2111 2001 HS
LG 2111 2008 HS
5450HO
LG 56.60 2111 2001 HS
LG5665M 2111 2006 HS
LG 5635 2111 2009 HS
LG 5655 2111 2009 HS
Lindor 2076 2005 Radiat HS
01.06. 2009 01.06.2012
Lovrin 338 1002 2003 HS
Lovrin 614 1002 2006 HS
Lovrin 618 1002 2008 HS
Macha 2043 2002 Radiat HS
01.06. 2009 01.06.2012
MAS 97 A 2123 2009 HS
Magor 2043 2003 Radiat HS
01.06. 2009 01.06.2012
Manitou 2043 2002 HS
Masai 2043 2002 HS
Mateol RO 2112 2005 HS
Melody 2082 2000 Radiat HS
31.12. 2009 30.06.2012
Minunea 1001 2001 HS
48
Neptun 1001 2005 HS
NS Oliva 2012 2008 HS
NS Primi 2012 2008 HS
NS 2012 2008 HS
Viktoria
Nobel 2111 2002 HS
Olsavil 2097 2000 Radiat H S (22)
31.12. 2009 30.06.2012
Ollean 2101 2008 HS
Ozirisz 1084 2003 HS
Paraiso 2003 2008 HS
102 CL
PF 100 1098 2008 HS
Performer 1001 1998 2008 H S, b
Podium 2076 2005 HS
Podu 1007 2005 HS
Iloaiei
2001
Pixel 2082 2000 Radiat HT
25.03. 2008 30.06.2011
PR 63 A86 2097 2008 HS
P 64 LE 19 2097 2009 HS
P 64 LE 20 2097 2009 HS
PR 64 A15 2097 2009 HS
PR 64 A 89 2097 2007 HS
PR 64 E 71 2097 2007 HS
PR 64 H 32 2097 2008 HS
PR 64 E 83 2097 2005 HS
PR 63 A 90 2097 2000 2010 HS
PR 64 A 44 2097 2003 HS
PR 64 A 58 2097 2006 HS
PR 64 A 63 2097 2004 HS
PR 64 A 71 2097 2005 HS
PR 64 A 83 2097 2001 2010 HS
PR 64 E 83 2097 2005 HS
PR 64 H 51 2097 2003 HS
PR 64 H 61 2097 2002 HS
PR 64 H 91 2097 2005 HS
Ramszesz 2045 2002 HS
Rigasol 2070 2001 HS
49
Rigasol 2080 2004 HS
OR
Rimisol 2012 2004 HS
Rumbasol 2080 2006 HS
OR
QC Tango 1099 2009 HS
Salut RM 2032 2009 HS
Sandrina 1001 2000 2010 HS
Saturn 1001 2003 HS
Saxo 2076 2003 HS
Sunflora 2003 2009 HS
CL
Splendor 1001 2000 2010 HS
Sunko 2076 2003 HS
Supersol 2043 2008 HS
Superflor 2043 2005 HS
Teide 2084 2004 HS
Timiş 1002 1999 Radiat HS
31.12. 2008 30.06.2011
Top 75 1001 2002 HS
Tregor 2111 2006 HS
Tellia 2032 2032 2007 HS
Tamara 2003 2008 HS
CL
Unisol 2080 2005 HS
Vioara 1078 2009 HS
Venus 1001 2002 HS
Vera 1078 2006 HS
Zoltán 2012 2003 HS
Caracterizarea unor hibrizi de Floarea–soarelui (Helianthus annuus L.)
Beti
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Beti a fost creat de firma SC. ITC. - SRL.
Caractere morfologice.
Frunza este mare, de culoare verde - mediu, cu gofrarea slabă, iar dentaţia este
grosieră, cu unghiul dintre nervurile laterale drept sau aproape drept.
50
Epoca înfloritului este precoce. Floarea ligulată este de culoare galben - portocalie.
Planta are înălţime mare, cu ramificarea absentă. Capitulul este mediu, cu port
răsturnat, cu tija dreaptă, iar forma părţii cu sămânţă uşor convexă. Sămânţa are
formă larg - ovoidă, de culoare neagră, cu dungi gri, puternic marcate pe margine
şi puţin pronunţate între margini. MMB = 51,6 g, iar MH = 44,4 kg.
Însuşiri fiziologice. Beti este un hibrid care face parte din grupa de maturitate
timpurie. Are o bună rezistenţă la Phomopsis, Sclerotinia şi este rezistent la toate
rasele de mană cunoscute în Europa. Este sensibil la atacul de lupoaie ( Orobanche
cumana).
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 46 %. Este rezistent la climatul arid,
realizând o MH superioară, prin gradul ridicat de umplere a bobului.
Capacitatea de producţie. Hibridul Beti a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS o producţie de 2.985 kg/ha, cu un spor de 3 % faţă de martorul Coril şi cu 6
% faţă de martorul Rapid. Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile pentru
Floarea - soarelui, din Moldova, Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi Câmpia de
Vest, cu excepţia parcelelor infestate cu lupoaie.
Festiv
Hibridul de Floarea - soarelui, Festiv a fost creat la I.C.C.P.T. Fundulea,

Talia plantelor este de 144 - 215 cm, cu 32 frunze mari, cordiforme, gofrate, fără
pubescenţă. Calathidiul convex, cu diametrul 20 - 28 cm. Seminţele de formă
alungită, cenuşii, slab dungate, dispuse compact. MMB = 58,7 g, MH = 41 kg.
Însuşiri fiziologice. Festiv este un hibrid triliniar, semitimpuriu, cu perioada de
vegetaţie de 118 zile. Prezintă rezistenţă mijlocie la cădere, secetă şi este relativ
tolerant la Phomopsis şi Orobanche.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 52,4 - 52,5 %.
Capacitatea de producţie. Hibridul Festiv a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie medie de 3.690 kg/ha la neirigat şi 4.123 kg/ha în condiţii
de irigare. Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile pentru Floarea -
soarelui, din Moldova, Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi Câmpia Crişanei.
Select
Hibridul de Floarea - soarelui, Select a fost creat la I.C.C.P.T. Fundulea,

Talia plantelor este de 155 - 180 cm, cu 28 - 30 frunze mari. Calathidiul mare,
dens. MMB = 59 - 84 g, MH = 40 kg.
Însuşiri fiziologice. Select este un hibrid simplu, semitardiv, cu perioada de
vegetaţie de 122 - 128 zile. Prezintă rezistenţă bună la cădere, secetă, Phomopsis,
rezistenţă superioară la putregaiuri şi lupoaie, rezistenţă totală la mană.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 54 - 55 %.
51
Capacitatea de producţie. Hibridul Select a realizat după 3 ani de testare în
de irigare. Se recomandă cultivarea în Moldova şi Câmpia de Vest.
Super
Hibridul de Floarea - soarelui, Super a fost creat la I.C.C.P.T. Fundulea,

Talia plantelor este de 140 - 165 cm, cu 30 frunze mari. Calathidiul plan, uşor
convex, semiînclinat, cu diametrul de 19 - 23 cm. MMB = 71 g, MH = 40 kg.
Însuşiri fiziologice. Super este un hibrid triliniar, semitardiv, cu perioada de
vegetaţie de 121-128 zile. Prezintă rezistenţă bună la cădere, secetă, mană, putregai
alb, sensibil la lupoaie.
Capacitatea de producţie. Hibridul Super a realizat după 3 ani de testare în
de irigare. Se recomandă cultivarea în sudul ţării, cu excepţia solelor infestate cu
lupoaie.
Alex
Hibridul de Floarea - soarelui, Alex a fost creat la I.C.C.P.T. Fundulea,

Talia plantelor este de 152 - 165 cm. MMB = 65 - 69 g.
Însuşiri fiziologice. Alex este un hibrid simplu, precoce, cu perioada de vegetaţie
de 106 - 113 zile. Prezintă rezistenţă bună la pătarea brună şi tolerant la putregaiul
alb.
Capacitatea de producţie. Hibridul Alex a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS o producţie medie de 3.600 kg/ha la neirigat şi 4.000 kg/ha în condiţii de
irigare. Se recomandă cultivarea în zonele favorabile, mai ales în vestul ţării.
Coril
Hibridul de Floarea - soarelui, Coril a fost creat la I.C.C.P.T. Fundulea în

colaborare cu firma Pioneer.
Talia plantelor este de 135 cm . Calathidiul cu diametrul de 18 - 22 cm. MMB =
55 g, MH = 40 kg.
Însuşiri fiziologice. Coril este un hibrid simplu, precoce, cu perioada de vegetaţie
de 104 zile. Prezintă rezistenţă bună la cădere, frângere, arşiţă şi mană..
52
Capacitatea de producţie. Hibridul Coril a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS o producţie medie de 3.100 kg/ha la neirigat şi 3.800 kg/ha în condiţii de
irigare. Se recomandă cultivarea în zonele favorabile culturii Florii - soarelui..
Favorit
Hibridul de Floarea - soarelui, Favorit a fost creat la I.C.C.P.T. Fundulea,

Talia plantelor este de 132 cm, cu 26 - 28 frunze mari. Calathidiul mare, convex,
cu diametrul de 18 - 20 cm. MMB = 52 g, MH = 39 - 41 kg.
Însuşiri fiziologice. Favorit este un hibrid simplu, semitimpuriu, cu perioada de
vegetaţie de 100 zile. Prezintă rezistenţă bună la cădere, secetă, arşiţă, frângere,
putregaiul alb şi pătarea brună, rezistenţă totală la mană şi lupoaie.
Însuşiri de calitate. Conţinutul de ulei este de 52 - 54 %, procentul de coji = 22.
Capacitatea de producţie. Hibridul Favorit a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie medie de 4.000 - 4.200 kg/ha. Se recomandă cultivarea
în sudul şi sud - estul ţării, mai ales pe solele infestate cu lupoaie.
Rapid
Hibridul de Floarea - soarelui, Rapid a fost creat la I.C.C.P.T. Fundulea,

Talia plantelor este de 137 - 144 cm. MMB = 56 - 59 g.
Însuşiri fiziologice. Rapid este un hibrid simplu, timpuriu, cu perioada de
vegetaţie de 108 - 114 zile. Prezintă rezistenţă bună la putregaiul alb şi pătarea
brună.
Capacitatea de producţie. Hibridul Rapid a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie medie de 3.500 - 3.800 kg/ha. Se recomandă cultivarea
în zonele favorabile culturii Florii - soarelui.
Fundulea 206
Hibridul de Floarea - soarelui, Fundulea 206 a fost creat la I.C.C.P.T. Fundulea,

România.
Talia plantelor este de 149 - 165 cm, cu 28 - 30 frunze mari. Calathidiul mare, cu
diametrul de 17 - 22 cm. MMB = 69 - 79 g , MH = 38 - 42 kg.
Însuşiri fiziologice. Fundulea 206 este un hibrid simplu, semitardiv, cu perioada
de vegetaţie de 125 zile. Prezintă rezistenţă bună la cădere, secetă, arşiţă, rugini,
septorioză, putregaiul alb şi cenuşiu, sensibil la Phoma, rezistent la atacul moliei.
Capacitatea de producţie. Hibridul Fundulea 206 a realizat după 3 ani de testare
în reţeaua ISTIS o producţie medie de 3.330 – 3.920 kg/ha.
53
Se recomandă cultivarea în sudul ţării şi în Moldova, în cultură neirigată.
Florom 328
Hibridul de Floarea - soarelui Florom 328 a fost creat la I.C.C.P.T.Fundulea..

Talia plantelor este de 161 cm. Calathidiul înclinat, convex. MMB = 69 g, MH =
38 Kg.
Însuşiri fiziologice. Florom 328 este un hibrid simplu, semitardiv, cu perioada de
vegetaţie de 122 zile. Prezintă rezistenţă mijlocie la : secetă, cădere, septorioză,
putregaiul alb şi cenuşiu, Phomopsis şi lupoaie.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 50,5 %.
Capacitatea de producţie. Hibridul Florom 328 a realizat după 3 ani de testare
în reţeaua ISTIS o producţie medie de 3.950 kg/ha. Se recomandă cultivarea în
sudul ţării, zona I, în condiţii de irigare..
Top 75
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Top 75 este creat la I.C.C.P.T. Fundulea.

Plantele au talia medie, fără ramificaţii. Frunza este mijlocie, de culoare verde -
intens, cu gofrarea netedă. Zimţitura marginii este fină. Unghiul dintre nervurile
laterale de la baza frunzei este drept sau aproape drept. Capitulul are la maturitate
poziţia înclinată, este mare, iar forma părţii cu sămânţă este semiconvexă -convexă.
Floarea ligulată este de culoare galbenă - portocalie. Sămânţa are formă ovoid -
alungită, de culoare neagră, cu dungi uşor vizibile. MMB = 54 g, iar MH = 43 kg.
Însuşiri fiziologice. Este un hibrid care face parte din grupa de maturitate timpurie.
Are rezistenţă la mană (Plasmopara gena P12), Phomopsis, tolerant la Sclerotinia
sclerotiorum, rezistent la secetă.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 47,03 %, superior celor doi martori
Coril şi Rapid.
Capacitatea de producţie. Hibridul Top 75 a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 3.151kg/ha. Se recomandă cultivarea în toate zonele
favorabile pentru Floarea - soarelui, cu excepţia terenurilor infestate cu lupoaie.
Venus
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Venus este creat la I.C.C.P.T. Fundulea.

Plantele au talia medie. Frunza este mijlocie, de culoare verde - deschis, cu gofrarea
mijlocie. Zimţitura marginii este fină. Unghiul dintre nervurile laterale de la baza
frunzei drept sau aproape drept. Capitulul are la maturitate poziţia semiînclinată,
este mijlociu, iar forma părţii cu sămânţă este semiconvexă. Floarea ligulată este
54
de culoare galbenă. Sămânţa are formă ovoidă, de culoare neagră, cu dungi vizibile.
MMB = 58 g, iar MH = 42 kg.
Este foarte rezistent la mană (rezistenţă genetică), la atacul de mană (Plasmopara
gena P12), rezistenţă la Phomopsis, tolerant la Sclerotinia sclerotiorum.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 47,19 %, superior celor doi martori
Coril şi Rapid.
Capacitatea de producţie. Hibridul Venus a realizat în condiţii de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 3.059 kg/ha. Se recomandă cultivarea în toate zonele
Daniel
Hibridul de Floarea - soarelui Daniel a fost creat la I. N.C.D.A. Fundulea,

România.
Frunza este de mărime medie, culoare verde - închis, cu gofrarea medie, iar dentiţia
este fină. Frunza are urechiuşele medii şi unghiul format între nervurile laterale,
drept sau aproape drept. Epoca înfloritului este medie. Floarea ligulată este de
culoare galben - oranj. Planta are înălţime medie. Ramificarea absentă. Capitulul
are portul răsturnat, iar forma părţii cu seminţe este uşor convexă. Sămânţa este de
formă ovoid - îngustă, culoare neagră, cu dungi slab expresive pe margine şi deloc
sau foarte slab expresive între margini. MMB = 57 g, iar MH = 38 kg.
Însuşiri fiziologice. Daniel este un hibrid simplu care face parte din grupa de
maturitate semitardivă. Este rezistent la atacul de mană, mediu rezistent la
Phomopsis şi tolerant la Sclerotinia. Hibridul este rezistent la Orobanche cumana
(lupoaie).
Capacitatea de producţie. Hibridul Daniel a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie medie de 3.356 kg/ha, cu un spor de 3 % faţă de martorul
Select şi cu 3 % faţă de martorul Favorit. Se recomandă cultivarea în toate zonele
favorabile pentru Floarea - soarelui, din Moldova, Dobrogea, Câmpia Română,
Banat şi Câmpia Crişanei, inclusiv pe solele cu infestare de lupoaie.
Lovrin 614
Hibridul de Floarea - soarelui Lovrin 614 a fost creat de S.C.D.A. Lovrin.

Frunza este mare, de culoare verde - închis, cu gofrarea medie şi dentaţia grosieră.
Frunza are urechiuşele lipsă sau foarte mici, iar unghiul dintre nervurile laterale
ascuţit. Epoca înfloritului este medie. Floarea ligulată este de culoare galben - oranj.
Planta prezintă înălţime medie, cu ramificarea absentă.
55
Capitulul este mare, semiaplecat în jos, cu tija dreaptă, iar forma părţii cu seminţe
este uşor convexă. Sămânţa are formă ovoid - largă, de culoare brun - închis, cu
dungi slab expresive pe margine şi foarte slab - expresive sau lipsă între margini.
Însuşiri fiziologice. Lovrin 614 este un hibrid simplu care face parte din grupa de
maturitate semitimpurie. Este mediu - rezistent la atacul principalelor boli
criptogamice, Plasmopara helianthi, Phomopsis helianthi, Sclerotinia sclerotiorum
şi sensibil la atacul de lupoaie (Orobanche cumana).
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei în seminţe este de 45,5 %.
Capacitatea de producţie. Hibridul Lovrin 614 a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 3.288 kg/ha, cu un spor de 4 % faţă de martorul Alex
şi cu 5 % faţă de martorul Splendor. Se recomandă cultivarea în toate zonele
Banat şi Câmpia Crişanei, cu excepţia solelelor cu infestare de lupoaie.
Vera
Hibridul de Floarea - soarelui Vera a fost creat de către firma S.C. ITC. SRL.,
România.
Frunza este de mărime medie, culoare verde - deschis, cu gofrarea slabă, iar dentaţia
este medie. Frunza are urechiuşele foarte mici sau lipsesc, cu unghiul dintre
nervurile laterale obtuz. Epoca înfloritului este timpurie. Floarea ligulată este de
culoare galben - portocaliu. Planta are înălţime medie, cu ramificarea absentă.
Capitulul este mare, semiaplecat în jos, cu tija dreaptă, iar forma părţii cu seminţe,
plată. Sămânţa prezintă formă ovoid - largă, de culoare gri - albicios, cu dungi slab
expresive pe margine şi între margini.
Însuşiri fiziologice. Vera este un hibrid simplu care face parte din grupa de
maturitate timpurie. Este mediu tolerant la atacul principalelor boli criptogamice :
Phomopsis helianthi, Sclerotinia sclerotiorum şi Plasmopara helianthi. Este
tolerant la atacul de lupoaie (Orobanche cumana).
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 46,5 %, bogat în acid oleic (90,14%).
Capacitatea de producţie. Hibridul Vera a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS o producţie de 3.547 kg/ha, cu un spor de 12 % faţă de martorul Alex şi cu
14 % faţă de martorul Splendor.
Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile pentru Floarea - soarelui, din
Moldova, Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi Câmpia Crişanei, cu precauţie pe
solele cu infestare de lupoaie.
Heliasun RM
56
Hibridul de Floarea - soarelui Heliasun RM a fost creat de firma KWS. SAAT
AG., Germania.
Frunza este de mărime mică - medie, culoare verde - mediu, cu gofrarea medie şi
dintaţia medie. Frunza are urechiuşele medii, iar unghiul dintre nervurile laterale
este drept sau aproape drept. Epoca înfloritului este timpurie - medie.
Floarea ligulată are culoarea galben - mediu. Planta prezintă înălţime medie, cu
ramificarea absentă. Capitulul este de mărime mică spre medie, semiaplecat în jos,
cu tija dreaptă, iar forma părţii cu seminţe este uşor convexă. Sămânţa are formă
ovoid - îngustă, de culoare neagră, cu dungi puternic expresive pe margine şi slab
expresive între margini.
Însuşiri fiziologice. Heliasun RM este un hibrid simplu care face parte din grupa
de maturitate medie - timpurie. Are toleranţă la atacul de Phomopsis helianthi şi
mediu rezistent la Sclerotinia sclerotiorum. Manifestă rezistenţă genetică la toate
rasele de mană ( Plasmopara helianthi). S - a dovedit a fi tolerant la infestarea cu
lupoaie.
Însuşiri de calitate. Conţinutul de ulei în seminţe este de 44,7 %.
Capacitatea de producţie. Hibridul Heliasun RM a realizat după 3 ani de testare
în reţeaua ISTIS o producţie de 3.364 kg/ha, cu un spor de 6 % faţă de martorul
Alex şi cu 7 % faţă de martorul Splendor. Se recomandă cultivarea în toate zonele
Banat şi Câmpia Crişanei şi cu precauţie pe solele cu infestare de lupoaie.
Heliasol RO
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Heliasol RO a fost creat de firma KWS.

Germania.
Frunza este mare, de culoare verde - mediu, cu gofrarea medie, iar dentiţia este
medie, cu unghiul dintre nervurile laterale drept sau aproape drept.
Epoca înfloritului este mijlocie. Floarea ligulată este de culoare galbenă - mediu.
Planta are înălţime mică, cu ramificarea absentă. Capitulul este mediu, semiaplecat
în jos, cu tija dreaptă, iar forma părţii cu sămânţă este uşor convexă. Sămânţa are
formă larg - ovoidă, de culoare neagră, cu dungi gri, puternic marcate pe margine
şi puţin pronunţate între margini. MMB = 61 g, iar MH = 42 kg.
Însuşiri fiziologice. Heliasol RO este un hibrid care face parte din grupa de
maturitate timpurie. Are o rezistenţă medie la Phomopsis, Sclerotinia şi este
rezistent la toate rasele de mană cunoscute în Europa. Este rezistent la atacul de
lupoaie (Orobanche cumana).
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 47,5 % .
Capacitatea de producţie. Hibridul Heliasol RO a realizat după 3 ani de testare
Coril şi cu 16 % faţă de martorul Rapid. Se recomandă cultivarea în toate zonele
57
favorabile pentru Floarea - soarelui, din Moldova, Dobrogea, Câmpia Română şi
Câmpia de Vest, inclusiv pe arealele infestate cu lupoaie.
Barolo RO
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Barolo RO a fost creat de firma K.W.S.

Germania.
Talia plantelor : medie - înaltă ; densităţi : 45.000 - 48.000 plante/ha la neirigat şi
de 50.000 - 52.000 plante/ha la irigat.
Însuşiri fiziologice. Barolo RO este un hibrid care face parte din grupa de
maturitate semitardivă. Are rezistenţă bună la frângere, toleranţă foarte bună la
secetă, cu rezistenţă genetică la mană şi lupoaie, inclusiv rasa E.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 49 - 50 % .
Potenţial de producţie : productiv, cu 3,6 - 4,1 t/ha.
Moldova, Dobrogea, Câmpia Română şi Câmpia de Vest, inclusiv pe arealele
infestate cu lupoaie, cu menţiunea respectării rotaţiei culturilor, nerevenind pe
aceeaşi solă la un interval mai mic de 4 - 5 ani.
Huracan
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Huracan a fost creat de firma K.W.S.

Germania.
Talia plantelor : înaltă; densităţi : 45.000 - 47.000 plante/ha la neirigat şi de 48.000
- 52.000 plante/ha la irigat.
Însuşiri fiziologice. Huracan este un hibrid care face parte din grupa de maturitate
semitardivă. Are o rezistenţă bună la frângere, toleranţă foarte bună la secetă,
rezistenţă la lupoaie inclusiv rasa E, tolerant la Sclerotinia sclerotiorum şi
Plasmopara helianthi.
Potenţial de producţie : productiv, cu 3,2 - 3,7 t/ha. Se recomandă cultivarea în
toate zonele favorabile pentru Floarea - soarelui, din Moldova, Câmpia Română şi
Câmpia de Vest, inclusiv pe arealele infestate cu lupoaie, cu precădere în
Dobrogea, acolo unde există cea mai mare presiune a acestui parazit.
Salut RM
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Salut RM a fost creat de firma K.W.S.

Germania.
Caractere morfologice. Talia plantelor : medie ; densităţi : 50.000 - 52.000
plante/ha la neirigat şi de 53.000 - 55.000 plante/ha la irigat.
58
Însuşiri fiziologice. Salut RM este un hibrid care face parte din grupa de
maturitate timpurie. Are rezistenţă bună la frângere, toleranţă bună la secetă, cu
rezistenţă genetică la mană (Plasmopara helianthi), tolerant la Sclerotinia
sclerotiorum şi Phomopsis helianthi.
Potenţial de producţie : productiv, cu 3,4 - 4,1 t/ha. Se recomandă cultivarea în
toate zonele favorabile pentru Floarea - soarelui, din Moldova, Câmpia Română şi
Câmpia de Vest, exceptând arealele infestate cu lupoaie, cu precădere în Dobrogea,
acolo unde există cea mai mare presiune a acestui parazit.
LG 5645
Hibridul simplu de Floarea - soarelui LG 5645 a fost creat de firma Limagrain

Genetics, Franţa.
Plantele au talia medie. Frunza este medie, de culoare verde - mediu, cu gofrarea
medie, cu unghiul dintre nervurile laterale de la baza frunzei drept sau aproape
drept. Capitulul este de mărime mijlocie, cu poziţia înclinată, iar forma părţii cu
sămânţă este convexă. Floarea ligulată este de culoare galbenă - mediu. Sămânţa
are formă ovoid - îngustă, de culoare neagră. MMB = 60 g, iar MH = 40 kg.
Însuşiri fiziologice. LG 5645 este un hibrid care face parte din grupa de maturitate
semitardivă. Are rezistenţă mijlocie la Phomopsis helianthi şi rezistent la
Plasmopara helianthi.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 49,13 % în sămânţa uscată.
Capacitatea de producţie. Hibridul LG 5645 a realizat după 3 ani de testare în
favorabile pentru Floarea - soarelui.
LG 54.20M
Hibridul de Floarea - soarelui LG 54.20M a fost creat de firma Limagrain Genetics

Grandes Cultures, Franţa.
Frunza este de mărime medie, culoare verde - închis. Gofrarea frunzei este
puternică, iar dentiţia este medie. Unghiul format între nervurile laterale este
ascuţit. Epoca înfloritului este timpurie. Floarea ligulată este de culoare galben -
mediu. Planta prezintă înălţime medie. Ramificarea absentă. Capitulul este mare şi
are portul răsturnat, cu tija uşor arcuită, iar forma părţii cu sămânţă este uşor
convexă. Sămânţa are formă ovoid - ascuţită, de culoare neagră, cu dungi pe
margine şi între margini uşor expresive. MMB = 58,3 g, iar MH este de 41,3 kg.
Însuşiri fiziologice. LG 54.20M este un hibrid care face parte din grupa de
maturitate timpurie.Este rezistent la mană, tolerant la Sclerotinia (putregaiul alb) şi
mediu - rezistent la Phoma şi Phomopsis. Este sensibil la lupoaie.
59
Capacitatea de producţie. Hibridul LG 54.20M a realizat după 3 ani de testare în
Coril şi cu 14 % faţă de martorul Rapid.
Moldova, Dobrogea, Câmpia Română şi Câmpia de Vest, cu excepţia solelor cu
infestare de lupoaie.
LG 5380 M
Hibridul de Floarea - soarelui, LG 5380 M a fost creat de firma Limagrain Genetics

Frunza este de mărime medie, culoare verde - mediu, cu gofrarea slabă spre medie
şi dentaţia fina spre medie. Frunzele au urechiuşele mici, cu unghiul dintre nervurile
laterale drept sau aproape drept. Epoca înfloritului este medie.
Floarea ligulată este de culoare galben - mediu. Planta are înălţimea mare, cu
ramificarea absentă. Capitulul prezintă mărime medie, cu portul aplecat în jos, cu
tija dreaptă, iar forma părţii cu seminţe este pronunţat convexă. Samânţa are forma
ovoid - îngustă, de culoare neagră, cu dungi puternic expresive pe margine şi slab
expresive între margini.
Însuşiri fiziologice. LG 5380M este un hibrid simplu care face parte din grupa de
maturitate timpurie. Este rezistent la atacul de mană (Plasmopara helianthi), mediu
rezistent la Phomopsis helianthi şi Sclerotinia sclerotiorum. Este tolerant la atacul
de lupoaie.
Capacitatea de producţie. Hibridul LG 5380M a realizat după 3 ani de testare în
Alex şi cu 16 % faţă de martorul Splendor.
Moldova, Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi Câmpia Crişanei, cu precauţie pe
solele cu infestare de lupoaie.
LG 5665 M
Hibridul de Floarea - soarelui LG5665 M a fost creat de firma Limagrain Genetics

Caractere morfologice. Frunza este de mărime medie spre mare, culoare verde -
deschis spre mediu, cu gofrarea slabă spre medie, iar dentaţia este medie. Frunza
are urechiuşele medii şi unghiul format între nervurile laterale drept sau aproape
drept. Epoca înfloritului este tardivă sau foarte tardivă. Floarea ligulată este de
culoare galben - mediu. Planta are înălţime mare. Ramificarea absentă. Capitulul
prezintă portul semiaplecat în jos, cu tija dreaptă, iar forma părţii cu seminţe este
uşor convexă. Sămânţa are formă ovoid - largă, de culoare neagră, cu dungi pe
60
margine şi între margini foarte expresive. MMB este de 62,3 g , iar MH este de 38,3
kg.
Însuşiri fiziologice. LG 5665 M este un hibrid simplu care face parte din grupa de
maturitate tardivă. Este rezistent la mană şi lupoaie, mediu - rezistent la Phomopsis
şi Sclerotinia.
Capacitatea de producţie. Hibridul LG 5665 M a realizat după 3 ani de testare în
Select şi cu 9 % faţă de martorul Favorit.
Moldova, Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi Câmpia Crişanei, inclusiv pe solele
cu infestare de lupoaie.
Tregor
Hibridul de Floarea - soarelui Tregor a fost creat de firma Limagrain Genetics

Frunza este de mărime medie, culoare verde - mediu, cu gofrarea slabă medie, iar
dentaţia este medie - grosieră. Frunza are urechiuşele mici, cu unghiul dintre
nervurile laterale drept sau aproape drept. Epoca înfloritului este medie.
Floarea ligulată este de culoare galben - mediu. Planta are înălţime medie.
Ramificarea absentă. Capitulul prezintă portul semiaplecat în jos, cu tija arcuită, iar
forma părţii cu sămânţă este uşor convexă. Sămânţa are formă ovoid - îngustă, de
culoare negru, cu dungi pe margine şi între margini slab expresive.
Masa a 1000 de boabe este de 60 g, iar masa hectolitrică este de 38 kg.
Însuşiri fiziologice. Tregor este un hibrid simplu care face parte din grupa de
maturitate semitimpurie - mijlocie. Este rezistent la mană (Plasmopara helianthi.),
mediu rezistent la Phomopsis helianthi şi tolerant la Sclerotinia. Este rezistent la
atacul de lupoaie.
Capacitatea de producţie. Hibridul Tregor a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 3.524 kg/ha, cu un spor de 9 % faţă de martorul Select
şi cu 8 % faţă de martorul Favorit. Se recomandă cultivarea în toate zonele
Diabolo PR
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Diabolo PR a fost creat de firma Limagrain

Genetics Grandes Cultures SA, Franţa.
Frunza este mare, de culoare verde - mediu, cu gofrarea medie, iar dentiţia marginii
este medie, cu unghiul dintre nervurile laterale de la baza frunzei ascuţit. Epoca
61
înfloritului este medie. Floarea ligulată este de culoare oranj. Planta are înălţime
medie. Capitulul este mare, cu port răsturnat, cu tija larg - arcuită, iar forma părţii
cu sămânţă este uşor convexă. Sămânţa are formă ovoid - ascuţită, de culoare
neagră, cu dungi puţin marcate. MMB = 60 g, iar MH = 41 kg.
Însuşiri fiziologice. Diabolo PR este un hibrid care face parte din grupa de
maturitate semitimpurie spre semitardivă. Are o bună rezistenţă la toate rasele de
mană cunoscute în Europa, tolerant la Phomopsis şi Sclerotinia. Este rezistent la
atacul de lupoaie (Orobanche cumana).
Capacitatea de producţie. Hibridul Diabolo PR a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 2.745kg/ha. Se recomandă cultivarea în toate zonele
favorabile pentru Floarea – soarelui, din Moldova, Dobrogea, Câmpia Română,
Banat şi Câmpia de Vest, inclusiv pe terenurile cu infecţie de lupoaie şi infestare
cu mană.
Beril
Hibridul de Floarea - soarelui Beril a fost creat la firma Pioneer USA.

Talia plantelor este de 152-154 cm. MMB = 72 g.
Însuşiri fiziologice. Beril este un hibrid simplu, semiprecoce, cu perioada de
vegetaţie de 106-116 zile. Prezintă rezistenţă bună la pătarea brună şi tolerant la
mană şi putregaiul alb. Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 49 - 52 %.
Capacitatea de producţie. Hibridul Beril a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS o producţie medie de 3.500 - 4.000 kg/ha. Se recomandă cultivarea în zonele
favorabile culturii.
PR 64A58
Hibridul de Floarea - soarelui PR 64A58 a fost creat de firma Pioneer Hi - Bred

International INC., SUA.
Frunza este de mărime medie - mare, culoare verde mediu - închis, cu gofrarea
medie şi fineţea dentaţiei medie - grosieră. Frunza are unghiul dintre nervurile
laterale obtuz. Epoca înfloritului este tardivă. Floarea ligulată este de culoare
galben. Planta are înălţime medie - înaltă, cu ramificarea absentă.
Capitulul prezintă portul la maturitate răsturnat în jos, iar forma părţii cu seminţe
este convexă. Sămânţa are formă alungită, de culoare neagră, cu dungi gri, atât pe
margine cât şi lateral.
Însuşiri fiziologice. PR 64A58 este un hibrid semitardiv de tip linoleic. Este
rezistent la mană (Plasmopara helianthi), are o bună toleranţă la Phomopsis
helianthi şi Sclerotinia pe colet şi capitul. Este rezistent la atacul de lupoaie
(Orobanche cumana).
62
Capacitatea de producţie. Hibridul PR 64A58 a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 3.606 kg/ha, cu un spor de 11 % faţă de martorul
PR 64H61
Hibridul simplu de Floarea - soarelui PR 64H61 a fost creat la firma Pioneer SUA.
Plantele au talia medie - înaltă. Frunza este mijlocie, de culoare verde - mijlociu,
gofrarea este foarte slabă sau absentă. Zimţitura marginii este fină. Unghiul dintre
nervurile laterale de la baza frunzei este drept sau aproape drept. Capitulul are la
maturitate poziţia răsturnată, este de mărime mijlocie, cu tija larg - arcuită, iar
forma părţii cu sămânţă este plană. Floarea ligulată este de culoare galbenă - mediu.
Sămânţa are formă ovoid - îngustă, de culoare maro - închis cu dungi. MMB = 69
g, iar MH = 40 kg.
Însuşiri fiziologice. Este un hibrid care face parte din grupa de maturitate
semitardivă. Are rezistenţă la mană până la rasa 4, rezistenţă mijlocie la Phomopsis,
rezistenţă mijlocie spre bună la Sclerotinia pe capitul, rezistenţă mijlocie la Phoma
şi Sclerotinia pe colet.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 45,70 %, cu minimum 90 % acid
oleic (medie 91,0 %).
Capacitatea de producţie. Hibridul PR 64H61 a realizat după 3 ani de testare în
PR 64A63
Hibridul de Floarea - soarelui PR 64A63 a fost creat de firma Pioneer Hi - Bred

International INC., SUA.
Frunza este de mărime medie, cordiformă, culoare verde - deschis spre mediu, cu
gofrarea slabă şi fineţea dentiţiei medie. Frunza are unghiul dintre nervurile laterale
obtuz. Epoca înfloritului este medie. Floarea ligulată este de culoare galben. Planta
prezintă înălţimea înaltă, cu ramificarea absentă. Capitulul are portul la maturitate
răsturnat în jos, iar forma părţii cu seminţe este convexă. Sămânţa are formă ovoid
- rotunjită, de culoare neagră, cu dungi gri atât pe margine cât şi lateral. MMB =
54 g, iar MH = 40 kg.
Însuşiri fiziologice. PR 64A63 este un hibrid semitardiv. Este rezistent la mană
(Plasmopara helianthi), rasele 304 + 710, are o bună toleranţă la Phomopsis
helianthi şi Sclerotinia, pe colet şi capitul. Este rezistent la atacul de lupoaie
(Orobanche cumana), moderat tolerant la secetă.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 45 %.
63
Capacitatea de producţie. Hibridul PR 64A63 a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 3.445 kg/ha, cu un spor de 10 % faţă de martorul
Câmpia de Vest, inclusiv pe parcelele cu infestare de lupoaie.
PR 63A86
Hibridul simplu de Floarea - soarelui PR 63A86 a fost creat de firma Pioneer Hi-
Bred International INC., SUA.
Capitulul mijlociu - mare, înclinat, plat. MMB = 60 - 65 g şi MH = 38 - 40 kg.
Densităţi : 52.000 - 55.000 plante/ha la neirigat şi de 55.000 - 57.000 plante/ha la
irigat.
Însuşiri fiziologice. PR 63A86 este un hibrid care face parte din grupa de
maturitate timpurie. Are toleranţă bună la secetă şi arşiţă, tolerant la lupoaie
inclusiv rasa E şi mană rasele 304 şi 710.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 50 % .
Potenţial de producţie : foarte productiv. Se recomandă cultivarea în toate zonele
favorabile pentru Floarea - soarelui, din Moldova, Câmpia Română şi Câmpia de
Vest, inclusiv pe arealele infestate cu lupoaie.
PR 63A90
Capitulul mijlociu - mare, înclinat, uşor convex, bine acoperit cu seminţe.
MMB = 60 - 65 g şi MH =38 - 40 kg. Densităţi : 50.000 - 55.000 plante/ha la
neirigat şi de 55.000 - 57.000 plante/ha la irigat.
maturitate timpurie. Are toleranţă bună la frângerea tulpinilor, tolerant la lupoaie
inclusiv rasa E şi mană rasa 304, cu autofertilitate medie, caracter foarte important
în zonele cu precipitaţii abundente şi lipsa insectelor polenizatoare în timpul
înfloritului.
favorabile pentru Floarea -soarelui, din Moldova, Câmpia Română şi Câmpia de
PR 64A89
64
Capitulul mare, cu poziţie pendulară, convex, bine acoperit cu seminţe.
MMB = 65 g şi MH = 40 - 43 kg. Densităţi : 48.000 - 50.000 plante/ha la neirigat
şi de 55.000 - 58.000 plante/ha la irigat.
maturitate semitardivă. Are toleranţă la lupoaie rasa E, la principalele boli ale
Florii - soarelui, rezistenţă genetică la mană rasa 304, rezistenţă bună la secetă şi
arşiţă.
Însuşiri de calitate. Conţinutul de ulei este de 46 % .
favorabile pentru Floarea - soarelui, din Moldova, Câmpia Română şi Câmpia de
PR 64A71
Hibridul simplu de Floarea - soarelui PR64A71 a fost creat de firma Pioneer Hi-
MMB = 60 - 65 g şi MH = 38 - 40 kg. Densităţi : 48.000 - 50.000 plante/ha la
maturitate semitardivă. Are rezistenţă genetică la lupoaie şi la rase mai agresive
decât rasa E, la mană rasa 310, toleranţă bună la principalele boli ale Florii -
soarelui, rezistenţă bună la secetă şi arşiţă.
Câmpia de Vest, în special în arealele infestate cu lupoaie.
PR 64 E71
Hibridul simplu de Floarea - soarelui PR 64E71 a fost creat de firma Pioneer Hi-
Însuşiri fiziologice. PR 64E71 este un hibrid care face parte din grupa de
maturitate semitardivă.
65
Are rezistenţă genetică la lupoaie şi la rase mai agresive decât rasa E, la mană rasa
310, toleranţă bună la principalele boli ale Florii - soarelui, rezistenţă bună la secetă
şi arşiţă. Este rezistent la aplicarea în vegetaţie a erbicidelor pe bază de tribenurom
metil (Express), pentru combaterea buruienilor dicotiledonate.
Câmpia de Vest, cu precădere în arealele infestate cu lupoaie.
PR 64A83
Caractere morfologice.Capitulul mare, plan, înclinat, bine acoperit cu seminţe.
maturitate semitardivă. Are toleranţă la lupoaie rasa E, rezistenţă bună la cădere
şi frângere, toleranţă la secetă şi arşiţă, cu autofertilitate ridicată, caracter foarte
important în zonele cu precipitaţii abundente şi lipsa insectelor polenizatoare în
timpul înfloritului.
favorabile pentru Floarea -soarelui, din Moldova, Câmpia Română şi Câmpia de
Vest, inclusiv pe arealele infestate cu lupoaie rasa E..
PR 64 E83
Hibridul simplu de Floarea - soarelui PR 64E83 a fost creat de firma Pioneer Hi-
Capitulul mare, înclinat, bine acoperit cu seminţe. MMB = 60 g şi MH = 41- 42
kg. Densităţi : 45.000 - 50.000 plante/ha la neirigat şi de 50.000 - 52.000 plante/ha
la irigat.
Însuşiri fiziologice. PR 64E83 este un hibrid care face parte din grupa de
maturitate semitardivă. Are rezistenţă genetică la lupoaie rasa E, toleranţă la secetă
şi arşiţă, rezistenţă bună la frângere şi cădere, cu autofertilitate ridicată, caracter
foarte important în zonele cu precipitaţii abundente şi lipsa insectelor polenizatoare
în timpul înfloritului. Este rezistent la aplicarea în vegetaţie a erbicidelor pe bază
de tribenurom metil (Express), pentru combaterea buruienilor dicotiledonate.
Câmpia de Vest, chiar şi în arealele infestate cu lupoaie rasa E..
66
Aurasol
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Aurasol a fost creat de firma Monsanto

