30.

TEOREME ŞI METODE PENTRU REZOLVAREA CIRCUITELOR ELECTRICE

DE CURENT ALTERNATIV

În afara teoremelor lui Kirchhoff, la rezolvarea circuitelor (sau reţelelor) de curent

alternativ pot fi utilizate numeroase alte teoreme şi metode, consecinţe ale teoremelor lui
Kirchhoff şi care, aplicate potrivit, permit simplificări importante ale calculelor. Toate aceste
teoreme şi metode se referă numai la reţele electrice liniare.

30.1. TEOREMA SUPERPOZIŢIEI

Curentul electric din orice latură a unei reţele electrice complete, în care există mai
multe generatoare, este suma algebrică a curenţilor produşi de fiecare sursă în parte, dacă ar
acţiona singură în reţea, celelalte surse fiind pasivizate.
Prin pasivizarea unei surse de tensiune se înţelege anularea tensiunii sale
electromotoare, iar prin pasivizarea unei surse de curent se înţelege anularea curentului sursei.
Rezultă că pasivizarea sursei de tensiune ideale este echivalentă cu înlocuirea sa printr-o
legătură (conexiune, scurtcircuit), iar pasivizarea sursei de curent – cu întreruperea circuitului
în punctul în care se afla sursa.
Teorema superpoziţiei se aplică numai reţelelor complete. Dacă sunt incomplete (au
borne de acces), ele trebuie completate în prealabil, aşa cum s-a arătat în capitolul precedent.
Teorema superpoziţiei rezultă din caracterul liniar al ecuaţiilor corespunzătoare aplicării
teoremelor lui Kirchhoff la reţele liniare.
Se consideră cazul general, în care reţeaua are atât surse de tensiune, cât şi surse de
curent. Sistemul ecuaţiilor cuprinde L' ecuaţii liniare, independente, L' fiind numărul de laturi
cu curenţi necunoscuţi. Laturile care cuprind surse de curent (deci curenţi cunoscuţi) se
înlocuiesc prin injecţii de curenţi în nodurile reţelei.
Rezolvând acest sistem de ecuaţii cu regula lui Cramer, curentul unei laturi s va avea
forma
L N −S
I s = ∑Ysk Egk + ∑A sn I gn , (30.1-1)
k =1 n =1

în care coeficienţii Ysk sunt admitanţe de transfer între laturile s şi k, iar coeficienţii Asn sunt
factori de influenţă de la noduri independente la laturi. Această relaţie se mai poate prezenta
sub forma
L N −S
Is = ∑Isk + ∑J sn , (30.1-2)
k =1 n=1

unde Isk = Ysk Egk este curentul produs în latura s de t.e.m. Egk din latura k, când celelalte surse
sunt pasivizate, iar Jsn = Asn Ign este curentul produs în latura s de injecţia de curent Ign în
nodul n, când celelalte surse sunt pasivizate.

30.2. METODE DE TRANSFIGURARE

Se numeşte transfigurare operaţia prin care o porţiune de reţea electrică este înlocuită
cu alta, de regulă mai simplă, care îi este echivalentă din punct de vedere al interacţiunii (prin
tensiuni, curenţi) cu restul reţelei. Noua porţiune este numită echivalenta celei pe care o

108
înlocuieşte. Două circuite (sau reţele incomplete) care se pot înlocui reciproc se numesc
circuite echivalente (sau reţele echivalente), iar reprezentările lor în desene, scheme, se
numesc scheme echivalente.
În cele ce urmează se vor considera transfigurări şi scheme echivalente valabile în regim
permanent sinusoidal.
Stabilirea impedanţelor şi admitanţelor echivalente reprezintă un exemplu de
transfigurare, folosit în cazul circuitelor dipolare pasive.

30.2-1. TEOREMELE GENERATOARELOR ECHIVALENTE.

Teoremele generatoarelor echivalente stabilesc două scheme echivalente posibile pentru
un circuit dipolar activ (fig. 30.2-1a): o schemă cu generator de tensiune (fig. 30.2-1b) sau una
cu generator de curent (fig. 30.2-1c).
Se reaminteşte că un circuit dipolar are numai două borne de acces, care formează o
poartă (curenţii bornelor sunt egali şi cu sensuri opuse) şi nu are cuplaje magnetice cu
exteriorul. Dacă are şi surse, circuitul este activ.

Fig. 30.2-1. Generatoarele echivalente cu dipolul activ.

Teorema generatorului de tensiune echivalent, numită şi teorema Thévenin-Helmholtz,

afirmă că un circuit dipolar activ este echivalent cu un generator de tensiune ca în fig. 30.2-1a,
format dintr-o sursă ideală de tensiune cu t.e.m. Eg egală cu tensiunea la borne la funcţionarea
în gol (UAB0), conectată în serie cu un element de impedanţă Zg, egală cu impedanţa
echivalentă a dipolului pasivizat (ZAB0).

Fig. 30.2-2. Superpoziţie folosită pentru demonstrarea teoremei generatorului de tensiune.

Pentru demonstraţie se consideră superpoziţia a două stări succesive, reprezentate în

figura 30.2-2, la bornele dipolului activ fiind conectat un element pasiv, de impedanţă Z.
În prima stare, dipolul este activ, iar în serie cu elementul exterior este conectată sursa
ideală de tensiune E, aleasă astfel încât să anuleze curentul acestui circuit: I' = 0. Pentru
aceasta t.e.m. a sursei trebuie să fie egală cu tensiunea care apare între bornele AB la
funcţionarea în gol: E = UAB0.
În a doua stare, dipolul este pasivizat, iar în latura exterioară este conectată aceeaşi sursă
ideală cu t.e.m. E, dar cu sens opus celui din prima stare (pentru a o compensa pe prima).
Dipolul fiind pasivizat, va fi reprezentat numai prin impedanţa sa echivalentă ZAB0 (între
bornele AB) şi curentul circuitului va fi I" = E/(Z + ZAB0).

