Sunteți pe pagina 1din 28

Universitatea Tehnică ″Gheorghe Asachi‶ din Iași

Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului

″Cristofor Simionescu‶

Proiect la disciplina
Siguranța în Exploatarea Instalațiilor Industriale

Tema: Siguranța în exploatarea instalațiilor în procesul de


obținere a penicilinei V

A efectuat: Griniuc Viorica, gr. CPA-2603

Popovici Victoria, gr.CPA-2603

Conducător: Horoba L. Conf. Dr. Ing.

Iași, 2018
Cuprins:
1. Obținerea penicilinei V
1.1. Consideraṭii generale

Antibioticele sunt substanṭe chimice organice produse de microorganisme sau obṭinute prin
sinteză și semisinteză, substanṭe care, în doze foarte mici, inhibă dezvoltarea microorganismelor
patogene. (Oniscu C., 1983, p.65)
Penicilinele constituie un grup de antibiotice, caracterizate printr-un larg spectru bacteriostatic
şi bactericid în faza de multiplicare logaritmică a germenilor patogeni. Acṭiunea penicilinelor este
complexă; ele împiedică încorporarea unor factori în membrana bacteriană, ducând la multiple
tulburări de nutriṭie si metabolism bacterian.
Penicilinele de biosinteză sunt substanṭe chimice produse de diferite specii de microorganisme,
din clasa Penicillium și Aspergillius printre care: P. crysogenum, P. crustosum, A. niger, A.
giganteus, etc. (Oniscu Corneliu, p. 1978, p.169)
Penicilinele au ca mecanism de acțiune împiedicarea formării peretelui celular, prin legarea
transversală a lanțurilor aparținând unui polimer peptidoglicanic, format dintr-un lanț de unități
Penicilinele naturale se obțin prin biosinteză, prin aceleași etape, specifice oricărui proces de
biosinteză: prepararea mediului de cultură, sterilizarea mediului și a aerului, fermentația și
separarea prin modalități specifice, diferite. (Galaction A.I., etc. p.44)




















1.2. Schema bloc

Figura 1. Schema instalației de biosinteză și separare a penicilinei (Oniscu C., 1983, p.58)
Legenda:
1-Rezervor extract porumb; 29-Vas tampon;
2-Pompă cu roti dințate; 30-Pompă de vid;
3-Dozator; 31-Pompă centrifugă;
4-Omogenizator; 32-Vas măsură H2SO4;
5-Vas pregătire mediu pentru 33-Vas acetat de butil;
inoculator; 34-Vas cetazol;
6-Vas soluție NaOH; 35-Extractor;
7-Dozator; 36-Vas neutralizare apă;
8-Aparat pregătire mediu pentru 37-Dozator acetat de butil;
intermediar; 38-Vassoluție fosfat;
9-Rezervor soluție hidrați de carbon; 39-Vas soluție acetat cu penicilină;
10-Aparat pregătire mediu pentru 40-Vas măsură H2SO4;
fermentator de regim; 41-Vas acetat de butil;
11-Pompă centrifugă; 42-Vas acetat de butyl cu penicilină;
12-Coloană de sterlizare; 43-Vas înghețare;
13-Menținător de temperature; 44-Filtru;
14-Răcitor; 45-Vas colector;
15-Fermentator inoculator; 46-Druck filtru;
16-Filtru aer; 47-Filtru Seitz;
17-Fermentator intermediar; 48-Vas precipitate penicilină potasică;
18-Fermentator de regim; 49-Vas soluție alcoolică;
19-Vas lichid antispumant; 50-Filtru nuce;
20-Pompă; 51-Vas soluție mume;
21-Filtru tambur; 52-Vas butanol;
22- Rezervor soluție filtrate; 53-Vascloroform;
23- Pompă; 54-Vas spălare produs;
24-Răcitor; 55-Filtru nuce;
25-Vas colectare solutii native; 56-Vas butanol rezidual;
26-Pompă; 57- Vas chloroform rezidual;
27-Rezervor soluții native; 58-Uscător.
28-Separator picături;
1.3. Schema tehnologică

Figura 2. Schema tehnologică de obținere a penicilinei V prin proces de fermentație discontinuu


1.4. Obținerea penicilinei

Penicilinele de biosinteză se obțin printr-o tehnologie comună care cuprinde următoarele faze:

 Pregătirea mediilor de cultură;



 Fermentația biochimică;

 Filtrarea soluțiilor native;

 Separarea și purificarea penicilinelor.