S.A.S., Franţa.
Frunza este de mărime medie, culoare verde - mediu, cu gofrarea slabă, iar dentaţia
este fină spre medie, cu unghiul dintre nervurile laterale drept sau aproape drept.
Epoca înfloritului este mijlocie. Floarea ligulată este de culoare galben - mediu.
Planta are înălţime mare, cu ramificarea absentă. Capitulul este mediu, semiaplecat
în jos, cu tija dreaptă, iar forma părţii cu sămânţă este uşor convexă. Sămânţa
prezintă formă ovoid - ascuţită, de culoare neagră, cu dungi gri, puternic marcate
pe margine şi puţin pronunţate între margini.
MMB = 64,3 g, iar MH = 41 kg.
Însuşiri fiziologice. Aurasol este un hibrid care face parte din grupa de maturitate
timpurie. Are o bună rezistenţă la Phomopsis, Sclerotinia şi este rezistent la toate
rasele de mană cunoscute în Europa. Este sensibil la atacul de lupoaie (Orobanche
cumana.).
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 45,2 %, bogat în acid oleic (85%).
Capacitatea de producţie. Hibridul Aurasol a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 2.999 kg/ha, cu un spor de 3 % faţă de martorul Coril
şi cu 6 % faţă de martorul Rapid. Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile
pentru Floarea – soarelui, din Moldova, Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi
Câmpia de Vest, cu excepţia parcelelor infestate cu lupoaie.
Fleuret OR
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Fleuret OR a fost creat de firma Monsanto

S.A.S., Franţa.
Frunza este de mărime medie- mare, de culoare verde - mediu, cu gofrarea medie,
iar dentiţia este medie şi urechiuşele mari. Epoca înfloritului este mijlocie spre
tardivă. Floarea ligulată este de culoare galbenă- mediu. Planta are înălţime scurtă
- medie, cu ramificarea absentă. Capitulul este mediu - mare, semiaplecat în jos, cu
tija dreaptă, iar forma părţii cu sămânţă este uşor convexă.
Sămânţa are formă larg - ovoidă, de culoare neagră, cu dungi gri, uşor marcate pe
margine, iar între margini, dungile lipsesc sau sunt foarte uşor marcate.
Însuşiri fiziologice. Fleuret OR este un hibrid care face parte din grupa de
maturitate semitardivă -semitimpurie. Are o bună rezistenţă la Phomopsis,
Sclerotinia şi este rezistent la toate rasele de mană cunoscute în Europa. Este
rezistent la atacul de lupoaie (Orobanche cumana).
67
Capacitatea de producţie. Hibridul Fleuret OR a realizat după 3 ani de testare în
favorabile pentru Floarea – soarelui, din Moldova, Dobrogea, Câmpia Română şi
Câmpia de Vest, inclusiv pe parcelele infestate cu lupoaie.
Itanol
Hibridul de Floarea - soarelui, Itanol a fost creat de firma Monsanto S.A.S., Franţa.
Frunza este de mărime medie, culoare verde - mediu, cu gofrarea slabă şi dentaţia
fină - medie. Frunza are urechiuşele mici, iar unghiul dintre nervurile laterale este
drept sau aproape drept. Epoca înfloritului este timpurie-medie. Floarea ligulată
prezintă culoarea galben-mediu. Planta are înălţimea medie, cu ramificarea absentă.
Capitulul este de mărime medie, semiaplecat în jos, cu tija dreaptă, iar forma părţii
cu seminţe este uşor convexă. Sămânţa are forma ovoid-largă, de culoare neagră,
cu dungi slab expresive atât pe margine cât şi între margini.
Însuşiri fiziologice. Itanol este un hibrid simplu care face parte din grupa de
maturitate timpurie. Este mediu-rezistent la atacul bolilor Phomopsis helianthi,
Sclerotinia sclerotiorum, rezistent la Plasmopara halstedii şi sensibil la atacul de
lupoaie (Orobanche cumana).
Însuşiri de calitate. Conţinutul de ulei în seminţe este de 46,2 %.
Capacitatea de producţie. Hibridul Itanol a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 3.348 kg/ha, cu un spor de 5 % faţă de martorul Alex
şi cu 7 % faţă de martorul Splendor. Se recomandă cultivarea în toate zonele
favorabile pentru Floarea - soarelui din Moldova, Dobrogea, Câmpia Română,
Banat şi Câmpia Crişanei, cu excepţia solelor cu infestare de lupoaie.
Lucinol
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Lucinol a fost creat de firma Monsanto

S.A.S., Franţa.
Frunza este de mărime medie, culoare verde - mediu, cu gofrarea slabă, iar dentiţia
este fină. Epoca înfloritului este precoce. Floarea ligulată este de culoare galbenă -
mediu. Planta prezintă înălţime medie, cu ramificarea absentă. Capitulul este mediu
- mare, semirăsturnat în jos, cu tija arcuită, iar forma părţii cu sămânţă este foarte
convexă. Sămânţa are formă ovoid - îngustă, de culoare neagră, cu dungi gri, foarte
marcate pe margine, iar între margini sunt foarte uşor marcate. MMB = 66,6 g, iar
MH = 38,3 kg.
Însuşiri fiziologice. Lucinol este un hibrid care face parte din grupa de maturitate
timpurie. Are o bună rezistenţă la Phomopsis, tolerant la Sclerotinia şi este rezistent
la toate rasele de mană cunoscute în Europa. Este sensibil la atacul de lupoaie
(Orobanche cumana).
68
Capacitatea de producţie. Hibridul Lucinol a realizat după 3 ani de testare în
şi cu 15 % faţă de martorul Rapid. Se recomandă cultivarea în toate zonele
Mateol
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Mateol a fost creat de firma Monsanto

S.A.S., Franţa.
Frunza este de mărime medie, culoare verde - mediu, cu gofrarea slabă, iar dentiţia
este medie, cu urechiuşele de mărime medie. Epoca înfloritului este mijlocie.
Floarea ligulată este de culoare galbenă - mediu. Planta prezintă înălţime medie, cu
ramificarea absentă. Capitulul este mediu, răsturnat în jos, cu tija dreaptă, iar forma
părţii cu sămânţă este uşor convexă. Sămânţa are formă larg - ovoidă, de culoare
neagră, cu dungi puternic marcate pe margine cât şi între margini. MMB = 60,6 g,
iar MH = 39 kg.
Însuşiri fiziologice. Mateol este un hibrid care face parte din grupa de maturitate
semitardivă. Rezistent la Phomopsis şi Sclerotinia. Este sensibil la atacul de lupoaie
(Orobanche cumana).
Capacitatea de producţie. Hibridul Mateol a realizat după 3 ani de testare în
Rumbasol OR
Hibridul de Floarea - soarelui Rumbasol OR a fost creat de firma Monsanto S.A.S.,

Franţa..
Frunza este de mărime medie, culoare verde - mediu, cu gofrarea medie şi dentaţia
medie. Frunza are urechiuşele mici, cu unghiul dintre nervurile laterale drept sau
aproape drept. Epoca înfloritului este medie - tardivă. Floarea ligulată este de
culoare galben - mediu. Planta are înălţime mare, cu ramificarea absentă. Capitulul
de mărime medie, are portul aplecat în jos, cu tija dreaptă, iar forma părţii cu
seminţe este convexă. Sămânţa este ovoid - îngustă, de culoare neagră, cu dungi
slab expresive atât pe margine cât şi între margini.
Însuşiri fiziologice. Rumbasol OR este un hibrid simplu care face parte din grupa
de maturitate mijlocie-timpurie. Este rezistent la atacul bolilor criptogamice: mană
69
(Plasmopara helianthi), putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) şi mediu-
rezistent la Phomopsis helianthi. Este rezistent la lupoaie.
Capacitatea de producţie. Hibridul Rumbasol OR a realizat după 3 ani de testare
Trevi OR
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Trevi OR a fost creat de firma Monsanto

S.A.S., Franţa.
Frunza este mare, cordiformă, de culoare verde - mediu, cu gofrarea slabă, iar
dentiţia este medie. Epoca înfloritului este medie. Floarea ligulată este de culoare
galbenă. Planta este de talie înaltă, cu ramificarea absentă. Capitulul la maturitate
este mediu, iar forma părţii cu sămânţă este convexă. Sămânţa de culoare neagră,
cu dungi gri, atât marginal cât şi lateral. MMB = 52 g, iar MH = 40 kg.
Însuşiri fiziologice. Trevi OR este un hibrid semitardiv - semitimpuriu. Rezistent
la Phomopsis , Sclerotinia şi Plasmopara halstedii, rasele 100, 304, 703, 710 şi la
atacul de lupoaie (Orobanche cumana).
Capacitatea de producţie. Hibridul Rigasol OR a realizat după 3 ani de testare în
Candisol
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Candisol este creat de firma Monsanto

S.A.S., Franţa.
Frunza este mare, de culoare verde - mediu, cu gofrarea slabă, iar dentiţia este fină.
Unghiul format între nervurile laterale de la baza frunzei este drept.
Epoca înfloritului este medie. Floarea ligulată este de culoare galbenă. Planta este
de talie medie, cu ramificarea absentă. Capitulul este mare, cu poziţia jumătate
răsturnată în jos, iar forma părţii cu sămânţă este convexă. Sămânţa de formă ovoid
- alungită, de culoare neagră cu dungi. MMB = 59 g, iar MH = 42 kg.
Însuşiri fiziologice. Candisol este un hibrid timpuriu. Rezistent la Phomopsis şi
la rasa de mană europeană, sensibil la atacul de lupoaie (Orobanche cumana).
Capacitatea de producţie. Hibridul Candisol a realizat după 3 ani de testare în
70
Fly
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Fly este creat de firma Monsanto S.A.S.,
Franţa.
MMB = 51 - 60 g, iar MH = 38 - 40 kg.
Însuşiri fiziologice. Fly este un hibrid semitardiv, rezistent la Orobanche cumana
rasa E, cu foarte bună toleranţă la frângere, cădere şi boli.
Potenţial de producţie : foarte bun = 2,5 - 4,0 t/ha. Se recomandă cultivarea în toate
zonele favorabile pentru Floarea - soarelui, din Moldova, Dobrogea, Câmpia
Română şi Câmpia de Vest, inclusiv pe solele infestate cu lupoaie.
Flexisol CL
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Flexisol CL este creat de firma Monsanto

S.A.S., Franţa.
MMB = 55 - 60 g, iar MH = 40 - 41 kg.
Însuşiri fiziologice. Flexisol CL este un hibrid tardiv, rezistent la Orobanche
cumana rasele E şi F, cu foarte bună toleranţă la frângere, cădere şi boli, rezistent
la erbicide pe bază de imidazolinone (Pulsar 40).
Potenţial de producţie : foarte bun. Se recomandă cultivarea în toate zonele
Câmpia de Vest, inclusiv pe solele infestate cu lupoaie.
MH 5214/DKF2514
Hibridul simplu de Floarea - soarelui MH 5214/DKF2514 este creat de firma

Monsanto S.A.S., Franţa.
MMB = 66 g, iar MH = 40 - 43 kg.
Însuşiri fiziologice. MH 5214/DKF2514 este un hibrid timpuriu, rezistent la
Orobanche cumana rasa E , cu bună toleranţă la frângere, cădere şi boli.
Câmpia de Vest, inclusiv pe solele infestate cu lupoaie.
Rigasol OR
71
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Rigasol OR a fost creat de firma Monsanto
S.A.S., Franţa.
Frunza este de mărime medie, culoare verde - mediu, cu gofrarea medie, iar dentiţia
este medie. Epoca înfloritului este medie. Floarea ligulată este de culoare oranj.
Planta este de talie înaltă, cu ramificarea absentă. Capitulul este mediu, cu portul
semiînclinat, iar forma părţii cu sămânţă este convexă. Sămânţa are formă ovoid
- alungită, de culoare neagră cu dungi gri, atât marginal cât şi lateral.
Însuşiri fiziologice. Rigasol OR este un hibrid care face parte din grupa de
maturitate timpurie. Rezistent la Phomopsis, Sclerotinia şi Plasmopara. Este
rezistent la atacul de lupoaie (Orobanche cumana).
Capacitatea de producţie. Hibridul Rigasol OR a realizat după 3 ani de testare în
şi cu 19 % faţă de martorul Rapid. Se recomandă cultivarea în toate zonele
Unisol
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Unisol este creat de firma Monsanto S.A.S.,
Franţa.
Caractere morfologice. MMB = 60 - 72 g, iar MH = 40 - 45 kg.
Însuşiri fiziologice. Unisol este un hibrid timpuriu, cu înflorire şi maturare
timpurie, cu foarte bună toleranţă la boli.
Câmpia de Vest, cu excepţia solelor infestate cu lupoaie.
Krisol
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Krisol a fost creat de firma Koipesol

Semillas, Spania.
Frunza este mică, de culoare verde - mediu, cu gofrarea slabă, iar dentiţia este
medie, cu unghiul dintre nervurile laterale drept sau aproape drept.
Epoca înfloritului este mijlocie. Floarea ligulată este de culoare galbenă.
Planta are înălţimea medie, cu ramificarea absentă. Sămânţa prezintă formă ovoid
- alungită, de culoare neagră, cu dungi gri, puternic marcate pe margine şi puţin
pronunţate între margini. MMB = 52,3 g, iar MH = 39,3 kg.
72
Însuşiri fiziologice. Krisol este un hibrid care face parte din grupa de maturitate
timpurie. Are o rezistenţă medie la Phomopsis, tolerant la Sclerotinia, rezistent la
toate rasele de mană cunoscute în Europa şi la atacul de lupoaie (Orobanche
cumana).
Capacitatea de producţie. Hibridul Krisol a realizat după 3 ani de testare în
şi cu 6 % faţă de martorul Rapid. Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile
pentru Floarea - soarelui, din Moldova, Dobrogea, Câmpia Română şi Câmpia de
Kasol
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Kasol a fost creat de firma Koipesol, Spania.
Plantele au talia înaltă, cu ramificarea absentă. Frunza este mare, de culoare verde
- mediu, cu gofrarea medie, iar dentiţia este intermediară, cu unghiul dintre
nervurile laterale drept sau aproape drept. Capitulul are mărimea mare, cu poziţia
răsturnată, cu tija dreaptă, iar forma părţii cu sămânţă este convexă.
Floarea ligulată este de culoare galbenă - oranj. Sămânţa are formă ovoid - rotundă,
de culoare neagră. MMB = 57 g, iar MH = 39 kg.
Însuşiri fiziologice. Kasol este un hibrid care face parte din grupa de maturitate
semitardivă. Are o toleranţă bună faţă de Phomopsis helianthi, rezistent la atacul
de mană ( Plasmopara helianthi rasa a) şi sensibil la lupoaie.
Capacitatea de producţie. Hibridul Kasol a realizat după 3 ani de testare în
Kiskun Ramszesz
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Kiskun Ramsezs a fost creat de firma Kiskun
Reserch Center, Ungaria.
Plantele au talia înaltă, cu ramificarea absentă. Frunza este mare, de culoare verde
- mijlociu, cu gofrarea slabă, iar dentiţia este medie, cu unghiul dintre nervurile
laterale drept sau aproape drept. Capitulul este mare, cu poziţia semirăsturnată, cu
tija arcuită, iar forma părţii cu sămânţă este convexă.
Floarea ligulată este de culoare galben - mediu. Sămânţa are formă ovoid - ascuţită,
de culoare neagră, fără dungi sau foarte uşor marcate. MMB = 53 g, iar MH = 39
kg.
timpurie. Are o toleranţă bună faţă de bolile criptogamice specifice tulpinii şi
capitulului.
73
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 45,42 % în sămânţa uscată, superior
celor doi martori Coril şi Rapid.
Capacitatea de producţie. Hibridul Kiskun Ramszesz a realizat după 3 ani de
testare în reţeaua ISTIS o producţie de 3.066 kg/ha. Se recomandă cultivarea în
toate zonele favorabile pentru Floarea - soarelui, cu excepţia terenurilor infestate
cu lupoaie.
Macha
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Macha este creat la firmele GK KHT Szeged,
Ungaria şi Maisadour Semences, Franţa.
Plantele au talia medie. Frunza este medie, de culoare verde - închis, cu gofrarea
slabă, iar zimţătura marginei este medie. Unghiul dintre nervurile laterale de la baza
frunzei este drept sau aproape drept. Capitulul are la maturitate poziţia
semirăsturnată spre răsturnată, este de mărime medie, iar forma părţii cu sămânţă
este concavă - plată. Floarea ligulată este de culoare galbenă. Sămânţa are formă
ovoid - alungită, de culoare neagră cu dungi. MMB = 55 g, iar MH = 39 kg.
Are o rezistenţă bună la bolile tulpinii şi capitulului şi la principalele rase de mană.
Capacitatea de producţie. Hibridul Macha a realizat după 3 ani de testare în
Manitou
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Manitou este creat la firmele GK KHT

Szeged, Ungaria şi Maisadour Semences, Franţa.
Plantele au talia medie. Frunza este mare, de culoare verde medie - puternică, cu
gofrarea slabă, iar zimţătura marginei este medie. Unghiul dintre nervurile laterale
de la baza frunzei este drept sau aproape drept. Capitulul are la maturitate poziţia
semirăsturnată spre răsturnată, este de mărime medie, iar forma părţii cu sămânţă
este diformă. Floarea ligulată este de culoare galbenă. Sămânţa are formă ovoid -
rotundă, de culoare neagră fără dungi.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 44, 96 % în sămânţa uscată.
Capacitatea de producţie. Hibridul Manitou a realizat după 3 ani de testare în
74
Masai
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Masai este creat la firmele GK KHT Szeged,
Ungaria şi Maisadour Semences, Franţa.
Plantele au talia medie. Frunza este medie, de culoare verde - mijlociu, cu gofrarea
slabă - medie, iar zimţătura marginei este mijlocie. Unghiul dintre nervurile laterale
de la baza frunzei este drept sau aproape drept. Capitulul are la maturitate poziţia
răsturnată în jos, este de mărime medie - mare, iar forma părţii cu sămânţă este
concavă. Floarea ligulată este de culoare galbenă.
Sămânţa are formă ovoid - alungită, de culoare neagră cu dungi pe margini.
Însuşiri de calitate. Conţinutul de ulei este de 45,19 % în sămânţa uscată.
Capacitatea de producţie. Hibridul Masai a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 3.203 kg/ha, superioară celor doi martori Coril şi
Rapid.Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile pentru Floarea - soarelui,
cu excepţia terenurilor infestate cu lupoaie.
Focus
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Focus a fost creat de firma Verneuil

Recherche, Franţa.
medie. Floarea ligulată este de culoare galben - mediu. Planta este de talie medie.
Capitulul la maturitate este mediu, cu poziţia semirăsturnată, cu tija arcuită, iar
forma părţii cu sămânţă este convexă. Sămânţa are formă rotundă, prezintă culoarea
neagră, cu dungi uşor exprimate. MMB = 54 g, iar MH = 40 kg.
Însuşiri fiziologice. Focus este un hibrid semitardiv, tolerant la Phomopsis,
Plasmopara şi la atacul de lupoaie (Orobanche cumana).
Capacitatea de producţie. Hibridul Focus a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 3.305 kg/ha.Se recomandă cultivarea în toate zonele
Câmpia de Vest.
Nobel
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Nobel este creat la firma Verneuil Recherche,
Franţa.
75
Plantele au talia medie. Frunza este mare, de culoare verde - mijlociu, cu gofrarea
slabă - medie. Unghiul dintre nervurile laterale de la baza frunzei este drept sau
aproape drept. Capitulul are la maturitate poziţia răsturnată, este mare, cu tija larg
arcuită, iar forma părţii cu sămânţă este convexă. Floarea ligulată este de culoare
galbenă - mediu. Sămânţa are formă rotundă, de culoare neagră, cu dungi uşor
marcate. MMB = 59 g, iar MH = 40 kg.
semitardivă. Are toleranţă la pătarea brună - cenuşie a tulpinii şi este rezistent la
rasa europeană a manei şi atacul de lupoaie.
Însuşiri de calitate. Conţinutul de ulei este de 48,10 % în sămânţa uscată, superior
celor doi martori Select şi Fundulea 206.
Capacitatea de producţie. Hibridul Nobel a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 3.409 kg/ha, superioară cu 3 % şi respectiv 10 % faţă
de cei doi martori Select şi Fundulea 206.Se recomandă cultivarea în toate zonele
Teide
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Teide este creat de firma Euralis Semences,
Franţa.
Frunza este de mărime mică - medie, culoare verde - mediu, cu gofrarea medie şi
dentiţia fină. Frunza are unghiul dintre nervurile laterale drept. Epoca înfloritului
este precoce. Floarea ligulată este de culoare galben. Planta are talie scurtă - medie,
cu ramificarea absentă. Capitulul este mediu - mare, cu portul semirăsturnat, cu tija
arcuită, iar forma părţii cu seminţe este plană.
Sămânţa are formă ovoid - alungită, de culoare neagră, cu dungi gri pe margine şi
slabe între margini. MMB = 59,3 g, iar MH = 40,0 kg.
Însuşiri fiziologice.Teide este un hibrid precoce. Este rezistent la mană
(Plasmopara helianthi), Sclerotinia, la atacul de lupoaie (Orobanche cumana) şi
mediu rezistent la Phomopsis.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 45,7 %, având acidul oleic normal
mai mic de 35 %.
Capacitatea de producţie. Hibridul Teide a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS o producţie de 3.005 kg/ha, depăşind martorul Coril cu 5 % şi martorul Rapid
cu 6 %. Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile pentru Floarea - soarelui,
inclusiv pe solele cu infestare de Orobanche, din Moldova, Dobrogea, Câmpia
Română, Câmpia de Vest.
Heliasol
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Heliasol a fost creat de firma Asgrow, Franţa.
76
intermediară, cu unghiul dintre nervurile laterale drept sau aproape drept. Capitulul
are mărimea mijlocie, cu poziţia semirăsturnată, iar forma părţii cu sămânţă este
convexă. Floarea ligulată este de culoare galbenă. Plantele sunt înalte, cu
ramificarea absentă. Sămânţa are formă ovoid - rotundă, de culoare neagră cu
dungi. MMB = 57 g, iar MH = 41 kg.
Însuşiri fiziologice. Heliasol este un hibrid care face parte din grupa dmaturitate
semitardivă. Are o toleranţă bună faţă de bolile criptogamice ale tulpinii şi
capitulului ( Phomopsis, Sclerotinia) şi are foarte bună rezistenţă la cădere.
Capacitatea de producţie. Hibridul Heliasol a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 3.301 kg/ha.Se recomandă cultivarea în toate zonele
Trevi
Hibridul simplu de Floarea - soarelui Trevi este creat de firma Asgrow, Franţa.
Plantele au talia înaltă. Frunza este mare, de culoare verde - mediu, cu gofrarea
slabă. Zimţătura marginii este medie. Unghiul dintre nervurile laterale de la baza
frunzei este drept sau aproape drept. Capitulul are la maturitate poziţia răsturnată,
este mijlociu, cu tija dreaptă, iar forma părţii cu sămânţă este plată.
Floarea ligulată este de culoare galbenă - mediu. Sămânţa are formă ovoid - largă,
de culoare brun - deschisă, cu dungi foarte marcate.
semitardivă. Are rezistenţă la mană (Plasmopara helianthi), tolerant la Phomopsis
şi Sclerotinia sclerotiorum şi bine tolerant la Botritis (putregaiul capitulului).
Capacitatea de producţie. Hibridul Trevi a realizat în reţeaua ISTIS o producţie
de 3.436 kg/ha, cu un spor de 3 % şi respectiv 10 % faţă de martorii Select şi
Fundulea 206.Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile pentru Floarea -
soarelui.
77
RICINUL
Plantă anuală, erbacee.
Răsărirea epigeică, cu cotiledoane eliptice sau oval-eliptice, glabre, rotunjite la
vârf, cu 3 nervuri bine dezvoltate şi alte 2 mai puţin pronunţate.
Axa hipocotilă înainte de răsărit, pozitiv geotropică. În ajunul răsăritului devine
negativ geotropică, îndreptându - se în sus, iar cotiledoanele se etalează ca două
foiţe galbene, lipite, separându-se în curând şi înverzind în câteva zile ( fig.31).
Fig. 31. Planta de Ricin în diferite faze de creştere :

A – germinaţie ; B – răsărire ;
C - faza de cotiledoane, formarea primelor frunze adevărate ;
Rădăcina : pivotantă, cu 6-7 ramificaţii laterale puternice, care pătrund în sol la

1,5-2 m, formând un sistem radicular bogat.
Tulpina : compusă din 10-15 internoduri, goale în interior, înaltă de 1-5 m, dreaptă,
verzuie-albăstruie sau roşiatică, ramificată, cu ramificaţii de ordinul I şi chiar de
ordinul II până la venirea primelor brume, glabră, acoperită sau nu cu strat ceros,
articulată, rotundă, plină în interiorul nodurilor.
78
Frunzele : lung - peţiolate, alterne, mari, glabre, lucioase, cu limbul palmat - lobat,
format din 5 -11 lobi, cu nervuri groase, bine evidenţiate. La apariţie sunt protejate
de două stipele caduce (fig.32). Ricinul prezintă in jurul nodurilor tulpinale, atât la
baza limbului foliar cât şi a peţiolului, glande nectarifere extraflorale, vizitate în
special de către furnici.
Florile : sunt grupate în inflorescenţe de tip racem compus, aşezate în vârful
ramurilor. Se formează de la al 2 - 4 - lea nod, pe axa principală şi pe ramificaţiile
axilare fertile, fiind acoperite, înainte de etalare, într- un involucru bracteat,
pergamentos. Plantele de Ricin sunt unisexuat - monoice, având florile femele
grupate în partea superioară a inflorescenţei şi cele bărbăteşti la baza acesteia. La
limita între cele două forme se întâlnesc deseori flori hermafrodite (fig.33).
Fig. 32.Organe generative la Ricin
Florile mascule pediculate sunt formate dintr-un perigon 5 - partit (periant simplu)
şi numeroase stamine, iar florile femele (50-70 % din inflorescenţă), scurt
pedicelate, cu un perigon 5 - partit, cu ovar superior trilocular, triovular.
Stilele sunt scurte cu 3 stigmate bifide.
79
Fig.33. Inflorescenţa la Ricin
Grăunciorii de polen sunt rotunzi, alb - gălbui, cu diametrul cca. 34 - 35

microni. Înfloritul începe cu ramificaţiile fertile bazale şi se continuuă treptat la
cele superioare. După eliberarea polenului, florile mascule se usucă şi cad.
Ricinul este o plantă alogamă, cu polenizare entomofilă şi anemofilă.
Fructul : capsulă triloculară sferică, cu suprafaţa netedă sau acoperită cu ţepi.
Capsulele sunt dehiscente sau indehiscente, iar maturarea lor începe în ordinea
apariţiei inflorescenţelor de la bază spre vârf.
Seminţele : ovale, ovoidal - alungite sau elipsoidale cu tegumentul tare, lucios,
fragil, neted, de culoare cenuşie, cafenie, roşcată, cu diferite nuanţe, mozaicate.
Seminţele prezintă la vârf o excrescenţă numită carunculă, ce înconjoară şi acoperă
micropilul (fig.34). Marimea lor este diferită (lungimea de 5 - 22 mm), cu MMB =
70 - 1000 g. Formele de Ricin aflate în cultură, în ţară au MMB = 250 - 450 g, MH
= 50 - 55 kg. Conţinutul de ulei din sămânţă este de 50 - 60 %, iar în miez 58 - 75
%.Coaja (pericarpul) reprezintă 45 % din sămânţă.
Fig. 34. Seminţe de Ricin

80
SISTEMATICA.
Ricinul aparţine familiei Euphorbiaceae, genul Ricinus L.
După Institutul de plante uleioase al Rusiei, genul Ricinus se clasifică astfel :
R. macrocarpus, R. microcarpus şi R. zanzibarinus (communis).
Specia R. zanzibarinus cuprinde 4 subspecii :
 sanguineus ;
 manschuricus ;
 zanzibarensis ;
 persicus.
Dintre aceste subspecii mai importante sunt : ssp. sanguineus şi persicus.
Subspecia sanguineus : include plante cu tulpina, peţiolul, nervurile şi chiar limbul
frunzelor de culoare vişinie. Frunzele sunt mari. Inflorescenţa cu desime mijlocie,
iar capsula indehiscentă, prevăzută cu ghimpi. Seminţele sunt mari, cu carunculă.
Subspecia persicus : (Ricinul persan) cuprinde forme semitimpurii. Tulpina este de
culoare verde, cu sau fără strat ceros. Inflorescenţa : conică, îngustă.
Capsulele cu sau fără ghimpi, dehiscente. Seminţele nu au carunculă.
Caracterizarea unor soiuri de Ricin
Tabelul 20
SOIURI DE RICIN - Ricinus communis L.
Menţinător Anul
Denumirea Anul Comercializare
-ul reînscrierii
soiului înregistrării până la
soiului (radierii)
Dragon 1011 2004
Cristian 1011 2004
Rivlas 1011 2004 2009
Teleorman 1011 1988
Vlaşca 1011 1991 2006
Safir
Soiul de Ricin Safir a fost creat la I.N.C.C.P.T. Fundulea.

Prezintă înălţime mijlocie, cu număr redus de ramificaţii.
MMB = 280-300 g, iar MH = 52-55 kg. Producţia de boabe este asigurată de către
racemul principal în proporţie de 65-70 %.
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie este de 108-110 zile, mai precoce faţă
de Sanguineus 401 cu 10-12 zile. Prezintă rezistenţă mijlocie la secetă şi cădere.
Este rezistent la la atacul manei şi fuzariozei.
Capacitatea de producţie. Soiul de Ricin Safir a realizat după trei ani de testare
în reţeaua ISTIS o producţie de 1.700 - 2.400 kg/ha, cu sporuri de 8 - 16 % faţă de
Smarald. Peste 80 % din producţia totală se obţine din racemul principal.
81
Se recomandă cultivarea în zonele favorabile culturii Ricinului, din sudul ţării.
Teleorman
Soiul de Ricin Teleorman a fost creat la S.C.D.A. Teleorman.

Caractere morfologice.MMB = 220 - 250 g, iar MH = 50 - 55 kg.
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie este de 95 - 110 zile. Prezintă rezistenţă
mijlocie la secetă şi cădere. Este rezistent la la atacul manei şi fuzariozei.
Capacitatea de producţie. Soiul de Ricin Teleorman a realizat după trei ani de
testare în reţeaua ISTIS o producţie de 1.800-2.400 kg/ha. Peste 80 % din producţia
totală se obţine din racemul principal.Se recomandă cultivarea în zonele favorabile
culturii Ricinului, din sudul ţării.
Vlaşca
Soiul de Ricin Vlaşca a fost creat la S.C.D.A. Teleorman.

MMB = 320-360 g, iar MH = 48 kg.
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie este de 115-120 zile. Prezintă rezistenţă
mijlocie la secetă şi cădere. Este rezistent la atacul manei şi fuzariozei.
Capacitatea de producţie. Soiul de Ricin Teleorman a realizat după trei ani de
testare în reţeaua ISTIS o producţie de 2.500 kg/ha. Peste 80 % din producţia totală
se obţine din racemul principal. Se recomandă cultivarea în zonele favorabile
Cristian
Soiul de Ricin Cristian a fost creat la S.C.D.A. Teleorman.

Caractere morfologice.Frunza este de mărime mijlocie, culoare verde - închis.
Tulpina este erectă, de culoare roşie, fără pruină. Inflorescenţa este un racem de tip
piramidal, semicompact. Are 1-3 raceme secundare pe plantă. Floarea prezintă
filamentul staminei şi anterele de culoare galbenă. Fructul este o capsulă
indehiscentă, cu 3-4 loje. Sămânţa are pericarpul de culoare maronie, cu un mozaic
gri - cenuşiu. Greutatea seminţelor pe plantă este de 93 g , MMB = 325 g, iar MH
= 47,6 kg.
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie este de 132 zile. Prezintă rezistenţă bună
la frângere şi cădere. Este rezistent la secetă şi arşiţă, la atacul bacteriozelor şi
fuzariozei.
Capacitatea de producţie. Soiul de Ricin Cristian a realizat după trei ani de
testare în reţeaua ISTIS o producţie medie de boabe de 511 kg/ha, cu un spor de
82
producţie faţă de martorul Vlaşca de 7 %.Se recomandă cultivarea în zonele
favorabile culturii Ricinului, din sudul ţării.
Dragon
Soiul de Ricin Dragon a fost creat la S.C.D.A. Teleorman.

Caractere morfologice.Frunza este de mărime mijlocie, culoare verde - roşietică.
Tulpina este erectă, de culoare roşie, fără pruină. Inflorescenţa este un racem de tip
piramidal, compact. Are 1-2 raceme secundare pe plantă. Floarea prezintă
indehiscentă, cu 3-4 loje. Sămânţa are culoarea pericarpului maroniu - roşcată, cu
aspect mozaicat. Greutatea seminţelor pe plantă este de 95,8 g , MMB = 322 g, iar
MH = 48,0 kg.
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie este de 131 zile. Prezintă rezistenţă bună
la frângere şi cădere. Este rezistent la secetă şi arşiţă, la atacul bacteriozelor şi
fuzariozei.
Capacitatea de producţie. Soiul de Ricin Dragon a realizat după trei ani de testare
în reţeaua ISTIS o producţie medie de boabe de 2500 kg/ha, cu un spor de producţie
faţă de martorul Vlaşca de 4 %. Se recomandă cultivarea în zonele favorabile
Rivlas
Soiul de Ricin Rivlas a fost creat la S.C.D.A. Teleorman.

Caractere morfologice.Frunza este de mărime mijlocie, culoare verde. Tulpina
este erectă, de culoare, verde, fără pruină. Inflorescenţa este un racem de tip
piramidal, semicompact.. Are 1-3 raceme secundare pe plantă. Floarea prezintă
indehiscentă, cu 3-4 loje. Sămânţa are culoarea pericarpului maronie, cu aspect
mozaicat. Greutatea seminţelor pe plantă este de 96,8 g , MMB = 313,3 g, iar MH
= 47,6 kg.
Însuşiri fiziologice.
Perioada de vegetaţie este de 131 zile. Prezintă rezistenţă bună la frângere şi cădere.
Este rezistent la secetă, arşiţă, atacul bacteriozelor şi putregaiului cenuşiu.
Capacitatea de producţie. Soiul de Ricin Rivlas a realizat după trei ani de testare
în reţeaua ISTIS o producţie medie de boabe de 506 kg/ha, cu un spor de producţie
faţă de martorul Vlaşca de 6 %.
Se recomandă cultivarea în zonele favorabile culturii Ricinului, din sudul ţării.
83
RAPIŢA
Plantă anuală sau bienală.
Răsărirea epigeică, cu cotiledoane transversal- alungite, emarginate la vârf, roşcat
- violaceu la bază şi în partea inferioară. Axa hipocotilă roşcat - liliachie, glabră.
Rădăcina : pivotant - fusiformă, puternică, groasă de cca. 2 cm, lungă de 60-70
cm, cu ramificaţii laterale groase (fig.35), cu o mare capacitate de absorbţie.
Tulpina : erectă, ramificată, înaltă până la 2 m, glabră. În interior este plină cu
măduvă. La forma Colza, plantele sunt acoperite cu un strat ceros.
Frunzele : penat - partite, formate din 2-4 perechi de lobi mărunţi, neregulat dinţaţi.
Cele de la bază peţiolate, penat - crestate, cele de la mijloc, lirate sau puţin sectate,
iar frunzele superioare sunt lanceolate şi sesile, amplexicaule sau
semiamplexicaule.
Inflorescenţa : reprezentată prin raceme lungi, cu florile deschise situate mai jos
decât bobocii florali (la forma Colza).
Florile : galben - aurii, cu 4 sepale semierecte, eliptic - lanceolate, 4 petale galbene,
lungi de 16 mm, late de 6 mm, prelungite într - o ungviculă de lungimea ligulei şi
a sepalelor obovate, rotunjite la vârf, 6 stamine (4 mai lungi şi 2 mai scurte), ce
poartă la vârf înaintea deschiderii florilor câte un punct roşu, un ovar superior
cilindric cu două loji false, datorită unui perete fals despărţitor (fig.35).
Florile de rapiţă au 4 glande nectarifere situate sub cele 4 stamine mai lungi, iar
două se află deasupra inserţiei staminelor scurte.
Grăunciorii de polen : galben - aurii, oval - alungiţi cu diametrul mic de cca. 26
microni şi diametrul mare de cca. 41 microni.
Fecundaţia la Rapiţă este obişnuit alogamă, entomofilă, însă se întâlnesc şi cazuri
de autofecundare.
Înfloritul începe cu racemul principal şi se continuă cu racemele ramificaţiilor.
Deschiderea florilor are loc de la baza racemelor, se continuă spre vârfuri
(acropetală) şi durează 40 de zile pe o plantă. Pe o tulpină se găsesc 5-10 ramificaţii
florale, fiecare purtând câte 30-50 flori.
Numărul florilor : 150-500. Florile se deschid de obicei dimineaţa când se golesc
anterele, iar spre seară se închid pentru a se redeschide încă odată a doua zi, după
care se usucă.
Fructul : silicvă, semierectă, compusă din 2 carpele separate printr – un
perete median de care sunt prinse seminţele (fig.35).
Seminţele : sferice, mici, cu diametrul cuprins între 1,5- 2,0 mm, de culoare
castanie până la negricioasă. MMB = 3,0 g şi MH = 65 kg.
84
Fig. 35. Caractere morfologice
SISTEMATICA.
Rapiţa aparţine familiei Brassicaceae (Cruciferae), genul Brassica, ce cuprinde 34
specii, dintre care 5 sunt cultivate.
În cultură se întâlnesc două specii (tabelul 21 ) : Brassica napus L. ssp. oleifera
Metzg. (Rapiţa Colza sau Rapiţa mare, Rapiţa belgiană) şi Brassica rapa L. ssp.
oleifera D.C.( Rapiţa naveta sau Rapiţa mică ).
Rapiţa Colza are două varietăţi :
 Brassica rapa oleifera var. autumnalis D. C., cu forme de toamnă,
viguroase, productive şi cu conţinut de ulei mare.
 Brassica napus oleifera var. annuua Metzg, forma de primăvară.
Rapiţa Naveta prezintă două varietăţi :
 Brassica rapa oleifera var. autumnalis D.C., cu forme de toamnă.
 Brassica rapa oleifera var. annuua D.C., cu forme de primăvară.
Tabelul 21
85
PRINCIPALELE CARACTERE DUPĂ CARE SE DEOSEBESC
FORMELE DE RAPIŢĂ COLZA ŞI NAVETA
SPECIFICARE COLZA NAVETA
Talia plantelor
50 - 150 20 - 100
(cm)
verzi - închis, albăstrui,
verzui (nu albăstrui),
netede, uneori cu peri
păroase. Cele
rari şi subţiri.
superioare,
Frunzele Cele superioare,
amplexicaule.
semiamplexicaule
mai înceată decât la
Creşterea puternică
Colza
formează cu
formează cu
axa principală
axa principală
Ramurile laterale un unghi mai ascuţit,
un unghi mai mare
planta apare mai zveltă
se etalează deasupra se etalează sub nivelul
Bobocii florilor
florilor deschise florilor deschise
mari, culoare galben - mai mici,culoare
Florile deschise, galben - aurie,
20 - 40 20 - 45
Sepalele au poziţie semierectă au poziţie orizontală
au în vârf o pată roşie
castanie (înaintea
Staminele lipseşte pata
deschiderii florilor)
lungi şi groase, cu mai subţiri şi cu
poziţie orizontală poziţie oblică (6,6/3
Fructele
(11/4 mm) mm)
Rostrumul scurt (1/3-1/5 din mai lung (1/4-1/2
fructelor lungimea valvelor) din lungimea valvelor)
mai mici, mai deschise
la culoare, uşoare,
mari, închise la neregulat - globuloasă,
culoare, grele, cu o radiculă
globuloase, pronunţată,
cu 5 -7 % mai multe cu procent de ulei
grăsimi decât la Naveta, mai scăzut, cu
Seminţele
cu suprafaţa alveolară. suprafaţa
reticulată, cu ochiurile
reţelei mai mari .
Nr. seminţe în
20 - 40 18 - 26
silicvă
86
SPECIFICARE COLZA NAVETA
Mărimea
seminţelor 1,5 - 2,4 1,2 - 1,8
(mm)
% ulei 40 - 50 28 - 40
MMB (g) 4,0 - 5,0 3,0 - 3,5
MH (kg) 64 - 66 66 - 68
mai lungă cu 3 - 5
Perioada de
săptămâni decât la __________
vegetaţie
Naveta
Aspectul plantei de ridiche, de muştar
de varză
tinere sălbatic
Rezistenţa la ger şi
mică mai mare
atacul insectelor
mai mare ca la
producţii mai bune în
sp.Naveta,
Productivitatea condiţii nefavorabile
în condiţii bune
decât la sp.Colza
de cultură
Caracterizarea unor soiuri de Rapiţă de toamnă pentru ulei

Brassica napus L. var. Oleifera (tabelul 22)
Tabelul 22
SOIURI DE RAPIŢĂ - Brassica napus L. partim.
Menţinăto Anul Comercia-

Denumirea Anul
rul reînscrierii lizare
soiului înregistrării
Artus 2099 2005
Astrada 2090 2002
Radiat
Bolero 2090 2000 30.06.2012
31.12.2009
Bristol 2080 2003
Capitol 2080 2002
Contact 2080 2003
Digger 2032 2007
Dexter 2090 2003
Diana ITC 1078 2006
Doina 1078 2006
Doublol 2080 2003
ES Alias 2084 2009
ES Artist 2084 2009
87
Menţinăto Anul Comercia-
Denumirea Anul
rul reînscrierii lizare
Elite 2098 2006
Elvis 2098 2006
Finesse 2090 2007
Herkules 2090 2009
Heros 2090 2003
Hunter 2090 2005
Lambada 2100 2005
Merano 2090 2008
Milena 2032 2007
Olifant 2084 2007
Olga 2100 2005
PR 45 D 01 2097 2009
PR 46 W 10 2097 2009
PR 46 W 31 2097 2009
Remy 2032 2007
Rodeo 2032 2008
Rasmus 2099 2005
Radiat
Star 2059 2000 30.06.2012
31.12.2009
Triangle 2032 2007
Valesca 2090 1997 2007
Vectra 2090 2006
Viking 2099 2006
Winner 2090 2006
Triumf
Triumf este un soi de Rapiţă de toamnă creat la S.D.E. Moara Domnească.

