Sunteți pe pagina 1din 14

1.

Formate îîn desenul tehnic


Formatele pe care se executaă desenele tehnice au dimensiounile, modul de notare,
regulile de prezentare sș i utilizare ale acestora stabilitie prin SR ISO 5457, 1994.
Formatele au urmaă toarele simboluri: A0, A1, A2, A3, A4. Formatul de bazaă fiind
considerat A0, iar celelalte derivaă din aceastaă injumaă taă tșire, dupaă latura mare a
formatului. IÎn afaraă de formatele normale, se pot folosi formate derivate ce se obtșin
prin maă rirea uneia din dimensiunile a sau b cu un multiplu îîntreg al dimensiunii
laturii respective.
2. Stabilirea formatului în AutoCAD
Limitele desenului reprezintaă o margine invizibilaă a desenului şi sunt utile pentru
siguranţa de a nu creaun desen care ar depaă şi dimensiunile colii ce urmeazaă a
fi imprimataă . Pentru stabilirea limitelor se vor parcurgeurmaă torii paşi: se lanseazaă
comanda prin una din caă ile:

meniul
Format →Drawing Limits;
• îîn linia de comandaă se tasteazaă Limits ↵
La afişarea prompter-ului:
Command: limits
Reset model space limits:
Specify lower left corner or [ ON/OF ] < 0,0> :(se indicaă colţul staî nga-jos)
Specify upper right corner < 420,297 > :(se indicaă colţul dreapta-sus)
CoordonateleX şi Y se indicaă fie prin tastarea valorilor coordonatelor, fie prin
selectarea unui punct peecran sau se acceptaă coordonatele implicite< …> :cu tasta
Enter.
ON / OFF – impune sau scoate restricţiile la depaă şirea limitelor formatului îîn
procesul de desenare.
3. Scaă ri numerice. Modalitaă tșile notaă rii scaă rilor pe desen.
Se apeleazaă Dimension Style Manager sș i se efectueazaă prin Format- Dimension Style;
apoi îîn pagina Primary Units se modificaă factorul scalar (Scale factor) îîn caz dacaă
desenul este executat la scaraă diferite de 1:1. De exemplu: pentru scara 1:5 se va
specifica 5; pentru scara 5:1 se va specifica 0.2
4. Scalarea obiectelor îîn Autocad.

Comanda SCALE permite modificarea dimensiunilor unor entitati existente. Factorul


de scara este acelasi pe X si Y.

Sintaxa: SCALE Select objects: (select)


Base point: (punct)
<Scale factor>/Reference:

Daca la ultima cerere raspundem cu un numar, factorul este relativ la dimensiunile


obiectelor selectate. Pentru marire, acesta trebuie sa fie mai mare decat 1. Daca
raspundem cu "Reference", putem specifica dimensiunea curenta si noua
dimensiune care dorim sa ii corespunda:

Reference length <1>:


New length:

Lungimea de referinta poate fi specificata si prin introducerea a doua puncte.

6. Linii utilizate în desenul tehnic


Pentru executarea desenelor tehnice se folosesc mai multe tipuri de linii (linie continuaă ,
linie îîntreruptaă , linie punct sș i linie douaă puncte) a caă ror grosime este îîmpaă rtșitaă îîn douaă
clase: linie groasaă sș i linie subtșire (STAS 103-84).

Fiecare linie folositaă la îîntocmirea desenelor tehnice de un anumit tip sș i de o


anumitaă clasaă de grosime, sau de o combinatșie a celor douaă clase, se simbolizeazaă
printr-o literaă , astfel:
ücu litera A, se simbolizeazaă linia continuaă groasaă , avaî nd grosimea b = 0,18 ÷ 2 mm
(b fiind grosimea de bazaã a liniilor),
ücu litera B, linia continuaă subtșire, avaî nd grosimea egalaă cu b/3,
ücu litera C, linia continuaă subtșire ondulataă ,
ücu litera D, linia continuaă subtșire trasataã îîn zig-zag,
ücu litera E, linia îîntreruptaă groasaă ,
ücu litera F, linia îîntreruptaă subtșire,
ücu litere G, linia-punct subtșire,
ücu litere H, linia-punct mixtaă ,
ücu litera I, linia-punct groasaă ,
ücu litera K, linia-douaă puncte subtșire.
6. Crearea straturilor îîn Autocad. Proprietaă tșile straturilor. Modul de activare a stratului.
Modalitatea de plasare a obiectului îîntr-un strat diferit de cel îîn care a fost creat.

Un desen poate fi realizat in mai multe straturi suprapuse (ca si cand am avea mai
multe desene pe calc, pe care le suprapunem). Gestionarea acestor straturi se face cu
comanda LAYER.

Sintaxa: LAYER ?/Set/New/ON/OFF/Color/Ltype/Freeze/Thaw:

? - Listeaza straturile definite, cu tipurile de linii si culorile respective


MAKE - Creeaza un nou strat, care devine strat de lucru
SET - Stabileste stratul in care vom lucra in continuare
NEW - Creeaza un strat nou
ON - Face un strat vizibil (daca e invizibil)
OFF - Face un strat invizibil
COLOR - Atribuie stratului culoarea specificata
LTYPE - Atribuie stratului tipul de linie specificat
FREEZE - Ignora stratul in timpul regenerarilor
THAW - Anuleaza com. FREEZE
LTYPE ? - Listeaza tipurile de linie incarcate

7. Stabilirea tipului de linie sș i grosimii liniei îîn AUTOCAD

Comanda LINETYPE – defineşte tipurile de linie pe care utilizatorul le poate utiliza îîn
timpul desenaă rii. Comanda este accesibilaă din bara de meniuri (meniul Format,
opţiunea Linetype) sau prin tastare îîn linia de comandaă .

