CIPRU-STAT MEMBRU UE

Ciprul a fost plasat sub administrație britanică în 1878 și anexat oficial de Marea Britanie în
1914. Partiția Ciprului și crearea unui stat turc în nordul insulei a devenit o politică a liderilor
ciprioți turci și a Turciei începând cu anii 1950. Liderii turci au promovat anexarea Ciprului
de către Turcia deoarece ei considerau Ciprul ca fiind o "extensie a Anatoliei"; Pe de alta
parte, încă din secolul al XIX-lea, majoritatea ciprioților greci și biserica ortodoxă promovau
unirea cu Grecia, care a devenit o politică națională greacă în anii 1950. În urma violențelor
naționaliste din anii 1950, Ciprul a obținut independența în 1960. Cu toate acestea, violența
intercomunala dintre ciprioții greci și ciprioții turci a continuat și după obținerea
independenței, în urma cărora mai mult de 25.000 de ciprioții turci au devenit refugiați. La 15
iulie 1974, o lovitură de stat a fost organizată de naționaliștii greci ciprioți și de o parte
a juntei militare din Grecia într-o încercare de a uni Ciprul cu Grecia. Această acțiune a
precipitat invazia turcă a Ciprului, care a condus la capturarea teritoriului actual al Ciprului de
Nord. În perioada invaziei și de după, peste 150.000 de ciprioți greci și 50.000 ciprioții
turci au fost refugiați în partea sudică respectiv nordică a insulei. Republica Turcă a Ciprului
de Nord este creată în anul 1983 în partea de nord a insulei. Aceste evenimente și situația
politică care a rezultat în urma invaziei sunt chestiuni care se dispută și astăzi.

Republica Cipru are suveranitate de jure asupra insulei Cipru și apelor din jur, cu excepția
bazelor militare britanice Akrotiri și Dhekelia, administrat ca zone de suveranitate. Cu toate
acestea, Republica Cipru este de facto împărțită în două părți principale; zona de sub controlul
efectiv al Republicii, care cuprinde circa 59% din suprafața insulei, și zona de nord,
administrată de Republica Turcă a Ciprului de Nord, care este recunoscută doar de Turcia,
acoperind aproximativ 36% din suprafața insulei. Comunitatea internațională consideră că
partea de nord a insulei este teritoriu al Republicii Cipru sub ocupație de către forțele armate
turcești.

Sistem politic

Ciprul este o republică prezidențială al cărei președinte este în același timp șef de stat și de
guvern. Deși a aderat la UE ca insulă divizată de facto, întregul Cipru este teritoriu UE.
Ciprioții turci care au documente de călătorie UE (sau sunt eligibili să le obțină) sunt cetățeni
UE. Legislația UE este suspendată în zonele în care guvernul cipriot (Guvernul Republicii) nu
exercită control efectiv. În Cipru există două limbi oficiale: greacă și turcă. Doar limba greacă
este considerată limbă oficială a UE.

Comerț și economie

În 2016, cele mai importante sectoare ale economiei Ciprului erau: comerțul cu ridicata și cu
amănuntul, transporturile și serviciile de cazare și alimentație publică (26,0 %); administrația
publică, apărarea, educația, sănătatea și asistența socială (20,3 %) și activitățile financiare și
de asigurări (10,8 %).45 % din exporturile Ciprului se efectuează în UE (Grecia 12 % și
Regatul Unit 8 %). În afara UE, 8 % din exporturi se realizează către Libia și 6 % către Israel.

Importurile Ciprului provin în proporție de 74 % din celelalte state membre ale UE (Grecia
21 %, Germania 17 % și Italia 7 %). Printre importurile din afara UE, se remarcă cele din
China (8 %) și din Coreea de Sud (4 %).

Ciprul are 5 reprezentanți în Comitetul Economic și Social European. Acest organism

reprezintă angajatorii, lucrătorii și alte grupuri de interese și este consultat cu privire la
reglementările propuse, pentru a se obține o imagine mai clară a posibilelor modificări ale
situației sociale și ale condițiilor de lucru în țările membre.

Ciprul are 5 reprezentanți în Comitetul European al Regiunilor, adunarea UE a

reprezentanților locali și regionali. Acest organism consultativ este consultat cu privire la
reglementările propuse, pentru a se garanta că legislația europeană ține cont de punctul de
vedere al fiecărei regiuni din UE.

