Sunteți pe pagina 1din 7

Minoritatea polonã din Bucovina dupã al doilea rãzboi

mondial

Începând cu anul 1945, înregistrãm mutaţii semnificative în evoluţia minorităţii polone


din Bucovina. Consecinţele profund nefaste ale instaurării comunismului în întreg spaţiul
românesc au marcat în chip determinant evoluţia demografică, culturală şi educaţională a
acestei minorităţi. Regimul comunist s-a folosit cu abilitate de pretextul oferit de antifascism
şi naţionalism în strategia de comunizare a României1. Prin urmare, monopolizarea
discursului antifascist şi naţionalist, devenit praxis politic în accepţia autorităţilor comuniste, a
constituit reperul introducerii unor măsuri care au diminuat ponderea minorităţii polone în
ansamblul etniilor care populau Bucovina. Aceasta face ca în numele lozinci lor mai sus-
menţionate să se renunţe, sub presiunea autorităţilor, la învăţământul în limba polonă, la
Casele Polone ("Dom Polski"), precum şi la apariţia ziarelor de expresie polonă (ultima,
"Gazeta Suczawska", a avut o ultimă apariţie efemeră în spaţiul sucevean). Noţiunea de
minoritate etnică va fi înlocuită brutal, şi oarecum neconform cu real itatea, cu cea de
naţionalitate conlocuitoare. Biserica catolică, " exponentă a intereselor imperialismului
occidental", era atent supravegheată, iar slujbele s-au desfăşurat în limba română. Treptat,
prelaţii vor fi şi ei înlocuiţi cu preoţi de origine română.

Episodul repatrierii polonilor din Bucovina poate fi plasat în contextul politica"


ideologic al anilor 1947-1949, şi el implică prioritar plecarea masivă a etnicilor poloni în aşa-
numitele terenuri redobândite, precum regiunea Zielona Gora, Jelenia Gora, Pila, Walbrzych,
Wroclaw, în oraşele sau împrejurimile unor sate ca Nowa Sol, Nowogrod Bobrzanski, Zary,
Zagan, etc. Plecarea polonilor din patria adoptivă spre vechea patrie (Polonia) reface parţial,
numai că în sens invers, traseul emigrării populaţiei poloneze2. Unii au preferat plece în Cehia
sau Slovacia. Alături de aceştia s-au stabilit grupuri de poloni repatriaţi din Iugoslavia.
Cultura spirituală a acestor poloni czadec reflectă astăzi puternice influenţe ucrainene, în
partea nordică a Bucovinei (Stara Huta - localitate majoritar poloneză, Tereblecea şi Pătrăuţii
de Jos), sau româneşti, în localităţile Soloneţul Nou, Poiana Micului şi Pleşa, din sudul
Bucovinei. În cazul acestora din urmă, constatăm o mai mare autenticitate în păstrarea
portului popular al muntenilor poloni, datorită şi legăturilor mai strânse cu Polonia.

Aproximativ 65 de familii de poloni bucovineni au plecat din Poiana Micului la 6


februarie 1 947, având ca destinaţie Cehoslovacia. Dintre acestea, 29 de familii s-au stabilit
de-a lungul frontierei maghiare în Slovacia, în local ităţi precum Strkovce, Svaty Kral, Mehi,

1
Ovidiu Buruianã, Antifascism şi naţionalism ca pretexte în strategia de comunizare a României (1944-1948), în
,,Xenopolitana”, Anuarul Fundaţiei ,,A.D. Xenopol, Iaşi, VII, 1999, nr. 1-2, p. 1.
2
Eugeniusz Klosek, Bucovina. Locuri, oameni şi universul valorilor, în vol. Întâlniri bucuvinene, Jastrowie,
Suceava, Bonyhad, Cernãuţi, 2001, p. 14-15.

1
Rumince din regiunea Tomala. Alţii au preferat Cehia apuseană - Volary şi Hazlov (regiunea
As) – sau împrejurimile localităţii Jesioniki3.

