Sunteți pe pagina 1din 5

Apărarea drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice În articolul 2 din legea 84/1998 marca este

definită ca "orice semn susceptibil de reprezentare grafică." Marca serveşte la deosebirea produselor sau
serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane care furnizează produse sau
prestează anumite servicii. Indicaţia geografică este definită la articolul 3 lit. g ca "denumirea servind la
identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unui stat în cazurile în care o
calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini
geografice." Chiar din aceste definiţii putem vedea importanţa mărcilor şi indicaţiilor geografice, ele
servesc pentru distingerea serviciilor şi produselor unei firme de cele ale concurenţei. Înregistrarea unei
mărci conferă titularului un drept exclusiv de folosire a mărcii pentru produsele, respectiv pentru
serviciile pentru care sa efectuat această înregistrare. 1 Este şi firesc ca legiuitorul să pună la dispoziţia
persoanelor respective modalităţi de apărare, pentru cazurile în care acest drept exclusiv este scindat,
luând în considerare importanța lor în mediul economic. Astfel legiuitorul în legea 84/1998 consacră
capitolul XIV. pentru apărarea drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice. În cele ce urmează în
această lucrare vom face referire la apărările prin acțiuni civile, respectiv acțiuni penale. Astfel titularul
certificatului de înregistrare poate sesiza organele de urmărire penală, dacă sesizează că s-a comis
infracțiunea de contrafacere, cum este prevăzută în articolul 90 din lege, respectiv infracțiunea de
concurență neloială, cum este prevăzută în articolul 5 din legea 11/1991. După cum am specificat
înregistrarea mărcii îndreptățește titularul să utilizeze marca așa cum crede el că este mai oportun
pentru afacerea lui. Orice altă persoană are dreptul de a folosi marca respectivă numai cu
consimțământul proprietarului. Am specificat mai sus că un rol foarte important pe care marca o oferă,
este cel de deosebire a întreprinzătorului față de concurenții săi, astfel marca oferă distinctivitatea
necesară față de alți întreprinzători, astfel un consumator poate identifica produsele sau serviciile oferite
de acea persoană, mult mai ușor. 2 Datorită acestei 1 http://www.osim.ro/marci/ghidmarc.htm accesat
la data de 27.11.2018, ora 18:56 2 V. Slavu, Dreptul proprietatii intelectuale, ed. Hamangiu, București,
2017, p. 95 caracteristici, terții de cele mai multe ori încearcă să profite de distinctivitatea oferită de o
marcă înregistrată, și încercând să acapareze o parte din clientela mărcii, utilizează practici contrare
uzanțelor comerciale. Aceste practici de cele mai multe ori cauzează prejudicii semnificative. Pe lângă
prejudiciul cauzat titularului mărcii, contrafacerea unei mărci are ca efect și deturnarea siguranței și
încrederea consumatorilor în produsele sau serviciile ce le sunt oferite pe o anumită piață. 3 Articolul 90
din legea 84/1998 face referire la contrafacere ca o infracțiune, astfel titularul unei mărci putând atrage
răspundarea penală a celui care încalcă dreptul său exclusiv asupra mărcii respective, însă nu se poate
nega faptul că titularul dreptului are la dispoziție și acțiunea civilă pentru a putea recupera pierderile
suferite prin prejudiciile cauzate cu ocazia contrafacerii. 4 Acțiunea în contrafacere este similară cu
acțiunii în răspundere civilă delictuală, însă nu trebuie să confundăm cele două tipuri de răspunderi. În
practica judiciară instanțele au analizat foarte des temeinicia unei acțiuni în contrafacere făcând referire
la condițiile care trebuiesc îndeplinite pentru a atrage răspunderea civilă delictuală, adică fapta ilicită,
vinovăția, prejudiciul, respectiv raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat. 5 Cu toate
acestea, acțiunea în contrafacere este un mijloc de apărare specific dreptului de proprietate intelectuală.
