COLEGIUL ROMANO-CATOLIC “SFANTUL IOSIF”

Disciplina : Limba și literatura română

Proiect Paralela intre poemul “Plumb” George Bacovia

și pastelul “Țipătul” lui Munch

Profesor dr. Stârcea Alina

Elev: Alexandru Stefan Ioan

Clasa: a XII-a B
Criticul Mihail Petroveanu spunea cu privire la Poezia „Plumb”, scrisă
de George Bacovia : ” toate aceste caracteristici ale acestui material liric
fac ca poetul să fie un adevărat „pictor în cuvinte și compozitor în vorbe”.

Cu ajutorul procedeelor artistice folosite, dar și prin sugestie și cromatica

folosită, George Bacovia reușește să creeze o atmosferă copleșitoare, de
plumb, și să redea foarte bine imaginea unei toamne reci, sumbre. De
asemenea, prin repetiția cuvântului „plumb”, simbol al culorii gri, autorul
creează o imagine aproape apocaliptică într-⁠un decor ce aminteşte mai
degrabă de expresionismul lui Munch ale carui picturi au mai toate o
natură duală, pendulând între bine şi rău, iar obsesiile sale ţin de zona
ancestrală, primitivă, a umanităţii.

Spre exemplu, tabloul lui Munch Ţipătul , cunoaşte patru versiuni,

realizate între 1893 şi 1910, fiind astfel evidentă preocuparea artistului
norvegian pentru lumea stranie a spaimelor şi a alienării, atât de des
exploatată de cultura modernă.

Iată cum descrie Munch sursa sa de inspiraţie pe rama uneia din cele
patru versiuni ale tabloului, o poezie , care descrie motivul său de
inspiraţie ce a stat la baza întregii serii:
“Mă plimbam pe o cărare cu doi prieteni
Soarele apunea
Dintr-o dată, cerul s-a transformat în roşu sângeriu
M-am oprit, simţindu-mă epuizat şi m-am sprijinit de un gard
Erau sânge şi limbi de foc deasupra fiordului albastru-negru şi deasupra
oraşului
Prietenii mei au plecat mai departe, dar eu am rămas tremurând de
spaimă şi am auzit un ţipăt infinit străbătând natura.”

-1-
Tabloul lui Edvard Munch reprezintă, în toate variantele sale, un om cu
un chip cadaveric, aflat pe un drum pustiu, cu gura larg deschisă într-un
ţipăt mut, înconjurat de linii ameninţătoare de foc. În prim plan țipă un
om, al cărui trup contorsionat convulsiv și gestul mâinilor care cuprind
capul trădează o spaimă nemăsurată. Chipul gălbui se armonizează cu
craniul cadaveric. Culorile mediului simbolizează starea psihică a
personajului, albastrul întunecat reține glasul sfâșietor și-l reflectă cu ecou
într-un golf larg, până sub cerul strălucitor , de un roșu sângeriu.

Avem în faţă expresia absolută a fricii, realitatea brută, compactă,

aproape materială a spaimei şi anxietăţii.

În notiţele sale, artistul transferă starea de spaimă şi de reacţie la spaimă

– ţipătul – asupra naturii întregi, a universului cunoscut şi necunoscut.
Ţipătul mut, fie că este al materiei, fie că este uman, provoacă aceeaşi stare
psihică, are acelaşi impact emoţional asupra privitorului. Toate traumele,
toate obsesiile omului modern sunt revelate de această pictură:
singurătatea, teama de moarte, frica de un univers ostil, spaima în faţa
necunoscutului, spleen-ul şi indiferenţa, zădărnicia şi neputinţa.

Liniile şi culoarea, toate spre roşu-sângeriu şi tremurând înspre departe,

te închid într-un univers din care nu poţi scăpa şi în care nu există decât
un singur gest posibil, ţipătul, care nu te salvează şi nici nu te absolvă, ci
te afundă mai adânc în ceea ce eşti şi în ceea ce nu vei fi niciodată.

Revenind la poezia Plumb , în ceea ce privește titlul poemului, acesta este

alcătuit din cuvântul simbol „plumb”, care sugerează apăsarea, angoasa,
greutatea sufletească, universul monoton, închiderea spațiului poetic fără
posibilitatea evadării. Așadar, pentru poezie chiar titlul este punct de
plecare în descifrarea întregului mesaj al acesteia, plumbul simbolizând
culoarea gri. Astfel, poetul reușește să transmită o stare sufletească
apăsătoare, care ascunde o tonalitate gravă și lasă impresia unei situații
fără ieșire, îmbrăcată în dezolare. -2-
Tema poeziei o constituie nefericirea poetului. Mai mult decât atât, la o
primă citire a poeziei se pot deosebi două planuri: unul exterior, dominat
de culoarea gri, și marcat de elementele funerare: „cavou”, „sicrie de
plumb”, „coroanele de plumb”, „mort” și unul interior, provocat de
sentimentul de iubire, care produce dezamăgire, tristețe, declin: „Dormea
întors amorul meu de plumb”.