Pregătirea mediilor de cultură constă în dizolvarea în apă a componenților mediului conform


rețetei pentru fiecare fază a procesului de fermentație.
Fermentația penicilinelor este faza fundamentală a procesului de biosinteză și se realizează în
3 trepte: inoculator, intermediar, regim - care corespund anumitor stadii de dezvoltare a
microorganismelor. Astfel, în inoculator se petrece procesul de aclimatizare a microorganismelor
producătoare de antibiotic la noile condiții de dezvoltare; în intermediar începe creșterea
exponențială a numărului de microorganisme, iar în regim se desăvarșește procesul de creștere a
microorganismelor și de elaborare a penicilinelor.
Filtrarea soluțiilor native constă în separarea lichidului de cultură obținut la fermentație de
miceliu pe filtru tambur cu vid. Soluția rezultată se trece printr-un răcitor tubular unde se răcește
pană la 3-5°C și se depozitează în rezervorul de așteptare, de unde este trimisă la extracție.
Răcirea este absolut necesară pentru a reduce viteza reacțiilor de degradare a penicilinelor.
Separarea și purificarea penicilinelor se poate face rentabil numai prin extracții repetate cu
sovenți, conform schemei:

Figura 2. Schema de principiu la extracția penicilinilor (Onescu C., 1978, p.186)


1.4.1. Pregătirea mediului de cultură

Mediile de cultură trebuie să asigure atât creșterea sușei în toate etapele sale de dezvoltare, cât
și obținerea productivității maxime.
Mediul de cultură trebuie să conțină hidrați de carbon, săruri minerale, surse de azot organic și
anorganic, precursori și apă.
Pregătirea medilor de cultură și sterilizarea acestora pentru inoculator si intermediar se poate
realiza direct în fermentatoarele sau aparatele destinate acestui scop. Pregătirea mediului de cultură
pentru fermentatorul de regim are loc într-un aparat prevăzut cu agitator, conductă pentru abur
necesar încălzirii și serpentină de răcire.
În acest aparat se introduce apa, conform rețetei, se incălzește la 60-70°C, se adaugă extractul
de porumb și se fierbe timp de 30-60 min. După aceasta soluția se racește la 50-60°C și se adaugă
restul componenților mediului în următoarea ordine: CaCO3, NH4NO3, NaSO4, MgSO4, MnSO4,
KH2PO4, ZnSO4, lactoză, glucoză.
Mediul de cultură va cuprinde:
 surse de carbon: glucoza și lactoza;
Glucoza reprezintă o excelentă sursă de carbon și energie, utilizată pentru stimularea creșterii
microbiene, însă poate genera si efecte nedorite, de tipul inhibiției de substrat, indezirabile la
producerea de metaboliți secundari, cum sunt penicilinele.
Aceste efecte pot fi diminuate prin două căi:
 modelarea adaosului de glucoză în etapa de creștere a biomasei, astfel încât să se ajungă la
viteze maxime de creștere și să se reducă la minim concentrația glucozei; 
 utilizarea zaharurilor cu viteză lentă de metabolizare, cum este lactoza, care poate elibera
glucoză și galactoză prin hidroliză enzimatică, în concentrații departe de valoarea
inhibitory. (Oniscu C., Cașcaval D., p. 61) 
Lactoza este un dizaharid reducător (4 – β – D – galactozido – D –glucoză), care se folosește
în stare pură numai pentru biosinteza antibiotecelor, în mod deosebit la obținerea penicilinei.
(Oniscu C., Cașcaval D., p.63)
 Surse de azot;
Necesarul de azot dintr-un mediu de cultură este asigurat de surse organice și anorganice.
Microorganismele sunt capabile, în mod obișnuit, să biosintetizeze toate tipurile de molecule

de azot (aminoacizi, proteine) plecând de la ionul amoniu (NH4+) în funcție de energia existentă,

timp și gradul de tratare mutagenă a sușei cultivate.