La 1 iulie 1945, la Prjanwor, s-a desfăşurat Congresul Polonilor din Iugoslavia, care a
decis cu acest prilej întoarcerea în Polonia. Printre aceştia, s-au aflat şi circa 600 de familii de
poloni originare din Bucovina, care s-au stabilit lângă localitatea Boleslawiec. De exemplu, în
localitatea Kruszyn s-au stabilit familii precum Zielonka, Habibiak, Ostrowski, în
Raciborowiczw- Drozdek familiile Najdek, Buganuk, etc. Rude ale acestora trăiesc în
localităţi învecinate precum: Gleboka (comuna Ruszow), Parowa şi Otobole (poşta
Osiecznica). Conform surselor istoriografice poloneze, în anul 1957, în Poiana Micului trăiau
80 de familii de poloni, în Pleşa 50, iar in Soloneţul Nou circa 200, adică aproximativ 1 700
de minoritari polone4.

Polonezii din partea de nord a Bucovinei, adică cei din Cernăuţi, Storojineţ şi alte
localităţi, au preferat să se repatrieze în localităţi precum: Wrodaw, Glogow, Zagan, Zary,
Nowa Sol, Zielona Sol Acestora li s-a permis să ia cu ei o parte din inventarul caselor din
Bucovina. Între aceste localitãţi, s-au aşezat polonii veniţi din Davideni-Zrab, Dunawiek şi
Laurenka. Astfel, între octombrie 1945 şi aprilie 1946, 17 familii din Dunawiek s-au stabilit în
Karczowka, iar alte 23 de familii au ales localitatea Zbylutow. Alte familii au preferat sã se
stabileascã în Stanow, Karczowska, Miodnica (20 de familii), Przylaski, Wichow (40 de
familii) Dragowina (80 de familii). Din grupul de la Banila s-au desprins 20 de familii din
Arşita, care au sosit la Jastrowie în 19465.

Din Soloneţul Nou repatrierea a început în zilele de 1-6 august 1 946, cu prilejul
vizitei efectuate de delegaţia Ambasadei Poloniei la Bucureşti, în frunte cu consulul J.
Krzyzanowski şi ataşatul Jerzy Krzeczowski, care au vizitat Poiana Micului, Pleşa şi
Soloneţul Nou, aducând alimente pentru populaţia înfometată. Repatrierea a început, practic,
în toamna anului 1946, dar numai primul lot a primit autorizaţia autorităţilor române de a lua
cu ei bunuri le proprii. Acest transport număra 77 de locuitori din Poiana Micului şi rude ale
acestora. La începutul lui decembrie 1 946, transportul a ajuns în Silezia Inferioară. Polonii
originari din Poiana Micului au fost angajaţi la Fondul Funciar de Stat din Dobrocin, districtul
Dzierzoniw6.

La 2 martie 1947, va pleca un al doilea transport de 25 de familii (155 de persoane)


din Poiana Micului, din care 10 familii s-au stabilit la Dobrocin, iar restul (88 de persoane) la
Leszno, comuna Slupice, districtul Dzierzoniw, lucrând ca agricultori . Acest transport a sosit
la Oleszno la 14 martie 1947.

Al treilea transport a plecat din Poiana Micului la 26 aprilie 1947. El număra 127 de
persoane, dintre care cei mai mulţi s-au aşezat în Stozynek, iar grupuri mai mici în
Dobrocin(5 familii), Oleszno (3 familii) şi Jedrzejowice sau Zakrzowek (o familie). Ceva mai
târziu au mai venit 50 de familii din Poiana Micului care s-au stabilit în Tuszyn. Aceste

3
,,Polonus”, Revista Uniunii Polonezilor din România ,,Dom Polski”, Suceava, 6 (79), iunie 2000, p.5.
4
Ibidem, 5 (87), mai 2000, p. 5.
5
Ibidem, p. 6.
6
Ibidem, p. 6.

