Sunteți pe pagina 1din 16

Categorii de riscuri în comerţul internaţional.

Modalităţi de tratare a riscului valutar şi a ratei


dobânzii

1
Cuprins:

Capitolul 1. Aspecte generale privind riscurile în comerţul internaţional ............................. 3


Capitalul 2. Riscurile în comerţul internaţional ........................................................................ 4
2.1. Clasificarea riscurilor...................................................................................................................... 4
2.1.1. Clasificarea în funcţie de natură ..................................................................................................... 4
2.1.2. Clasificarea în funcţie de cauză care le determina.......................................................................... 5
2.1.3. Clasificarea în funcţie de conţinutul său......................................................................................... 6
2.2. Metode de limitare a proporţiilor riscurilor. ................................................................................ 6
2.2.1. Tehnici contractuale. ...................................................................................................................... 8
2.2.2. Tehnici extra-contractuale de prevenire a riscului valutar în tranzacţiile comerciale
internaţionale. ........................................................................................................................................... 9
Capitolul 3. Riscului de ţară al Romaniei ................................................................................. 11
Bibliografie .................................................................................................................................. 16

2
Capitolul 1. Aspecte generale privind riscurile în comerţul internaţional

În orice acţiune umană exista o concentraţie dintr-un anumit compus al conjuncturii proprii
acţiunii respective. Acest compus este neprevăzutul, factorul de incertitudine, care suporta mai
multe puncte de abordare. În primul rând este vorba despre surprizele care pot apărea în timpul
desfăşurării unei activităţi oarecare, surprize care pot fi plăcute sau neplăcute. Cele plăcute sunt
cel mai adesea binevenite, oamenii sperând de multe ori să fie subiect al unui astfel de
eveniment. Cele neplăcute sunt cele de care oamenii se tem din cauza efectelor pe care le
generează.
Dar să vedem ce stă la baza producerii acestor surprize plăcute sau neplăcute, ce le
determină apariţia. Majoritatea celor care şi-au îndreptat atenţia spre aceste fenomen sunt de
părere că premisele sunt două: şansa şi riscul. Aceste două noţiuni sunt complementare, în sensul
ca "suma" lor este egală cu 1. Când riscurile sunt mari şansele sunt mici şi invers. Riscurile sunt
responsabile de producerea surprizelor neplăcute, în timp ce şansele stau la baza celorlalte.
Revenind la comerţul internaţional trebuie să spunem că surprizele plăcute se
concretizează cel mai adesa în reuşitele acţiunilor actorilor de pe piaţa mondială, pe când
riscurile determină apariţia efectelor nedorite, a eşecurilor.
În acest sens riscul economic este o alternativă, suma variabilelor care influenţează negativ
o tranzacţie comercială. La baza producerii evenimentelor determinate de riscuri stau o serie
largă de factori, unii cu origine concretă, obiectivă, în timp ce alţii au sorginte subiectivă cu o
componentă aleatorică bine individualizata.
Complexitatea problemelor legate de circuitul economic mondial îşi regăseşte reflectarea
în obiectivele organizării şi conducerii oricărei afaceri de comerţ exterior:
a) delimitarea sferei importatorilor / exportatorilor potenţiali (pieţei potenţiale); aici
trebuie avute în vedere politicile şi reglementările comerciale, capacitatea de absorţie a pieţei,
concurenta, reglementările circulaţiei monetare.
b) stabilirea mobilurilor de import / export a partenerilor
c) adaptarea ofertei la cerinţele pieţei, în condiţiile în care piaţa internaţională este
caracterizată de un dinamism continuu
d) realizarea şi utilizarea unor reţele optime de comercializare şi de distribuţie, reţele
desfăşurate între cele două limite: producătorul de export - consumatorul final; cele mai des
întâlnite reţele de distribuţie cuprind unul sau mai mulţi intermediari specializaţi în acte de
comerţ exterior
e) asigurarea unei comunicării permanente, exacte şi în timp util intre producător şi
consumatorul final
f) negocierea şi contractarea afacerii
g) îndeplinirea obligaţiilor contractuale
h) asigurarea activităţii post-contractuale.
Realizarea acestor obiective prezintă o serie de riscuri care sunt mult mai pronunţate decât
cele de pe piaţa internă. Riscurile în sfera internaţională sunt date de faptul că în afacerile externe
partenerii sunt mai numeroşi, diferiţi ca putere de negociere, reglementările legale sunt diferite
de la ţară la ţară, obligaţiile partenerilor se realizează în afara graniţelor, preţurile se stabilesc
după alte criterii, decât cele interne şi apar o serie de factori economici, comerciali, politici,
valutari care pot influenţa activitatea.

3
Capitalul 2. Riscurile în comerţul internaţional

Putem defini riscul că posibilitatea de a obţine rezultate favorabile sau nefavorabile într-o
acţiune viitoare exprimată în termeni probabilistici. Trebuie precizat faptul că riscul nu se
confunda cu probabilitatea, întrucât tine atât de probabilitate, cât şi de amploarea evenimentului.
O altă definiţie exprima riscul că posibilitatea apariţiei unei pierderi în cadrul unei tranzacţii
economice ca rezultat al producerii unor evenimente sau fenomene imprevizibile

2.1. Clasificarea riscurilor


Având în vedere natura imprevizibilă a riscurilor este necesar să le cunoaştem cât mai bine
pentru a putea spune că există posibilitatea să scăpăm de efectele nedorite. În momentul în care
este pusă problema încheierii unei tranzacţii economice cu cât conştientizam mai deplin
caracterul incert al acţiunii, cu atât vom fi mai pregătiţi să limităm posibilitatea de întâmplare a
evenimentelor care ar putea determina o turnură nefavorabilă a acestei tranzacţii. şi nu în ultimul
rând să fim pregătiţi să facem faţa efectelor negative, în cazul petrecerii evenimentelor
respective. Că nu este lucru puţin să ştii că te aşteaptă un rău pe care nu poţi să-l împiedici, astfel
ca să reuşeşti să treci peste acel rău cu daune minime.
Esenţa consta în cunoaşterea cât mai vastă a riscurilor care pot interveni în decursul unei
tranzacţii economice pentru a limita efectele negative sau a le evita cu totul, în măsura
posibilităţilor.
În acest context devine necesară o sistematizare a riscurilor acest fapt permiţând o mai
bună recunoaştere a lor în condiţii concrete. Pentru o astfel de sistematizare exista mai multe
criterii de grupare în funcţie de care putem să ordonăm riscurile şi să vedem care sunt
posibilităţile eliminare a lor sau de îndreptare a situaţiei.