109
 Întrucât prin superpoziţie rezultă I = I' + I", se obţine expresia curentului în elementul
exterior
U AB0
I= , sau U AB = Z I = U AB0 − Z AB0 I . (30.2-1)
Z + Z AB0
Aceasta este ecuaţia de funcţionare a circuitului din figura 30.2-1b, în care o sursă ideală
cu t.e.m. Eg = UAB0 este conectată în serie cu un element de impedanţă Zg = ZAB0, iar în
circuitul exterior – elementul de impedanţă Z.
Teorema generatorului de curent echivalent, numită şi teorema lui Norton, afirmă că
dipolul activ este echivalent cu o sursă de curent ca în fig. 30.2-1c, formată dintr-o sursă
ideală de curent având curentul injectat Ig egal cu curentul de scurtcircuit al bornelor dipolului
(IscAB), şuntată de un element cu admitanţa Yg egală cu admitanţa echivalentă a dipolului
pasivizat (YAB0 = 1/ZAB0).
Teorema se demonstrează fie direct, fie stabilind cu ajutorul relaţiei (30.2-1) expresiile
succesive
ZU AB0 Y U I scAB
U AB = Z I = = AB0 AB0 = , (30.2-2)
Z + Z AB0 Y + Y AB0 Y + Y AB0
unde s-a notat Y = 1/Z , YAB0 = 1/ZAB0 şi cu
IscAB = YAB0 UAB0 (30.2-3)
curentul de scurtcircuit la bornele dipolului activ.
Relaţia (30.2-2) reprezintă ecuaţia de funcţionare a circuitului echivalent din figura
30.2-1c, în care curentul generatorului de curent Ig = IscAB se împarte între curentul
elementului de şuntare YAB0 UAB şi curentul exterior Y UAB.
Se observă că impedanţa echivalentă a dipolului pasivizat poate fi determinată ca
raportul dintre tensiunea în gol şi curentul de scurtcircuit al dipolului activ
ZAB0 = UAB0/IscAB. (30.2-4)
De asemenea, se observă următoarea consecinţă importantă a celor două teoreme ale
generatoarelor echivalente: o latură activă (sau o parte a laturii), necuplată magnetic, formată
cu un element de impedanţă Z, înseriat cu sursa ideală de tensiune Eg, este echivalentă cu un
element de impedanţă Z şuntat de o sursă de curent ideală având curentul injectat Eg/Z (v. fig.
30.2-3). Această consecinţă este folosită adesea pentru a simplifica reţelele electrice prin
transfigurări:

Fig. 30.2-3. Echivalenţa unui generator de tensiune cu un generator de curent.

– laturile cuprinse între două noduri se pasivizează, înlocuind sursele de tensiune din
laturi prin injecţii de curent în noduri, iar apoi laturile pasive paralele se compun conform
teoremei admitanţelor echivalente;
– injecţiile de curent în noduri pot fi transformate în surse de tensiune pe laturi, putând
în acest mod elimina anumite noduri (care serveau numai la injecţii de curent), ceea ce
permite apoi compunerea laturilor înseriate conform teoremei impedanţelor echivalente.

110
 Observaţie importantă. Circuitele echivalente ale dipolilor activi reflectă numai
interacţiunea exterioară, pe la borne, a circuitelor de origine. Ele nu se pot folosi pentru
efectuarea de bilanţuri energetice ale surselor circuitelor de origine.

30.2-2. TEOREMA LUI VASCHY

Dacă în toate laturile care se întâlnesc într-un nod al unei reţele se introduc generatoare
ideale de tensiune, având t.e.m. egale şi la fel orientate faţă de nod (fig. 30.2-4a), curenţii din
reţea nu se schimbă.
Teorema se demonstrează scriind a doua teoremă a lui Kirchhoff pe orice ochi care trece
prin nodul considerat. Întrucât la parcurgerea ochiului se întâlnesc două surse nou introduse,
cu t.e.m. egale şi de semn opus, care dau sumă nulă, ecuaţia obţinută nu este influenţată de
prezenţa acestor surse.

Fig. 30.2-4. Teorema lui Vaschy şi teorema surselor de tensiune cu acţiune nulă.

Cu ajutorul teoremei lui Vaschy se pot transfera surse între laturi concurente într-un
nod, operaţie care uneori poate aduce avantaje de calcul.
O formulare mai generală, numită teorema surselor de tensiune cu acţiune nulă, este
următoarea: dacă prin reţea se face o secţiune printr-o suprafaţă (sau curbă) închisă şi în toate
laturile secţionate se introduc surse de tensiune ideale cu t.e.m. egale şi la fel orientate faţă de
secţiune (fig.30.2-4b), atunci repartiţia de curenţi din reţea nu se schimbă.
Teorema se demonstrează scriind a doua teoremă a lui Kirchhoff pe orice ochi care trece
prin laturi secţionate; întrucât la parcurgerea oricărui ochi se întâlnesc două surse nou
introduse, cu t.e.m. egale şi de semn opus, care dau sumă nulă şi ecuaţia obţinută nu este
influenţată de prezenţa acestor surse.

30.2-3. TEOREMA COMPENSAŢIEI

Orice latură pasivă necuplată inductiv cu altele, având impedanţa proprie Z şi curentul I,
(fig. 30.2-5a) poate fi înlocuită cu o sursă de tensiune ideală cu t.e.m. E = Z I, cu sens opus
curentului I (fig. 30.2-5b), fără să se schimbe curenţii din reţea.
Demonstraţia este următoarea: în ambele situaţii tensiunea la bornele laturii este aceeaşi,
egală cu Z I, cu sens de referinţă asociat sensului de referinţă al curentului după regula de la
receptoare.

Fig. 30.2-5. Notaţii la teorema compensaţiei.

30.2-4. TEOREMELE TRANSFIGURĂRII STEA-TRIUNGHI-STEA

111
 Se consideră trei elemente dipolare (adică necuplate magnetic cu exteriorul), pasive,
conectate în stea şi trei elemente dipolare pasive conectate în triunghi (fig. 30.2-6).
Conexiunea în stea se obţine conectând câte un capăt al fiecărui element la câte o bornă de
acces, iar capetele rămase se reunesc într-un nod, numit "neutru", şi care se consideră
inaccesibil (în condiţiile acestor teoreme). Conexiunea în triunghi se obţine conectând câte un
capăt ("de început") al fiecărui element la câte o bornă de acces, iar celălat capăt ("de sfârşit")
la începutul elementului următor (sau anterior, dar la fel pentru toate cele trei elemente).
Fiecare element poate fi caracterizat prin impedanţă sau prin admitanţă complexă. Se
folosesc următoarele reguli pentru indici: elementele conectate în stea se afectează cu un
indice, corespunzător bornei de acces la care este conectat elementul, iar elementele conectate
în triunghi – cu doi indici, corespunzători celor două borne de acces la care este conectat
elementul.

