Motto: „Adoptând cu toţii niște gesturi simple dar cu impact deosebit ne manifestăm

dragostea faţă de natură și lăsăm moștenire generaţiilor viitoare un mediu înconjurător

sănătos...”
Dacă reziduurilor li se permite să domine mediul, echilibrul natural este pierdut şi acest
dezechilibru poate avea efecte dezastruoase – asupra animalelor, vegetaţiei şi chiar a
climei. Din aceste motive, studiul şi impiedicarea poluării a devenit o necesitate a
comunităţilor umane.
Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice activitate
care, prin ea însăşi sau prin consecinţele sale, aduce modificări echilibrelor biologice,
influenţând negativ ecosistemele naturale şi/sau artificiale cu urmări nefaste pentru
activitatea economică, starea de sănătate şi confortul speciei umane.
Orice activitate umană are un impact potenţial asupra mediului înconjurător. Ca parte a
naturii, omul interacţionează cu mediul, dar stadiul la care a ajuns civilizaţia umană face ca
noi să fim oarecum ieşiţi parţial de sub legile naturii şi mecanismele ei de reglare, ceea ce
ne face mai puternici dar totodata foarte vulnerabili, greşelile nemaifiindu-ne corectate
prompt de natură. Trebuie acum tot mai mult să ne purtăm de grijă singuri şi nouă dar şi
naturii, de care continuăm totuşi să depindem.
Poluarea uscatului este forma de poluare cea mai dificil de măsurat şi de controlat, iar solul
este mai dificil de curăţat decât aerul sau apa. Uscatul este utilizat pentru depozitarea
deşeurilor menajere şi comerciale, iar noroiul de la staţia de epurare a apelor reziduale este
depozitat pe uscat sub forma unei suspensii în apă sau în stare uscată sau semiuscată.
Noroiul conţine cantităţi importante de substanţe nutritive, precum azotul şi fosforul, dar el
poate să conţină şi cantităţi nedorite de metale toxice.
Poluarea solului este rezultatul acţiunii de dereglare a funcţionarii normale a solului, ca
mediu de viata, prin degradarea fizica, chimica sau biologica.
Cadrul legislativ general in domeniu este asigurat de Legea privind protecţia mediului
nr.137/1995 care introduce obligaţia pentru toţi detinatorii de a proteja solul, subsolul si
ecosistemul terestru prin masuri de gospodarie, coneservare , organizare si amenajare a
teritoriului.
SCURT ISTORIC AL GUNOIULUI MENAJER
-Timpurile preistorice
Primii oameni duceau o viaţă nomadă, în grupuri restrânse pentru o anumită perioadă de
timp pentru ca mai apoi să se mute în alt loc. Gunoiul rămas era în mare parte
biodegradabil, obiectele folosite, unelte din lemn, piatră sau os erau din materiale naturale
şi nu reprezentau nici un fel de pericol pentru mediu. Odată cu crearea unor aşezări
permanente oamenii au început să se confrunte cu problema acumulării gunoiului.
-Civilizaţiile antice
Pentru o lungă perioadă de timp civilizaţiile timpurii nu aveau metode pentru a rezolva
problema deşeurilor menajere, astfel că gunoiul era câteodată lăsat în casă, iar cea mai
mare parte din el ajungea pe străzi. Când mirosul devenea insuportabil era acoperit cu un
strat de pământ sau lut, crescând nivelul străzilor. În Troia, acumularea deşeuriilor pe
podea şi pe străzi făcea necesară ridicarea acoperişurilor caselor şi schimbarea intrărilor în
case. În Egipt, deşeurile, provenind deseori de la familii instărite, erau colectate şi aruncate
în Nil.
Prima groapa de gunoi a fost produsul grecilor antici. În jurul aniilor 500 î.e.n., grecii
amenajau gropi municipale de gunoi şi scriau legi ce prevedeau depozitarea gunoiului
menajer la cel puţin 1,5 km
distanţă de zidurile oraşului. Prin aceeaşi perioadă în Atena prima lege care împiedica
locuitorii să-şi arunce gunoiul pe străzi a fost pusă in aplicare. Până în 200 î.e.n., în marile
oraşe din China au fost introduse forţe de munca pentru colectarea gunoiului. Cele mai mari
probleme privind deşeurile menajere au apărut în Roma datorită populaţiei numeroase.
Familiile bogate foloseau sclavi pentru a scăpa de gunoi, însă mare parte rămânea pe
străzi.
-Evul mediu
În zonele urbane, gunoiul era încă aruncat pe străzi, condiţiile de trai în zonele dens
populate fiind astfel precare. Animalele domestice, precum porci şi păsările, umblau prin
gunoiul adunat pe străzi, ducând astfel focarul de infecţie în casele oamenilor. Gunoiul
atrăgea deasemenea un număr mare de şobolani fapt ce a dus la declanşarea ciumei
bubonice, boală care a decimat populaţia Europei în acea perioadă. Către sfârşitul evului
mediu, condiţiile sanitare au început să se îmbunătăţească datorită dezvoltării drumurilor
pavate şi a sistemelor de curăţenie a străzilor în oraşe.
-Începutul anilor 1900
Civilizaţiile occidentale au început să realizeze faptul că viruşii cauzatori de boli şi epidemii
proveneau de la deşeuri. Astfel că s-a început o colectare regulată a gunoiului iar străziile
erau curăţate de către persoane angajate special pentru această muncă. Deşeurile
colectate erau depozitate în gropi de gunoi, aruncate în mare sau arse, ceea ce a condus la
crearea unor probleme de mediu.
La jumătatea aniilor 1900 s-au folosit noi metode de eliminare a deşeurilor, acestea fiind
acoperite în gropi de gunoi special amenajate. S-a revenit la arderea gunoiului dar, deşi
volumul deşeurilor scădea prin această metodă, era afectată calitatea aerului. Oamenii nu
mai refoloseau materialele, acestea fiind uşor de înlocuit, ceea ce a determinat o creştere
masivă a deşeurilor şi probleme majore de mediu din cauza compuşilor chimici şi a altor
materiale periculoase.