Curs 1_Recapitulare – v.01 (2012-2013) – Prof.univ.dr.ing.

Dan FLORICĂU
Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică

Locul şi rolul convertoarelor statice de putere: definiţii, clasificare

= la tablă =
Conversia statică a puterii electrice ocupă un loc important în procesele industriale, atât la
nivelul transferului de energie electrică, cât şi al conversiei electromecanice. Aceasta a fost
posibil datorită progresului înregistrat de dispozitivele semiconductoare de putere, de noile
materiale şi de electronica de comandă.
Foarte general, un convertor static este o interfaţă între două surse de energie (Fig.1.1).
Rolul său principal constă în controlul transferului de putere între aceste două surse urmărind
diferite criterii care depind de natura surselor şi de exigenţele aplicaţiei. În anumite cazuri
acest transfer al energiei poate fi reversibil. Pentru a se ţine cont de această reversibilitate,
termenii sursă de intrare şi sursă de ieşire sunt înlocuiţi cu aceia de generator şi receptor.
Astfel, în cazul unei funcţionări reversibile, sursa de ieşire poate juca rol de generator şi sursa
de intrare se va comporta ca un receptor.

ii is
Convertor
Static de Putere
Sursă de Sursă de
sau ui us sau
intrare ieşire
(generator) (receptor)

Figura 1.1 Conectarea a două surse prin intermediul unui convertor

Recapitulare_1: Caracteristici statice ideale ale întreruptoarelor de putere

1.1 Întreruptoare statice de putere

Un convertor static de putere este alcătuit, în principal, din întreruptoare statice. Comanda
la deschidere sau închidere a acestor întreruptoare, urmărind cicluri prestabilite, stabileşte şi
întrerupe periodic conexiunea între două surse de energie. Legea de continuitate energetică se
bazează pe noţiunea de celule de comutaţie alcătuite prin asociere de întreruptoare.
Un întreruptor static de putere se poate reprezenta simplificat ca în Fig.1.2. Convenţia
aleasă pentru această reprezentare este cea de receptor şi se va menţine în continuare.

ik

uk

Figura 1.2 Întreruptor static de putere – simbol general

Pentru ca randamentul convertoarelor să fie cât mai ridicat posibil, pierderile în

întreruptoare trebuie să fie minime. În acest scop, întreruptoarele trebuie să prezinte în starea
de conducţie o cădere de tensiune cât mai mică şi în starea de blocare un curent invers
neglijabil. În cazul ideal, caracteristicile statice în planul ik=f(uk) sunt alcătuite din segmente
de dreaptă care se confundă cu axa ik, în starea închis (uk=0), respectiv cu axa uk atunci când
este deschis (ik=0).
1.1.1 Caracteristici statice ale întreruptoarelor de bază
Întreruptoarele statice pot să conducă curenţi de un anumit semn şi să blocheze tensiuni de

1
 Curs 1_Recapitulare – v.01 (2012-2013) – Prof.univ.dr.ing. Dan FLORICĂU
Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică

o anumită polaritate. În funcţie de aceste proprietăţi, caracteristicile statice prezintă unul sau
două segmente pentru fiecare stare. Configuraţia minimă a unui întreruptor conţine două
segmente, iar cea maximă conţine patru segmente.
Dioda este un întreruptor cu schimbări de stare naturale (spontane) în funcţie de starea de
polarizare a joncţiunii. Aceasta funcţionează în mod liber şi se caracterizează ca un element
unidirecţional în tensiune şi în curent cu o caracteristică statică ideală în două segmente
(Fig.1.3). Segmentul de tensiune reprezintă tensiunea inversă care se aplică diodei în starea de
blocare, în timp ce segmentul de curent reprezintă curentul care circulă prin diodă în starea de
conducţie.
Tiristorul SCR (Silicon-Controlled Rectifier) este un întreruptor comandabil pe poartă
(grilă) doar pentru a intra în conducţie. Blocarea lui se face natural (spontan) atunci când
curentul scade sub valoarea curentului de menţinere (IH). Tiristorul este un element
bidirecţional în tensiune şi unidirecţional în curent. Pentru ca un tiristor să intre în conducţie
trebuie ca tensiunea anod-catod (uk) să fie pozitivă şi să se aplice semnal de comandă pe
poartă (grilă). Segmentul de tensiune pozitivă semnifică tensiunea de autoaprindere VB0 (de
basculare). La atingerea acestei tensiuni tiristorul amorsează în lipsa semnalului de comandă.