Fig. 30.2-6. Notaţii pentru transfigurarea stea-triunghi-stea.

Teorema transfigurării stea-triunghi: în regim sinusoidal permanent trei elemente

pasive conectate în stea, având admitanţele Y1, Y2, Y3, sunt echivalente din punct de vedere al
interacţiunilor cu exteriorul, cu trei elemente conectate în triunghi, de admitanţe Y12, Y23, Y31,
dacă sunt îndeplinite următoarele relaţii
Y 12 = Y 1 Y 2 (Y 1 + Y 2 + Y 3 ) ,
Y 23 = Y 2 Y 3 (Y 1 + Y 2 + Y 3 ) , (30.2-5)
Y 31 = Y 3 Y 1 (Y 1 + Y 2 + Y 3 ) .
Aceste relaţii se pot stabili în modul următor.
Dacă cele două conexiuni sunt echivalente, atunci ele sunt echivalente şi în regimuri
particulare. Se consideră echivalenţa în acele regimuri particulare care facilitează obţinerea
unor relaţii de echivalenţă simple.
Admitanţa echivalentă între două borne de acces a conexiunii în triunghi se exprimă
simplu dacă a treia bornă de acces este scurtcircuitată cu una dintre primele două borne.
Scriind egalitatea admitanţelor echivalente ale celor două conexiuni în astfel de situaţii, se
obţin relaţiile

(1 − 2&3) Y 12 + Y 31 = 1 (1 (Y 2 + Y 3 ) + 1 Y 1 ) =
= Y 1 (Y 2 + Y 3 ) (Y 1 + Y 2 + Y 3 ) ,
(2 − 3&1) Y 23 + Y 12 = Y 2 (Y 3 + Y 1 ) (Y 1 + Y 2 + Y 3 ) ,
(3 − 1&2) Y 31 + Y 23 = Y 3 (Y 1 + Y 2 ) (Y 1 + Y 2 + Y 3 ) .
Adunând două dintre aceste relaţii şi scăzând-o pe a treia se obţin expresiile de trecere
(30.2-5).
Teorema transfigurării triunghi-stea: în regim sinusoidal permanent, trei elemente
pasive conectate în triunghi, având impedanţele Z12, Z23, Z31, sunt echivalente din punct de

112
vedere al interacţiunilor cu exteriorul, cu trei elemente conectate în triunghi, de impedanţe Z1,
Z2, Z3, dacă sunt îndeplinite următoarele relaţii
Z 1 = Z 12 Z 31 (Z 12 + Z 23 + Z 31 ) ,
Z 2 = Z 23 Z 12 (Z 12 + Z 23 + Z 31 ) , (30.2-6)
Z 3 = Z 31 Z 23 (Z 12 + Z 23 + Z 31 ) .
Aceste relaţii se pot stabili în modul următor.
Impedanţa echivalentă între două borne de acces a conexiunii în stea se exprimă simplu
dacă a treia bornă de acces este liberă (izolată). Scriind egalitatea impedanţelor echivalente ale
celor două conexiuni în astfel de situaţii, se obţin relaţiile
(1 − 2, cu 3 izolata) Z 1 + Z 2 = Z 12 (Z 23 + Z 31 ) (Z 12 + Z 23 + Z 31 ) ,
(2 − 3, cu 1 izolata) Z 2 + Z 3 = Z 23 (Z 31 + Z 12 ) (Z 12 + Z 23 + Z 31 ) ,
(3 − 1, cu 2 izolata) Z 3 + Z 1 = Z 31 (Z 12 + Z 23 ) (Z 12 + Z 23 + Z 31 ) .
Adunând două dintre aceste relaţii şi scăzând-o pe a treia se obţin expresiile (30.2-6).
Observaţia 1. Dacă cele trei elemente au impedanţe (sau admitanţe) complexe egale,
atunci se obţin relaţiile de echivalenţă
3Z Y = Z ∆ sau Y Y = 3Y ∆ , (30.2-7)
unde cu indicele Y s-au notat mărimile asociate elementelor conectate în stea, iar cu indicele ∆
– cele ale elementelor conectate în triunghi.
Observaţia 2. Dacă "punctul neutru" al stelei (în care se reunesc cele trei elemente) este
accesibil, atunci nu există echivalenţă între conexiunile în stea şi în triunghi.
Observaţia 3. În anumite cazuri particulare se pot stabili relaţii de echivalenţă şi pentru
conexiuni în stea cu mai mult de trei raze şi conexiuni în poligon complet. Datorită utilităţii
lor reduse în energetică, nu se mai dezvoltă aici asemenea relaţii.

30.2-5. ELIMINAREA CUPLAJELOR MAGNETICE ALE BOBINELOR CONCURENTE

ÎNTR-UN NOD
Atunci când în laturile concurente într-un nod există două sau mai multe bobine cuplate
magnetic numai între ele, se poate stabili o schemă echivalentă fără cuplaje magnetice între
aceste bobine, valabilă în orice regim. Pentru claritate se vor considera numai bobinele
respective, având câte un capăt conectat în nodul comun.
Fie cazul a două bobine cuplate magnetic, în laturi concurente într-un nod (fig. 30.2-7a).
Ele vor fi echivalente cu trei bobine necuplate magnetic, conectate în stea, ca în figura
30.2-7b. Echivalenţa se referă la fluxurile magnetice totale calculate pe căile I, II şi III,
marcate cu săgeţi pe cele două scheme, considerând curenţii i1 şi i2 cu sensurile de referinţă
din figură. Se obţin relaţiile

113
 Fig. 30.2-7. Notaţii pentru desfacerea cuplajelor magnetice la două bobine concurente într-un nod.

(I ) ( L11 − L12 )i1 − ( L22 − L12 )i 2 = λ 1i1 − λ 2 i 2 ,

(II ) L11i1 + L12 i 2 = λ 1i1 + λ 3 (i1 + i 2 ),
(III ) L22 i 2 + L12 i1 = λ 2 i 2 + λ 3 (i1 + i 2 ).
Rezolvând acest sistem de relaţii independente în raport cu λ1, λ2, λ3, se obţin expresiile
λ 1 = L11 − L12 , λ 2 = L22 − L12 , λ 3 = L12 . (30.2-8)
În urma echivalării a apărut un nou nod (în care concură cele trei bobine necuplate
magnetic), nodul iniţial fiind la capătul bobinei λ3.
În cazul a trei bobine cuplate magnetic între ele şi concurente într-un nod (figura 30.2-
8a), se stabileşte echivalenţa cu 3 bobine necuplate magnetic (fig. 30.2-8b).