Pentru culturile industriale folosite la obținerea de penicilina V, necesarul de azot este asigurat
de extractul de porumb și făina de soia. Aceste surse naturale sunt bogate în proteine și aminoacizi,
conținând și acizi nucleici, vitamine, oligoelemente, lipide, zaharuri, compuși cu sulf și fosfor.
Prezența ionului amoniu în mediile necesare fermentațiilor industriale favorizează
metabolizarea proteinelor, dar și formarea de produse din categoria antibioticelor. (Oniscu C.,
Cașcaval D., p.66)
 Săruri minerale;
În procesele de biosinteză, rolul jucat de sărurile minerale este foarte important, ele fiind
folosite drept surse de:

 elemente constitutive ale produselor: Na2SO4, ZnSO4, MnSO4, Na2S2O3; 

 elemente constitutive ale biomaselor: CaCO3, KH2PO4, NH4NO3; 

 modificatori ai presiunii osmotice și ai permeabilității membranelor celulare: CaCO3;

 agenți de complexare și de precipitare: ionul sulfat SO42- (Na2SO4, MgSO4, KH2SO4)

(Oniscu C., Cașcaval D., p.67)


 Precursori;
Precursorii sunt compuși organici sau anoganici, care atunci când sunt adăugați în mediul de
cultură intervin ca molecule intermediare în biosinteză sau dirijează biosinteza către o anumită
direcție.
Acidul fenoxiacetic dirijează procesul de biosinteză către obținerea de penicilină V, folosind ca
microorganism producător Penicillium Chrysogenum. Astfel se favorizează atingerea unor
randamente ridicate de biosinteză.
Prin activitatea lor, extrem de eficientă, în procesele de biosinteză, precursorii sunt considerați
componente ce nu lipsesc din mediile de cultură, iar pentru a evita efectele inhibitorii, aceștia se
vor adăuga treptat, menținându-se o concentrație constantă (Oniscu C., Cașcaval D., p.68)
 Reglatori ai proceselor de biosinteză.
În biosinteza antibiotecelor este posibilă utilizarea unor molecule organice sau anorganice, ce

acționează ca inductori, activatori sau represanți. Un exemplu tipic este ionul fosfat (PO43-),

prezent prin KH2PO4, care după o anumită concentrație devine un inhibitor pentru acumularea

produselor utile.
Trebuie evidențiat faptul că adaosuri mici de acid glutamic sau glutamate stimulează producția
de peniciline, fără a interveni direct in biosinteza antibioticului (Oniscu C., Cașcaval D., p.69)
1.4.2. Sterilizarea mediilor de cultură
Sterilizarea este procesul prin care are loc distrugerea sau îndepartarea microorganismelor
patogene sau apatogene din substante, preparate, spații inchise, obiecte etc.
În industria de biosinteză, unde se obțin culturi microbiene pure, precum și în industria
farmaceutică și alimentară, procesul de sterilizare este de neînlocuit.
Poate fi realizat prin:
a. metode termice:
o sterilizare cu aer cald la 140-200°C 

o sterilizare

cu vapori de apă sub presiune la 120-140°C 
o sterilizare

prin încălziri repetate la 70-100°C 
b. metode fizice:

filtrare prin umpluturi fibroase 


filtare

prin materiale poroase 

filtrare

prin membrane 

utilizarea
 radiațiilor UV, IR, raze X, β etc. 
c. metode chimice:

- utilizarea agenților chimici: oxid de etilena, formaldehida, fenol, ozon, etc (Oniscu C., Cașcaval
D, p.80)

Sterilizarea mediilor de cultură se poate realiza prin metode mecanice (filtrare, centrifugare,
flotație, electrostatic), pe cale termică, cu agenți chimici sau cu unde electromagnetice. Singura
posibilitate de sterilizare a mediului de cultură în industria de biosinteză este sterilizarea cu abur.
Procedeul de sterilizare cu abur este foarte simplu și permite obținerea unui grad înalt de
sterilitate.
Acest procedeu prezintă totuși o serie de dezavantaje date de reacțiile secundare pe care le
suferă principalele componente ale mediului în timpul procesului:


denaturarea proteinelor și inactivarea enzimelor;


degradarea parțială a vitaminelor și a anumitor factori de creștere;

supraîncălziri ce pot iniția reacții chimice. 
Aceste dezavantaje sunt diminuate prin alegerea judicioasă a procesului, care este totuși cel mai
sigur.
Procedeul de sterilizare termică a mediului de cultură poate fi realizat prin procedeu continuu
sau discontinuu, utilizând drept sursă de încalzire aburul sau energia electrică. Se alege procedeul
de sterilizare termică la 120°C. (Oniscu C., 1978, p.27)