Caractere morfologice. Sămânţa este lipsită de acid erucic. Planta are lungimea
totală (inclusiv ramificaţiile laterale) de 125 - 175 cm.
Însuşiri fiziologice. Triumf este un soi cu o bună rezistenţă la cădere şi iernare.
Masa a 1000 de boabe este de 4,42 g, iar masa hectolitrică 54 kg. Perioada de
vegetaţie este de 270 zile.
Capacitatea de producţie. Soiul Triumf a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS o producţie de 2.600 - 3.400 kg/ha, Conţinutul de ulei în seminţe este de
42,45 %. Se recomandă cultivarea în zonele favorabile Rapiţei de toamnă, din
Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi Transilvania.
88
Diana
Diana este un soi de Rapiţă de toamnă creat de firma S.C. ITC S.R.L. România.
Caractere morfologice.Sămânţa este lipsită de acid erucic. Frunza este de culoare
verde-mediu, cu numărul lobilor mare. Frunza are dentaţia pe margine, medie.
Epoca înfloritului este precoce. Culoarea petalelor florii este galbenă. Planta are
lungimea totală (inclusiv ramificaţiile laterale) lungă.
Însuşiri fiziologice. Diana este un soi cu o bună rezistenţă la cădere, secetă şi
iernare. Masa a 1000 de boabe este de 4,3 g, iar masa hectolitrică 55 kg.
Capacitatea de producţie. Soiul Diana a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS o producţie de 2.313 kg/ha, cu un spor de producţie de 9 % faţă de martorul
Valesca. Conţinutul de ulei în seminţe este de 9 %. După datele autorului, uleiul
are un conţinut scăzut de glucozinol = (11,1 µmol/gr).Se recomandă cultivarea în
zonele favorabile Rapiţei de toamnă, din Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi
Transilvania.
Perla
Perla este un soi de Rapiţă de toamnă creat de firma S.C. ITC S.R.L. România.
Caractere morfologice. Sămânţa este lipsită de acid erucic. Frunza este de culoare
verde-închis, cu numărul lobilor mare. Frunza are dentaţia pe margine puternică.
Epoca înfloritului este medie. Culoarea petalelor florii este galbenă. Planta are
lungimea totală (inclusiv ramificaţiile laterale) medie.
Însuşiri fiziologice. Perla este un soi cu o bună rezistenţă la cădere, scuturare şi
iernare. Masa a 1000 de boabe este de 4,3 g, iar masa hectolitrică 51 kg.
Capacitatea de producţie. Soiul Perla a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
Valesca. Conţinutul de ulei în seminţe este de 44,9 %. După datele autorului, uleiul
are un conţinut scăzut de glucozinolaţi (7,8 µmol/gr).
Se recomandă cultivarea în zonele favorabile Rapiţei de toamnă, din Dobrogea,
Câmpia Română, Banat şi Transilvania.
Doina
Doina este un soi de Rapiţă de toamnă creat de firma S.C. ITC S.R.L. România.
verde-închis, cu numărul lobilor mare. Frunza are dentaţia pe margine puternică.
Epoca înfloritului este mijlocie. Culoarea petalelor florii este galbenă. Planta are
lungimea totală (inclusiv ramificaţiile laterale) medie.
Însuşiri fiziologice. Doina este un soi cu o bună rezistenţă la cădere, iernare,
scuturare. Masa a 1000 de boabe este de 4,3 g, iar masa hectolitrică 51 kg.
Capacitatea de producţie. Soiul Doina a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
Valesca. Conţinutul de ulei în seminţe este de 44,9 %. După datele autorului,
89
uleiul are un conţinut scăzut în glucozinolaţi (8.4 µmol/gr). Se recomandă
cultivarea în zonele favorabile Rapiţei de toamnă, din Dobrogea, Câmpia Română,
Banat şi Transilvania.
Capitol
Soiul de Rapiţă de toamnă Capitol este creat la firma Cargill, Franţa.

Caractere morfologice. Plantele au talia foarte înaltă. Dezvoltarea lobilor în
stadiul de rozetă al frunzei este puternică, iar culoarea este verde-închis. Perioada
înfloritului este intermediară. Culoarea petalelor florii este galbenă. Portul
silicvelor este orizontal. Seminţele sunt lipsite de acid erucic. Masa a 1000 boabe
este de 4,1 g , iar masa hectolitrică este 65 kg.
Însuşiri fiziologice. Soiul Capitol este semitimpuriu. După datele autorului, are
rezistenţă foarte bună la boli (Phoma lingam, Cylindrosporium concentricom).
Capacitatea de producţie. Soiul Capitol a realizat în reţeaua de testare ISTIS o
producţie medie de 1.814 kg/ha. Se recomandă cultivarea în toate zonele de cultură
ale Rapiţei de toamnă.
Elite
Elite este un hibrid de Rapiţă de toamnă creat de firma Rustica, Franţa.

verde- mediu, cu numărul lobilor mare spre foarte mare. Frunza are dentaţia pe
margine, medie spre-puternică. Epoca înfloritului este medie. Culoarea petalelor
este galbenă. Planta are lungimea totală inclusiv ramificaţiile laterale, medie spre
lungă.
Însuşiri fiziologice. Elite este un hibrid care face parte din grupa de maturitate
timpurieAre o bună rezistenţă la cădere şi scuturare. Masa a 1000 de boabe este de
4,3 g, iar masa hectolitrică de 56 kg.
Capacitatea de producţie. Hibridul Elite a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS, o producţie medie de 2.192 kg/ha, cu 4 % mai mult decât martorul Valesca.
Conţinutul de ulei în seminţe este de 42,3 %.Se recomandă cultivarea în zonele
favorabile Rapiţei de toamnă, din Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi
Transilvania.
Elvis
Elvis este un hibrid de Rapiţă de toamnă creat de firma Rustica, Franţa. Caractere
morfologice. Sămânţa este lipsită de acid erucic. Frunza este de culoare verde-
mediu, cu numărul lobilor mare spre foarte mare. Frunza prezintă dentaţia pe
margine slabă spre medie. Epoca înfloritului este medie. Culoarea petalelor este
galbenă. Planta are lungimea totală, inclusiv ramificaţiile laterale medie spre lungă.
90
Însuşiri fiziologice. Elvis este un hibrid care face parte din grupa de maturitate
timpurie.Are o bună rezistenţă la cădere şi scuturare. Masa a 1000 de boabe este de
4,3 g, iar masa hectolitrică de 58 kg.
Capacitatea de producţie. Hibridul Elvis a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS o producţie medie de 2.461 kg/ha, cu 17 % mai mult decât martorul Valesca.
favorabile Rapiţei de toamnă, din Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi
Transilvania.
Vectra
Vectra este un hibrid de Rapiţă de toamnă creat de firma Raps GbR., Germania.
verde-mediu, cu numărul lobilor mediu. Frunza are dentaţia pe margine medie.
Epoca înfloritului este foarte timpurie spre medie. Culoarea petalelor este galbenă.
Planta are lungimea totală (inclusiv ramificaţiile laterale) medie spre înaltă.
Însuşiri fiziologice. Vectra este un hibrid cu o bună rezistenţă la cădere, secetă,
scuturare, iernare şi la principalele boli criptogamice. Masa a 1000 de boabe este
de 4,0 g, iar masa hectolitrică 61 kg.
Capacitatea de producţie. Hibridul Vectra a realizat după 3 ani de testare în
reţeaua ISTIS o producţie de 2.423 kg/ha, cu un spor de producţie de 14 % faţă de
martorul Valesca.Conţinutul de ulei în seminţe este de 41,3 %. Se recomandă
cultivarea în zonele favorabile Rapiţei de toamnă, din Dobrogea, Câmpia Română,
Banat şi Transilvania.
Viking
Viking este un soi de Rapiţă de toamnă creat de firma Norddeutsche Pflanzenzucht

Hans - Georg Lembke KG, Germania.
verde-mediu spre închis, cu numărul lobilor mediu spre mare. Frunza are dentaţia
pe margine medie. Epoca înfloritului este medie. Culoarea petalelor este galbenă.
Planta are lungimea totală (inclusiv ramificaţiile laterale) scurtă spre medie.
Însuşiri fiziologice.Viking este un soi care face parte din grupa de maturitate
timpurie. Are o foarte bună rezistenţă la cădere şi bună la iernare şi scuturare.
Masa a 1000 de boabe este de 4 g, iar masa hectolitrică de 61 kg.
Capacitatea de producţie. Soiul Viking a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS o producţie medie de 2.222 kg/ha, cu 5 % mai mult decât martorul Valesca.
favorabile Rapiţei de toamnă, din Dobrogea, Câmpia Română, Banat, Transilvania.
Winner
Winner este un soi de Rapiţă de toamnă creat de firma Raps GbR., Germania.
91
verde-mediu, cu numărul lobilor mediu spre mare. Frunza are dentaţia pe margine
medie. Epoca înfloritului este foarte timpurie spre timpurie. Culoarea petalelor este
galbenă. Planta are lungimea totală (inclusiv ramificaţiile laterale) lungă.
Însuşiri fiziologice. Winner este un soi cu o bună rezistenţă la cădere, secetă,
scuturare şi iernare. Masa a 1000 de boabe este de 3,72 g, iar MH = 62 kg.
Capacitatea de producţie. Soiul Winner a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
Valesca. Conţinutul de ulei în seminţe este de 42,8 %. Se recomandă cultivarea în
zonele favorabile Rapiţei de toamnă, din Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi
Transilvania.
Astra
Astra este un hibrid de Rapiţa de toamnă creat la firma RAPS GBR, Germania.
Caractere morfologice. Plantele au talie înaltă. Frunza, în stadiul de rozetă are
culoarea verde-mediu. Dezvoltarea lobilor frunzei în stadiul de rozetă este mare.
Perioada înfloritului este medie spre târzie. Florile au culoarea petalelor galbenă.
Silicva este de lungime medie, cu rostrumul lung. Sămânţa este lipsită de acid
erucic. Masa a 1000 boabe este de 3,9 g, iar masa hectolitrică este de 63 kg.
Însuşiri fiziologice. Hibridul Astra este semitimpuriu. Are o bună rezistenţă la
iemare şi la scuturare. Este rezistent la atacul de Phoma.Conţinutul în ulei al
seminţelor este de 41,01 %, iar procentul de glucozinolaţi este redus.
Capacitatea de producţie. Hibridul Astra a realizat în cele 5 centre de testare pe
timp de 3 ani (1999-2001) o producţie medie de boabe de 1.948 kg/ha, cu un spor
de producţie de 9 % faţă de martorul Valesca. Se poate cultiva în zona de
favorabilitate pentru cultura Rapiţei de toamnă.
Dolomit
Dolomit este un soi de Rapiţa de toamnă, cu polenizare liberă, creat la firma RAPS
GBR, Germania.
Caractere morfologice. Plantele au talia medie. Frunza în stadiul de rozetă este
formată din lobi de mărime medie, iar culoarea în acest stadiu este verde. Perioada
înfloritului este mijlocie. Culoarea petalelor florii este galbenă. Silicva este de
lungime medie, cu rostrumul lung. Sămânţa este lipsită de acid erucic.
Masa a 1000 boabe este de 3,9 g, iar masa hectolitrică este 64 kg.
Însuşiri fiziologice. Dolomit este un soi din grupa de maturitate mijlocie. Are o
bună rezistenţă la cădere. După datele autorului prezintă o foarte bună toleranţă la
atacul de Phoma şi Verticilium.
Însuşiri de calitate. Conţinutul de ulei în seminţe este de 41,88 %, iar procentul de
glucozinolaţi este scăzut.
92
Capacitatea de producţie. Soiul Dolomit a realizat o producţie medie de seminţe
de 1.889 kg/ha, cu un spor de 6 % faţă de martorul Valesca. Se recomandă
cultivarea în toate zonele favorabile Rapiţei de toamnă.
Orlando
Orlando este un soi de Rapiţa de toamnă cu polenizare liberă, creat la firma RAPS
GBR, Germania.
Caractere morfologice. Plantele au talia medie spre înaltă. Frunza în stadiul de
rozetă prezintă culoarea verde-slab spre mediu. Lobii frunzei în stadiul de rozetă au
dezvoltarea medie. Perioada înfloritului este medie spre tardivă. Petalele au
culoarea galbenă. Silicva are lungimea medie-lungă, cu rostrumul scurt spre mediu.
Sămânţa este lipsită de acid erucic. Masa a 1000 boabe este de 3,8 g, iar masa
hectolitrică este de 60 kg.
Însuşiri fiziologice. Soiul Orlando face parte din grupa de maturitate
semitimpurie. Are o bună rezistenţă la scuturare şi secetă. După datele autorului,
soiul prezintă o bună rezistenţă la atacul de Phoma.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în ulei este de 40, 67 %, cu un procent scăzut de
glucozinolaţi.
Capacitatea de producţie. Soiul Orlando a realizat o producţie medie de 1.958
kg/ha, superioară martorului Valesca cu 9 %.Se recomandă cultivarea în toate
zonele favorabile pentru Rapiţă de toamnă.
RAPIŢĂ DE PRIMĂVARĂ PENTRU ULEI

Brassica napus L., var. oleifera, f. annua
Jura
Jura este un hibrid de Rapiţă de primăvară creat de firma Euralis Semences.

Caractere morfologice. Uleiul este lipsit de acid erucic. Frunza este de culoare
verde-mediu, cu numărul lobilor mediu. Frunza are dentaţia pe margine medie spre
puternică.Epoca înfloritului este medie. Culoarea petalelor este galbenă.
Planta are lungimea totală (inclusiv ramurile laterale) medie.
Însuşiri fiziologice. Jura este un hibrid cu o bună rezistenţă la cădere, secetă şi
scuturare. Masa a 1000 de boabe este de 3,72 g, iar masa hectolitrică de 62 kg.
Capacitatea de producţie. Hibridul Jura a realizat după 3 ani de testare în reţeaua
ISTIS, o producţie medie de 1.930 kg/ha, cu un spor de 10 % faţă de martorul
Bolero. Conţinutul de ulei în seminţe este de 39,3 %.
Se recomandă cultivarea în zonele favorabile Rapiţei de primăvară, din podişul
Transilvaniei şi zona colinară a Moldovei.
MUŞTARUL ALB
93
Răsărirea epigeică, cu cotiledoane reniforme, emarginate la vârf. Axa hipocotilă,
roşcată, păroasă.
Rădăcina : fusiform-pivotantă, subţire şi superficială, comparativ cu rădăcina de
Rapiţă, având numeroase ramificaţii laterale.
Tulpina : erectă, cilindrică, înaltă de 60-105 cm, ramificată, muchiată şi acoperită
cu peri aspri, lungi de 1-2 mm.
Frunzele : alterne, penat - sectate, lungi de 5-15 cm, cu 3-7 lobi ovali, neegali, din
care cel terminal este mai mare şi cu margini dinţate, cu peri de culoare verde -
deschis. Cele de la bază sunt lung - peţiolate, cu lobi mai numeroşi decât cele de la
vârf, care sunt scurt peţiolate şi cu lobi puţini (fig.36).
Fig. 36. Frunze, flori, fructe, seminţe la Muştarul alb
Inflorescenţa : racem lung care se alungeşte în momentul înfloririi, bogat în flori,

la început dens mai târziu lax (fig.36).
Florile : mai mici decât la Rapiţă, de culoare galbenă, alcătuite pe tipul 4. Sepalele
patente sau semierecte, liniare, gălbui, petalele galbene, rotund - ovate, ovar păros,
cu stigmate galbene, bilobate (fig.36).
Grăunciorii de polen : galbeni, oval - alungiţi, cu diametrul mic de cca. 25 - 28
microni, iar diametrul mare de cca. 35-41 microni.
Grăunciorii de polen sunt mai mari la Muştarul alb şi mai mici la Muştarul negru.
Înflorirea începe de la bază şi se continuă spre vârf. Deschiderea florilor are loc
94
dimineaţa, când se împrăştie polenul şi durează cca. 25 zile. Fecundarea este
alogamă, dar şi autogamia este frecventă, polenizarea fiind entomofilă.
Fructul : silicvă, cilindrică, rostrată, cu lungimea de 2-4 cm, având 6 nervuri
principale, acoperite cu peri rigizi şi formează cu axa un unghi drept sau aproape
drept. Rostrumul turtit şi acut, de lungimea silicvei sau de 2 - 3 ori mai lung.
Seminţele : rotunde, de culoare alb - gălbuie, cu diametrul de 2- 2,5 mm.
MMB = 2,9 - 6,6 g, MH = 64-70 kg şi un conţinut de 28 % grăsimi.
Organul utilizat : Sinapis albae semen.
Sistematica. Muştarul alb face parte din familia Brassicaceae (Cruciferae), genul
Sinapis, specia Sinapis alba L. (sin. Brassica alba Boiss.).
În cultură s-au evidenţiat populaţia Galben de Craiova ( cu o perioadă de vegetaţie
de cca. 100 zile, rezistent la brumele târzii), soiurile Alex şi Petrana (tabelul 23).
Tabelul 23
SOIURI DE MUŞTAR ALB - Sinapis alba L.
Anul Comerci-
Denumirea Menţinătorul Anul
reînscrierii alizare
soiului soiului înregistrării
(radierii) până la
Alex 1090 2006
Petrana 1090 2006
Alex
Soiul de Muştar Alex a fost creat la S. C. MAV. COMERŢ SRL.

Caractere morfologice. Soiul Alex este diploid, cu sămânţa cu acid erucic. Frunza
este de culoare verde - deschis, cu un număr mediu de lobi şi dentiţia marginii
puternică. Frunza (limb şi peţiol) este lungă şi cu o lăţime medie.
Planta la înflorit are înălţimea medie. Florile au culoarea petalelor galbenă. Fructul
este silicvă de lungime medie, cu vârful şi pedunculul scurte.
Însuşiri fiziologice. Soiul Alex are o bună rezistenţă la secetă şi scuturare.
MMB = 6,3 g, iar MH = 68 kg.
Capacitatea de producţie. Soiul Alex realizează în medie pe trei ani, o producţie
medie de 1,413 kg/ha. Conţinutul de ulei în sămânţă este de 25,8 %. Se recomandă
cultivarea în zona favorabilă acestei culturi.
Petrana
Soiul de Muştar Petrana a fost creat la S. C. MAV. COMERŢ SRL.

Caractere morfologice. Soiul Petrana este diploid, cu sămânţa cu acid erucic.
Frunza este de culoare verde - deschis, cu un număr mediu de lobi şi dentiţia
marginii puternică. Frunza (limb şi peţiol) este lungă şi cu o lăţime medie. Planta
la înflorit este înaltă. Florile au culoarea petalelor galbenă. Fructul este silicvă
scurtă, cu vârful pedunculul mediu, ca lungime.
Însuşiri fiziologice. Soiul Petrana are o bună rezistenţă la secetă şi scuturare.
95
MMB = 5,8 g, iar MH = 68 kg.
Capacitatea de producţie. Soiul Petrana realizează în medie pe trei ani, o
producţie medie de 1.424 kg/ha. Conţinutul de ulei în sămânţă este de 28,1 %.Se
recomandă cultivarea în zona favorabilă acestei culturi.
MUŞTARUL NEGRU
Răsărirea epigeică, cu cotiledoane puţin asimetrice, transversal - alungite,
emarginate la vârf. Axa hipocotilă glabră, cea epicotilă păroasă (fig.37).
Rădăcina : pivotantă, subţire şi slab dezvoltată, albă, puţin ramificată.
Tulpina : erectă, cilindrică, ramificată mai mult în jumătatea superioară, cu
ramurile orientate în sus. Plantele sunt mai înalte decât cele de Muştar alb, cu talia
cuprinsă între 100-150 cm, culoarea verde sau violacee, glabră sau rar păroasă.
Frunza : primară simplă, ovată, glabră sau prea puţin păroasă, cu margini neregulat
- ondulat - crenate şi peţiol păros. Frunzele inferioare şi mijlocii de obicei mari (10-
15 cm lungime). Cele superioare, peţiolate, mici, glabre, albăstrui, ovat sau alungit
- lanceolate, mai mult sau mai puţin întregi..
Inflorescenţa : ca şi la Muştarul alb este un racem terminal sau axilar, cu florile
organizate pe tipul 4. Înfloritul începe de la bază şi se continuă spre vârf.
Pedicelii florali, subţiri, mai scurţi decât caliciul, rar de aceeaşi lungime.
Florile sunt galbene, bobocii obovaţi, sepalele lungi de 5 mm, late de 1 mm, liniare,
gălbui, glabre, erecte în timpul înfloririi.
Petalele sunt formate dintr - o ungviculă bazală liniară, de lungimea sepalelor şi
dintr - o lamină obovată, rotunjită la vârf. Ovar : liniar, stil filiform, mult mai subţire
decât stigmatul semiglobulos.
Fructul : patrumuchiat, cu un rostrum mai mic decât la Muştarul alb, lipsit de
perozitate, liniar, alipit de tulpină, lung de 2,5 cm.
Seminţele : mai mici decât la Muştarul alb, de culoare închisă - maronie spre negru,
de formă sferică sau elipsoidală, cu suprafaţa neregulată sau reticulată.
Seminţele nu se gelifică în apă. Diametrul 1 - 2 mm. MMB = 2,5 g, iar MH = 60-
75 kg.
Organul utilizat : Sinapis nigrae semen.
Sistematica. Muştarul negru face parte din fam. Brassicaceae (Cruciferae), genul
Sinapis (Brassica), specia Sinapis nigra L. (Brassica nigra L. Koch.). Populaţia de
Timişoara prezintă însuşiri valoroase.
96
Fig.37. Caractere morfologice la Muştarul negru.
MACUL
CARACTERE MORFOLOGICE.
Răsărirea : epigeică cu cotiledoane liniare, uneori curbate şi uşor răsfrânte, glabre,
roşcate pe dos. Axa hipocotilă glabră, închis - roşcată.
Rădăcina : pivotantă, puternică, pătrunde în sol la 80-100 cm, albă cu puţine
ramificaţii laterale groase, cu numeroase ramificaţii subţiri răspândite pe o rază de
30-50 cm.
Tulpina : înălţimea este cuprinsă între 100-150 cm, în secţiune, rotundă, puţin
ramificată la partea superioară, de culoare verde-albăstruie (pruinoasă), cenuşie,
glabră sau acoperită cu peri. Tulpina nu se observă până în momentul apariţiei
bobocilor florali, întrucât aceasta este îndesuit - foliată, fiind în întregime acoperită
cu frunze. După apariţia bobocilor florali, când pedunculii florali se alungesc,
tulpina devine vizibilă.
Frunzele : primare, oblong - ovate, cuneate, scurt peţiolate, lungi de cca. 25 cm,
late de 4 cm. Rozeta este formată din frunze simple, diseminat - păroase, cu margini
ciliate şi întregi la început, mai târziu distant - dinţate.
Frunzele de la bază sunt elipsoidale, scurt peţiolate, iar cele superioare sesile, mai
mult sau mai puţin amplexicaule, cu nervură proeminentă (fig.38).
Marginea frunzelor neregulat-dinţată, culoarea verde - albăstruie, datorită stratului
de ceară. Modul de dispunere este altern. Din axilele frunzelor superioare (3-4),
97
apar ramificaţii fertile, care poartă pe traiectul lor 2-3 frunze, iar la vârf bobocul
floral. Butonii florali sunt înveliţi în 2 sepale lungi de cca. 4 cm, late de 3 cm,
oblongi, caduce.
Florile : mari, dispuse solitar pe pedunculi lungi, păroşi, câte 1-10 pe o plantă, câte
una pe ramură ; sub floare, cu 2 sepale caduce, glabre, care se desprind şi cad îndată
după înflorire. Petalele au formă triunghiulară, cu marginea retezată şi uşor
ondulată, sunt longitudinal - încreţit - striate, în număr de 4, colorate alb, roşu sau
violet, uneori roz, având la bază o pată (maculă) mai închisă decât restul petalei.
Androceul este reprezentat prin numeroase stamine, cu filamente şi antere albe
(fig.38).
Fig. 38. Frunze, flori, fructe şi seminţe la Mac.
Grăunciorii de polen : albicioşi, eliptic - rotunzi, cu diametrul de cca. 32 microni.

Ovarul superior, cu un stigmat în formă de disc, cu 12-20 dinţi liberi la vârf. Axele
florale la Mac fac mişcări caracteristice. Acestea împreună cu butonii florali sunt
la început erecte (negativ geotropice). Apoi, axele se alungesc şi se înconvoaie
timp de 4 zile (pozitiv geotropice), când bobocii florali privesc complet în jos. După
această fază, axele florale încep să se îndrepte şi devin erecte în 24 - 48 ore (negativ
geotropice). Simultan cu momentul poziţiei erecte, cad sepalele şi are loc înfloritul.
Înflorirea începe cu butonul axei principale şi apoi se continuă la ceilalţi butoni în
ordinea formării lor. La unele soiuri de Mac ornamental, petalele se păstrează
fragede, timp de 2 - 3 zile, închizându - se seara şi deschizându - se dimineaţa. O
plantă poate să înflorească în funcţie de numărul florilor : 1-7 zile. Fecundaţia este
auto şi alogamă.
98
Fructul : capsulă rotundă sau ovală, de mărimi diferite, glabră, iar la vârf poartă
un stigmat radiant. Sub această coroană (stigmat) se deschid orificiile, prin care vor
fi eliberate în exterior seminţele, în cazul macului dehiscent.
În interior, pereţii fructului sunt despărţiţi prin carpele în mai multe compartimente,
în care se găsesc 2000 - 4000 seminţe (fig.38).
După forma fructului deosebim:
 capsule globuloase, cu raportul lungime/lăţime = 1:1;
 capsule globoide, cu raportul lungime/lăţime = 1 : 1,4 ;
 capsule cordiforme, cu raportul lungime/lăţime = 1 : 1,1 ;
 capsule alungit - ovale, cu raportul lungime/lăţime = 1,25 : 1 ;
 capsule alungite, cu raportul lungime/lăţime = 2 : 1.
Toate organele plantei, exceptând seminţele, conţin vase laticifere pline cu latex,
care cuprinde în compoziţia sa cca. 40 alcaloizi.
Seminţele : sunt mici de 1-1,5 mm lungime, 1,1 mm grosime, reniforme cu
suprafaţa alveolară, de culoare albă, cenuşie, roză, cafenie, neagră,
cu MMB = 0,25 - 0,8 g, MH = 58- 60 kg. Conţinutul în ulei este de 43 - 50 %.
Sistematica. Macul aparţine familiei Papaveraceae, genul Papaver, specia
Papaver somniferum L.
După Veselovskaia (1953), specia P. somniferum cuprinde mai multe subspecii,
dintre care cea mai importantă este ssp. euroasiaticum. Restul subspeciilor sunt
cultivate mai mult pentru opium.
Fiecare subspecie cuprinde numeroase varietăţi ce se deosebesc după culoarea
florilor, culoarea seminţelor, etc.
Dintre acestea prezintă interes :
 var. candidum cu flori albe în întregime şi seminţe albe sau galbene ;
 var. griseum, cu flori violete, macula violet - închis şi seminţe cenuşii sau
roşcate (tabelul 26).
Tabelul 24
SOIURI DE MAC - Papaver somniferum L.
Menţinăto- Anul Comercia

Denumirea Anul
rul reînscrierii -lizare
De Botoşani 1973
Extaz 1982
Safir 1995
Safir
99
Soiul de Mac, Safir a fost creat la S.C.P.M.A. Fundulea.
Caractere morfologice. Tulpina este erectă, cu înălţimea de 90 - 120 cm şi prezintă
10 - 14 ramificaţii de culoare verde - deschis. Frunza bazală peţiolată, cele tulpinale
sesile, gofrate, oval - alungite. Floarea solitară, terminală, de culoare albă, cu
macule mov. Fructul este capsulă indehiscentă cu 16 - 18 raze stigmatice. Sămânţa
reniformă, albastru - cenuşie, cu MMB = 0,50 g.
Însuşiri fiziologice. Are perioada de vegetaţie de 102 - 109 zile şi este rezistent la
cădere.
Capacitatea de producţie. Soiul Safir realizează o producţie medie de 700 kg/ha
capsule plus seminţe. Conţinutul în morfină este de 0,70 - 0,78 %. Se recomandă
cultivarea în zona favorabilă acestei culturi.
CAMELINA
Plantă anuală.
Răsărirea epigeică, cotiledoane eliptice. Axa hipocotilă albicioasă, glabră.
Rădăcina : pivotantă, fusiformă, de culoare gălbuie, slab dezvoltată.
Tulpina : erectă, înaltă de 50-100 cm, cu ramificaţii adunate, acoperită cu peri
scurţi sau glabră. Perii pot fi simplii sau ramificaţi.
Frunzele:lungi, lanceolate, sesile, inserate altern, la bază sagitate şi
semiamplexicaule, glabre sau acoperite cu peri scurţi (fig.39).
Florile : grupate în raceme strânse, cu pedunculii scurţi, cu petale galben - deschis,
prezintă 4 glande nectarifere, dar fecundaţia este făcută foarte rar de către insecte.
Grăunciorii de polen : oval - alungiţi, cu diametrul mic de cca. 28 microni, iar
diametrul mare de cca. 34 - 35 microni. Înflorirea începe de la axa principală şi se
continuă la cele laterale, are loc dimineaţa şi durează 20 - 30 zile pe o plantă.
Fructul : silicvă scurtă, piriformă, umflată, invers - ovată, la vârf retezată, cu
lungimea de 6-16 mm, şi care se termină cu un rostrum scurt.
Seminţele : culoare brun - roşcată, lungi de cca 2 mm, străbătute de un şanţ
longitudinal. Conţin o substanţă vâscoasă care în contact cu apa îşi măreşte
volumul, gelificându - se. Conţinutul în ulei este de 25 - 30 %, MMB = 2 - 3 g şi
MH = 70-80 kg.
Sistematica. Camelina aparţine familiei Brassicaceae (Cruciferae), genul
Camelina. În cultură se întâlneşte :
 C. sativa Crentz., forma de primăvară ;
 C. silvestris Waller., forma de toamnă.
Varietăţi : - glabrata, cu ramificare mijlocie ;
- caucasica, cu ramificare puternică.
100
Fig.39. Caractere morfologice la Camelină.
LALLEMANŢIA
Plantă anuală.
Răsărirea epigeică, cu cotiledoane rotund - ovate.
Rădăcina : pivotantă, slab dezvoltată cu puţine rădăcini laterale.
Tulpina : patru -muchiată, erectă, glabrescentă sau mărunt - păroasă, plină cu
măduvă. Aspectul de tufă al plantei se datorează numeroaselor ramificaţii care
pornesc chiar de la bază. Ramurile sunt perechi şi aşezate opus (fig.40).
Frunzele : simple, scurt peţiolate, oblong-lanceolate, cruciat-opuse, cu marginile
crenate sau serate, glabre.
Florile : aşezate în verticilii axilari, grupate câte 5 -10, albe, pedunculate, tubul
calicinal, lung de cca. 10 mm, cu 5 dinţi în partea superioară şi evident nervat pe
toată lungimea. Fiecare nod cu flori, are două bractee, adânc dinţate.
Corola : tubulară, lungă de 15 mm, cu un labium inferior trilobat şi altul superior
bilobat sau numai emarginat. Staminele sunt în număr de 4, două mai scurte, prinse
în labiumul inferior şi două mai lungi prinse de labiumul superior.
Grăunciorii de polen : rotunzi, cu suprafaţa rugoasă şi diametrul de cca. 32
microni. Ovarul superior cu 4 loji, conţine 4 ovule. Înfloritul începe cu verticilii
inferiori şi continuă spre vârful acestora. Întreaga plantă este plăcut odorantă.
101
Fig.40. Plantă de Lallemanţia
Fructul : format din 4 nucule închise în caliciul persistent, de culoare maronie,

prevăzut cu o creastă longitudinală şi două pete albe în formă de „V” în regiunea
hilului (fig.41). Lungimea fructului, cca. 4 mm, grosimea 1,5-2 mm, MMB = 4-5
g,, MH = 58 - 60 kg.
Fig.41 . Fructe de Lallemanţia
Sistematica. Lallemanţia face parte din familia Lamiaceae (Labiatae), genul

Lallemanţia, specia L. Iberica L.
MADIA
Răsărirea epigeică.
Rădăcina : pivotantă, prevăzută cu ramificaţii reduse.
Tulpina : erectă, de cca. 30-35 cm înălţime, dens-glandulos, păroasă şi lipicioasă,
neplăcut odorantă, îndesuit - foliată.
102
Frunzele : simple, sesile, liniar - lanceolate, ascuţite spre vârf şi dens - glandulos-
păroase. Cele inferioare dispuse opus, următoarele dispuse altern (fig.42).
Fig.42. Plantă cu frunze şi inflorescenţe

Florile : grupate în calathidii, galbene, hermafrodite, cele ligulate galbene, femele,
cu ligula tridinţată (fig.43).
Fig. 43. Inflorescenţa la Madia
Grăunciorii de polen : rotunzi, cu ghimpi şi diametrul de cca. 28 microni.

Fructul : achenă uşor curbată, cenuşie, 4 - 5 unghiulară, lungă de 7 - 8 mm. Conţine
ulei sicativ 38 %.
Sistematica. Madia aparţine familiei Asteraceae (Compositae), genul Madia,
specia M. Sativa L.
103
PERILA
Rădăcina : pivotantă, pătrunde în sol la 100-150 cm, şi prezintă numeroase
rădăcini laterale, care se găsesc mai mult în stratul arabil.
Tulpina : până la 120 cm înălţime. În secţiune este patrumuchiată, rotundă în partea
superioară, acoperită cu numeroşi perişori fini, de culoare albicioasă. Ramificaţiile
pornesc de la bază.
Frunzele : mari, simple, dispuse cruciat- opus, peţiolate, cu limbul de formă ovală,
vârful ascuţit şi cu margini dinţate, mai mult sau mai puţin păroase, plăcut
mirositoare (fig.44).
Florile : mici, dispuse în verticilii, câte 2, pe axul terminal, în ciorchine sau în
inflorescenţe racemoase (fig.44). Floarea caracteristică labiatelor, albă sau
purpurie. Perila este plantă alogamă însă şi autogamia este frecvent întâlnită.
Fig.44. Frunze şi inflorescenţe.
Grăunciorii de polen : oval - alungiţi, cu diametrul mic de cca. 29 microni, iar

diametrul mare de cca. 44 microni.
Fructul : nuculă mică, rotundă, colorată brun-închis, cu suprafaţa reticulată,
puternic mirositoare (fig.45), cu MMB = 2-2,5 g şi MH = 52 kg., conţinutul de ulei
30 -50 %, foarte sicativ.
Sistematica. Perila face parte din familia Lamiaceae (Labiatae), genul Perilla, cu
specia P. Ocymoides L.
Cuprinde 2 varietăţi:
 Cruciformis ocymoides - cu florile aşezate în cruce ;
 Segmentiformis ocymoides - cu aşezarea florilor pe ciorchine, în
segmente.
104
Fig.45. Fructe de Perilă
SUSANUL
Răsărirea epigeică, cu cotiledoane rotund - ovate, cu vârf obtuz şi margini întregi,
prinse pe peţioli lungi, păroase pe dos. Axa hipo şi epicotilă, păroase.
Rădăcina : pivotantă, cu ramificaţii puţine care pătrund la 100-110 cm adâncime
(fig.45). Creşterea în adâncime are loc mai ales după înflorire. Masa de rădăcini
este răspândită în stratul arabil al solului.
Tulpina : erectă, 4 unghiulară, înaltă de 50-150 cm, muchiată, opus - ramificată
din axilele frunzelor şi păroasă. Se cunosc forme care ramifică puţin şi numai la
bază şi forme care ramifică puternic pe toată lungimea tulpinii.
Frunzele : păroase, cele de la baza tulpinii, la unele soiuri sectate şi aşezate opus,
celelalte întregi şi dispuse altern, în funcţie de locul de inserţie (fig.45).
Florile : solitare, axiliare, bracteate cu bractei filiforme, păroase, de lungimea
pedunculului. La baza fiecărei bractei se găseşte câte o glandă galbenă ca o gămălie.
Caliciul este păros, cu cinci dinţi, dintre care unul de obicei mai scurt.Corola albă,
liliachie sau violetă, uneori cu pete violete, gamopetală, tubuloasă, păroasă la
exterior, glabră la interior, pentalobată, cu un labium proeminent la vârf (fig.45).
Ovarul format din 2-4 carpele, pubescent, superior cu un stil lung şi un stigmat bi
sau tetralobat. Staminele sunt în număr de 4, dintre care 2 mai scurte.
105
Fig.45. Caractere morfologice la Susan
Grăunciorii de polen : rotunzi, cu diametrul de 59 microni.Înfloritul începe de jos

în sus.
Fructul : capsulă dehiscentă, rostrată la vârf, păroasă, cu 4-8 loji prismatice, lungi
de 2-4 cm. Deschiderea capsulelor se produce pe linia de sudură a carpelelor, ale
căror margini se răsfrâng spre interior şi împiedică parţial scuturarea seminţelor. La
baza capsulelor persistă sepalele uscate (fig.45). Fructul conţine cca. 60 seminţe.
Seminţele : dispuse în şiruri verticale, mici 2,4-4,0/1,9 mm, elipsoidale, turtite, de
culoare albă, galbenă, brun - deschis, brun - negricioasă (fig.45).
MMB = 3 - 4 g, conţine 48 - 65 % grăsimi şi 24 % substanţe proteice.
Sistematica. Susanul face parte din familia Pedaliaceae, genul Sesamum, specia
S. indicum (L.) Hild.
S. indicum cuprinde 2 subspecii :
 ssp. bicarpellatum Hild., posedă flori cu 5 petale concrescute,
stigmatul bilobat şi fructul cu 2 carpele. Aceată subspecie cuprinde
2 prolesuri :
 Proles asiaticum Hild., cu port mijlociu, frunzele inferioare întregi sau slab
lobate, seminţele bogate în grăsimi, plante rezistente la secetă ;
 Proles abyssinicum Hild., cu plante viguroase şi frunze lobate, sectate.
Plantele sunt mai tardive, pretenţioase la umiditate.
 ssp. cvadricarpellatum Hild., are sepale şi petale în număr mai mare
de 5, stigmatul tetralobat, fructul cu 4 carpele.
106
Această subspecie cuprinde prolesurile :
 Palestinicum Hild. ;
 Japonicum Hild.
Varietăţiile din proles asiaticum se deosebesc după numărul capsuleleor din axila
frunzelor, numărul ramurilor tulpinale, culoarea seminţelor astfel :
I. Când în axila frunzelor există o singură capsulă :
1. Ramurile tulpinale absente sau puţine ( până la 3) :
 seminţe albe.........................................var. albes Hild.;
 seminţe roşii - brune…....................... var. fuscum Hild. ;
 seminţe negre……….......................... var. uniflorum Hild.
2. Ramuri tulpinale numeroase (mai mult de trei) :
 seminţe albe…………......................... var. albidum Hild. ;
 seminţe roşii - brune….........................var .vulgare Hild. ;
 seminţe negre………............................var. ramiferum Hild.
II. Când în axila frunzelor există câte 3 capsule :
1. Ramurile tulpinale lipsesc sau sunt puţine :
 seminţe albe……………....................... var. indivisum Hild. ;
 seminţe roşii - brune…….......................var. castaneum Hild. ;
 seminţe negre…………........................ var. multicapsulare Hild.
Soiuri
VNIIMK 81. Plante înalte de 100-110 cm, având perioada de vegetaţie 97-107 zile,
cu rezistenţă mijlocie la secetă. Seminţele conţin 52 % grăsimi.
ODESA 539. Plante înalte de 65-75 cm, cu perioada de vegetaţie 105 zile, mijlociu
rezistent la secetă.
Valoroase sunt şi liniile autohtone : ICA 86/53 şi ICA 115/53.
ŞOFRĂNELUL
Răsărirea epigeică, cu cotiledoane rotund - ovate.
Rădăcina : pivotantă, slab dezvoltată, cu puţine rădăcini laterale, ce pătrund în
straturile mai adânci ale solului (până la 2 m).
Tulpina : erectă, înaltă de cca. 100-150 cm, netedă, cilindrică, glabră, albicioasă
sau cu nuanţe violacee, striată, plină cu măduvă, ramificată, fiecare ramificaţie se
termină cu o inflorescenţă.
Frunzele : alterne, simple, cu dimensiuni : 5-10 /3 cm, ovale, sesile cu baza cordată,
semiamplexicaule sau amplexicaule, glabre, pieloase, cu marginile dinţate, ori
dinţajul lipseşte, străbătute de o pronunţată nervură mediană. In partea superioară,
frunzele devin mai mici, trecând în involucrul foliaceu, verde, ce se află la baza
inflorescenţei.
107
Inflorescenţa : capitul (calathidiu) de 2-4 cm în diametru, cu foliole
involucrale,externe, verzi (fig.46).
Florile sunt alcătuite pe tipul 5, toate tubuloase. Caliciul este format din 5 sepale
mici ; corola pentafidată, colorată în galben sau portocaliu ; androceul cuprinde 5
stamine ; ovarul inferior, alb, turtit, unilocular, cu un stil lung şi un singur stigmat.
Înfloritul începe de la calathidiul axei principale şi se continuă cu inflorescenţele
ramificaţiilor secundare, de la vârf spre bază, în iulie–august. În centrul
calathidiului, florile se deschid de la margine spre interior. O plantă prezintă 8-10
ramificaţii fertile a câte 1-3 capitule florale, în fiecare capitul găsindu-se 25 fructe.
Fig.46. Inflorescenţa la Şofrănel
Fructul : achene muchiate,de 5-8 mm lungime, ovat - alungite, de culoare albă -

sidefie, separate între ele de nişte formaţiuni, ce pornesc din receptacul şi poartă
denumirea de paiete. MMB = 24-40 g şi MH = 39-55 kg. Procentul de coji = 50-
60 % din greutatea fructului. Conţinutul fructului în grăsimi = 35-40 %. Întreaga
plantă este plăcut odorantă.
Sistematica. Şofrănelul aparţine familiei Asteraceae (Compositae), genul
Carthamus. Se cunosc 11 specii dintre care : 10 spontane, (mai răspândite:
Charthamus lanatus, Carthamus oxyacantha, Carthamus coerulea) şi una cultivată
- Carthamus tinctorius (tabelul 25).
Tabelul 25
SOIURI DE ŞOFRĂNEL - Carthamus tinctorius L.