Fig. 30.2-8. Notaţii pentru desfacerea cuplajelor magnetice la trei bobine concurente într-un nod.

Inductivitatea echivalentă a fiecărei laturi (din schema b) se poate scrie direct, calculând
pe anumite căi fluxul magnetic total datorit câte unui curent ciclic i12, i23 sau i31 cu valoare
unitate, care se închide pe căile marcate (I), (II), (III) şi observând că fluxul magnetic datorit
curentului unitate este egal cu inductivitatea. Astfel se obţine
– curentul i12, fluxul laturii 1: λ1 = L11 – L12 – L31 + L23, sau
fluxul laturii 2: –λ2 = –L22 + L23 + L12 – L31; (30.2-9a)
– curentul i23, fluxul laturii 2: λ2 = L22 – L23 – L12 + L31, sau
fluxul laturii 3: –λ3 = –L33 + L31 + L23 – L12; (30.2-9b)
– curentul i31, fluxul laturii 3: λ3 = L33 – L31 – L23 + L12, sau
fluxul laturii 1: –λ1 = –L11 + L12 + L31 – L23. (30.2-9c)
Pe aceeaşi cale se pot stabili scheme echivalente în stea pentru orice număr de bobine
cuplate magnetic numai între ele şi aflate în laturi concurente într-un singur nod.

30.3. METODA CURENŢILOR DE OCHIURI

30.3-1. CURENŢI DE OCHIURI ŞI ECUAŢII DE OCHIURI

Prima teoremă a lui Kirchhoff este o consecinţă (sau o formă particulară) a teoremei
continuităţii curentului de conducţie. Această teoremă nu mai trebuie aplicată curenţilor care
circulă pe căi închise.
Metoda curenţilor de ochiuri (numită şi metoda curenţilor ciclici), elaborată de
Maxwell, operează folosind curenţii de ochiuri. Aceşti curenţi circulă pe căi închise, făcând
astfel inutilă scrierea ecuaţiilor de noduri, corespunzătoare primei teoreme a lui Kirchhoff.

114
 Curenţii de ochiuri pot fi de două feluri:
– curenţi de ochi necunoscuţi, ale căror valori urmează a fi determinate,
– curenţi de ochi cunoscuţi, injectaţi de sursele de curent.
Curentul unei laturi este egal cu suma algebrică a curenţilor de ochiuri care trec prin
latura considerată, în sensul de referinţă al curentului de latură. Notând cu I'q curentul ochiului
q şi cu Ik curentul laturii k, rezultă
Ik = ∑ ±I ' q , k = 1,2,! , L ,
(30.3-1)
q ∈M k

unde cu Mk s-a notat mulţimea indicilor ochiurilor care trec prin latura k. Semnul de sumare se
ia pozitiv (+) dacă sensul de referinţă al curentului de ochi coincide cu sensul laturii (dat de
sensul de referinţă al curentului laturii) şi negativ (–) în caz contrar.
Se ia în consideraţie întâi cazul când nu există surse de curent. O ecuaţie de ochi, scrisă
cu a doua teoremă a lui Kirchhoff, de-a lungul şi în sensul ochiului p (sensul de referinţă al
curentului de ochi), va avea următoarea formă
O

∑ Z' pq I 'q = E ' p , (30.3-2)

q =1

unde E'p este t.e.m. a ochiului p, egală cu suma algebrică a t.e.m. ale surselor laturilor ochiului
p, calculată în sensul ochiului, iar Z'p q este impedanţa de cuplaj între ochiurile p şi q (când p ≠
q), respectiv impedanţa proprie a ochiului p (când p = q). Ambele mărimi ţin seama de relaţia
dintre sensul ochiului şi sensurile de referinţă ale t.e.m., respectiv ale curenţilor de ochi.
E'p = ∑ ±E k ,
(30.3-3)
k ∈M p

unde Mp este mulţimea indicilor laturilor aparţinând ochiului p, iar semnul de sumare se ia
pozitiv (+) dacă sensul de referinţă al t.e.m. de latură Ek coincide cu sensul ochiului p şi
negativ (–) în caz contrar.
Impedanţa proprie a ochiului cuprinde suma tuturor impedanţelor laturilor ochiului plus
dublul impedanţelor mutuale dintre laturile care aparţin ochiului; fiecare termen mutual poate
interveni cu semn pozitiv sau negativ, după cum sensul ochiului este orientat la fel faţă de
perechea de borne marcate (+) sau diferit (–).
Impedanţa de cuplaj a două ochiuri cuprinde suma impedanţelor laturilor comune celor
două ochiuri şi suma impedanţelor mutuale dintre aceste ochiuri; termenii intervin cu semn
pozitiv (+) dacă cele două ochiuri sunt la fel orientate faţă de bornele marcate (sau faţă de
latura comună) şi cu semn negativ (–) în caz contrar.
Aplicaţie. Pentru clarificarea interpretării impedanţelor de ochi, respectiv de cuplaj între
ochiuri, se consideră exemplul din figura 30.3-1, în care bobinele s-au caracterizat direct prin
reactanţele inductive proprii şi mutuale: Xn k = ω Ln k.