uk ik
ik
A K
a) uk
uk ik
ik
A K
G uk
b)
uk ik
C ik E

c) uk
B

Figura 1.3 Întreruptoare de bază

Tiristorul GTO este un întreruptor bicomandabil. Acesta poate fi comandat pe poartă atât la
amorsare, cât şi la blocare (se aplică un curent negativ pe poartă). Tiristorul IGCT (Integrated
Gate Commutated Thyristor) are la bază întreruptorul GTO şi este preferat în aplicaţiile de
medie-tensiune datorită eliminării snubberului şi creşterii frecvenţei de comutaţie.
Tranzistorul există sub diferite versiuni (bipolar, MOS-FET – Metal Oxide Semiconductor Field
Effect Transistor, IGBT – Insulated Gate Bipolar Transistor etc.) şi se caracterizează ca un întreruptor
bicomandabil cu o caracteristică statică în două segmente. Acesta trece din starea de
conducţie în cea de blocare şi invers în funcţie de semnalul aplicat în bază. Tranzistorul IGBT
se utilizează pe scară largă în aplicaţiile industriale şi reprezintă o combinaţie între
tranzistorul bipolar şi cel de tip MOS-FET. Acesta a preluat de la tranzistorul MOS-FET
comanda în tensiune cu rezistenţă mare de intrare (semnal de comandă de putere mică) şi
viteză ridicată de comutaţie. De la tranzistorul bipolar s-a transmis avantajul căderii mici de
tensiune în starea de conducţie (pierderi mici în conducţie).
1.1.2 Caracteristici statice ale întreruptoarelor derivate
Întreruptoarele statice derivate sunt alcătuite din două sau mai multe dispozitive
semiconductoare de putere de bază. Acestea se împart în două grupe, în funcţie de numărul de
segmente de pe caracteristica statică ideală:
- întreruptoare cu trei segmente şi
- întreruptoare cu patru segmente.
Întreruptoarele derivate cu trei segmente pot fi bidirecţionale în tensiune şi unidirecţionale

2
 Curs 1_Recapitulare – v.01 (2012-2013) – Prof.univ.dr.ing. Dan FLORICĂU
Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică

în curent [Fig.1.4(a)] sau bidirecţionale în curent şi unidirecţionale în tensiune [Fig.1.4(b),

(c)]. Ele se obţin prin asocierea serie sau antiparalelă a unei diode la un întreruptor de tip
tiristor sau tranzistor. Totuşi, există un întreruptor static de bază care are o caracteristică
statică ideală în trei segmente: tiristorul [Fig.1.3(b)].
uk ik
ik
uk
a)
uk uk
ik
ik ik

uk
b) c)
uk

ik

d) ik
uk

uk
ik

e)

Figura 1.4 Întreruptoare derivate cu trei şi patru segmente

Toate întreruptoarele derivate cu patru segmente au aceeaşi caracteristică, fiind

bidirecţionale în curent şi bidirecţionale în tensiune [Fig.1.4(d), (e)]. Ele diferă doar prin
modul lor de comutaţie şi sunt alcătuite, în principal, din două întreruptoare în trei segmente
conectate în serie sau în paralel. Excepţie face doar întreruptorul din Fig.1.4(e), care este
alcătuit din cinci întreruptoare în 2 segmente.
Triacul este, de asemenea, un întreruptor static cu o caracteristică statică ideală în patru
segmente. Acesta este comandat la amorsare, în timp ce blocarea lui se face natural sau
spontan.

