ANTIINFLAMATOARELE

NESTEROIDIENE (AINS)

NON-STEROIDAL ANTI-INFLAMMATORY
DRUG (NSAID)
DEFINIȚIE

• Antiinflamatoarele nesteroidiene reprezintă un

grup heterogen de compuşi, cu structuri chimice
diferite (majoritatea fiind acizi organici), dar care
prezintă anumite acţiuni terapeutice şi efecte
adverse comune.
• Aceste medicamente prezintă proprietăți:
• antiinflamatoare
• analgezice
• antipiretice
→ cu caracter simptomatic.
AINS
• Prototipul acestei grupe de compuşi este aspirina,
care are toate aceste efecte de intensitate moderată
• Aspirina constituie standardul faţă de care se
compară şi se evaluează ceilalţi agenţi
antiinflamatori.
• Din aceste motive ei mai sunt denumiţi şi „aspirin-
like” sau datorită proprietăţilor lor antiinflamatorii,
mai sunt denumiţi şi antiinflamatoare nesteroidiene
(AINS), pentru a fi deosebite de antiinflamatoarele
steroidiene, reprezentate de glucocorticoizi.
AINS
• AINS acţionează în principal prin inhibarea ciclooxigenazelor,
responsabile de formarea de prostaglandine şi a altor substanţe
corelate cu acestea.
• procesul de formare al prostaglandinelor (Pg) pornește de la acizii
grași, pe care, în majoritate, îi obținem din alimente.
Transformarea acizilor grași (ac. arahidonic- din membranele
celulare) în Pg. are loc sub acțiunea unor enzime: ciclooxigenaze
(COX). Există 2 forme de COX: COX1 și COX2, fiecare fiind
responsabilă de formarea anumitor PG. De exemplu: COX1
produce Pg, care intervin în protecția mucoasei gastrice; COX2
apare în inflamație și produce Pg. care intervin în procesul
inflamator

Clasificare
Clasificarea în funcţie de acţiunea lor asupra COX1 şi/sau COX2 şi în
funcţie de structura chimică:
CLASIFICARE AINS
Inhibitori neselectivi de COX (COX1șiCOX2)=AINS clasice
sau de generţia I:
• Acid salicilic şi derivaţi: acid acetilsalicilic,
• Derivaţi de para-aminophenol: paracetamol
• Acizi indolacetici şi analogi: indometacin, sulindac, endolac
• Acizi eteroarilacetici : diclofenac
• Acizi arilpropianici: ibuprofen, ketoprofen
• Acizi antranilici sau fenamaţi: acid mefenamic, flufenamic
• Acizi enolici (oxicami): piroxicam,meloxicam
• Alkanone : nabumetona.
Inhibitori selectivi de COX2 = AINS specifice
sau de generaţia II:
• Blocante specifice (coxibi): rofecoxib
(retras de pe piață),celecoxib, valdecoxib etc.
MECANISMUL DE
ACŢIUNE AL AINS