115
 Fig. 30.3-1. Circuit folosit pentru scrierea ecuaţiilor curenţilor de ochiuri.

Impedanţele proprii ale ochiurilor 1 şi 2 sunt

( 1 2 12 )
' = R + j X + X − 2X ,
Z 11 1

Z '22 = R 3 + j ( X 2 + X 3 + 2 X 23 ).
Impedanţele de cuplaj între cele două ochiuri sunt

( 2 23 12 13 )
' = j −X − X + X + X ,
Z 12

Z '21 = j (− X 2 − X 32 + X 21 + X 31 ).
Datorită reciprocităţii inductivităţilor mutuale Ln k = Lk n, cele două impedanţe de cuplaj
sunt egale şi în general
Z ' p q = Z 'q p . (30.3-4)
Dacă în reţea există şi surse de curent, vor fi consideraţi şi curenţi de ochi cunoscuţi,
egali cu curenţii surselor, prin fiecare latură cu sursă de curent trecând numai curentul de ochi
respectiv. Curenţii de ochi cunoscuţi determină căderi de tensiune cunoscute în ecuaţiile de
ochi (30.3-2), fapt pentru care termenii corespunzători se trec (cu semn schimbat) în membrul
drept şi ecuaţia de ochi capătă următoarea formă
O'

∑
O'
Z 'pq I q' = E 'p − ∆U p , ∑ Z' pq I ' q = E ' p − ∆U p , (30.3-5)
q=1 q =1

în care sumarea nu se mai extinde decât asupra ochiurilor cu curenţi necunoscuţi (în număr de
O' = L' – N + S), iar ∆Up este căderea de tensiune determinată în laturile ochiului p de curenţii
de ochi cunoscuţi
O
∆U p = ∑ Z' pq I 'q , (30.3-6)
q = O ' +1

dacă curenţii de ochi cunoscuţi se consideră numerotaţi în continuarea celor necunoscuţi (în
domeniul de indici O'+1, ..., O).
Aplicaţie. Se adaugă circuitului din fig. 30.3-1 o sursă de curent Ig (fig. 30.3-2), care se
consideră închisă prin latura 2. Căderile de tensiune date de această sursă vor fi
î n ochiul1: j( X 2 − X 12 )I g ,
î n ochiul2: j(− X 2 − X 23 )I g .

Fig. 30.3-2. Adăugarea unei surse de curent la circuitul din Fig. 30.3-1.

116
 Dacă laturile cu surse de curent conţin şi bobine cuplate magnetic cu alte laturi ale
reţelei, atunci trebuie luate în consideraţie şi t.e.m. de inducţie mutuală datorite acestor
curenţi, care se vor aduna la t.e.m. de laturi corespunzătoare.
Observaţie. Alegerea traseului curenţilor de ochi cunoscuţi influenţează valorile
curenţilor de ochi necunoscuţi, dar nu valorile curenţilor de laturi.
Metoda curenţilor de ochiuri se aplică în modul următor.
a) Se alege un sistem fundamental de ochiuri independente al reţelei formate numai cu
laturile care nu conţin surse de curent. Numărul ochiurilor este O' = L' – N + S, dacă L' este
numărul de laturi cu curenţi necunoscuţi, N – numărul de noduri şi S - numărul de subreţele
conexe al reţelei. Pe fiecare ochi independent se defineşte un curent de ochi necunoscut, cu
sens de referinţă precizat.
b) Dacă există surse de curent, se aleg ochiuri (trasee) suplimentare, pentru curenţii de
ochi cunoscuţi şi se dau sensuri de referinţă acestor curenţi.
c) Se calculează impedanţele proprii şi de cuplaj ale ochiurilor.
d) Se calculează tensiunile electromotoare de ochiuri, t.e.m. induse mutual de curenţii
surselor de curent şi căderile de tensiune datorite curenţilor injectaţi în noduri.
e) Se scriu ecuaţiile de ochiuri.
f) Se rezolvă sistemul în raport cu curenţii de ochiuri.
g) Se aleg sensuri de referinţă pe laturi şi se numerotează laturile (respectiv curenţii
laturilor).
h) Se calculează curenţii de laturi.
i) Se verifică calculele (de exemplu, cu bilanţul puterilor)

30.3-2. PREZENTAREA MATRICEALĂ A METODEI CURENŢILOR DE OCHIURI

Curenţii de laturi Il, l = 1, 2, ..., L', se exprimă în funcţie de curenţii de ochiuri I'c, c = 1,
2, ..., O' şi de curenţii injectaţi în nodurile independente Ig k, k = 1, 2, ..., N–S, cu ajutorul
coeficienţilor de incidenţă Cl c ai laturilor la ochiuri şi a coeficienţilor de incidenţă Gl k ai
laturilor la ochiurile injecţiilor de curent în noduri (se presupune că fiecare curent injectat într-
un nod independent se întoarce prin nodul "comun", dependent), sub forma
O' N −S
I l = ∑ Cl c I ' c + ∑G lk Ick. (30.3-7)
c= 1 k =1

Dacă I] este matricea coloană a curenţilor de laturi (cu L' linii), I'] este matricea coloană
a curenţilor de ochiuri (cu O' linii), iar Ig] este matricea coloană a injecţiilor de curent în
nodurile independente (cu N–S linii), atunci se poate obţine relaţia matriceală

]
I ] = [ C '] I '] + [ G ] I g , (30.3-8)

echivalentă celor L' ecuaţii de forma (30.3-7), unde [C'] este matricea de incidenţă a laturilor
la ochiuri (cu L' linii şi O' coloane), iar [G] este matricea de incidenţă a laturilor la ochiurile
injecţiilor de curent (cu L' linii şi N–S coloane).
Formele ochiurilor injecţiilor de curent sunt arbitrare, dar se recomandă alegerea lor
sistematică, respectând următoarele reguli:
i) în fiecare subreţea conexă se alege arborele şi se fixează nodul rădăcină (dependent);
ii) ramurile arborelui se orientează astfel încât de la orice nod independent se ajunge la
nodul dependent parcurgând ramurile arborelui în sensul lor pozitiv;
iii) coardele coarborelui se orientează astfel încât la parcurgerea în sens orar a ochiului
format de coardă şi ramuri ale arborelui coarda să fie parcursă în sens pozitiv;

117
 iv) injecţiile de curent parcurg numai ramurile arborelui (în acelaşi sens, datorită regulii
ii).
Matricea [G] are termenii de forma
+1 dacã curentul injecþiei k parcurge latura l î n senspozitiv (în sensul laturii),

Gl k = -1 dacã curentul injecþiei k parcurge latura l î n sensnegativ (opus sensului laturii),
 0 dacã curentul injecþiei k nu parcurge latura l .