Sumele primite/vărsate la bugetul UE

Contribuțiile financiare ale statelor membre la bugetul UE sunt repartizate în mod echitabil, în
funcție de mijloacele disponibile. Cu cât este mai dezvoltată economia unei țări, cu atât este
mai mare contribuția sa. Bugetul UE nu are obiectivul de a redistribui bogăția, ci mai degrabă
pe acela de a se concentra asupra nevoilor tuturor europenilor, în ansamblu.

Relația financiară dintre Cipru și UE (2017):

 Cheltuielile UE în Cipru: 0,207 miliarde EUR

 Cheltuielile UE în Cipru ca procent din venitul național brut (VNB) al acestei țări:
1,10 %

 Contribuția Ciprului la bugetul UE: 0,137 miliarde EUR

  Contribuția Ciprului la bugetul UE ca procent din VNB-ul său: 0,73 %

Paradoxul cipriot – doua economii cu o prapastie uriasa intre ele – a depasit de mult granitele
insulei mediteraneene, impartite intre comunitatea turca din Nord, care traieste in izolare
economica si comerciala, si cea greaca, din Sud, care nu cunoaste nici o restrictie in acest
sens, desi Ciprul in intregime este, din 2004, membru al Uniunii Europene. Se pare insa ca
trecutul sangeros, zbuciumat, al celor doua comunitati din aceasta insula se afla la baza lipsei
de progres, chiar si prin mediere internationala, in reconciliere si normalizarea relatiilor intre
cele doua populatii din insula. La ora actuala, in timp ce Sudul se bucura de o economie
prospera, deschisa si de relatii comerciale internationale, Nordul are o economie intrainsulara,
reglementata firav printr-o asa-numita "linie verde" (Greenline Regulation), aceasta fiind una
dintre putinele reglementari legale asupra carora cele doua parti au facut unele progrese, in
sensul ca sunt permise schimburile comerciale intre Nord si Sud, numai cu conditia ca
marfurile "exportate" din Nord sa fie "autohtone" (made in Corth Cyprus).

Republica Turca a Ciprului de Nord, conform denumirii oficiale a partii turco-cipriote, este la
ora actuala ca o "inchisoare deschisa", dupa cum s-a exprimat presedintele Camerei de
Comert, Gunay Cerkez, din republica nerecunoscuta politic decat de Turcia, la intalnirea cu
ziaristii straini prilejuita de a 28-a aniversare a Republicii. "Noi (turcii ciprioti – n.r.) avem
nevoie de comert (liber – n.r.), nu de ajutoare!", a continuat Cerkez, referindu-se indirect la
schimburile intrainsulare si la ajutorul din partea Turciei. Detaliind acest aspect, seful
Camerei de Comert a precizat ca este absolut necesara o Lege a comertului direct. Aceasta ar
contribui in primul rand la procesul de unificare a Ciprului si in nici un caz nu ar duce la o
recunoastere automata a Ciprului de Nord, asa cum sustin grecii ciprioti. Din contra, o
asemenea lege ar reduce diferentele uriase dintre cele doua economii din insula, iar o
economie prospera a Nordului ar motiva in final ambele parti sa gaseasca impreuna o solutie
convenabila la conflictul ce dureaza de decenii, i-ar apropia pe turcii ciprioti de UE, le-ar
permite comerciantilor si producatorilor din Nord sa-si vanda produsele in celelalte tari
membre ale UE folosind porturile si aeroporturile din Sud. Pe de alta parte, economia turco-
cipriota, nefiind bazata pe industrie, ci pe servicii, turism, educatie si un comert intrainsular, si
acesta limitat la produse "autohtone", este de la sine inteles ca, fara o lege a comertului liber,
schimburile comerciale au un volum redus, media schimburilor la "linia verde" fiind de
aproximativ 350.000 de euro pe luna, potrivit statisticilor oficiale. Acestor principale restrictii
li se adauga si presiunile politice facute de partea greaca, care se teme de concurenta,
alimentate de filosofia "cumpara produse nationale", prin care se discrediteaza vadit produsele
"exportate" de turcii ciprioti si care adesea nu ajung pe rafturile magazinelor din Sud, chiar
daca sunt etichetate (obligatoriu – n.r.) in greaca, desi limba oficiala a Ciprului este turca,
fiind respinse la "vama verde" sub diferite pretexte, cum ar fi certificatele sanitare, sau pana si
din cauza unei litere scrise gresit pe eticheta.