Linetype filters - stabileşte criteriile de afişare a tipurilor de linii, putaî ndu-se defini filtre.
Comanda LINEWEIGHT – defineşte grosimea liniei. Comanda este accesibilaă din bara de
meniuri (meniul Format, opţiunea Lineweight) sau prin tastare îîn linia de
comandaă . Utilizarea comenzii LINEWEIGHT determinaă aparitșia ferestrei de dialog
Lineweight Settings care contșine optșiunea Lineweights - stabileşte grosimea liniei.
8. Scrierea standardizataă .
Scrierea în desenul tehnic este reglementată de standardul GOST 2.304-81.Dimensiunea
nominală a scrierii este înălţimea literelor majuscule şi a cifrelor, se notează cu h, se măsoarăîn
mm şi se alege din următorul şir de valori: h = 2,5; 3,5; 5; 7; 10; 14; 20; 28; 40.Standardul
prevede două tipuri de scriere:- scriere tip A (scriere îngustă), cu grosimea liniei egală cu (1/14)h,
recomandată pentru desenele destinate a fimicrofilmate, pentru completarea indicatorului şi
formularelor;- scriere tip B (scriere normală), cu grosimea liniei egală cu (1/10)h, recomandată a
fi utilizată în mod curent.Pot fi utilizate, la alegere, două moduri de scriere: scriere înclinată la
15°spre dreapta sau scriere dreaptă,cu caractere perpendiculare pe linia de bază a rândului (fig.
25). Pe un desen trebuie utilizat numai unul dintrecele două moduri de scriere.
9. Stabilirea stilului de text îîn AUTOCAD. Fontul recomandate pentru desenele tehnice.
Stilul de text este caracterizat de mai mulţi factori cum ar fi fontul,
îî n aă lţimea, unghiul de îî n clinaţie şiorientarea textului. IÎn cadrul unui desen pot fi
definite şi utilizate mai multe stiluri de text.Stilul de text poate fi definit, modificat,
redenumit sau şters prin intermediul casetei de dialog
Text Style ,care poate fi deschisaă prin unul din modurile:
•din meniul Format →Text Style;
•din meniul ecran→Draw 2→Dtext →Style;
•îîn linia de comandaă → Style(ST)↵
Style Name– lista ce permite selectarea unui stil existent, care ar putea fi
eventual redenumit (Rename),şters (Delete) sau modificat (prin schimbarea
caracteristicilor).
New – butonul ce determinaă crearea unui stil nou. Pentru îînceput apare caseta New
Text Styleîî n care seatribuie un nume acestui stil. Apoi se stabilesc parametrii
stilului.
Font Name – lista cu fonturile propuse de program.
FontStyle –permitemodificareatraăsaăturilorfontului(stilnormal,italic,aldinsaualdin-italic)pentruuneledinfonturile
TrueType. Height – stabileşte îînaă lţimea textului îîn unitaă ţi de maă suraă acceptate. Setarea
îînaă lţimii la valoarea 0 permitestabilirea îînaă lţimii textului îîn zona de comandaă îîn
momentul creaă rii textului.
Effects– permite stabilirea unor efecte suplimentare (fig. 27),cum ar fi:
Backwards- oglindire faţaă de axa verticalaă ; Vertical - scriere verti-calaă ; Width Factor –
modifi-carea factorului de laă ţime, ObliqueAngle –îînclinareacaracterelorfaţaă deaxaverticalaă;
Preview– oferaă posibilitatea previzualizaă rii unui eşantion de text; Apply– acceptaă stilul
creat; Close– permite ieşirea din casetaă .De notat caă stilulStandard nu poate fi nici
redenumit, niciş t e r s . N u p o t f i ş t e r s e n i c i s t i l u r i l e l a c a r e s e
r e f e r aă u n t e x t existent. IÎn cazul modificaă rii unui stil deja existent, schimbaă rile
faă cute vor fi reflectate asupra textului creat îînstilul respectiv.

10. Inscriptșionarea prin intermediul comenzii Single Line Text.


Comanda Single Line Text permite introducerea unei singure
sau a mai multor linii de text. Pentru apelarea comenzii se va
parcurge una din caă ile:
· din meniul Draw ® Text ® Single Line Text;
· din meniul ecran ® Draw 2 ® Dtext;
· in linia de comandaă ® Dtext (DT) ¿.
In linia de comandaă apare prompter-ul:
Command : dtext
Current text style : “Standard” Text height: 2.5
Specify start point of text or [Justify / Style]: ( se indicaă
colţul din sţanga-jos al liniei de text)

11. Inscriptșionarea prin intermediul comenzii Multiline text.


Comanda Mtext permite crearea paragrafelor de text plasate in
limite specificate. Pentru a lansa comanda se va parcurge una dintre
caă ile:
· din meniul Draw ® Text ® Multiline Text;
· din bara de instrumente Draw ® Multiline Text;
41
· din meniul-ecran Draw II® MText;
· in linia de comandaă se tasteazaă MTEXT (MT sau T).
Va apaă rea prompter-ul:
Command: mtext Current text style: “Standard” Text
height: 2.5
Specify first corner: (se indicaă un punct)
Specify oppozite corner or [Height/Justify/Line spacing/
Rotation/Style/Width]: (se indicaă al doilea punct)
12. Modalitaă tșile de editare a textului îîn AUTOCAD.

Pentru a folosi caî t mai eficient modul de editare a textului, AutoCAD pune la dispozitșia
utilizatorului mai multe metode de scriere efectivaă a textului, utilizaî nd comenzile: TEXT sș i
MTEXT.
Comanda TEXT permite introducerea mai multor linii de text de la tastaturaă , iar comanda
MTEXT permite plasarea îîn desen a unui îîntreg paragraf de text, îîntr-o fereastraă definitaă de
utilizator, tot textul paragrafului fiind considerat o entitate.
Dacaă se utilizeazaă comanda TEXT, atunci caracterele textului creat pe un singur raî nd pot fi
modificate initșializaî nd comanda Text din meniul derulant Modify, ceea ce permite
deschiderea casetei de dialog Edit Text. AutoCAD evidentșiazaă îîntregul sș ir de caractere îîn
vederea îînlocuirii. Executaî nd click îîn caseta de text, se pozitșioneazaă cursorul sș i orice text
nou este inserat îîn pozitșia cursorului sș i îînlocuiesș te tot textul evidentșiat.
Caî nd se executaă click pe OK, caseta de dialog se îînchide, iar schimbaă rile devin efective.
Comanda solicitaă alt obiect de tip text, îîn vederea editaă rii, paî naă caî nd se apasaă <ENTER> la
noul prompt de selectare sau se anuleazaă comanda.
Iniţializarea comenzii MTEXT, permite deschiderea casetei de dialog Multiline Text
Editor. Dupaă indicarea celor douaă puncte ale ferestrei de text, se deschide caseta Multiline
Text Editor. Aceastaă casetaă de dialog este îîmpaă rtșitaă îîn douaă : partea inferioaraă reprezintaă
zona de editare a textului, iar partea superioaraă cuprinde mai multe etichete de lucru.