Dacă se respectă regulile recomandate mai sus, în matricea [G] vor fi nuli toţi termenii
liniilor corespunzătoare coardelor coarborelui, iar în liniile corespunzătoare ramurilor
arborelui intervin numai termeni 1, -1 sau 0.
Matricea [G] are proprietatea

[N] [G] = [1],

T
(30.3-9)

care rezultă din faptul că

[N] I] = [N] [C'] I'] + [N] [G] I ] = I ].

T T T
g g

Tensiunile electromotoare de ochi se calculează cu relaţia

L'

E 'c = ∑C l =1
lc E gl , (30.3-10)

care se transcrie matriceal în forma

E '] = [C '] E g ,
T
] (30.3-11)

în care E'] este matricea coloană, cu O' linii, a t.e.m. de ochiuri, iar Eg] este matricea coloană,
cu L' linii, a t.e.m. de laturi.
Dacă laturile cu surse de curent conţin bobine cuplate magnetic cu alte laturi, în
matricea t.e.m. de laturi Eg] trebuie incluse şi t.e.m. induse mutual de aceşti curenţi.
Expresia matriceală a ecuaţiei de tensiuni a reţelei, stabilită în alt capitol, este

[C'] [Z ]I ] = [C']
T T
Eg , ]
în care [Z] este matricea simetrică a impedanţelor de laturi, proprii şi mutuale, cu L' linii şi L'
coloane.
Înlocuind expresia (30.3-8) a curentului, se obţine

[C'] [Z ][C] I '] + [C'] [Z ][G] I ] = [C'] ]

T T T
g Eg .

Se ţine seama de (30.3-11) şi se notează cu

[Z '] = [C'] [Z ][C]

T
(30.3-12)

matricea simetrică a impedanţelor de ochiuri (proprii şi mutuale) şi

[W ] = [C'] [Z ][G].
T
(30.3-13)

Atunci se obţine ecuaţia matriceală corespunzătoare metodei curenţilor de ochiuri

[Z '] I '] = E ] − [W ] I ].
g g (30.3-14)

118
 Termenul [W] Ig] reprezintă matricea coloană (cu O' linii) a căderilor de tensiune
determinate pe ochiuri de injecţiile de curent în noduri, iar –[W] Ig] reprezintă matricea
coloană a t.e.m. surselor de tensiune echivalente injecţiilor de curent în noduri.
Observaţie. Relaţiile metodei curenţilor de ochiuri devin mult mai simple dacă injecţiile
de curent în noduri se înlocuiesc prin surse de tensiune echivalente în laturi.

30.4. TEOREMA RECIPROCITĂŢII

Fie o reţea fără surse de curent. Dacă sistemul (30.3-2), care rezultă din metoda
curenţilor de ochiuri, se rezolvă cu regula lui Cramer, atunci soluţia pentru un curent de ochi
I'q se obţine sub forma
1 O O
I'q = ∑
∆ ' p =1
( −1) ∆ ' pq E ' p = ∑ Y pq E ' p ,
p+ q
(30.4-1)
p =1

în care cu ∆' s-a notat determinantul sistemului, iar cu ∆'pq – determinantul minor al
elementului (p,q). Termenul
∆ ' pq
Y ' pq = (−1)
p+ q
(30.4-2)
∆'
se numeşte admitanţa de transfer între ochiul p şi ochiul q. Datorită reciprocităţii
impedanţelor de cuplaj între ochiuri, tabloul coeficienţilor sistemului (30.3-2) este simetric
faţă de diagonala principală şi deci ∆'pq = ∆'qp, respectiv
Y ' pq = Y ' q p . (30.4-3)
Relaţia
O
I ' q = ∑ Y q p E' p
p =1

este valabilă pentru orice sistem de tensiuni electromotoare de ochiuri, cu aceiaşi coeficienţi
(aceleaşi admitanţe de transfer).
Fie o reţea electrică completă, pasivă (sau pasivizată), în care se consideră două laturi k
şi s. Se alege un sistem fundamental de ochiuri independente astfel încât numai ochiul p să
treacă prin latura k şi numai ochiul q să treacă prin latura s.
Dacă în latura k se conectează o sursă de tensiune cu t.e.m. E (fig. 30.4-1a), atunci
curentul laturii s va fi
I s = I 'q = Y q p E. (30.4-4)
Se consideră apoi sursa mutată în latura s (fig. 30.4-1b). Curentul laturii k va fi
I k = I ' p = Y p q E. (30.4-5)

119
 Fig. 30.4-1. Scheme pentru explicarea teoremei reciprocităţii.

Întrucât admitanţele de transfer Y'q p şi Y'p q satisfac relaţia de reciprocitate (30.4-3),

rezultă că Is = Ik în condiţiile de mai sus şi se poate enunţa teorema reciprocităţii: curentul
produs într-o latură s de o sursă de tensiune situată în latura k este egal cu curentul pe care
aceeaşi sursă, mutată în latura s, l-ar produce în latura k.
Teorema reciprocităţii este o consecinţă a caracterului liniar al reţelei şi al caracterului
reciproc al elementelor care o compun. Există şi elemente de circuit liniare nereciproce, ca de
exemplu sursele comandate, care nu satisfac relaţia de reciprocitate; în reţelele care conţin
asemenea elemente nu mai este valabilă teorema reciprocităţii. În acest curs nu se dezvoltă
asemenea cazuri.