2.1.1. Clasificarea în funcţie de natură

Un prim criteriu este cel al naturii lor. Din acest punct de vedereexista două categorii
de riscuri: cele care au conţinut economic şi cele de altă natură.
În prima clasă se cuprind la rândul lor doua subcategorii: riscurile datorate evoluţiilor
diferitelor pieţe compenente ale pieţei mondiale (aici riscul de preţ şi riscul valutar), iar o a doua
subcategorie este cea a riscurilor care derivă din nerespectarea clauzelor contractuale ce revin
părţilor (decalaje de livrări, întârzieri ale platilor sau chiar neplata etc.).
În dreptul riscurilor de altă natură putem aşeza o serie impresionantă de cauze cu un grad
de predictibilitate extrem de scăzut fapt ce face foarte grea munca de evitare acestora. Din
această clasă eterogena putem exemplifica: calamităţi naturale, războaie, căderi de guverne,
accidente, precum şi orice alt risc care nu poate fi încadrat între cele cu conţinut economic.
Riscul de preţ – apare datorită neconcordantei în timp între momentul încheierii
contractului de export-import şi momentul încasării sau al platii în următoarele situaţii:
- pentru importator, când preţul stabilit în momentul încheierii contractului este mai mare
decât preţul mondial din momentul plăţii
- pentru exportator, riscul ca preţul contractului să fie sub nivelul celui mondial din
momentul plăţii.
Apariţia acestui risc de preţ poată fi determinată de o serie de factori comerciali
sau monetari, având un impact direct mai ales asupra celor care realizează producţia pentru
export. Astfel, pentru producători acest risc se manifestă mai ales când preţul extern rămâne
constant sau scade, iar preţul intern creşte datorită creşterii preţurilor materiilor prime, ale
manoperei, etc. (scade puterea de cumpărare). O altă situaţie apare atunci când, preţul extern
creşte în raport cu cel stabilit în contract, astfel ca firma de comerţ exterior pierde în cazul
exportatorului şi câştigă în cel al importatorului.

4
Riscul valutar – reprezintă posibilitatea apariţiei unei pierderi în cadrul unei afaceri
datorită modificării în sensul aprecierii sau deprecierii valutei de contract, în intervalul dintre
momentul încheierii contractului şi data efectuării plăţii. Acest risc valutar apare pentru
exportator atunci când, la data încasării creanţei, valută în care s-a efectuat tranzacţia s-a
depreciat. În această situaţie exportatorul înregistrează o pierdere proporţională cu rata de
depreciere a monedei plăţii. Pentru importator, acest risc se manifestă când moneda de plata s-a
apreciat în perioada dintre momentul încheierii contractului şi efectuarea plăţii, deci el este
obligat să-şi procure mai scump valută respectivă, ceea ce necesită un efort financiar
suplimentar. Acest risc este destul de frecvent întâlnit datorită, în principal, fluctuaţiilor pe care
le înregistrează cursurile diferitelor valute pe piaţa internaţională.
Riscul de transfer valutar – este o variantă a riscului valutar şi apare atunci când, datorită
unor condiţii cu caracter economic, financiar, administrativ, se împiedică, de către anumite
instituţii financiare din ţară debitorului, transferul valutei către exportator/vânzător.
Riscul de neexecutare a obligaţiilor contractuale (inadempienta) – apare în situaţiile în
care una dintre părţile contractante nu-şi respecta obligaţiile asumate prin contract; astfel, fie
vânzătorul nu trimite (nu poate să trimită) marfă sau o trimite cu întârziere, fie cumpărătorul nu
vrea (sau nu poate) să ridice marfa contractată.
Riscul de insolvabilitate – este o formă a riscului comercial, care apare în situaţia în care
cumpărătorul, după primirea mărfii nu achita marfa în conformitate cu prevederile contractuale.

2.1.2. Clasificarea în funcţie de cauză care le determina

Al doilea criteriu după care pot fi clasificate riscurile este cel al cauzelor care le determina
producerea. La acest capitol avem, în primul rând,riscuri naturale categorie din care putem
menţiona: fenomene meteorologice, erupţii vulcanice, cutremure etc. Efectele pot fi catastrofale
sau nu în funcţie de amploarea evenimentului produs (de la afectarea pe mici porţiuni a recoltei
agricole până la calamitarea să integrală, de la umezirea unei cantităţi mici de marfă perisabilă în
cazul unei ploi şi până la pierderea totală a mărfii sau întârzierea livrării ca urmare a unei
inundaţii etc.).
Riscurile politice reprezintă o altă categorie semnificativă cu efecte imprevizibile asupra
tranzacţiilor internaţionale. Lovuturile de stat, schimbarea formei de guvernare, a regimului
politic al unei ţări, toate acestea pot influenţa nfavorabil activitatea economică mondială. Aceste
influente pot avea rezultate pe termen scurt (embargouri limitate temporal) sau pe termen lung
dacă rezultatul acţiunilor politice se concretizează în naţionalizări, repudieri ale datoriei externe
etc.
Riscurile determinate de cauze administrative au ca efect deteriorarea mediului de
afaceri, cu orientare spre operaţiunile speculative, celelalte tupuri de activităţi (pe termen lung)
pierzând teren. Dintre măsurile administrative cu implicaţii la nivel de comerţ exterior putem
enumera: modificări de politică comercială, apariţia de organisme cu rol de reglementare în
domeniul comerţului internaţional, cu rezultat în creşterea birocraţiei etc. Toate aceste imixtiuni
perturba bună desfăşurare a contractelor aflate în derulare şi le inhiba pe cele potenţiale.
Riscul administrativ – apare atunci când se înregistrează schimbarea unor reglementări de
comerţ exterior, ale competentelor şi structurilor administrative ale aparatului central de comerţ
exterior, determinând apariţia unui climat de neîncredere şi tendinţa de reducere a afacerilor
economice de durată.
Riscul de management – apare datorită unor erori care pot să apară în sistemul managerial
al firmei şi care se pot manifesta în domeniul producţiei, a tehnologiei, a sistemului
informaţional, a factorului uman, etc. Principalele cauze ale acestui risc sunt, pe de o parte,
cunoştinţele insuficiente pe care le poseda managerii firmei de comerţ exterior şi pe de altă parte,
necunoaşterea caracteristicilor pieţei externe pe care vrea să pătrundă firma.