13. Indicatoarele desenelor tehnice sș i ale documentatșiei de text.


Indicatorul şi tabelul de componenţă ale desenului tehnic
IÎn standardul SR ISO 7200:1994 se stabilesș te ca indicatorul saă fie alcaă tuit din unul sau mai
multe dreptunghiuri alaă turate care pot fi subdivizate îîn rubrici.

14. Definitșia cotaă rii sș i elementele cotaă rii.


Cotarea este operatșia prin care se indicaă pe desen toate dimensiunile necesare
executșiei piesei. Principiile sș i metodele generale de executare a cotaă rii, aplicabile
desenelor tehnice din toate domeniile(arhitecturaă , constructșii, mecanic etc.), sunt
prevaă zute îîn standardul SR ISO 129 :1994.
Cota este valoarea numericaă a unei dimensiuni, îînscrisaă pe desen direct sau prin
linii, simboluri sș i note.
Elementele cotării – formează ansamblul de linii, arce, texte, etc. din care este compusă
o cotă. Punctele de referinţă (first/second extension line origin) - sunt punctele care
indică unde începe şi unde se termină dimensiunea care se cotează. Se recomandă
utilizarea modului de lucru Object Snap pentru indicarea acestor puncte.
Liniile ajutătoare (Extension Line) - sunt liniile care se trasează între punctele de referinţă
şi linia de cotă.
Linia de cotă (Dimension Line) - apare între liniile ajutătoare.
Săgeţile liniei de cotă (Arrowheads) - apar la ambele capete ale liniei de cotă şi
marchează începutul şi sfârşitul cotei.
Textul cotei - este textul care conţine distanţa sau unghiul dintre punctele de referinţa
pentru cotare.
Marcajul pentru centru (Center Mark) - când se utilizează cote radiale, acest marcaj este
plasat în centrul traiectoriei circulare care va fi cotată

15. Simboluri utilizate la cotare


Cotele îînscrise pe desen sunt îînsotșite de simboluri grafice. Elementele fiind Diametrul
(), Razaă ®, Paă trat, Diametrul sferaă , Grosime (S), Lungime (l), Egalitate, Conicitate,
IÎnclinare, Arc de cerc.
16. Metode sș i principii generale de cotare.
La îînscrierea cotelor pe desene se aplicaă , de obicei, urmaă toarele metode: - cotarea îîn
serie, care constaă îîn asș ezarea cotelor pe o singuraă linie; cotarea fatșaă de o bazaă de
referintșaă – constaă îîn îînscrierea cotelor fatșaă de un element comun; cotarea combinataă
– care îîmbinaă ambele metode precedente pe aceeasș i proiectșie sș i este cea mai
utilizataă metodaă la cotarea desenelor tehnice; cotarea îîn coordinate este utilizataă îîn
cazult cîînd elemental cotat prezintaă un numaă r de elemente de acelasș i tip amplasate
neuniform.
Principii de cotare:
Cotele referitoare la acelasș i element se îînscriu numai pe una din proiectșiile
obiectului reprezentat, unde elementul este mai complet determinat;
Trebuie saă se urmaă reasaă definirea fiecaă rei forme geometrice din care este alcaă tuit
obiectul proiectat, precum sș i pozitșia lor reciprocaă ;
Cotele se îînscriu pe proiectșia îîn care elementul se proiecteazaă îîn maă rime adevaă rataă ;
Nu se admite cotarea elementelor pe proiectșia îîn care acestea sunt reprezentate cu
linie îîntreruptaă (muchii acoperite), cu exceptșia cazurilor îîn care cotarea de la muchia
acoperitaă duce la excluderea necesitaă tșii desenaă rii unei reprezentaă ri suplimentare;
Nu se admite îînscrierea pe desene a mai multor cote decaî t cele necesare executșiei
corecte a obiectului proiectat;
La îînscrierea cotelor pe desenele de executșie a pieselor se tșine cont, de obicei, de
procesul tehnologic de fabricatșie al piesei.

17. Fixarea stilului de cotare îîn AUTOCAD. Paginile casetei de dialog a stilului de cotare.
Crearea, modificarea şi actualizarea stilurilor de cotare- definesc aspectul
elementelor cotaă rii (a liniilor, a fontului şi poziţionaă rii textului, saă geţi sau puncte îîn
capetele liniei de cotaă . Existaă 60 de variabile care controleazaă felul îîn care este
afişataă o cotaă . Cu ajutorul ferestrelor de dialog se pot defini diferite stiluri de cotare
îîntr-un mod simplu, faă raă a fi nevoie saă se introducaă de la tastaturaă aceste variabile,
pentru a fi modificate.Pentru crearea, modificarea sș i actualizarea stilurilor de cotare
se utilizeazaă optșiunea Dimension Style din meniul Format sau una dintre
comenzile DDIM sș i DIMSTYLE.

Efectul este deschiderea ferestrei de dialog Dimension Style Manager, care contșine o
fereastraă de previzualizare a stilului de cotare curent, permitșaînd alegerea sș i utilizarea unui
stil de cotare existent, crearea de stiluri noi, precum sș i modificarea sș i actualizarea unui stil
existent.
Apaă sarea butonului New... deschide fereastra de dialog Create New Dimension Style îîn care
se introduce numele noului stil de cotare care se poate aplica pentru toate tipurile de cote
sau numai pentru cote liniare, radiale, etc., dupaă care se actșioneazaă butonul Continue.