2
concentrării de poloni din Bucovina formau un semicerc în jurul munţilor Sleza, care se
închidea la Strzgomiany, ·unde 30 de familii din Soloneţul Nou lucrau la Gospodăria Agricolă
de Stat. Câteva familii înrudite cu ei, din Pleşa, deţin proprietăţi la Wilczkowice (districtul
Dzierzoniw). Unii, stabiliţi iniţial la Polkowice (districtul Glogow), au plecat la 1 mai 1947, la
Klobuczyn, iar în martie 1955, la Wiczkowice. 20 de familii din Soloneţul Nou, împreună cu
5 familii din Pleşa s-au stabilit în Zlotnik (districtul Zary), iar 6 familii înrudite cu acestea şi 8
familii din Pleşa şi Dumbrava s-au aşezat în Stary Lam (districtul Zlotoryia)7.

Urmărind să formeze concentrări etnice mai mari, polonii originari din Poiana Micului
s-au mutat, în ianuarie 1948, din Stoszynek şi Dobrocin pe terenuri de stat situate, în
apropiere, la Pilawa Doina şi Dzierzoniw. La Pilawa Doina au format o cooperativă cu
numele de Bucovina, compusă din 60 de familii. Această cooperativă a primit terenul
Dzierzoniow II, unde au mai venit 18 familii din Stoszynek, care s-au separat în cooperativa
de producţie cu numele de Mikulanka8.

Aceştia au beneficiat de ajutorului maiorului în rezervă Kazimierz Gabrowski, fiul


primului învăţător palon din Poiana Micului. Din iniţiativa sa, s-a format, cu participarea
polonilor bucovineni, o formaţie de cântece şi dansuri numită " Sleza Poiana", care a dat
spectacole la Kielce, Varşovia şi Wroclaw9. Demersurile lui Gabrowski au făcut posibilă
organizarea unor excursii la Cacica în 1957. Tot el a contribuit la repatrierea târzie, în
Polonia, a 7 familii (38 de persoane) din Poiana Micului.Dintre aceştia, o parte s-au stabilit în
Pilawa Doina, iar restul la Bielawa, lângă Dzierzoniw10.

Exemplul Mariei Lesiecka, stabilită acum în Bucureşti, pare să reflecte fidel destinul
polonilor bucovineni în contextul tragic al acelor ani. Aceasta a fost multă vreme învăţătoare
în localitatea Davideni (actualmente în Ucraina), de unde se refugiază la Suceava, o dată cu
intrarea sovieticilor în nordul Bucovinei. Aici, la fel ca mulţi alţi etnici poloni, colaborează cu
serviciile secrete polon şi român, în calitate de agent de legătură. După război este deportată
în Siberia, dar suferinţa ei nu se opreşte aici. Arestată de autorităţile comuniste, va cunoaşte şi
calvarul închisorilor româneşti, de unde este eliberată abia în 1957. Din acest an se va stabili
în Bucureşti, constituind un exemplu viu pentru dramatismul acelor vremuri11.

După 1990, o dată cu prăbuşirea comunismului, renasc organizaţiile polonilor din


Bucovina. Prima organizaţie care s-a reînfiinţat a fost însă cea din Bucureşti, urmată, în 1991,
de organizaţia din Suceava, condusă de Wilhem Iachimovschi. În acest context favorabil, a
luat fiinţă Uniunea Polonezilor din România, cu sediul naţional la Suceava, condusă de
deputatul Johann Peter Babiaş. Alegerea municipiului Suceava reflectă cu maximă fidelitate
mutaţiile demografice, culturale şi politice care s-au produs în evoluţia acestei etnii.

7
Ibidem, p. 6.
8
Ibidem, p. 6-7.
9
Jan Bujak, Preotul infulat Woijcieh Gabrowsi – superior al Preoţilor Misionari, paroh în Cacica şi Cernãuţi şi
vicar general al Bucovinei, în vol. Relaţii româno-polone de-a lungul timpului, Suceava, Editura Muşatinii,
2001, p. 125.
10
Op. Cit, 05 (87), mai 2001, p. 5.
11
Maria Lesiecka, Amintiri, în vol. Relaţii româno-polone de-a lungul timpului, p. 155.

