Marea Unire din 1918

Infaptuirea Romaniei Mari, prin unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu regatul

Romaniei, a fost consecinta actiunii romanilor in conjunctura favorabila dupa Primul Razboi Mondial,
cand dispareau Imperiile Tarist si Austro-ungar.

Unirea Basarabiei cu Romania

Primul din teritoriile in care populatia romaneasca a decis sa se uneasca cu regatul Romaniei a
fost Basarabia.

O data cu Revolutia Rusa din 1917 a inceput dezmembrarea Imperiului Tarist. Pe teritoriul
fostului Imperiu Tarist, au luat nastere noi comunitati nationale, punand in practica principiul
autodeterminarii.

La 20 octombrie 1917, la Chisinau s-a desfasurat Congresul Ostasilor Moldoveni, care au decis
constituirea unui organism reprezentativ pentru Basarabia, intitulat Sfatul Tarii.

Conducerea acestui organism, Consiliul Directorilor, condus de Ion Inculet, a anuntat

autonomia Basarabiei in cadrul Rusiei democratice.

Revolutia bolsevica din 25 octombrie si tendinta Ucrainei de a ocupa Basarabia au determinat

Sfatul Tarii sa proclame la 2 decembrie Republica democratica Moldoveneasca.

Situatia Basarabiei devenea una foarte grea. Destramarea armatei ruse a permis intensificarea
agitatiilor bolsevice. Succesul bolsevicilor periclita mentinerea legaturilor dintre guvernul roman de la
Iasi si serviciile de aprovizionare romanesti ce au fost dislocate in sudul Rusiei.

Securitatea spatiului basarabean era o componenta a securitatii spatiului moldovean, care, in

acel moment, reprezenta statul roman liber.

In aceste conditii, Consiliul Directorilor din Basarabia a cerut interventia armatei romane
pentru restabilirea ordinii interne.

La inceputul lui ianuarie 1918, trupele romane patrund in Basarabia si dezarmeaza trupele
sovietice, ceea ce a determinat reactia dura a guvernului sovietic, condus de Lenin.

Acesta a intrerupt relatiile diplomatice cu Romania si a confiscat tezaurul In lunile ce au

urmat, in fata posibilei extinderi a puterii sovietelor, tot mai multe voci cereau unirea Basarabiei cu
Romania.

Curentul favorabil uniri a avut exponenti pe Pantelimon Halipa, editorul gazetei „Cuvant
Moldovenesc” si pe Ion Pelivan.

In aceste imprejurari, la 27 martie 1918, Sfatul Tarii, alcatuit din reprezentantii tuturor
nationalitatilor, a hotarat cu majoritate de voturi unirea Basarabiei cu regatul Romaniei.

Unirea Bucovinei cu Romania

 In Bucovina, diviziunile din cadrul elitei politice romanesti si agresivitatea nationalistilor
ucraineni au creat obstacole in calea realizarii unirii cu Romania. Insa aceste obstacole au fost
inlaturate cu ajutorul armatei romane.

In timpul razboiului, Bucovina fusese teatru de operatiuni militare, fiind ocupata in trei randuri
de trupele ruse si tot de atatea ori recucerite de fortele austro-ungare.

Procesul destramarii dublei monarhii a declansat si in Bucovina energiile nationale. Spre

deosebire de Basarabia, unde populatia romaneasca era majoritara, in Bucovina asezarea populatiei
ucrainene a determinat modificarea raportului demografic in defavoarea romanilor.

Cand nationalitatile din Austro-Ungaria au inceput, in 1918, sa-si revendice drepturile,

Bucovina era amenintata cu divizarea intrucat ucraineni erau decisi sa-si asigure controlul asupra
acestei regiuni.

Obiectivul reprezentantilor romani era de a asigura integritatea teritoriala a Bucovinei. De

mare insemnatate in organizarea fortelor romanesti unioniste a fost ziarul „Glasul Bucovinei”, condus
de Sextil Puscariu.