1.4.3. Sterilizarea mediilor de cultură la 120-125°C


Pentru sterilizarea unor cantități mari de medii de cultură se recomandă utilizarea proceselor
continue de sterilizare care prezintă o serie de avantaje:


conservarea mai bună a proprietăților nutritive ale mediului;


control superior al calității;


utilizarea ratională a consumului de abur;


eficacitate si productivitate sporită;


control automat.
Realizarea în condiții optime a procesului impune un control al spumării mediuliui și a
vâscozității acestuia. Pentru sterilizarea continuă a mediilor de cultură se folosesc instalații
industriale care lucrază la 120-125°C. (Oniscu C., Cașcaval D., p.100-101)
1.4.4. Sterilizarea aerului
Procesele industriale de fermentație sunt aproape în totalitate procese aerobe și în marea lor
majoritate aseptice. Necesarul orar de aer steril variază între 60-120 m3 aer/m3 mediu de cultură.
În sterilizarea acestor debite mari de aer apar dificultăți generate, pe de o parte de varietatea
microoganismelor prezente și de rezistența lor la temperaturi uscate și, pe de alta, de limitele largi
ale dimensiunilor acestora.
Cu toate că sterilizarea aerului se poate realiza atât prin procedee termice, cât și prin filtrare,
metoda cea mai utilizată este filtrarea.
Pentru sterilizarea prin filtrare se pot folosi urmatoarele materiale filtrante:

fibre de sticlă cu diametru între 5 si 18μ;

nitrat de celuloză pentru filtru cu membrane;

teflon cu o rezistență termică mare(300°C) și caracter hidrofob;

poliamida, caracterizată prin rezistență termică, hidrofobicitate, elasticitate și durabilitate.
În sterilizarea prin filtrare există trei tipuri de filtre cu aplicabilitate practică: 


filtrul cu fibră de sticlă;


filtre disc cu membrane; 


filtre-lumânare. (Oniscu C., Cașcaval D., p.109)

1.4.5. Fermentația
Fermentația reprezintă procesul de creștere a microorganismelor pe medii de cultură, cu
scopul de a biosintetiza diverși produși.
Este faza fundamentală a procesului de biosinteză și se realizează în trei etape:
- Inoculator;
- Intermediar;
- Regim.
Aceste etape corespund unor faze de dezvoltare a microorganismelor. Astfel, în inoculator se
petrece procesul de aclimatizare a Penicillium crysogenum la noile condiții de dezvoltare, în
intermediar începe creșterea exonențială a numărului de microorganisme, iar în regim se termină
procesul de creștere a microorganismelor și de formare a penicilinei. Această etapizare reprezintă
o imagine generală și puțin idealizată a procesului de biosinteză, deoarece chiar în intermediar
începe procesul de elaborare a penicilinelor ca rezultat al distribuției vârstelor microorganismului.
Acumularea unor cantităti mari de masă moleculară face ca volumele fermentatoarelor, în care are
loc procesul, să crească în raport zecimal. Eficacitatea procesului de biosinteză este determinată
de conformația genetică a tulpinei. Tulpina utilizată este P. Crysogenum Q176 a cărei potentă a
fost ridicată foarte mult prin procese de mutație. O tulpină bună se caracterizează prin capacitatea
mare de înmulțire, utilizare rapidă a azotului și a precursorului, lipsa pigmenților în biomasă si
miceliu fibros.
Procesul de fermentație a penicilinelor cuprinde 3 faze metabolice distincte: faza de creștere,
faza de producere și faza autolitică. Faza de creștere se caracterizează prin acumulare de masă
miceliană și utilizarea intensivă a componentelor mediului de cultură. Glucoza este asimilată foarte
rapid atât pentru formarea materialului celular, cât si pentru furnizarea energiei necesare.
Cerințele de oxigen sunt maxime în această perioadă, iar activitatea respiratorie, caracterizată

prin degajare de CO2, este ridicată.