5
O altă grupă de cauze, care pot favoriza majorarea dimensiunii riscurilor într-o activitate
economică, sunt erorile de management. Acest fapt presupune o analiză a riscurilor pornind din
interiorul organizaţiei. Dacă lucrurile stau defectuos începând de la nivelul conducerii ne putem
aştepta la ceea ce poate fi mai rău. Deficientele în conducerea producţiei, precum şi a oricărui alt
compartiment (marketing extern, comerţ exterior etc.), gestionarea relaţiilor cu alte firme
(furnizori, clienţi, intermediari) în mod ne-economic, vor conduce la deteriorarea imaginii firmei
pe plan extern (şi nu numai), precum şi la o scădere a profiturilor.
Riscurile contractuale au de regulă doua extinderi, una se referă la erorile de negociere a
contractelor, cu implicaţie directă asupra portofoliului de comenzi şi asupra imaginii în raport cu
partenerii, iar cealaltă derivă din nerespectarea clauzelor la care partea vinovată a subscris la
încheierea contractului şi aceasta având consecinţe dintre cele mai grave asupra imaginii
percepute de terţi şi asupra rezultatelor financiare (de obicei o încălcare a clauzelor contractuale
nu rămâne nesancţionata sau nepenalizata).
Riscul valutar este ultimul tip de risc enumerat la acest criteriu (dar nu cel mai puţin
important). Este datorat modificării cursului valutei de contract, modificare petrecută în perioada
dintre semnarea contractului şi realizarea acestuia. După cum ştim modificarea cursului valutar
poate avea o multitudine de cauze, de la flotarea pe piaţa până la acţiunea altor factori (inflaţie,
dobânzi etc.).
Din perspectiva locului unde riscurile se pot produce distingem două categorii de riscuri:
interne şi internaţionale. Cele interne pot fi de cele mai multe ori depistate chiar în interiorul
firmei, iar cele internaţionale se manifestă pe piaţa mondială cu rezultat direct în vicierea
rezultatelor activităţilor de comerţ exterior.

2.1.3. Clasificarea în funcţie de conţinutul său

În general, riscul în comerţul internaţional are un grad superior faţă de acela din comerţul
intern. Riscurile în tranzacţiile internaţionale pot fi clasificate, în primul rând, după natura lor, şi
anume: riscuri cu conţinut economic şi riscuri cu conţinut neeconomic, care depind de o serie de
factori care nu aparţin de sfera economică.
Riscurile cu conţinut economic, care sunt preponderente în desfăşurarea tranzacţiilor
internaţionale pot fi identificate după cauzele care le determina, şi anume:
- riscuri contractuale (de neexecutare a obligaţiilor contractuale)
- riscuri de preţ
- riscuri financiar-monetare
- riscuri de management
- riscuri administrative.
Riscurile cu conţinut neeconomic pot fi clasificate în:
- riscuri naturale, în care anumite cauze naturale (fenomene meteorologice, vulcanice,
seismologice) împiedica respectarea obligaţiilor contractuale
- riscuri politice, adică schimbarea formei de guvernământ, lovituri de stat sau alte
schimbări care aduc mutaţii în politică comercială şi economică a unui stat.
Toate aceste tipuri de riscuri pot fi întâlnite, atât în sfera producţiei pentru export şi în sfera
circulaţiei mărfurilor, cât şi în domeniul cooperării economice internaţionale. La fel ca în oricare
alt domeniu, şi în cel al riscurilor orice clasificare este discutabilă, perfectibila şi ca atare trebuie
privită cu o anumită rezervă. În continuare vom prezenta principalele riscuri care pot să apară,
pornind de la criteriile de clasificare amintite anterior.

2.2. Metode de limitare a proporţiilor riscurilor.

Aceasta clasificare este una standard, agreata de majoritatea celor care se preocupă de acest
domeniu al vieţii economice. Dintr-o perspectivă personală, având în vedre faptul că în cadrul

6
clasificării după aceste trei criterii se observa riscuri care sunt comune, aş dori să mai fac o
împărţire a riscurilor, în riscuri obiective şi riscuri subiective.
Consider importanta aceasta delimitare din raţiuni legate de rolul autocontrulului în cadrul
firmei, cu rezultat direct în diminuarea numărului de riscuri care pot apărea în desfăşurarea
activităţii. Să mă explic. Cum am mai spus începerea analizei de risc trebuie făcută cu
identificarea factorilor de risc aflaţi în firmă şi înlăturarea lor. Rămân, oricum, destule surse de
risc obiective asupra cărora greu putem exercita influenţe.
În procesul de evitare a riscurilor sau de limitare a efectelor nefavorabile determinate de
acestea apar mai multe etape. Prima şi cea mai esenţială este cea a identificării surselor de risc.
Nu vom reuşi niciodată pe de-a-ntregul să izolăm riscurile şi să acţionăm asupra tuturor, dar
trebuie să încercam acest lucru. La fel cum s-au studiat şi alte modele caracterizate drept idealuri,
dar se studiau pentru a se încerca apropirea realităţii de aceste deziderate, la fel trebuie acţionat şi
în sfera riscurilor.
După identificare, un pas important este cel al asigurării împotriva riscurilor. Există agenţi
economici al căror obiect de activitate este asumarea riscurilor altora contra unui preţ numit
prima de asigurare. Dimensiunea acestui preţ depinde direct proporţional de o serie de factori,
dintre care cel mai important este probabilitatea întâmplării evenimentului ce se doreşte a fi
asigurat. Cum, de obicei, riscurile în comerţul internaţional sunt felurite şi relativ probabile,
primele de asigurare pot atinge valori însemnate ceea ce determina o creştere a costurilor cu
rezultat direct în diminuarea profitului.
Din acest motiv următoarea fază a procesului de evitare a riscurilor se axează pe tehnicile
mai puţin costisitoare. În acest context dinstingem două grupe de operaţiuni: unele care pot fi
incluse în contract sub forma unor clauze, iar altele care se pot executa în afara contractelor.
Înainte de a trece la enumerarea tehnicilor de evitare a riscurilor voi face o paranteză
spunând că unul dintre cele mai prezente riscuri pe piaţa este cel de neplată. Nu voi insista prea
mult asupra sa din cauză că metodele de contracarare specifice au fost tratate la alte discipline.
Este vorba despre incasso-ul simplu sau documentar şi despre acreditive. Nu am făcut decât să
le enumăr dat fiind faptul că împreuna cu garanţiile internaţionale aceste categorii economice
fac parte din obiectul de studiu al altor discipline.
În condiţiile afacerilor derulate în mediul extern unul dintre cele mai prezente riscuri este
cel valutar. Din această cauză în cele ce urmează mă voi referi mai mult la acesta, iar
exemplificarea tehnicilor de evitare o voi efectua pe acesta baza.

