Comentariu literar al poeziei „Brâncuși” de Grigore Vieru

Titlul format dintr-un singur element „Brâncuși” îmi aduce aminte de vestitul
sculptor Constantin Brîncuși și de lucrările acestuia : „Coloana Infinitului” sau „Pasarea
Maiastră”.

Poezia formată din 3 strofe cu rimă albă denotă o structură mai neobișnuită și un
caracter excepțional, uneori e plictisitor să fii obișnuit.Un simbol prezent în această
lucrare este piatra, acest element care stă la baza temeliei oricarei case, oricărui succes.
O carte închisă e ca un bloc de piatră, deaceea Brîncuși deschidea cartea și crea ceva
fenomenal, ceva ce revoluționa arta modernă. Comparația „fruntea grea ca de piatră”
accentuează starea de gîndire, vitejii întrebîndu-se „ce-i de făcut mai departe”. Uneori
putem primi răspunsul fără să ne gîndim, dar un pic de raționalitate nu ar încurca, ba
chiar ar crea noi posibilități.

Fragmentul „O, e o tăcere/ Atît de afundă” sugerează că tăcerea e un moment

meditare, uneori atît de intens că poți auzi ce nu auzeai pînă acum, și pe de altă parte
modul autentic al vorbirii. Metafora „Carpații aștern umbra pe masă” accentuează
măreția acestora, fiind atît de înalți că ascund marele Soare în spatele lor și instaurează
spectaculoasa și tăcută noapte, încît ochii stelelor senine plîng. Versurile „Masa de
piatră/ Scaune goale de piatră/ Așteaptă” accentuează la fel intensitatea tăcerii, dar și
dorința ca „vitejii voievozii” să se întoarcă, „brațul să-și odihnească”.

După părerea mea, piatra, deși un simplu element în viața noastră, poate fi creat
într-o capodoperă, simbol, amintire, important e să dorești acest lucru.