1.2 Surse
În cazul sintezei unui convertor, singurele elemente cunoscute sunt sursele de intrare şi de
ieşire. Termenul de sursă poate să definească atât un generator, cât şi un receptor de energie.
Sursele pot fi de două tipuri principale:
- de tensiune şi
- de curent.
Pentru a determina caracteristicile statice ale întreruptoarelor care alcătuiesc structurile de
conversie trebuie să se defineasă reversibilitatea surselor. În funcţie de sensul de transfer a
energiei electrice sursele de tensiune şi de curent pot fi:
- reversibile sau nu în tensiune şi/sau
- reversibile sau nu în curent.
1.2.1 Definiţii
Prin definiţie, o sursă de tensiune este capabilă să impună tensiunea, indiferent de curentul
absorbit de receptor. Aceasta implică ca impedanţa serie a sursei să fie zero (sau neglijabilă în
comparaţie cu impedanţa sarcinii).
O sursă de curent impune curentul, indiferent de tensiunea impusă de receptor. Ca urmare,
impedanţa serie a sursei trebuie să fie infinită (sau foarte mare în comparaţie cu impedanţa
sarcinii).

3
 Curs 1_Recapitulare – v.01 (2012-2013) – Prof.univ.dr.ing. Dan FLORICĂU
Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică

Aceste definiţii sunt valabile în regim static. În regim dinamic este posibil să se impună
natura acestor surse prin conectarea unui condensator în paralel şi a unui inductor în serie. O
sursă de curent care are un condensator conectat în paralel se transformă într-o sursă de
tensiune [Fig.1.5(a)]. O sursă de tensiune care are un inductor conectat în serie se transformă
într-o sursă de curent [Fig.1.5(b)].
i i
I i U L i
C
u ⇔ u u ⇔ u

a) b)

Figura 1.5 Transformarea surselor

1.2.2 Reguli de conectare a surselor

În funcţie de sursele care se conectează prin intermediul unui convertor se enunţă
următoarele reguli:
- o sursă de tensiune nu poate fi scurtcircuitată, dar poate fi lăsată în gol [Fig.1.6(a)];
- circuitul unei surse de curent nu poate fi lasat în gol, dar poate fi scurtcircuitat
[Fig.1.6(b)];
- niciodată nu se conectează două surse de aceeaşi natură. Aceasta înseamnă că nu se pot
conecta între ele două surse de curent sau două surse de tensiune [Fig.1.6(c)].

i
u u

i
a) b) c)

Figura 1.6 Configuraţii permise pentru conectarea surselor de intrare şi ieşire

Întreruptoarele nu pot să stabilească conexiuni directe între două surse de tensiune sau
două surse de curent. Totuşi dacă una dintre ele nu impune direct tensiunea (curentul) la
bornele sale, cum ar fi cazul unui circuit RC paralel (circuit RL serie), este posibil să se
interconecteze în anumite condiţii:
- în cazul a două surse de tensiune, închiderea întreruptorului nu poate avea loc decât la
egalitatea celor două tensiuni;
- în cazul a două surse de curent, deschiderea întreruptoarelor nu poate avea loc decât la
egalitatea curenţilor.
Acest raţionament conduce la definirea mecanismului de comutaţie pentru întreruptoarele
care trebuie să interconecteze două surse de aceeaşi natură.

