Sunteți pe pagina 1din 5

Apărarea drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice În articolul 2 din legea 84/1998 marca este

definită ca "orice semn susceptibil de reprezentare grafică." Marca serveşte la deosebirea produselor
sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane care furnizează
produse sau prestează anumite servicii. Indicaţia geografică este definită la articolul 3 lit. g ca
"denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unui stat în
cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite
acestei origini geografice." Chiar din aceste definiţii putem vedea importanţa mărcilor şi indicaţiilor
geografice, ele servesc pentru distingerea serviciilor şi produselor unei firme de cele ale concurenţei.
Înregistrarea unei mărci conferă titularului un drept exclusiv de folosire a mărcii pentru produsele,
respectiv pentru serviciile pentru care sa efectuat această înregistrare. 1 Este şi firesc ca legiuitorul să
pună la dispoziţia persoanelor respective modalităţi de apărare, pentru cazurile în care acest drept
exclusiv este scindat, luând în considerare importanța lor în mediul economic. Astfel legiuitorul în legea
84/1998 consacră capitolul XIV. pentru apărarea drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice. În
cele ce urmează în această lucrare vom face referire la apărările prin acțiuni civile, respectiv acțiuni
penale. Astfel titularul certificatului de înregistrare poate sesiza organele de urmărire penală, dacă
sesizează că s-a comis infracțiunea de contrafacere, cum este prevăzută în articolul 90 din lege, respectiv
infracțiunea de concurență neloială, cum este prevăzută în articolul 5 din legea 11/1991. După cum am
specificat înregistrarea mărcii îndreptățește titularul să utilizeze marca așa cum crede el că este mai
oportun pentru afacerea lui. Orice altă persoană are dreptul de a folosi marca respectivă numai cu
consimțământul proprietarului. Am specificat mai sus că un rol foarte important pe care marca o oferă,
este cel de deosebire a întreprinzătorului față de concurenții săi, astfel marca oferă distinctivitatea
necesară față de alți întreprinzători, astfel un consumator poate identifica produsele sau serviciile
oferite de acea persoană, mult mai ușor. 2 Datorită acestei 1 http://www.osim.ro/marci/ghidmarc.htm
accesat la data de 27.11.2018, ora 18:56 2 V. Slavu, Dreptul proprietatii intelectuale, ed. Hamangiu,
București, 2017, p. 95 caracteristici, terții de cele mai multe ori încearcă să profite de distinctivitatea
oferită de o marcă înregistrată, și încercând să acapareze o parte din clientela mărcii, utilizează practici
contrare uzanțelor comerciale. Aceste practici de cele mai multe ori cauzează prejudicii semnificative. Pe
lângă prejudiciul cauzat titularului mărcii, contrafacerea unei mărci are ca efect și deturnarea siguranței
și încrederea consumatorilor în produsele sau serviciile ce le sunt oferite pe o anumită piață. 3 Articolul
90 din legea 84/1998 face referire la contrafacere ca o infracțiune, astfel titularul unei mărci putând
atrage răspundarea penală a celui care încalcă dreptul său exclusiv asupra mărcii respective, însă nu se
poate nega faptul că titularul dreptului are la dispoziție și acțiunea civilă pentru a putea recupera
pierderile suferite prin prejudiciile cauzate cu ocazia contrafacerii. 4 Acțiunea în contrafacere este
similară cu acțiunii în răspundere civilă delictuală, însă nu trebuie să confundăm cele două tipuri de
răspunderi. În practica judiciară instanțele au analizat foarte des temeinicia unei acțiuni în contrafacere
făcând referire la condițiile care trebuiesc îndeplinite pentru a atrage răspunderea civilă delictuală, adică
fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul, respectiv raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat. 5 Cu
toate acestea, acțiunea în contrafacere este un mijloc de apărare specific dreptului de proprietate
intelectuală. O diferență semnificativă dintre acțiunea civilă delictuală și acțiunea de contrafacere o
constituie faptul că prejudiciul nu este o condiție de admitere a acțiunii în contrafacere, fiind destul în
acest caz doar contrafacerea dreptului exclusiv al unui titular de marcă și folosindu-se de aceasta,
nefiind nevoie de a cauza direct un prejudiciu acestuia, respectiv se mai deosebește prin faptul că avem
un reclamant calificat în ceea ce privește acțiunea în contrafacere și anume titularul mărcii. 6 Într-o
speță, compania adidas a chemat în judecată un srl din județul gorj, solicitând ca instanța să constate că
pârâta a încălcat dreptul de folosire exclusivă a mărcii adidas, respectiv obligarea acesteia la încetarea
imediată a activităților de import, export, stocare și comercializare a acestor produse, sau a oricăror alte
produse care poartă în mod ilegal mărcile adidas. 3 M.D. Boloș, Mărcile și indicațiile geografice în
sistemul relațiilor internaționale, ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 146 4 Ibidem 5 L. Neagu , A.