18. Cotarea desenlor în AutoCAD. Comenzi de cotare.


Cotarea desenului Dupaă definirea unui stil de cotare, se poate trece la cotarea efectivaă
a elementelor desenului. Cotarea se poate realiza prin comenzile DIM, DIM1 sau QDIM.
Cele trei comenzi determinaă îînlocuirea prompter-ului Command:, printr-un nou
prompter, Dim:. Nu se pot folosi comenzi de desenare sau editare îîn timpul unei sesiuni
de cotare. Diferenţa dintre primele douaă comenzi de cotare este caă , îîn timp
ce DIM1 permite trasarea unei singure cote, dupaă care revine la prompter-ul Command:,
comanda DIMdeschide o sesiune de cotare, din care se iese doar prin acţionarea tastei
Esc. Comanda QDIM permite cotarea rapidaă a unor obiecte de acelaşi fel, prin selectarea
lor îîmpreunaă . Dintre comenzile primite de AutoCAD la prompterul Dim: se pot
enumera: ALIGNED, ANGULAR,BASELINE, CONTINUE, DIAMETER, , LEADER, , OBLIQUE,
ORDINATE, OVERRIDE, RADIUS, RESTORE,ROTATED, SAVE, STATUS, TEDIT, TROTATE sș i
altele.
19. Redactarea cotelor îîn AutoCAD. Codurile disponibile pentru comanda Dtext.
Redactarea cotelor poate fi realizataă îîn mai multe moduri:
Cu instrumente din bara Dimension;
Cu instrumente de editare a textului;
Prin caseta Properties.
Dimension edit – propune obtșiunile home/new/rotate/oblique;
Dimension text edit – modificaă pozitșia textului(new location for dimension text) or
left/right/center/home/angle;
Dimension update – adapteazaă cota modificaă rilor stilului.
20. Definitșia, conditșiile de racordare sș i comenzile AutoCAD utilizate pentru racordare.
Racordare – locul de legaă turaă a doua elemente ale unui sistem tehnic.
Pentru racordare îîn AutoCAD se folosesș te comanda FILLET. Fillet – racordarea a
douaă linii, arce sau cercuri printr-un arc de raza specificata. Lungimile entitatilor
racordate se modifica in functie de valoarea razei de racordare.

21. Construirea dreptei tangente la cerc sș i dreptei tangent la douaă cercuri.


Comanda CIRCLE permite desenarea cercurilor. Programul AutoCAD oferaă mai multe
posibilitaă tși de trasare a cercurilor.
-TTR (Tangent, Tangent, Radius) ? cercul va fi desenat astfel îîncaî t saă fie tangent la
douaă entitaă tși existente (linie, cercuri etc.), avaî nd sș i o razaă precizataă . Desigur,
utilizatorul trebuie saă selecteze cu ajutorul mouse-ului cele douaă entitaă tși la care va fi
tangent cercul (figura 1). Pentru specificarea razei cercului, se poate introduce de la
tastaturaă o valoare numericaă sau se traseazaă îîn spaţiul de lucru o linie, lungimea
acesteia fiind considerataă , ca valoare, egalaă cu raza cerutaă .

22. Racordarea a douaă drepte printr-un arc de cerc.


Pentru a racorda presupunem , dreptele D sș i D1 se procedeazaă astfel:
a) Se traseazaă o paralelaă la dreapta D, la o distantșaă egalaă cu raza de racordare R
b) Se traseazaă o paralelaă la dreapta D1, la o distantșaă egalaă cu raza de racordare R.
c) La intersectșia celor douaă paralele se gaă sesș te centrul de racordare O.
d) Coborîînd perpendicular din centrul de racordare la dreptele de racordat rezultaă
punctele de tangent A sș i B.
e) Cu vîîrful compasului îîn punctual O sș i cu deschiderea pîînaă îîn punctual A se
traseazaă un arc de cerc îîntre punctele A sș i B.
23. Racordarea exterioaraă a dreptei sș i cercului printr-un arc de cerc.
Pentru a racorda cercul C1 cu o dreaptaă D, printr-un arc de cerc de razaă R, se parcurg
urmaă toarele etape:
a) Se traseazaă o dreaptaă D1 paralaă elaă cu dreapta D la o distantșaă egalaă cu R. Apoi, se
traseazaă un arc de cerc cu centrul îîn punctual O1 sș i de razaă R+R1. La intersectșia
arcului de cerc cu dreapta D1 rezultaă centrul de racordare – O.
b) Se coboaraă din centrul de racordare O, o perpendicular la dreapta D sș i rezultaă un
punct de tangentșaă – B.
c) Se unesș te, printr-un segment de dreaptaă , centrul de racordare O cu centrul
cercului O1 sș i, la intersectșia segmentului de dreaptaă cu cercul C1 rezultaă cel de al
doilea punct de tangent – A.
d) Cu vîîrful compasului îîn punctul O sș i deschiderea pîînaă îîn punctul A se traseazaă un
arc de cerc îîntre punctele A sș i B.

30. Construirea ovalului fiind cunoscute razele arcelor mari sș i axa micaă /mare
Ovalul e curba planaă îînchisaă formataă din arce de cerc simetrice îîn raport cu douaă
axe. Fie segmental de dreapta AB axa mare a ovalului sș i segmental de dreaptaă CD axa
mica a acestuia. Existaă mai multe metode de a construe ovalul dar analizaă m metoda
data.
Etapele metodei sunt:
a) Se construiesș te triunghiul dreptunghic ADE. Cateta EA este egalaă , ca lungime, cu
semiaxa micaă a ovalului, iar cateta ED e egaalaă cu semiaxa mare.
b) Se construiesș te bisectoarea unghiului EAD sș i apoi, bisectoarea unghiului ADE.
c) Din punctual îîn care cele douaă bisectoare se intersecteazaă , se coboaraă o
perpendicular la ipotenuza AD a triunghiului ADE sș i se prelungesș te, pîînaă cîînd
acesta intersecteazaă axa mare a ovalului AB. Obtșinem punctul F. Prelungind
perpedinculara de mai sus, pîînaă la axa mica a ovalului se obtșine punctual G.
d) Prin simetrice îîn raport cu axele ovalului rezultaă punctele H sș i K.
e) Se construiesc dreptele date punctele G sș i H, H sș i K, K sș i F.
f) Se traseazaă un arc de cerc, îîntre dreptele ce trec prin punctele GF sș i FK, de centru
F sș i razaă FA. Apoi se traseazaă un alt arc de cerc, îîntre dreptele ce trec prin
punctele HD sș i HK de centru H sș i razaă HB. IÎn fine, se unesc cele douaă arce de cerc
prin alte douaă , unul cu centrul îîn C altul cu centrul îîn K.

