SISTEMUL OSOS

Miscarea este realizata cu ajutorul aparatului locomotor alcatuit din doua sisteme:
sistemul osos si sistemul muscular.
In organismul uman exista aproximativ 200 oase legate intre ele prin articulatii, formand
scheletul. El reprezinta partea pasiva a aparatului locomotor.
Rolul sistemului osos.
-Oasele sunt organe dure si rezistente si, intr-o oarecare masura, elastice. Ele contribuie la
determinarea formei corpului alcatuind, impreuna cu articulatiile suportul partilor moi.
-Participa la formarea cavitatilor de protectie (craniul coloana vertebrala etc.).
-Constituind suport de insertie a muschilor, sunt organe ale miscarii
-partea lor centrala numita maduva este un organ hematopoietic (formeaza elementele
figurate ale sangelui)
-constiuie depozit de substante fosfocalcice (prin componenta lor minerala) pe care
organismul le poate mobiliza la nevoie
Oasele sunt alcatuite din substanta osoasa, maduva (central) si periost (la exterior). Au
vase care le hranesc si nervi care le asigura sensibilitatea.
In functie de rapoartele intre dimensiunile lor, se disting trei tipuri de oase:
-oasele lungi la care lungimea depaseste mult latimea si care sunt intalnite mai ales la
nivelul membrelor. Ele au 3 parti: diafiza (corpul osului) format din tesut osos mai dens
(compact) cu un canal medular in centru si doua extremitati, numite epifiza alcatuite din tesut
osos mai lax (spongios). Intre epifize si diafiza se gaseste cartilajul de crestere, zona ce poarta
denumirea de metafiza.
-oase late la care latimea si lungimea sunt mai mari decat grosimea (oasele cutiei
craniene, omoplatul, sternul, coxalul) ele participa la formarea cavitatilor de protectie. Au la
exterior tesut compact, iar in interior tesut spongios
-oase scurte cu cele trei dimensiuni aproape egale. Se gasesc in regiuni cu miscari variate
dar mai putin ample, unde este necesara o mai mare soliditate. Astfel de oase sunt cele de la
palme (carpienele), laba piciorului (tarsienele) si vertebrele. La exterior prezinta tesut compact,
iar la interior tesut lax.
Suprafata oaselor este neregulata. Acest lucru se datoreaza, in mare parte actiunii
muschilor care, aplicata prelungit, creaza la suprafata osului proeminente numite apofiza si
tuberozitati, iar prin presiune, adancituri numite fosete si santuri. Acestea sunt acoperite de
cartilajul articular, iar forma lor are o mare importanta in imbinarea oaselor si miscarea
articulara. La nivelul suprafetelor articularer nu exista periost
Vascularizatia osului este realizata de artere si vene. Arterele oaselor lungi si late sunt
nutritive si periostale, in timp ce in oasele scurte exista doarte artere periostale.
Inervatia. Oasele si maduva osoasa sunt bogat inervate prin nervii ce insotesc vasele
nutritive dar si dintr-un plex subperiostic. Prin nervi SNC regleaza nutritia si intreaga activitate a
osului.
Dezvoltarea oaselor are loc pana la varsta de aproximativ 25 ani. Dupa formarea osului,
crestera sa continua, atat in lungime cat si in grosime.
Cresterea oaselor in lungime este specifica oaselor lungi si se realizeaza la nivelul
cartilajelor de crestere. Ele asigura formarea de tesut osos nou spre diafiza. Daca se distruge un
cartilaj de crestere, in acea zona cresterea osului inceteaza, in timp ce la cealalta extremitate ea
continua.
In grosime cresc toate oasele. Aceasta crestere se realizeaza pe seama periostului care
prin stratul sau intern numit strat generator sau osteogen produce celule formatoare de tesut osos
care se adauga tesutului osos mai vechi, ingrosand osul. La oasele lungi, odata cu aparitia unui
nou strat osos extern subperiostic, catre canalul medular are loc distrugerea si resorbtia tesutului
osos batran.
Tesutul osos. Este o variatie a tesutului conjuctiv adaptat in vederea asigurarii rezistentei
si sustinerii corpului. In tesutul osos substanta conjunctiva este impregnata cu saruri fosfo-
calcice, iar fibrele au orientare specifica sub influenta fortelor mecanisce ce actioneaza asupra
omului.
Celulele ososase sunt de trei feluri: osteoblaste, celule tinere care secreta substanta
preosoasa ce le inconjoara complet, devenind osteocite, de forma ovala sau rotunda, cu multe
prelungiri, Osteocitele sunt adapostite in cavitati stelate sau fusiforme, denumite osteoplaste.
Aceste cavitati comunica intre ele prin numeroase canalicule osoase subtiri, care se
anastomozeaza cu canaliculele osteoplastelor invecinate. Prin aceste canalicule patrunde
prelungirile osteocitelor care nu se anastomozeaza cu ale osteocitelor vecine. Osteoclastul este o
celula gigantica multinucleata care indeplineste functia de distrugere si limitare a formarii
tesutului osos, in functie de necesitatile fiziologice. Poseda un bogat echipament enzimatic.
 Substanta fundamentala a tesutului osos are doua componente:
1. o componenta organica (in proportie de 34%) formata din oseina secretata de
osteoblaste
2. o componenta anorganica (in proportie de 66%) formata din saruri de calciu si fosfor.
Oseina, impreuna cu sarurile minerale se dispune sub forma unor lamele osoase. In
functie de dispunerea acestor lamele, tesutul osos poate fi compact si spongios.
a) tesutul osos compact formeaza diafiza oaselor lungi, stratul de la suprafata epifizalor si
a oaselor scurte, precum si lamelele interna si externa a oaselor late.
In sectiune transversala in diafiza unui os lung se observa central canalul medular cu
maduva rosie (la fat) cu rol hematopoietic si de formare a tesutului de raparare (calus) in cazul
fracturilor, galbena bogata in celule adipoase (la adult), cu rol de depozit de grasimi, si cenusie
formata din tesut conjunctiv (la batrani). La exterior, periostul acopera diafiza.