M. Truichici, Dreptul proprietății intelectuale – Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, ed.
Universul Juridic, București, 2017, p. 282 6 V. Slavu, Dreptul proprietatii intelectuale, ed. Hamangiu,
București, 2017, p. 130 Tribunalul București, prin sentință a respins acțiunea ca nefondată. Prima intanță
și-a motivat hotărârea că din simpla vizualizare a produselor, marca adidas nu poate fi confundată cu
reprezentarea grafică ce figurează pe produsele importate și nu poate astfel produce în percepția
publicului un risc de confuziune. Reclamantul a declarat apel, iar Curtea de Apel București a hotărât
contrariul, în sensul că a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în tot sentința tribunalului și a
admis acțiunea așa cum a fost formulată. Curtea de Apel a specificat că „ legea nr. 84/1998 sancționează
atât contrafacerea propriu-zisă, adică reproducerea identică sau cvasiidentică a unei mărci protejate, cât
și contrafacerea deghizată sub forma imitării prin reproducerea trăsăturilor esențiale ale mărcii
uzurpate.” Instanța a constatat ca riscul de confuziune se apreciază în raport cu consumatorul obișnuit,
că marca este percepută în ansamblul ei, și că foarte rar se poate întâmpla ca un consumator să aibă
posibilitatea de a compara produsul respectiv cu cel original, astfel se poate crea o confuziune cu privire
la produs, deoarece consumatorul are încredere în caracteristicile unor mărci pe care o păstrează în
memoria sa, uneori chiar într-o formă imperfectă. Pe lângă aceste considerente, semnul respectiv care
putea crea confuzie în mintea consumatorilor era folosit pentru produse identice, și anume
echipamente sportive. Grafic semnul utilizat pe produsele pârâtei erau formate din trei dungi, fiind în
contrast cu culoarea pe care o avea îmbrăcămintea, fiind amplasate de-a lungul brațelor pe partea
exterioară a mânecii, și pe partea de jos a pantalonului, simetric pe ambele părți. Simplul fapt că dungile
pe produsele importate de pârâtă nu sunt de aceeași culoare și că acestea nu sunt echidistante pe toată
lungimea lor, este un element care poate fi sesizat mai greu, numai la o cercetare atentă a produsului,
iar săgeata de la capătul dungilor este un element minor, care nu poate fi sesizat la prima vedere, fără o
analiză atentă, putând astfel crea o confuzie cu privire la marcă pentru consumator. Împotriva hotărârii
instanței de apel pârâta a declarat recurs, susținând că hotărârea instanței de apel era nelegală, și că
cele trei dungi echidistante la pornire, dar care formează o săgeată la capăt nu sunt protejate, fapt
recunoscut chiar de reclamantă, astfel pârâta consideră că nu există temei legal al protecției date de
marca înregistrată. ÎCCJ a apreciat că recursul nu era întemeiat. Articolul 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr.
84/1998 conferă titularului unei mărci dreptul de a cere instanței interzicerea folosirii de către terți, în
activitatea lor comercială a unui semn, care poate crea confuzie în rândul consumatorilor, datorită
asemănârii cu marca respectivă. Instanța a statuat că „ Textul nu impune, pentru temeinicia acțiunii în
contrafacere, ca semnul folosit de terț sã fie protejat ca marcã, în patrimoniul reclamantului, ci este
suficient ca prin asemănarea cu marca al cărei titular este reclamantul, să existe riscul inducerii în eroare
a consumatorului mediu.” 7 Conform articolului 1 din legea 11/1991, persoanele care desfășoară
activități comerciale au obligația de a exercita activitatea respectivă cu bună credință și potrivit
uzanțelor cinstite respectând interesele consumatorilor. Astfel în articolul 2, legiuitorul definește
concurența neloială ca „practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanţelor cinstite şi
principiului general al bunei credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la
piaţă”, pentru care se va putea atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală a celui care a
săvărșit asemenea fapte. Astfel sunt interzise practicile care au ca scop denigrarea unui competitor sau a
produselor/serviciilor acestuia, deturnarea clientelei unei întreprinderi sau orice alte practici comerciale
care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei credințe. În vechiul cod penal era
reglementată concurența neloială la articolul 301 ca: „Fabricarea ori punerea în circulație a produselor
care poartă denumiri de origine ori indicații de proveniență false, precum și aplicarea pe produsele puse
în circulație de mențiuni false privind brevetele de invenții, ori folosirea unor nume comerciale sau a
denumirilor organizațiilor de comerț ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari, se
pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.” 8 Noul cod penal prevede în articolul 304
că se pedepsește cu pedeapsa închisorii sau amenzii fapta de a divulga „fără drept, a unor informaţii
secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită
atribuţiilor de serviciu, dacă prin acesta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane.” Prin
Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi
pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale, cum ar fi legea
11/1991, prevede că „acţiunile izvorând dintr-un act de concurenţă neloială sunt de competenţa
tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului; în lipsa 7
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-tx9y3ac/, accesat la data de 28.11.2018, ora 17:55