1.3 Celule de comutaţie

Celula de comutaţie reprezintă arhitectura de bază care se regăseşte în toate conceptele
clasice de conversie statică a energiei electrice.
1.3.1 Celule de comutaţie elementare
Celulele de comutaţie elementare sunt alcătuite, în principal, din două întreruptoare statice
de putere care realizează o interconexiune între o sursă instantanee de tensiune şi o sursă
instantanee de curent (Fig.1.7). Aceste întreruptoare sunt adaptate să asigure funcţionarea
corectă a celulei. Caracteristicile lor statice sunt determinate de reversibilitatea celor două

4
 Curs 1_Recapitulare – v.01 (2012-2013) – Prof.univ.dr.ing. Dan FLORICĂU
Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică

surse (de tensiune şi de curent) şi au acelaşi număr de segmente. Pentru a respecta regulile de
interconectare a surselor cele două întreruptoare nu pot fi închise sau deschise simultan.
Sunt cunoscute trei configuraţii elementare de celule de comutaţie cu două niveluri de
tensiune (2L): celula 2L-P [Fig.1.7(a)], celula 2L-N [Fig.1.7(b)] şi celula 2L-B [Fig.1.7(c)].
T S1 i
Vdc Vdc D Vdc
i
+ i + +
- - -
D
(a) (b) T (c) S2

Figura 1.7 Celule de comutaţie elementare: (a) celula 2L-P, (b) celula 2L-N şi (c) celula 2L-B

Fiecare celulă are un terminal comun care este conectat la o sursa de curent (i), în timp ce
dispozitivele semiconductoare sunt conectate la o sursă de tensiune continuă (Vdc). Celulele
2L-P şi 2L-N sunt unidirecţionale în curent.
În cazul celulei 2L-P terminalul comun al celor două întreruptoare este conectat la borna
pozitivă a sursei de curent sau la un inductor. Terminalul comun al întreruptoarelor celulei
2L-N este conectat la borna negativă a sursei de curent sau la un inductor. Astfel, celula 2L-P
reprezintă circuitul în oglindă al celulei 2L-N şi vice-versa. Prin combinarea celulelor 2L-P şi
2L-N se obţine celula de comutaţie bidirecţională în curent 2L-B.
Proprietăţi ale celulei 2L:
• tensiunea comutată de fiecare întreruptor este egală cu tensiunea continuă de
alimentare Vdc;
• tensiunea de ieşire vo are două niveluri de tensiune: 0 şi Vdc;
• frecvenţa aparentă de comutaţie este egală cu frecvenţa de comutaţie (fap=fsw);
1.3.2 Celule de comutaţie derivate
Celulele de comutaţie derivate au mai multe niveluri de tensiune şi se obţin prin conectarea
în diverse moduri (serie, paralel, cascadă etc.) a două sau mai multe celule de comutaţie
elementare 2L.

Recapitulare_2: Probleme asociate convertoarelor statice

cu control de fază

Comutaţia naturală şi controlul de fază – exemplu redresorul trifazat cu punct median

complet comandat – la tablă.
Particularitǎţi specifice:
- problema armonicelor de frecvenţe joase este legatǎ de comutaţia dispozitivelor
semiconductoare la frecvenţa fundamentalei (control de fază);
- funcţionarea redresorului necomandat (cu diode) este un caz particular al redresorului
comandat cu control de fază (cu tiristoare);
- consum de putere reactivă chiar pentru funcţionarea cu sarcină rezistivă (a se recapitula
componentele puterii reactive Q: Q1 şi Qd);
- structurile de redresoare comandate (pe principiul PWM - Pulse Width Modulation,
Cap.5 din curs) pot să furnizeze forme foarte apropiate de cele ideale. Astfel, prin structuri şi
comenzi adecvate se poate obţine, la intrare, o absorbţie de curent sinusoidal, cu un factor de
putere aproximativ unitar, filtrul pasiv de la intrare rǎmânând sǎ acţioneze numai în domeniul
perturbaţiilor de frecvenţǎ ridicatǎ;

5
 Curs 1_Recapitulare – v.01 (2012-2013) – Prof.univ.dr.ing. Dan FLORICĂU
Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică

- problemele asociate redresoarelor cu control de fază se regăsesc şi la variatoarele de

tensiune alternativă (VTA) cu control de fază; structurile moderne de VTA utilizează
comanda PWM (la frecvenţă de comutaţie ridicată) şi sunt prezentate în Cap.6 din curs;
- eliminarea eficientǎ a armonicelor trebuie realizatǎ cu filtre pasive trece-jos şi/sau filtre
active:

L L L2
L1

C C1 C2 C

Fig. 1.8. Configuraţii de bazǎ pentru filtrele trece-jos (Γ, Π, T)

(Sursă: Metode de evaluare a calităţii energiei electrice în vederea creşterii eficienţei energetice în sisteme electrice la care sunt racordate şi
surse regenerabile - MECENER, Grant CNMP nr.25742/14.09.2007.