Structura unui os lung

 Periostul este o membrana conjunctiva care inveleste suprafata osului cu exceptia
suprafetelor articulare. El este alcatuit din fibre conjunctive si elastice, celule conjunctive si e
foarte bogat in vase de sange si nervi.
Elementele ce formeaza periostul sunt dispuse in doua straturi: unul extern si unul intern,
generator sau osteogen. Acesta atribuie periostului rolul de a determina cresterea in grosime a
osului.
Intre periost si canalul medular se afla substanta osoasa a diafizei formata din lamele
osoase dispuse concentric in jurul unor canale subtiri numite canalele Havers. In interiorul
acestor canale se afla capilarele sanguine, terminatiuni nervoase si tesut conjunctiv lax in
cantitate redusa. Canalele Havers strabat osul pe toata lungimea sa si se leaga intre ele prin
canale oblice si transversale. Ansamblul format de un canale Havers, lamele osoase care-l
inconjoara si componentele din interiorul acestor formatiuni (osteoplaste cu osteocite) constituie
sistemul haversian sau osteonul (unitate morfologica si functionala). Intre sistemele haversiene
se gasesc arcuri de lamele osoase numite sisteme interhaversiene.
 b) tesutul osos spongios se afal in epifizele oaselor lungi si in interiorul oaselor scurte si
late. Este format din lamele osoase ce poarta denumirea de trabecule, care se intretaie, delimitand
cavitati numite areole de aspect si marimi diferite. Acestea dau osului spongios aspectul unui
burete. Areolele comunica intre ele si contin maduva osoase rosie (hematogena).

Scheletul capului este impartit in neurocraniu (care adaposteste encefalul) si

viscerocraniu (care alcatuieste oasele fetei si contine segmentele perierice ale unor analizatori,
precum si segmentele initiale ale aparatelor digestiv si respirator).
Neurocraniul este alcatuit din bolta si baza si este format din 1 frontal, 2 parietale, 2
temporale, 1 occipital, 1 etmoid (care participa la formarea partii anterioare a bazei
neurocraniului si a nasului), 1 sfenoid (care participa la formarea bazei neurocraniului).

Viscerocraniul cuprinde:
- 2 maxile care formeaza partea laterala a nasului si partea inferioara a orbitei
- 2 palatine participa la formarea palatului osos
- 2 nazale formeaza puntea nazala
 - 2 lacrimale mici contribuie la formarea peretelui lateral al cavitatii nazale si la peretele
median al orbitelor
- 2 oase cornet nazal inferior care sunt acoperite de o membrana puternic vascularizate
pentru incalzirea si umezirea aerului inhalat
- 2 zigomatice formeaza obrajii
- 1 vomer formeaza partea inferioara a septului nazal intre etmoid si maxile
- 1 mandibula care formeaza falca inferioara

Coloana vertebrala este alcatuita din 33-34 vertebre dispuse una peste alta si impartite,
in functie de regiunile carora le apartin in vertebre cervicale (7), toracale (12), lombare (5),
sacrale (5) si coccigiene (4-5).
Fiecare vertebra este alcatuita dintr-un corp vertebral. Dorsal prezinta un arc vertebral sau
neural ce delimiteaza o gaura neurala, iar prin suprapunerea vertebrelor apare un canal ce
gazduieste maduva spinarii. Fiecare arc neural sau vertebral prezinta 3 prelungiri sau apofize: o
apofiza neurala (apofiza spinoasa sau spina neurala) si doua apofize transverse care servesc ca
baza de insertie pentru musculatura. Pe corpul vertebral se mai gasesc doua perechi de apofize
articulare (una superioara si una inferioara) prin care o vertebra se articuleaza cu vertebrele
vecine.