Faza de producere a penicilinelor se caracterizează prin încetinirea creșterii miceliului – fie


datorită epuizării constituienților ușor asimilabibi, fie altor condiții existente: scăderea consumului
de oxigen, menținerea pH-ului la 6,8 – 7 și acumularea de penicilină. În această fază lactoza este
folosită lent de către miceliu și furnizează energia necesară proceselor de biosinteză sau pentru
formarea constituienților celulari.
Faza autolitică corespunde stadiului în care microorganismul se epuizează ca urmare a
activității metabolice prelungite, iar sursele de carbon din mediu sunt consumate. Conținutul de
azot al miceliului descrește considerabil și începe procesul de autoliză al acestuia cu eliberare de
amoniac și creșterea pH-ului peste 8. Producerea penicilinelor încetează și apare un proces de
hidroliză alcalină a penicilinelor formate. În practica industrială nu este permisă prelungirea
fermentației pana la apariția autolizei.
Pentru faza de creștere a masei celulare pH-ul optim este de 4.5-5.0, iar pentru faza de producere
a penicilinelor este de 7.0-7.5. Prin urmare, procesul va trebui condus între cele două etape în
regim diferit. Nu se recomandă depăsirea pH-ului de 7.5 deoarece începe procesul de autoliză
însoțit de degradarea penicilinelor formate. Menținerea pH-ului la valoarea 7 în ultima parte a
ciclului de fermentație asigură valori ridicate pentru vitezele de respirație și elaborare de
peniciline. Regimul optim de temperatură este de 25°C cu o toleranță de un grad, iar necesarul de
aer, deoarece este un proces aerob, este de 1-1.5 l aer/l mediu x min., la o turație a agitatorului
elicoidal de 110-140 rot/min.
Compoziția mediului de cultură are un rol hotărâtor în procesele de biosinteză deoarece
microorganismele au nevoie de hidrați de carbon, azot, substanțe minerale și precursori. Sursele
de hidrați de carbon sunt necesare pentru dezvoltarea microorganismelor și pentru producerea
penicilinei. Este necesar să se menționeze că biomasa unei molecule așa de complexe, necesită un
flux de energie din exterior, procesul fiind endoterm. Prin urmare, biosinteza penicilinelor se poate
realiza numai dacă se desfasoară simultan si procesele de oxidare ale hidraților de carbon care
constituie sursa principală de energie. Oxidarea lentă a lactozei eliberează o energie ce depășește
cu 66kJ/l mediu de cultură energia necesară sistemului; din această cauză procesul de biosinteză
în ansamblu este exoterm.
Viteza de utilizare a hidraților de carbon se înscrie în următoarea schemă: glucoză > acid lactic
> lactoză, fapt care confirmă că în faza de creștere a microorganismelor se consumă glucoza, iar
în faza de producere a penicilinelor se consumă lactoza. Introducerea fructozei sau lactozei în locul
glucozei are ca efect scăderea bruscă a vitezei de creștere a masei celulare.
Sursele de azot sunt necesare pentru formarea grupelor aminice și obținerea acizilor aminici.
Se utilizează azot mineral din săruri de amoniu și azot organic furnizat de aminoacizii si peptidele
din extractul de porumb.
Prezența substanțelor minerale este vitală în pocesul de creștere deoarece ele afectează direct

permeabilitatea membranei sau intră în sistemele enzimatice. Astfel KH2PO4 ofera K3- pentru

activarea unor sisteme enzimatice si PO+ pentru fosforilare.

