Eneoliticul timpuriu (c. 4250-3750 b.c.

tranziţie între neoliticul propriu-zis şi eneoliticul pe deplin constituit, încep să fie utilizate mici
obiecte de cupru în toate ariile cultural, denotă totuşi şi un început de prelucrare locală, având în
vedere numărul destul de mare şi caracterul variat al pieselor descoperite în unele aşezări.

Prelucrarea cuprului se face încă prin metode simple (batere la rece sau la cald, şlefuirea
suprafeţelor şi perforarea), care nu comportă topirea şi turnarea metalului în forme, Totuşi, deşi
arama apare încă în cantităţi insignifiante în comparaţie cu uneltele de piatră, ea reprezintă
totuşi noua materie primă care va dobândi un rol tot mai important în etapele următoare.

Eneoliticul, ca etapă istorică, nu începe în acelaşi timp pe tot teritoriul României. Topoarele de
formă trapezoidală tind să le înlocuiască pe cele de tip teslă şi calapod. creşterii randamentului
activităţii de defrişare, pentru mărirea suprafeţelor agricole. Se pare chiar că acum se face
trecerea spre folosirea unui plug primitiv, cu brăzdar din corn de animal sau din lemn, tracţiunea
animal, transformări anatomice (provocate probabil de utilizarea lor la tracţiune). marchează
trecerea spre agricultura propriu-zisă). Asezarile ocupau cu predilecţie terenuri dominante şi cu
apărare naturală (înconjurate de râpe, pante abrupte sau locuri băltite), aşezărilor de tip tell,
acum au apărut şi primele aşezări fortificate (prin şanţuri, dublate de palisade de lemn)

In teritoriul delimitat, locuinţele (de regulă, de suprafaţă şi foarte rar adâncite) nu mai sunt
risipite, ci grupate, întărire a coeziunii membrilor ginţii, ca şi acceptarea unei autorităţii, care
coordonează viaţa comunităţii, În interiorul aşezărilor apar uneori construcţii-sanctuar, precum
cele de la Parţa, din cultura Banatului (reconstituit în Muzeul din Timişoara)2 sau Căscioarele
(lângă Olteniţa), de la sfârşitul culturii Boian, practicarea unui cult al coloanei, legăturii dintre cer
si pamant. apar primele cimitire (necropole = oraşe ale morţilor) delimitare mai clară a
concepţiei despre viaţă şi moarte, Cernica (cu circa 370 de morminte), din cultura Boian;
Cernavoda (cu peste 500 de morminte), din cultura Hamangia; Iclod (cu două cimitire), în grupul
cultural transilvănean cu acelaşi nume.