Sunteți pe pagina 1din 4

COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCTIE

Activitatea economica in general, cea de productie in special, consta intr-un ansamblu


de operatiuni tehnico-economice de utilizare si transformare a factorilor de productie
in vederea producerii de bunuri. Orice activitate economica se bazeaza pe utilizarea
factorilor de productie sau pe combinarea acestora.

Utilizarea factorilor de productie presupune o anumita combinare a lor, in


raport cu specificul activitatii economice in care sunt implicate si cu particularitatile
procesului de fabricatie a bunului economic respectiv.

Combinarea factorilor de productie reprezinta un proces tehnico-


economic specific de unire a factorilor de productie sub raport cantitativ,
structural si calitativ in vederea producerii unui bun economic si de alegere a
variantei optime de combinare din mai multe posibile, in scopul utilizarii cât mai
rationale a factorilor, adică eficienţa lor sa fie maximă.

Combinarea factorilor de productie este un proces care se caracterizeaza prin:


1. latura tehnica – care vizeaza asocierea factorilor de productie sub
raport tehnic, corespunzator cerintelor si particularitatilor procesului de
fabricatie a unui bun economic determinat;
2. latura economica – are in vedere ca asocierea tehnica a factorilor de
productie sa permita cea mai favorabila combinatie a lor din punct de
vedere economic, reflectata intr-un cost de productie minim si un profit
maxim.

In combinarea factorilor de productie, intreprinzatorul porneste de la


urmatoarele premise:
1. Caracterul limitat al factorilor de productie supusi combinarii, cu
ajutorul carora trebuie sa se realizeze volumul proiectat al productiei;
2. Caracteristicile factorilor de productie si concordanta lor cu
specificul activitatii;
3. Conjunctura pietelor factorilor de productie.

          Aceasta operatie este influentata de urmatorii factori:

          Natura activitatii, reprezentant domeniul in care se realizeaza activitatea.


Fiecare domeniu utilizat in urma diviziunii muncii presupune utilizarea unor factori
de productie specifici, prin urmare e nevoie de o modalitate proprie de combinare a
lor;

          Nevoia de bunuri economice apare pe piata sub forma cererii. Cererea este o
marime dinamica, deoarece in functie de ea producatorii isi orienteaza activitatea.
Daca nevoia de bunuri e in crestere, se maximizeaza productia la nivelul aceluasi
consum de resurse – principiul maximului economic. Daca nevoia de bunuri e in
scadere, strategia producatorului va consta in obtinerea aceleiasi productii, prin
consum mic de resurse – principiul minimului economic;

1
          Abilitatea intreprinzatorului, constand in capacitatea acestuia de a se adapta
rapid si eficient la conditiile pietei, ca urmare a priceperii, pregatirii, iscusintei si
dibaciei intreprinzatorului, depasind momentele dificile pe care le impune concurenta;

          Conditiile tehnice ale productiei, concretizate in gradul de incorporare al


progresului tehnic.

          Orice producator urmareste utilizarea utilizarea unor factori de productie


calitativ superiori care sa permita cresterea productivitatii si implicit scaderea
costurilor. Aceleasi bunuri si servicii pot rezulta insa din modalitati diferite de
combinare a factorilor de productie. Astfel, agentii economici cauta sa gaseasca cele
mai eficiente modalitati de a le combina.

          In cadrul acestui proces, un rol important il are si substituirea factorilor de


productie. Aceasta inseamna inlocuirea totala sau partiala a unuia sau mai multor
factori de productie cu unul sau mai multi din cei deja folositi sau noi, in conditiile
obtinerii acelorasi rezultate sau chiar a unora mai bune. Substituirea factorilor de
productie se bazeaza pe compatibilitatea caracteristicilor de utilitate si de
adaptabilitate a partilor care se combina.

          In acest sens calculele de eficienta se refera la productivitatea marginala si la


rata marginala de substitutie.

          Productivitatea marginala a unui factor de productie exprima sporul de


productie obtinut prin cresterea cu o unitate a factorului respectiv, ceilalti ramanand
nemodificati.

          Wmg= ΔQ/ΔX

          Wmg – Productivitatea marginala

          ΔQ – Sporul productiei (Q1-Q0)

          ΔX – Sporul factorului de productie (X1-X0)

          Rata marginala de substitutie reprezinta cantitatea dintr-un factor de


productie necesara pentru a compensa reducerea cu o unitate a unui alt factor, astfel
incat productia sa ramana aceeasi.

          RmgS= -ΔX/ΔY sau RmgS= WmgY/WmgX

          RmgS – Rata marginala de substitutie

          ΔX – Factorul care substituie

          ΔY – Factorul substituit

          Pentru a retine mai usor formula, sau pentru a nu face confuzii intre rolul
factorilor (substituitorul si substituitul), rescrieti formula astfel:

2
          RmgS= -Δe/Δt

          Unde Δe reprezinta factorul care substituie, si Δt factorul substituit.

Combinarea este posibila datorita proprietatilor factorilor de productie si a


manifestarii simultane a lor.

Divizibilitatea reflecta posibilitatea factorului de productie de a se imparti in


unitati simple, in subunitati omogene fara a fi afectata calitatea factorului de
productie. Pentru unii factori de productie este imposibila sau foarte dificila
divizibilitatea (o fabrica, o centrala electrica).

Adaptabilitatea reprezinta capacitatea de asociere a unei unitati dintr-un


factor de productie cu mai multe unitati din alt factor de productie.

Complementaritatea reprezinta procesul prin care se stabilesc raporturile


cantitative ale factorilor de productie ce participa la producerea unui anumit bun
economic. La o productie data, o anumita cantitate dintr-un factor de productie se
asociaza doar cu o anumita cantitate determinate din ceilalti factori de productie.
Complementaritatea se afla sub incidenta permanenta a progresului ethnic, care
determina modoficari profunde in calitatea factorilor de productie,deci si in procesul
combinarii lor.

Substituibilitatea este definite ca posibilitatea de a inlocui o cantitate dintr-


un factor de productie printr-o cantitate determinate dintr-un alt factor in conditiile
mentinerii aceluiasi nivel al productiei.

Substituirea este abordata cu deosebire privind raportul munca-capital.


Pentru realizarea unui nivel de productie (Q) este necesara combinarea unei
cantitati date din factorul de munca (L) cu o cantitate determinata de capital (K).
Volumul productiei este functie de munca si capital:
Q = f (L,K)
Aceasta functie exprima relatia dintre productia de bunuri si cantitatile din cei
doi factori:

Pornind de la aceste elemente, este evidentiata rata marginala de substituire


intre doi factori (K, L), reprezentand cantitatea necesara dintr-un anumit factor pentru
a compensa reducerea cu o unitate a consumului dintr-un alt factor, astfel incat
productia sa se mentina la acelasi nivel si se exprima prin relatia:

Rms L/K = - ∆K/∆L

Rms L/K – rata marginala de substitutie a factorului munca/capital


∆K – Scaderea factorului capital
∆L – sporul factorului munca

Semnul negativ se explica prin faptul ca in timp ce un factor creste, celalalt


scade.

3
Elasticitatea substitutiei este pozitiva pentru toate combinatiile normale ale
factorilor de productie si variaza de la zero la infinit, in functie de usurinta cu care
unul din factori il poate inlocui pe altul, la o productie data.

S-ar putea să vă placă și