Metode de acoperire a riscului în comerţul internaţional


Riscul în comerţul internaţional nu poate fi complet evitat, însă el poate fi acoperit, mai
mult sau mai puţin, prin metode adecvate fiecărei activităţi.
Printre activităţile din comerţul internaţional afectate de riscuri sunt de scos în evidenţă:
negocierea contractelor de vânzare internatio-nala şi derularea lor, politică comercială
guvernamentală, transporturile maritime, cooperarea internaţională în investiţii, primirea şi
acordarea de credite.
Calea fundamentală de ocrotire a exportului şi importului intre-prinderii angrenate în
comerţul internaţional constă în organizarea şi conducerea ştiinţifică a muncii, prin folosirea de
metode manageriale corespunzătoare cerinţelor obiective ale cooperării comerciale interna-
tionale, impuse în bună măsură de concurenţă internaţională.
Printre metodele de acoperire a riscului în comerţul internaţional menţionăm:
• acoperirea generală a riscului prin organizare şi politica comer-ciala de ocrotire;
7
• promovarea de politici comerciale bazate pe marketing;
• prevenirea riscului în faza precontractuală;
• acoperirea riscului de neexecutare a contractului;
• încheierea de acorduri interguvernamentale privind promovarea şi garantarea reciprocă a
investiţiilor;
• acoperirea riscului în transportul internaţional prin asigurarea la o companie de asigurări;
• selecţionarea valutelor în care se exprima preţul;
• includerea în contractele de vânzare-cumpărare de clauze valutare;
• acoperirea riscului de către organizaţiile internaţionale de asi-gurare;
• acoperirea riscului pe calea garanţiilor;
• acoperirea riscului pe calea penalizării neîndeplinirii obli-gatiilor contractuale;
• aplicarea daunelor interese.

2.2.1. Tehnici contractuale.

Riscul valutar determina, în esenţă, o pierdere pentru acea parte din contract care a
apreciat eronat evoluţia cursului monedei de contract. Din perspectiva importatorului riscul
valutar se face simţit în momentul în care la scadenţă contractului, valută se situează pe un nivel
de curs superior celui dim momentul încheierii tranzacţiei, adică valută se apreciază. Pentru
exportator lucrurile stau pe dos, el pierde atunci când moneda aleasă în contract se depreciază în
acel interval de timp.
Odată cu perfectarea afacerii se negociază toate clauzele care le trec prin cap parţilor,
unele dintre acestea sunt standardizate, iar altele sunt determinate de condiţiile specifice de
tranzacţionare. Ceea ce trebuie să avem în vedere este următorul fapt, părţile sunt de acord a
priori cu încheierea tranzacţiei, dar aici se termină cu interesul lor comun. Din acest punct încep
divergentele, negocierile nu s-ar purta dacă toate treburile ar decurge consensual.
Contractarea, prin prisma negocierii este o adevărată luptă, în care fiecare arunca în ring
sau utilizează ceea ce are mai bun la îndemână pentru a-şi atinge scopurile. De aceea în
momentul contractării părţile trebuie să ştie foarte bine ce vor, precum şi metodele şi
instrumentele prin care să ajungă acolo. Concret, fiecare parte îşi va construi clauzele pe care le
doreşte cuprinse în textul contractului, iar apoi discuta cu cealaltă parte oportunitatea acestor
clauze. În anumite condiţii, cum este şi aceasta a riscului valutar, dorinţa de protejare este
comună, negociindu-se, doar, mărimea marjei care, la depăşire, determina recalcularea sumei de
plată.
Contractele internaţionale permit, prin construcţia lor, includerea, cu acordul ambelor
părţi, a mai multe clauze care să le protejeze pe acestea de riscul valutar.
Clauzele valutare sunt cele mai prezente în textele contractelor internaţionale, şi
reprezintă operaţiunea de raportare a valutei de contract la un etalon ales prin consens
contractual. Acest etalon poate lua mai multe forme: o altă valută, şi atunci avem de-a face cu o
clauză valutară simplă, un coş de valute, clauza cos valutar simplu, un coş de valute ponderat,
clauza cos valutar ponderat sau o monedă internaţională,clauza D.S.T. În momentul încheierii
tranzacţiei trebuie precizate următoarele elemente: cursul valutei de contract în raport cu
etalonul, scadenta platii şi marja maximă în cadrul căreia este admisă abaterea de curs. Esenţială
pentru alegerea etalonului este stabilitatea acestuia.

a.clauza valutară simplă. Se determina coeficientul de fluctuaţie pe baza formulei


prezentată într-un capitol anterior, iar apoi cu ajutorul acestui coeficient se afla suma finală de
plată la scadenţă contractului.
b.clauza cos valutar simplu. Se situează pe o trepta superioară de protecţie împotriva
riscului valutar din cauza legării monedei de contract de mai multe valute concomitent,

8
stabilitatea coşului fiind mai mare decât cea pe care o poate asigura o valută. Valutele din coş au
ponderi egale astfel că valoarea coeficientului de fluctuaţie va fi, de data aceasta, o medie
aritmetica a tuturor coeficienţilor de fluctuaţie ai valutei de plată în raport cu cele din coş.
c. clauza cos valutar ponderat. Datorită gradului diferit de stabilitate înregistrat
de diferitele valute, pentru sporirea eficienţei utilizării acestor clauze (valutare) se introduce o
ponderare a participării fiecărei valute în funcţie de gradul său de stabilitate în evoluţie.
Coeficientul de fluctuaţie este, în acest caz, o medie ponderată a tuturor valorilor abaterilor
valutei de contract faţă de valutele din coş.
d. clauza moneda internaţională. Nu diferă foarte mult de clauza valutară simplă, dar
totuşi are particularitatea că valută de contact este legată de o monedă internaţională, de regulă
D.S.T.
O altă tehnică contractuală folosită pentru evitarea riscurilor este alegerea monedei de
contract. Această alegere trebuie făcută astfel încât să existe o coincidenţă între moneda de
contract şi o monedă dintr-un alt contract cu scadenta apropiată de cea a primului. Această
metodă este destul de greu de utilizat deoarece aici intervin cu deosebire interesele divergente ale
părţilor. Importatorul va dori să fie menţionată în contract o monedă cu tendinţe de depreciere, în
timp ce exportatorul va opta pentru contrar. De asemenea trebuie să se ţină cont de durata
contractului, de costurile conexe tranzacţiei (costurile de conversie a monedei de contract în
moneda naţională).
O altă metodă frecvent utilizată este cea a includeri în preţ a unui procent asigurator
în caz de risc. Exportatorii trebuie să aibă permanent în atenţie preţul pieţei astfel că odată cu
includerea cotei de asigurare, preţul practicat de ei să nu-şi piardă din competitivitate.
Un alt risc major în contextul pieţei mondiale este cel de preţ. Mişcările de valori de pe
această piaţă o fac extrem de riscantă pentru actorii săi. Din aceste motive acest risc este necesar
să fie contracarat printr-o serie de măsuri. Clauzele de indexare a preţului, hedging-ul cu mărfuri,
clauzele marfa, toate au fost studiate în cadrul unor discipline anterioare astfel că nu voi insista
asupra lor. Doar operaţiunea de hedging, dar cu specificul sau valutar, va face obiectul unui
paragraf ulterior.
În continuare mă voi opri asupra a trei clauze des folosite pentru a evita riscul de preţ: o
clauză de actualizare în raport cu dobânda, clauza CEE-ONU de recalculare a valorii contractelor
şi clauză de consolidare a valorii ( în contractele de tip buy-back).
Clauză de actualizare a preţului în contractele internaţionale este o prevedere care
trebuie inclusă în textul contractelor stipulând recalcularea sumei de plată în funcţie de
modificarea ratei dobânzii. Acest tip de clauza se utilizează cu precădere în cazul contractelor al
căror obiect necesita un timp mai îndelungat de realizare sau în cazul cărora plata se face
eşalonat (o speţă a creditului comercial).
Dacă în postura de obiect al contractului părţile au convenit asupra unei lucrări de
amploare, a unei instalaţii complexe, caz în care termenul de dare în folosinţă poate fi relativ
îndelungat, iar în acest timp să apară modificări de esenţă în cadrul pieţei mondiale, privită în
structura sa, cea mai potrivită clauza pentru a preveni acest risc complex de preţ este cea CEE-
ONU (Comisia economică pentru Europa a ONU), prin care se realizează recalcularea
obligaţiilor clienţilor faţă de furnizorii de echipamente, utilaje şi instalaţii de infrastructură.