31. Reprezentarea îîn proiectșie ortogonalaă .


Acest mod de redare a formei sș i dimensiunilor obiectelor îîn desenul tehnic e cel mai
raă spîîndit sș i constaă îîn utilizarea mai multor reprezentaă ri ale obiectului, obtșinute ca proiectșii
ortogonale pe mai multe plane de proiectșii.
A proiecta orthogonal un obiect pe plan de proiectșie îînseamnaă a duce prin punctele
caracteristice ale obiectului linii drepte paralele îîntre ele (drepte proiectante) sș i
perpendiculare fatșaă de plan care la intersectșie cu planul respective determinaă proiectșiile
punctelor din spatșiu pe acest plan. Astfel, unui punct din spatșiu îîi corespunde o singuraă
proiectșie pe planul de proiectșie.
O singuraă proiectșie nu determinaă pozitșia punctului îîn spatșiu. Pentru a determina aceastaă
pozitșia sunt necesare douaă plane: planul orizontal A sș i vertical B, care se intersecteazaă de-a
lungul axel Ox.
Pentru a determina forma sș i dimensiunea precisaă a piesei, necesitaă utilizarea planului de
profil C.
Planele A,B,C sunt reciproc perpendicular formîînd un triedru de proiectșie avîînd axele
Ox,Oy, Oz sș i originea îîn punctul O. Trecerea de la spatșiu la plan se face prin rotirea planului
C îîn jurul axe la 90 grade sș i a planului C îîn jurul axe Oz la 90 grade, obtșinîînd desfaă sș urarea
planelor de proiectșie îîntr-un singur plan.
32. Amplasarea proiectșiilor îîn plan.
Regulile privind amplasarea, denumirea şi alegerea proiecţiilor sunt standardizate (GOST
2.305-68).

Prin desfaă şurarea cubului se obţin 6 proiecţii,denumite astfel:

1 . ve d e r e d i n f a ţ aă ( p r i n c i p a l aă ) – p r o i e c ţ i a p e p l a n u l V;

2.vedere de sus – pr oiecţia pe planul H;

3 . ve d e r e d i n s t aî n g a – p r o i e c ţ i a p e p l a n u l W ;

4.vedere din dreapta;

5 . v e d e r e d e j o s ;

6.vedere din spate

- proiectșiile se executaă îîn strictaă corespundere dintre acestea;

- muchiile vizibile sunt trasate cu linie groascaă , iar cele invizibile cu linie îîntreruptaă subtșire.
Reprezentarea muchiilor acoperite e necesaraă numai îîn cazul îîn care duce la îînlesnirea
citirii desenului sau micsș orarea numaă rului de reprezentaă ri;

- pentru simplificarea desenelor se renuntșaă la trasarea axelor sș i notarea punctelor.

33. Clasificarea vederilor

IÎn funcţie de gradul de complexitate al obiectelor determinarea


g r a f i c aă a a c e s t o r a s e r e a l i z e a z aă p r i n u t i l i z a r e a v e d e r i l o r s
a u secţiunilor, regulile de clasificare şi reprezentare fiind stabilite de GOST
2.305-68.
Vedereaeste reprezentarea îîn proiecţie ortogonalaă pe un plan aobiectului nesecţionat.IÎn
funcţie de direcţia de proiectare vederile se clasificaă îîn:- vedere de bază, dacaă
direcţia de proiectare este perpendicularaă pe una din cele şase feţe ale cubului de
proiecţie, (vezi fig. 4.4);-
vedere suplimentară, d a c aă e s t e o b ţ i n u t aă d u p aă a l t e d i r e c ţ i i d e proiectare
decaî t cele menţionate anterior. Indiferent de poziţiaocupataă pe desen, vederile
suplimentare se noteazaă , iar direcţia de proiectare se indicaă .
După proporţia î n c a r e s e f a c e r e p r e z e n t a r e a o b i e c t u l u i , deosebim:
v e d e re c o m p l e t ă , d a c ă î n p r o i e c ţ i a r e s p e c t i v ă o b i e c t u l e s t e reprezentat
integral
vedere parţială, dacă în proiecţia respectivă este reprezentată n u m a i o p a r t e a
obiectului, limitată prin linie de ruptură.
-vedere locală, d a c ă î n p r o i e c ţ i a r e s p e c t i v ă e s t e r e p r e z e n t a t u n element al
obiectului, fără linii de rupture.
34. Desenarea liniilor auxiliare de constructie in AutoCAD
Comanda Xline permite construirea unor linii infinite, care por servi drept linii de ordine.
Metoda imiplicita de construire a acestor linii e selectarea a doua puncte. Comanda poate fi
lansata prin unul din modurile :
- Din meniul Draw-construction line;
- Din meniul ecran – Draw I – Xline;
- Din bara de instrumente – Draw – Construction Line;
- In lina de comanda se testeaza XLINE(XL) enter;
Ca si oricare alt obiect AutoCAD xline pot fi mutate copiate, rotite etc.
35. Secţiunea este reprezentarea în proiecţie ortogonală pe un plan a obiectului, după
intersectarea acestuia cu o suprafaţă fictivă de secţionare şi îndepărtarea imaginară a părţii
obiectului aflată între
observator şi suprafaţa respectivă.
Secţiunile se clasifică după un şir de criterii:
1) După modul de reprezentare secţiunile se clasifică în:
- secţiune propriu-zisă, dacă se reprezintă numai figura obţinută
prin intersecţia obiectului cu suprafaţa de secţionare
- secţiune cu vedere, dacă se reprezintă atât secţiunea propriu-zisă, cât
şi partea obiectului aflată după suprafaţa de secţionare
După poziţia planului de secţionare faţă de planul
orizontal de proiecţie:
- secţiune orizontală, dacă planul de secţionate este paralel cu
planul orizontal de proiecţie
- secţiune verticală, când planul de secţionare este perpendicular
pe planul orizontal de proiecţie
- secţiuni înclinate, când planul de secţionare formează cu planul
orizontal de proiecţie un unghi diferit de 90°.
După poziţia planului vertical de secţionare:
- secţiune frontală, dacă planul de secţionare este paralel cu
planul frontal de proiecţie
- secţiune de profil, dacă planul de secţionare este paralel cu
planul de profil de proiecţie
- secţiune verticală obişnuită, dacă planul vertical de secţionare
formează cu planul frontal de proiecţie un unghi diferit de 90°
4) După forma suprafeţei de secţionare:
- secţiune plană, dacă suprafaţa de secţionare este un plan (vezi
fig.
- secţiune cilindrică, dacă suprafaţa de secţionare este cilindrică.
În acest caz secţiunea se desfăşoară în plan
5) După numărul de plane de secţionare:
- secţiune simplă, dacă este generată de un singur plan de
secţionare
- secţiune compusă, dacă este generată de două sau mai multe
plane de secţionare
6) După poziţia planului de secţionare faţă de axa piesei:
- secţiune longitudinală, când planul de secţionare trece prin axa
principală a piesei sau este paralel cu aceasta;
- secţiune transversală, când planul de secţionare este
perpendicular pe axa obiectului
După proporţia în care se face secţionarea:
- secţiune completă, când în proiecţia respectivă obiectul este
reprezentat secţionat integral
- jumătate vedere–jumătate secţiune, când obiectul este
reprezentat jumătate în vedere şi jumătate în secţiune, separate
între ele prin axa de simetrie. Se permite numai în cazul când
vederea completă şi secţiunea completă respectivă sunt
reprezentări simetrice cu aceeaşi axă de simetrie
- secţiune parţială, dacă numai o parte a obiectului este reprezentată
cu secţiune, separată printr-o linie de ruptură
8) După poziţia lor pe desen faţă de proiecţia de bază a piesei:
- secţiune obişnuită, când secţiunea se reprezintă în afara
conturului proiecţiei respective
- secţiune suprapusă, când secţiunea se reprezintă peste vederea
respectivă În acest caz secţiunea se trasează cu linie
continuă subţire;
- secţiune deplasată, când secţiunea este deplasată de-a lungul
traseului de secţionare în afară conturului piesei
- secţiune intercalată, când secţiunea se reprezintă în intervalul
de ruptură dintre cele două părţi ale aceleiaşi reprezentări ale
obiectului