30.5. METODA POTENŢIALELOR DE NODURI

A doua teoremă a lui Kirchhoff este o consecinţă directă (sau o formă particulară) a
teoremei potenţialului electric, în condiţiile specifice circuitelor electrice. Această teoremă va
fi satisfăcută identic dacă tensiunile de laturi se definesc cu ajutorul potenţialelor de noduri.
Se obţine, astfel, metoda potenţialelor de noduri.
Metoda potenţialelor de noduri operează cu noi necunoscute, potenţialele nodurilor
independente, obţinând astfel reducerea numărului de necunoscute, respectiv al numărului de
ecuaţii, la numărul nodurilor independente, totdeauna mai mic decât numărul de laturi. În cele
ce urmează se va prezenta metoda numai pentru reţele fără inductivităţi mutuale (deci şi
numărul de subreţele conexe este S = 1). Pentru aceste reţele, sistemul ecuaţiilor
corespunzător aplicării teoremelor lui Kirchhoff la noduri şi ochiuri independente şi a
teoremei lui Joubert la laturi este

∑ ±I k = I g q , q = 1,2, ! , N − 1,
(30.5-1)
k ∈N q

∑ ±U bk = 0, p = 1,2, ! , O,
(30.5-2)
k ∈O p

U b k ± E g k = Z k I k , k = 1,2, ! , L.
(30.5-3)
În acest sistem cu Ik s-a notat curentul laturii k, cu Ig q - curentul injectat în nodul q, cu
Nq – mulţimea indicilor laturilor cu curenţi necunoscuţi concurente în nodul q, cu Ub k –
tensiunea la bornele laturii k, cu Op - mulţimea indicilor laturilor aparţinând ochiului p, cu Zk
– impedanţa complexă a laturii k, iar cu Eg k – tensiunea electromotoare a surselor de tensiune
din latura k. Semnele care intervin în relaţiile de mai sus se stabilesc asfel:
– în ecuaţia de nod semnul este pozitiv (+) pentru curenţii care au sensul de referinţă
ieşind din nod şi negativ (–) în cazul contrar;
– în ecuaţia de ochi semnul este pozitiv (+) pentru tensiunile care au sensul de referinţă
în sensul de parcurgere al ochiului şi negativ (–) în cazul contrar;
– în ecuaţia de latură tensiunea Ub k are sensul asociat sensului curentului Ik după regula
de la receptoare, iar semnul este pozitiv (+) dacă sensul de referinţă al t.e.m. coincide cu
sensul de referinţă al curentului laturii şi negativ (–) în cazul contrar.

30.5-1. FORMA DUALĂ A TEOREMELOR LUI KIRCHHOFF

120
 În cazul reţelelor fără cuplaje magnetice, ecuaţiile corespunzătoare teoremelor lui
Kirchhoff reunite cu teorema lui Joubert se pot prezinta sub două forme uzuale (în care,
pentru simplificarea prezentării, se vor considera reguli de semne implicite):
– forma fundamentală (sau normală)

∑ ±I k = I gq , ∑ ±Z k Ik = ∑ ±E gk
(30.5-4)
k ∈N q k ∈O p k ∈O p

– şi forma duală

∑ ±U bk = 0, ∑ ±Y k U bk = ∑ ±(− I ),
sk
(30.5-5)
k ∈O p k ∈N q k ∈N q

unde Yk = 1/Zk este admitanţa complexă a laturii k, iar

I s k = Y k E g k = (I k ) la U =0 (30.5-6)
bk

este curentul de scurtcircuit al laturii k (curentul ce rezultă în latură la conectarea în

scurtcircuit a nodurilor de la extremităţile laturii).
Pentru relaţia dintre tensiunea la bornele laturii şi curentul laturii rezultă relaţii similare
î n forma normalã U b k = Z k I k − E g k , (30.5-7)
î n forma dualã Ik = YkU bk + Isk . (30.5-8)
Cele două forme se pot deduce una din alta prin corespondenţa
I Z E nod ochi
(30.5-9)
Ub Y –Is ochi nod

Forma matriceală. Din forma matriceală a teoremei lui Joubert

U b ] = [Z ] I ] − E g ] (30.5-10)

se deduce matricea curenţilor sub forma

I ] = [Y ] U b ] + I s ], (30.5-11)
unde

[Y ] = [Z ] −1
]
º i I g = [Y ] E g , ] (30.5-12)

în care [Y] este matricea admitanţelor, iar Is] este matricea coloană, cu L linii, a curenţilor de
scurtcircuit ai laturilor.
În cazul reţelelor fără cuplaje magnetice între laturi matricea impedanţelor [Z] este
diagonală, deci şi matricea admitanţelor [Y] este diagonală şi fiecare element al ei (de pe
diagonala principală) este valoarea reciprocă a impedanţei corespunzătoare. Se regăseşte astfel
forma (30.5-8).
Înlocuind această expresie a curentului în ecuaţia matriceală corespunzătoare primei
teoreme a lui Kirchhoff, rezultă

[A][Y ] U ] = −[A] I ] = I '  ,

b s s sau [N] [Y ] U b ] = −[N] I s ] = I s'  ,
T T


(30.5-13)

unde

121
 
]
I 's  = −[A] I s ] = −[ A][Y ] E g , sau I 's  = −[N] I s ] = −[ N] [Y ] E g

T T
] (30.5-14)

este matricea coloană, cu N–S linii, a curenţilor de scurtcircuit rezultanţi injectaţi în noduri.
Ultimele două expresii au fost scrise atât cu matricea nodală [A], cât şi cu transpusa sa [N]. Şi
mai departe se vor da relaţiile matriceale cu ambele forme ale matricelor topologice.
Prezentarea matriceală a formei duale a ecuaţiilor lui Kirchhoff va fi

[B] U ] = 0], [A][Y ] U ] = I '  , sau [C] U b ] = 0], [N] [Y ] U ] = I ' .
T T
b b s b s
(30.5-15)

Dacă în nodurile reţelei se injectează şi curenţi exteriori (prin surse de curent date),
matricea I's] va include şi aceşti curenţi.
Observaţie. Prezentarea de mai sus, în două forme a teoremelor lui Kirchhoff reunite cu
teorema lui Joubert suferă tocmai de acestă reunire, respectiv de amestecarea relaţiilor
topologice cu relaţiile de structură.

30.5-2. POTENŢIALELE DE NODURI

Noile necunoscute utilizate în metoda potenţialelor de noduri sunt tensiunile dintre
fiecare nod şi ultimul nod (al N- lea) luat ca referinţă; aceste tensiuni se numesc "potenţiale"
de noduri şi se notează cu
V 1 , V 2 , ! , V N −1 .
Fie o latură k, care iese din nodul α şi intră în nodul β (fig. 30.5-1). Tensiunea la bornele
laturii Ubk se exprimă prin diferenţa a două potenţiale de noduri
U bk =V α −V β . (30.5-16)

Fig. 30.5-1. Notaţii pentru o latură folosite în metoda potenţialelor de noduri.