O diferență semnificativă dintre acțiunea civilă delictuală și acțiunea de contrafacere o constituie faptul
că prejudiciul nu este o condiție de admitere a acțiunii în contrafacere, fiind destul în acest caz doar
contrafacerea dreptului exclusiv al unui titular de marcă și folosindu-se de aceasta, nefiind nevoie de a
cauza direct un prejudiciu acestuia, respectiv se mai deosebește prin faptul că avem un reclamant
calificat în ceea ce privește acțiunea în contrafacere și anume titularul mărcii. 6 Într-o speță, compania
adidas a chemat în judecată un srl din județul gorj, solicitând ca instanța să constate că pârâta a încălcat
dreptul de folosire exclusivă a mărcii adidas, respectiv obligarea acesteia la încetarea imediată a
activităților de import, export, stocare și comercializare a acestor produse, sau a oricăror alte produse
care poartă în mod ilegal mărcile adidas. 3 M.D. Boloș, Mărcile și indicațiile geografice în sistemul
relațiilor internaționale, ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 146 4 Ibidem 5 L. Neagu , A. M.
Truichici, Dreptul proprietății intelectuale – Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, ed.
Universul Juridic, București, 2017, p. 282 6 V. Slavu, Dreptul proprietatii intelectuale, ed. Hamangiu,
București, 2017, p. 130 Tribunalul București, prin sentință a respins acțiunea ca nefondată. Prima intanță
și-a motivat hotărârea că din simpla vizualizare a produselor, marca adidas nu poate fi confundată cu
reprezentarea grafică ce figurează pe produsele importate și nu poate astfel produce în percepția
publicului un risc de confuziune. Reclamantul a declarat apel, iar Curtea de Apel București a hotărât
contrariul, în sensul că a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în tot sentința tribunalului și a
admis acțiunea așa cum a fost formulată. Curtea de Apel a specificat că „ legea nr. 84/1998 sancționează
atât contrafacerea propriu-zisă, adică reproducerea identică sau cvasiidentică a unei mărci protejate, cât
și contrafacerea deghizată sub forma imitării prin reproducerea trăsăturilor esențiale ale mărcii
uzurpate.” Instanța a constatat ca riscul de confuziune se apreciază în raport cu consumatorul obișnuit,
că marca este percepută în ansamblul ei, și că foarte rar se poate întâmpla ca un consumator să aibă
posibilitatea de a compara produsul respectiv cu cel original, astfel se poate crea o confuziune cu privire
la produs, deoarece consumatorul are încredere în caracteristicile unor mărci pe care o păstrează în
memoria sa, uneori chiar într-o formă imperfectă. Pe lângă aceste considerente, semnul respectiv care
putea crea confuzie în mintea consumatorilor era folosit pentru produse identice, și anume echipamente
sportive. Grafic semnul utilizat pe produsele pârâtei erau formate din trei dungi, fiind în contrast cu
culoarea pe care o avea îmbrăcămintea, fiind amplasate de-a lungul brațelor pe partea exterioară a
mânecii, și pe partea de jos a pantalonului, simetric pe ambele părți. Simplul fapt că dungile pe
produsele importate de pârâtă nu sunt de aceeași culoare și că acestea nu sunt echidistante pe toată
lungimea lor, este un element care poate fi sesizat mai greu, numai la o cercetare atentă a produsului, iar
săgeata de la capătul dungilor este un element minor, care nu poate fi sesizat la prima vedere, fără o
analiză atentă, putând astfel crea o confuzie cu privire la marcă pentru consumator. Împotriva hotărârii
instanței de apel pârâta a declarat recurs, susținând că hotărârea instanței de apel era nelegală, și că cele
trei dungi echidistante la pornire, dar care formează o săgeată la capăt nu sunt protejate, fapt recunoscut
chiar de reclamantă, astfel pârâta consideră că nu există temei legal al protecției date de marca
înregistrată. ÎCCJ a apreciat că recursul nu era întemeiat. Articolul 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998
conferă titularului unei mărci dreptul de a cere instanței interzicerea folosirii de către terți, în activitatea
lor comercială a unui semn, care poate crea confuzie în rândul consumatorilor, datorită asemănârii cu
marca respectivă. Instanța a statuat că „ Textul nu impune, pentru temeinicia acțiunii în contrafacere, ca
semnul folosit de terț sã fie protejat ca marcã, în patrimoniul reclamantului, ci este suficient ca prin
asemănarea cu marca al cărei titular este reclamantul, să existe riscul inducerii în eroare a
consumatorului mediu.” 7 Conform articolului 1 din legea 11/1991, persoanele care desfășoară activități