Filtrul LC tip Γ (la intrare)

Este utilizat la intrarea (la legatura cu reţeaua) unui convertor care conţine un element de
comutaţie serie. La frecvenţǎ suficient de ridicatǎ, inductanţa serie prezintǎ o impedanţǎ mare,
iar condensatorul o impedanţǎ micǎ. Inductanţa blocheazǎ trecerea componentelor armonice
ale curentului cǎtre reţea, iar condensatorul asigurǎ, pentru acestea, închiderea circuitului
cǎtre masǎ.

Filtrul LC tip Γ (la ieşire)

Este utilizat la ieşirea (la legatura cu sarcina) unui convertor care conţine un element de
comutaţie serie. Pe de o parte, oferǎ avantajul cǎ inductanţa serie reduce variaţiile rapide de
curent care ar putea apărea la intrarea în conducţie a dispozitivului de comutaţie, mai ales
atunci când sursa de la intrare are o impedanţǎ micǎ (redusǎ de prezenţa unui condensator
paralel). Pe de altǎ parte, prezenţa condensatorului paralel, reduce impedanţa de ieşire,
permiţând o comportare apropiatǎ de o sursǎ idealǎ de tensiune.

Filtrul CLC (tip Π)

Este folosit în structurile de convertoare indirecte şi îndeplineşte, în primul rând, funcţia de
stocare a energiei de curent continuu (”DC – link”). În principiu, ar putea sǎ fie înlocuit cu o
singurǎ capacitate, dar aceasta nu ar satisface cerinţa de limitare a variaţiilor extreme de
curent. Dacǎ s-ar folosi o singurǎ capacitate, de valoare mare, care ar concentra sarcina celor
douǎ capacitǎţi din structura Π, curentul de încǎrcare ar atinge valori ridicate, afectând
convertorul din amonte. Prezenţa unei inductanţe, de valoare redusǎ între cele douǎ capacitǎţi
reduce viteza de variaţie a curenţilor şi împiedicǎ, în regim dinamic, o legǎturǎ directǎ între
cele douǎ convertoare. Altfel, ar apărea curenţi de circulaţie de valori mari, între cele douǎ
convertoare, limitaţi numai de influenţa reciprocǎ a impedanţelor de intrare-ieşire.

Filtrul LCL (tip T)

Aceastǎ structurǎ este avantajoasǎ pentru cuplarea surselor regenerabile la reţeaua de
distribuţie. În acest caz, evenimentele de cuplare şi decuplare la reţea sunt frecvente şi
constituie o sursǎ de perturbaţii. De aceea, deşi sursa regenerabilǎ acţioneazǎ ca o sursǎ de
tensiune, mǎrirea intenţionatǎ a impedanţei de cuplaj, la frecvenţǎ înaltǎ, datoritǎ prezenţei
inductanţelor serie este beneficǎ. Efectul combinat al reactanţelor L şi C creeazǎ o funcţie
transfer de ordin superior care eliminǎ dezavantajele unor structuri mai simple. Un filtru bazat
pe una sau douǎ reactanţe, de valori mai mari, fie ar mǎri exagerat impedanţa de cuplaj (cazul
unei singure inductanţe serie), fie ar reduce exagerat impedanţa faţǎ de masa sau nul (cazul
unei singure capacitǎţi paralel).