3
În contextul relansării regimului democratic, după 1990, rezultatul primelor alegeri
libere consemnează alegerea primul parlamentar polon în Parlamentul României, în persoana
d-lui Linţmaier din municipiul Ploieşti. I-a succedat, în urma alegerilor din 1992, Iohann Peter
Babiaş, aflat în prezent la cel de al treilea mandat.

Redobândirea Casei Polone (Dom Polski) din Suceava a marcat un proces firesc, de
revenire treptată la normalitate. Organizaţia din Suceava este condusă actualmente de către
doamna Stanislava Iachimovschi.

Statistic vorbind, polonii din partea de sud a Bucovinei sunt astăzi relativ puţini
numeroşi. Aceştia numără aproximativ 3000 de persoane după estimările autorităţile române
(între 4000-5000 după sursele poloneze). Remarcăm faptul că în Cacica, alături de poloni,
trăiesc ucraineni, germani şi, bineînţeles români, ceea ce nu poate conferi decât un aspect
aparte, tipic bucovinean acestei localităţi.

Polonii bucovineni se remarcă în rândul etniilor care compun astăzi spaţiul bucovinean
ca una dintre cele mai active minorităţi. Mărturie sunt activităţile desfăşurate pe parcursul a
aproximativ Il ani de existenţă, dintre care amintim reînfiinţarea caselor polone (Dom Polski)
în localităţile în care există etnici poloni, precum: Suceava, Soloneţul Nou, Cacica, Pleşa,
Ruda-Vicşani, Poiana-Micului, Păltinoasa, Moara, Rădăuţi.

Reluarea învăţământului în limba maternă a reprezentat o prioritate imediat după 1990,


în acest proces fiind de menţionat aportul unor profesori veniţi din Polonia, conjugat cu cel al
etnicilor poloni proaspăt licenţiaţi ai unor universităţi polone12. Legăturile cu patria-mamă,
Polonia, sunt întreţinute prin întâlnirile periodice care au loc şi care constau în organizarea
unor spectacole folclorice, excursii sau simpozioane ştiinţifice. Se remarcă atenţia constantă
pe care Ambasada Poloniei, prin Excelenţa sa, domnul Michal Klinger, ambasador al Poloniei
în România, şi domnul consul Kazimierz Jurczak o acordă minoritarilor poloni.

Începând cu anul 1990, la Jastrowie se organizează anual Festivalul Folcloric


Internaţional "Întâlniri bucovinene", graţie eforturilor depuse de Zbigniew Kowalski, la care
participă formaţii ale polonilor din partea de sud a Bucovinei (Ansamblul Poiana Micului,
Soloceanca - Soloneţul Nou), dar şi din partea de nord a Bucovinei (Cernăuţi)13. În timp, au
fost atrase mai multe formaţii provenind din Polonia, România, Ucraina, Ungaria, Slovenia şi
chiar S.U.A. În 1999, ediţia a X-a a Festivalului s-a desfăşurat la Câmpulung Moldovenesc,
apoi la Cernăuţi, iar în anul 2000, organizatorilor li s-au adăugat maghiarii bucovineni, prin
desfăşurarea acestuia în localităţile Bonyhad şi Szomba. La 15 ianuarie 2000, s-a semnat un
acord polono-româno-ucraineano-maghiar la Cernăuţi, privind organizarea celei de a XII-a
ediţii a Festivalului desfãşurat la Câmpulung Moldovenesc. Festivalul, cel mai mare din întreg
spaţiul european, reprezintă un excelent prilej de comuniune spirituală pe filieră etnografică,
contribuind la cunoaşterea şi păstrarea tradiţii lor Bucovinei istorice. Interesul pentru
Bucovina este constant şi deci puternic motivat, afectiv şi spiritual.

