comportamentelor individuale, optica culturalistă are câteva limite legitime.

Principala
constă în
dificultatea interpretării raporturilor între personalitatea individuală şi cultură pe baza unui
model cauzal
simplu. Astfel, un factor izolat – precocitatea de înţărcare, de exemplu – poate avea
consecinţe diferite.
Este deci necesară cunoaşterea complexităţii factorilor care intervin pentru a înţelege
raportul între
individ şi cultură. Pe de altă parte, nu putem înţelege acest raport în manieră unilaterală.
Indivizii sunt
cei care intervin activ asupra propriei culturi.
Psihologia socială, explorând consecinţele psihologice ale naturii sociale a omului, se
plasează în afara
separării dintre planul “fapte sociale” şi planul conduitelor individuale.
b. Cultura: instrument de satisfacere a nevoilor sau formă de recunoaştere între
oameni
Înţelegerea culturii ca o mediere realizată de societate între indivizi şi realitatea fizică,
biologică
sau social, se pretează la diverse interpretări, uneori divergente. Confruntarea dintre doi
autori,
Bronislaw Maninowski şi Edward Sapir, este interesantă din acest punct de vedere.
DEFINIȚIE
Cultura înglobează uneltele şi bunurile de consum, reguli referitoare la idei, artă, credinţe,
tradiţii,
instituţii și constituie un vast aparat “care permite omului înfruntarea problemelor concrete şi
precise
care i se pun, prin faptul că corpul uman este sclavul a diverse nevoi organice şi că el
trăieşte într-un
mediu care este cel mai bun aliat al său deoarece furnizează materia primă pentru munca
manuală şi
cel mai rău duşman deoarece el abundă de forţe ostile” (Malinowski, B., 1944, A Scientific
Theory of
Culture and Others Essays)
Proprietatea unei culturi este de a crea un mediu nou şi artificial care permite satisfacerea
nevoilor primare, şi nevoilor derivate plecând de la noile condiţii de viaţă. Aceasta
deoarece,
fundamental, “teoria culturii trebuie să se sprijine pe biologie”, deci ea nu este o extensie.
Conţinuturile
simbolice reprezentative, ritualurile şi tradiţiile observate de etnologi sunt deci de un interes
redus în
ceea ce priveşte efectele obiective care se obţin. Astfel diferenţele dintre culturi pot fi
neglijate în profitul
generalităţii funcţionale pe care această estompare îi permite să apară. Acesta este scopul
lui Sapir.
DEFINIȚIE
Accentul este plasat nu pe funcţia culturii în materie de satisfacere a nevoii, ci pe faptul că
“toată cultura
este greoi încărcată de simbolism, că tot comportamentul, chiar şi cel mai simplu, este mai
puţin
funcţional decât ne apare nouă; (…) comportamentul este simbol” (Sapir, Edward, 2005, In
Encyclopedia of Cognitive Science).
c. Diversitate şi interacţiuni dintre culturi
Din cele prezentate anterior se poate trage concluzia că într-un studiu psihologic nu trebuie
neglijate mediile culturale în care subiecţii s-au născut trăiesc şi creează.
Din contră, diversitatea culturilor nu înseamnă necomunicarea lor. Structura culturală cu
care
fiecare se identifică furnizează propria sa soluţie la o problematică comună. Dialogurile
culturale sunt
posibile dar sunt dificile.
Trebuie să relevăm, de asemenea că fiecare cultură nu este închisă în ea însăşi.
Contactele
între culturi pot antrena catastrofe ecologice şi umane (să amintim consecinţele descoperirii
Americii
asupra civilizaţiilor indiene şi, de asemenea, efectele distructive ale colonizării asupra
culturii popoarelor
colonizate). În acelaşi timp, culturile trăiesc şi se îmbogăţesc prin întâlnirile şi aporturile lor
mutuale.
CORNELIU-EUGEN HAVÂRNEANU
48
Printre multiplele exemple care pot fi invocate este bazinul mediteranean, locul modificărilor
şi
transmisiilor culturale (de limbă de ştiinţă şi de tehnică, de religie şi ideologie) de-a lungul
istoriei.