108
Menţinăto- Anul Comerci
Denumireaa Anul
rul reînscrierii - alizare
CW 1221 2110 2000 2009
CW 4440 2110 2000 2009
CW 74 2110 2009
CW 88 OL 2110 2009
S 719 2128 2009
S 4409 2128 2009
EVALUAREA RECOLTEI LA PLANTELE OLEAGINOASE :

FLOAREA - SOARELUI, IN PENTRU ULEI, RAPIŢA,
MUŞTAR, MAC ŞI RICIN
1. Evaluarea recoltei la Floarea - soarelui.
Se efectuează prin una din următoarele metode :

a. Se determină elementele :
 număr mediu de inflorescenţe la metru pătrat ;
 greutatea medie a seminţelor dintr - o inflorescenţă.
Determinarea numărului de inflorescenţe la metru pătrat se face ca la Porumb.
Greutatea medie a seminţelor dintr - o inflorescenţă ajunsă la maturitate se
calculează astfel : se recoltează 20-30 inflorescenţe cu diametrul de mărime medie,
se scot seminţele care apoi se cântăresc şi greutatea obţinută se raportează la
numărul inflorescenţelor analizate. Diametrul mediu al inflorescenţelor se
stabileşte pe baza măsurării unui număr de 100 inflorescenţe.
Producţia medie la hectar se calculează după formula :
Ni  G
Pm   10.000 în care:
1000
Pm = producţia medie în kg/ha ;
Ni = numărul mediu de inflorescenţe la metru pătrat ;
G = greutatea medie a seminţelor dintr - o inflorescenţă (g).
Producţia medie la ha se corectează la umiditatea STAS de 10 %.
b. La această metodă sunt necesare următoarele elemente :
 lungimea totală a rândurilor la ha, care se află împărţind suprafaţa unui ha
la distanţa dintre rânduri exprimată în m ;
10 000 : 0,7 = 12.500 m.
 Numărul inflorescenţelor la m şi ha se determină luându - se mai multe
probe pe porţiuni de câte 10 m, se numără inflorescenţele şi se stabileşte
109
media la m. Apoi se înmulţeşte lungimea totală a rândurilor la ha, cu
numărul inflorescenţelor la m şi se obţine numărul inflorescenţelor la ha.
 dacă la m revin 4 inflorescenţe, la ha vom avea :
12.500 x 4 = 5 0.000 inflorescenţe.
 greutatea medie a seminţelor într-o inflorescenţă se determină ca la prima
metodă.
Producţia medie la ha se calculează după formula :
Ni  G 50.000  75
Pm    3.750 kg/ha
1000 1000
în care :
Pm = producţia medie la ha, în kg ;
Ni = numărul inflorescenţelor la ha ( 50. 000) ;
G = greutatea seminţelor / inflorescenţă, în g ( 75 g).
2. Evaluarea recoltei la Inul pentru ulei, Rapiţă şi Muştarul alb.
Se face ca la cerealele păioase. Se determină numărul de plante la metru pătrat,

greutatea medie a boabelor pe plantă, exprimată în grame şi apoi se calculează
conform formulei :
2
Nr.pl/m  Gr.bob/pl.  10.000
Pm 
1000  1000
După care se face corecţia la umiditatea de 10 %.
3. Evaluarea recoltei la Mac.

Se efectuează când minimum 30 % din capsule au seminţele coapte şi sună în
interior.Elementele necesare :
 desimea plantelor la metru pătrat ;
 numărul mediu de capsule la plantă ;
 greutatea medie a capsulei (g) ;
 procentul de seminţe în capsule şi umiditatea (tabelul 26) .
Tabelul 26
Elementele folosite pentru evaluarea recoltei la Mac
Apre- Gr.med. Seminţe

Nr.mediu Prod.
cierea Nr.pl./ a în W
de de săm.
cultu m2 capsulei capsule (%)
capsule/pl kg/ha
-rii (g) (%)
Foarte 882-
10-51 3 7-9 60 30
bună 1700
504 -
Bună 8-10 3 5-7 60 30
882
110
258 -
Slabă 6-8 2 5-7 60 30
470
Foarte
4-6 1-2 5-7 60 30 Sub 250
slabă
Exemplu:
Număr mediu de capsule la metru pătrat…………………………… 30 .
Greutatea medie a capsulei................................................................... 6 g.
Producţia brută/metru pătrat (30 x 6)………………………………....180 g.
180  10.000
Producţia brută capsule /ha   1.800 kg
1000
1.800  60
Producţia de seminţe /ha   1.080 kg
100
1.080  100  30 
Producţia corectată la umiditatea STAS   840 kg/ha
100  10
4. Evaluarea recoltei la Ricin.
Pentru aceasta este necesar să cunoaştem :

 nr. plantelor la m2 ;
 nr. mediu de boabe pe plantă ;
 MMB.
Producţia la hectar se calculează după formula :
Nb.  MMB 10.000
Pm  Nr.pl.   în care :
1000 1.000
Pm = producţia medie la ha, în kg ;
Nr. pl. = nr. plante la m2 ;
Nb = nr. mediu de boabe pe plantă ;
MMB = masa a 1000 boabe.
Exemplu :
Nr. plante /m2................................... 7.
Nr. mediu de boabe /plantă.............. 80 bucăţi ;
MMB .................................................400 g.
Aplicând formula rezultă :
7  80  400  10.000
Pm   2.240 kg/ha
1000  1000
111
CAPITOLUL IV
PLANTE TEXTILE
INUL
Răsărirea : epigeică, cu cotiledoane obovate, glabre, cu margini întregi.
Cele două axe : hipocotilă şi epicotilă, glabre.
Rădăcina : pivotantă, albă, subţire, lungă, mai ramificată decât a Inului pentru
fibră, superficială. Creşte intens în prima fază de vegetaţie şi îşi încetează creşterea
în faza de înflorire. Poate pătrunde în sol la 60-160 cm.
Tulpina : netedă, cilindrică, subţire (1-2 mm), glabră, îndesuit foliată, ramificată
mai mult, comparativ cu cea a Inului pentru fibră. Ritmul de creştere este lent până
în faza de brădişor, după care se intensifică până în faza de înflorire.
Se deosebesc următoarele faze de vegetaţie (fig.46) :
 cotiledonală ;
 brădişor ;
 îmbobocire ;
 înflorire ;
 maturitate.
Fig. 46. Fazele creşterii Inului : A – răsărire ; B - faza de brădişor ;

C - îmbobocire ; D – înflorire ; E – maturitate.
112
În culturile dese, Inul formează o singură tulpină erectă. Semănat rar şi fertilizat
cu azot, doze crescute, ramifică (însuşire nedorită la Inul pentru fuior).
Lungimea tulpinii variază între 40-120 cm, în funcţie de soi şi factorii de vegetaţie.
Partea cea mai valoroasă a tulpinii de In o reprezintă aşa numita lungime tehnică
(conţine fibre lungi, de calitate), adică porţiunea dreaptă, neramificată, începând de
la locul de prindere a cotiledoanelor şi până la prima ramură floriferă.
Ramificarea pronunţată încă de la bază se întâlneşte la soiurile pentru ulei şi
superioară cu ramificaţiile cât mai sus, la soiurile mixte.
Structura anatomică a tulpinii de In (fig.47).
c = cuticula la exterior ;
ep. = epiderma formată dintr - un rând de celule cu pereţii exteriori mai
îngroşaţi şi bombaţi ;
sc . = scoarţa alcătuită din 2-7 rânduri de celule parenchimatice ce conţin
grăunciori de clorofilă. Stratul de celule care se învecinează cu
fasciculele de fibre se numeşte endoderm.
Cilindrul central cuprinde :
f . = periciclul care dă naştere fibrelor ;
lb. = fascicule liberiene primare şi secundare ;
c. = cambiu ;
lm. = lemnul, care cuprinde lemn primar şi secundar ;
m = măduva, alcătuită din celule parenchimatice, cu pereţii subţiri.
Plantele tinere au tulpina plină cu măduvă, care la maturitate se usucă, aderă la pereţii
tulpinali şi apare lacuna medulară. Fasciculele sunt formate din fibre elementare
lipite între ele prin intermediul substanţelor pectice. Lignina se află în lamela
mediană legănd fibrele elementare între ele în fascicule (fibre tehnice), iar pectina
leagă fibrele tehnice de celelalte ţesuturi ale tulpinii. În cazul topirii normale a
tulpinilor, se distruge pectina, însă lignina rezistă. În cadrul fasciculului, fibrele
elementare rămân legate între ele. La supratopire se descompune şi lignina,
fasciculul de fibre se desface în fibre elementare şi se produce "cotonizarea" inului.
Lungimea celulei fibroase este cuprinsă între 25-30 mm, iar grosimea este în medie
de 16 microni. Fuiorul de In poate fi lung de 30-120 cm. Un fuior este considerat
bun, când are cel puţin 50 cm lungime. Cantitatea cea mai mare de fibre şi de calitate
superioară se găseşte la mijlocul tulpinii, la 1/3 din înălţimea tulpinii. La bază se
găsesc fibrele cele mai groase şi scurte, iar către vârf cele subţiri şi neuniforme. Un
fascicul de fibre este format din 10 - 40 celule.
O fibră de calitate este alcătuită din 90 % celuloză, iar restul de 10 % este
reprezentat prin substanţe pectice, proteice şi foarte mici cantităţi de lignină.
Fibra de In este printre cele mai rezistente fibre vegetale, depăşind pe cea de Cânepă
şi Bumbac.
113
Fig. 47. Structura tulpinii, fibrei elementare şi fibrei tehnice la Inul pentru
fibre :
A . Secţiune prin tulpină ; ep - epidermă ; sc - scoarţa ; end - endoderm ;
f - fascicul de fibre ; lb - vase liberiene ; c - cambium ; lm – lemn
(după N.Zamfirescu ).
B. Structura fibrei elementare (celula fibroasă) :
l - lumen ; 2 - 3 - membrana celulozică secundară (strat intern şi
extern) ; 4 - membrană primară ; 5 - lamela mediană
(după Aurora Rădoi);
C - Fascicule de fibre (de regulă, 20 - 35 fibre elementare) : 1 -2 - fascicule
reduse, cu mărime neuniformă, ce asigură fibră puţină şi de slabă
valoare ; 3 - 4 - fascicule de valoare medie; 5 - fascicule mari şi
uniforme fibră multă şi valoroasă (după Schilling) ;
D - Forma şi gruparea fibrelor elementare în fascicule : l - celule cu lumen
mic şi membrană secundară dezvoltată, cu formă poligonală, nelăsând
spaţii mici între ele ; 2 - celule ovale, neregulate, cu spaţii în care se
formează parenchim şi goluri de aer (cotonizare la topit)
Frunzele : lungi de 2-3 cm, late de 2-4 mm, opuse, întregi, glabre (primare), iar
cele superioare sunt lanceolate, sesile, dispuse altern pe tulpini, trinervate, mai
numeroase şi mai mari ca la Inul pentru fibră, acoperite cu un strat de ceară şi
prevăzute cu un număr mare de stomate.
114
Inflorescenţa : florile sunt dispuse în cime (dicazii) în vârful ramificaţiilor tulpinii
(fig.48).
Fig. 48. Inflorescenţa la In
Floarea : actinomorfă, de culoare albastră sau albă, lung - pedunculată, alcătuită

pe tipul 5. Sepalele în număr de cinci, ovate, acute la vârf, verzi, alb - emarginate,
persistente. Petalele, cinci, triunghiulare, îngustate spre bază, albicioase, străbătute
de vinişoare mai închise, uşor rotunjite sau retezate la vârf.
Staminele 5, cu filamentele de lungimea stigmatului, prevăzute cu antere albastre.
Gineceul cu un ovar piriform, format din 5 carpele biovulate, cu stile albastre,
stigmate scurt - capitate.
Grăunciorii de polen : sunt mari de cca. 56-60 microni, de culoare alb - gălbuie
sau albastră. Florile se deschid dimineaţa şi se scutură în aceeaşi zi. Cea dintâi se
deschide în vârful axei principale. Fecundaţia este autogamă, alogamia se
manifestă în proporţie mai mare pe timp secetos.
Fructul : capsulă dehiscentă sau indehiscentă, de formă globulos - ovată, ascuţită
la vârf, cu 5 loji, fiecare fiind împărţită în două compartimente. În fiecare
compartiment se găseşte o singură sămânţă. O capsulă ar trebui să conţină 10
seminţe. În general se formează 6 - 8 seminţe (fig.49).
Seminţele : plate, de formă ovată, cu un rostrum îndoit la vârf, netede, lucioase.
Culoarea este de obicei brun - lucioasă. Unele soiuri au sămânţa galbenă sau
măslinie. Sămânţa este învelită într-un tegument care în contact cu apa se gelifică.
De regulă, seminţele Inului pentru fuior sunt mai mici comparativ cu cele ale Inului
pentru ulei (tabelul 27). Au lungimea de 4-5 mm, lăţimea de 2 mm, grosimea de 1
mm., MMB = 3,5 - 5 g la Inul pentru fuior şi 5,5 - 14 g la Inul pentru ulei. MH =
115
65 - 68 kg, conţinutul în ulei = 32 - 44 %, cu miros caracteristic şi culoare ce variază
de la galben la brun. Este un ulei sicativ.
Fig.49. Structura organelor generative la In
Sistematica. Inul face parte din familia Linaceae, genul Linum care cuprinde peste
200 specii din care amintim pe cele mai importante :
 Linum angustifolium Huds. (Inul cu frunze înguste). Frunza are 1,5 cm lungime
şi 1 mm lăţime. Floarea de culoare albastră sau violet - deschis.
Capsule dehiscente. Creşte sălbatic.
 Linum crepitans Dum. (Inul dehiscent), este o plantă anuală ce prezintă o
singură tulpină ramificată la partea superioară, de 20-60 cm înălţime, se cultivă
puţin în vestul Europei.
 Linum bienne Mill. (Inul de toamnă), cu tulpina târâtoare până la faza de
înflorire, când devine dreaptă.
 Linum humile Mill. (Inul pentru ulei), plantă anuală ce ramifică de la bază.
 Linum usitatissimum L. (Inul pentru fuior) este cea mai importantă specie.
Cuprinde mai multe subspecii :
 ssp. eurasiaticum, cu patru prolesuri (elongata, intermedia,
brevimulticaulia, prostrata) ;
 ssp. mediterraneum, cu proles mediterraneum (tabelul 28);
 ssp. transitorium, cu două prolesuri (meridionalia şi anatolica );
 ssp. indo- abisiană ;
 ssp. industană.
Subspeciei euroasiaticum, var. elongata, îi aparţin soiurile de In cultivat în
România pentru fibre.
116
Speciile de In cultivate pentru ulei sunt : L. humile şi unele subspecii din
L. usitatissium (eurasiaticum Vav. et Ell., var. multicauli, transitorium Ell.,
mediteraneum Vav. et Ell.). În România se cultivă soiurile (tabelul 29).
Tabelul 27
PRINCIPALELE CARACTERE ALE INULUI PENTRU FUIOR ŞI ULEI
Specificare In pentru fibre In pentru ulei

Înălţimea plantei (cm) 60 - 120 40 - 70
Ramificaţia tulpinii slabă puternică
Înălţimea de ramific.(cm) 50 - 80 25 - 40
Numărul capsulelor/plantă 4-5 10-20
Tulpina subţire groasă,
Floarea mică noduroasă
MMB 3,5 - 5,0 mare
Conţinut în ulei (%) 32 - 36 5,5 - 14,0
Prod.sem (kg/ha) 700 - 900 38 - 44
Fibre lungi, meliţate 12 - 18 % 1200 - 1800
Prod. totală tulpini şi seminţe 5 - 10 %
(kg/ha) 5000 - 8000
Rezistenţa la cădere slabă 4000 - 7000
rezistent
Tabelul 28
CARACTERELE PRINCIPALELOR SUBSPECII DE IN
Părţile plantei Ssp. Ssp. Ssp.

eurasiaticum mediteraneum transitorium
Florile mici, deschise mari, larg - mari şi mijlocii -
deschise deschise
Diametrul 15 - 24 mm 25 - 31 mm 22 - 24 mm
Capsulele mici mari mijlocii
Lung. capsulei 6,1 - 8 mm 8,5 - 11,1 mm 7,3 - 9.4 mm
Lăţ. capsulei 5,7 - 6,8 mm 7,6 - 8,5 mm 6,9 - 7,5 mm
Seminţele mici mari mijlocii
Lung.semiţelor 3,6 - 4,9 mm 5,6 - 6,2 mm 4,3 - 5,5 mm
Lăţ. seminţei 1,8 - 2,4 mm 2,8 - 3,1 mm 2,1- 2,7 mm
MMB 3,0 - 6,5 g 9,5 - 13,o g 6,8 - 8,0 g
117
Tabelul 29
SOIURI DE IN - Linum usitatissimum L.
Anul Comerci-
Menţinătorul Anul
reînscrierii alizare
(radierii) până la
Ada 1003 2000 2008
Adria 1001 1998 2008
Alexin 1001 1999 2008
Alin 1017 1999 2009
Bazil 1017 2000 2009
Betalisa 1017 2001
Codruţa 1017 1995 2008
Cosmin 1017 1999 2008
Cristina 1001 2003
Ferdinand 1017 1998 2009
Floriana 1001 1998 2008
Florinda 1001 1999 2008
Fluin 1001 2000 2009
Iunia 96 1001 2000 2009
Luncavat 1017 1998 2008
Lirina 1001 1998 2008
Louis 1017 2000 2009
Monica 1017 1998 2009
Nineta 1001 2001
Paula 1017 2003
Rareş 1017 1999 2009
Şumuleu 1022 2001
Vasilelin 1017 1999 2009
Caracterizarea unor soiuri de In pentru fibră
Rolin
Soiul de In pentru fibră Rolin a fost creat la I.C.C.P.T. Fundulea.

Caractere morfologice.Talia este de 81-95. Frunza lanceolată. Inflorescenţe
semierecte cu flori albe şi stamine albastre. Seminţele de culoare castanie.
Însuşiri fiziologice. Soiul Rolin este precoce, cu perioada de vegetaţie de 80 zile.
Manifestă rezistenţă bună la secetă, cădere, scuturare, medie la rugină şi fuzarioză.
118
Capacitatea de producţie. A realizat o producţie medie de 6.700-7.000 kg/ha
tulpini şi 1.520-1.740 kg/ha fibră. Se recomandă cultivarea în toate zonele
favorabile.
Mureş
Soiul de In pentru fibră Mureş a fost creat prin colaborare între I.C.C.P.T.
Fundulea şi I.C.P.C.P. Măgurele Braşov.
Caractere morfologice.Talia este de 90 - 98, iar lungimea tehnică 75-82 cm.
Frunza lanceolată. Inflorescenţa semiaplecată cu flori albe şi stamine albastre.
Capsule mici. Seminţele de culoare brun - castanie.
Însuşiri fiziologice. Soiul Mureş este precoce, cu perioada de vegetaţie de 83 zile.
Manifestă rezistenţă foarte bună la secetă, cădere, scuturare şi boli.
Potential productiv ridicat. Se recomandă cultivarea în zonele reci ale Transilvaniei.
CÂNEPA
Plantă anuală, dioică rar monoică, erbacee.
Răsărirea epigeică. Cotiledoane verzi, oblong ovate, rotunde la vârf, sesile, mărunt
păroase, întregi. Axa hipocotilă brun - roşcată, mărunt păroasă.
Rădăcina : pivotantă şi puţin dezvoltată în comparaţie cu tulpina.
Din rădăcina principală pornesc numeroase rădăcini laterale, abundent ramificate,
a căror masă principală se găseşte la adâncimea de 40-50 cm. Plantele femele au
sistemul radicular mai profund, de 2 - 3 ori mai bogat decât cele mascule.
Tulpina : dreaptă, viguroasă, rigidă, acoperită cu peri protectori şi secretori mici,
fistuloasă. În secţiune este de obicei rotundă la bază, costată începând cu internodul
al doilea, iar către vârf devine din nou aproape rotundă şi sulcată.
În primele faze de vegetaţie este ierboasă, iar la maturitate lemnoasă.
Când Cânepa se seamănă des, tulpina nu ramifică deloc în partea inferioară, iar
vârful formează ramuri ce pot fi răsfirate (forma sudică).Când se seamănă rar,
tulpina ramifică puternic, creşte mult în înălţime şi în grosime.
Numărul de internoduri : 10-15-25, lungimea lor de 4- 40 cm, crescând de la bază
spre vârf până la internodul al 3 - lea sau al 4- lea după care scade. Tulpinile cu
internoduri lungi, dau fibră de calitate superioară. Înălţimea plantelor 1-7 m, iar
grosimea la bază 0,5-6 cm, în raport cu desimea şi sexul. Pentru obţinerea fibrelor
de calitate, tulpinile nu trebuie să depăşească în diametru 10 mm la mijlocul plantei.
Culoarea tulpinilor recoltate şi uscate trebuie să fie galbenă, galben - deschis,
galben - verzuie.
STRUCTURA ANATOMICĂ A TULPINII DE CÂNEPĂ (fig. 50)
119
 Cuticula, la exterior.
 Epiderma, formată dintr - un singur rând de celule cu pereţii externi uşor
- bombaţi şi cutinizaţi. Pe epidermă se găsesc peri protectori, secretori şi
stomate, 10 - 60 pe cm 2.
 Scoarţa tulpinii, alcătuită din mai multe straturi de celule uşor alungite,
bogate în clorofilă şi oxalat de calciu ; formează ţesutul parenchimatic.
 Cilindrul central cuprinde :
 Fascicolele formate din fibre elementare. Structura acestor
fascicole, forma, lungimea şi densitatea lor variază în funcţie de
soi şi mediu.
 Liberul constituit din tuburi ciuruite, celule anexe şi parenchim
liberian.
 Cambiul format din celule meristematice, care prin diferenţiere, dau
naştere liberului şi lemnului secundar.
 Lemnul cuprinde : lemn primar şi secundar.
 Măduva, formată din celule parenchimatice, cu pereţii subţiri .
Plantele tinere au interiorul plin cu măduvă, care la maturitate se usucă, aderă la
pereţii tulpinali şi apare lacuna medulară.
Fig. 50. A - secţiune prin tulpina de Cânepă :

ep - epiderma ; col - colenchim ;
ff I - fascicul primar de fibre ; ff II - fascicul secundar de
fibre; c - cambium ; l - lemn ;
B . Secţiune longitudinală în care se vede ramificarea şi anostomozarea
fasciculelor
120
Frunzele : cele primare pereche, opuse, simple, oblong - lanceolate, cu margini
crenat-dinţate. Frunza, peţiolată, palmat - digitată, cu 3-13 foliole inegale,
lanceolate, serate, acoperite pe ambele feţe cu peri protectori şi secretori. Stipelele
protejează frunza în faza de primordiu. La baza tulpinii, frunzele sunt dispuse
cruciat-opus, iar către vârf altern. Perechea a doua de frunze are 3 lacinii. La
nodurile următoare, numărul de lacinii se ridică până la 11, apoi scade. Frunza la
Cânepă creşte deci de la bază către mijlocul tulpinii şi descreşte apoi spre vârf.
Frunzele plantelor femele sunt în general mai mari şi sectate mai puternic. Aparatul
foliar la Cânepă reprezintă 18 - 20 % din masa totală a părţilor aeriene. Atât frunzele
cât şi tulpina, dar mai ales frunzele perigonului florilor femeieşti sunt prevăzute cu
peri protectori şi secretori. Ultimii, secretă o substanţă răşinoasă, canabina, din care
se prepară haşişul, băutură ameţitoare a orientalilor, ce excită puternic sistemul
nervos.
Florile : plantele de Cânepă sunt unisexuat - dioice. Cele care poartă florile
bărbăteşti reprezintă cânepa de vară, iar cele care poartă florile femeieşti reprezintă
cânepa de toamnă (fig.51). Florile masculine sunt grupate în inflorescenţe de tip
cimă bipară, deşirate şi sunt alcătuite dintr-un perigon 5 foliat, alb sau verde -
gălbui, 5 stamine cu antere mari, galbene (fig.52). Cele două sexe încep să se
deosebească după aproximativ o lună de vegetaţie. Plantele mascule cresc intens
până în faza de înflorire când creşterea încetează, fiind depăşite de cele femele.
Fig. 51. Inflorescenţa la Cânepă
121
Grăunciorii de polen : sferici, alb - gălbui, cu diametrul de cca. 30 microni. Florile
femele sunt mici, grupate într - un spic aparent ; se găsesc câte două în axila
frunzelor, spre vârful tulpinii. Aceste flori sunt formate dintr-un perigon, un ovar
unilocular, sferic, puţin turtit, glabru, verde, cu două stigmate penate
(filamentoase), păroase. Stilul lipseşte. Numărul de indivizi femeli şi masculi în
cultură este aproape egal. Cânepa este o plantă alogamă, cu fecundaţie anemofilă.
Fructul : nuculă unispermă, cu lungimea de 4-5 mm şi lăţimea de 2-3 mm, rotundă,
uşor turtită lateral, cu pericarpul de culoare cenuşie, argintie, până la cafenie,
deseori prevăzută cu desene neregulate de culoare mai închisă decât culoarea de
fond. Sămânţa nu prezintă perisperm. Conţine 30-35 % grăsime. MMB variază între
18-26 g, MH în jur de 53 kg.
Fig. 52. Structura organelor generative la Cânepâ
Sistematica. Cânepa face parte din familia Cannabaceae, Genul Cannabis Tourn,
cu speciile: C. sativa Serebr.(Emend) Cânepa obişnuită şi C. indica (Lam.)
(Emend) Cânepa indiană.
Specia Canabis sativa cuprinde două subspecii :
 ssp. culta Serebr sau Cânepa cultivată ;
 ssp. spontaneea Serebr sau Cânepa sălbatică.
C. sativa ssp. culta cuprinde diferite tipuri geografice (ecotipuri) care se deosebesc
prin particularităţi morfologice, fiziologice şi agricole :
122
 Tipul nordic (proles borealis), Cânepa nordică, se caracterizează prin
tulpini sub 1,5 m, subţiri, cu perioadă de vegetaţie de 90 zile, producţia
mică de fibră şi sămânţă ; MMB = 10-16 g.
Acest tip cuprinde două varietăţi : var.praecox Serebr. şi var. sibirica Serebr.
 Tipul rusesc, din Rusia Centrală (proles medioruthenica Serebr.), cu
tulpini mijlocii (1,2-2 m), subţiri, cu perioadă de vegetaţie de 90-110
zile, producţie mijlocie de fibre şi mare de sămânţă..
MMB = 14-18 g.
Cuprinde varietăţile : vulgaris şi austro - ucrainica Serebr.
Var. vulgaris cuprinde : forma oleifera, cu plante destul de ramificate şi forma
textilis, cu plante puţin ramificate.
 Tipul sudic (proles australis Serebr.) prezintă tulpini înalte de 2,0 - 5,0
m, relativ subţiri, perioada de vegetaţie de 120-140 zile,
producţie mare de tulpini, de calitate superioară, producţie mică
de sămânţă. MMB = 18-26 g.
Cuprinde varietăţile :
 Var. italica - Cânepa italiană, productivă de calitate bună (forma
excelsior) ;
 Var. japonica - Cânepa japoneză, foarte productivă, rezistentă la scuturare
;
 Var. caucasica - Cânepa de Mazdoc, puţin productivă, calitate mediocră
;
 Var. orientalis - Cânepa chinezească, răspândită în China, Coreea, Rusia;
 Var. americana - Cânepa americană, cu producţii mari de fibre şi seminţe
 Var.maritima - Cânepa siriană, răspândită în Siria, Israel şi Turcia ;
 Var. cubensis - Cânepa de Kubinsk, cu fibre de calitate superioară,
răspândită în Rusia.
 Tipul narcotic (proles asiatica Serebr.) - Cânepa narcotică foarte bogată
în substanţe narcotice, tulpina scundă (1,0-1,5 m), foarte ramificată.
Perioada de vegetaţie de 130-150 zile. Acest tip este răspândit în regiunile
secetoase din Asia şi Afica.
Cuprinde varietăţile : narcotica şi subnarcotica .
Canabis indica - Cânepa indiană se foloseşte pentru extragerea
substanţelor narcotice şi se întâlneşte în India, Orientul milociu şi Africa de Nord.
Soiurile de Cânepă cultivate astăzi sunt : Denise, Diana, Irene, Lovrin 110,
Silvana, Secuieni 1, Zenit.
Caracterizarea unor soiuri de Cânepă
Irene
123
Soiul Irene, soi de tip sudic, monoic a fost creat la S.C.A. Secuieni.
Plantele au tulpina verde - gălbuie cu striaţiuni puţin evidente. Talia este de 1,8 -
2,4 m; înălţimea tehnică 1,4 - 2,0 m, iar diametrul de 4,5-5 mm.
Frunza verde-închis, cu 9-10 foliole mari, arcuite. Inflorescenţa este cimă
scorpioidă, cu florile mascule dispuse separat la baza axelor florale femele şi se
contopesc spre vârful tulpinilor şi ramificaţiilor laterale.
Extremităţiile tulpinilor şi ramificaţiilor se termină întotdeauna cu flori femele.
Fructul : nuculă ovoidal - cenuşie, cu sau fără mozaic.
Soiul Irene are perioada de vegetaţie 130 - 135 zile pentru fibră şi 155-160 zile, în
cultura pentru sămânţă. Este rezistent la septorioză.
Însuşiri de calitate. Procent de fibre = 24 %.
Capacitatea de producţie.
Soiul Irene a realizat o producţie medie de 8.000 kg/ha fibre şi 1.000 kg/ha seminţe.
Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile pentru Cânepă.
Secuieni 1
Soiul Secuieni 1, soi monoic a fost creat la S.C.A. Secuieni.

Soiul Secuieni 1 este rezistent la cădere.
Însuşiri de calitate. Procent de fibre = 26 - 28 %.
Soiul Secuieni 1 a realizat o producţie medie de 10.000 kg/ha fibre şi 1.200-1.500
kg/ha seminţe. Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile pentru Cânepă.
Lovrin 110
Soiul Lovrin 110 a fost creat la S.C.A Lovrin.

Soiul Lovrin 110 are perioada de vegetaţie de 113-115 zile. Este rezistent la cădere.
Însuşiri de calitate. Procent de fibre = 23 - 26 %.
Soiul Lovrin 110 a realizat o producţie medie de 9.000-10.000 kg/ha fibre şi 600
- 900 kg/ha seminţe.
Se recomandă cultivarea în Câmpia Banatului, sudul Transilvaniei, nordul Câmpiei
Române.
TOPITUL INULUI, AL CÂNEPEI ŞI DETERMINAREA

PROCENTULUI DE FIBRE
124
Scopul topitului este de a separa fibrele textile, de lemn prin descompunerea
pectinei. Separarea fasciculelor de fibre unele de altele şi de ţesuturile plantei se
poate face prin :
 topitul biologic, sub acţiunea microorganismelor ;
 topitul chimic, constă în solubilizarea pectinei prin intermediul
diferitelor substanţe chimice ;
 topitul mecanic, prin mijlooace mecanice ;
 combinat, prin mijloace mecanice, cu ajutorul microorganismelor
sau al substanţelor chimice.
Topitul biologic se poate face în apă (unde rolul principal îl au bacteriile) şi la rouă
( unde rolul principal îl au ciupercile).
Topirea biologică în apă constă în introducerea tulpinilor de In şi Cânepă în
apă, unde se ţin până se realizează desprinderea fasciculelor de fibre de partea
lemnoasă şi separarea între ele. Topitul în apă durează cca. 7-10 zile, dacă apa
depăşeşte 22° C. La o temperatură mai scăzută, durata de topire se prelungeşte.
Bacteriile mai importante care distrug pectina şi produc separarea fasciculelor de
fibre sunt :
- Bacillus amylobacter, sinonim cu Clostridium butyricum, Granulo-bacter
pectinovorum, Clostridium pectinivorum etc, care se pot găsi sub formă de
bastonaşe, clostridii, plectridii etc.
- Bacillus felsineus, anaerob ;
- Bacillus comesii, anaerob.
Bacteriile amintite se găsesc de obicei pe plantele de In şi Cânepă, unde vin din
pământ.
Fazele topitului biologic în apă sunt :
 Faza fizică. Tulpinile se îmbibă cu apă, îşi măresc volumul, ţesuturile
exterioare plesnesc şi apa pătrunde în interior dizolvând unele substanţe
albuminoide, tanante, hidraţi de carbon (glucoză), substanţe minerale etc.şi se
elimină aerul. Apa de topire devine gălbuie şi capătă un miros caracteristic.
 Faza biologică preliminară. Bacteriile se înmulţesc foarte mult.
Temperatura optimă pentru Bacillus amylobacter este 55° C.
În faza biologică a topirii au loc diferite fenomene chimice şi biologice
interdependente. La suprafaţa apei apar bule care conţin bioxid de carbon,
hidrogen, metan. Apa se tulbură şi capătă miros aromat - acrişor.
 Faza biologică principală. În această fază are loc descompunerea
substanţelor pectice şi se emană miros neplăcut. La suprafaţa apei se formează
un fel de spumă.
 Supratopirea. Este faza nedorită şi constă în distrugerea substanţelor
care leagă fibrele elementare.
Apa folosită la topit trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
 să fie curată (fără mâl, reziduri industriale, murdării de canal) ;
 să nu conţină săruri de fier şi mangan ;
 să nu conţină o cantitate prea mare de Ca sau Mg ;
 să aibă o reacţie uşor alcalină.
125
Topitul cu apă poate fi făcut în bazine naturale, bazine artificiale cu apă rece, bazine
artificiale cu apă caldă, cazemate, canale. În România se practică frecvent topitul
în bazine artificiale cu apă rece. În apă rece topitul durează 6-8 zile în timpul verii
şi 30- 40 zile toamna şi primăvara.
Raportul între cantitatea de tulpini şi apa în care se face topitul trebuie să fie între
1 : 12 ; 1 : 16 la începutul topitului şi de 1 : 18 ; 1 : 20 spre sfârşit.
Bazinele au de obicei 1,5 m adâncimea (80 cm în pământ şi 70 cm în afară), lăţimea
5-10 m, iar lungimea 10 - 40 m.
Topitul la rouă se practică în zonele nordice şi submontane, bogate în rouă
şi ploi (600 - 700 mm anual), iar temperatura nu depăşeşte 15-16° C şi nu bat
vânturi.
Are loc datorită acţiunii ciupercii Cladosporium herbarum şi a unor bacterii.
Topitul durează 15-20 zile, iar în condiţii nefavorabile, acesta se prelungeşte
atingând 30 - 40 zile.
Topitul chimic se realizează cu ajutorul hidroxidului de sodiu şi a acizilor
diluaţi. Durata topitului este de 15-20 minute, dar prezintă dezavantajul că distruge
lignina. Se recomandă pentru analize de laborator sau pentru cotonizare.
Topitul la rouă, topitul chimic, separarea cu mijloace mecanice şi cu ajutorul
microorganismelor sau al substanţelor chimice (deci în două etape), nu se
recomandă pentru practică.
După topire, tulpinile se spală şi se usucă.
 Uscarea naturală se realizează la temperatura mediului ambiant în 3 - 21
zile, prin aşezarea tulpinilor în formă de piramidă. Durata de uscare depinde
de vreme şi necesită suprafeţe mari de teren.
 Uscarea arificială are loc în uscătorii, la 60-80 °C. Se obţine un fuior de
calitate în cazul prelucrării tulpinilor "odihnite" timp de 7- 10 zile.
Prelucrarea mecanică.
Eliminarea puzderiei din fuior se realizează cu diverse tipuri de maşini :
 meliţa cu palete fixate pe disc ;
 turbine alcătuite din două secţii, ce execută zdrobirea şi separarea fibrei de
puzderii.
1000 kg fibre (fuior şi câlţi) se obţin la "meliţarea" cu turbina din 4- 4,5 tone
tulpini topite şi uscate.
Sortarea fibrelor.
Însuşirile de care se ţine seama la sortare sunt :
 lungimea ;
 culoarea ;
 rezistenţa la rupere ;
 puzderia aderentă.
Fuiorul şi câlţii se sortează în funcţie de calitate, se balotează şi se livrează către
filaturi.
Determinarea conţinutului în fibre a tulpinilor de In şi Cânepă
126
Se ia o probă de 10 g tulpini, aceasta se înveleşte într - o pânză de tifon şi se
introduce într - o soluţie de hidroxid de sodiu 3 % în stare de fierbere.
Probele se fierb timp de 90 minute, apoi se scot şi se spală cu apă de la reţea.
Se separă fibrele de partea lemnoasă, se usucă în etuvă, iar după cântărire se
exprimă conţinutul de fibre în procente.
Ex : 10 g tulpini au avut 3 g. fibră.