• a fost descoperit abia în 1971, când John Robert Vane a

demonstrat că mici concentraţii de aspirină şi indometacin
inhibă producţia de prostaglandine
• 1982 primește premiul Nobel pentru medicină
alături de alți 2 cercetători pt. descoperirea
prostaglandinelor
1.ACŢIUNEA
ANTIINFLAMATOARE
• Potenţa antiinflamatoare a diferitelor AINS diferă în funcţie
de structura chimică şi de tipul inflamaţiei.
• Acționează prin inhibarea sintezei de prostaglandine.
• Înrudit cu proprietăţile antiinflamatorii este şi efectul
protector faţă de arsurile solare prin ultraviolete.
Administrarea unei doze unice de acid acetilsalicilic,
ibuprofen sau indometacin, înaintea expunerii excesive la
soare, împiedică sinteza locală de PGE2 şi apariţia
eritemului solar dureros.
2. ACŢIUNEA
ANALGEZICĂ
• Cele mai utilizate analgezice sunt AINS.
• Principalul mecanism prin care îşi exercită acţiunea
analgezică constă în inhibarea biosintezei de
prostaglandine, ceea ce elimină acţiunea lor hiperalgezică
directă.
• În general AINS sunt încadrate ca fiind analgezice, cu efect
slab-mediu (nu este întotdeauna adevărat - ex.: în durerea
postoperatorie au un efect bun)
• Cele mai utilizate AINS ca analgezice sunt: acidul
acetilsalicilic şi paracetamolul (acetaminofen).
• Acetaminofenul este considerat un analgezic pur. Are o
activitate antiinflamatorie slabă.
• Acetaminofenul este şi un substitut adecvat pentru efectul
analgezic şi antipiretic al aspirinei la pacienţii cu:
• afecţiuni gastrice
• la cei la care creşterea timpului de sângerare ar fi un
dezavantaj, sau
• atunci când efectul antiinflamator al aspirinei nu este
necesar.
• AINS cu acţiune analgezică blândă-moderată se găsesc
combinate în numeroase preparate (peste 200), care se
eliberează fără prescripţie medicală.
• Aceste combinaţii mai costisitoare nu s-au dovedit a fi mai
eficiente sau mai puţin toxice decât compuşii luaţi separat,
în schimb este mult mai dificil de tratat o eventuală
intoxicaţie.
• Efectul analgezic al AINS depinde şi de tipul durerii. Astfel,
durerea de natură inflamatorie cum ar fi cea din bolile
reumatismale, din dismenoree, durerile din post operator,
cefaleea sunt mai bine influenţate decât durerea pornită de
la viscerele cavitare sau cea sub formă de junghi.
• mecanismul prin care se exercită efectul
analgezic nu este numai cel de inhibare a
sintezei de PG, ci include şi o acţiune asupra
neuronilor din sistemul nervos periferic şi
central;
3.ACŢIUNEA
ANTIPIRETICĂ
• Reglarea temperaturii corpului se face printr-un mecanism
foarte sensibil care presupune menţinerea unui echilibru
între producţia şi pierderea de căldură.
• Temperatura corpului este reglată aproape în întregime
prin mecanisme nervoase de control prin feed-back şi
aproape toate funcţionează prin intermediul centrului
termoreglării, care este situat în hipotalamus.
• receptorii termici cei mai importanţi care controlează
temperatura corpului sunt neuronii specializaţi, sensibili la
cald situaţi în aria preoptică din hipotalamus. Aceştia sunt
puternic influenţaţi când temperatura creşte peste normal
• la temperaturi joase intervin receptorii periferici pentru
rece.
• se poate vorbi de un adevărat ”termostat hipotalamic”.
STĂRILE FEBRILE

• Stările febrile sunt hipertermii ce apar prin modificarea

nivelului de reglaj al termostatului hipotalamic.
• AINS
• au capacitatea de a reseta acest termostat, redându-i
capacitatea de a funcţiona la valori normale.
• ele nu influenţează hipertermiile (care nu resetează
termostatul hipotalamic) ce pot însoţi efortul fizic sau cele
datorate temperaturii crescute a mediului ambiant.
Cauze care pot genera stări febrile sunt multiple:
• leziunile tisulare datorate:
• infecţiei (microorganisme),
• inflamaţiei,
• bolilor maligne
• imunologice etc.
Mecanismul de producere al febrei este însă acelaşi, el fiind
unul chimic, datorat unor substanţe pirogene exogene şi
endogene.
Pirogenii exogeni (ex: lipopolizaharidele bacteriene) duc la
eliberarea din ţesuturi (leucocite, macrofage etc.) de pirogeni
endogeni (citokine: interleukina 1, interleukina-6, interferoni
alfa şi beta, TNF .)
AINS îşi exercită efectul antipiretic la două niveluri:
• blocând atât sinteza de PG ca răspuns la substanţele
pirogene, cât şi
• prin blocarea răspunsului SNC la pirogenilor endogeni
• AINS scad febra prin stimularea termolizei, producând
vasodilataţie periferică, ce poate fi uneori însoţită şi de
transpiraţii
• Antipireticele în doze terapeutice nu influențează
temperatura normală a corpului.
• Cele mai utilizate antipiretice sunt paracetamolul
(acetominofenul) şi acidul acetisalicilic.
• Efectul lor antipiretic se dezvoltă în 30-60 minute după
administrarea orală a unei doze active (ex: 500 mg), este
maxim după aproximativ 3 ore, când temperatura corpului
scade cu 1,5-2,250C. Efectul durează circa 6 ore după care
temperatura poate reveni la valori crescute impunând
repetarea dozei.
• Febra era considerată un mecanism de apărare a
organismului.
• Astăzi beneficiile febrei sunt controversate, cu excepţia a
câtorva afecţiuni (ex: bruceloza cronică, neurosifilisul)
• nu există dovezi care să demonstreze că ridicarea
temperaturii corpului ar fi un mecanism de apărare util.
• Ea este cu certitudine dăunătoare într-o serie de situaţii
clinice sau atunci când ea depăşeşte anumite valori (410C)
→ hiperpirexie.
FEBRA (PIREXIE)