Cât despre cromatica poemului, putem observa că aceasta este doar

sugerată, însă, prin aceasta, poetul reușește să transmită foarte bine
cititorului viziunea sa. Chiar dacă folosește figuri de stil care transmit
culori precum negru, gri, cenușiu, George Bacovia susține că, pentru
el, metalul plumb are culoarea galben, nu gri: „În plumb văd culoarea
galbenă. Compușii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi
convine acestă culoare. După violet și alb, am evoluat spre galben [...].
Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben”.

Culorile, atât de importante pentru creația lui Bacovia, sunt sugerate încă
din prima strofă. Cu ajutorul figurilor de stil autorul creează un spațiu
închis, morbid, în care se simte prizonier. „Sicriele de plumb”, „florile de
plumb”, „veșmântul funerar”, „cavou”, sunt elemente cu ajutorul cărora
cititorului îi este insuflată prezența morții, totodată făcându-se analogie cu
culorile gri, negru. Starea de solitudine a poetului este evidențiată de
sintagma „stam singur”, iar repetarea epitetului „de plumb” are multiple
sugestii în conturarea spațiului existențial. Singurul element care
sugerează mișcarea este vântul, dar și el produce efecte reci, ale morții, ce
reies din imaginea auditivă „și scârțâiau coroanele de plumb”.

Și în cea de-a doua strofă cromatica este sugerată tot cu ajutorul epitetelor
și metaforelor care redau griul, negrul și, totodată, moartea. Tragismul
poeziei este determinat de dispariția sau moartea afectivității: „Dormea
întors amorul meu de plumb”, iar folosirea verbului „strig” sugerează
disperarea poetului care se află într-o stare de solitudine morbidă: „stam
singur lângă mort”. Posibilitatea de salvare, de evadare din postura de
prizonier al lumii este doar iluzorie, ultimul vers — „și-i atârnau aripile
de plumb”— sugerând un zbor în jos, o cădere surdă și grea.

-3-
Finalul poeziei nu aduce rezolvarea, ci din contră, marchează neputința
de a ieși din impas, dezolarea și deprimarea definitivă a eului liric.
„Aripile de plumb” atârnă, semnificând zborul în jos, prăbușirea, eșecul și
imposibilitatea de a se revigora spiritual. Faptul că eul liric este implicat
total este dovedit de prezența mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric și
a lirismului subiectiv prin folosirea verbelor și pronumelor la persoana I
singular: „meu”, „am început”, „să strig”, „stam singur”.

In concluzie, atât Poemul lui Bacovia cat si Pastelul “Strigătul” al lui

Edvard Munch scot in evidenta prin folosirea simbolurilor dar si prin
cromatica si dramatismul trairii eului artistic nelinistea, o stare
sufleteasca de disperare , lipsă a oricărei speranțe precum si izolarea,
solitudinea, instrainarea si neincrederea in sine a geniilor creatoare.

Sentimentul dominant al ambelor creatii este acela de oboseală inevitabilă

de trecere inevitabilă spre moarte a individului intr-o societate care
limitează.

Cotidianul poetic bacovian este însă, consideră criticul si istoricul literar

Th. Codreanu, terenul familiar al unei crize generale: „Munch şi Bacovia
au pus o problemă capitală culturii europene de la începutul secolului al
XX-lea: cum e posibilă ieşirea din criză şi dacă mai e posibilă”.

-4-
BIBLIOGRAFIE / SURSE

http://www.scribd.com/

http://foaiesicreion.blogspot.ro/

http://www.artline.ro/

https://www.artline.ro/Tipatul-lui-Munch-12841-1-n.html

https://www.contemporanul.ro/eseu-publicistica/bogdan-cretu-despre-
bacovia-de-la-dreapta-la-stanga.html

https://www.contemporanul.ro/eseu-publicistica/bogdan-cretu-despre-
bacovia-de-la-dreapta-la-stanga.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/povestea-unui-tablou-
celebru-edvard-munch-a-simtit-tipatul

https://ro.wikipedia.org/wiki/Edvard_Munch