12
Cost Iosf (coord), Arc peste timp. La 225 de ani de existenţã a şcolii siretene, Gura Humorului, Editura Terra
Desing, 2000, p. 124.
13
Zbigniew Kowalski, Întâlniri bucovinene în vol. Relaţii româno-polone de-a lungul timpului, p. 248.

4
Pe acest traseu cultural s-a plasat şi organizarea, după anul 1990, la Jastrowie a
numeroase conferinţe şi simpozioane ştiinţifice, remarcându-se eforturile profesorilor de
sorginte bucovineană Kazimierz Felesko şi Marian Dobrosielki de la Institutul de Slavistică al
Universităţii din Varşovia. Până în prezent au fost organizate trei asemenea manifestări
ştiinţifice: Bucovina - comunitate de culturi şi limbi (Podgaje- Jastrowie, 1991 ), Bucovina -
lumini şi umbre ale Europei în miniatură (Jastrowie, 1994), Despre Bucovina - Împreună sau
separat (Jastrowie, 1999)14.

În localitatea Zielona Gora (Polonia) s-a înfiinţat, la 21 decembrie 1999, Asociaţia


"Wspo1nota Bukowinska", condusă de Wilhem Sikibinski, care are filiale în localităţile:
Wroclaw, Nowa Sol, Brzeznica şi Pilawa Dolna. Asociaţia a organizat excursii-pelerinaj în
Bucovina, precum şi trei întâlniri ale polonilor bucovineni, la Zielona Gora, cu prilejul
aniversării a 50 de ani de la venirea lor în Polonia. Interesul pentru conservarea tradiţiilor
polonilor bucovineni este demonstrat şi de proiectul acestei asociaţii de a constitui un muzeu
la Ochia, lângă Zielona Gora.

În contextul acestor preocupări, prioritară, îndeosebi pentru polonii repatriaţi după


1945 sau pentru urmaşii acestora, rămâne redescoperirea originilor, spaţiul multietnic al
Bucovinei devenind un reper cu conotaţii afective deosebite în acest cadru sociopol itic.
Anual, la Caci ca se organizează, pe data de 15 august, la biserica catolică, cu prilejul
sărbătoririi Sfintei Marii, un pelerinaj care implică venirea unui număr mare de prelaţi sau
pelerini din Polonia. Aici se află o copie a Madonei Negre de la Czestochowa, Imma
spirituală a Poloniei, lăcaşul fiind construit de către emigranţii poloni care au adus pietre
tocmai de la Cracovia. În anul 1998, aici s-a aflat în vizită Aleksandr Kwasnieski, preşedintele
Republicii Polone15.

Preluând rolul de capitală culturală şi spirituală a polonilor munteni bucovineni,


deţinut în perioada interbelică de oraşul Cernăuţi, Suceava s-a impus în organizarea Zilelor
Culturii Poloneze, ajunsă anul acesta la cea de a III-a ediţie. Prima ediţie a avut loc în anul 1
999, sub genericul Al doilea război mondial pe fondul relaţiilor româno-polone, organizată cu
prilejul împlinirii a 60 de ani de la evenimentele din septembrie 1939, cunoscută fiind
atitudinea autorităţi lor române şi a populaţiei bucovinene faţă de drama poporului polonez.
Ediţia a II-a s-a desfăşurat în anul 2000 sub titlul Relaţii româno-polone de-a lungul timpului,
prilejuind dezbateri şi schimburi utile de informaţii între participanţi. Anul acesta, între 1 şi 16
septembrie 200 1, s-au desfăşurat lucrările celei de a III-a ediţii, purtând generosul titlu
Români şi poloni pe drumul cunoaşterii reciproce.

Manifestarea, devenită deja tradiţională, se bucură de un interes deosebit din partea


mediului universitar polon din Varşovia, Katowice, Wroclaw, Lodz reţinând atenţia în mod
deosebit faptul că, cel puţin câteva personalităţi prezente cu acest prilej, sunt originare din
Bucovina (Jan Bujak, Kryzstof Dach etc.), ceea ce conferă un aspect afectiv aparte acestor

14
Ibidem, p. 248.
15
Sorin Preda, Polonezii din Bucovina. ,,Gien Dobre” la Cacica, în ,,Formula As”, Bucureşti, XI, nr. 482 (37),
17-24 septembrie 2001, p. 12.