2.2.2. Tehnici extra-contractuale de prevenire a riscului valutar în tranzacţiile


comerciale internaţionale.

Protecţia împotriva riscului valutar este necesară şi în context extra-contractual. Cu toate


prevederile pe care o persoană este capabilă să şi le asume, riscurile pot să determine efecte
nefavorabile asupra derulării unui contract sau asupre activităţii firmei în ansamblu. Această
protecţie se poate realiza prin diferite metode. Dintre acestea: operaţiunile pe piaţa valutară şi
operaţiuni cu alt specific.

9
A.Piaţa valutară şi operaţiunile sale obişnuite

Piaţa valutară este locul unde cei care manifesta interes din punct de vedere valutar îşi pot
îndeplini scopurile propuse. Disponibilul, din perspectiva valutară, îşi află debuşeu în cererea de
valută. Valutele pot fi diverse, dar operaţiunile care sunt larg utilizate, pentru evitarea riscului
valutar, în cadrula acestei pieţe sunt următoarele: tranzacţiile la vedere, tranzacţiile la termen,
hedging-ul valutar, precum şi arbitrajul de valute.
Operaţiunile la vedere au, pe lângă rolul de protecţie împotriva riscului valutar,
următoarele scopuri: obţinerea de lichidităţi valutare pentru efectuarea unor plati scadente,
modificarea structurii disponibilităţilor valutare, obţinerea de câştiguri viitoare prin temporizare.
În condiţiile unei deprecieri a valutelor disponibile în raport cu moneda de contract, cu ajutorul
tranzacţiilor la vedere subiectul contractului poate schimba în termen scurt valută cu probleme
într-o altă aflată pe un curs ascendent sau măcar stabil.
Operaţiunile la termen sunt consacrat speculative, dar pe lângă prezumtivele câştiguri
se pot obţine efecte deosebite în protejarea faţă de riscul valutar. O informare optimă asupra
tendinţelor valutei de contract coroborata cu sincronizarea unei tranzacţii valutare la termen în
raport cu contractul de bază oferă un plus de siguranţă în abordarea contractelor internaţionale.
Având în vedere cele afirmate putem clasifica tranzacţiile la termen în două categorii: simple şi
complexe.
Hedging-ul cu valute reprezintă, la fel ca orice tip de hedging un transfer al riscului
valutar (în speţă) de la hedger la speculator. Speculatorul poate fi orice operator pe piaţa valutară
care este dispus să-şi asume riscul tranzacţiei. Speculatorul desfăşoară operaţiunea în numele
clientului (hedgerul), dar pe socoteala sa, angajându-se să obţină pentru client sumele convenite
la datele convenite, acesta din urmă fiind liniştit ca un specialist lucrează pentru el în acele
momente.
Arbitrajul este în esenţă speculativ, dar efectuat în condiţii optime poate furniza o
protecţie valutară. De reţinut este faptul că protecţia se bucura de o pondere inferioară în raport
cu natură speculativă a operaţiunilor de arbitraj.

B.Operaţiuni cu alt specific.

În această categorie intră toate celelate operaţiuni de pe alte pieţe şi care concura la
obţinerea unei protecţii împotriva riscului valutar.
Forfetarea reprezintă, în esenţă, obţinerea de disponibilităţi, în cazul nostru valutare,
înaite de termen, prin transferul riscului de neplata sau al celui valutar, în schimbul unui
comision către cel care este dispus la aşa ceva. Trebuie să reiteram faptul că cel care este dispus
deţine, de obicei, informaţii suplimentare faţă de cel care nu doreşte să-şi asume riscul sau nu are
aceeaşi apetenţă pentru risc. Bineînţeles că poate fi pur şi simplu un jucător, dar asta contează
mai puţin în raport cu rezultatul operaţiunii.
Swap-ul este un contract prin care se poate schimba o valută de pe o piaţă cu alta de pe
alta piaţa, de la un termen la altul. Fiind optim informat cu privire la tendinţele diferitelor valute
pe diferite pieţe, la momente diferite, cal care doreşte să transfere de la sine riscul valutar poate
alege varianta de schimb care-i convine, cu risc minim şi avantaje maxime.
Contractele de opţiuni pe valute sunt un alt mijloc eficient de îndepărtare a riscului
valutar. Prin plata unei sume denumite specific prima (preţul opţiunii), cel care doreşte protecţia
valutară, poate obţine dreptul, dar nu şi obligaţia, de a executa un contract futures pe valute la o
scadentă determinată, în cazul în care variantă este optimă din punctul său de vedere.