In acest spirit s-a desfasurat la Cernauti, in 14 octombrie 1918, lucrarile Adunarii Nationale a
romanilor, care a hotarat unirea cu celelalte teritorii romanesti din Imperiul Austro-Ungar.

S-a constituit Consiliul National Roman alcatuit din 50 de membri si un comitet executiv,
condus de Iancu Flondor.

De indata ce haosul a cuprins Austro-Ungaria, ucraineni au declansat actiuni de instapanire

asupra Bucovinei si au cerut guvernatorului austriac sa le transmita puterea.

Confruntat cu primejdia divizarii provinciei, Iancu Flondor a cerut sprijinul guvernului roman,
care a trimis in Bucovina Divizia 8 infanterie. Legiunea ucraineana s-a retras precipitat, iar ostasii
romani s-au bucurat de o calduroasa primire.

Guvernul bucovinean a convocat pentru 15 noiembrie 1918 Congresul general al Bucovinei, la

care, in afara de Consiliul National Roman, au luat parte Consiliile Nationale german si polon. Ucraineni
si evrei au refuzat sa participe. In unanimitate, Congresul a votat unirea neconditionata a Bucovinei cu
Regatul Romaniei.

Unirea Transilvaniei cu Romania

In Transilvania, miscarea nationala romaneasca era cea mai puternica din

toate teritoriile locuite de romani si aflate sub stapanire straina.

Aici exista o puternica burghezie romana, iar cele doua biserici, ortodoxa si greco-catolica,
dadusera un sprijin masiv efortului de emancipare nationala.

Intrarea Romaniei in razboi si primirea entuziasta facuta de romani ardeleni trupelor

eliberatoare au determinat masuri represive ale autoritatilor maghiare.

Partidul National Roman, prin declaratia din 12 octombrie 1918, isi afirmase intentia de a
asigura romanilor transilvaneni statutul unei natiuni libere si de a-si asuma conducerea Transilvaniei.
 Printre fruntasi acestui partid se aflau Iuliu Maniu, Stefan Ciceo Pop, Vasile Goldis si Al. Vaida-
Voevod.

La 31 octombrie s-a constituit Consiliul National Roman, alcatuit din sase reprezentanti ai
Partidului National Roman si sase ai Partidului Social Democrat, organism destinat in organizarea luptei
nationale.

In Transilvania si Banat, in timp ce maghiari incercau sa-si asigure controlul, romanii sa

inceput sa se organizeze pe plan politic si militar, formand consilii si garzi nationale locale.

Acestea au preluat controlul politic si administrativ in intreaga provincie si au adresat o nota

ultimativa guvernului maghiar, la 9 noiembrie, cerand intreaga putere de guvernare.

Guvernul ungar a incercat sa opreasca secesiunea romanilor prin trimiterea ministrului

nationalitatilor la Arad, pentru a duce tratative cu fruntasii Consiliului National.

Consiliul National Roman Central a decis convocarea unei mari adunari care sa dea expresie
vointei romanilor transilvaneni.

La 1 decembrie 1918, a avut loc Adunarea Nationala de la Alba-Iulia, o manifestare cu caracter

plebiscitar.

La aceasta Adunare au participat peste 100.000 de oameni si 1228 de delegati alesi.

Adunarea, deschisa de Gheorghe Pop de Basesti, a adoptat in unanimitate declaratia de unire.

In primul articol, ea proclama ca: „Adunarea nationala a romanilor din Transilvania, Banat si
Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor la Alba Iulia, decreteaza unirea acelor romani si a
teritoriilor locuite de dansii cu Romania”.

In aceeasi zi s-a constituit Marele Sfat National, ca for legislativ, care a desemnat ca organ
executiv Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu.

Noul stat romanesc, avand o suprafata de 295.000 de km2 si o populatie de peste 18 milioane
de locuitori, a fost recunoscut pe plan international prin tratatele de pace incheiate la Paris in anii
1919-1920.

Marea Unire din 1918 a ramas pana astazi pagina cea mai sublima din istoria romanilor.