8 G. Coman, Concurenta in dreptul intern si european, ed. Hamangiu, București, 2011, p. 319-320 unui
sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului.” 9 Acţiunea penală în cazurile prevăzute la
articolul 5 din legea 11/1991 „se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la
sesizarea camerei teritoriale de comerţ şi industrie sau a altei organizaţii profesionale ori la sesizarea
persoanelor împuternicite de Consiliul Concurenţei.” 10 În practică, concurența neloială poate îmbrăca
mai multe forme, de exemplu furtul bazei de date de angajaţii care pleacă dintr-o companie şi vânzarea
acesteia către o altă firmă este cel mai des întâlnit caz de concurenţă neloială cu care se confruntă
companiile; 11 promovarea în mod abuziv a propriilor produse și servicii pe propriile platforme în
detrimentul produselor concurente, platformă care este utilizată de un număr imens de persoane, era
concurența neloială practicată de Google cu privire la Google Maps și platforma de „video sharing” prin
intermediul Youtube-ului, propriile aplicații, chromecast șamd. Pentru această practică de concurență
neloială Google a primit o amendă de 5 miliarde de euro de la Comisia Europeană. 12 După cum am
specificat și anterior, în articolul 90 din legea 84/1998 sunt enumerate ca infracțiuni, contrafacerea unei
mărci, infracțiune la care împăcarea părților înlătură răspunderea penală; punerea în circulaţie a unui
produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori
similare; punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice ce indică sau sugerează că
produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine. Cu toate
acestea, după cum am specificat și anterior, persoana al cărei drept asupra unei mărci a fost încălcat are
la dispoziție nu numai acțiuni din dreptul penal, dar și măsuri din dreptul civil. Astfel dacă fapta săvârșită
de cealaltă persoană nu întrunește elementele constituitve ale unei infracțiuni enumerate de lege,
titularul acelui drept va putea angaja răspunderea civilă a persoanei respective pentru a repara
prejudiciul suferit ca urmare a acțiunii sale. Articolul 91 din legea 84/1998 prevede măsuri provizorii
pentru 9 E. Staicu, Care este viitoarea procedură penală în materie de concurenţă şi concurenţă
neloială?, vizualizat la adresa https://legestart.ro/care-este-viitoarea-procedura-penala-in-materie-de-
concurenta-si-concurenta-neloiala/ in data de 28.11.2018, ora 20:59 11 G. Coman, Concurenta in
dreptul intern si european, ed. Hamangiu, București, 2011, p. 346-347 10 Ibidem 12
https://www.zf.ro/business-hi-tech/lovitura-dura-pentru-google-ue-sanctioneaza-gigantul-it-cu-o-noua-
amendarecord-de-5-miliarde-de-dolari-17360665, accesat la data de 30.11.2018, ora 11:03 a
prentâmpina o pierdere sau producerea unei pagube. Astfel dacă titularul dreptului de proprietate
intelectuală sau industrială face dovada credibilă că dreptul său asupra mărcii sau indicației geografice
face obiectul unei acțiuni ilicite, care poate fi actuală sau chiar și iminentă, respectiv, că această faptă
ilicită, actuală sau iminentă riscă să cauzeze titularului un prejudiciu greu de reparat, persoana
respectivă poate cere instanței judecătorești interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie, respectiv
luarea măsurilor necesare pentru conservarea probelor. Pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea acestor
fapte, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun.12 Însă nu numai
titularul dreptului de proprietate intelectuală -adică reclamantul- este protejat prin aceste mecanisme,
ci și cealaltă parte, astfel dacă titularul unui drept exercită drepturile procedurale în mod abuziv cu
privire la marcă și indicațiile geografice, titularul dreptului poate fi obligat la plata daunelor interese
pârâtului, din procesul respectiv. În continuare am dori să facem câteva mențiuni despre anularea unei
mărci. Articolul 47 din legea 84/1998 stipulează, că orice persoană interesată poate cere anularea unei
mărci Tribunalului București, cu drept de apel la Curtea de Apel București și cu drept de recurs la ÎCCJ,
dacă marca respectivă a fost înregistrată prin nerespectarea articolului 5 din lege, adică marca e
alcătuită din semne care nu pot constitui mărci, lipsește caracterul distinctiv, induce publicul în eroare, e
contrar ordinii publice și bunelor moravuri, fără acordul titularului șamd. Nerespectarea dispozițiilor
articolului 6 constituie la fel motiv pentru anularea unei mărci înregistrate, adică, dacă marca
înregistrată e similară cu o marcă anterioară sau poate crea confuzie în rândul consumatorilor, există un
drept anterior, marca poate fi confundată cu o marcă din străinătate etc. Alte ipoteze care pot duce la
anularea mărcii sunt: înregistrarea ei a fost solicitată cu rea credință; marca aduce atingere dreptului la
imagine sau conține numele patronimic al unei persoane; înregistrarea mărcii aduce atingere unui drept
anterior cu privire la o indicație geografică, desen sau model industrial protejat. Acțiunea în anularea
mărcii pentru rea credință poate fi introdusă oricând, în perioada de protecție a mărcii, pe când pentru
celelalte cazuri enumerate mai sus, termenul în care se poate introduce o astfel de acțiune este de 5 ani
de la data înregistrării mărcii. Legiuitorul însă a vrut să sancționeze pasivitatea13 titularului unei 12 V.