• La aceasta se adaugă şi simptomele care însoţesc

sindromul febril şi care creează pacientului o adevărată
stare de disconfort:
• cefaleea,
• mialgiile,
• somnolenţa,
• anorexia,
• stare de rău ş.a.
ANTIPIRETICELE SUNT INDICATE ÎN
ANUMITE SITUAŢII CUM AR FI:

• hiperpirexia (temperaturi ce depăşesc 410C) care duce la

suprasolicitarea aparatului circulator, respirator, induce hipoxia
şi acidoza tisulară;
• febra prelungită de origine necunoscută, care poate să
ducă la anumite dezechilibre metabolice (consum proteic
exagerat, dezechilibru hidroelectrolitic, etc.) şi care este
însoţită de simptomele neplăcute însoţitoare;
• febra la bolnavii cu risc crescut, cum ar fi: pacienţii cu boală
coronariană (creşte necesitatea de oxigen a inimii), femeile
însărcinate, copiii susceptibili la convulsii, bolnavii cu
traumatisme craniene (accentuează edemul cerebral) şi cu boli
psihice grave (febra poate produce halucinaţii sau
decompensări grave), pacienţi cu neoplasme etc.
• Febra moderată (38-38,50 C) nu necesită neapărat
administrarea de antipiretic, deşi acest lucru este agreat de
pacienţi, deoarece odată cu scăderea temperaturii se
atenuează şi simptomele neplăcute care însoţesc sindromul
febril.
• Administrarea antipireticelor în cazul infecţiilor bacteriene
însoţite de febră moderată nu este indicată, deoarece
evoluţia temperaturii este un indicator important al eficacităţii
tratamentului etiologic cu antibiotice.
• În concluzie, rar este absolut necesar un tratament
antipiretic cu AINS în cazul unei febre mici sau moderate,
în special la adult.
ALTE EFECTE ALE
AINS
AINS prezintă şi alte efecte, datorate
mecanismului lor de acţiune, de inhibare a
ciclooxigenazei şi deci a sintezei de
prostaglandine, acţiuni care pot fi utile
terapeutic sau efecte nedorite în funcţie de
situaţia clinică.
4. ALTE ACŢIUNI ALE
AINS
 Favorizarea închiderii canalului arterial la nou născut
Prostaglandinele (PGE2), sunt implicate în menţinerea
permeabilităţii canalului arterial, care este o comunicare între
artera pulmonară şi aortă, caracteristică circulaţiei fetale.
• S-a constatat că administrarea de AINS (indometacin) la nou
născuţii la care persistă canalul arterial, favorizează închiderea
lui, reducând astfel fenomenele de insuficienţă cardiacă ce
însoţesc această maladie congenitală.
• Pe de altă parte, administrarea de AINS la gravidă poate
determina închiderea prematură a canalului arterial.
CANALUL ARTERIAL
 Efectele AINS în dismenoreea primară (dureri
menstruale)

• În timpul menstruaţiei, la nivelul endometrului se

eliberează prostaglandine care, pot fi
responsabile de durere

• AINS sunt folosite cu succes în tratamentul

simptomatic al dismenoreei.
 Acţiunea de scădere a hipercalcemiei
 AINS pot duce la scăderea valorilor crescute ale calciului
seric în anumite forme de neoplasm.
 Profilaxia cancerului de colon
 Această acţiune a AINS a fost pusă în evidenţă relativ
recent, în urma unor studii epidemiologice care au
evidenţiat o reducere cu aproximativ 50% a incidenţei
cancerului de colon după ingestia unor doze săptămânale
mici de acid acetilsalicilic (1600-1700 mg/ săptămână).
 Acţiunea antidiareică

• Inhibitorii ciclooxigenazei (ex. acidul acetilsalicilic,

indometacin ş.a.) micşorează motilitatea intestinală şi
diminuează mişcarea apei şi electroliţilor către lumenul
intestinal.