Daca in 2004, 90% dintre turcii ciprioti aveau incredere oarba in UE, astazi, doar 35% dintre
ei mai cred in forurile de la Bruxelles. "Tradarea" a venit din partea Consiliului European,
care statua la data de 28 aprilie 2004 ca turcii ciprioti "si-au exprimat dorinta clara pentru un
viitor in UE", iar consiliul se declara "hotarat sa puna capat izolarii comunitatii turco-cipriote
si sa faciliteze reunificarea Ciprului, incurajand dezvoltarea economica a acestei comunitati".
Consiliul invita Comisia Europeana "sa vina cu propuneri" prin care sa se puna capat situatiei,
"cu accent special pe integrarea economica a insulei si imbunatatirea contactului intre cele
doua comunitati, precum si intre acestea si UE". Rezultatul? La trei zile dupa aceasta
declaratie, acelasi consiliu aproba "Regulamentul Liniei Verzi", care s-a dovedit a fi total
neadecvat scopului declarat si care ar trebui modificat acum, acesta nefiind nici pe departe o
alternativa la "Regulamentul de Comert Direct" – singurul act care ar mai putea aduce in
echilibru balanta comertului dintre Nordul si Sudul cipriot.

Insula Cipru a cunoscut numeroase stăpâniri în decursul

istoriei: asiriană, egipteană, persană, romană, bizantină. În secolul al XII-lea a fost ocupată
de cruciați până în 1489, când a trecut sub stăpânirea Veneției. În 1571 a fost ocupată
de Imperiul Otoman, iar în 1878 de Imperiul Britanic. La 16 august 1960 Ciprul a obținut
independența de stat, constituindu-se ca republică federală binațională (greacă și turcă), în
cadrul Commonwealth-ului Britanic.

În august 1974 episcopul Makarios, președinte, a fost inlăturat de la putere de către

simpatizantii miscarii Enosis, avand ca scop unirea cu Grecia. Serviciile secrete turcești au
aflat de intenție și, în noaptea dinaintea declarării anexării Ciprului la Grecia, trupele turcești
au invadat partea de nord a Ciprului, locuită predominant de turci, instaurând în
1983 Republica Turcă a Ciprului de Nord și alungând pe toți grecii. Cei din sud au reacționat
în același fel și i-au alungat în nord pe toți turcii. Situația s-a perpetuat până în zilele noastre.
Actul nechibzuit a declanșat așa-numita „criză cipriotă”. Republica Turcă a Ciprului de
Nord este recunoscută numai de Turcia din prima săptămână de la înființare.

La 1 ianuarie 2008 a adoptat moneda euro.

În data de 17 februarie 2008 a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale.
Comunistul Dimitris Christofias a fost ales președinte în al doilea tur de scrutin, desfășurat în
data de 24 februarie 2008.

Din 2013 președinte al Ciprului este creștin-democratul Nikos Anastasiadis.

Includerea Ciprului între statele care aparțin Europei sau Asiei a fost de-a lungul timpului
controversată. Dacă din punct de vedere istoric – cultural insula Cipru se poate considera un
stat european (acest argument este sprijinit majoritar de când aceasta face parte din Uniunea
Europeană), din punct de vedere geografic pare să aparțină, după logică, unui teritoriu care
face parte de drept din continentul cel mai apropiat, continentului asiatic. Rezultă că Cipru
poate fi menționat ca un stat european sau asiatic, după criteriul ales. Insula Cipru, a treia
insula ca mărime din Marea Mediterană, este situata în Marea Mediterană Orientală la sud de
coastele Turciei. Are o suprafață de 9250 km², din care 3355 km² aparțin sectorului turco –
cipriot și 5% bazei militare britanice. Întinderea coastelor cipriote însumează 648 km. Cipru,
printre altele, constituie avanpostul cel mai sudic și de asemenea cel mai estic al Uniunii
Europene în Mediterana. Relieful insulei este alcătuit din doua lanțuri montane: Kyrenia ce se
înălță din nordul Peninsulei Karpas și a Peninsulei Troodos, în nord-vest se înalță Muntele
Olimp (1953 m) punctul cu cea mai mare altitudine din insulă. Câmpia fertilă centrală
Mesaoria separă două lanțuri de munți acoperiți de păduri bogate: la nord Pentadaktylos și la
sud cea mai impozantă parte a Munților Troodos, cu centrul în Vârful Olimp.