36. Traseul de secţionare se trasează cu linie mixtă segmentele de linie groasă ale căreia
nu trebuie să intersecteze
liniile de contur.
Săgeţile ce indică direcţia proiectării corespund.Literele se scriu paralel cu baza desenului
lângă linia săgeţii din exterior.
Secţiunea se notează deasupra cu inscripţii de tipul A-A, B-B etc.
Traseul de secţionare nu se reprezintă şi secţiunea nu se notează
în cazul secţiunilor propriu-zise suprapuse, deplasate, intercalate şi
în cazul secţiunilor simple, în care traseul de secţionare coincide cu
axa de simetrie a reprezentării

36. Polilinia este o entitate complexă formată dintr-o serie de


segmente de linie dreaptă sau arce de cerc conectate între ele. Spre
deosebire de alte entităţi, polilinia poate avea o grosime deosebită
de grosimea stratului în care a fost creată şi această grosime poate fi
atât constantă, cât şi variabilă pe lungimea liniei (lucru util, de
exemplu, la desenarea săgeţilor).
Crearea poliliniei
Pentru desenarea unei polilinii este utilizată comanda Pline.
Comanda poate fi lansată prin unul din modurile:
• din meniul Draw → Polyline
• din meniul-ecran → Draw I → Pline
• din bara de instrumente → Draw → Polyline
• în linia de comandă se tastează PLINE ( PL )↵
Dacă se construieşte un segment de dreaptă, se va indica
următorul punct, dar se poate opta pentru:
Close – închiderea poliliniei (unirea punctului curent cu
punctul de început al poliliniei printr-un segment);
Halfwidth – specificarea distanţei de la centrul liniei până
la marginile ei (a jumătăţii de grosime);
Lenght – construirea unui segment de o lungime stabilită în
prelungirea celui precedent. Lungimea poate fi
stabilită fie numeric, fie prin indicarea unui punct;
Width – specificarea grosimii liniei;
Undo – anularea ultimei operaţii a comenzii;
Arc – trecerea în regimul de construire a unui arc.
În cazul trecerii în regimul de construire a unui arc este propus
următorul set de opţiuni:
Specify endpoint of arc or[Angle/CEnter/CLose/
Direction/ Halfwidth/Line/Radius/Second pt/Undo /Width]:
care prevăd:
Angle – determinarea unghiului la centru al arcului;
CEnter – stabilirea centrului arcului;
CLose – închiderea poliliniei printr-un arc;
Direction – indicarea tangentei arcului;
Radius – stabilirea razei arcului;
Second pt – indicarea celui de-al doilea punct pentru
costruirea arcului prin trei puncte;
Line – trecerea în regimul de construire a unui segment de dreaptă.

37. Figura obţinută la intersecţia obiectului cu planul de secţionare


se evidenţiază prin haşură, reglementată pentru diferite materiale de
GOST 2.306-68.
Pentru piesele metalice haşura prezintă linii continue subţiri,
paralele, echidistante, înclinate sub 45° în dreapta sau stânga faţă de
o linie de contur de o axă a reprezentării sau faţă de chenarul desenului.
Dacă liniile conturului sau axa reprezentării sunt înclinate sub 45° faţă de chenarul
desenului,atunci haşurile se trasează sub 30°
sau 60° faţă de chenar.
Distanţa dintre liniile haşurii se alege în funcţie de mărimea
suprafeţei haşurate între 1…10 mm.
Nemetalele (masă plastică, cauciuc, piele etc.) se haşurează în
ambele sensuri 45° şi 135° (vezi fig. 5.3).
Suprafeţele înguste, cu lăţimea mai mică de 2 mm se înnegresc.