6
 Curs 1_Recapitulare – v.01 (2012-2013) – Prof.univ.dr.ing. Dan FLORICĂU
Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică

Caracterizarea perturbaţiilor generate de convertoarele statice clasice

(cu comutaţie la frecvenţa reţelei)

Aceste tipuri de convertoare se pot baza pe utilizarea diodelor sau tiristoarelor, ca

dispozitive semiconductoare de putere. Acestea au avantajul cǎ au limite foarte ridicate ale
parametrilor electrici, deci pot acoperi domenii foarte largi pentru tensiune şi curent. Totuşi,
în cazul invertoarelor, se preferǎ utilizarea dispozitivelor cu comutaţie forţatǎ (de exemplu
IGBT), care eliminǎ circuitele de stingere.
Clasele de convertoare studiate acoperǎ funcţiile de conversie de bazǎ: redresoare (AC-
DC) şi variatoare de tensiune alternativǎ (AC-AC) cu control de fază.
Cazurile analizate nu utilizeazǎ frecvenţe de comutaţie superioare şi sunt caracterizate de
spectre cu o distribuţie continuǎ, faţǎ de poziţia fundamentalei de 50Hz. De asemenea,
valorile armonicelor sunt monoton descrescǎtoare cu cât frecvenţa de perturbaţie creşte.

Analizele spectrale, prezentate mai jos, au şi alte caracteristici comune, şi anume:

- dominarea netǎ a fundamentalei, faţǎ de armonicele perturbatoare;
- dominarea armonicelor de ordin impar, atunci când spectrul este uniform;
- spectre neuniforme pentru structurile trifazate (arm. de ordinul 5, 7, 11, etc.).

Redresorul monofazat (punte cu diode şi sarcinǎ LR)

Ie

Ii R
Ui Ue

Fig.1.9. Redresor monofazat, necomandat

Fig.1.10. Curentul la intrare (Ii), tensiunea la ieşire (Ue), curentul la ieşire (Ie), analiza spectralǎ (FFT) a
curentului la intrare (Ii).

7
 Curs 1_Recapitulare – v.01 (2012-2013) – Prof.univ.dr.ing. Dan FLORICĂU
Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică

Redresorul trifazat (punte cu diode şi sarcinǎ LR)

Ie

i1 R
i2 Ue
i3
L

Fig.1.11. Redresor trifazat, necomandat

Fig.1.12. Evoluţia curenţilor la intrare (i1, i2, i3), evoluţia curentului de ieşire (Ie) şi a tensiunii de ieşire (Ue)

Fig.1.13. Analiza spectralǎ (FFT) a curentului pe o fazǎ (i1)

Redresorul monofazat-1f / trifazat-3f (cu punte cu tiristoare şi sarcinǎ LR)

Fig.1.14. Analiza spectralǎ (FFT) a curentului de intrare : a) caz 1f, b) caz 3f

8
 Curs 1_Recapitulare – v.01 (2012-2013) – Prof.univ.dr.ing. Dan FLORICĂU
Universitatea POLITEHNICA Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică

Factorul de putere fundamental – cos ϕ1 / total - cos ϕ

Relaţii de calcul (valabile şi pentru VTA):

- Puterea aparentă totală: S =U ⋅I
- Puterea activă totală: P = U ⋅ I ⋅ cos ϕ
- Puterea reactivă totală: Q = U ⋅ I ⋅ sin ϕ
Din aceste expresii se obţine relaţia dintre S, P şi Q:
S = P2 + Q2
- Puterea aparentă fundamentală: S1 = U ⋅ I1
- Puterea activă fundamentală: P1 = S1 ⋅ cos ϕ1
- Puterea reactivă a fundamentală: Q1 = S1 ⋅ sin ϕ1
∞
- Puterea deformantă: Qd = U ⋅ ∑I = Q 2 − Q12
h=2
Din aceste expresii se obţine puterea aparentă totală:
S = P 2 + Q12 + Qd2

Diagrama vectorială a puterilor:

Fig.6

Factorul total de distorsiuni armonice

2
Vrms − V12
Factorul total de distorsiuni armonice: THD =
V1