comerciale au obligația de a exercita activitatea respectivă cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite
respectând interesele consumatorilor. Astfel în articolul 2, legiuitorul definește concurența neloială ca
„practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei
credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă”, pentru care se va putea
atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală a celui care a săvărșit asemenea fapte. Astfel sunt
interzise practicile care au ca scop denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor acestuia,
deturnarea clientelei unei întreprinderi sau orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite
și principiului general al bunei credințe. În vechiul cod penal era reglementată concurența neloială la
articolul 301 ca: „Fabricarea ori punerea în circulație a produselor care poartă denumiri de origine ori
indicații de proveniență false, precum și aplicarea pe produsele puse în circulație de mențiuni false
privind brevetele de invenții, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizațiilor de
comerț ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari, se pedepsesc cu închisoare de la o
lună la 2 ani sau cu amendă.” 8 Noul cod penal prevede în articolul 304 că se pedepsește cu pedeapsa
închisorii sau amenzii fapta de a divulga „fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu
sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin acesta
sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane.” Prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea
unor acte normative care cuprind dispoziţii penale, cum ar fi legea 11/1991, prevede că „acţiunile
izvorând dintr-un act de concurenţă neloială sunt de competenţa tribunalului locului săvârşirii faptei sau
în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului; în lipsa 7
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-tx9y3ac/, accesat la data de 28.11.2018, ora 17:55
8 G. Coman, Concurenta in dreptul intern si european, ed. Hamangiu, București, 2011, p. 319-320 unui
sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului.” 9 Acţiunea penală în cazurile prevăzute la
articolul 5 din legea 11/1991 „se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la
sesizarea camerei teritoriale de comerţ şi industrie sau a altei organizaţii profesionale ori la sesizarea
persoanelor împuternicite de Consiliul Concurenţei.” 10 În practică, concurența neloială poate îmbrăca
mai multe forme, de exemplu furtul bazei de date de angajaţii care pleacă dintr-o companie şi vânzarea
acesteia către o altă firmă este cel mai des întâlnit caz de concurenţă neloială cu care se confruntă
companiile; 11 promovarea în mod abuziv a propriilor produse și servicii pe propriile platforme în
detrimentul produselor concurente, platformă care este utilizată de un număr imens de persoane, era
concurența neloială practicată de Google cu privire la Google Maps și platforma de „video sharing” prin
intermediul Youtube-ului, propriile aplicații, chromecast șamd. Pentru această practică de concurență
neloială Google a primit o amendă de 5 miliarde de euro de la Comisia Europeană. 12 După cum am
specificat și anterior, în articolul 90 din legea 84/1998 sunt enumerate ca infracțiuni, contrafacerea unei
mărci, infracțiune la care împăcarea părților înlătură răspunderea penală; punerea în circulaţie a unui
produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori
similare; punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice ce indică sau sugerează că
produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine. Cu toate
acestea, după cum am specificat și anterior, persoana al cărei drept asupra unei mărci a fost încălcat are
la dispoziție nu numai acțiuni din dreptul penal, dar și măsuri din dreptul civil. Astfel dacă fapta săvârșită
de cealaltă persoană nu întrunește elementele constituitve ale unei infracțiuni enumerate de lege,
titularul acelui drept va putea angaja răspunderea civilă a persoanei respective pentru a repara
prejudiciul suferit ca urmare a acțiunii sale. Articolul 91 din legea 84/1998 prevede măsuri provizorii
pentru 9 E. Staicu, Care este viitoarea procedură penală în materie de concurenţă şi concurenţă
neloială?, vizualizat la adresa https://legestart.ro/care-este-viitoarea-procedura-penala-in-materie-de-
concurenta-si-concurenta-neloiala/ in data de 28.11.2018, ora 20:59 11 G. Coman, Concurenta in dreptul