5
reîntâlniri16. Mediul polon bucureştean a devenit o prezenţă constantă prin persoana lui Stan
Velea (traducătorul lui Henryk Sienkiewicz în limba română), alături de autorităţi recunoscute
în domeniu precum Ion Petrică, Constantin Geambaşu şi Mihai Mitu. Adăugăm prezenţele
autorizate ale lui Constantin Rezachievici (Bucureşti) şi Veniamin Ciobanu, renumiţi
cercetători ai istoriei medievistice româno-polone.

Minoritatea polonă editează, începând cu anul 1990, cu sprijinul Departamentului


pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, revista bil ingvă (româno-polonă)
"Polonus" (între 1991 şi 1995 a fost concepută de Dom Polski - Bucureşti, iar de la acea dată
de Dom Polski - Suceava), care se remarcă prin varietatea subiectelor abordate, reluând
tradiţia gazetelor polone interbelice din spaţiul bucovinean. Astăzi, polonii bucovineni se află
într-un proces de redefinire a propriei personalităţi spirituale şi afective. Anii de comunism au
marcat evoluţia minorităţii în ansamblu, dar nu au putut întrerupe legăturile afective şi
spirituale cu patriamamă, Polonia. Comunitatea îşi formează acum propriile elite, efort
sprijinit de statul polon, aspect cu atât mai necesar cu cât marea majoritate a polonilor din
Bucovina se ocupă cu agricultura, mineritul, precum şi alte activităţi lucrative.

Minoritatea poiană din Bucovina depune eforturi generoase pentru redobândirea


rolului de punte de legătură între România şi Polonia, aşa cum s-a întâmplat în perioada
interbelică. Contextul geopolitic este mult schimbat, dar graţie acestei minorităţi s-au instituit
relaţii bune între autorităţile judeţului Suceava şi cele ale Sileziei Superioare, existând chiar şi
un acord de înfrăţire, ceea ce nu poate decât fundamenta derularea unor activităţi cu caracter
cultural, ştiinţific, educaţional şi chiar economic.

16
Daniel Hrenciuc, Zilele Culturii poloneze la Suceava, în ,,Gazeta de Bucovina”, (Suceava), nr. 7, 18
septembrie 2001, p.3.

6
Bibliografie

 Bujak Jan, Preotul infulat Woijcieh Gabrowsi – superior al Preoţilor Misionari, paroh
în Cacica şi Cernãuţi şi vicar general al Bucovinei, în vol. Relaţii româno-polone de-a
lungul timpului, Suceava, Editura Muşatinii, 2001.
 Buruianã Ovidiu, Antifascism şi naţionalism ca pretexte în strategia de comunizare a
României (1944-1948), în ,,Xenopolitana”, Anuarul Fundaţiei ,,A.D. Xenopol, Iaşi,
VII, 1999, nr. 1-2.
 Iosf Cost (coord), Arc peste timp. La 225 de ani de existenţã a şcolii siretene, Gura
Humorului, Editura Terra Desing, 2000.
 Klosek Eugeniusz, Bucovina. Locuri, oameni şi universul valorilor, în vol. Întâlniri
bucuvinene, Jastrowie, Suceava, Bonyhad, Cernãuţi, 2001.
 Kowalski Zbigniew, Întâlniri bucovinene în vol. Relaţii româno-polone de-a lungul
timpului.
 Maria Lesiecka, Amintiri, în vol. Relaţii româno-polone de-a lungul timpului.
 ,,Polonus”, Revista Uniunii Polonezilor din România ,,Dom Polski”, Suceava, 2000-
2001.
 Preda Sorin, Polonezii din Bucovina. ,,Gien Dobre” la Cacica, în ,,Formula As”,
Bucureşti, XI, nr. 482 (37), 17-24 septembrie 2001, p. 12.