100 g tulpini……….......x g
100  3 300
x   3 0 % fibre
10 10
X = 30 % fibre.
BUMBACUL
Plantă anuală,erbacee.
Răsărirea epigeică cu cotiledoane eliptic - reniforme, transversal - alungite, glabre,
lung peţiolate. Axa hipocotilă roşcată la bază şi verde sub cotiledoane, negru
punctată.
Rădăcina : pivotantă, galbenă, pătrunde în sol la 50-200 cm. Sistemul radicular
puternic ramificat. Majoritatea rădăcinilor se găsesc în stratul de la 0- 30 cm şi cresc
intens în primele două luni (conferă rezistenţă la secetă).
Tulpina : erectă, înaltă de 50-150 cm, lignificată la bază, stropită cu numeroase
puncte alungite, ramificată. Ramificaţiile tulpinale provin din mugurii din axila
frunzelor deosebindu - se :
 mugurele axilar de la mijlocul axilei ;
 mugurele extra - axilar, situat puţin lateral ;
Mugurii axilari dezvoltă ramuri vegetative (monopodiale).
Mugurii extra - axilari dezvoltă ramuri fructifere (simpodiale fig.53 A).
Ramurile fructifere pot fi de două tipuri :
 tipul indefinit (fig.53 C), cu internoduri numeroase ;
 tipul definit (fig. 53 B), cu un singur internod, la care toţi mugurii situaţi la
capătul primului internod formează boboci, iar din această cauză creşterea mai
departe a ramurilor se opreşte. Raportul între cele două tipuri de ramificaţii
determină tipul plantei, ca apect al perioadei de vegetaţie, clsificându-l în forme
anuale şi perene.
127
Fig. 53. Schema creşterii unei ramificaţii simpodiale normale (A),
simpodii de tip finit (B) şi nedefinit (C)
Frunzele : cotiledonale, reniforme, cu marginea întreagă şi de culoare verde. După

cca. 10 zile de la răsărire apare prima frunză adevărată, mică, întreagă. Frunzele
sunt peţiolate, cu 3-5 lobi puţin adânci. Forma, mărimea, numărul lobilor, culoarea
şi perozitatea variază mult la diferitele specii de Bumbac.
La baza frunzelor se găsesc două stipele care cad foarte devreme.
Pe pagina inferioară, în lungul nervurilor frunzelor se găsesc glande nectarifere
extraflorale.
Floarea : (fig. 54) dispusă solitar pe ramurile simpodiale, câte 4-8, pe o ramură
medie ; prezintă la bază trei bractei diferit de lung dinţate, cu caliciu scurt, verde,
format din 5 sepale concrescute, o corolă cu 5 petale concrescute la bază, păroase.
Culoarea petalelor poate fi albă, alb-gălbuie, iar după fecundare, roz sau roşie apoi
liliachiui, apoi cad. În perioadele de secetă, frunzele superioare absorb apa şi hrana
din boboci ducând la căderea lor. În condiţiile climatice din Romănia, îmbobocirea
are loc la 30-50 zile de la răsărire şi continuă până la venirea brumelor. Deschiderea
florilor se produce la cca. 25 zile de la apariţia mugurelui floral, în ordinea formării
bobocilor, de la bază spre vârful tulpinilor şi a ramificaţiilor. Floarea formează cca.
50 stamine, a căror filamente sunt unite într - o coloană staminiferă ce înconjoară
stilul. Anterele au formă de potcoavă.
128
Fig. 54. Ramura simpodială cu floare la Bumbac
Grăunciorii de polen : rotunzi, prevăzuţi cu ghimpi, cu diametrul de cca. 82

microni. Gineceul format din 1-5 carpele concrescute într - un ovar comun superior,
cu 3-5 loji, fiecare din ele cu câteva ovule, mai des 4-10.
Fecundaţia autogamă, însă prezintă 5-10 % cazuri de alogamie.
Înflorirea şi coacerea durează foarte mult, prelungindu -se până toamna târziu.
Fructul : capsulă dehiscentă, mare, sfero- conică, de cca. 3,0 cm. grosime şi 4,0
cm lungime, formată din 3-5 loji, în fiecare găsindu - se 4- 8 seminţe.
Suprafaţa capsulei, netedă sau gofrată, verde sau roşiatică. Bumbacul brut este
format din 29 % puf (fibră) şi 71 % seminţe. Deschiderea are loc de - a lungul
liniilor de sudură a carpelelor, prin răsfrângere în afară şi evidenţierea fibrelor.
Sămânţa : alungit-ovată, piriformă, de culoare brun - închisă, cu partea chalazală
bombată, iar partea micropilară ascuţită.
Seminţele au 6-12 mm lungime şi 4-6 mm lăţime, cu MMB = 60-110 g şi MH =
40 kg. Sunt acoperite cu fibre (fig.55) lungi, răsucite în spirală, acestea formând
lintul sau fibra tehnică, reprezentând 30-37 % din greutatea seminţei.
Unele soiuri pe lângă aceste fibre lungi, prezintă şi fibre scurte, lintersul, ce rămâne
pe seminţe la egrenat. Numărul fibrelor este de cca. 10.000 la o sămânţă, lungi de
20-50 mm, groase de 15-30 µ. După atingerea dimensiunilor maxime, fibra se
răsuceşte şi se aplatizează.
129
Fig. 55. Capsulă cu lint la Bumbac
Dezvoltarea fibrelor are loc de la scuturarea florii până la 60 zile. Până la 20 zile de
la caderea petalelor se dezvoltă ovarul, devenind capsula de Bumbac. De la 20 până
la 60 de zile are loc maturizarea fibrei. Peretele primar se îngroaşă, se formează
peretele secundar prin depunerea de lamele concentrice de celuloză.
O fibră valoroasă se caracterizează prin răsuciri numeroase şi regulate. Fibra de
bumbac este o celulă lungă, tubulară, care prezintă un perete şi un canal (lumen).
Peretele celulei este gros şi acoperit de o membrană fină numită cuticulă, formată
din cutină, suberiană, ceară şi mai multe straturi concentrice formate din celuloză
pură. Lumenul poate fi foarte mic, punctiform sau mare, liniar. Fibrele neajunse la
maturitate nu se pot toarce bine şi nici colora.
Principalele însuşiri de care se ţine seama la aprecierea fibrelor sunt :
 Lungimea ;
 Diametrul ;
 Tăria ;
 Elasticitatea ;
 Uniformitatea ;
 Culoarea ;
 Luciul ;
 Puritatea.
Determinarea procentului de puf a seminţelor se face astfel : într - o capsulă de
porţelan se toarnă 10 picături de acid clorhidric concentrat. Capsula se acoperă cu
sită de porţelan pe care se aşează seminţele luate pentru analiză şi cântărite în
prealabil. Se acoperă seminţele luate pentru analiză cu o sticlă de ceas, capsula se
încălzeşte la o lampă de spirt, timp de 10 minute, iar apoi încă 5 minute fără sticla
130
de ceas. Seminţele sunt aşezate apoi pe o bucată de pâslă, sunt frecate până se curăţă
complet, apoi se cântăresc din nou. Se face diferenţa între prima şi a doua cântărire
şi se exprimă rezultatul procentual.
Sistematica. Bumbacul aparţine familiei Malvaceae, genul Gossypium, cu
următoarele specii mai importante :
 G. hirsutum L. Bumbacul păros Upland. Are talia de 1,0-1,3 m
(fig.56 C). Tulpina acoperită cu perişori de aceeaşi lungime. Frunzele prezintă
3-5 lobi, scurţi şi triunghiulari. Florile de mărime mijlocie, galbene. Bracteele
florale sunt cordiforme, mari cu dinţi lungi şi drepţi.
Capsula rotundă, mare cu 4 - 9 valve, cu rostrum în vârf, deschizându -
se larg la maturitate. Fibrele sunt lungi şi fine, de 28-3 0 mm. Seminţele
îmbrăcate de obicei cu puf. Această specie cuprinde forme precoce cu
perioadă de vegetaţie scurtă, ce pot fi cultivate în România.
 G. barbadense L. Bumbacul egiptean Sea - Island (fig.56 D). Talia
de 1-2 m, tulpina dreaptă cu ramuri lungi şi glabre. Frunzele cu 3-5 lobi
triunghiulari, alungiţi. Florile sunt mari cu o pată roşie, vişinie pe petale.
Bracteele triunghiulare, cu dinţi lungi, curbaţi către exterior.
Capsula relativ mare, conică, cu vârf ascuţit şi cu suprafaţa fin alveolară
(zbârcită). Se deschide larg la maturitate. Fibrele lungi de 32-56 mm, fine.
Seminţele golaşe sau parţial îmbrăcate cu puf.
 G. herbaceum L. Bumbacul erbaceu, guza (fig. 56 A).
Tulpina acoperită cu perişori de lungime diferită, rar glabră. Frunzele 3-7
lobate. Lobii lat - ovaţi, îngustaţi spre bază. Florile mici, cu o pată roşie pe
petalele corolei. Bracteele florale lat-triunghiulare, cu dinţii scurţi,
triunghiulari, curbaţi către interior. Capsula mică, rotundă, de obicei cu 4
valve, cu vârf ascuţit la capătul superior, slab - dehiscentă la maturitate.
Fibrele scurte de 18 - 25 mm şi groase. Seminţele prezintă un puf scurt.
 G. arboreum L. Bumbacul arborescent (fig. 56 B). Planta înaltă de
cca. 2 m. Formele cultivate au talia mai joasă. Frunzele cu 5-6 lobi, ovali -
alungiţi, stipele liniare şi caduce, bracteele triunghiulare şi dinţate, capsulele
de formă conică, cu 3-5 loji, fiecare cu 6-7 seminţe. Fibrele scurte, grosiere,
de calitate inferioară.
 G. tricuspidatum Lam. Arbust de 2-3 m înălţime, cu tulpina verde
sau brună, la care predomină ramurile monopoidale. Simpodiile cu puţine
noduri, lobii frunzelor optuzi, capsulele netede, cu 4-5 lojă, fibrele lungi.
Au fost admise recent în cultură noi soiuri de Bumbac, mai precoce şi cu
producţie mai mare şi calitativ superioară, deoarece permit recoltarea înainte
de căderea brumelor.
În cultură se întâlnesc următoarele soiuri : Brânceni, Garant, Beli izvor.
131
Fig. 56. Diferenţieri morfologice ale speciilor de Bumbac cultivate:
A - Gossypium herbaceum ; B - Gossypium arboreum ; C - Gossypium
hirsutum ; D - Gossypium barbadense.
132
CHENAFUL
(CÂNEPA DE BOMBAY)
Răsărirea : epigeică, cu cotiledoane glabre, transversal - eliptice.
Axa hipocotilă roşcată, slab păroasă, cea epicotilă verde, mai pronunţat păroasă.
Rădăcina : pivotantă, cu ramificaţii multe, ajungând la 2,5 m adâncime.
Tulpina : erectă, rotund - canelată, înaltă de 1,5-2 m, groasă de 1-5 cm la bază, 0,5
cm la vârf, cu ghimpi rari şi ascuţiţi. Internodurile cresc de la bază spre mijlocul
tulpinii şi descresc spre vârf. Culoarea tulpinii obişnuit - verde. Sunt şi specii cu
tulpina purpurie. Ramificaţiile tulpinale apar din axila primelor 13-30 frunze
inferioare. Se cunosc şi forme care nu ramifică.
Frunza : primară simplă, cordată la bază, acută la vârf, cu margini uşor ondulat -
crenate.Frunza are formă diferită, în funcţie de poziţia ce o ocupă pe tulpină.
Astfel, frunzele inferioare sunt simple, ovate sau cordate, urmează frunze trifoliate,
palmat-sectate, pentasectate, septemsectate şi iarăşi pentasectate, trisectate şi în
sfârşit frunzele superioare simple, lanceolate (fig.57).
Marginea frunzelor este crenată. Prezintă stipele.
Fig. 57. Ramură floriferă de Chenaf
133
Floarea : se află în axila frunzelor pe pedunculi scurţi (fig.58). Caliciul este dublu,
cel extern alcătuit din 10 hipsofile aciculare, iar cel intern gamosepal, profund
pentafidat, cu glande nectarifere la bază. Sepalele trinervate, dinţate.
Petalele în număr de cinci, galbene-deschis, cu o maculă de culoare vişiniu - aprins
la bază, în partea inferioară concrescute cu tubul staminal. Staminele în număr de
60-70, de culoare galbenă. Stigmatele plumoase, galbene, cu stile scurte.
Fig. 58. Floare de Chenaf
Grăunciorii de polen : rotunzi, cu ghimpi rari şi lungi, cu diametrul de cca 92

microni. Înfloritul începe de la bază şi se continuă spre vârf.
Fructul : capsulă cu 5 loji, în fiecare lojă 3-5 seminţe sau mai multe.
Capsula prezintă un involucru, format din 7-8 pinteni.
Samânţa : cenuşie, păroasă, puţin reniformă, colţuroasă, cu MMB = 27 g.
SISTEMATICA. Chenaful face parte din familia Malvaceae, genul Hibiscus,
specia H. cannabinus L.
Varietăţi :
A. Frunze simple întregi.
1. Tulpina şi peţiolii frunzelor purpurii….........................var. simplex How.
2. Tulpini şi peţioli verzi…...............................................var. viridis How.
B. Frunze palmat - sectate.

1. Tulpina şi peţiolii frunzelor purpurii…........................ . var. ruber How.
2. Tulpina şi peţiolii frunzelor purpurii…...........................var. purpureus How.
3. Tulpina şi peţiolii frunzelor verzi…............................... var. vulgaris How.
134
PRISTOLNICUL
(TEIŞORUL, FLOAREA PÂINII, ABUTILON)
Plantă anuală., erbacee.
Răsărirea epigeică, cu cotiledoane cordiforme, fin - ciliate. Axa hipocotilă,
păroasă, brun - roşcată.
Rădăcina : pivotantă, pătrunde adânc în sol.
Tulpina : erectă, înaltă de cca. 1,5-4 m, ramificată în partea superioră sau
neramificată, catifelat - păroasă (fig.59).
Frunza : primară, cordată, moale, catifelat-păroasă, cu margini crenate, păroase,
cu peţiol păros. Frunze întregi, oval- cordiforme, alterne, lung peţiolate, acoperite
cu peri scurţi, asemănătoare cu cele ale Teiului, acute la vârf cu sinus bazal adânc.
Peţiolii foliari îngroşaţi spre bază, păroşi, purtând la baza laminei o maculă roşcată.
Florile : axilare, solitare, prinse pe pedunculi catifelaţi păroşi, lungi de cca. 20 cm,
erecte în faza de îmbobocire, nutante în timpul înfloririi, apoi din nou erecte.
Caliciul cu 5 sepale concrescute la bază, triunghiular-oblong - ovate, acute,
catifelate (fig.59).
Fig. 59. Ramură floriferă de Pristolnic
135
Corola cu 5 petale galbene, longitudinal-striate, obovate, retezate la vârf. Androceul
format din numeroase stamine portocalii, concrescute. Pistilul cu ovar superior cu
5 sau mai multe stigmate. Înfloritul începe de jos în sus.
Fructul : capsulă, cu lungimea de 15 mm şi grosimea de 20 mm, formată din 15-
20 loji, în fiecare lojă, găsindu- se 3-5 seminţe. Fructul păros, de culoare neagră
sau brună.
Sămânţa : cu 18–19 % grăsimi, de culoare cenuşie închisă, colţuroasă, reniformă
cu suprafaţa aspră. MMB = 6-9,5 g.
SISTEMATICA. Pristolnicul face parte din familia Malvaceae, genul Abutilon,
specia A. avicennae Adans.
Specia Abutilon avicennae cuprinde varietăţile :
 var. aureum Berl., cu frunze verzi, capsule galbene ;
 var. plumbeum Berl., cu frunze verzi şi capsule brumat - negricioase ;
 var. violaceum Berl., cu peţioli şi capsule galbene - brunii ;
 var. hibridum Nevinn., cu peţioli şi frunze intens - violete şi capsule
brun - negricioase.
EVALUAREA RECOLTEI LA PLANTELE TEXTILE

(CÂNEPA ŞI INUL PENTRU FUIOR)
Epoca optimă pentru evaluarea producţiei la Cânepa cultivată pentru fuior este
perioada înfloritului plantelor mascule. La Inul pentru fuior, epoca optimă pentru
evaluarea recoltei este când înfloritul s-a terminat, frunzele de la jumătatea
inferioară a tulpinii au căzut, iar restul frunzelor s-au îngălbenit, muchiile
capsuleleor au început să se îngălbenească, iar seminţele au culoare galbenă -
deschisă.
La evaluarea producţiei de tulpini la Cânepă şi Inul pentru fuior se determină :
 desimea medie a tulpinilor pe metru pătrat ;
 lungimea şi grosimea medie a tulpinilor.
Probele se recoltează ca şi la alte plante, pe diagonalele culturilor, cu rama metrică,
iar numărul acestora variază în funcţie de suprafaţa cultivată şi uniformitatea
culturii.
În cazul Cânepii pentru fuior, tulpinile cuprinse în interiorul ramei metrice, se
seceră cât mai aproape de pământ, se numără şi se împart pe grupe de lungime.
Fiecare grupă de lungime se măsoară de la bază până la mijlocul inflorescenţei şi
se face media aritmetică a lungimii respective.
Exemple:
Proba 1 = 300 tulpini la metru pătrat şi înălţimea medie 150 cm ;
Proba 2 = 285 tulpini la metru pătrat şi înălţimea medie 145 cm ;
Proba 3 = 280 tulpini la metru pătrat şi înălţimea medie 140 cm.
Total = 865 tulpini………………………………… 435 cm.
136
Desimea medie a tulpinilor 865 : 3 = 288 tulpini/m2.
Lungimea medie a tulpinilor 455 : 3 = 145 cm.
În cazl Inului pentru fuior, recoltarea probelor se face prin smulgere, nu prin tăiere,
ca la Cânepă, iar lungimea tehnică a tulpinilor se măsoară de la colet până la prima
ramificaţie.
Tulpinile de In şi Cânepă recoltate în modul indicat se leagă în snopi, se cântăresc,
se etichetează, după care se aşază sub formă de piramidă pentru a se usca. La uscat
se lasă timp de 5-10 zile. După uscare, plantele se scutură de frunze şi se cântăresc
din nou. La plantele de In se execută operaţiunea de separare a capsulelor şi a
seminţelor, după care se cântăresc.
Pe baza determinărilor efectuate se calculează producţia medie/m2 şi la hectar de
tulpini verzi şi apoi de tulpini uscate.
Exemplu :
Tulpini verzi : Tulpini uscate fără frunze :

Proba 1 = 0,720 kg/m2 0,530 kg/m2
Proba 2 = 0,700 kg/m2 0,518 kg/m2
Proba 3 = 0,695 kg/m2 0,500 kg/m2
Media 2,115 : 3 = 0,705 kg/m2 1,548 : 3 = 0,516 kg/m2
Producţia medie de tulpini verzi la ha este de 7.050 kg.

Producţia medie de tulpini uscate la ha este de 5.160 kg.
137
CAPITOLUL V
PLANTE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASE
CARTOFUL
Rădăcina : Cartoful posedă un sistem radicular fibros (fig.60), mult ramificat şi cu
slabă putere de pătrundere în sol (mai mult de jumătate din masa de rădăcini rămân
în stratul arabil, cca. 30 % pătrund la 50-70 cm şi restul se adâncesc până la 150-
200 cm), cu o rază în jurul plantei de 30-60 cm, reprezentând sub 8-10 % din masa
întregii plante. Soiurile tardive şi semitardive au sistemul radicular mai dezvoltat
decât soiurile cu perioada de vegetaţie mai scurtă ( timpurii şi semitimpurii).
Fig.60. Sistemul radicular la cartof : A - rădăcină dezvoltată în condiţii puţin

favorabile de umiditate;
B - rădăcină dezvoltată în condiţii
favorabile de umiditate.
În cadrul sistemului radicular al Cartofului se disting rădăcini primare, care se

formează la începutul creşterii plantelor şi rădăcini stolonifere, care apar pe tot
cursul vegetaţiei, în grupe de câte 4-5, în jurul fiecărui stolon. Rădăcinile iau naştere
de pe părţile subterane ale tulpinilor. Înmulţirea sexuată la Cartof se practică numai
în procesul ameliorării şi atunci plantele au rădăcină tipic - pivotantă.
138
Tulpina : se formează din mugurii tuberculilor sau din sămânţă şi ajunge până la
înălţimea de 30-150 cm. În porţiunea subterană, tulpina formează ramificaţii
îngroşate, „stoloni”, care sunt suculenţi, cărnoşi, oblici, cu solzi (frunze modificate)
la fiecare nod, de culoare alb - gălbuie şi lungi de 15 - 30 cm.
În axilele frunzelor modificate se găsesc muguri laterali din care pornesc
ramificaţii. Lungimea stolonilor face ca tuberculii să fie mai grupaţi sau mai
răspândiţi. Când tuberculii sunt mai grupaţi, recoltarea se execută uşor şi cu pierderi
reduse. La formele spontane de Cartof, stolonii pot ajunge până la 1 m lungime.
Prin îngroşarea vârfului stolonilor iau naştere tuberculii (fig.61) .
Fig.61. Floare şi tubercul la Cartof.
Ambele formaţiuni (stolonii şi tuberculii) sunt considerate tulpini subterane a căror

structură anatomică este aproape identică cu cea a tulpinii aeriene, prin urmare se
deosebesc atât morfologic cât şi anatomic de rădăcini.
Tuberculii diferă ca mărime, formă şi culoare, de la un soi la altul şi chiar în cadrul
aceluiaşi soi. Tuberculii pot fi mari - peste 120 g, mijlocii = 80 - 120 g (cei mai
recomandaţi pentru consumul alimentar), mici = 40 - 80 g şi foarte mici = sub 40
g. Ca formă, tuberculii pot fi lungi, reniformi, lung - ovali (raportul dintre lungime
şi grosime este în general 2 : 1), rotund - ovali (raportul dintre lungime şi grosime
este de 2 : 1,5 - 2 : 1,8) şi sferici când au ambele dimensiuni aproximativ egale
(fig.62). Forma tuberculului constituie un caracter de soi, dar care se modifică sub
influenţa condiţiilor climatice, astfel că în solurile uşoare sau în condiţii de secetă,
tuberculii rămân mai scurţi, comparativ cu cei care cresc în soluri cu textură
argiloasă ori în condiţii de umiditate.
În ceea ce priveşte culoarea tuberculilor de Cartof, aceasta variază foarte mult, de
la alb murdar până la violet. La lumină, prin formarea clorofilei, tuberculul se
139
înverzeşte. De asemenea culoarea miezului (pulpei) variază de la alb, la galben mai
închis sau mai deschis. Tăiat şi expus la aer, miezul se oxidează devenind cenuşiu.
Fig. 62. Tipuri de tuberculi la Cartof
La un tubercul se disting două părţi principale : partea superioară apicală, vârful

sau partea coronară, care poartă mugurele terminal şi partea inferioară, baza sau
partea ombilicală prin care tuberculul se prinde de stolon (fig.63).
Fig. 63. Tuberculul de cartof : I - vedere longitudinală pe partea superioară ;

II - partea bazală (ombilicală) ;
III - partea distală (terminală) ;
st - locul de prindere pe stoloni; s - sprânceană;
v – vârf.
Pe suprafaţa tuberculului sunt aşezaţi „ochii”, formaţi din trei muguri şi un rudiment
de frunză numit obişnuit „sprânceană”. Ochii sunt dispuşi în spirală, cei mai mulţi
140
găsindu-se în partea coronară. Forma şi adâncimea lor este diferită în funcţie de soi.
Pentru soiurile de masă se cere ca ochii să fie superficiali. Când tuberculii încolţesc,
porneşte în vegetaţie mugurele din mijloc, purtând numele de „colţ”. Dacă creşterea
are loc la lumină, colţii sunt scurţi, groşi cu numeroase proeminenţe (primordiile
rădăcinilor), de culoare verde sau galben – maronie (fig.64, a, b, d).
Fig. 64. Colţi de cartof diferenţiaţi prin durata şi condiţiile de încolţire:

a, b, d - la lumină (începutul formării, durată
normală şi prelungită) ;
c1, c2 - formaţi la întuneric.
Culoarea colţilor crescuţi la lumină constituie un caracter de identificare a

soiurulor. Colţii crescuţi la întuneric sunt alungiţi şi etiolaţi (fig. 64, c1, c2).
La tuberculii degeneraţi colţii devin filoşi.
Anatomia tuberculului de Cartof
La o secţiune transversală a unui tubercul de Cartof matur se pot observa cu ochiul

liber următoarele : coaja propriu-zisă (periderma), scoarţa, inelul de fascicule
vasculare şi măduva (fig. ).
1. Coaja propriu - zisă (periderma) este alcătuită din :
 S = suber la exterior, format din mai multe straturi de celule moarte,
turtite, aşezate regulat, de culoare brună. Acesta protejează tuberculul împotriva
transpiraţiei puternice şi a agenţilor patogeni. Suberul este prevăzut din loc în
loc cu lenticele, care au funcţii asemănătoare stomatelor. Prin aceste lenticele
pătrunde aerul şi se elimină bioxidul de carbon (procesul de respiraţie) ; se
elimină vaporii de apă rezultaţi prin transpiraţie ; pătrunde apa în tuberculi când
aceştia sunt plantaţi etc.
 Fg = felogenul reprezentat printr-un strat de celule mici, bogate în
protoplasmă, care prin diviziune dau spre exterior suberul, iar spre interior
141
felodermul (fig.65). S-a constatat că pe măsură ce coaja cartofilor este mai aspră
cu atât sunt mai bogaţi în amidon.
2. Scoarţa delimitată de epidermă şi inelul de fascicule conducătoare este formată
din ţesut parenchimatic cortical, des, gros de 3-10 mm (mai subţire în dreptul
ochilor şi ombilicului).
Fig. 65. Structura tuberculului de cartof : s - suber ; fg - felogen ;

fd - feloderm ; a - parenchim cu grăunciori de amidon ;
a - grăunciori de amidon măriţi ; fasc – fascicul libero -
lemnos.
Ţesutul parenchimatic cortical este bogat în proteină, relativ sărac în amidon şi

are celulele prevăzute cu substanţe colorante, roze, albastre, violete (după soi).
Sub influenţa luminii, parenchimul cortical extern produce clorofilă şi tuberculii
se înverzesc.
3. Inelul de fascicule vasculare şi cambiul (zona generatoare) prin care se face
creşterea tubercului în mărime este format din fascicule conducătoare
bicolaterale, prezentând liber spre exterior şi interior (floem extern şi intern), iar
între cele două fascicole de floem se găsesc vasele conducătoare lemnoase,
lemnul (xilemul).
4.Măduva, conturată stelat, constituită din ţesut parenchimatic de rezervă (medular
bogat în apă şi amidon). Fiind bogată în apă este transparentă.
Porţiunile de tubercul cele mai bogate în amidon sunt partea internă a scoarţei şi
partea externă a măduvei. Proporţia între componentele tuberculului diferă în
funcţie de soi dar mai ales de mărime.
142
Grăunciorii de amidon : au forma eliptică sau ovală, cu stratificare excentrică.
Mărimea grăunciorilor de amidon variază în funcţie de soi, climă şi faza de
maturitate a tuberculului.
Puitul tuberculior se datoreşte următoarelor cauze :

 alternaea perioadelor favorabile cu cele nefavorabile în timpul formării
tuberculilor ;
 îngrăşămintele cu azot administrate în doze prea mari, creează
dezechilibrul între N : P : K ;
 aplicarea unei irigaţii necorespunzătoare ;
 îmburuienerea culturii de Cartof, care duce la consum mare de apă ;
 întârzierea recoltării tuberculior ;
 păstrarea îndelungată şi în condiţii necorespunzătoare, etc.
Apariţia perioadelor cu zile nefavorabile (secetă) sau irigaţie necorespunzătoare,
determină maturizarea forţată a tuberculilor şi dacă urmează condiţii optime de
vegetaţie, tuberculii emit stoloni scurţi, prin îngroşarea cărora rezultă tuberculi
mici. Aceşti tuberculi uneori pot forma corp comun cu tuberculii mamă.
Puitul cartofilor determină pierderi mari, deoarece tuberculii mici se pierd cu ocazia
recoltatului, sau dacă formează corp comun cu tuberculii mari, pierderile au loc cu
ocazia curăţitului, când se folosesc în hrana omului.
Tulpinile propriu–zise : sunt tulpinile aeriene, numite în mod curent „vreji.”Iau

naştere din mugurii de pe tuberculi sau din sămânţă, sunt purtătoare de frunze şi
flori. Sunt ierboase, suculente şi muchiate, cu 3- 4 muchii proeminente.
Portul poate fi erect, semierect sau culcat. Lungimea tulpinilor poate fi cuprinsă
între 30-120 cm. Deoarece dintr - un tubercul apar 4-8 tulpini aeriene şi datorită
ramificaţiilor lor, conferă plantei aspectul de tufă.
La soiurile cu perioadă mai mare de vegetaţie, tufa este mai mare, mai abundentă,
iar la soiurile timpurii, mai puţin viguroasă. Culoarea tulpinilor este verde sau
roşiatică, de diferite nuanţe, datorită antocianului. O tulpină este formată din noduri
şi internoduri, iar în secţiune transversală este tri sau patru muchiată, cu excepţia
nodurilor unde este rotundă. La unele soiuri, muchiile sunt aripate.
Aceste formaţiuni vegetative „aripi” pot fi mai late sau înguste, drepte sau ondulate,
constituind caractere de soi. Tulpinile aeriene la maturitate devin fistuloase, datorită
resorbţiei medulare şi aderării la pereţii tulpinali.
Frunzele : imparipenat-compuse, având 2-5 perechi de foliole laterale principale

şi o foliolă mai mare terminală. În afara foliolelor laterale principale, mai apar şi
foliole intermediare care pornesc fie de la baza de inserţie a folioleleor principale,
fie de pe peţiolul foliolelor laterale sau de pe internodul dintre două perechi de
foliole principale. Frecvenţa şi numărul foliolelor intermediare constituie un
caracter de soi, relativ constant.
Foliolele laterale variază ca formă, de la oval- lanceolate până la aproape rotunde,
cu un mic vârf. Foliola terminală mai mare decât celelalte, uneori concrescută cu
143
una sau două foliole vecine având în acest caz formă lobată. Limbul foliar poate
avea faţa netedă sau încreţită, lucioasă sau mată, păroasă sau nepăroasă.
Foliolele pot fi aşezate mai des sau mai lax, după soi. Plantele provenite din seminţe
prezintă primele 2-3 frunze de la bază, întregi. Culoarea frunzelor diferă de la un
soi la altul putând fi verde - intens, verde - gălbuie, verde - cenuşie.
Inflorescenţa : cimă simplă sau compusă, prinsă opus inserţiei frunzelor

Florile albe, roşietice, albastre sau violete - închis, de diferite nuanţe, sunt grupate
câte 6-10, prin intermediul unor pediceli lungi de 25-35 mm. Pedunculii florali sunt
formaţi din două segmente distincte, cel bazal mai lung, mai gros, verde şi
remanent, iar cel terminal care susţine floarea, mai scurt, mai subţire, galben şi
caduc. Ultimul segment se desprinde de obicei după înflorire, iar florile cad, pe ax
rămânând numai segmentul bazal.
Floarea este organizată pe tipul 5 (fig.66). Caliciul gamosepal, păros, format dintr
- un tub scurt, campanulat, cu 5 dinţi ovaţi - lungi, de cca. 7-10 mm, acuţi la vârf.
Baza mai lată a dinţilor caliciului este verde la mijloc şi alb- membranoasă pe
mergini. Corola gamopetală, formată dintr - un tub mai lung decât cel calicinal, cu
5 lobi triunghiulari, acuţi la vârf, fin ciliaţi. Androceul format din 5 stamine cu
filamente scurte. Anterele lungi (6-7 mm), lipite într-o coloană conică galbenă.
Gineceul cu ovar superior bilocular, cu stil lung, albicios şi cu un stigmat capitat,
de culoare verde.
Stilul şi stigmatul domină tubul staminifer. Florile nu au nectar, iar polenul este în
cantităţi reduse, motiv pentru care nu sunt vizitate de către insecte.
La multe soiuri polenizarea nu se face, la unele, florile nu se formează sau cad după
înflorire, iar la altele cad fructele înainte de maturitate. Florile se deschid dimineaţa
între orele 6 -7 şi se închid seara sau pe timp noros.
Fecundaţia obişnuit autogamă, alogamia nu este exclusă.
Grăunciorii de polen : sferici sau lung-ovali, cu diametrul de 28-48 microni.
Fructul : bacă, formată din două carpele, de mărimea unei cireşe, de culoare verde,
albastră, verzuie sau violacee, la maturitate albicioasă, rotundă, cărnoasă, cu miros
plăcut, cu 150-300 seminţe mici, ovoide, albe sau uşor cenuşii, turtite (c). Seminţele
lungi de 1-1,5 mm, late de 0,8-1,0 mm, groase de 0,25 mm, cu MMB = 0,5 - 0,6 g
şi MH = 60 kg.
144
Fig. 66. Infloarescenţa la Cartof.
SISTEMATICA. Cartoful face parte din familia Solanaceae, genul Solanum, care
cuprinde peste 328 specii, dintre care 38 cultivate.
Speciile cultivate aparţin la seriile : Andigena şi Tuberosa.
Bukasov include în seria Andigena, toate speciile cultivate la înălţimi mari (1.500
- 4.300 m) în lanţul munţilor Anzi şi care au 24, 36, 48, 60 cromozomi, iar în seria
Tuberosa, speciile cu 48 cromozomi şi cultivate la mică înălţime, până la 200 m, în
partea de sud a statului Chile.
Dintre speciile de Cartof cultivate mai importante sunt următoarele :
 S. andigenum, cultivată în zona munţilor Anzi ;
 S. phureja, cu procent mare în proteină (4%) şi repaus germinal
foarte scurt;
 S. semidemissum - cu procent mare în proteină (4%) , rezistent la
mană ;
 S. ajanhuri - rezistentă la temperaturi scăzute ;
 S. juzepezukii - rezistentă la temperaturi scăzute;
 S. curtilobum - rezistentă la temperaturi scăzute ;
 S. rybinii - rezistentă la viroze şi bogată în vitamina C (18, 5 mg
la 100g substanţă uscată).
Cea mai importantă specie cultivată este S. tuberosum L., la care aparţin soiurile
cultivate în ţara noastră (tabelul 30). Această specie cuprinde multe forme şi nu
există o clasificare recunoscută care să le cuprindă pe toate.
Alefeld a clasificat S. tuberosum L., în 6 varietăţi după culoarea şi forma
tuberculilor :
145
 Var. corniforme ;
 Var. oculosum ;
 Var. flavum ;
 Var. rubrum ;
 Var. violaceum ;
 Var. bicolor.
Danert propune o clasificare mai complexă, folosindu-se de culoarea cojii, a
miezului de la tuberculi şi a florilor, indicând 32 varietăţi, grupate în 5 convarietăţi.
SOIURI
Specia S. tuberosum L., cuprinde numeroase soiuri. Principalele criterii de

identificare a soiurilor sunt : perioada de vegetaţie, înălţimea, talia şi forma tufei,
culoarea frunzelor şi a florilor, forma tuberculilor, culoarea cojii şi a miezului,
dispunerea ochilor, forma, culoarea şi perozitatea colţului.
În România sunt zonate în cultură mai multe soiuri, care în funcţie de perioada de
vegetaţie şi de ritmul de tuberizare se grupează în :
 soiuri timpurii, cu perioada de vegetaţie până la 90 zile ;
 soiuri semitimpurii, cu perioada de vegetaţie 90-105 zile ;
 soiuri semitârzii, cu perioada de vegetaţie 105-120 zile.
După utilizare, soiurile de Cartof se împart în patru grupe :

 de masă (14-17% amidon), coaja fină şi netedă, gust plăcut,
proeminenţe reduse, ochi superficiali ;
 industriale (20-25 % amidon), soiuri productive ;
 furajere, cu un conţinut ridicat de amidon şi proteină ;
 mixte, ce se pot folosi în scop culinar, industrial sau furajer.
În continuare sunt prezentate succint soiuri de Cartof introduse în sistemul
producerii materialului semincer şi soiuri care s - au cultivat ori se mai cultivă în
ţara noastră.
Tabelul 30
SOIURI DE CARTOF - Solanum tuberosum L.
Menţinăto- Anul Anul Comercia Obs.

Denumirea
rul înregistră- reînscrierii -lizare Grupa de
soiului
soiului rii (radierii) până la maturitate
Agata 2014 1997 2007 tm
Almera 2014 2003 stm
Alwara 2075 2002 stm
Amicii 1022 2003 stm
Amorosa 2014 2002 stm
Astral N 1003 2001 stm
Armonia 1076 2003 std
146
Denumirea
soiului
Artemis 2014 2003 stm
Radiat
Atlas 2030 1999 30.06.2011 stm
31.12.2008
Christian 1008 1999 2009 std
Claudiu 1003 2003 stm
Radiat
Cosmos 2014 1999 30.06.2011 std
31.12.2008
Coval 1076 1999 2009 std b
Cumidava 1008 1999 2009 std
Escort 2014 1995 2006 stm
Eterna 1022 1998 2008 stm
Fresco 2014 1994 2006 tm
Frumoasa 1022 1999 2008 stm
Harghita 1022 1999 2009 std
Radiat
Impala 2014 1999 30.06.2011 stm
31.12.2008
Ioana TS 1076 2003 std
Radiat
Karlena 2055 1999 30.06.2011 stm
31.12.2008
Kondor 2014 1995 2006 stm
Kronstad 1008 2003 stm
Loial 1003 2004 std
Luisa 1076 2000 2008 std b
Magic 1003 2001 stm
Maranca 2014 2001 stm
Radiat
Mariana 2030 1998 30.06.2011 tm
30.06.2008
Mikel 1076 2004 td
Radiat
Minerva 2048 1998 30.06.2011 tm
30.06.2008
Molli 2055 2001 stm
Nativ 1022 2000 2009 stm
Nemere 1076 1999 2009 std
Radiat
Oscar 2048 1998
30.06.2008 30.06.2011 stm
Palma 2075 2002 stm
Radiat
Pamina 2030 1999 30.06.2011 std
31.12.2008
Productiv 1076 2001 std
Provento 2014 1996 2006 std
Redsec 1076 1999 2008 std b
Robusta MC 1022 1998 2009 std
147
Denumirea
soiului
Roclas
1008 1994 2009 tm
Brasov
Romano 1008 1995 2006 stm
Rozal MC 1022 2003 std
Ruxandra 1008 1999 2009 std
Sante N 1008 1994 2006 std
Tâmpa 1008 2000 2009 std
Tentant 1022 2001 stm
Transilvania 1008 2006 std
Zamolxis 1008 2002 stm
White Lady 2069 2001 std
Caracterizarea soiurilor de Cartof (Solanum tuberosum L.)
Triumf
Soiul de Cartof Triumf a fost creat la S.C.A. Suceava.

Tuberculii au forma scurt - ovală. Culoarea cojii este galbenă, a pulpei este alb -
gălbuie, iar culoarea bazei ochiului este galbenă. Planta este de înălţime mijlocie
spre înaltă, cu portul semierect. Tulpina prezintă coloraţie antocianică, slabă spre
mijlocie. Frunza este de mărime mijlocie şi de culoare verde - închis. Soiul de cartof
Triumf înfloreşte rar şi bobocii cad.
Perioada de vegetaţie a soiului Triumf este de 88 zile, încadrându-se în grupa
soiurilor semitimpurii. Soiul este mijlociu sensibil la mană şi este rezistent la
virusul Y, la nematodul auriu al Cartofului prototipul RO1
Însuşiri de calitate. Soiul are calitate culinară bună, încadrându - se în clasa B/C.
Se recomandă pentru consumul de vară şi de toamnă - iamă.
Capacitatea de producţie. Soiul Triumf are capacitate de producţie bună,
potenţialul fiind 54,3 t/ha, în condiţii de irigare.
Se recomandă pentru cultivarea în zonele favorabile culturii Cartofului.
Victoria
Soiul de Cartof Victoria a fost creat la S.C.A. Suceava.