Dacă se substitutie tensiunile la bornele laturilor Ub k scrise sub această formă în a doua
teoremă a lui Kirchhoff, se obţine o identitate, întrucât fiecare potenţial de nod intră în această
sumă (luată pe un ochi) de două ori: o dată cu semn pozitiv (+), când latura iese din acel nod,
şi o dată cu semn negativ (–), atunci când latura intră în nod.
Prin trecerea la noile variabile sunt satisfăcute ecuaţiile de ochi, adică O ecuaţii. Cele
N-1 noi necunoscute, potenţialele de noduri, vor fi univoc determinate de cele N–1 ecuaţii de
noduri, corespunzătoare primei teoreme a lui Kirchhoff.

30.5-3. TEOREMA POTENŢIALELOR DE NODURI

Cu forma duală a curentului laturii (α, β)

( )
I k = Y k U bk + Y k E gk = Y k V α −V β + Y k E gk , (30.5-17)

122
scriind ecuaţia corespunzătoare primei teoreme a lui Kirchhoff în nodul α, rezultă relaţia

∑I k = ∑ Y (V k α −V β + ) ∑Y k E g k = 0,
(30.5-18)
k ∈N α k ∈N α k ∈N α

sau, rearanjând termenii,

Vα ∑Y k − ∑Y k Vβ + ∑Y k E g k = 0.
(30.5-19)
k ∈N α k ∈N α k ∈N α

Primul termen este potenţialul nodului (Vα) multiplicat cu suma admitanţelor laturilor
concurente în nodul α. Al doilea termen este suma produselor admitanţelor laturilor
concurente în nodul α cu potenţialele nodurilor la care sunt conectate, cu semn schimbat. Al
treilea termen este suma produselor admitanţelor laturilor concurente în nodul α cu t.e.m. ale
laturilor, care se ia cu semn pozitiv atunci când t.e.m. are sensul de ieşire din nod (şi negativ
în caz contrar); aceste produse reprezintă curenţii de scurtcircuit ai laturilor concurente în nod.
Relaţia (30.5-19) poate fi reţinută uşor prin imaginarea unei superpoziţii. În acest scop
se introduc întâi între nodul de referinţă şi toate nodurile reţelei surse de tensiune ideale, cu
t.e.m. egale cu potenţialele de noduri. Se pasivizează apoi toată reţeaua şi se introduce
succesiv câte o sursă, în următoarea ordine:
– sursa nodului α, care determină curentul Vα ∑Yk (prin toate laturile concurente în
nodul α)
– sursele din nodurile vecine nodului α, fiecare determinând câte un curent Yk Vβ
orientat spre nodul α (deci cu semn negativ); între două noduri pot exista mai multe laturi şi
trebuie luate în consideraţie toate aceste laturi,
– sursele din laturile concurente în nodul α, fiecare producând câte un curent Yk Eg k,
care intră în sumă cu semn pozitiv dacă sursa este cu sens de ieşire din nod şi cu semn negativ
în caz contrar.
Dacă în nodul α este injectat şi un curent datorit unei surse de curent sau unei borne de
acces cu curent dat, considerarea acestuia în sumă nu creează nici o dificultate.
Pentru laturile care conţin numai surse de tensiune (care au impedanţa nulă) curentul nu
se poate exprima sub forma duală (30.5-8), întrucât admitanţele unor laturi ar fi infinite. În
acest caz prima teoremă a lui Kirchhoff se scrie pe o curbă care înconjoară nodurile legate
prin surse de tensiune, adică prin laturi de impedanţă nulă, iar ecuaţiile lipsă se înlocuiesc prin
relaţia între potenţiale şi tensiunea electromotoare a sursei
V α − V β = U b k = −E g k . (30.5-20)
Atunci când o singură latură are impedanţă nulă, se alege nodul de referinţă la o
extremitate a acelei laturi. Cunoscând potenţialul nodului de la cealaltă extermitate a acelei
laturi, se scriu ecuaţiile de noduri numai pentru restul nodurilor, care au potenţiale
necunoscute.
Observaţie. Atunci când există mai multe surse de tensiune se procedează în mod
similar, ducând secţiuni prin reţea care să nu taie laturile cu surse de tensiune. Atunci când
sursele de tensiune formează subarbori locali, secţiunile vor înconjura aceşti arbori.
Metoda potenţialelor de noduri se aplică astfel:
a) se alege nodul de referinţă şi nodurile independente pentru care se vor scrie ecuaţiile
de noduri;
b) se calculează admitanţele laturilor, curenţii de scurtcircuit ai laturilor şi curenţii
injectaţi în noduri;
c) se calculează admitanţele proprii şi admitanţele de cuplaj între noduri;

123
 d) se scriu ecuaţiile potenţialelor de noduri;
e) se rezolvă sistemul în raport cu potenţialele nodurilor;
f) se aleg sensuri de referinţă pentru curenţii de laturi şi se calculează valorile acestora;
g) se verifică rezultatele.

30.5-4. PREZENTAREA MATRICEALĂ

Tensiunile de laturi se exprimă în funcţie de potenţialele nodurilor cu ajutorul
coeficienţilor de incidenţă ai laturilor în noduri
N N
U bk = ∑ Akα V α = ∑ N kα V α , (30.5-21)
α =1 α =1

relaţie care se scrie matriceal astfel

U b ] = [ A ] V ] = [ N] V ],
T
(30.5-22)

unde V] este matricea coloană (cu N linii) a potenţialelor nodurilor. Înlocuind această expresie
în forma matriceală duală a celei de a doua teoreme a lui Kirchhoff, se obţine ecuaţia
matriceală

[A][Y ][A] V ] = [N] [Y ][N] V ] = I ' ],

T T
s

sau

[Y '] V ] = I '  ,

s (30.5-23)

unde

[Y '] = [A][Y ][A] = [N] [Y ][N]

T T
(30.5-24)

este matricea pătrată a admitanţelor de noduri, iar I's] este matricea coloană a curenţilor
injectaţi în noduri, cu N–1 termeni.

124