• Administrarea unor AINS, sub formă injectabilă, s-a dovedit

utilă în tratamentul diareei consecutive iradierii intestinului, ca
şi în diareea intensă din holeră (boală infectocontagioasă-
bacilul vibrionul holerei-diaree cu deshidratare gravă)
FARMACOCINETICĂ ŞI
FARMACODINAMIE
• Majoritatea AINS se absorb rapid şi complet din tractul
gastrointestinal,
• ating concentraţii plasmatice maxime în 1- 4 ore.
• prezenţa alimentelor poate întârzia absorbţia, fără a afecta
concentraţia maximă.
• AINS se leagă într-un procent mare de proteinele
plasmatice (95-99%),
• sunt metabolizate la nivel hepatic şi eliminate la nivel
renal.
 EFECTE ADVERSE
AINS se încadrează în grupul medicamentelor cu risc
frecvent.
• Efecte adverse gastro-intestinale şi dispeptice
• complicaţiile digestive sunt cele mai frecvente efecte
nedorite ale terapiei cu AINS
• se prezintă sub o gamă largă de manifestări:
• greaţă,
• vărsături,
• inapetenţă,
• dureri abdominale
• complicaţiile grave ale ulcerului gastro-duodenal:
hemoragia digestivă, perforaţia şi stenozele.
Afectarea digestivă se explică prin cel puţin două
mecanisme:
1. local, prin afectarea directă a mucoasei gastrice, în cazul
administrării orale ;
2. sistemic, prin inhibarea biosintezei de prostaglandine gastrice.
Ele joacă un rol protector la nivelul mucoasei gastrice, inhibă
secreţia clorhidropeptică, cresc fluxul sanguin la nivelul mucoasei
şi cresc secreţia de mucus protector la nivel intestinal. →
Inhibarea sintezei acestor prostaglandine mărește riscul lezional
al mucoasei gastro-intestinale.
• administrarea în forme farmaceutice enterosolubile,
efervescente, introducerea în supozitoare diminuează într-o
oarecare măsură fenomenele de iritaţie gastrică.
• administrare percutană s-a dovedit cea mai lipsită de riscul
complicaţiilor gastro-intestinale, fapt ce o recomandă în special
grupelor cu risc: copii şi vârstnici.
• AINS sunt contraindicate la pacienţii cu ulcer activ şi
contraindicate relativ la cei cu antecedente ulceroase.
• Apariţia în ultimii ani a medicaţiei antiulceroase, care inhibă
marcat secreţia gastrică de acid clorhidric, face ca această
contraindicaţie să nu mai fie atât de absolută (esomeprazolum)
• Efecte adverse renale - Utilizarea îndelungată a unui AINS,
singur sau în combinaţii analgezice, poate provoca uneori
leziuni renale.
• Efecte asupra agregării plachetare şi a aparatului
cardiovascular
- se explică prin blocarea formării de tromboxan A2 (TXA2),
agent agregant. Din acest motiv AINS clasice duc la
prelungirea timpului de sângerare (aspirina)
- Acest „efect advers” a fost exploatat în tratamentul
profilactic al trombozelor arteriale, realizând beneficii la
bolnavii cu infarct miocardic şi accidente cerebrovasculare.
- La polul opus se situează noua clasă de AINS inhibitoare
selectiv de COX2, la care s-a pus în evidenţă existenţa unui risc
tromboembolic relativ (infarct miocardic).
- În septembrie 2004, Merck a retras voluntar produsul rofecoxib.
Prelungirea gestaţiei şi duratei travaliului
• prostaglandinele joacă un rol major în iniţierea şi evoluţia
contracţiilor uterine şi a expulziei (se utilizează în inducerea
avortului terapeutic)
• AINS şi, în particular indometacinul, au fost utilizate în
iminenţa de naştere prematură. Un efect nedorit însoţeşte
această utilizare, şi anume, închiderea prematură a canalului
arterial, afectând circulaţia fetală in utero, cu precădere la fătul
de peste 32 săptămâni de gestaţie.
• AINS, în special aspirina, administrate în ultima perioadă de
gestaţie, pot creşte riscul de hemoragie în post partum.
• AINS reprezintă o contraindicaţie relativă în timpul sarcinii
• Reacţii alergice
• apar mai frecvent la aspirină la pacienţi adulţi,
care suferă de astm bronşic sau urticarie cronică
(10% - 25%) faţă de pacienţii aparent sănătoşi
(1%).
• Manifestări respiratorii
• la doze terapeutice, aspirina creşte ventilaţia
alveolară
• SINDROMUL REYE