Vertebrele au morfologie diferita, in functie de regiunea din care fac parte si de rolul lor.
-vertebrele cervicale au corpul alungit transversal si mai mic decat al celorlaltor vertebre,
iar apofizele au varfurile despicate. Primele doua poarta denumirea de atlas si axis. Atlasul nu
mai are corp vertebral , sudandu-se la axis. Atlasul si axisul sunt adaptate la miscarile de rotatie a
capului (vertebre de rotatie). Vertebra a 7-a are apofiza spinoasa mai lunga,. Ea proemina cand se
flexeaza capul sid e aceea se numeste vertebra de flexie.
-vertebrele toracale au corpul aproape cilindric, intermediar ca marime intre vertebrele
cervicale si cele lombare. Pe fetele lui laterale se gasesc suprafetele de articulare costale (2
superioare si 2 inferioare) pentru articulatia cu capul coastei care patrunde intre doua vertebre.
-vertebrele lombare au corpul voluminos si diametrul transversal mult mai mare
Vertebrele regiunilor cervicala, toracala si lombara sunt mobile. Verebrele regiunilor
sacrale si coccigiene s-au sudat intre ele formand sacrul si coccisul pentru a sustine greutatea
corpului.
- sacrumul este format din sudarea celor 5 vertebre sacrale si are o fata anterioara sau
pelviana, una dorsala, doua fete laterale, o baza orientala superior si un varf orientat inferior.
Canalul sacral adaposteste coada de cal formata din ramurile nervilro sacrali si fillum terminale
al maduvei spinarii.
- coccisul este un os rudimentar format din sudarea celor 4-5 vertebre coccigiene
 Coloana vertebrala, fiind supusa greutatii capului, trunchiului si membrelor superioare isi
mareste rezistenta prin formarea unor curburi in plan sagital si frontal. Aceste curburi ii confera
elasticitate.

Curburile coloane vertebrale sunt:

-curbura cervicala (cu concavitatea orientata posterior) denumita lordoza cervicala
-curbura toracala cu convexitatea orientata posterior (cifoza toracala)
-curbura lombara (lordoza lombara)
-curbura sacrococcigiana cu convexitatea orientata posterior.
Intre ultimele doua curburi, datorita inclinatiei bazinului, se formeaza unghiul
promontoriu care bombeaza anterior.
De coloana vertebrala se articuleaza coastele in numar de 12 perechi care se prind cu un
capat de coloana vertebrala si cu un capat de stern. Fiecare coasta este alcatuita dintr-o portiune
osoasa si un cartilaj costal. Primele 7 coaste se articuleaza direct la stern si se numesc coaste
adevarate. Perechile 8-10 se leaga de stern prin intermediul altor coaste si atunci se numesc
coaste false. Ultimele doua perechi sunt libere in peretele abdomenului si poarta denumirea de
coaste flotante.
Sternul este un os lat aflat pe linia mediana anterioara a toracelui. El este alcatuit din trei
parti: manubriul sternal, corpul sternului si apendicele xifoid (care ramane multa vreme
cartilaginos). La partea superioara a sternului se articuleaza claviculele, iar pe marginile laterale
ale manubriumului si corpului sternal se articuleaza coastele adevarate.
Scheletul apendicular este alcatuit din scheletul centurilor si scheletul membrelor
propriu-zise.

Centura scapulara leaga membrele superioare de scheletul axial. Ea este alcatuita din
doua perechi de oase (omoplat=scapula) si clavicula intre care se delimiteaza cavitatea glenoida
pentru insertia humerusului.
Centura pelviana leaga membrele inferioare de coloana vertebrala. Ea este alcatuita din
doua oase coxale aparute prin sudarea oaselor ilium sau ilion (formeaza partea superioara a
coxalului), ischium sau ischion aflat in partea inferioara si posterioara a coxalului, si pubis aflat
in partea anterioara si inferioara a coxalului. Cele doua oase coxale se articuleaza intre ele
anterior pe linia mediana, la nivelul simfizei pubiene, iar posterior se articuleaza cu osul sacrum
formand scheletul bazinului. Oasele coxale au cate o cavitate numita cavitate acetabulara unde se
articuleaza capul femurului.
 Membrul anterior (superior) este reprezentat la nivel scheletic de humerus, care se
articuleaza proximal cu centura scapulara in cavitatea glenoida si distal cu oasele antebratului:
radius si ulna solidarizate intre ele prin membrana interosoasa.
Oasele bratului si antebratului sunt articulate astfel incat membru anterior poate fi indoit
doar inainte.
Palma este alcatuita din 8 carpiene (la baza), 5 metacarpiene si 5 serii de falange.
Membrul posterior (inferior) este reprezentat la nivel scheletic de femur (la nivelul
coapsei) care se articuleaza cu tibia si fibula (oasele gambei) la nivelul genunchiului unde exista
un os mic numit patela sau rotula dispus anterior. Aceasta permite indoirea membrului posterior
la nivelul genunchiului doar inapoi. Laba piciorului este reprezentata de tarsiene (7),
metatarsiene (5) si 5 serii de falange.
La nivelul urechii medii exista 3 oscioare: nicovala provenita din patrat, scarita, provenita
din hiomandibular, si ciocanul provenit din articular. Ele au rolul de a transmite vibratiile sonore
de la nivelul timpanului la nivelul urechii interne (fereastra ovala).