38. Comanda Hatch permite setarea tuturor parametrilor din linia


de comandă.
Redactarea haşurii constă în resetarea parametilor în caseta de
dialog Hatch Edit similară cu caseta Boundary Hatch. Pentru apelul
acestei casete se va parcurge calea:
• din meniul Modify → Hatch;
• din meniul-ecran → Modify I → Hatchedit;
• din bara de instrumente Modify II → Edit hatch;
• în linia de comandă se tastează HATCHEDIT (HE )↵.
După selectarea haşurii va apărea caseta dialog Hatch Edit .

39. Desenarea liniilor de ruptură


Comanda Spline serveşte la desenarea linilor curbe, care pot fi
utilizate ca linii de ruptură – linii ondulate. O curbă Spline este
trasată printr-o serie de puncte de control.
Comanda poate fi lansată prin unul din modurile:
• din meniul Draw → Spline
• din meniul-ecran → Draw I → Spline
• din bara de instrumente → Draw → Spline
• în linia de comandă se tastează SPLINE (SPL)↵
La ce apare promptet-ul:
Command: spline
Specify first point [Object]: (se indică un punct)
Specify next point: (se indică punctul următor)
Specify next point or [ Close/Fit tolerance]<start
tangent>: (se indică punctul următor)
Specify next point or [ Close/Fit tolerance]<start
tangent>: ↵
Specify start tangent: ↵ sau se indică direcţia tangentei
Specify end tangent: ↵ se indică direcţia tangentei
Command:
Pot fi utilizate opţiunile:
Close – pentru închiderea liniei curbe;
Fit tolerance – pentru controlul aspectului liniei curbe:
pentru o valoare egală cu 0 linia curbă va trece prin punctele de
control, iar pentru valori mai mari ca 0 curba va trece prin puncte
diferite de punctele de control aflate în limitele toleranţei
specificate;
Object – pentru convertirea în spline a unui set de obiecte.

40. se numeştesecţiune compusă, în cazul în care este generată de două sau mai multe plane de
secţionare.În funcţie depoziţia reciprocă a planelor de secţionare secţiunile compuse se clasifică
în:- secţiuni în trepte, dacă planele de secţionare sunt paralele între ele;–secţiuni frânte, dacă
planele de secţionare sunt reciprocconcurente sub un unghi diferit de 90°

41. Particularităţile executării secţiunilor compuseLa executarea secţiunii în trepte toate figurile
secţiunii propriu-zise, plasate în plane de secţionare paralele se suprapun într-unsingur plan.
Frânturile traseului de secţionare nu se reflectă însecţiunea în trepte, adică secţiunea compusă se
prezintă ca osecţiune simplă .Particularitatea construirii secţiunii frânte constă în aceea, căfigură
secţiunii obţinute în planul de secţionare neparalel cu planulrespectiv de proiecţie se reprezintă
răbătută, adică în mărimea saadevărată .În cazul secţiunilor compuse pentru reprezentarea
traseului de secţionarese admite unirea capetelor liniei mixte cu linie punct subţire

42. Definitia: În cazul în care triunghiul axonometric ABC este echilateral,atunci axele axonometrice
formează între ele 120°, iar proiecţia se numeşte proiecţie axonometrică izometrică.
Coeficientul de reducere: Din relaţia fundamentală reiesecă coeficienţii de reducere sunt egalicu≈0,82.
În practică, în corespunderecu standardul GOST 2.317-69, pentrusimplificarea construcţiilor
dimensiunile obiectelor nu se reduc,acceptând coeficienţi de reducereegali cu 1.
43. Parametrii grilelorSNAPşiGRIDpot fi stabiliţi atât de la liniade comandă, cât şi prin intermediul
casetei de dialog.Determinarea grilelor de la linia de comandă prevede tastarea denumirii
modului SNAP:Command:snap↵ 44 . Desenarea elipselor izometrice:Atunci când este
selectat modul SNAP-izometric,opţiunea Isocircle a comenzii Ellipse permite desenarea
cercurilor aflate în planul izometric curent Command:ellipse

45. Haşurarea în izometrie: Haşura în izometrie seexecută cu ajutorul comenziiHatch.Pentru haşurarea


metalelor se va alege modelul (Pattern) ANSI31, iar unghiul(Angle)va fi următorul
Cotarea în izometrie:În izometrie pentru cotare se va utiliza comanda„Dimensiuni aliniate” –
dimaligned(DALsauDIMALI). După ce reprezentarea este cotată aspectul dimensiunilor poate fi
modificat prin intermediul opţiunii Obliquea comenzii “Editarea dimensiunilor” –Dimension
Edit(DEDşiDIMED)
46. Desenul de execuţieeste un desen întocmit la scară, care înafară de reprezentările piesei conţine
informaţiile necesare pentru fabricarea acesteia. Se execută cu respectarea regulilor de
proiectare, semnelor convenţionale şi a cotării.
a) Etapa de studiu al piesei
b) Etapa de execuţie grafică a desenului

47.• Identificarea piesei,în care se stabileşte denumirea piesei,destinaţia, poziţia de funcţionare şi