10
Capitolul 3. Riscului de ţară al Romaniei

Riscul de ţară reprezintă probabilitatea pierderilor din activităţi internaţionale, ca urmare a


unor evenimente economice, sociale şi politice specifice fiecărei ţări în parte. Acesta este
perceput ca fiind un pericol la adresa economiei ţării respective, influenţând plăţile acesteia.
Riscul de ţară se împarte în risc suveran şi risc monetar. Prima categorie face referire la acţiunile
statului care împiedică onorarea obligaţiilor externe, în timp ce riscul monetar este cauzat de
schimbarea cursului monedei de contract sau de credit.
Conceptul de risc de ţară este legat de alte două noţiuni: riscul suveran şi riscul de transfer.
Riscurile legate de datoria externă publică său public garantate sunt incluse ın cadrul riscului
suveran. El exprimă probabilitatea ca un stat suveran, la un anumit moment, să nu poată sau să
nu dorească să-şi onoreze angajamentele externe, din căuşe aflate sub controlul autorităţilor
statale.
Riscul suveran depinde de performanţele economice ¸şi de schimbările de ţară. Spre
deosebire de împrumuturile acordate guvernelor, creditele acordate instituţiilor financiare sau
agenţilor economici (care sunt garantate de guvern) cunosc şi implică trei niveluri de risc:
a. nivelul microeconomic care priveşte gradul de încredere şi valabilitatea
comercială a firmei;
b. nivelul mediu: riscul legat de ramura;
Riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumită precizie care este acel
eveniment care se va produce efectiv şi va determina un rezultat negativ.
Pe plan internaţional există o serie de agenţii, firme, reviste de specialitate care au pus la
punct şi utilizează în prezent o serie de metode de evaluare a riscului de ţară pe baza cărora
realizează şi publică periodic clasamente de risc de ţară. Voi prezenta în continuare câteva dintre
cele mai importante organisme de evaluare a riscului de ţară grupate după forma de organizare
(agenţii, instituţii bancare, firme, reviste de specialitate).

1.1.Agenţii de evaluare financiară a riscului de ţară

Agenţiile de evaluare a riscului estimează riscul asociat titlurilor de valoare tranzacţionate


pe piaţa internaţională cât şi riscul de ţară. Atunci când titlurile sunt emise de către un stat
suveran, riscul analizat de către agenţiile de rating este riscul de suveran. Astfel, agenţiile de
evaluare financiară – „ risk rating agencies” – au misiunea de a formula un diagnostic asupra
capacităţii generale a emitentului de obligaţiuni sau alte instrumente de credit de a-şi îndeplini
angajamentele financiare asumate. „ Rating” reprezintă valoarea unui anumit titlu în raport cu
altele emise pe piaţa financiară internaţională sau pe cea naţională a unei ţări.
În prezent există numeroase agenţii de rating care activează în cadrul economic mondial. În
continuare voi prezenta câteva dintre acele agenţii de evaluare care deţin supremaţia pe plan
mondial: Standard & Poor’s, Moody’s Investitors Services, Fitch – IBCA
În tabelul de mai jos este prezentat riscul de ţară al României prin prisma celor 3 agenţii de
raiting, Moodys, Standard & Poor’s and Fitch.
În ceea ce priveşte agenţia Moodys situaţia riscului de ţară se perinta astfel1:
-intre anii 1997-2002 se clasează intre Baa, Ba şi B ceea ce înseamnă că :are obligaţiuni de
calitate medie în care se reflectă elemente speculative cu posibile dificultăţi, evoluţia
obligaţiunilor nu este sigură şi ca obligaţiunile nu au caracteristici investiţionale;
-intre anii 2002-2007 se clasează intre Baa, Ba ceea ce înseamnă că :are obligaţiuni de
calitate medie în care se reflectă elemente speculative cu posibile dificultăţi şi că evoluţia
obligaţiunilor nu este sigură.
- între anii 2007-2012 valorile riscului de ţară se încadrează la BAA3 ceea ce înseamnă că
este cel mai mic rating investment grade Moody pe termen lung Obligație Corporate Evaluare.
11
Obligațiile apreciate Baa3 sunt supuse la moderate riscului de credit. Ele sunt considerate de
grad mediu și, ca atare, pot să posede anumite caracteristici speculative.
În anul 2013 Moody’s a îmbunătăţit perspectiva ratingului Baa3 al României de la negativă
la stabilă, anticipând că evoluţia bună din 2013 a indicatorilor macroeconomici va continua, în
timp ce riscurile privind creşterea economică şi finanţarea au scăzut datorită redresării zonei
euro.
Moody’s notează faptul că deficitul bugetar şi nivelul moderat al datoriei publice atenuează
o parte din riscurile reprezentate de dependenţa guvernului de finanţarea externă.
Agenţia consideră totodată că accesul României la finanţarea multilaterală reduce riscurile
la adresa capacităţii de rambursare a datoriilor externe, care pot fi generate de instabilitatea pieţei
internaţionale.
Moody’s a menţinut plafoanele pentru datoriile pe termen lung în valută, obligaţiunile în
monedă locală şi depozitele bancare la nivelul A3, iar plafonul pentru depozitele pe termen lung
în valută la Baa3.

Analiza riscului de tară al României

12
Crizele globale domeniul financiar și euro a dus la o deteriorare substanțială a finanțelor
publice ale României, cu deficite fiscale în creștere la o medie de 7,1% din PIB între 2009 și
2011 (2005-07 medie de 2,1%), și ponderile datoriei publice aproape dublare la 23,6% din PIB
în 2009 (2008: 13,4%). Cu toate acestea, în ciuda unei perspective de creștere supus și mai multe
schimbări în guvern, deficitul fiscal a fost redus la 3% din PIB până la sfârșitul anului 2012 și
2,3% din PIB în 2013, condițiile satisfăcătoare a fost de acord să cu FMI și UE. Moody se
așteaptă ca această reducere să contribuie la o stabilizare în ponderile datoriei publice, care stă la
baza revenirea la o perspectivă stabilă pe rating.
Consolidarea fiscală a apărut în legătură cu o îmbunătățire în alte indicatori
macroeconomici. Inflația a scăzut la 1,6% până la sfârșitul anului 2013, de la 5% la sfârșitul
anului 2012, care probabil a contribuit la competitivitatea. Creșterea exporturilor să accelerat în
timp ce importurile au rămas modest, rezultând într-o reducere a deficitului de cont curent la
1,1% din PIB în 2013 la 4,4% din PIB în 2012, iar scăderea cerințelor de finanțare externă ale
țării. Deși datoria externă din România rămâne ridicat, diminuarea semnificativă a deficitului de
cont curent - de la o medie de 10,5% în ultimii cinci ani înainte de criză - a redus ritmul de
creștere a datoriei externe, un alt factor de sprijin perspectivă stabilă.