Slavu, Dreptul proprietatii intelectuale, ed. Hamangiu, București, 2017, p. 128 13 Ibidem, p. 133 mărci
anterioare, astfel dacă acesta cu știință a tolerat o perioadă neîntreruptă de 5 ani folosirea unei mărci
ulterioare, decade din dreptul de a mai intenta acțiunea în anulare, și nici nu poate opune titularului
mărcii ulterioare folosirea acesteia, cu excepția situației în care marca a fost înregistrată cu rea-credință.
Putem observa că legiuitorul dorește protejarea unui drept deja existent de eventuala rea-credință a
terților, , rea-credința fiind un element subiectiv, ceea ce nu poate să fie dovedit în mod direct, ci ea
trebuie dedusă din circumstanțele obiective ale cauzei, astfel instanța deduce acest lucru luând în
considerare printre altele și scopul urmărit cu ocazia înregistrării mărcii.14 În concluzie titularul unei
mărci sau indicații geografice are la îndemână atât acțiuni penale, dacă elementele constitutive ale
infracțiunilor sunt îndeplinite, iar în situația în care vreuna dintre aceste elemente lipsește, pot intenta
acțiuni civile pentru protejarea drepturilor sale, cu toate că legiuitorul vrea să-i protejeze și pe terți de la
exercitarea în mod abuziv a acestor acțiuni de către titularul dreptului, astfel și ei pot fi obligați la plata
unor despăgubiri dacă se dovedește că au intentat acțiunea respectivă în mod abuziv și prin acesta au
cauzat prejudicii pârâtului. Concurența neloială este pedepsită, fiind o practică, care poate deturna
încrederea consumatorilor într-o marcă anume, putând cauza prejudicii semnificative titularului unei
mărci. Aceste modalități de apărare a drepturilor cu privire la mărci și indicații geografice, deși sunt
similare cu apărările din dreptul comun, totuși sunt modalități specifice de apărare consacrate acestor
drepturi, cum ar fi în cazul acțiunii în contrafacere de marcă. Legiuitorul sancționează pasivitatea
titularului unui astfel de drept, astfel dacă titularul unui astfel de drept tolerează o anumită perioadă ca
o marcă similară să existe pe piața respectivă și nu introduce vreuna din acțiunile care îi stau la
dispoziție, va decade din dreptul de a mai cere anularea mărcii respective. Legiuitorul pune la dispoziția
titularilor de drepturi intelectuale acțiuni penale civile și chiar administrative pentru ca aceștia să fie
capabili de a proteja drepturile care izvorăsc din înregistrarea mărcii sau indicației geografice, chiar și
împotriva unor elemente subiective care uneori pot fi dovedite cu dificultate. 14
https://www.universuljuridic.ro/marca-inregistrata-rea-credinta-anulare-inregistrare-marca-recurs-
ncpc/, accesat la data de 02.12.2018, ora 20:12 Bibliografie 1) Legea 11/1991 2) Legea 286/2009 3)
Legea 287/2009 4) Legea 84/1998 5) E. Staicu, Care este viitoarea procedură penală în materie de
concurenţă şi concurenţă neloială? 6) G. Coman, Concurenta in dreptul intern si european, ed.
Hamangiu, București, 2011 7) L. Neagu , A. M. Truichici, Dreptul proprietății intelectuale – Jurisprudența
Curții de Justiție a Uniunii Europene, ed. Universul Juridic, București, 2017 8) M.D. Boloș, Mărcile și
indicațiile geografice în sistemul relațiilor internaționale, ed. Universul Juridic, București, 2013 9) V.
Slavu, Dreptul proprietatii intelectuale, ed. Hamangiu, București, 2017 10) http://www.osim.ro 11)
https://www.jurisprudenta.com/ 12) https://www.universuljuridic.ro 13) https://www.zf.ro