modul de îmbinare cu alte piese.
• Analiza formei.
Piesele, atât simple, cât şi complexe, suntalcătuite din forme geometrice simple (prisme, cilindri,
conuri etc.).Din combinarea formelor geometrice simple se obţine formageometrică
principală a piesei. Piesele conţin un şir de elementeimpuse de rolul pe care îl
îndeplineşte piesa, necesare funcţionării(filete, canale de pană etc.) – forme geometrice
auxiliare.Forma geometrică principală completată cu formele geometriceauxiliare
determină forma funcţională a piesei.În sfârşit, forma constructiv-tehnologică a piesei
este alcătuitădin forma funcţională şi forma a astfel de elemente constructiv-tehnologice
ca raze de rotunjire, teşiri, degajări etc.
• Analiza tehnologică
: scoaterea în evidenţă a materialului şi procesului de fabricare.
Stabilirea poziţiei de reprezentare– conform prevederilor de laamplasarea proiecţiilor.
•Stabilirea numărului de proiecţii (vederi, secţiuni) în funcţie decomplexitatea piesei.
b) Etapa de execuţie grafică a desenului
• Alegerea formatului în funcţie de numărul de reprezentări şi decomplexitatea acestor.
• Desenarea proiecţiilor , respectând corespondenţa dintreacestea.
• Alegerea scării şi amplasarea raţională a reprezentărilor
peformat.
•Cotarea reprezentărilor
.•Completarea indicatorului
50. Desenul de ansamblu este reprezentarea grafică a unuicomplet de elemente (piese) legate
organic şi funcţional între ele.Prin desenul de ansamblu trebuie să se stabilească:-forma şi
poziţia pieselor componente;-modul de asamblare a pieselor între ele;-modul de
funcţionare a ansamblului;-dimensiunile de gabarit, de cuplare, de instalare şi
defuncţionare.Conform standardelor GOST 2.118-73÷2.120-73:
•Desenul de ansamblu trebuie să conţină un număr minimsuficient de reprezentări (vederi,
secţiuni) ce determină forma şidimensiunile fiecărei piese şi interacţiunea dintre acestea.
•Poziţia de reprezentare a ansamblului se alege, de regulă, astfel,încât proiecţia principală să
corespundă cu poziţia defuncţionare.
•Conturul a două piese alăturate se reprezintă printr-o singurălinie de contur, comună celor două
piese, dacă între piese nuexistă joc rezultat din dimensiunile nominale diferite.
•Piesele pline (arbori, şuruburi, bolţuri etc.) se reprezintă învedere, chiar dacă planul de
secţionare trece prin axa lor de simetrie. La astfel de piese, pentru a evidenţia anumite
formeinterioare, se utilizează secţiuni parţiale.
•Piese care execută deplasări în timpul funcţionării, pot fireprezentate, pe aceeaşi proiecţie, şi în
poziţie extremă şi în poziţii intermediare de mişcare. În poziţiile intermediareconturul
pieselor se trasează cu linie două puncte, fără haşurare.
•Sistemele de etanşare se reprezintă în poziţie de strângere.
•Pentru reprezentarea mai clară a unor elemente acoperite, unele piese se pot considera, în mod
convenţional, demontate sauîndepărtate, menţionându-se acest lucru pe proiecţia
respectivă.
51. Reguli de poziţionare a elementelor ansamblului
•Fiecare piesă componentă a ansamblului este identificată printr-un număr de poziţie,
corespunzător numărului din tabelul decomponentă.
•Fiecare număr se înscrie la extremitatea unei linii de indicaţie.
•Liniile de indicaţie se trasează înclinat, fără intersecţii între elela o distanţă egală de conturul
reprezentării nu mai mică de 30mm.
• Numerele de poziţie se scriu cu cifre arabe, având dimensiuneanominală mai mare decât
dimensiunile scrierii utilizate pentrucifrele de cotă.
•Piesele componente se poziţionează pe proiecţia pe care ele apar mai clar.
• Numerele de poziţie se înscriu pe desen în ordine crescătoare, pentru fiecare proiecţie în parte,
într-un singur sens pe acelaşidesen de ansamblu.
52. Reguli de cotare a desenului de ansamblu
Pe desenul de ansamblu se cotează:
•dimensiunile de gabarit ale ansamblului;
•dimensiunile de legătură cu piesele sau ansamblurile învecinate(de cuplare);
•dimensiunile de instalare a ansamblului;
•dimensiunile nominale ale pieselor care formează ajustaje.
53. Tabelul de componenţă
Desenul de ansamblu este completat cu un tabel în care seînscriu piesele şi articolele standard
care compun ansamblulreprezentat. Acesta este tabelul de componenţă şi se
executăconform GOST 2.108-73 pe formatul A4 cu indicatorulforma 2 GOST 2.104-68
(185x40 mm) pe prima coală sau forma 2a(185x15 mm) pe colile ulterioare.Tabelul de
componenţă se completează de sus în jos şi constădin compartimente dispuse în ordinea
următoare:
documentaţia,complexe, unităţi de asamblare, piese, articole standard, altearticole, materiale,
complete.
Dacă ansamblul nu conţine părţi componente referitor la unanumit compartiment, atunci acest
compartiment în tabel este omis.Semnificaţia rubricilor tabelului de componenţă este
următoarea

1 - formatul pe care este întocmit desenul de execuţie al fiecăruielement component;


2 - zona, în cazul în care formatul este împărţit în zone;
3 - numărul de poziţie al fiecărui element component poziţionat pe desen;
1 - notarea piesei după clasificatorul respectiv;
2 - denumirea elementului component respectiv;
3 - numărul de bucăţi ale elementului respectiv;
4 - date suplimentare ce se consideră a fi indicate (materialul dincare este executat elementul
respectiv).
În cazul în care reprezentările ansamblului şi tabelul decomponenţă se încadrează în formatul
A4, atunci desenul deansamblu se reprezintă.
54. Succesiunea etapelor întocmirii desenului de ansamblu
În procesul de instruire se admite întocmirea desenului de ansambludupă desenele de execuţie
ale pieselor componente ale ansamblului. Înacest caz succesiunea etapelor întocmirii
desenului este următoarea:
•studiul desenelor de execuţie ale pieselor componente aleansamblului pentru clasificarea
funcţionării lui şi destinaţiei înfuncţionare a fiecărei piese;
•clasificarea elementelor componente în grupe conformcompartimentelor tabelului de
componenţă: piese, articolestandard etc.
•stabilirea reprezentărilor necesare (vederi, secţiuni);
•alegerea formatului şi poziţiei lui în funcţie de mărimeaansamblului, de gradul de complexitate
şi de numărul dereprezentări;
• pregătirea formatului: trasarea chenarului şi conturuluiindicatorului;
•reprezentarea piesei de bază (corpul) a ansamblului;
•reprezentarea celorlalte piese componente în ordinea montăriiacestora;
•cotarea desenului;
• poziţionarea elementelor componente ale ansamblului;
•completarea indicatorului şi a tabelului de componenţă.