În cazul agenţiei Standard & Poor’s riscul de ţară se prezintă astfel:


Între anii 1997-2002 riscul se clasează intre valorile BB- şi B ceea ce înseamnă că în
unele perioade vulnerabilitatea este mică pe termen scurt, dar un grad de sensibilitate mai mare
la şocurile economice, sociale sau politice adverse şi că în alte perioade prezent exista
capacitatea de onorare a angajamentelor externe, dar viitorul era incert;
Între anii 2002-2012 riscul se clasează intre valorile B, BB şi BBB- ceea ce înseamnă
că uneori vulnerabilitatea este mică pe termen scurt, dar un grad de sensibilitate mai mare la
şocurile economice, sociale sau politice adverse ,uneori în prezent existacapacitatea de onorare a
angajamentelor externe, dar viitorul era incert dar şi ca capacitatea de îndeplinire a obligaţiilor
financiare era bună, dar există un anumit grad de sensibilitate la condiţiile economice
nefavorabile;
În anul 2013 Agenţia de evaluare Standard & Poor's a îmbunătăţit ratingul atribuit
României, la "BBB minus" de la "BB plus", pe fondul creşterii economice şi al menţinerii
disciplinei fiscale din partea Guvernului, transmite Bloomberg, adăugând că este pentru prima
oară după 2008 când îmbunătăţeşte ratingul ţării noastre. "România face progrese în reducerea
îndatorării externe. În plus, consolidarea fiscală şi stabilitatea sectorului financiar sunt în
continuare pe drumul cel bun", se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.
Ratingul pentru împrumuturi în valută şi monedă locală pe termen lung al României a
fost revizuit pozitiv de la "BB+", cea mai ridicată treapta din "junk", la "BBB-", ultima treaptă
din categoria recomandată investitorilor.
"BBB minus" este primul rating din categoria investment grade, recomandat pentru
investiţii. În urma deciziei de vineri, ratingul de ţară al României este similar cu cel atribuit
Rusiei, Braziliei şi Spaniei.
Standard & Poor's era singura mare agenție de rating care menținea România în categoria
''junk' (nerecomandată pentru investiții — n.r.), în condițiile în care Fitch Ratings și Moody's
plasează încă de anul trecut România în rândul statelor cu risc scăzut pentru investiții.
'Îmbunătățirea ratingului reflectă progresele rapide înregistrate de România în
îmbunătățirea balanței externe. De asemenea, evidențiază punctul nostru de vedere că progresele
realizate în domeniul consolidării fiscale și întăririi stabilității sectorului financiar vor continua',
se arată în comunicatul S&P.
Agenția de evaluare financiară estimează că România va menține o creștere economică
medie de 3% în perioada 2014-2017. Chiar dacă este vorba de un ritm inferior celui înregistrat
înainte de criza financiară din 2009 este vorba de o creștere superioară celei înregistrate de
statele vecine. De asemenea, S&P subliniază că, dacă în 2013 și 2014 cererea externă a stat la
baza creșterii, agenția se așteaptă la o trecere graduală spre cererea internă în timp ce exporturile

13
vor limita ușor creșterea în 2016-2017. Acest lucru nu ar trebui să inverseze progresele realizate
de România în echilibrarea contului extern.
Trecerea României la o economie mai deschisă înseamnă că exporturile constituie, în
prezent, 42% din PIB, comparativ cu 31% din PIB în 2009. Creșterea exporturilor și reducerea
importurilor au contribuit la reducerea deficitului de cont curent la 1,1% din PIB în 2013, cel mai
scăzut nivel din ultimele două decenii. Deși S&P se așteaptă ca deficitul să se dubleze la 2,1%
din PIB până în 2017, acest nivel reprezintă un deficit structural scăzut.
Reducerea deficitului de cont curent se traduce și printr-un profil mai sănătos al datoriei
externe, investițiile străine directe urmând să depășească deficitul cel puțin până în 2017. În
consecință, nivelul datoriei externe a României ar urma să scadă până la 15% din PIB în 2015 de
la un vârf de 22% în 2012.
'Incertitudinea politică internă nu a afectat recent performanțele economice însă
continuăm să vedem cadrul de guvernanță din România ca un element de slăbiciune pentru
rating. De asemenea, apariția unor riscuri geopolitice ar trebui să fie ținută sub control în
condițiile în care legăturile economice ale României cu Ucraina și Rusia sunt limitate și nu
vedem nicio implicare directă pentru securitatea României', se mai arată în comunicatul S&P.
Perspectiva asociată ratingului de țară al României este una 'stabilă', ceea ce înseamnă că
S&P consideră că riscurile pentru o scădere sau o îmbunătățire de rating sunt echilibrate. Agenția
subliniază că ar putea îmbunătăți ratingul României dacă programul de consolidare bugetară, de
reformă a finanțelor publice și de restructurare a companiilor de stat va fi implementat cu succes
fără a modifica tendințele actuale de corectare a dezechilibrelor externe și de întărire a stabilității
sectorului financiar. În sens invers, S&P ar putea retrograda România în cazul reapariției
dezechilibrelor externe, dacă stabilitatea din sectorul financiar va slăbi sau dacă deficitele
bugetare vor crește în mod semnificativ.
La finele săptămânii trecute, președintele Traian Băsescu s-a declarat revoltat de
"comportamentul" Standard & Poor's care menține România în categoria nerecomandată pentru
investiții, deși Bucureștiul are deficit sub 3% și creștere economică de 3,5%.
Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) a anunțat joi că România a înregistrat, în
primul trimestru al acestui an, cea mai mare creștere economică anuală din UE, fiind pentru al
doilea trimestru consecutiv când țara are cel mai semnificativ avans economic anual din UE.
Potrivit estimărilor 'semnal' publicate, de INS, Produsul intern brut a înregistrat o creștere
cu 3,8% atât pe seria brută cât și pe seria ajustată sezonier în primul trimestru al acestui an
comparativ cu perioada similară din 2013.
Fondul Monetar Internațional estimează că, în 2014, România va înregistra o creștere
economică de 2,2%, urmată de un avans de 2,5% în 2015.