Tuberculul are forma scurt - ovală. Culoarea cojii este galbenă şi a pulpei galbenă
spre galbenă - închis. Culoarea bazei ochilor este galbenă. Planta este de înălţime
medie, cu portul semierect. Tulpina prezintă coloraţie antocianică slabă spre mediu.
148
Frunza este mijlocie spre mare, de culoare verde - mediu spre verde - închis. Soiul
are boboci florali, care de obicei cad.
Perioada de vegetaţie a soiului Victoria este de 95 zile, încadrându - se în grupa
soiurilor semitimpurii. Soiul este mijlociu sensibil la mană, este rezistent la virusul
Y şi la nematodul auriu al cartofului prototipul ROl.
Însuşiri de calitate. Soiul are calitate culinară bună, încadrându - se în clasa de
folosinţă C. Se recomandă pentru consumul de vară şi de toamnă - iarnă.
Capacitatea de producţie. Soiul Victoria are capacitate bună de producţie,
potenţialul fiind 59,3 t/ha, în condiţii de irigare.
Se recomandă cultivarea în zonele favorabile culturii Cartofului.
Suceviţa
Soiul de Cartof Suceviţa a fost creat la S.C.A. Suceava.

Tuberculii sunt mari, reniformi, cu ochii superficiali. Culoarea cojii este roşie, iar
a pulpei galben - deschis. Coaja mijlociu de groasă.
Perioada de vegetaţie a soiului Suceviţa este de 88 - 107 zile.
Soiul este puţin sensibil la mana pe frunze, dar mai sensibil la mana pe tuberculi şi
la mozaic. Prezintă rezistenţă mai bună la virusul Y şi răsucire. Manifestă rezistenţă
la râia neagră şi este mijlociu de rezistent pentru râia comună.
Însuşiri de calitate. Soiul are calitate culinară bună, cu o uşoară sfărâmare la
fierbere şi consistenţă destul de mare, încadrându - se în clasa de folosinţă A/B -
B. Se recomandă pentru consumul de vară - toamnă.
Capacitatea de producţie. Soiul Suceviţa are capacitate bună de producţie,
potenţialul fiind de 35 - 37 t/ha.
Se recomandă cultivarea în zonele din nordul Moldovei.
Super
Tufa este puţin răsfirată, portul plantei erect, cu talia mijlocie, culoarea pigmentat
-brun. Foliolele frunzelor mijlocii, ovale. Florile albe, iar durata înfloririi mijlocie.
Tuberculii de formă rotund - oval - plină, cu ochii slab - sprâncenaţi, roz- violacei,
cu perozitate fină. Culoarea cojii şi a pulpei este galben – deschis.
Coaja este netedă.
Perioada de vegetaţie a soiulu Super este de 100 - 120 zile.
Soiul este relativ sensibil la mană. Manifestă rezistenţă la râia neagră şi la răsucirea
frunzelor.
149
Désirée
Tufa este compactă, portul plantei erect, culoarea pigmentat violet - brun. Foliolele
frunzelor mici, ovoidale de culoare verde - inchis. Florile violacee, cu fructificarea
bogată.
Tuberculii de formă oval - alungită, cu ochii sprâncenaţi, superficiali, violeţi -roşii.
Culoarea cojii este roşie, iar a pulpei galbenă. Coaja este netedă. Consistenţa
miezului untoasă - făinoasă, iar procentul de amidon este de 16 -17 %.
Perioada de vegetaţie a soiului Désirée este de 125 - 130 zile.
Soiul este sensibil la mană, răsucirea frunzelor şi viroze. Manifestă rezistenţă la râia
neagră.
Se recomandă cultivarea în toate zonele favorabile culturii Cartofului.
Loial
Soiul de Cartof Loial a fost creat la S.C.D.A. Suceava.

Colţul la lumină este de formă ovală şi mărime medie. Culoarea bazei colţului la
lumină este verde, iar intensitatea coloraţiei antocianice este foare slabă. Perozitatea
bazei colţului este slabă spre medie. Portul vârfului colţului la lumină este pe
jumătate deschis, cu perozitatea slabă. Planta este de tip intermediar, cu portul
semierect şi de înălţime medie. Frunza este medie, culoarea verde - închis.
Inflorescenţa este medie, cu corola de mărime medie, de culoare violet şi cu puncte
albe, mediu spre mare. Tuberculul este oval - alungit, cu ochii superficiali. Culoarea
cojii este galbenă şi a pulpei galben - deschis.
Perioada de vegetaţie a soiului Loial este de 110 zile, încadrându - se în grupa
soiurilor semitârzii. Soiul este tolerant la mana pe frunze şi rezistent la virusul Y şi
virusul răsucirii.
Însuşiri de calitate. Calitatea culinară a soiului Loial este bună, încadrându -se în
clasa de folosinţă B.
Capacitatea de producţie. Soiul are capacitate de producţie foarte bună, realizând
63,4 t/ha.
Se poate cultiva în zona foarte favorabilă şi favorabilă a culturii Cartofului.
Dacia
Soiul de Cartof Dacia a fost creat la I.C.P.C. Braşov.

Tuberculii au forma rotundă. Culoarea cojii este galbenă, iar a pulpei este galben -
deschis. Culoarea bazei ochilor este galbenă. Planta este de talie mică spre mijlocie,
cu portul semierect. Tulpina nu prezintă culoare antocianică. Frunza este de culoare
150
verde - mijlociu, cu foliole mijlocii spre mari. Inflorescenţa este mijlocie spre mare,
cu o frecvenţă medie a florilor.
Floarea este mijlocie spre mare. Culoarea petalelor este albă.
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie a soiului de cartof Dacia este de 88 zile,
încadrându - se în grupa soiurilor semitimpurii. Soiul este foarte sensibil la mană şi
este rezistent la virusul Y.
folosinţă B. Se recomandă pentru consumul de vară şi de toamnă - iarnă.
Capacitatea de producţie. Soiul de cartof Dacia are capacitate de producţie
ridicată, potenţialul fiind 58,1 t/ha, în condiţii de irigare.Se recomandă pentru
cultivare în zonele favorabile culturii Cartofului.
Mikel
Soiul de Cartof Mikel a fost creat la S.C.D.C. Târgu Secuiesc.

Colţul la lumină este de formă conică, mărime mică, are culoarea bazei colţului
roşu - violet şi prezintă o perozitate medie. Portul vârfului colţului la lumină este
pe jumătate deschis, iar perozitatea este deasă spre foarte deasă. Planta este de tip
frunzos, cu portul erect, foarte înaltă. Frunza este de mărime medie, de culoare
verde - deschis şi verde - mediu. Inflorescenţa este medie, cu corola de mărime
medie, culoare violet şi cu puncte albe, de mărime medie. Tuberculul este scurt -
oval, cu ochii puţin adânci. Culoarea cojii este roşie, iar a pulpei crem.
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie a soiului Mikel este de 111 zile,
încadrându - se în grupa soiurilor târzii. Este rezistent la mana pe frunze şi la virusul
răsucirii şi tolerant la virusul Y.
Însuşiri de calitate. Calitatea culinară a soiului Mikel este bună, încadrându - se
în clasa de folosinţă B.
Capacitatea de producţie. Soiul are capacitate de producţie foarte bună, realizând
67 t/ha.Se poate cultiva în zona foarte favorabilă şi favorabilă a culturii Cartofului.
Star
Soiul de Cartof Star a fost creat la S.C.D.C. Târgu Secuiesc.

Colţul la lumină este de formă sferică, mărime medie, are culoarea bazei albastru -
violet şi prezintă perozitate slabă spre medie. Mărimea vârfului colţului în
comparaţie cu baza este mică spre medie, portul vârfului colţului la lumină este
deschis, iar perozitatea este slabă. Planta este de tip frunzos, cu portul erect, de
înălţime medie. Frunza este mică spre medie, de culoare verde - mediu.
Inflorescenţa este mică spre medie, cu flori mici spre medii.
Floarea este de culoare violet, cu puncte albe, mari. Tuberculul este scurt - oval, cu
ochii superficiali. Culoarea cojii este galbenă şi a pulpei galbenă - deschis.
151
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie este de 111 zile, încadrându - se în grupa
soiurilor târzii. Soiul este mijlociu - tolerant la mană, tolerant la virusul Y şi
rezistent la virusul răsucirii.
Însuşiri de calitate. Calitatea culinară a soiului este bună, încadrându - se în clasa
de folosinţă B.
Capacitatea de producţie. Soiul are capacitate de producţie bună, realizând 63
t/ha.Se poate cultiva în zona foarte favorabilă şi favorabilă culturii Cartofului.
Transilvania
Soiul de Cartof Transilvania a fost creat la I.N.C.D.C.S.Z. Braşov.

Colţul la lumină este de formă ovală, mărime mică spre mijlocie, având la bază
culoarea, roşu - violet, iar perozitatea mijlocie spre puternică.
Portul vârfului colţului la lumină este mijlociu spre deschis şi cu perozitate
puternică. Planta este de tip intermediar, de înălţime mică şi cu portul semierect.
Frunza este de mărime mijlocie, culoare verde - deschis spre verde - mediu.
Inflorescenţa este de mărime mică spre mijlocie, cu corola florii mijlocie, de
culoare albă. Frecvenţa florilor este scăzută. Tuberculul este scurt - oval, cu ochii
mijlociu - adânci spre adânci. Culoarea cojii este galbenă, iar a pulpei galben -
deschis.
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie a soiului Transilvania este de 92 zile,
încadrându - se în grupa soiurilor semitimpurii. Soiul este mijlociu tolerant la mană
şi tolerant la virusul Y şi la virusul răsucirii.
Însuşiri de calitate. Calitatea culinară a soiului Transilvania este bună,
încadrându - se în clasa de folosinţă B.
Capacitatea de producţie. Soiul are capacitatea de producţie bună, realizând 53,2
t/ha. Se poate cultiva în zona foarte favorabilă Cartofului timpuriu, în condiţii
speciale de irigare.
Amorosa
Soiul de cartof Amorosa a fost creat la firma Agrico, Olanda.

Tuberculii au forma oval - alungită. Culoarea cojii este roşie şi cea a bazei ochilor
este roşie. Culoarea pulpei este galbenă. Colţul la lumină este mare, de formă
conică. Coloraţia antocianică a bazei este roşie - violet. Planta este de talie medie
spre înaltă, cu portul semierect. Tulpina prezintă coloraţie antocianică, puternică
spre foarte puternică. Frunza este de mărime medie spre mare, de culoare verde -
mediu. Inflorescenţa este medie ca mărime, cu frecvenţă mică spre medie a florilor.
Floarea este medie spre mare, de culoare roşie - violet, cu puncte albe, mari..
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie a soiului Amorosa este de 92 zile,
încadrându - se în grupa soiurilor semitimpurii. Soiul este tolerant la mană şi mediu
rezistent la virusul Y.
152
folosinţă B. Se recomandă pentru consumul de vară şi de toamnă - iarnă.
Capacitatea de producţie. Soiul Amorosa are capacitate de producţie bună,
potenţialul fiind de 43,7 t/ha. Se recomandă cultivarea în zonele favorabile culturii
Cartofului.
Alwara
Soiul de Cartof Alwara a fost creat la firma Saatzucht Fritz Lange KG, Germania.
Tuberculii au forma ovală. Culoarea cojii este roşie şi a pulpei este galbenă -
deschis. Culoarea bazei ochilor este roşie. Colţul la lumină are forma conică,
puternic colorat la bază în roşu - violet. Planta este de înălţime medie, cu portul
semierect. Tulpina prezintă o slabă coloraţie antocianică. Frunza este de mărime
mijlocie. Inflorescenţa este mijlocie ca mărime, cu o frecvenţă a florilor, mijlocie
spre mare. Floarea este medie spre mare, de culoare roşie -violet.
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie a soiului Alwara este de 96 zile,
Însuşiri de calitate. Soiul are calitate culinară bună, încadrându -se în clasa de
folosinţă B/C.
Capacitatea de producţie. Soiul Alwara are capacitate de producţie bună,
realizând 55,4 t/ha, în condiţii de irigare.
Palma
Soiul de Cartof Palma a fost creat la firma Saatzucht Fritz Lange KG, Germania.
Tuberculii au forma ovală. Culoarea cojii este galbenă şi a pulpei galben - deschis.
Culoarea bazei ochilor este galbenă. Colţul la lumină are forma cilindric - lată,
coloraţia antocianică a bazei roşu - violet de intensitate puternică spre foarte
puternică. Planta este de înălţime medie. Tulpina prezintă o slabă coloraţie
antocianică. Frunza este de mărime medie. Frecvenţa florilor este medie spre rnare.
Floarea este mică spre medie, cu petale de culoare albă.
Însuşiri fiziologice. Perioada de vegetaţie a soiului Palma este de 96 zile,
Însuşiri de calitate. Soiul Palma are calitate culinară bună, încadrându - se în clasa
de folosinţă B/C. Se recomandă pentru consumul de vară şi de toamnă - iamă.
Capacitatea de producţie.Soiul Palma are capacitate de producţie ridicată,
realizând 52,5 t/ha, în condiţii de irigare.
153
SFECLA PENTRU ZAHĂR
Răsărirea epigeică (fig.67,a,b).
Fig. 67,a. Dezvoltarea sistemului radicular al Sfeclei pentru zahăr în diferite

faze de vegetaţie
Partea plantei în care se depozitează zahărul şi care se recoltează în primul an de

cultură, constituie corpul sfeclei. Acesta are forma pivotantă, numită impropriu
rădăcină, fiind format din colet (cap sau epicotil), gât (hipocotil) şi din rădăcina
propriu – zisă (fig.68).
Coletul (capul) este partea superioară a corpului sfeclei, pe care în primul an
se formează frunzele sub forma unei rozete, iar în al doilea an, tulpinile florifere.
Reprezintă cca. 15-20 % din greutatea corpului şi poate fi plat (teşit), conic (ascuţit)
sau rotund.
Gâtul reprezintă porţiunea de sub colet, delimitată către acesta de punctul de
inserţie al ultimei frunze, iar către rădăcina propriu - zisă, de către zona de apariţie
a primelor rădăcini laterale. Reprezintă cca 25-30 % din greutatea corpului sfeclei.
Rădăcina propriu - zisă începe din zona de apariţie a rădăcinilor laterale şi se
termină în punctul unde grosimea corpului sfeclei scade sub un cm. Reprezintă
aproximativ 50-60 % din greutatea totală a sfeclei şi 80-90 % din lungime.
Se dezvoltă în sol şi are forme diferite : conic - alungită până la conic - ovală.
154
De- a lungul rădăcinii se formează două şanţuri opuse, drepte, oblice sau spiralate.
Cu cât acestea sunt superficiale, cu atât operaţiile de curăţire a rădăcinilor de
pământ, sunt mai uşoare. Ramificaţiile rădăcinilor se formează din cele două şanţuri
(rădăcinile secundare) şi ajung uneori la 2-3 m adâncime. Lateral se dezvoltă pe o
rază de 0,3 - 0,5 m.
Fig. 67,b. Creşterea rădăcinii în primele Fig.68. Morfologia externă

faze : a - rădăcina la 12-16 zile de a rădăcinii de Sfeclă :
la răsărire (2 frunze mici) ; e - epicotil ; a - cap (epicotil) ; b – gât
h – hipocotil ; r – radix ; b – 20 - 25 (hipocotil); c - corpul
zile (2 frunze mari) ; c – 30 - 40 zile. rădăcinii ; d - codiţa
(5 frunze); d - 45 - 55 zile (8 frunze) ;
a – d - secţiuni transversale.
Structura anatomică a rădăcinii de Sfeclă
În stadiul tânăr - faza cotiledonală, o rădăcină obişnuită denumită primară este

formată din : scoarţa primară şi cilindrul central. Stratul de celule extern al scoarţei
se numeşte exoderm, iar stratul intern, endoderm. Cilindrul central prezintă la
exterior un rând de celule numite periciclu, sub care se găseşte ţesutul vascular,
reprezentat prin xilemul primar dispus biradiar floemului primar (fig.69). Între
floem şi xilem se găsesc fâşii de parenchim. Această structură se schimbă odată cu
apariţia frunzelor adevărate. În ţesutul parenchimatic, sub floemul primar apar două
arcuri cambiale sprijinite pe periciclu, formând împreună un inel continuu. Celulele
acestui inel prin diviziune dau naştere xilemului şi floemului secundar.
155
Concomitent, în scoarţa primară odată cu diviziunea celulelor periciclului, ia
naştere un nou ţesut parenchimatic, care prin presiunea pe care o exercită asupra
scoarţei primare, face ca aceasta să crape şi în cele din urmă să se exfolieze. În
ţesutul parenchimatic, spre exterior apare felogenul, care prin diviziune formează
la exterior suberul, iar spre interior felodermul şi toate împreună alcătuiesc
periderma (fig.69).
După formarea primului inel de parenchim, între periciclu şi endoderm, încep
modificările terţiare. Adică, în cuprinsul parenchimului inelar se formează un nou
cambiu, care prin diviziune dă naştere la fascicole libero - lemnoase şi parenchim
interfascicular. În acelaşi timp, parenchimul floemului apărut în scoarţa nouă,
formează un nou strat inelar de parenchim, în care apare al treilea inel cambial
(fig.70).
Fig.69. Secţiune transversală prin Fig.70. Secţiune prin corpul

rădăcină de Sfeclă (fază înaintată) : Sfeclei pentru zahăr (B) com-
s - suber; fl - felogen; fd - feloderm; parativ cu Sfecla furajeră (C).
l - liber;lm1 – lemn primar; lm2 - lemn
secundar ; p – parenchim ; c – cambiu.
În felul acesta apar cele 5-12 inele cambiale şi prin diviziunea celulelor se formează
o „rădăcină tuberizată”(fig.71), în care predomină ţesutul parenchimatic, (depozitul
substanţelor de rezervă ).
156
Acestă structură se întâlneşte la gâtul şi corpul rădăcinii. În această din urmă parte,
zonele radiale de fascicule libero - lemnoase care se găsesc în dreptul şanţurilor
exterioare ale rădăcinii, se prelungesc în rădăcinile laterale. În capul rădăcinii,
fasciculele vasculare se întretaie : cele mai noi, care în gâtul şi corpul rădăcinii se
găsec către exterior, trec către frunzele tinere situate în centrul buchetului foliar, iar
cele din interior, trec la frunzele mature.
Celulele parenchimului se deosebesc între ele astfel : în zonele inelare, în imediata
apropiere a fasciculului sunt foarte mult alungite, foarte înguste şi conţin zahăr mai
mult, iar cele mai îndepărtate de fasciculele vasculare, în mijlocul zonei de
parenchim, sunt scurte, late şi conţin zahăr mai puţin. Conţinutul în zahăr al
rădăcinilor de Sfeclă este foarte scăzut în primele luni, sporeşte treptat, ajungând la
un maxim spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, când se vestejesc o mare parte din
frunze şi este repartizat diferit în corpul sfeclei. Concentraţia mai mare se găseşte
în zona rădăcinii cu cel mai mare diametru, între partea centrală şi partea periferică.
Conţinutul în zahăr creşte de la colet spre centrul rădăcinii (fig.72).
Fig.71. Rădăcină tuberizată în primul an de vegetaţie la Sfecla pentru zahăr
157
Fig. 72. Repartizarea zahărului în rădăcina de Sfeclă.
Tulpina se formează din mugurii dorminzi de pe colet, în anul al doilea de

vegetaţie. Din anumite cauze (păstrarea necorespunzătoare a seminţelor, soiuri
bogate în zahăr, etc.), se pot forma tulpini fructifere şi în anul întâi de vegetaţie.
În secţiune, tulpina este rotundă la bază, muchiată spre vârf, striată pe toată
lungimea. Ramifică chiar de la bază. După numărul de tulpini pe o plantă se
deosebesc următoarele tipuri :
 cu o singură tulpină viguroasă, puternic ramificată ;
 cu mai multe tulpini, dintre care una centrală mai viguroasă ;
 cu mai multe tulpini, la fel de viguroase.
Tulpina poate atinge înălţimea de la 120 - 200 cm.
Frunzele cotiledoanele au formă alungit - eliptică şi sunt scurt peţiolate.
Cele adevărate se formează pe colet sub forma unei rozete (fig.71).
Portul lor poate fi erect sau aplecat. Frunzele au peţiolul lung, cărnos, cu un jgheab
longitudinal în partea superioară, lamina lucioasă, glabră, ondulată pe margini.
Culoarea frunzelor este verde cu nuanţe diferite, după mediul de creştere. Soiurile
cu lamina frunzelor mai încreţită sunt mai productive, dar mai hidrofile. Numărul
total de frunze ce se pot forma pe o plantă de Sfeclă în primul an de vegetaţie, este
de 40-80 şi trăiesc 25-75 zile. Numărul mare de frunze, cu o suprafaţă mare şi o
durată lungă de viaţă, determină acumularea unei cantităţi sporite de zahăr în primul
an de vegetaţie. Frunzele tulpinale sunt lanceolate, scurt - peţiolate, iar spre vârful
plantei sesile.
Inflorescenţa : un racem terminal (fig.73).
Florile : grupate 2-4-10, în axila frunzelor, concrescute la bază şi sesile. Fiecare
floare se compune dintr - un perigon format din 5 sepale cu vârful îndoit spre
158
interior. În îndoitura fiecărei sepale se găseşte câte o stamină, al cărui filament se
prinde de un inel nectarifer, care înconjoară ovarul (fig.73).
Grăunciorii de polen au 20-25 microni în diametru.
Gineceul compus dintr - un ovar monosperm şi un stigmat bi sau trilobat.
Sfecla pentru zahăr este plantă alogamă, polenizarea realizându-se prin vânt şi
insecte. Autogamia este posibilă.
Fig. 73. Structura organelor generative la Sfecla pentru zahăr
Fructul : nuculă de culoare brună - lucioasă, învelită în caliciul persistent,

pronunţat-lignificat. Fructele pot fi grupate câte 2-10 la un loc formând glomerule.
Sămânţa : neuniformă, cu un rostrum scurt. În prezent există în cultură soiuri cu
sămânţă monogermă, la care fructele au o singură nuculă. MMB = 15-30 g ; MH =
20-25 kg.
Sistematica. Sfecla aparţine familiei Chenopodiaceae, genul Beta.
Acest gen cuprinde numeroase specii cu foarte multe forme : anuale, bienale şi
perene, dintre care se cultivă numai specia Beta vulgaris.
Interes prezintă şi unele specii sălbatice, care au rezistenţă la frig, secetă sau boli,
ori au fructe monocarpe.
V.A. Transchel grupează speciile de Sfeclă în trei secţii :
 Secţia Corollinae Tr., cuprinde specii perene ca :
 B. lomatogona F.et M., specie monocarpă cu 18 cromozomi ;
 B. trygina W.et K., foarte rezistentă la secetă, cu 54 cromozomi ;
 B. macrorhiza Stev. ;
 B. nana Boiss et Heldr. ;
159
 B. corolliflora Zoss. ;
 B. intermedia Bunge.
 Secţia Vulgare Tr., include specia B. vulgaris L., cu numeroase forme
perene şi anuale, sălbatice şi cultivate (tabelul 31). Are 18 cromozomi.
 Secţia Patellares Tr.,cuprinde speciile :
 B. Patellaris Moq., ;
 B. procumbens Chr. ;
 B. webbiana Moq..
Specia B. vulgaris prezintă cea mai mare importanţă pentru ţara noastră şi a fost
împărţită de Helm (1957) în subspeciile :
 maritima Thellg ;
 orientalis Asilen ;
 lomatogoides ;
 aellen macrocarpa Guss ;
 vulgaris Thellg.
Sfecla pentru zahăr are următoarea încadrare sistematică :

B. vulgaris, ssp. vulgaris, convar. Crassa, provar. altissima, forma altissima.
Soiuri de Sfeclă penru zahăr (tabelul 32)
După conţinutul în zahăr soiurile de Sfeclă pentru zahăr se împart în patru tipuri
(fig. 74):
Tipul E (ertragreich) = productiv, cuprinde soiuri cu rădăcină mare, ovală, ce
conţin 16-18 % zahăr. Soiurile care aparţin acestui tip sunt tardive şi pretenţioase
la condiţiile pedoclimatice. Rar produc lăstari floriferi în primul an de vegetaţie.
Tipul N (normal) = tipul cel mai economic, cuprinde soiuri cu rădăcina
conică şi cu un procent de zahăr mai mare cu 0,5 % decât tipul E, dar tot tardive şi
pretenţioase la umiditate.
Tipul Z (zuckerreich) = bogat în zahăr, cuprinde soiuri cu rădăcini conice -
alungite şi cu 0,8-1,6 % mai mult decât tipul N. Soiuri precoce pretenţioase faţă de
climă şi sol (cer regiuni răcoroase). Formează frecvent lăstari fructiferi în anul întâi.
Tipul ZZ (zuckerreichste) = foarte bogat în zahăr, cuprinde soiurile cele mai
precoce cu rădăcini conice, alungite, subţiri, cap foarte mic şi procent de zahăr cu
0,6-1,1 mai mult decât la tipul Z, iar producţia de rădăcini mai mică.
Cer soluri mai grele şi reci. Formează frecvent lăstari fructiferi în anul întâi.
160
Fig. 74. Tipurile de Sfeclă pentru zahăr (forma corpului
Sfeclei pentu zahăr) :
A – tipul E ; B - tipul N ;
C – tipul Z ; D - tipul ZZ.
Tabelul 31
CLASIFICAREA SUBSPECIEI VULGARIS

Convarietatea vulgaris Convarietatea crassa
Sfecla Mangold pt. frunze Sfecla cultivată pt. rădăcini
Provarie-
Provarietăţi Caractere Forma Caractere Forma
tăţi
Vulgaris Conditi
Epidermă Condititiva Epidermă
Mangold Virescens tiva
albă sf. de masă roşie
pt. frunze
Epidermă
Lutescens Zonata
galbenă
Epidermă Epidermă
Vulgaris Metalica
roşie roşie
Epidermă Dracaenae
roşie folia
Flavescens
Lutea, Epidermă
Mangold pt. Limb alb Leucopleurs
sf. galbenă galbenă -
peţiol
Crassa Epidermă
Limb galben Flavescens Crassa
sf. nutreţ albă
Epidermă
Limb roşu Rodopleura Lutea
galbenă
Epidermă
Limb pestriţ Variocicla Incarnata
roşie
Altissima
Epidermă
sf. pentru Altissima
albă
zahăr
Epidermă
Nigra
neagră
161
Tabelul 32
SOIURI DE SFECLĂ PENTRU ZAHĂR - Beta vulgaris L.
Denumirea Menţinăto Anul Anul Comerci

soiului - rul înregistrării reînscrie- alizare
soiului rii până la
(radierii)
Alexa 2032 2000 Radiat 30.06.2012
31.12.2009
Alfa 2046 1998 Radiat 30.06.2010
30.11. 2007
Amata 2077 2005
Andra 1008 1994 2006
Asteria 2077 2001
Akku 2119 2008
Bartos 2065 2000 Radiat 30.06.2012
31.12.2009
Bianca 2032 2001
Bogdana 2077 1999 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Bârsa 1 1008 2007
Buda 2072 2002
Casino 2008 2006
Centro 2046 1998 Radiat 30.06.2010
30.11. 2007
Cercos 2065 2000 Radiat 30.06.2012
31.12.2009
Cesar 2089 2003
Cléo 2011 1993 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Clipper 2007 2000 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Cronos 2077 2001
Davis 2068 2001
Deleita 2077 2005
Diamant 2008 2004
Diwo 2072 2006 Radiat 30.06.2010
16.10.2007
Dora 2032 1998 Radiat 30.06.2011
31.12.2008
Drena S 2012 1999 Radiat 30.06.2011
31.12.2008
162
(radierii)
Dwina 2023 2003 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Elba 2008 1998 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Esprit 2119 2008
Europa 2023 2000 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Evelina 2032 2003
Georgina 2032 2005
Gilamon 2046 1998 Radiat 30.06.2010
30.11. 2007
Gina 2032 2000 Radiat 30.06.2012
31.12.2009
Helsinki 2023 2000 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Imperial 2008 2005
Inga 2077 2000 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Ippolita 2077 1999 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Janina 2047 1999
Kassandra 2032 2002
Kawemaja 2032 1998 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Kerstin 2077 1999 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Laetitia 2032 2006
Lavina 2032 2006
Leila 2032 2004
Libero 2219 2007
Lenora 2032 2005
Luxomon 2065 2001
Lydia 2011 1994 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Maiken 2008 1998 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Merak 2072 2004
Morgane 2007 1999 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
163
(radierii)
Origo 2023 2003 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Orio 2077 1998 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Nancy 2125 2008
Pingus 2125 2007
Pesota 2077 2002 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Picnic 2023 1999 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
PN Mono 4 2047 1998 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Poenta 2012 1999 Radiat 30.06.2011
30.12. 2008
Porto 2046 2002
Remos 2072 2005
Rustica 2032 2007
Rosita 2077 2002
Rubin 2008 1999 Radiat 30.06.2011
30.12. 2008
Safir 1091 2006
Sirio 2023 2001 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Snezana 2032 2007
Stefania 2077 1999 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Tower 2008 2001 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
Ventura- 2125 2008
Venera
York 2023 1999 Radiat 30.06.2011
30.06. 2008
164
Caracterizarea unor soiuri de SFECLĂ PENTRU ZAHĂR
Beta vulgaris L.
Monorom
Soiul de Sfeclă pentru zahăr Monorom a fost creat la I.C.C.C.S.Z. Braşov.

Monorom este un poliploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este roşie, roz, verde. Rădăcina conic - alungită, cu capul
mijlociu, alb. Poziţia rozetei semierectă, strânsă. Limbul foliar, oval - alungit,
mijlociu - mare, uşor ondulat, verde.
Braşov 519
Soiul de Sfeclă pentru zahăr Braşov 519 a fost creat la I.C.C.C.S.Z. Braşov.
Braşov 519 este un poliploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este verde - deschis. Rădăcina fusiformă, cu capul mijlociu,
alb. Poziţia rozetei semierectă. Limbul foliar, oval, mare, ondulat, verde.
Braşov
Soiul de Sfeclă pentru zahăr Braşov a fost creat la I.C.C.C.S.Z. Braşov.

Braşov este un diploid plurigerm.
Culoarea hipocotilului este roşie, roz, verde - deschis. Rădăcina conică, potrivit -
alungită , cu capul mijlociu spre mic, alb - mat. Poziţia rozetei relativ erectă. Limbul
foliar, oval - alungit, potrivit spre mare, neted sau uşor gofrat, verde, verde -
deschis. Numărul de germeni în fruct tri, bi - monogerme.
MMB = 15 - 20 g.
Românesc 7
Soiul de Sfeclă pentru zahăr Românesc 7 a fost creat la I.C.C.C.S.Z. Braşov.

Românesc 7 este un poliploid plurigerm.
Culoarea hipocotilului este roşie, roz, verde. Rădăcina conic - alungită, cu capul
ieşit din sol cu 3 - 5 cm, alb. Poziţia rozetei înclinată, cu vârf aplecat. Limbul foliar,
oval - alungit, mare, cu marginea uşor ondulată, verde pal. Numărul de germeni în
fruct : plurigerme.
MMB = 30 - 31 g.
165
Polirom
Soiul de Sfeclă pentru zahăr Polirom a fost creat la I.C.C.C.S.Z. Braşov.

Polirom este un poliploid plurigerm.
Culoarea hipocotilului este roşie, roz, verde. Rădăcina fusiformă, cu capul alb.
Poziţia rozetei semierectă, strânsă. Limbul foliar, oval - alungit, mare, cu marginea
uşor ondulată, verde - deschis. Numărul de germeni în fruct : plurigerme.
MMB = 30 g.
Diamant
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Diamant a fost creat la firma Danisco Seed,
Danemarca.
Diamant este un hibrid diploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este 85% roşu. Rădăcina este oval - conică, de culoare albă.
Culoarea coletului este verde - mediu şi a părţii de deasupra solului, verzuie. Frunza
are culoarea verde - mediu şi lungimea totală (peţiol şi limb) de 40 cm. Portul
frunzelor este semierect.
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Diamant este mijlociu tolerant la cercosporioză şi
tolerant la rizomania.
Capacitatea de producţie a hibridului este ridicată, realizând în medie pe 3 ani o
producţie de 66,9 t/ha rădăcini şi 8,5 t/ha zahăr alb.
Hibridul se poate cultiva în toate zonele, dar mai ales în zona de sud în condiţii de
irigare.
Leila
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Leila a fost creat la firma KWS SAAT AG,
Germania.
Leila este un hibrid diploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este 99 % roşu. Rădăcina este conică, foarte puţin ramificată,
de culoare albă. Culoarea coletului este verde - mediu şi a părţii de deasupra
solului, alb - verzui. Frunza are culoarea verde - mediu, de lungime totală (peţiol şi
limb) medie. Portul frunzelor este erect.
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Leila este mediu tolerant la cercosporioză.
Hibridul se poate cultiva în toate zonele, iar în zona de sud în condiţii de irigare.
Merak
166
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Merak a fost creat la firma Fr. Striibe Saatzucht
KC Germania.
Merak este un hibrid diploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este verde şi antocianic. Rădăcina este conic - ovală, având
culoarea albicioasă. Culoarea coletului este verzuie şi a părţii de deasupra solului,
alb - verzuie. Frunza este verde, de lungime (peţiol şi limb) medie. Portul frunzelor
este semierect.
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Merak este mediu tolerant la cercosporioză şi bine
Hibridul se poate cultiva în toate zonele, iar în zona de sud în condiţii de irigare.
Casino
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Casino a fost creat la firma Danisco Seed,
Danemarca.
Casino este un hibrid diploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este 100% roşu. Rădăcina este conică, de culoare albă.
Culoarea coletului este verde - închis şi a părţii de deasupra solului, verzuie. Frunza
este de culoare verde - închis şi are lungimea totală (limb şi peţiol) de 43 cm. Portul
frunzelor este semierect. Greutatea foliajului, inclusiv coletul, reprezintă 48 % din
greutatea totală.
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Casino este mediu tolerant la cercosporioză şi bine
producţie medie de 70,9 t/ha rădăcini şi 9,5 t/ha zahăr alb.
Hibridul se poate cultiva în toate zonele de cultură ale Sfeclei, cu condiţia irigării
în zona de sud.
Safir
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Safir a fost creat la ROMSIZ Ghimbav.

