Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Deci, cei doi oameni au construit fiecare un altar, iar Cain a adus
darul său – „roadele pământului” și Abel a adus darul lui „din oile
întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor” – adică un miel de
jertfă. Oferta lui Cain era mult mai atractivă decât cea a lui Abel, dar
jertfa lui Abel a fost ceea ce voia Dumnezeu, pentru că El a dezvăluit
evident calea Sa de mântuire părinților săi, Adam și Eva. Învățăm
acest lucru din Geneza 3:15 (Vrăşmăşie voi pune între tine şi
femeie, între sămânța ta şi sămânța ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi
tu îi vei zdrobi călcâiul.) și din Geneza 3:21 (Domnul Dumnezeu a
făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.).
Înainte ca goliciunea să poată fi acoperită pentru Adam și Eva, un
animal trebuia ucis și sângele trebuia să fie vărsat. Așadar, în timp
ce Cain a așezat pe altar roadele muncii sale – boabe și legume, pe
care le-a ridicat prin propriile eforturi - Abel, fratele său, a luat un
miel perfect, la înjunghiat, a turnat sângele pe lângă altar și a așezat
mielul pe altar.
Limbajul lui Abel a fost: „Nu lucrarea mâinilor mele poate împlini
cererile Legii Tale... Nimic din ceea ce aduc cu mâna mea ci pur și
simplu mă agăț de crucea Ta.” Dar limbajul lui Cain a fost: „Toată
munca mâinilor mele poate îndeplini cererile Legii Tale. Ceva din
mâna mea este de ajuns...” Cain a adus cele mai bune lucruri, dar
nu a fost acceptabil, pentru că nu era ceea ce aștepta
Dumnezeu.
Când Abel a adus jertfa, el s-a rugat în felul următor: „O, Doamne,
sunt un păcătos. Am încălcat Legea Ta sfântă și eu merit să mor
pentru păcatele mele. Dar Tu i-ai dat tatălui și mamei mele o
promisiune a Celui care vine și va lua păcatul nostru și eu vin la Tine
pe calea pe care Mi-ai poruncit să vin și să-ți arăt că eu cred că ce ai
promis și am încredere în Cel care va veni. Acceptă viața acestui mic
miel în locul vieții mele și iartă păcatele mele de dragul Mielului care
va veni.”
nouă și vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică
trupul Său: - și fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui
Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină,
cu inimile stropite și curățite de un cuget rău, și cu trupul spălat cu o
apă curată.).
În încheierea acestui studiu, observăm încă două referințe despre
Abel.
(1) În Evrei 12:24 citim că sângele lui Isus „vorbește mai bine decât
sângele lui Abel.” În timp ce sângele lui Abel a fost profetic și a
arătat înainte spre ceea ce urma să fie, sângele lui Isus, pe de
altă parte, declară că întreaga lucrare de mântuire a fost
terminată. Oferta lui a fost și este istorică.
(2) În Evrei 11:4 citim că Abel, prin credința sa, „încă mai vorbește
chiar dacă este mort.” Aceasta înseamnă că Abel continuă să
vestească din generație în generație că există doar o singură
cale pentru ca un păcătos vinovat să fie mântuit, există un singur
mod acceptabil pentru ca un om să se apropie de un Dumnezeu
sfânt și asta este prin credința în sângele prețios al lui Cristos -
(Evrei 9:22).