Agenţia Fitch oferă Românie Între anii 1997-2012 categoria de riscuri B: BB-, B, Baa
ceea ce înseamnă că deţine obligaţiuni a căror onorare depinde de modificările favorabile sau
nefavorabile ale mediului economic, politic şi financiar
Agenţia Fitch confirma, vineri, ratingul BBB- pentru datoriile României pe termen
lung, în valută, şi BBB pentru datoriile în lei, cu perspectiva stabilă, însă menţionează
unele riscuri bugetare generate de anul electoral 2016, precum şi instabilitatea politică.
Potrivit unui comunicat al Fitch, plafonl de ţara pentru România a fost confirmat la
BBB+, iar ratingul datoriilor în valută pe teremen scurt la F3.
Pentru anul 2016, Fitch prognozează o creştere economca de 2,8% pentru România, superioară
celei estimate de Comisia Europeană în prognoza de iarnă 2016, de 2,3%.
Ratingul BBB la datoriile pe termen lung reflecta o situaţie satisfăcătoare. Ratingul
maxim este AAA. La datoriile pe termen scurt, ratingul F3 reflecta o calitate corectă şi o
capacitate bună a debitorului de a se achita de obligaţii, însă condiţii negative pe termen scurt ar
putea afecta această capacitate. Ratingul maxim este F1+.

14
Cum îşi motivează Fitch evaluarea asupra României:
"Finanţele publice sunt în general sub control. Deficitul bugetului general consolidat în
termeni ESA 95 (sistemul Uniunii Europene - n.r.) a scăzut la o valoare estimată de 2,6 % din
PIB în 2013, de la 3 % în 2012 .
Fitch prognozează ca deficitul bugetar va scădea uşor în 2014 - 2015, deşi prognoza este
supusă unui anumit risc ascendent, dat fiind faptul că 2014 este un an electoral ( alegeri
europarlamentare în trimestrul ÎI şi prezidenţiale în trimestrul IV).
Datoria publică brută este prevăzută să se ridice la 40 % din PIB în 2014 - 2015, pe
măsură ce guvernul profita de condiţiile de finanţare favorabile. Cu toate acestea, Fitch se
aşteaptă că datoria publică brută să scadă treptat ulterior.
În anul 2013, PIB-ul a crescut mai repede decât era de aşteptat, înregistrând o creştere
reală de 3,5%, pe fondul producţiei industriale şi agricole robust. Exportul net a fost motorul
unic de creştere pe partea de cerere.
Creşterea puternică a PIB-ului în trimestrul IV al anului 2013 ( 1,7 % de la un trimestru la
altul , şi 5,2% faţă de anul precedent) oferă un bun punct de plecare pentru anul 2014 , iar Fitch
estimează o creştere de 2,8 %.
Compoziţia creşterii PIB-ului este probabil să fie mai echilibrată în 2014, urmând ca
cererea internă să aibă o contribuţie mai puternică decât în 2013, pe măsură ce investiţiile vor
creşte.
Guvernul a făcut recent progrese în vânzarea unor participaţii la întreprinderile de stat
principale, dar o tendinţă de creştere economică mai puternică are nevoie de implementarea
deplină a agendei de reforme structurale. Tendinţa de creştere din România rămâne mai slabă şi
mai volatila decât ratingul median "BBB" .
Economia românească a absorbit dezechilibre externe mari, în prealabil, cu un deficit de
cont curent în scdere la un minimum post- tranziţie de 1,1% din PIB în 2013. Există buffere
substanţiale fiscale şi externe, inclusiv depozite guvernamentale echivalente cu necesarul de
finanţare a bugetului şi a datoriie pe 5,7 luni, rezervele internaţionale acoperind şapte luni de
plăţi pe cont curent, precum şi resursele disponibile prin acordul de precauţie cu FMI şi UE în
valoare de 4 miliarde de euro.
Cu toate acestea, dezacordurile dintre partenerii de coaliţie - care au condus, în feruarie
2014, la destrămarea coaliţiei de guvernământ Uniunea Social Liberală ( USL )-, şi tensiunile
intre preşedinte şi prim-ministru s-au intensificat recent, după o perioadă de calm relativ. Fitch
se aşteaptă ca un nou guvern să fie instalat, dar nu poate exclude faptul că şocurile interne şi
externe ar putea submina capacitatea de rezistenta arătată până acum la volatilităţile legate de
îngustarea ritmului achiziţiilor de obligaţiuni de către Rezerva Federală Ameicana (Fed).
Fitch nu crede că sectorul bancar poate prezenta un risc semnificativ asupra datoriilor
suverane. Sectorul bancar este bine capitalizat (rata de adecvare a capitalului Tier 1 de 13,7% la
sfârşitul anului 2013), iar raportul credite-depozite a scăzut la aproape 100 %. Calitatea activelor
rămâne un motiv de îngrijorare, cu o pondere a creditelor neperformante de 21,9 % la sfârşitul
anului 2013, în creştere faţă de nivelul de 18,2 % la sfârşitul anului 2012 şi 7,9 % la sfârşitul
anului 2009. Cu toate acestea , creditele neperformante sunt aproape complet provizionate,
ţinând cont de filtre prudentiale impuse de autoritatea de reglementare locală (BNR-n.r.).
Cei mai mulţi indicatori de guvernanţă sunt în conformitate cu media "BBB", iar
aparteneta ţării la UE sprijină instituţiile şi politicile interne".
În ceea ce poriveste factorii de decizie din România, agenţia de rating porneşte de la
premisa că Guvernul va continua eforturile pentru scăderea deficitului structural până la 1 % din
PIB, pe termen mediu. De asemenea, Fitch presupune că derularea a stimulentului monetar
global extraordinar se va proceda într-un mod ordonat în linii mari.
În plan extern, Fitch se aşteaptă la un progres în aprofundarea integrării fiscale în zona
euro şi la înăsprirea politicii fiscale pe termen mediu, în paralel cu menţinerea unui risc scăzut de
fragmentare în uniunea monetară.

15
Bibliografie
1. Gheorghe M. Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed.
Sedcom Libris, Iaşi, 2004 Nicolae Constantin Lungu, Note de curs – Bazele Asigurărilor
2. Duduianu, Monica (1999), Evaluarea riscului de tara, Editura BECK, Bucuresti.
3. Dedu, Vasile, Gestiune şi audit bancar , Editura Economică, Bucureşti 2008;
4. Isaic-Maniu, Irina, Caracterizarea statistică a riscului :concepte, tehnici, aplicaţii, Editura
ASE, Bucureşti 2006;
5. Costea Carmen, Saseanu Simona (2009), Economia comertului intern şi international
Bucuresti, Ed.Uranus
6. Rus, I., (2004), Economia comertului, Targu Mures, Ed. “Dimitrie Cantemir”
7. Burnete Sorin, (2007), Elemente de economia şi politica comerţului internaţional, Editura
ASE, Bucureşti
8. Lăzărescu, Sorin- Rating financiar, Editura ASE, Bucureşti 2000;
9. www.biblioteca-digitala.ase.ro, Lăzărescu , Sorin, Rating financiar;
10. www.standardandpoors.com ;
11. www.fitchratings.com ;
12. www.moodys.com .

16