Dirijarea procesului de biosinteză spre obținerea Penicilinei V se face cu ajutorul unei substanțe
care este înglobată în catena laterală și poartă numele de precursor. Acesta este acidul fenoxiacetic.
Precursorul se adaugă în porțiuni deoarece în concentrații mai mari de 0,1-0,2% sunt toxici pentru
microorganisme.
Procesul de sterilizare a penicilinelor este aseptic, de aceea sterilizarea aparaturii și a mediului
se face cu abur viu la 124-125°C, iar menținerea sterilității în timpul procesului este asigurată de
suprapresiunea creată prin barbotarea aerului steril necesar biosintezei.
Procesul de fermentație se realizează în fermentatoare cilindrice verticale construite din oțel
inoxidabil, echipate cu agitator elice sau turbină, serpentină pentru racire, conducta pentru aerare,
dispozitive sparge-val, teaca termocuplu, filtru individual de aer și rezervor cu antispumant.
Fundurile fermentatoarelor sunt sudate pentru a asigura un grad sporit de securitate împotriva
infecțiilor, iar ștuțurile au garnitură metalică pe toată suprafața flanșelor de legatură.
Controlul procesului de fermentație se realizează prin determinarea sterilității mediului, a
gradului de determinare morfologică a ciupercii, a pH-ului mediului, a activității lichidului de
fermentație și a consumului de zahăr. Probele se iau la interval de 4-6 ore, iar procesul se consideră
terminat atunci cand conținutul de zahăr al biomasei ajunge la 0,2-0,6%, iar concentrația soluției
rămâne aproape constantă între două determinări.
Concentrația penicilinelor în soluția nativă la terminarea procesului de fermentație este
cuprinsă între 5%-6%. Valoarea exactă depinde de potența sușei folosite și de condițiile de
realizare a procesului de fermentație (Oniscu C., 1978, p.182-185).
1.4.6. Filtrarea soluțiilor native
Filtrarea soluției rezultate la fermentație urmărește separarea micelului prin filtrare pe filtrul
rotativ cu vid, iar solutia rezultată se răcește la 3-5°C, după care se depozitează în rezervorul de
așteptare, de unde este trimisă la extracții.
Condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească filtrarea sunt:

puritate cât mai mare a filtratului; 

umiditatea precipitatului sa fie scazută;

productivitatea cât mai mare a filtrului; 

regenerarea cât mai usoară și rapidă a materialului filtrant. 
1.4.7. Separarea și purificarea penicilinelor
Extracția reprezintă operația de separare a componenților unui amestec lichid sau solid pe baza
diferenței de solubilitate a acestora într-unul sau mai mulți solvenți.
Dacă amestecul supus separării este lichid, operația este de extracție lichid-lichid, iar pentru
solid, extracție solid-lichid. Atunci când procesul are loc prin intermediul operațiilor fizice,
extracția este fizică, iar atunci când intervin reacții chimice, extracția este reactivă.
Extracția fizică lichid-lichid cuprinde 4 etape:
1. contactarea soluției inițiale cu solventul (amestecarea);
2. solubilizarea și difuzia solutului în faza solventului (transferul de masa a solutului);
3. separarea celor două faze rezultate (extractul-faza solventului care conține solutul, rafinatul
soluția inițiala epuizată);
4. recuperarea solventului atât din extract, cât și din rafinat.
Separarea penicilinelor se face prin extracție fizică, fiind singurul procedeu de separare cu
aplicabilitate industrială. Concentrația finală a penicilinei V în lichidele de fermentație este de 3-
6%, în funcție de tulpina utilizată. Datorită diluției foarte mari, este necesară concentrarea
soluției prin extracții repetate a penicilinelor cu solvenți.
Penicilinele pot fi extrase fie din soluția apoasă rezultată în urma filtrării biomasei, fie direct din
lichidul de fermentație.
Fluxul general al separării penicilinelor cuprinde urmatoarele etape:
 filtrarea lichidului de fermentație în scopul separării biomasei;
 extracția penicilinelor din filtru cu solvent organic în două sau mai multe stadii, în funcție
de concentrația sa în soluție;
 reextracția penicilinelor din solventul organic cu o soluție de carbonat de sodiu sau de
potasiu;
 cristalizarea și purificarea. (Galaction A.I., p.47-49)
1.4.8. Extracția
Extracția penicilinei V folosește ca mediu supus extracției fizice, lichidul de fermentație filtrate,
iar ca solvent acetatul de butil la pH cu valoarea 2 – 2,5.
Extracția penicilinei V în acetat de butil decurge cu randamente maxime numai în condțtiile în
care acest antibiotic se va găsi în soluția apoasă supusă extracției în formă nedisociată. Acesta
deoarece acetatul de butil este un solvent nepolar sau cu polaritate redusă. Din analiza procesului
de extracție fizică a penicilinei V cu acetat de butil s-a constatat că:
 în solvent sunt extrase numai molecule de penicilină nedisociată; 
 între molecule de penicilină, în condițiile în care se realizează extracția, nu are loc formarea
unor asociații; 
 în acetatul de butil penicilina V nu disociază. (Oniscu C., 1983, p.84)