intern si european, ed. Hamangiu, București, 2011, p. 346-347 10 Ibidem 12 https://www.zf.ro/business-
hi-tech/lovitura-dura-pentru-google-ue-sanctioneaza-gigantul-it-cu-o-noua-amendarecord-de-5-
miliarde-de-dolari-17360665, accesat la data de 30.11.2018, ora 11:03 a prentâmpina o pierdere sau
producerea unei pagube. Astfel dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau industrială face
dovada credibilă că dreptul său asupra mărcii sau indicației geografice face obiectul unei acțiuni ilicite,
care poate fi actuală sau chiar și iminentă, respectiv, că această faptă ilicită, actuală sau iminentă riscă să
cauzeze titularului un prejudiciu greu de reparat, persoana respectivă poate cere instanței judecătorești
interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie, respectiv luarea măsurilor necesare pentru conservarea
probelor. Pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea acestor fapte, persoanele vinovate pot fi obligate la
despăgubiri, potrivit dreptului comun.12 Însă nu numai titularul dreptului de proprietate intelectuală
-adică reclamantul- este protejat prin aceste mecanisme, ci și cealaltă parte, astfel dacă titularul unui
drept exercită drepturile procedurale în mod abuziv cu privire la marcă și indicațiile geografice, titularul
dreptului poate fi obligat la plata daunelor interese pârâtului, din procesul respectiv. În continuare am
dori să facem câteva mențiuni despre anularea unei mărci. Articolul 47 din legea 84/1998 stipulează, că
orice persoană interesată poate cere anularea unei mărci Tribunalului București, cu drept de apel la
Curtea de Apel București și cu drept de recurs la ÎCCJ, dacă marca respectivă a fost înregistrată prin
nerespectarea articolului 5 din lege, adică marca e alcătuită din semne care nu pot constitui mărci,
lipsește caracterul distinctiv, induce publicul în eroare, e contrar ordinii publice și bunelor moravuri, fără
acordul titularului șamd. Nerespectarea dispozițiilor articolului 6 constituie la fel motiv pentru anularea
unei mărci înregistrate, adică, dacă marca înregistrată e similară cu o marcă anterioară sau poate crea
confuzie în rândul consumatorilor, există un drept anterior, marca poate fi confundată cu o marcă din
străinătate etc. Alte ipoteze care pot duce la anularea mărcii sunt: înregistrarea ei a fost solicitată cu rea
credință; marca aduce atingere dreptului la imagine sau conține numele patronimic al unei persoane;
înregistrarea mărcii aduce atingere unui drept cauzat prejudicii pârâtului. Concurența neloială este
pedepsită, fiind o practică, care poate deturna încrederea consumatorilor într-o marcă anume, putând
cauza prejudicii semnificative titularului unei mărci. Aceste modalități de apărare a drepturilor cu privire
la mărci și indicații geografice, deși sunt similare cu apărările din dreptul comun, totuși sunt modalități
specifice de apărare consacrate acestor drepturi, cum ar fi în cazul acțiunii în contrafacere de marcă.
Legiuitorul sancționează pasivitatea titularului unui astfel de drept, astfel dacă titularul unui astfel de
drept tolerează o anumită perioadă ca o marcă similară să existe pe piața respectivă și nu introduce
vreuna din acțiunile care îi stau la dispoziție, va decade din dreptul de a mai cere anularea mărcii
respective. Legiuitorul pune la dispoziția titularilor de drepturi intelectuale acțiuni penale civile și chiar
administrative pentru ca aceștia să fie capabili de a proteja drepturile care izvorăsc din înregistrarea
mărcii sau indicației geografice, chiar și împotriva unor elemente subiective care uneori pot fi dovedite
cu dificultate. 14 https://www.universuljuridic.ro/marca-inregistrata-rea-credinta-anulare-inregistrare-
marca-recurs-ncpc/, accesat la data de 02.12.2018, ora 20:12 Bibliografie 1) Legea 11/1991 2) Legea
286/2009 3) Legea 287/2009 4) Legea 84/1998 5) E. Staicu, Care este viitoarea procedură penală în
materie de concurenţă şi concurenţă neloială? 6) G. Coman, Concurenta in dreptul intern si european,
ed. Hamangiu, București, 2011 7) L. Neagu , A. M. Truichici, Dreptul proprietății intelectuale –
Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, ed. Universul Juridic, București, 2017 8) M.D. Boloș,
Mărcile și indicațiile geografice în sistemul relațiilor internaționale, ed. Universul Juridic, București, 2013
9) V. Slavu, Dreptul proprietatii intelectuale, ed. Hamangiu, București, 2017 10) http://www.osim.ro 11)
https://www.jurisprudenta.com/ 12) https://www.universuljuridic.ro 13) https://www.zf.ro