LUTUL

Lutul (deseori „argilă”) este o rocă sedimentară cu granulație fină (< 2 µm), silicat de aluminiu, carbonat de calciu,
magneziu şi oxizi de fier, care are calităţi plastice, adică se poate modela în forme diferite, după uscare păstrând aceste
forme.. Este întrebuințată în olărie, la lucrări de construcție, în sculptură
Etimologia cuvantului ,, ceramica” isi are originea in cuvantul grecesc ,, keramos”, care inglobeaza notiunea de
coacere si in acelasi timp caracterul de plasticitate al argilei.
Lutul împiedică proliferarea microbilor sau a bacteriilor patogene. Egiptenii foloseau argila la mumificare, cunoscând
acțiunea sa antiseptică. Lutul captează, drenează, apoi elimină impuritațile din țesuturi, sânge sau limfă. Această substanță
este dotată cu ceea ce numim ,, inteligența naturii ,, . În cazul unei răni sau leziuni, ea elimină țesuturile bolnave și distruge
germenii periculoși, fără să atingă sau să distrugă celule sănătoase. Are o compoziție asemănătoare corpului nostru, cu un
supliment de minerale. Lutul are putere antitoxică, bactericidă, antiseptică, fortifică organismul și combate bolile datorită
slăbirii. Lutul se folosește atât pe cale internă (se bea amestecată cu apă), cât și pe cale externă (sub formă de cataplasme).
Deoarece lutul este un material disponibil pe scară largă, a fost folosit în construcții din vremuri preistorice. Acesta
poate fi combinat cu alte materiale, comprimat și/sau arse în cuptoare.
Ceramica confectionata la roata, poate fi impartita in functie de ardere, in trei mari categorii: ceramica neagra,
ceramica rosie, ceramica nesmaltuita si smaltuita.
Ceramica romaneasca smaltuita, a aparut si s-a dezvoltat sub influienta celei bizantine, mai ales in Dobrogea si de-a
lungul Dunarii, unde schimbul cultural cu Bizantul se facea mai intens. Mesterii olari faceau oale cu o toarta, oale cu doua
torti, oale ceaun, oale mici cu o toarta, tigai cu trei picioare, etc.
Uneltele cu care lucreaza mesterii olari:
1. Roata olarului
2. Vasul pentru apa – in care se inmoaie mana si pielea de caprioara, ca sa alunece mai usor pe obiectul in lucru.
3. Pielea de caprioara – pentru finisajul gurii vasului (se poate folosi si o bucatica de folie de plastic )
4. Ata – se desprinde cu ea obiectul de pe roata olarului. Obiectul este foarte bine lipit de disc, si daca nu se taie intai
cu ata, intre fundul vasului si disc, nu sepoate desprinde si se strica.
5. Sortul olarului – protejeaza de apa si de bucatile de lut, care sar in timpul lucrului.
6. Fichiasele – Sunt niste bucati din metal, cu care se modeleaza vasele din lut. Cu fichiasul se lucreaza numai pe
exterior.
7. Cornul pentru ornat – se deseneaza cu ajutorul lui, pe oalele de lut, diverse ornamente, cum ar fi: spirala, cercul,
valul .
8. Cuptorul pentru ars oale – Vasele pentru ars se pun in cuptor inainte de a aprinde focul.
Unul din secretele olaritului, este modul de obtinere al glazurii. Glazura este utilizata pentru smaltuirea vaselor din
ceramica. Vasele smaltuite au un dublu avantaj: primul-estetic, prin luciul pe care il dobandeste in urma procesului de
ardere, si al doilea- utilitar, prin impermeabilizarea suprafetelor tratate ale vasului.
Argila este cunoscută sub mai multe varietăţi:
1. argila plastică folosită în olărit, are culoare cenuşie, serveşte la fabricare faianţei şi olăriei comune.
2. pământul galben – este, de fapt, un pământ de culoare galbenă, roşie sau brună, care serveşte la fabricarea olanelor (piesă
de argilă arsă, de obicei de formă semicilindrică, folosită pentru executarea învelitorilor la acoperişurile unor clădiri.
Etapele parcurse pentru confecţionarea ceramicii populare
1. Extragerea lutului ;
2.Transportul ;
3.Prelucrarea;
4.Dospirea ;
5.Modelarea
6.Uscarea vaselor ;
7.Angobarea ;
8.Ornamentarea ;
9.Arderea în cuptorul special.