Safir este un hibrid diploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este roz. Rădăcina este cilindro - conică, de culoare albă.
Culoarea coletului este verzuie şi a părţii de deasupra solului, verde. Frunza este de
culoare verde - mijlociu şi are lungimea mijlocie spre lungă. Portul frunzelor este
semierect.
167
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Safir este sensibil la cercosporioză.
Capacitatea de producţie este bună, realizând în medie pe 3 ani o producţie de
62,5 t/ha rădăcini şi 8,2 t/ha zahăr alb.
în zona de sud.
Diwo
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Diwo a fost creat la firma Fr. Strube Saatzucht KG,
Germania.
Diwo este un hibrid diploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este verde şi antocianică. Rădăcina este conic - ovală, de
culoare albicioasă. Culoarea coletului este verzuie şi a părţii de deasupra solului,
alb - verzuie. Frunza este de culoare verde şi are lungimea totală (limb + peţiol)
mijlocie. Portul frunzelor este semierect. Greutatea foliajului, inclusiv coletul,
reprezintă 60 - 65 % din greutatea totală.
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Diwo este mijlociu tolerant la cercosporioză.
Capacitatea de producţie a hibridului este ridicată, realizând în medie pe 3 ani, o
producţie medie de 68,3 t/ha rădăcini şi 9,8 t/ha zahăr alb.
în zona de sud.
Laetiţia
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Laetiţia a fost creat la firma KWS SAAT AG.,
Germania.
Laetiţia este un hibrid diploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este 100 % roşu. Rădăcina este conică, foarte puţin
ramificată, de culoare albă. Culoarea coletului este alb - verzuie şi a părţii de
deasupra solului, alb spre verde - deschis. Frunza este de culoare verde - mediu şi
are lungimea totală (limb + peţiol) medie spre lungă. Portul frunzelor este
semierect. Greutatea foliajului, inclusiv coletul, reprezintă 30 - 35 % din greutatea
totală.
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Laetiţia este sensibil la cercosporioză şi tolerant la
rizomania şi rizoctonia.
Capacitatea de producţie a hibridului este ridicată, realizând în medie pe 3 ani,o
în zona de sud.
168
Lavina
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Lavina a fost creat la firma KWS SAAT AG.,
Germania.
Lavina este un hibrid diploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este 70 % roşu. Rădăcina este conică, foarte puţin ramificată,
de culoare albă. Culoarea coletului este alb - verzuie şi a părţii de deasupra solului,
alb spre verde - deschis. Frunza este de culoare verde - mediu şi are lungimea totală
(limb + peţiol) medie. Portul frunzelor este semierect. Greutatea foliajului, inclusiv
coletul, reprezintă 30 - 35 % din greutatea totală.
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Lavina este mijlociu tolerant la cercosporioză şi
bine tolerant la rizomania.
Capacitatea de producţie a hibridului este ridicată, realizând în medie pe 3 ani, o
Se poate cultiva în toate zonele de cultură ale Sfeclei, cu condiţia irigării în zona de
sud.
Buda
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Buda a fost creat la firma Fr. Sirube Saatzueht
KG, Germania.
Este un hibrid diploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este verde şi roşie. Rădăcina este conică, cu suprafaţa
netedă, de culoare alb - gălbuie. Frunzele sunt dispuse concentric şi sunt de mărime
medie.
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Buda este tolerant la cercosporioză şi rizomania.
Capacitatea de producţie a hibridului este bună, realizând în medie pe 3 ani 72,8
t/ha rădăcini şi 8,8 t/ha zahăr alb.
Se recomandă cultivarea în zonele favorabile culturii Sfeclei pentru zahăr.
Kassandra
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Kassandra a fost creat la firma KWS SAAT AG,
Germania.
Este un hibrid triploid monogerm de tip Z.
Culoarea hipocotilului este în majoritate roşie. Rădăcina este conică, foarte puţin
ramificată. Hibridul are un număr de frunze mediu spre scăzut şi tendinţa de
lăstărire în primul an foarte scăzută.
169
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Kassandra este tolerant la cercosporioză şi fâinare.
Larissa
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Larissa a fost creat la firma KWS SAAT AG,
Germania.
Este un hibrid triploid monogerm de tip ZZ.
ramificată. Hibridul are un număr de frunze mediu spre scăzut şi tendinţă de
lăstărire în primul an foarte scăzută.
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Larissa este tolerant la cercosporioză şi fâinare.
Capacitatea de producţie este bună, realizând în medie pe 3 ani, o producţie de
63,8 t/ha rădăcini şi 8,1 t/ha zahăr alb.
Manuela
Hibridul de sfeclă de zahăr Manuela a fost creat în colaborare între firma KWS
SAAT AG, Germania şi I.C.C.C. Bălţi, Republica Moldova.
Este un hibrid triploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este în majoritate roşie.
Hibridul Manuela este tolerant la cercosporioză şi fainare.
Pesota
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Pesota a fost creat la firma Syngenta Seeds AB,
Suedia.
Este un hibrid diploid monogerm.
Culoarea hipocotilului este 80 - 100 % roz. Rădăcina este conică, de culoare albă şi
lungime medie. Hibridul are un aparat foliar de mărime medie, cu frunze de culoare
verde - închis şi cu o poziţie prostrată.
170
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Pesota este mijlociu tolerant la fainare şi tolerant
la cercosporioză şi rizomania.
Porto
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Porto a fost creat la firma Delitzsch Pflanzenzucht
GmbH, Germania.
Caractere morfologice
Este un hibrid diploid monogerm de tip N.
ramificată.
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Porto este mijlociu tolerant la cercosporioză şi la
făinare.
Capacitatea de producţie a hibridul este bună, realizând în medie pe 3 ani 64,7
Roşită
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Roşită a fost creat la firma Syngenta Seeds AB,
Suedia.
Este un hibrid diploid rnonogerm.
Culoarea hipocotilului este 60 - 80 % roz. Rădăcina este conică, de lungime medie,
cu partea din sol de culoare albă şi partea de deasupra verde.
Aparatul foliar este de mărime medie, de culoare verde - mediu şi cu o poziţie
prostată.
Hibridul de Sfeclă pentru zahăr Roşită este tolerant la cercosporioză şi rizomania
şi mijlociu tolerant la făinare.
CICOAREA
171
Ca plantă bienală, în primul an formează o rozetă de frunze şi o rădăcină tuberizată,
iar în al doilea an, tulpini florale, fructe şi seminţe.
Rădăcina : pivotantă, groasă, însă din cauza condiţiilor de creştere poate să fie şi
ramificată. Rădăcinile secundare sunt dispuse sub formă de smocuri în jurul
pivotului principal.
Scoarţa : brună, cafenie, pulpa albă. Rădăcinile (de 20-30 cm lungime şi greutatea
de 200-300 g) conţin un suc lăptos (latex) cu gust amar, datorită conţinutului în
intibină. Cu cât amăreala este mai accentuată, cu atât rădăcinile sunt mai bune
pentru fabricarea surogatului de cafea.
Corpul Cicorii cuprinde cele trei părţi ca şi Sfecla (capul, gâtul, şi rădăcina propriu
- zisă, care se termină când diametrul ajunge sub 8 mm).
Frunzele : cele din rozetă sunt peţiolate, verde - închis, mate, cu limbul oval -
lanceolat, adânc şi neregulat - crestat, cu lobul terminal mai mare şi cu limbul dinţat
(fig.75). Cele tulpinale inferioare sunt sesile, mai mult sau mai puţin fidate, oval -
lanceolate, cu baza cordată, iar cele superioare amplexicaule, întregi şi sagitate.
Tulpina : florală cu înălţimea de peste 1 m, dreaptă, rotundă în secţiune
transversală, glabră sau cu peri aspri şi la maturitate fistuloasă. Prezintă striaţiuni
fine. Ramifică începând de la bază, dar mai mult în jumătatea superioară.
Florile : culoare albastră, grupate în capitule (fig.75). Învelişul floral comun este
format din două rânduri de sepale : sepalele externe ovale, scurte şi aplecate ; cele
interne lanceolate şi erecte. Corola este tubulară la bază, cu o ligulă albastră, roz
sau albă. Staminele 5 la număr, concrescute. Ovarul inferior, unilocular.
Polenul hexagonal cu proeminenţe, are cca 41 microni. Polenizarea este alogamă,
entomofilă.
Fructul : achenă de formă alungită, 3-5 costată, cenuşie, de 2-3 mm lungime,
1 mm lăţime, 1 mm grosime, prevăzută cu un papus foarte scurt.
MMB = 0,88 - 1,34 g.
Organul utilizat : Radix Cichorii et Herba Cichorii.
Sistematica. Cicoarea face parte din familia Asteraceae (Compositae), genul
Cichorium, care cuprinde speciile: Cichorium intybus L., sau Cicoarea sălbatică şi
Cichorium andivia sau Cicoarea de grădină cultivată pentru frunze (fig.76).
Biscoff prezintă o singură specie : Cichorium intybus cu trei varietăţi :
 C. intybus var. sativus sau Cicoarea pentru rădăcini, cu soiurile
Fredonia, Polanowika, Podluga, Kujawska ;
 C. intybus var. foliosus sau Cicoarea pentru frunze (tabelul 33) ;
 C. intybus var. silvestre sau Cicoarea sălbatică.
172
Fig.75. Caractere morfologice la Cicoare
Fig.76. Cicoarea pentru frunze

Tabelul 33
CICOAREA DE GRĂDINĂ - Cichorium endivia L.
Denumirea Menţinăto Anul Comerciali

Anul
soiului -rul reînscrierii -zare
înregistrării
Radiat
Camelia 1033 2000 30.06.2012
31.12.2009
Radiat
Angela 1033 2000 30.06.2012
31.12.2009
173
EVALUAREA RECOLTEI LA CARTOF ŞI SFECLA PENTRU
ZAHĂR
a) Evaluarea recoltei la Cartof.
Se procedează astfel : se determină numărul rândurilor la m, se măsoară la 10 m

perpendicular pe rânduri, se numără rândurile cuprinse pe această distanţă, după
care se împarte la 10.
Exemplu : la 10 m s - au găsit 15 rânduri, revenind 1,5 rânduri la metru.
După aceasta se determină numărul mediu de cuiburi la metru, în care scop se
numără cuiburile pe rând pe o distanţă de 10 m, în mai multe locuri (3-5), porţiuni
caracteristice din cultura respectivă şi se stabileşte media cuiburilor la metru.
Să admitem că s - au numărat cuiburile la 5 rânduri dintr - o cultură la Cartof şi
s - au găsit la primul : 23 cuiburi, la al doilea : 25 cuiburi, iar la al treilea : 24
cuiburi.
Făcând calculul rezultă :
23  25  24 72
  2,4 cuiburi/m.
10  10  10 30
Înmulţind 2,4 x 1,5 = 3, 60 cuiburi/m2, adică 36.000 cuiburi /ha.
După stabilirea numărului mediu de cuiburi la m2, se scot tuberculii de Cartof din
20 - 30 cuiburi, luate la întâmplare, se cântăresc, iar greutatea obţinută se împarte
la numărul cuiburilor. În felul acesta se obţine producţia medie de cartofi la cuib.
De pildă, tuberculii din 30 cuiburi au cântărit 24 kg, rezultă că producţia medie de
cartofi a fost de 0,8 kg / cuib.
Cunoscând numărul cuiburilor la ha (36.000), producţia medie la cuib (0,8 kg),
putem calcula recolta medie la ha 36.000 x 0,8 = 28.800 kg/ha, tuberculi de cartofi.
Dacă dorim să cunoaştem cât din producţia medie la ha va fi de calitatea I-a, a II-a
sau a III-a, facem repartizarea tuberculilor în aceste categorii.
Să presupunem că greutatea tuberculilor categorisiţi la calitatea I-a, au cântărit 16
kg, de aici a rezultat că, dacă din 24 kg cartofi, 16 kg, sunt calitatea I-a, din 28.800
kg, 20.866 kg vor aparţine acestei calităţi.
b) Evaluarea recoltei la Sfecla pentru zahăr.
Elementele necesare sunt : desimea plantelor la m2 sau ha şi greutatea medie a

rădăcinilor fasonate (fără frunze, pământ, colet, etc.).
Recolta medie la Sfecla pentru zahăr se poate evalua după următoarele procedee :
Se determină :
 numărul mediu de rânduri şi de rădăcini la metru, iar produsul
acestor numere reprezintă numărul de plante la m2 ;
 greutatea medie a rădăcinilor la m2 şi apoi recolta la ha ;
 numărul de plante la m2, numărând în 5-6 locuri caracteristice ale
lanului, rădăcinile de Sfeclă, de pe o suprafaţă de câte 10 m2 ;
174
 greutatea rădăcinilor la m2 şi greutatea medie a unei rădăcini.
 lungimea totală a rândurilor la ha, împărţind suprafaţa de 10.000
m2 la distanţa dintre rânduri, în m.
Restul elementelor se determină ca la procedeele anterioare şi se calculează
producţia.
PĂSTRAREA TUBERCULILOR ŞI RĂDĂCINILOR

PLANTELOR CULTIVATE.
În cazul tuberculilor de Cartof şi Topinambur, ca şi a rădăcinilor de Sfeclă, Cicoare,

morcovi furajeri etc, (cu destinaţie : să asigure necesarul plantărilor din anul viitor,
pentru consumul oamenilor şi animalelor, în perioada de la o recoltare la cealaltă
şi pentru procesul de industrializare), este necesar să se păstreze uneori 7-9 luni de
zile. Pentru o bună păstrare a materialului, trebuie să se creeze condiţii
corespunzătoare de temperatură, umiditate, aerisire şi lumină, în vederea menţinerii
capacităţii de reproducere, calităţii culinare şi a valorii furajere sau tehnologice.
Tuberculii şi rădăcinile fiind organisme vii, procesele naturale de respiraţie,
transpiraţie, încolţire au loc, şi în timpul păstrării, din care cauză se înregistrează
pierderi în greutate şi transformări calitative.
Prin reglarea principalilor factori care condiţionează păstrarea (temperatură,
umiditate , aer, lumină), pierderile de păstrare se reduc la valoarea normală de 8 -
12 %. Asupra păstrării tuberculilor şi rădăcinilor au influenţă şi următorii factori :
 gradul de maturitate ;
 starea de turgescenţă ;
 integritatea ;
 starea de sănătate .
De aceea se impune ca, înaintea depozitării să se execute sortarea tuberculilor cu
atenţie, iar stocarea materialului necorespunzător să se facă separat sau să fie
utilizat în consum imediat, pentru a evita pierderile.
Terenul pe care urmează să se construiască adăposturi temporare sau permanente,
pentru păstrarea tuberculilor ori a rădăcinilor plantelor cultivate, trebuie să
întrunească următoarele condiţii :
 să fie uscat, permeabil, cu pânza de apă freatică la peste 1,5 m adâncime ;
 să existe drumuri de acces, pe care transportul să se poată executa chiar şi
pe timpul ploios ;
 să posede o uşoară pantă, pentru ca excesul de apă provenit din precipitaţii
să se poată scurge ;
 să permită orientarea silozurilor în direcţia pantei şi pe cât posibil, în direcţia
vântului dominant din timpul ierni (paralel cu vântul).
Dimensiunile adăposturilor se stabilesc ţinând seama de producţia cea mai mare
posibilă şi suprafaţa cultivată.
Adăposturile înainte de folosire se curăţă şi se dezinfectează obligatoriu.
175
Păstrarea tuberculilor şi rădăcinilor trebuie să se facă la o temperatură cuprinsă între
4-5°C. Păstrarea cartofilor la temperaturi joase sub 4° C, determină îndulcirea lor,
din cauza unei respiraţii încetinite, iar produşii de hidroliză ai amidonului rămân
acumulaţi în special sub formă de glucoză.
I. Păstrarea cartofilor.
Tuberculii de Cartof în stare proaspătă se pot păstra în depozite permanente şi

silozuri deasupra pământului (şanţuri, tranşee în gropi sau silozuri de zăpadă), care
au caracter temporar.
A. Depozite permanente : pivniţe ; bordeie ; depozite speciale mari ;
a. Pivniţele sunt folosite pentru cantităţi mici, care obişnuit sunt destinate
consumului curent.
Păstrarea cartofilor în pivniţe are avantajul că permite :
 înmagazinarea şi scoaterea cartofilor oricând ;
 controlul şi înlăturarea cartofilor alteraţi ;
 menţinerea unei temperaturi constante în interior.
Pivniţa trebuie să fie suficient de adâncă, întunecoasă, uscată şi cu multe guri de
aerisire.
În cazul pivniţelor mari este recomandabil să se facă mai multe despărţituri (boxe
din scândură). Lăţimea boxei să fie de 1-1,2 m, iar lungimea poate să varieze de la
o pivniţă la alta. Între boxe se va lăsa loc de trecere. Grosimea stratului de cartofi
nu trebuie să depăşească 0,9-1 m, deoarece cartofii asudă, se încălzesc şi începe
putrezirea. Când afară este cald, chiar şi pe timpul ierni, gurile de aerisire se lasă
deschise ca să se primenească aerul din interior, încărcat cu aburi rezultaţi prin
transpiraţia cartofilor depozitaţi. Când este pericol de îngheţ, toate deschizăturile să
se astupe cu paie sau gunoi de grajd.
b. Bordeiele sunt formate dintr-o groapă, cu pereţii aproape oblici şi
acoperişul cu două scurgeri (fig.77).
Fig.77. Sectiune transversală a unui bordei construit în teren argilos:

a - coş de aerisire; b - traverse; c - căpriorii; d - lanţuri ; e - lut ; f - paie ;
g - pământ.
176
Dimensiunile amintite în tabelul 36 pot varia în funcţie de natura terenului şi de
cantitatea de cartofi destinată păstrării. După ce s-a marcat terenul, se sapă groapa
la 1,10 metri adâncime, dându - se pereţilor formă dreaptă sau teşită.
Groapa poate fi şi mai adânc săpată, de 1,5-2 m, în funcţie de necesităţi şi condiţii
locale. Pentru acoperirea bordeiului se va folosi pământul scos din groapă.
Pământul trebuie să fie bătut şi netezit. Podeaua (pardoseala) se construieşte din
scândură, cărămidă sau pământ bătut. Aşezarea bordeiului se face pe direcţia N-S.
În partea sudică se aşează uşiile de intrare, din care una dă în interiorul bordeiului,
iar alta în afară. Între ele se lasă o cămăruţă ai cărei pereţi şi tavan sunt căptuşiţi cu
pâslă. Toamna, aceste uşi se înlocuiesc cu uşi din gratii sau pâslă pentru o aerisire
mai bună. În partea opusă a bordeiului se lasă o deschidere, care toamna se acoperă
cu un grătar, iar iarna se astupă cu paie şi pământ. Pentru o aerisire bună, pe fundul
bordeiului se fac două şenţuleţe având 25 cm adâncime şi lăţime, la distanţa de 80
cm, de pereţii bordeiului. Şenţuleţele se acoperă cu un grătar de lemn, pentru a nu
cădea cartofii în interior. Peste şenţuleţe se instalează coşurile de aerisire, la
intervale de 5 m unul de celălalt. Cartofii se aşază în straturi de 1,2 - 1,5 m grosime,
încărcarea efectuându -se prin deschideri speciale prevăzute în acoperiş. Pentru
menţinerea temperaturii optime (4-5°C), se va aerisi energic când aceasta creşte.
În zilele şi nopţile răcoroase şi uscate, uşile şi coşurile de aerisire se lasă deschise.
Când temperatura se apropie de normal se vor închide sau se vor astupa. Dacă
temperatura scade, apropiindu - se de 1°C, în special în straturile de jos, câmăruţa
de intrare se va umple cu paie sau fân, se vor astupa canalele de aerisire, iar pe
dinafară, pe părţile expuse se va acoperi cu gunoi proaspăt, pleavă sau zăpadă, dacă
se prevede ger prea mare. Controlul temperaturii se va face cu termometre situate
în cămăruţa de intrare, precum şi în mijlocul bordeiului instalate la 20 cm de la
bază. Temperatura zilnică se înregistrează pe grafic.
Tabelul 34
Dimensiunile unui bordei pentru 10 vagoane cartofi
Dimensiunea Felul terenului

Argilos Nisipos
Lăţimea gropii de la suprafaţa
terenului 4,00 m 4,40 m
Lăţimea gropii de la bază 3,00 m 3,00 m
Adâncimea gropii 1,10 m 1,10 m
Lungimea gropii la suprafaţă 31,00 m 29,00 m
Lungimea gropii la bază 29,00 m 27,00 m
c. Depozitele speciale pentru cartofi, sunt construcţii mai costisitoare, cu instalaţii

speciale pentru reglarea temperaturii, umidităţii şi aerisirii, în care se păstrează
cantităţi mari de cartofi. Capacitatea lor este de 25-30 vagoane, având
dimensiunile medii de: 4 m înălţime, 8-12 m lăţime şi 50-100 m lungime. Se
construiesc la suprafaţa solului, în pământ sau semiîngropate. Ultimele sunt mai
177
economice de construit şi prezintă condiţii mai bune de temperatură şi
umiditate. Aerisirea se face prin guri de intrare a aerului, deschise în pereţii
laterali, din care pornesc conducte de scânduri până la baza cartofilor şi prin
coşuri de evacuare a aerului aşezate pe creasta acoperişului. Interiorul
depozitelor este împărţit în boxe cu capacitatea de 10-15 tone (fig.78, a,b).
Fig.78, a. Depozit special de păstrare a cartofilor în boxe
Fig.78,b. Depozit special de păstrare a cartofilor în lădiţe.
B. Depozite temporare.
Silozurile sunt cele mai simple şi economice mijloace în vederea păstrării

cartofilor pentru un timp mai îndelungat (fig.79,a,b).
Dimensiunile silozului se stabilesc ţinând seama de producţie. Cele mai potrivite sunt
: lăţimea 2 m, înălţimea la coamă a silozului 1 m, iar lungimea după cantităţile de
păstrat. În astfel de silozuri pot fi aşezate cca. 1.000 kg cartofi pe un m liniar. După
ce a fost ales locul şi s-au stabilit dimensiunile silozului, se pichetează şi apoi se
scoate pământul pe o adâncime de 20 cm, pe întreaga suprafaţă a silozului, cu 10 -
15 zile înainte de aşezarea cartofilor.
178
Fig.79, a. Siloz semiîngropat : 1 -strat de Fig.79,b . Siloz îngropat: 1 - strat
de acoperire din toamna; 2 - strat de acoperire toamna ; 2 - strat de
acoperire la venirea îngheţului ; acoperire la venirea îngheţului ;
3 - şanţuri de evacuare a apei. 3 - şanţuri de evacuare a apei.
În acest interval se vor aduce paie de acoperire şi se pregătesc coşurile. Aşezarea

cartofilor în siloz se va face cu mâna pentru a evita rănirea lor. Operaţiunea începe
de la un capăt şi continuă până la completarea silozului. Cartofii se lasă o jumătate
de zi dezveliţi pentru a se zvânta, după care se acoperă cu un strat de paie de cca.
40 cm, începând de la bază spre coamă (fig. 80).
Peste paie se aşează un strat de pământ de 10 cm, bine bătut, ca să preseze paiele.
Cât timp ţine vremea bună, coama grămezii nu se acoperă cu pământ, această
măsură ajutând la zvântarea cartofilor. Când temperatura în siloz scade sub 8 °C.,
se acoperă coama silozului şi se aruncă deasupra încă un strat gros de pământ de 30
cm. Dacă se prevăd geruri mari, la baza silozului se adaugă un strat de pământ de
35 cm, care se subţiază spre coama silozului.
Pentru aerisirea cartofilor, se sapă în mijloc şi pe toată lungimea silozului un
şenţuleţ adânc şi lat de 25 cm. Capetele şanţului ies în afara silozului cu cca. 0,5 m.
Şenţuleţul se acoperă cu un grătar cu şipci. Aerisirea la baza silozului şi în interior
se completează prin coşuri verticale . Lungimea coşului de aerisire este de 2,70 m
. Partea de jos a coşului, pe o porţiune de 1,2 m, are pereţii în formă de grătar
(construiţi din şipci), distanţate la cel mult 20 mm între ele, sau scânduri perforate.
Partea de sus, pe porţiunea de 1,5 m, are pereţii construiţi din scânduri bine
încheiate. Deasupra, coşul prezintă acoperiş cu două scurgeri. Dimensiunile
interioare ale coşului sunt de 15/15 cm. Aşezarea coşurilor de aerisire se face
deasupra şanţului din mijlocul silozului, la 4-5 m de capete şi 3 m distanţă unul de
altul. Uneori, din lipsă de scânduri se folosesc snopi din tulpini de Porumb, Floarea
- soarelui, Stuf, etc. Acestea nu se recomandă, deoarece poate pătrunde apă din
ploaie în siloz, iar aerul cald şi umed cum dă de răceală, iarna se condensează,
aşezându - se pe cartofi, producând putrezirea lor. Pentru aerisirea silozului în
condiţii bune este necesară instalarea unui coş de - a lungul coamei. În vederea
179
efectuării acestei operaţiuni se aşează în primul strat de paie, un stâlp de 10-20 cm
în diametru, care se acoperă cu paie, peste care se pune apoi pământ.
Fig. 80. Macrosiloz cu un canal de ventilaţie.
Prin presiunea pământului, paiele se întăresc în jurul stâlpului, astfel încât scoţând
stâlpul, rămâne un canal prin care circulă aerul şi iese umezeala din interiorul
silozului. Temperatura în interiorul silozului şi şanţurilor (la bază şi spre coamă) se
controlează cu termometre speciale instalate în tuburi sondă.
Tuburile termometrelor, cu dimensiunile de 6 x 6 cm, se instalează odată cu
aşezarea cartofilor. Pentru controlul temperaturii stratului de jos, tubul trebuie să
fie de 2,1 m, iar pentru stratul de sus, de 1,4 m lungime.
Dacă temperatura a scăzut sub 2°C, silozul se va acoperi cu un strat gros de
zăpadă, sau în lipsa zăpezii se foloseşte gunoiul de grajd proaspăt, pleavă, rumeguş,
etc. În cazul când temperatura se ridică peste 8 °C, canalele de aerisire se destupă,
se înlătură din pământ, dezvelindu-se puţin coama silozului şi a şanţului. Dacă
aceste măsuri nu ajută, silozul sau şanţul trebuie desfăcute, când vremea este uscată.
Pentru a feri silozul de inundaţii, se face în jurul lui un şanţ în vederea scurgerii
apei, taluzat, cu următoarele dimensiuni :
 deschiderea la suprafaţa solului = 70 cm ;
 lăţimea la bază = 30 cm ;
 adâncimea = 40 cm ;
 lungimea, în funcţie de cea a silozului.
Odată cu începerea primăverii, şanţul trebuie curăţat de zăpadă.
180
Scoaterea cartofilor din siloz pe timpul iernii, pentru diferite întrebuinţări se
recomandă să se facă în zile mai calde. Scosul se începe de la un capăt şi se astupă
la loc pentru a nu pătrunde frigul şi umezeala.
Când începe să se încălzească afară, pe la jumătatea lunii martie, se trage pământul
de pe siloz, lăsându - se numai un strat subţire.
Îndată ce s - a desfăcut silozul în întregime, cartofii se transportă sub şoproane, se
sortează şi se valorifică (fig. 81).
Fig. 81. Tipuri de silozuri
b. Şanţurile pot fi simple sau sistematice, cu lungimea de obicei 25-30 m.

Acoperirea se face cu paie şi pământ. Se procedează la fel ca şi la silozuri, numai
că, grosimea diferă. Se acoperă mai întâi cu un strat de paie de 50-60 cm şi se lasă
aşa până ce temperatura scade sub 8°C, apoi se acoperă cu pământ 40-50 cm.
În şanţurile sistematice, pe partea de jos a şanţului şi pe toată lungimea lui se sapă
un canal de aerisire de 25 x 25 cm, care se acoperă cu nuiele sau cu un grătar făcut
din şipci. Pe acest canal se aşează coşuri verticale de aerisire, lungi de 1,10 m,
confecţionate din gratii, care ies cu 10 cm deasupra stratului de sus al cartofilor.
Coşurile verticale se aşază pe toată lungimea la intervale de 5 m între ele. La
depozitare, groapa nu se umple în întregime, lăsându - se un loc gol de 20 cm până
la marginea de sus. Deasupra şanţului se aşează nişte grinzi transversale, iar peste
ele se mai pun nişte prăjini. Apoi se acoperă cu un strat de paie de 50 - 60 cm, peste
care se aruncă un strat de pământ de 30 cm.
181
La şanţurile sistematice pentru primenirea aerului, se amenajează coşuri de aerisire,
având dimensiunile 30 x 30 cm, care ies deasupra stratului de pământ cu circa 0,5
m. Aceste coşuri de aerisire (răsuflători) se aşează în dreptul coşurilor de aerisire
interioară şi se pot închide sau deschide oricând, fiind prevăzute în partea de jos cu
un fel de uşiţă. La capătul şanţurilor, dinspre nord se amenajează o scară de intrare
în şanţ. La apropierea gerurilor, această parte a şanţurilor se acoperă cu scânduri
peste care se pun paie şi pământ. Astfel de şanţuri pot fi folosite 4 - 5 ani. Cartofii
destinaţi pentru planarea de vară se recomandă să fie păstraţi în şanţuri amenajate
după cum urmează :
 pregătirea şanţurilor se face cu 15 - 20 zile înainte de recoltare ;
 adâncimea şi lăţimea şanţului este de 1 m ;
 lungimea trebuie să treacă de 20 - 30 m ;
 la fiecare 10 m, trebuie lăsate despărţituri (pereţi de pământ) groase de
30- 35 cm ;
 şanţurile se sapă perechi la 4 m distanţă unul de altul.
Aşezarea cartofilor în şanţuri se face imediat după recoltare. Înainte de aşezare,

fundul şanţului se afânează bine pe o adâncime de 15-20 cm. Tuberculii se aşează
cu atenţie într - un strat peste care se presară pământ şi se netezeşte cu grebla, astfel
ca să acopere cartofii cu 4-5 cm. Se aşează al doilea strat cu tuberculi, peste care se
presară pământ etc., până la nivelul terenului.
Ultimele două straturi de cartofi nu se aşează pe toată lăţimea şanţului, ci până la
distanţa de 15 cm faţă de pereţi. Distanţa de la ultimul strat acoperit până la nivelul
terenului trebuie să fie de 10 cm. Pământul folosit pentru stratificarea tuberculilor
de cartofi trebuie să fie reavăn. Fiecare şanţ este prevăzut cu un termometru. În
cazul păstrării cartofilor în astfel de şanţuri, nu se foloseşte nici un fel de ventilaţie.
Cartofii aşezaţi în şanţ se acoperă cu un strat de pământ de 25 cm. Acoperirea se
face treptat pe măsură ce scade temperatura.
Grosimea învelişului pentru iarnă, trebuie să fie de 60-70 cm. În caz de îngheţuri
şi geruri foarte mari, acesta se completează cu un strat de paie, gros de 25-30 cm.
Nu se recomandă să se încălzească şanţurile cu gunoi de grajd sau paie vechi,
deoarece acest sistem poate duce la stricarea tuberculilor.
Cartofii destinaţi plantărilor de vară, trebuie scoşi din şanţ în prima jumătate a lunii
mai. Dacă nu au început să încolţească sau au început foarte puţin, se aşează pentru
10-12 zile în grămezi de maximum 40 cm grosime, după care se trece la încolţirea
lor. Scoaterea cartofilor se face începând din părţile laterale ale secţiilor şanţurilor.
Odată cu recoltarea şi continuând pe timpul păstrării cartofilor, se recomandă
efectuarea de observaţii privind :
 începutul şi sfârşitul recoltării ;
 condiţii de recoltare ;
 durata păstrării temporare în câmp (dacă a fost cazul).
Pe timpul păstrării în silozuri sau şanţuri se va nota :

 felul terenului ( nisipos, argilos) ;
182
 adâncimea apei freatice ;
 date asupra depozitării şi acoperirii silozului sau şanţului ;
 date asupra stării timpului de depozitare ;
 controlul starii cartofilor în silozuri sau şanţuri ;
 data primului ger ;
 căderea primei brume ;
 condiţiile de iarnă (blândă, viscol, zăpadă multă) ;
 declanşarea încălzirii ;
 lucrări efectuate în siloz : (îndepărtarea zăpezii, subţierea stratului de
pământ) ;
 data desfacerii silozului sau şanţurilor ;
 observaţii asupra stării cartofilor în momentul descoperirii silozului
(bună, satisfăcătoare, mucegai, etc.) ;
 observaţii generale asupra păstrării cartofilor.
C. Păstrarea cartofilor sub formă murată
Această metodă se pretează pentru cartofii destinaţi furajării animalelor şi

prelucrării industriale. Metoda prezintă următoarele avantaje :
 reduce pierderile de păstrare de la 6-12 %, la 1-2 % ;
 face posibilă conservarea cartofilor degeraţi, tăiaţi şi a celor mici şi
nematuri ;
 prelungeşte timpul de utilizare a cartofilor pentru industrie şi furajarea
animalelor ;
 randamentul tehnologic se măreşte ;
 cartofii muraţi sunt consumaţi cu plăcere de către animale.
În vederea punerii la murat, cartofii se spală, se mărunţesc şi apoi se opăresc cu
vapori de apă, timp de 20-25 minute. Cartofii opăriţi se toarnă în siloz şi se îndeasă
bine pentru eliminarea aerului.
Dimensiunile silozului : 2 m adâncime, din care 0,5-1 m deasupra nivelului solului
; 10-15 m lăţime, iar lungimea după necesitate. Pereţii silozului se construiesc din
: beton, cărămidă cu tencuială din ciment.
Umplerea unui siloz este recomandabil să se facă într - o singură zi, pentru a nu se
oxida tuberculii. După umplere se acoperă cu un strat de paie de 10-15 cm, peste
care se adaugă 40 cm pământ.
Se pot pune la murat şi cartofi nefierţi, care se spală bine şi se toacă cu tocătoarea
pentru sfeclă. La scoaterea cartofilor din siloz se are în vedere ca, suprafaţa expusă
aerului să fie cât mai mică. Pentru aceasta, silozul se descoperă începând de la unul
din capete, pe măsura consumului, iar stratul de cartofi se taie vertical.
D. Păstrarea sub formă uscată.

Cartofii se taie sub formă de tăiţei şi apoi se usucă.
183
II. Păstrarea tuberculilor de Topinambur.
În cantităţi mici se pot păstra în pivniţe, stratificaţi în nisip reavăn, cu condiţia ca

temperatura interioară să nu depăşească 4-6°C.
Colectivul disciplinei de fitotehnie de la Facultatea de Agricultură, Universitatea
din Craiova, la experienţele cu Topinambur efectuate la ferma didactică
Tâmbureşti, (pe nisipuri) şi la Işalniţa (pe cenuşa de termocentrală) a executat în
toţi anii, recoltarea tuberculilor primăvara. Cu această ocazie s-a constatat că,
tuberculii nerecoltaţi toamna nu - şi pierd calitatea, nu degeră, nu se strică.
Pe baza acestor observaţii se poate spune că, Topinamburul poate fi recoltat tot
timpul iernii când lipseşte zăpada şi folosit în hrana animalelor, iar primăvara se
poate începe recoltarea imediat ce s - a topit zăpada, deoarece accesul pe nisipuri
nu constituie o problemă chiar după o ploaie, iar cheltuielile cu păstrarea se exclud.
III. Păstrarea Sfeclei
La păstrarea Sfeclei pentru zahăr se distinge : depozitarea sfeclei în staţii de recepţie

şi păstrarea în silozuri până la prelucrare.
 depozitarea în staţii de recepţie se face până în momentul transportării
la fabricile de zahăr.
Pentru a se reduce pierderile în greutate şi în zahăr, se recomandă ca sfecla să se
aşeze în stive de diferite mărimi, care variază după cantitatea ce se recepţionează şi
după capacitatea de conservare a sfeclei. Stiva va avea o formă trapezoidală cu
înălţimea de cca. 2 m.
Se recomandă ca stiva să nu fie prea lungă şi prea înaltă, deoarece din cauza
presiunii, sfecla se încălzeşte, temperatura ridicată favorizează apariţia bolilor
criptogamice, iar datorită fermentului invertază, formează zahărul invertit care se
opune la cristalizare.
Locul unde se aşează stiva, se curăţă bine şi se prăfuieşte cu var nestins 2.000 kg/ha.
 În silozuri se păstrează sfecla, care urmează a fi prelucrată în perioada
când în aer scade temperatura sub 0°C, pentru că prin îngheţ se produce
alterarea sfeclelor şi deprecierea lor calitativă.
Pentru a lucra organizat, se va stabili din timp terenul unde se va depozita., ţinându
- se cont de cantitatea de sfeclă ce urmează a fi recoltată. Acel teren trebuie să fie
plan şi permeabil.
Fixarea dimensiunilor silozului se face ţinând seama de starea sfeclei, condiţiile
climatice, precum şi de momentul când se face însilozarea. Cele mai obişnuite
silozuri de conservare a sfeclei sunt :
Silozul trapezoidal (fig.82), cu o înclinare a părţilor laterale de 45 grade.

Acesta prezintă o capacitate mare de aerisire (pentru că nu se acoperă cu pământ la
partea superioară, ci cu rogojini), însă în timpul iernii, sfecla este expusă îngheţului,
dacă nu se iau măsurile necesare de protecţie.
184
Se recomandă să se folosească pentru sfecla care se recoltează devreme şi se
conservă pe o perioadă scurtă de timp.
Acest tip de siloz prezintă o capacitate mare de depozitare, pentru că înălţimea la
bază este de peste 12 m, la coamă de până la 7 m, iar înălţimea de 2,5 m, sau mai
mare, dacă depozitarea se face mecanic şi se foloseşte aerisirea artificială.
Silozul prismatic (fig.83), are o capacitate mai mică de aerisire şi de depozitare

comparativ cu primul tip. În interior se obţine o temperatură mai mare.
Din această cauză se recomandă să se folosească pentru sfecla ce se recoltează
târziu şi care este rezervată pentru conservare îndelungată. În acest siloz, variaţiile
de temperatură sunt mici de 2-4°C., comparativ cu primul sistem unde variaţiile de
temperatură sunt de 5-22° C.
Pentru a constata pierderile în zahăr ale sfeclei şi în greutate, pe timpul păstrării se
fac anumite determinări la începutul depozitării şi în momentul când sfecla trece la
prelucrare. Pentru executarea acestor determinări se iau probe de 50 sfecle, la 10
vagoane, probele se pun în saci gudronaţi şi se aşează în silozurile respective.
Sacul şi sfecla se cântăresc separat. Din sfecla care se pune în saci se ia o probă
care se duce imediat spre analiză şi se fac următoarele determinări :
 greutatea probei şi numărul sfeclelor luate pentru analiză ;
 conţinutul în apă al sfeclei ;
 conţinutul în zahăr al sfeclei ;
 conţinutul în substanţă uscată (determinate cu etuva şi refractometrul) ;
 conţinutul în zahăr invertit, azot vătămător, rafinoză, cenuşă (separat şi
compoziţia chimică) ;
 coeficientul procentual al zemii sfeclei ;
 conţinutul în zahăr al zemii ;
 conţinutul în substanţă uscată al zemii ;
Pentru toate determinările se recoltează probe de la toate sfeclele, se amestecă şi se
face o probă medie.
În momentul când se desfac silozurile, sacii cu sfeclă se cântăresc separat, sacii şi
sfecla şi se fac determinările arătate mai sus.
Fig. 82. Siloz trapezoidal pentru păstrarea Sfeclei pentru zahăr

a – şanţ pentru scurgerea apei ; b – interval de 35 cm pentru circulat ;
c – pământ (la bază 50 cm, la coamă 25 – 30 cm) ; d – primul rând de sfeclă
185
aşezat colet la colet ; e – rogojini.
Fig. 83. Siloz prismatic pentru păstrarea Sfeclei pentru zahăr:

a – şanţ pentru scurgerea apei ; b – interval de 35 cm pentru circulat ;
c – pământ (la bază 50 cm, la coamă 25 – 30 cm) ; d – primul rând de sfeclă
aşezat colet la colet ; e – snopi de coceni.
Pentru a se indica pierderile totale în greutate şi în zahăr, se efectuează următoarele

calcule :
 Greutatea probei pusă în sac = 50,5 kg ;
 Greutatea probei la sfârşitul conservării = 49,3 kg ;
186
 Procentul de zahăr la început = 16 ;
 Procentul de zahăr la sfârşit = 15,2 ;
 Perioada de conservare = 100 zile ;
 Pierderea în greutate = 50,5 - 49,3 = 1,2 kg.
1, 2  100
 2,37 %
50,5
50,5  16
La cantitatea de sfeclă de 50,5 kg, cantitatea de zahăr a fost  8,08 kg iar
100
49,3  15,2
după conservare  7,49 kg
100
Deci prin conservarea sfeclei s - a pierdut : 8,08 - 7,49 = 0,59 kg zahăr sau
0,59  100
 1,1 %
50,5
Cum sfecla s - a conservat timp de 100 zile, pierderile medii în zahăr, în 24 ore sunt
: de 1,1 : 100 = 0,011 %.
IV. Păstrarea semincerilor de Sfeclă
Semincerii după recoltare, se însilozează pe terenul unde au vegetat sau mai bine
pe terenul unde vrem să - i plantăm în anul viitor. Aceasta, deoarece primăvara,
forţa de muncă şi atelajele sunt imobilizate în alte lucrări şi astfel se produce
deshidratarea, se întârzie cu transportul la locul de plantat şi deci cu plantatul, ceea
ce se răsfrânge asupra producţiei de sămânţă şi asupra calităţii acestora.
Aşezarea semincerilor în şanţuri sau în silozuri se face cu capul (coletul) către în
afară, după ce în prealabil au fost sortaţi.
După fiecare strat de seminceri se pune un strat de pământ de 3-4 cm grosime (la
aşezarea în şanţuri) şi se continuă astfel până la 16-20 cm sub nivelul solului, după
care se pune pământul până la înălţimea de 30-35 cm deasupra nivelului
pământului.
În urma experienţelor executate în ţara noastră se recomandă silozurile la suprafaţa
pământului, pentru Banat, iar pentru regiunile unde temperatura din timpul iernii
scade foarte mult, silozurile să fie semiîngropate. Şi la silozuri se poate pune
pământ între seminceri, deoarece se păstrează mai bine.
Dimensiunile silozului pentru seminceri, recomandate pe bază de experienţe sunt :
lăţimea 0,6-1,00 m, înălţimea 0,5- 0,8 m, lumgimea după nevoie.
Silozurile se acoperă cu un strat de pământ de 25-40 cm grosime, peste care în
regiunile cu geruri mari se mai adaugă un strat de 30 cm înainte de sosirea acestora.
Nu se recomandă ca silozurile să fie prevăzute cu aerisire, deoarece într - un climat
schimbător (ca la noi) riscăm ca semincerii să îngheţe sau să se strice în jurul
187
aerisoarelor.Temperatura în aceste silozuri se va controla de două ori pe săptămână
şi trebuie menţinută între 0,5°C şi 5°C.
Primăvara când se încălzeşte, stratul de pământ se subţiază la 20 cm sau mai mult.
V. Păstrarea Sfeclei furajere.
În cazul Sfeclei furajere se folosesc silozuri mult mai mici comparativ cu cele de
la Sfecla pentru zahăr, deoarece are un conţinut mai ridicat în apă şi este expusă
mai uşor alterării.
Lăţimea silozului la bază poate fi 1,5-2,5 m, înălţimea de 2 m, latura având un unghi
de pantă de 60-70 grade, iar prin clădirea sfeclelor de pe margini lungimea poate
fi de 20-30 m.
Acoperirea se face direct cu pământ, lăsându - se coama descoperită, peste care se
pun coceni sau paie până ce temperatura scade la -5° C. Cînd s - a înregistrat această
valoare, silozul se acoperă complet cu 25-30 cm pământ.
Supravegherea pe timpul păstrării se face ca şi la celelalte silozuri, urmând ca
temperatura să se menţină între 1- 4° C.
VI. Păstrarea Cicorii
Rădăcinile de Cicoare se păstrează până la prelucrare în siloz. Pentru a

preântâmpina pierderile prea mari, silozurile sunt înguste, cu lăţimea la bază de cca.
1 m, iar înălţimea de 0,75-1 m. Ele se acoperă imediat ca şi silozurile pentru sfeclă.
Temperatura în siloz se controlează periodic şi se menţine între 0,5 şi 5°C.
188
CAPITOLUL VI
PLANTE NARCOTICE
TUTUNUL
Rădăcina : pivotantă, pătrunde la 1,5-2 m adâncime. Din aceasta pornesc mai
multe rădăcini secundare puternic ramificate, care se găsesc în stratul superficial al
solului.
Tulpina : rotundă în secţiune şi ramificată la partea superioară. Înălţimea variază
între 80-300 cm, în funcţie de specie, varietate, soi. În faza tânără este plină cu
măduvă, iar când se usucă devine fistuloasă.
Frunzele : simple, mari, sesile, mai rar peţiolate (Nicotiana rustica L.).
Peţiolul aripat - decurent. Aripioarele se alungesc mai mult sau mai puţin.
Lungimea frunzelor poate fi de 4-5 cm, până la 100 cm, în funcţie de soi şi poziţia
pe tulpină. La început sunt mai mici, cresc spre mijlocul plantei şi se reduc spre
vârf. Forma limbului poate fi : ovală, obovată, lanceolată sau eliptică, eventual o
combinaţie a acestora, caracter după care se recunosc soiurile de Tutun.
Atât frunzele cât şi tulpinile Tutunului sunt acoperite cu peri glandulari lungi sau
scurţi, care secretă substanţe răşinoase, lipicioase, neplăcut mirositoare şi cu gust
amar. Pe frunze se găsesc şi peri neglandulari. Suprafaţa frunzelor poate fi netedă,
încreţită sau ondulată. Numărul frunzelor pe o plantă este variabil 16-20. Nervurile
frunzelor cu cât sunt mai puţin pronunţate, cu atât Tutunul este mai apreciat.
Nervura principală poate reprezenta 15-30 % din greutatea totală a frunzelor,
aceasta depinde de soi şi condiţiile de cultură.
Culoarea frunzelor poate fi : verde - închis, verde - deschis, iar după uscare galbenă
până la brun - închis. Prin fermentare se poate corecta culoarea şi gustul..
Numărul de stomate pe mm2 de frunză, variază în funcţie de soi. Soiurile cu celule
epidermice mici au număr mare de stomate.
Florile : grupate într-o inflorescenţă de forma unui ciorchine cimos terminal
(racem) şi organizate pe tipul 5; caliciul gamosepal şi persistent; corola
campanulată, albă, roz sau roşie ; androceul format din 5 stamine lipite pe partea
inferioară a tubului corolei ; ovarul superior bilocular şi înconjurat la bază de un
inel de glande nectarifere ; stilul cu un stigmat bilobat (fig.84).
Polenul are cca. 32 microni în diametru. Fecundarea predominant autogamă, fiind
frecventă şi alogamia.
189
Fig. 84. Structura organelor generative la Tutun.
Fructul : capsulă biloculară, oval - eliptică, acoperită de caliciul persistent, de

culoare brună la maturitate. Într - o capsulă se găsesc 2000 - 4000 seminţe.
Seminţele : mici, de culoare cafenie - deschisă sau roşcată, oval - reniforme, cu o
reţea bogată de striaţiuni. La microscop apar un fel de celule cu fondul lucios.
Seminţele de Tutun au MMB = 71-102 mg, conţin 37-40 % grăsimi, comestibile,
deoarece seminţele de Tutun nu conţin nicotină.
SISTEMATICA. Tutunul face parte din familia Solanaceae, genul Nicotiana.
Cuprinde mai multe specii, dintre care: N. rustica L. şi N. tabacum L. cu importanţă
pentru cultură.
Nicotiana rustica L., se caracterizează prin următoarele :
Tulpina : înălţimea de cel mult 100 cm, netedă, ramificată de la bază, acoperită cu
peri albi, mai puţin glanduloşi decât la N. Tabacum L.
Frunzele : peţiolate, cu peţioli lungi de 5 cm, ovate, scurt şi dens păroase, cu vârful
mai mult sau mai puţin rotunjit şi cu marginile întregi, lungi de 20 cm şi late de 15
cm, adeseori cordate la bază, cu nervura mediană groasă.
Inflorescenţa : cu flori mai mici decât la N. Tabacum L., gălbui, cu caliciul
campanulat, prevăzut cu 5 dinţi inegali. Tubul corolei, cilindric, la bază puţin
umflat, aproximativ de două ori mai lung decât caliciul. Laciniile corolei rotunjite
la vârf. Staminele în număr de 5, cu antere galbene sau verzui, alungit - ovate.
Ovarul, rotund - ovat, puţin comprimat lateral. Stigmatul capitat, bifid, cu stil
filamentos.
Fructul : capsulă rotund - ovoidă, cu seminţe mici, ovoidale, brune, cu suprafaţa
reticulată.
190
Seminţele : mai mari decât la Nicotiana tabacum L., şi de culoare violacee. MMB
= 180 - 250 mg.
Specia N. Tabacum L., Tutunul comun, cuprinde următoarele varietăţi mai
importante, după C. Comes :
 var. havanesis (Tutunul havanez) - cu frunzele eliptice, inserate în
unghi aproape drept cu tulpina şi prezintă o urechiuşă la bază ;
 var. braziliensis - cu frunze aproape triunghiulare (lungi şi înguste) ;
 var. virginica - cu frunze oval - ascuţite, iar nervurile secundare
formează cu nervura principală un unghi ascuţit ;
 var. macrophylla (Tutunul de Maryland) - cu frunze oval - alungite,
lărgite spre vârf, cu urechiuşe dezvoltate. Nervurile secundare
fac unghi drept cu nervura principală ;
 var. fructicosa - cu frunze scurt - peţiolate, ovale, ascuţite spre vârf.
Sunt cele mai bogate în nicotină.
Varietăţile descrise nu se mai găsesc în stare pură decât foarte rar.
Clasificarea Tutunului după destinaţia produsului :
 tutunuri pentru ţigarete (fumul acid) ;
 tutunuri pentru pipă ;
 tutunuri pentru ţigări de foi (fumul alcalin).
Soiurile de Tutun cultivate în ţara noastră aparţin celor cinci tipuri în care sunt
grupate tutunurile pe plan mondial şi se deosebesc după mai multe caractere
(tabelul 35).
Djebel 123
Soiul de Tutun de tip oriental Djebel 123 a fost creat la S.C.C.C.I.T. Bucureşti.
Caractere morfologice. Înălţimea plantei = 120 cm. Sogoma plantei este cilindrică
uşor elipsoidală. Numărul mediu de frunze pe plantă = 34 - 36. Frunzele au forma
eliptică, cu vârf ascuţit şi suprafaţa uşor încreţită, baza strânsă, auricolele mici, cu
decurenţe inegale şi orientarea frunzelor oblic - verticală. Dimensiunile frunzei
mijlocii = 18 - 22/11 cm. Inflorescenţa este strânsă, sferică, corola roză, cu lobii
corolini detaşaţi.
Ghimpaţi 55
Soiul de Tutun de tip semioriental Ghimpaţi 55 a fost creat la S.C.C.C.I.T.