Înainte de 1986 aspirina era larg utilizată la copii, ea fiind

bine tolerată, dar legarea ei de sindromul Reye a
determinat prudenţă în administrarea ei.
Acest sindrom apare, în special, la copiii cu vârstă cuprinsă
între 4-9 ani, după infecţii virale şi după administrarea unor
medicamente, printre care aspirina.
El se manifestă prin steatoză hepatică (ficat gras) şi
encefalopatie (edem cerebral important).
Letalitatea este deosebit de mare (aproximativ 70%).
Aspirina poate fi prescrisă ca analgezic sau antireumatic la
copii în afara unei afecţiuni virale.
Cu toate acestea, utilizarea ei in domeniul pediatric a
scăzut mult.
• Efecte asupra fertilităţii masculine
• AINS pot micşora fertilitatea masculină prin
inhibarea sintezei de prostaglandine, care joacă
un rol important în funcţionalitatea
spermatozoizilor.
• tratamentul cronic cu acid acetilsalicilic sau alte
medicamente de acest tip, trebuie evitat la
bărbăţii cu fertilitatea la limită.
• Salicismul
- Administrarea de aspirină în doze terapeutice mari, folosite în
scop antiinflamator, poate induce apariţia unor fenomene
toxice minore, dar neplăcute, cunoscute sub numele de
salicism.
- constă în ameţeli, cefalee, tinitus (lat. tinnire = a suna),
surditate parţială, tulburări de vedere, greaţă, vărsături,
somnolenţă sau excitaţie cu stare confuză, creşterea
temperaturii, erupţii acneiforme.
- tinitusul caracteristic şi surditatea – fenomene reversibile- au
fost atribuite vasoconstricţiei de la nivelul microcirculaţiei.
• Reacţia de mascare a bolilor infecţioase
• AINS pot masca unele semne ale bolilor
infecţioase, ceea ce ar putea întârzia instituirea
tratamentul antibiotic potrivit.
• împiedicarea inflamaţiei şi a altor fenomene cu
rol de apărare, poate constitui un dezavantaj.
 ACIDUL
ACETILSALICILIC
(ASPIRINA)
• a rămas in ciuda introducerii a numeroase AINS noi, cel
mai consumat medicament la nivel mondial.
• este şi primul şi cel mai vechi antipiretic, analgezic şi
antiinflamator, ea fiind descoperită şi sintetizată pentru
prima oară de către Felix Hoffmann şi Arthur Eichengrün,
în 1897.
• La doi ani de la sintetizare (1899), noul medicament a
fost denumit aspirin, „a”, de la acetil, „spir” de la „spirea
ulmaria”, din care s-a sintetizat acidul spiric (germ.
Spirsäure) şi „in”, sufix uzitat în denumirile chimice.
SPIREA ULMARIA (FILIPENDULA
ULMARIA), CREȚUȘCĂ, PEPENICĂ
• Ea era indicată ca analgezic şi antipiretic.
• În anii 1899-1900, a început să fie utilizată ca antireumatic,
devenind astfel primul antiinflamator.
• John Vane descoperă, în 1971 mecanismul ei de acţiune,
de inhibare a prostaglandinelor
• din 1985 începe să fie utilizată în profilaxia infarctului
miocardic.
• este medicamentul etalon faţă de care se compară şi se
evaluează toate celălalte AINS.
• Anual se fac la nivel mondial peste 3000 de studii,
considerându-se a fi cel mai studiat medicament şi i se
caută noi virtuţi terapeutice, de exemplu,în prezent se
studiază potenţialul ei în tratamentul profilactic al
cancerului.
PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
LA DOZE TERAPEUTICE:

- Proprietăţi analgezice:
Efectul analgezic al acidului acetilsalicilic este de intensitate
joasă până la moderată,
- Proprietăţi antipiretice
- Proprietăţi antiinflamatorii, antireumatismale, acţiuni asupra
proceselor imunologice şi metabolismului ţesutului
conjunctiv: dininuează mult simptomatologia din reumatismul
articular acut şi ameliorează aspectul histologic. Nu influenţează
leziunile cardiace sau viscerale ce pot însoţi RAA..
- Efecte asupra plachetelor sanguine
PRINCIPALELE INDICAŢII
TERAPEUTICE:

Pentru efectul antipiretc: Doza anitpiretică pentru adulţi este

cuprinsă între 325mg şi 650 mg la 4 ore.
Pentru efectul analgezic: aceleași doze
Pentru artrita reumatoidă: are un bun efect antialgic, ceea ce
permite o mai bună mobilitate articulară şi asigură premisele
pentru kinetoterapie în osteoartrite şi artrită reumatoidă. În plus
terapia cu aspirină este asociată cu o îmbunătăţire a apetitului, a
stării generale şi reduce procesele inflamatorii de la nivel articular
şi periarticular. Pacienţii cu artrite severe, progresive sau care nu
răspund la aspirină necesită o terapie cu medicamente de linia a
doua, cu acţiuna specifică în artrita reumatoidă: compuşi de aur,
antimalarice, penicilamina, sulfasalazina, imunosubpresoare
(metotrexat).
• Pentru profilaxia trombozelor arteriale: Dozele uzitate
pentru cardioprotecţie sunt mici, sub 0,3g , chiar sub 100mg/zi
(Low-dose-Aspirin-Therapie).
• Pentru profilaxia cancerului de colon și
mai nou a cancerului de piele (melanom)
EFECTE ADVERSE –
SUNT CELE COMUNE AINS
INTOXICAȚIA ACUTĂ
• Este de o mare gravitate – risc mortal
• Doza toxică: 0,20g/kg (14 g pt. un adult de 70 kg)
• Are o fază de început= ”excitație centrală”:
• Cefalee, vertij, tulburări de vedere, polipnee, greață,
vărsături, febră, congestia pielii, transpirații, hipo TA,
tahicardie, cianoză, agitație, halucinații, delir,convulsii,
hemoragii
• faza acidocetozică: acidoză, comă, hipoglicemie
Tratament:
• Combaterea hiperpirexiei (împachetări reci), rehidratare,
corectarea acidozei (perfuzii cu bicarbonat de Na), corectarea
hipoglicemiei
PARACETAMOLUL
(ACETAMINOFEN)
• Acetaminofenul (paracetamol, N-acetil-p-aminofenol,
tylenol, efferalgan etc.) este metabolitul activ al
fenacetinei. Fenacetina a fost retrasă în anii 80, datorită
nefropatiei indusă de aceasta în cazul consumului cronic
de analgezice care o conţineau.
• Paracetamolul a fost introdus în terapeutică în anul 1893
de către von Mering, dar popularitatea lui a crescut după
1949
• Paracetamolul sau acetaminofenul este încadrat la AINS,
deşi nu are efect antiinflamator, în schimb este un
analgezic şi antipiretic valoros
• AINS sunt considerate, în general analgezice periferice,
ceea ce nu este valabil în cazul paracetamolului, deoarece
acesta are o acţiune centrală analgezică şi antipiretică, în
schimb acţiunea antiinflamatoare este absentă.
• Paracetamolul, alături de alte două AINS (ibuprofenul şi
aspirina) sunt singurele analgezice disponibile în
farmaciile din întreaga lume în regim OTC (fără rețetă)
• El este indicată ca analgezic în afecţiuni neinflamatorii, dar
nu constituie un înlocuitor al aspirinei sau a altui AINS în
bolile inflamatorii cronice, cum ar fi artrita reumatoidă
PARACETAMOLUL
• este bine tolerat la doze uzuale, având efecte adverse
gastrointestinale reduse.
• intoxicaţia acută poate determina leziuni hepatice severe
• nu afectează funcţia plachetară şi coagularea,
• nu are efecte asupra aparatului cardio-vascular şi
respirator
• este un substitut adecvat al aspirinei, pentru efectele
analgezice şi antipretice pentru pacienţii cărora le este
contraindicată.
• pentru copiii cu afecţiuni febrile, virale, acetaminofenul
este agentul analgezic-antipiretic de elecţie, eliminând
riscul apariţiei sindromului Reye.
PARACETAMOL
• Doza orală convenţională la adult este de 325-1000 mg,
doza totală zilnică nedepăşind 4000 mg.
• La copii doza variază în funcţie de vârstă şi greutate fiind
între 40-480 mg, fără a depăşi cinci administrări în 24 ore,
sau 10mg/kg.