O anume ambivalenţă marchează consecinţele interferenţelor interculturale asupra
organizării
şi funcţionării psihologice a indivizilor. Prin modul de realizare ele pot duce la efecte de
pierdere a
referinţelor, a sărăciei intelectuale şi afective (situaţia în care se regăsesc numeroşi copii
imigraţi din
zonele sărace) sau, din contră, constituie, pentru puţine medii pedagogice şi extraşcolare, o
ocazie de
îmbogăţire şi de deschidere.
d. Diversitatea interpretărilor
Rezultatele obţinute în studiile asupra efectelor psihologice ale factorilor culturali sunt
tributare
propunerilor şi opţiunilor ideologice ale cercetătorilor. Un exemplu este confruntarea dintre
Basil
Bernstein (1975) şi William Labove (1978) care studiază aceiaşi problemă la două populaţii
diferite.
Ambele studii au ca centru de interes problema explicării gravităţii şi extensiei eşecului
şcolar la copii
din “clasele populare”, copiii muncitorilor englezi, pentru primul, şi copiii din ghetou-rile
negre din Statele
Unite, pentru al doilea. Ambii autori se îndepărtează de la teza unui deficit care are legătură
cu factorii
ereditari. Ei situează cauza eşecului şcolar în limbajul aplicat şi vorbit de copii în mediului
lor cultural –
acela din familie şi de pe stradă. Dar ei se opun radical când analizează şi interpretează
acest aspect.
Pentru Bernstein, diferenţele de comportament şi de reuşită pentru copii diferitelor clase
sociale
se explică prin folosirea formelor de limbaj diferit. Forma de limbaj caracteristic membrilor
claselor de
mijloc şi superioare, posedă un “cod elaborat” în care sintaxa şi vocabularul sunt apropiate
expresiei de
operator logici la fel ca în formulările suple şi subtile, în derularea activităţilor cognitive, în
particular la
raţionamentul abstract. Copii din clasa de inferioară nu dispun decât de o formă de limbaj
“comun”, în
care codul restrâns nu permite decât “o legătură afectivă întâmplătoare a acţiunii”.
Contestând aceste teze, Labove susţine că limbajul negrilor americani departe de a fi o
engleză
sărăcită, constituie o limbă proprie în care sintaxa şi lexicul corespund unei organizări
sociale şi unei
situaţii politice specifice. Ignorarea acestei limbi, care permite “oficial” exprimarea şi
comunicarea
gândurilor pentru cei care predau, este cauza eşecului şcolar care nu face decât să traducă
conflictul
social şi politic dintre o instituţie impusă de exterior şi un univers cultural nerecunoscut, cel
al comunităţii
negre. Potrivit lui Labove şi echipei sale accesul la cultura dominantă, departe de a fi
împiedicată, se
realizează uşor dacă caracteristicile sale sunt acceptate în mediul şcolar. William Labove
(1978).
Opoziţia dintre “natură” şi “cultură”, care a organizat expunerea noastră de până acum, a
fost
mai mult analizată de psihologia contemporană, în special atunci când se fac referiri la
dezvoltarea
psihologică în cursul copilăriei. Astfel de referiri găsim: Lev Vygotsky, (1869-1934) şi Henry
Wallon,
(1890-1962).
Omul este ca un “animal cultural” pentru că pe durata copilăriei sale el este incapabil de a
supravieţui fără o legătură parentală sau, mai larg, socială. El primeşte mijloacele de a
subzistenţă,
precum şi pregătirea, modelarea competenţelor. Acestea sunt transmise pe cale educativă
în felul
acesta el intră în posesia achiziţiilor anterior acumulate. Pentru a putea beneficia de aceste
transmisii
omul dispune de capacităţi proprii speciei sale care intervin în conduitele sale inteligente.
Studiul dezvoltării psihologice trebuie să ţină seama de multitudinea factorilor în joc şi de
interacţiunile lor reciproce. O asemenea perspectivă trebuie să conducă la a nu accepta
diferenţierea
radicală între factorii “naturali” şi cei “culturali” şi, de asemenea, a nu se limita cercetarea la
unul sau
altul dintre aceştia.
APLICAȚII
1. Explicaţi divergenţele cu privire la cultură ca instrument de satisfacere a nevoilor.
2. Argumentaţi diversitatea interpretărilor referitoare la rolul factorilor culturali asupra
psihicului