Bucureşti.
Caractere morfologice. Înălţimea plantei = 145–150 cm. Sogoma plantei este
cilindrică. Numărul mediu de frunze pe plantă = 26-28. Frunzele au forma eliptică,
cu vârf slab - ascuţit şi suprafaţa netedă sau uşor încreţită, baza strânsă, auricolele
cu decurenţe mici, ondulate, inegale şi orientarea frunzelor oblic - verticală.
Dimensiunile frunzei mijlocii = 25 - 28/16 - 18 cm.
Inflorescenţa este sferică, corola roză, cu lobii corolini detaşaţi.
191
Banat 13
Soiul de Tutun de tip BURLEY Banat 13 a fost creat la S.C.C.C.I.T. Bucureşti.

Caractere morfologice. Înălţimea plantei = 170 – 190 cm. Sogoma plantei este
ovoidală. Numărul mediu de frunze pe plantă = 26 - 28. Frunzele au forma ovală,
cu vârf acuminat şi suprafaţa lucitoare, încreţită, la maturitate bulbucată, baza
rotundă, auricolele mici, încreţite, semiamplexicaule şi orientarea frunzelor
orizontal - oblică. Dimensiunile frunzei mijlocii = 40 - 45/28 cm. Inflorescenţa este
sferică, corola roz - pal - alburiu, cu lobii corolini nedetaşaţi.
Virginia 177
Soiul de Tutun Virginia 177 a fost creat la S.C.C.C.I.T. Bucureşti.

Caractere morfologice. Planta este de înălţime mică spre medie, de formă conică,
cu număr mediu de frunze. Nu prezintă lăstari. Frunza (fără auricule) este lungă, cu
unghiul de inserţie potrivit de ascuţit. Lăţimea foii este medie. Frunza este de formă
eliptică, culoare verde - gălbuie, iar cea a nervurii pe partea inferioară, albicioasă
- verzuie. Floarea de culoare roz - mediu, este de lungime medie, cu diametrul
corolei mare, cu stamine fertile şi lungimea pistilului faţă de stamine mai scurtă.
Inflorescenţa aşezată în afara frunzelor din vârf, este de formă conic - răsturnată.
Modul de maturare al frunzei este prin pete.
Insuşiri fiziologice. Soiul de Tutun Virginia 177 are perioada de vegetaţie, de la
plantat la maturitatea foii din vârf, de 115 zile. Soiul este rezistent la VMT, tolerant
la PVY şi mana Tutunului.
Potenţialul de producţie al soiului Virginia 177 este de 3.800 kg/ha tutun uscat.
Conţinutul în zaharuri este 22,3 %. Conţinutul în nicotină este mai mic decât la
Virginia 180. Soiul se poate cultiva în zona favorabilă acestui tip de Tutun.
Virginia 207
Soiul de Tutun Virginia 207 a fost creat la S.C.C.C.I.T. Bucureşti.

Caractere morfologice. Planta are înălţimea de 180 - 200 cm, dreaptă, rotundă,
viguroasă, formată din internoduri scurte, verde - deschis, uşor pubescente. Frunza
este de formă eliptic - lanceolată, culoare verde - gălbuie. Floarile de culoare roz -
intens, grupate în inflorescenţă de tip racem.
Insuşiri fiziologice. Soiul de Tutun Virginia 207 are perioada de vegetaţie, de la
plantat la maturitatea foii din vârf, de 129 zile. Soiul este rezistent la VMT, tolerant
la mana Tutunului şi atacul virusului Y.
Potenţialul de producţie al soiului Virginia 207 este de 2.500 kg/ha tutun uscat.
Conţinutul în zaharuri este de 15 %, în albumine de 5,7 %, iar în nicotină de 1,5%
Soiul se poate cultiva în zona favorabilă acestui tip de Tutun.
192
Tabelul 35
TUTUN - Nicotiana tabacum L.
Denumirea Menţină- Anul Anul Comercializa Observaţii

soiului torul înregistră- reînscrierii -re până la
soiului rii (radierii)
Bărăgan 132 1086 1984 Radiat 30.06.2011 MC

30.06.2008
Bărăgan 185 1086 2000 Radiat 30.06.2012 MC
31.12.2009
Burley 194 1086 2001 B
Burley 196 1086 2003 B
Burley 224 1086 1998 Radiat 30.06.2010 B
31.12.2007
Burley 235 1086 1990 2006 B
Djebel 123 1086 1973 Radiat 30.06.2012 O
31.12.2009
Djebel 143 1086 1999 Radiat 30.06.2011 O
31.12.2008
Djebel 252 1086 1994 Radiat 30.06.2012 O
31.12.2009
Ghimpaţi 55 1086 1976 Radiat 30.06.2011 SO
30.06.2008
Ghimpaţi 111 1086 2000 Radiat 30.06.2012 SO
31.12.2009
Molovata 94 1086 1983 Radiat 30.06.2011 O
30.06.2008
Molovata 155 1086 2001 O
Tennessee 86 1086 1996 2006 B
Virginia 177 1086 2004 V
Virginia 180 1086 1998 Radiat 30.06.2010 V
31.12.2007
Virginia 196 1086 1990 2006 V
193
Calculul suprafeţei de răsadniţă necesară pentru plantarea unui
hectar de Tutun, la diferite soiuri.
Suprafaţa de răsadniţă pentru plantarea unui hectar de Tutun se calculează ţinând

seama de :
A - numărul de fire de răsad normal dezvoltate, ce se poate obţine pe un
metru pătrat de răsadniţă ;
B - desimea plantelor în câmp, la unitatea de suprafaţă, pentru fiecare soi de
tutun în parte ;
C - tipul răsadniţei (când pentru producerea răsadului folosim răsadniţe reci,
se măreşte suprafaţa cu 10 - 20 m2 /ha).
Este cunoscut că, pentru creşterea normală a răsadului de Tutun este necesar un
spaţiu de 4 cm2. Pe un m2 se pot obţine 2.500 fire de răsad. Se admite totuşi că din
cele 2.500 numai 2.000 pot fi plantate, restul de 500 fiind subdezvoltate, pipernicite
sau întârziate, se rup cu ocazia scosului din răsadniţă sau al transportului etc.
Desimea plantelor de Tutun în câmp variază în funcţie de soi (tabelul 36).
Tabelul 36
Distanţa de plantare, necesarul de plante/ha şi suprafaţa de răsadniţă de

Tutun
Suprafaţa de
Distanţa de răsadniţă
Tipul de Tutun plantare Plante necesare/ ha necesară
(cm) (m2./ha)
Tipul oriental 40/12 250.000 125
Tipul oriental 40/15 200.000 100
Tipul semioriental 50/25 95.000 47
Tipul Virginia 60/40 49.000 25
Tipul Burley 60/40 49.000 25
Tipul mare consum 60/35 54.750 28
Exemplu pentru soiul Molovata :

Dacă admitem că se plantează la 40 x 15 cm, rezultă că suprafaţa de nutriţie a unei
plante va fi de 600 cm2, adică pe m2 se vor găsi 16 -17 plante.
(10.000 : 600 = 16,6 plante). Considerând 17 plante la m2, la hectar vor fi 170.000
plante. Impărţind numărul de plante stabilit la hectar, la numărul maxim de fire de
răsad ce se poate obţine pe m2 răsadniţă, obţinem suprafaţa de răsadniţă necesară
pentru un hectar de Tutun din soiul considerat (170.000 : 2.000 = 85 m2). La
suprafaţa de răsadniţă aflată prin calcul, se adaugă necesarul pentru completarea
golurilor care apar după plantare, 10- 15 % . Dacă la 100 plante sunt necesare în
plus 15 fire răsad, la 170.000 vor fi necesare……….x fire răsad.
194
170.000  15
x  25.500 adică 25.500 : 2.000 = 12,75 m2
100
Deci în cazul prezentat va fi necesară o suprafaţă de 85 m2 + 12,75 m2 = 97,75 m2
răsadniţă pentru fiecare hectar de Tutun.
EVALUAREA RECOLTEI LA TUTUN

Recoltarea frunzelor (foilor) de Tutun se face eşalonat, pe măsură ce ating
maturitatea tehnologică (6-7 reprize).
Evaluarea recoltei se face înainte de ultima recoltare. Pentru aceasta se determină
lungimea totală a rândurilor la hectar (10.000: distanţa dintre rânduri), se aleg 30 -
50 rânduri, de pe care se recoltează frunzele pe distanţa de 5 m.
Greutatea recoltei la 1 m este egală cu greutatea frunzelor, recalculată la starea
uscată, raportată la numărul metrilor de pe care s - au recoltat frunzele.
Recolta parţială la ultima recoltare este egală cu produsul dintre greutatea recoltei
pe 1 m şi lungimea totală a rândurilor la ha, în metri.
Stabilirea recoltei totale la hectar se face prin însumarea rezultatelor obţinute la
fiecare cules. În acest scop se cântăresc 5-6 şiruri de Tutun de la fiecare recoltă şi
se stabileşte greutatea medie a unui şir. Produsul dintre greutatea medie a unui şir
de Tutun şi numărul acestora reprezintă recolta la fiecare cules.
Prin însumarea recoltelor de la fiecare cules cu ultima, rezultă recolta totală la
hectar.La evaluarea recoltei frunzelor de Tutun, este bine dacă se stabileşte şi
calitatea acestora în funcţie de normele în vigoare.
195
CAPITOLUL VII
PLANTE AROMATICE ŞI OLEO - ETERICE
HAMEIUL
Plantă vivace, dioică, cu rizom puternic, putând să trăiască până la 100 ani.
În cultură se menţine 20-50 ani.
Rădăcina : puternică, pronunţat ramificată, pătrunde în sol până la 2-4 m, cu
grosimea până la 8 cm. Din butuc (tulpina subterană) se dezvoltă numeroase tulpini
adventive, mai ales în anii umezi.
Tulpina : din butuc se formează mai multe tulpini aeriene, volubile (coarde), lungi
de 2-10 m, groase de 1 cm, unghiulare, cu 6 muchii, de culoare verzuie, roşiatică
sau violacee, formate din noduri şi internoduri fistuloase, acoperite cu peri aspri,
recurbaţi în formă de cârlige, care înlesnesc căţărarea pe suporţi. Perii pot fi simpli
sau bifurcaţi. Răsucirea pe suporţi se face în sensul acelor de ceasornic. Tulpinile
aeriene sunt puţin ramificate. Ramificaţiile pornesc de sub inserţia peţiolilor şi nu
din axilele frunzelor.
Frunzele : opuse câte două, 3 - 5 lobate, cordate la bază, peţiolate, stipelate, mari,
cu margini crenat - dinţate, dinţii purtând la vârf câte un scurt mucron, cu nervaţiune
palmată. Peţiolii frunzelor, de mai multe ori răsuciţi spre punctul de inserţie de pe
tulpină, plini în interior. Frunzele păroase pe partea inferioară, de culoare verde-
deschis şi glabre pe pagina superioară. Stipelele verzi, membranoase, opuse,
străbătute de nervuri verzi - închis, acute, adeseori despicate la vârf.
Inflorescenţa : Hameiul este plantă unisexuat - dioică, rar monoică (fig.85) În
cultură se lasă numai indivizi femeli, rar se lasă şi câţiva indivizi masculi. Florile
mascule grupate în cime axilare, racemiforme, lungi de cca. 80-100 cm, formate
dintr - un periant cu 5 diviziuni petaloide, de culoare albă sau galben - verzuie şi
din 5 stamine scurt pedicelate, aşezate în faţa diviziunilor periantului. Anterele,
erecte, galbene, glanduloase, mai lungi decât periantul. Inflorescenţele femele
(conurile) sunt amenţi axilari, pedunculaţi, formaţi dintr -un număr mare de bractee
(fig.86). Periantul florilor femele mai mult sau mai puţin rudimentar, glandulos.
Ovar unilocular, uniovular, cu 2 stigmate filiforme, pufoase. Stilul absent. La baza
bracteelor se găsesc peri glandulari secretori de lupulină (praf galben auriu),
formată din substanţe amare, răşini şi uleiuri volatile. Conţinutul în lupulină al
florilor femele este de 10,2-10,8 %. Polenizarea este alogamă, anemofilă, dar
determină pierderea calităţii tehnologice a conurilor femele.
Fructul : nuculă, ovală, galbenă - cenuşie, înconjurată de periantul membranaceu.
Embrionul în formă de spirală.
196
Fig.85. Inflorescenţa la Hamei şi structura florilor
Fig. 86. Conuri de Hamei.
197
SISTEMATICA. Hameiul face parte din familia Cannabaceae Lindl., genul
Humulus, cu două specii : H. japonicus, Sieb. Et. Zuc. şi H. lupulus L.
 Humulus japonicus Sieb, et Zuc., Hameiul japonez, plantă anuală cu
ritm rapid de creştere, se înmulţeşte prin seminţe şi este utilizat mai ales
în scop ornamental.
 Humulus lupulus L., Hameiul european, cu forme cultivate şi spontane,
plantă perenă, cu caracterele morfologice prezentate.
Soiurile cultivate (tabelul 37) se deosebesc după :
 forma, mărimea şi culoarea lăstarilor ;
 forma, mărimea şi calitatea conurilor ;
 perioada de vegetaţie ;
 productivitatea ;
 rezistenţa la mană.
După culoarea lăstarilor deosebim :

 Hameiul cu lăstari roşii, la care coardele (curpenii) sunt de culoare
roşiatică, cu conuri galben - aurii, dese şi bogate în lupulină, de calitate
superioară. Din această grupă fac parte soiuri timpurii şi semitimpurii,
productive ca : Zatec, Bourgogne.
 Hameiul cu lăstari verzi, la care conurile sunt mici, laxe, slab aromate şi
de calitate inferioară. Cuprinde soiuri târzii, productive, dar de calitate
inferioară, aşa cum sunt : Huller Bittever şi Bremer´s Golden.
 Hameiul cu lăstari violeţi : Northern Brewer.
 Hameiul cu lăstari intermediari : Sighişoara.
Tabelul 37
SOIURI DE HAMEI - Humulus lupulus L.
Denumirea Menţinătorul Anul Anul Obs.

soiului înregistrării reînscrierii Grupa
(radierii)
Aroma 1004 1984 2006 aromat
Hüller 1004 1977 2009 aromat
Bitterer
Brewers 1004 1989 2009 amar
Gold
Productiv 1004 1989 2009 amar
Superalfa de 1004 2005 amar
Cluj
Transilvania 1004 1984 2006 amar
198
Determinarea calităţii conurilor de Hamei
Pentru această determinare se recoltează 100 conuri şi se apreciază, după uscare,

următoarele însuşiri :
 umiditatea ;
 forma, culoarea ;
 luciul, aroma ;
 fineţea bracteelor ;
 ondulaţiile rahisului conului ;
 cantitatea şi calitatea lupulinei etc.
Aprecierile se fac organoleptic, pe hârtie albastră.
Se apreciază conurile, în ansamblul lor, după mărime şi formă.
 Conurile de calitate superioară au lungimea de 2,5 - 3,5 cm, lăţimea
1,5-2,0 cm, sunt bine strânse la maturitate.
 Culoarea galben - aurie sau galben - roşiatică indică conuri de calitate
superioară, iar culoarea verzuie indică o recoltare prematură sau
păstrare necorespunzătoare. Alte culori denotă o recoltare târzie, peste
perioada optimă de recoltare.
 Luciul mătăsos indică o calitate superioară, iar lipsa acestei însuşiri
explică învechirea materialului analizat sau o păstrare
necorespunzătoare.
 Numărul bracteelor şi fineţea lor sunt strâns corelate cu cantitatea de
lupulină astfel : cu cât numărul acestora este mai mare şi sunt mai fine
cu atât acestea au mai multe glande secretoare de lupulină, iar
pierderile de lupulină prin transport sunt mai mici.
 Conurile cu ax fin, subţire şi cu numeroase ondulaţii, evidenţiază o
calitate superioară.
 Aroma conurilor se cere să fie plăcută şi aceasta se apreciază după
substanţele chimice conţinute, în special uleiurile eterice şi răşinile.
Conurile cu miros de : usturoi, mucegai, fân sunt considerate
necorespunzătoare.
 Culoarea lupulinei ne dă indicaţii asupra cantităţii acesteia.
Se examinează culoarea lupulinei cu lupa, la lumina zilei şi se dau
calificative :
 bogat = galben - auriu ;
 mulţumitor de bogat = galben - deschis ;
 satisfăcător de bogat = roşcată ;
 sărac = brună.
 Umiditatea maximă admisă este de 13 % şi se apreciază după îndoirea
axului şi pedunculului conurilor.
Când prin îndoire se rup uşor, înseamnă că sunt prea uscate, iar dacă nu
se rup deloc sunt prea umede.
199
ANASONUL
Răsărirea : epigeică, cu cotiledoane oblong - lanceolate, glabre, cu margini întregi
şi vârf obtuz şi cu o nervură mediană bine pronunţată. Axa hipocotilă glabră roşcată.
Rădăcina : subţire, fusiformă, albă, cu numeroase ramificaţii..
Tulpina : erectă, înaltă de 60 cm, brăzdată, plină în interior, ramificată numai în
partea superioară, acoperită cu peri scurţi şi deşi, albi.
Frunza : primară, cordat - orbiculară, cu margini profund-crestate, lung -peţiolată.
Crestele frunzei primare şi peţiolul scurt- ciliat, pubescente.
Primele 3 - 4 frunze au aceeaşi structură şi sunt inserate foarte apropiat pe tulpină.
Frunzele inferioare 2-3 alterne, întregi, ovate, lungi peţiolate, cu margini dinţate.
Cele mijlocii cu foliole ovat-sectate, divizate, iar cele superioare sesile, 2-3 penat -
sectate, cu foliole liniar - lanceolate.
Inflorescenţa : umbelă compusă, fără involucru sau cu un involucru alcătuit din
foiţe liniare, puţine. Involucelul format din mai multe foiţe filiforme.
Umbelulele compuse din flori organizate pe tipul 5, cu petale albe, răsucite, cu
vârful spre interior. Caliciul verde - păros.
Înfloritul începe cu inflorescenţa principală din vârful axei şi se continuă cu cele
laterale, de sus în jos.
Fructul : diachenă (dicariopsă) ovoidal - piriformă (fig.87), lung de 2-3 mm, lat de
1,5 mm, gros de 1 mm, de culoare gri, cu suprafaţa setos - păroasă. Fiecare achenă
prezintă 5 coaste, dintre care patru proeminente. Fructele aromate cu gust dulceag.
MMB = 2 - 3,5 g ; MH = 33 - 40 kg.
Pe o plantă se formează 975 - 1.170 fructe.
Fig. 87. Inflorescenţă, floare, fruct, sămânţă.

SISTEMATICA. Anasonul face parte din familia Apiaceae (Umbeliferae), genul
Pimpinella, specia P. anisum L., cu populaţia locală De Crângu.
200
CHIMIONUL
Plantă bienală, erbacee.
Răsărirea : epigeică, cu cotiledoane lungi, liniare, glabre cu o nervură mediană
pronunţată pe partea inferioară. În momentul răsăritului, pericarpul fructului
rămâne suspendat în vârful cotiledoanelor.
Rădăcina : fusiformă, cărnoasă, alb - gălbuie, puţin ramificată, cu suprafaţa zbârcit
- inelată, cu miros de morcov. Pătrunde în sol până la 40 cm.
Tulpina : erectă, fistuloasă, muchiată, distanţat - foliată, glabră, înaltă de 70 - 100
cm, striat - brăzdată, ramificată mai des în partea superioară.
Frunza : primară, glabră, penat - partită, cu lacinii fidate sau sectate. În anul I
formează o rozetă. Frunzele bazale lung - peţiolate, peţiolul la bază vaginiform,
dilatat. Vagina alb -membranoasă pe margini. Frunzele tulpinale aproape sesile,
prinse prin vagine auriculate la vârf şi prevăzute la bază cu bractei penate de tip
stipelă. Lamina frunzelor 2 - 3 penatisectată, cu lacinii înguste, filiforme.
Inflorescenţa : umbelă compusă, cu 5- 16 radii inegale care susţin umbelele cu 10
- 13 flori, scurt şi inegal pedicelate, fără involucru şi involucel sau formată din 1 -
3 hipsofile reduse şi de obicei caduce (fig.88).
Florile hermafrodite, albe, galbene sau aurii, uneori roşietice, constituite pe tipul 5.
Dinţii caliciului foarte mici, petalele obovate, emarginate, cea externă ceva mai
mare decât restul. Staminele în număr de 5, gineceul bicarpelar cu 2 stiluri capitate.
Fig. 88. Inflorescenţă, floare, fruct.
201
Fructul : diachenă (dicariopsă) oval - alungită, lateral - comprimată, cu două
mericarpe lungi de 6 mm, late şi groase de 1 mm, de culoare brună - cenuşie, cu
gust amărui - înţepător şi miros puternic aromat..
Fiecare mericarp cu 5 nervuri bine pronunţate.
MMB = 2,5 - 3,5 g ; MH = 36 - 50 kg.
SISTEMATICA.Chimionul face parte din familia Apiaceae (Umbeliferae), genul
Carum, specia Carum carvi L.
În prezent se cultivă populaţiile locale De Ghimbav şi Mare de Roman.
CORIANDRUL
Plantă anuală, erbacee, care în stare verde prezintă un miros caracteristic, neplăcut
de ploşniţă, de unde şi denumirea de Coriandru (Coris = ploşniţă, în limba greacă).
Răsărirea epigeică, cu cotiledoane oblong - liniare, glabre cu margini întregi şi cu
trei nervuri pronunţate. Axa hipocotilă glabră, de culoare închisă sau palid -verzuie.
Rădăcina : pivotantă, subţire, cu ramificaţii reduse, albă.
Tulpina : erectă, cilindrică, înaltă de cca. 70 cm, fin sulcată, verde, la bază adeseori
roşcată, cu ramificaţii ce pornesc chiar de la primele frunze bazale.
Frunza : primară orbicular - reniformă, cu margini crenat - lobate, spre vârf cu
două inciziuni mai adânci (partite sau fidate) care separă de restul frunzei, un lob
terminal 3 - lobat sau 3 - dinţat. Partea inferioară a frunzei primare este foarte
lucioasă. Frunzele definitive, alterne, iar cele bazale (4-5) sunt îndesuite, formând
o rozetă. Pot fi întregi, cordiforme sau incomplet trifoliate, crenat - dinţate.
Frunzele mijlocii penat - tripartite, dispuse altern, cu peţiol scurt. Cele superioare,
fin - dinţate, peţiolate, peţiolii prezentând la bază o teacă cu margini roşcat -
membranoase.
Inflorescenţa : umbelă compusă, lipsită de involucru sau acesta se reduce la o
frunzişoară liniară, lungă de 6 mm, lată de 1 mm. Involucelul compus de obicei din
trei foliole liniare. Umbelele 4 - 8 radiare, cu umbelule compuse din 15-20 flori,
organizate pe tipul 5. Florile umbelulelor marginale sunt deosebite de ale celor
centrale (fig.89). Umbelulele marginale prezintă la exterior flori cu o petală lungă
de 3 - 4 mm, simetrică, adânc - fidată, formând doi lobi, alungiţi obovaţi.
Următoarele două petale, asimetric - cordat - lobate, cu lobul extern mai mare decât
cel intern şi ultimele două petale interne, răsucite spre interior, mici şi simetrice.
Toate umbelulele interne (centrale) au flori organizate pe tipul 5, cu petale mărunte,
răsucite spre interior, puţin evidente. În general, petalele au culoarea albă sau roză.
Caliciul scurt, cinci fidat, cu dinţişori puţin vizibili. Staminele în număr de cinci,
cu antere liliachii.
Ovarul inferior, bicarpelar, cu două stigmate liliachii sau albe. La baza gineceului
prezintă o glandă nectariferă. Înfloritul începe cam în acelaşi timp la toate umbelele,
pe toate ramificaţiile, de la exterior spre interior.
202
Fructul : diachenă sferică, indehiscentă, galben - arămie, cu diametrul de 1,5 - 5
mm, format din 2 mericarpe semisferice ce nu se dasfac cu uşurinţă. Fructul cu 5
coaste primare ondulate şi 4 coaste secundare drepte, dar pronunţate. MMB = 9 -
15 g, MH = 33 - 39 kg. O plantă produce cca. 100 - 200 fructe bine dezvoltate.
Fig. 89. Organe vegetative şi genarative.
SISTEMATICA. Coriandrul face parte din familia Apiaceae (Umbeliferae),

genul Coriandrum, specia C. sativum L., cu următoarele varietăţi :
 var. vulgare Alef., cu fructe mari de 3 - 5 mm în diametru ;
 var. microcarpum D.C., cu fructe mărunte de 1,5 - 3 mm în diametru.
În cultură se găseşte în prezent populaţia de Brăila şi soiurile Sandra, Iantar,
Omagiu.
Sandra
Soiul de Coriandru, Sandra a fost creat la S.C.P.M.A. Fundulea prin selecţie

individuală repetată anual, din populaţia De Brăila.
Perioada de vegetaţie 97 - 105 zile. Este rezistent la boli, cădere şi scuturare,
precum şi la spargerea fructelor. MMB = 2,9 g. Producţia medie este de 10,8 -18,2
q/ha, depăşind cu 12 - 17 %, producţia de fructe a populaţiei De Brăila. Conţinutul
în ulei volatil este în medie de 1,00 ml/100 g fructe.
203
FENICULUL
Răsărirea : epigeică cu cotiledoane liniare, lungi, lucitoare, glabre, cu margini
întregi. Axa hipocotilă roşcată.
Rădăcina : fusiformă, albă, puţin ramificată, multicapitată la partea superioară.
Tulpina : erectă, cilindrică, fistuloasă, pruinoasă, longitudinal-striată, glabră,
ramificată la vârf, înaltă de 1-2 m.
Frunza : primară, penat - sectată, cu lacinii foarte înguste, liniare. Frunzele
alterne, penat-sectate, cu lacinii liniar-filiforme, cele inferioare peţiolate, cele
mijlocii şi superioare prinse direct pe vagină. Vagina bine dezvoltată, cuprinzând
parţial ramificaţiile pornite de la baza frunzelor.Marginea tecii, albă -
membranoasă. Culoarea frunzelor verde - glaucă.
Inflorescenţa : umbelă compusă, mare, cu diametrul de până la 15 cm. Involucrul
şi involuncelul lipsesc. Umbelulele sunt formate din flori (radii inegale cu 15-20
flori fiecare), hermafrodite, organizate pe tipul 5, mărunte, cu caliciu redus, iar
corola cu petale galbene, aurii, răsucite la vârf (fig. 90).
Fig. 90. Ramură cu inflorescenţe.
Fructul : diachenă (dicariopsă), alungită, aproape cilindrică în secţiune aproape

rotundă, de culoare gri - brunie, lungă de 8 - 10 mm, lată de 3 mm şi groasă de 2
mm (fig.91). Mericarpele uşor detaşabile, prevăzute cu 5 coaste, dintre care cele
laterale mai pronunţate, aproape aripate. MMB = 3 - 4 g şi MH = 36-50 kg.
204
Fig. 91. Fructe – diachene
SISTEMATICA. Feniculul face parte din familia Apiaceae (Umbeliferae), genul

Foeniculum, specia F. officinale A l., cu varietăţile :
 var. piperitum Coutinho., cu fructe picante ca piperul ;
 var. silvestre Presl., plantă spontană, cu talie mică ;
 var. dulce (Mill) Thell, cu tecile frunzelor groase, cărnoase, tulpini
scunde şi gust dulce ;
 var. azoricum (Mill) Thell, cu tecile frunzelor groase, cărnoase,
tulpini ascunde şi gust dulce.
Se cultivă soiurile Românesc şi Hestia.
205
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
1. Axinte, M.,şi colab., - 2006- Fitotehnie. Ed. Ion Ionescu de la Brad. Iaşi.
2. Bâlteanu, Gh., - 1993 - Fitotehnie.Vol. II. Ed. Ceres, Bucureşti.
3. Bîrnaure, V., - 1991 - Floarea - soarelui (cap. 5.2), în Fitotehnie,
E.D.P. Bucureşti.
4. Bîrnaure, V., - 1991 - Cânepa şi Bumbacul, în Fitotehnie.
E.D.P. Bucureşti.
5. Bîrnaure,V., - 1991 - Cartoful, în Fitotehnie, E.D.P. Bucureşti.
6. Bojor, O., Alexan, M. - 1982 - Plante medicinale şi aromatice de la A la
Z, Ed. Recoop, Bucureşti.
7. Borcean, I., - 1991 - Sfecla pentru zahăr, în Fitotehnie, E.D.P., Bucureşti.
8. Buia, Al., - 1944 - Plantele noastre medicinale. Ed. "Poporul român ",
Timişoara.
9. Ciocârlan, V., - 1988 - Flora ilustrată a României, vol. I, II,.1989,
Ed. Ceres, Bucureşti.
10. Coiciu, E., Rácz G., - 1962 - Plante medicinale şi aromatice.
Ed. Academiei, R. P. R. Bucureşti.
11. Constantinescu, Gr.D., Haţeganu, E.,-1979-Plante medicinale.
Ed. Medicală, Bucureşti.
12. Crăciun, Fl., Constantinescu, A.,-1969- Plante medicinale şi
aromatice cultivate. Ed. Centrocoop, Bucureşti.
13. Dihoru, Gh., - 1974 - Ghid pentru recunoaşterea şi folosirea plantelor
medicinale. Ed. Ceres, Bucureşti.
14. Draica, C., - 1992 - Analele ICPC Braşov, vol XIX, p 50 - 73.
15. Drăgulescu, C. - 1992 - Plante medicinale alimentare din flora
spontană.Ed. Ceres, Bucureşti.
16. Grigorescu, Em., - 1986 - Index fitoterapeutic. Ed. Medicală, şi colab.,
Bucureşti.
17. Hera, C., Sin, Gh., Toncea I..- 1989 - Cultura Florii - soarelui, Ed. Ceres,
Bucureşti.
18. Leonte, C., - 1987 - Cultura Şofrănelului, Ed. Ceres, Bucureşti.
19. Maisurian, N.A., - 1955 - Lucrări de laborator la Fitotehnie. Ed.Agro-
silvică de Stat, Bucureşti.
20. Muntean, S. L., - 1990 - Plante medicinale şi aromatice cultivate în
România. Ed. Dacia, Cluj.
21. Muntean, L. S. şi colab., - 2003 - Fitotehnie, Ed. "Ion Ionescu de la
Brad", Iaşi.
22. Păun, E., şi colab., - 1986 – 1988 - Tratat de plante medicinale şi
aromatice cultivate. Ed. Academiei R. S. R.,
Bucureşti.
23. Pârvu, C., - 1991 - Universul plantelor. Mică enciclopedie.
Ed. Enciclopedică, Bucureşti.
206
24. Pârvu, C. - 1999 - Universul plantelor. Mică enciclopedie. Ediţia a II-
a, Revăzută şi completată, Ed.Enciclopedică, Bucureşti.
25. Pârvu, C. - 2000 - Universul plantelor. Mică enciclopedie. Ediţia a III a,
Revăzută şi completată, Ed. Enciclopedică, Bucureşti.
26. Popescu, I. I., - 1992 - Îndrumător pentru lucrări practice de şi colab.,
Fitotehnie-Plante tehnice. Reprografia Univ. din Craiova.
27. Potolog, A., Vinţan, A - 1985 - Plante aromatice. Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
28. Salontai, Al. şi colab, - 1985 - Lucrări practice de Fitotehnie, Tipo.
Agronomia Cluj - Napoca.
29. Vasilică, C., - 1991 - Inul în Fitotehnie, E.D.P. Bucureşti.
30. Vrânceanu, V.,. - 1986 - Prod. Veg. Cereale şi plante tehnice nr.8.
31. *** Catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor ) de plante de cultură din
România pentru anii : 2002 ; 2004 ; 2006 ; 2007, Bucureşti.
32. *** Desenele au fost luate din Flora R. P. R. şi Flora R. S. R. , vol. I - XII,
1952 - 1980. Ed. Academiei Bucureşti.
33. *** Flora R. S. R. vol. I - XIII. Ed. Academiei R. P. R., R. S. R., Bucureşti,
1952 - 1980.
34. *** Ghid practic pentru agricultori, ALCEDO 2008.
207

Indrumator

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Indrumator

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prefaţă

Modernizarea producţiei agricole prin introducerea în practică a rezultatelor

În categoria CEREALE se încadrează plante erbacee, anuale, din familia

Creşterea şi dezvoltarea cerealelor se realizează în două faze: vegetativă, căreia îi

Fig.1. A - Secţiune longitudinală prin embrionul bobului de grâu:

Fig.2.Germinaţia la cereale: a - grâu, b - secară; c - orz; d - ovăz; e - mei;

Fig.3. Sistemul radicular al grâului de toamnă la intrarea în iarnă (a) şi la

Faza 1 – răsărirea se produce, când coleoptilul verde-gălbui, de diferite nuanţe

Faza 2 – înfrăţirea, când în sol la 3 cm şi după 2-3 săptămâni de la încetarea

Fig. 4. Schema înfrăţirii cerealelor:

Fig.5. Adâncimea la care se formează nodul de înfrăţire, în funcţie de adâncimea

Capacitatea de înfrăţire (însuşire ereditară) este influenţată de:

Clasificarea cerealelor în funcţie de capacitatea de înfrăţire:

Faza 3 – alungirea tulpinii (paiului). Pentru a ajunge la această fază, cerealele de

Fig.6. Alcătuirea frunzei la cereale

La grâu, lamina este liniar-lanceolată, îngustă, cu 11-13 nervuri paralele.

Fig. 7. Urechiuşele şi ligula la cereale: a - ovăz; b - secară; c - grâu; d -orz.

Faza 4 - de burduf. Concomitent cu alungirea paiului se dezvoltă conul de

În cadrul paniculului se întâlneşte un ax principal format din noduri şi internoduri,

Faza 6 - Înflorirea-fecundarea. Înflorirea se produce diferenţiat astfel:

Faza 7-9. Formarea fructului. Imediat după fecundare, în primele 3 săptămâni

Faza 7. Maturitatea în verde sau în lapte se caracterizează prin:

Fig.16. Secţiune longitudinală într-un bob de grâu:

Fig.17. Secţiune transversală prin endospermul bobului de grâu:

Legătura dintre embrion şi endosperm se realizează cu ajutorul scutelumului

GRÂU - Triticum aestivum L. emend. Fiori et Paol.

Denumirea Menţină- Anul Anul Comerciali

Alex 1002 1994 2006 (8)

GK Miska 2043 2005 (8)

GRÂU DURUM -Triticum durum Desf.

Denumirea Menţină- Anul Anul Comerciali

Aliena 2060 1999 Radiat 30.06.2011 (9)

Denumirea Menţină- Anul Anul Comerciali

Amical 1001 1993 2008 (8)

MEI - Panicum miliaceum L.

Marius 1001 2001

OREZ - Oryza sativa L.

Dunărea 1001 1998 2009

OVĂZ - Avena sativa L.

GK Pillango 2043 2004

TRITICALE - Triticosecale Wittm.

Denumirea Menţinăto- Anul Anul Comerciali Obs.

Cascador F 1001 2008 (8)

SORG - Sorghum bicolor (L.) Moench.

Denumirea Menţinăto- Anul Anul Comerciali Observaţii

Alfoldi 1 2043 2004 HS (17)

Denumirea Menţină- Anul Anul Comerciali

Aacienda 2111 2009 S 500

Campion 1001 1998 2009 S 500

Cera 6 1098 2005 S 400

Eurostar 2084 2005 S 200

Kapsus 2032 2008 S 400

Kitty 2032 2005 S 500

Luce 2032 1999 Radiat 01.06.2011 S 600

Marianna 2045 1999 2009 S 300

PR35Y54 2097 2005 S 500

Serina 2045 1999 2009 S 400

PLANTE LEGUMINOASE PENTRU BOABE

În categoria plantelor leguminoase pentru boabe (cultivate pentru seminţele