Sunteți pe pagina 1din 4

Definiție:

Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de informații sub formă
de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte , între doi indivizi, numiți interlocutori, sau
mai formal, emițător și receptor.

“Comunicarea poate fi «înţeleasă ca ansambul de schimburi verbale și/sau nonverbale între


parteneri…, în derularea sa, evidenţiază drumul vorbirii care e considerat ca fiind gestiunea
efectuată asupra vorbirii și ascultării, a comportamentelor verbale și nonverbal.”

Conceptul de « comunicare » este strâns legat de existența noastră ca oameni, iar apoi ca
societate, datorită faptului că ființele umane și comunicarea sunt interdependente.

Este un proces dinamic, aflat într-o continuă schimbare. Societatea își datorează existența
comunicării interumane, ea înseamnă comunitate umană și este privită ca un proces care implică
participarea tuturor membrilor societății respective.

Tipuri de comunicare

Comunicarea în masă este o parte integrantă a mass-mediei, concept relativ nou, care s-a
dezvoltat în special în perioada postbelică, ca o consecință directă a apariției noilor forme de
transmitere a informațiilor, fie prin unde radiofonice, fie prin imagini pe micul ecran.
Comunicarea în masă studiază modul în care indivizii și entitățile transmit informația prin
intermediul mass-media către un număr mare de persoane în același timp. La acest tip de
comunicare sunt atribuite, de obicei, ziarele, revistele, cărțile, televiziunea, radioul și filmele -
medii utilizate pentru a disemina informații, știri sau reclame.

Comunicarea interpersonală “Procesele de comunicare interpersonală pot fi înţelese ca


tranzacţii sau schimburi inter-condiţionate de mesaje care au ca obiectiv și/sau rezultat
producerea de modificări asupra participanţilor la proces, a relaţiilor dintre aceștia, a
mediului în care procesul are loc, precum și a relaţiilor dintre parteneri și mediul respectiv.
Acest tip de comunicare reprezintă un proces de interacţiune psihosocială în care
participanţii, având în mod simultan atât rol de emiţător cât și de receptor, transmit în mod
voluntar și/sau involuntar mesaje cu obiectivul de a produce sau care produc modificări
complexe ale situaţiei de comunicare anterioare desfășurării comunicării.”

Comunicarea de grup se derulează in colectivitati umane restranse si permite schimburide idei si


emotii, ofera conditii pentru impartasirea experientelor,discutii in vederea aplanarii unor
conflicte sau identificarea unorsolutii de rezolvare a problemelor.

Comunicarea publică reprezintă forma de comunicare ce insoteste activitatea institutiilor publice


in vederea satisfacerii interesului general. Mesajele transmise cuprind informatii de utilitate
publica. Astfel, comunicarea publica trebuie sa faca cunoscute cetatenilor existenta organizatiilor
din sectorul public, modul de functionare si atributiile acestora, legalitatea si oportunitatea
deciziilor adoptate.
Comunicarea intrapersonală se refera la acea perspectivă când simultan un partener, cu gandurile
și sentimentele proprii este și emițător și receptor al comunicării. În același timp, comunicarea
intrapersonală, ca formă aparte, reprezintă așadar desfășurarea percepției lumii, a gândurilor, a
sentimentelor, în sinele fiecarui individ.

Procesul de comunicare

“Orice proces de comunicare se desfășoară într-un cadru complex definit ca mediu de


comunicare, care poate conţine mai multe planuri – fizic, temporal, normativ, economic, politic,
etc. fiecare dintre acestea având o serie de caracteristici ce pot influenţa și pot fi influenţate de
procesele de comunicare – în funcţie de poziţionare, durată/timp, tip de prevedere normativă,
etc., care, la rândul lor, au dimensiuni ce indică calitatea/nivelul influenţei pe care acestea o
exercită sau o suportă. Acest spaţiu are planuri și dimensiuni relative «unele procese de
comunicare se desfășoară într-un spaţiu extrem de limitat, pe când altele se exting la teritoriul
unei întregi societăţi sau chiar dincolo de aceasta.”

Comunicarea între persoane sau grupuri este unul din cele mai complexe procese umane. Este
atât de importantă şi utilă pentru existenţa umană, încât se spune că fără înţelegerea acesteia nu
putem avea acces la înţelegerea individului şi a structurilor sociale.

Prin comunicare, individul se formează, învaţă, îşi dezvoltă personalitatea, transferă experienţe
individuale şi sociale. În lipsa ei, individul suferă trauma izolării, devine inapt pentru a participa
la acţiunile sociale, privat de capacitatea de integrare în colectivitate. Gândirea reflexivă asupra
realităţilor personale şi ale mediului înconjurător, coordonarea reciprocă a indivizilor, cooperarea
şi interinfluenţarea reciprocă depind în mod nemijlocit de competenţele de comunicare ale
indivizilor.

Relaţiile interpersonale au constituit dintotdeauna mediul optim de dezvoltare a oricărei fiinţe


umane. Si când spun asta, mă refer la acel tip de relaţie interpersonala definita ca o relaţie
interpsihologica, directa, reciproca, care se desfăşoară atât în plan conştient cât si în plan
inconştient. Nu putem sa ne dezvoltam ca oameni în afara relaţiilor cu alţi semeni de-ai noştri.

“În vederea eficientizării proceselor de comunicare, participanţii trebuie să facă eforturi continue
de ajustare și acomodare faţă de caracteristicile și comportamentele în continuă schimbare ale
celorlalţi parteneri de proces, precum și faţă de caracteristicile de context și conjunctură ale
mediului în care are loc procesul respective.”

Relaţiile interpersonale cu părinţii au un rol pivotal in dezvoltarea individului si a tipului de


relaţii pe care le va stabili ulterior cu alţi indivizi de-a lungul vieţii. Multe din „datele interne” ale
fiecărui individ se capătă in cadrul acestora relaţii primare.
De exemplu, stima de sine. Daca unui copil i se repeta, sub diverse moduri, mai mult sau mai
puţin explicite, ca el sau ea nu este capabil de a face un lucru cum trebuie, daca este criticat tot
timpul, daca este in permanenta comparat cu cei care au performante mai bune (părinţii sau fraţii
mai mari) sau daca pur si simplu nu este lăsat a se descurce singur in diverse situaţii potrivite
vârstei, atunci copilul respectiv va dezvolta o neîncredere în sine, se va îndoi toata viata de
propriile lui capacitaţi de a face fata, de a se descurca. Iar relaţiile pe care le va stabili cu alţi
indivizi, de-a lungul vieţii, vor fi probabil de tip dependent, submisiv, in care va fi tentat sa
atribuie celorlalţi o pricepere, putere si importanta mai mare decat lui însusi.

“Comunicarea interpersonală este un act social și un proces prin intermediul căruia se


realizează schimburi de informaţii și semnificaţii ce produc întotdeauna intercondiţionări și
modificări la nivelul partenerilor de proces, a relaţiilor dintre aceștia și la nivelul mediului
în care se desfășoară acesta. Comunicarea are caracter ireversibil, irepetabil, este permanent
prezentă și continuă, se desfășoară la nivel informaţional, afectiv/emoţional și relaţional,
afectat de raportul de putere dintre participanţii la proces și poate avea formă digitală sau
analogică.”
Bibliografie
1. C.Loghin “ Negociere si Mediere a disputelor”, suport de curs
1.ABRIC,Jean-Claude “Psihologia Comunicarii.Teorii si Metode”, Polirom, Iasi, 2002
2. Kory Floyd “Comunicare interpersonala”, Polirom, 2013