Hidrografia țării este aproape irelevantă. Totuși sunt importante cursuri de apă. Singurele
râuri care au un regim de curgere regulat sunt Yialias și Peidos, ambele cu o lungime de
aproximativ 100 de km. Clima insulei este de tip mediteraneean, cu veri calde și uscate si
ierni temperate. Anual pe insulă cad 500 mm de precipitații predominant în timpul iernii. În
zonele interioare insulei aerul este uscat – secetos ce favorizează apariția incendiilor de
pădure. Deseori pe insulă sunt prezenți curenți de aer cald. Clima caldă a influențat peisajul
făcându-l ideal pentru arbori precum măslinul. Iarna, pe vârfurile din Troodos ninge la o
temperatură de 2 °C.

Conform ultimului recesământ official din anul 1960 imediat după independența nou apărutei
Republica Cipru, populația era alcătuită în proporție de 78 % din greco-ciprioți, 18 % din
turco-ciprioți, rămânând 4 % alte etnii. Comunitatea greacă și cea turcă impărtășesc multe dar
mențin identități distincte bazate pe religie și legături profunde cu Grecia și Turcia. Anterior
invaziei turce, cele două comunități locuiau dispers în teritoriul insulei, dar imediat după 1974
demarcarea a fost facută din cauza unei separări geografice a populației forțată de război: în
partea de sud, populația de etnie greco-cipriotă reprezenta 95 % din total, în timp se în partea
de nord etnia turco-cipriotă reprezenta 98 %. Acest lucru se datorează deportării a 200 000 de
greco-ciprioți din partea de nord spre cea de sud.Bunurile lor au fost confiscate și simbolurile
lor religioase au fost distruse in mare parte. Același lucru sa întâmplat cu populația turcă în
partea de sud a insulei. Războiul din 1974, ultimul din seria de conflicte inter-etnice iscate în
Cipru in care au fost dispute deosebit de sângeroase, lupta pentru familie și comunitate fiind
greu de conciliat; puterile politice din acea vreme au decis să rezolve această problemă printr-
o purificare etnică dublă și reciprocă. După invazia din 1974 de către Turcia, 150 000 de turci
au fost transferați din Anatolia sau au decis să se stabileasca în partea de nord a insulei.
Proclamată fiind Republica Turcă a Ciprului de Nord se acorda schimbarea de cetățenie.
Acest lucru a dus reprezentarea turcă la aproape 30% din populația insulei. Aceste date sunt
contestate, cu toate acestea, în ipoteza în care Republica Turcă a Ciprului de Nord nu este
recunoscută de ONU și de comunitatea internațională (cu excepția Turciei) la fel cum nu are
dreptul de a crea noi cetățeni, prin urmare, continuă să fie considerată ca fiind cetățeni turci.
Rezultatul acestei situații este că estimările cu privire la componența etnografică din populația
insulei variază între intervalul de valori raportate. Schimbul forțat de populație și aducerea de
cetățeni turci din Anatolia sunt principalele motive care împiedică consolidarea celor două
părți de pe insulă. În referendumul din 2003 marea majoritate a ciprioților greci au spus “nu “
integrării necondiționate cu partea de nord.

Republica Cipru este de tip prezidențial, președintele este ales în urma votului universal și
rămâne in funcție timp de 5 ani. Parlamentul este format din 59 de deputați aleși o dată la 5
ani prin vot universal.

Subdiviziunea administrativă

Cipru este divizat în 6 districte: - Districtul Famagusta - Districtul Kyrenia - Districtul

Larnaca - Districtul Limassol - Districtul Nicosia - Districtul Paphos Pe hartă, cele două zone
colorate roșu închis, marchează zonele bazelor britanice din Akrotiri și Dekhelia. Banda roșie
indică zona neutral controlată de Națiunile Unite, pe când galbenul arată zona grecească și cu
roșu zona turcească.

Din 1974 instituțiile republicii își exercită autoritatea pe insulă. Actualul președinte este
Dimitris Christofias, marxist-leninist. Partidul său este Partidul Progresiv al Poporului
Muncitoresc (AKEL), care guvernează în coaliție cu Partidul Democrat (DIKO) și cu
Mișcarea Social-Democrată (KISOS sau EDEK). În opoziție se află Gruparea Democrată
(DISY). Președintele este însarcinat cu numirea miniștrilor.