Penicilina V se separă din soluția nativă în 2 stadii, după care se purifică si se cristalizează.
În primul stadiu are loc trecerea penicilinei din soluția nativă în acetat de butil la un pH de 2 –
2,5.
Acidularea soluției native se face cu acid sulfuric de 4 – 10%, iar raportul între acetat de butil
și soluția nativă este de 1:3. Acest raport se alege în așa fel încât în final soluția de acetat de butil
să aibă o activitate de 20-25000 UI/ml.
În stadiul II de extracție are loc trecerea penicilinei din acetat de butil în soluție apoasă de fosfat
disodic si K2SO4 la pH 7 – 7,2. Raportul din soluția apoasă și acetat este de 1:2,5 – 1:3. În acest
stadiu penicilina, sub formă de sare de potasiu, trece cantitativ în soluție apoasă a cărei concentrație
finală este de 40-45000 UI/ml. (Oniscu C., 1978, p.191)
Pentru extracția penicilinei V se utilizează extractorul Podbielniak, care este construit dintr-o
foaie metalică înfășurată în spirală în jurul unui arbore care se rotește cu 2000-5000rpm. Rotorul
are forma unei spirale cu un număr variabil de spirale cu 6 – 33 trepte de contact, a căror secțiune
formează canale paralele.
1.4.9. Cristalizarea
Pentru separarea sărurilor penicilinei V din soluţie apoasă rezultată după reextracţia în carbonat
de potasiu, se foloseşte pocedeul antrenării azeotrope a apei cu acid clorhidric, la vid astfel încât
după îndepărtarea apei are loc cristalizarea sării apoi se filtrează şi se spală cu butanol.
1.4.10. Uscarea
Uscarea este o operație prin care se îndepărtează umiditatea dintr-un material cu ajutorul
energiei termice.
Termenul de uscare se mai utilizează și în cazul îndepartării unui component în stare lichidă
sau de vapori dintr-un gaz sau dintr-un amestec lichid.
Uscarea penicilinei V trebuie efectuată cu multă grijă pentru a-i menține proprietățile chimice
si biologice și să se asigure o activitate ridicată după uscare.
Uscarea se face într-un uscător dulap la 35 – 45 ºC sub vid de 100-225 mm Hg, timp de 16-20
ore. (Oniscu C.,1978, p.192)

2. Analiza Penicilinei V. Eticheta


Penicilina V este un antibiotic bactericid față de cocii gram-pozitivi și gram-negativi, unii bacili
gram-pozitivi, spirochete și actinomicete. Sunt indeosebi sensibili streptococii, pneumococii,
gonococii, meningococii, germenii gangrenei gazoase, bacilul carbunos, actinomicetele,
spirochetele; majoritatea tulpinilor de stafilococ au denit rezistente (stafilococi
penicilinazosecretori). Efectul antibacterian este rapid și de durată relativ scurtă. Realizeaza
concentrați plasmatice mari (ativ cu Penicilina V si cu Moldamin). Este un derivat de penicilina
activ pe cale orala (este relativ rezistenta la acidul clorhidric din secretia gastrica); realizeaza
concentratii sanguine relativ mici (ativ cu Penicilina G). ( http://www.mediculmeu.com )
Compoziția antibioticului de Penicilina V:
Substanța activă: phenoxymethyl-penicillinum
Categoria: Antibiotice, antimicotice, antiinfecțioase
Grupa farmaceutică: antibiotice, peniciline sensibile la betalactamazaUn comprimat conține
fenoximetilpenicilina (sub forma de sare de potasiu) 1 000 000 UI și excipienti: celuloza
microcristalină, talc, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal.
(http://www.sfatulmedicului.ro )
Imaginea 1. Eticheta Penicilinei V
3. Metode de evaluare a riscului chimic în domeniul securițății și sănătății
Bibliografie:

1. Galaction A.I., Cașcaval D., “Metaboliți secundari cu aplicații farmaceutice, cosmetice și


alimentare”, Casa de editură Venus, Iași, 2006;
2. Oniscu C., Cașcaval D., “Inginerie biochimică și biotehnologie”, vol.1, Editura
IntelGlobal, Iași, 2002;
3. Oniscu C., “Tehnologia proceselor farmaceutice”, Institutul Politehnic, Iași, 1983;
4. Oniscu Corneliu, “Tehnologia Produselor de Biosinteză”, Editura Tehnică, București
1978;
5. http://www.mediculmeu.com , Penicilina V;
6. http://www.sfatulmedicului.ro , Penicilina V;