Mă sperie când îmi dau seama că intru într-o perioadă a vieţii descrisă ca târzie.

Ţelurile,
preocupările şi ambiţiile mi se modifică într-un mod previzibil. Erik Erikson, în studiul
despre ciclul vieţii, descrie această parte a vieţii ca etapă generativă, o perioadă
postnarcisistă când atenţia se abate de la expansiunea sinelui către grija şi interesul pentru
generaţiile care urmează. pp. 7-8

Este extrem de dificil să ştii cu exactitate ce simte celălalt; de cele mai multe ori nu
facem altceva decât să ne proiectăm propriile sentimente asupra celuilalt. p. 35

Johari window - fereastra Johari, o veritabilă paradigmă de personalitate, utilizată în

instruirea liderilor de grup şi a membrilor grupului când aceştia învaţă despre
autodezvăluire şi feedback, poate fi folosită cu succes şi în terapia individuală. Numele
obişnuit este de fapt o combinaţie (Joe + Harry) a prenumelor celor doi care au descris-o
pentru prima dată - Joe, Luft şi Harry Ingram. Observaţi cele patru câmpuri: public, orb,
secret, inconştient.

Cunoscut sieşi Necunoscut sieşi

Cunoscut celorlalţi 1. public 2. orb
3. secret 4. inconştient
Necunoscut celorlalţi

Caseta 1 (cunoscut sieşi şi cunoscut celorlalţi) este aspectul public al personalităţii -

lucruri pe care eu şi ceilalţi le ştim despre mine.
Caseta 2 (necunoscut de mine, dar cunoscut celorlalţi) este aspectul orb - lucruri despre
mine pe care ceilalţi le văd, dar de care eu nu sunt conştient.
Caseta 3 (cunoscut de mine, dar necunoscut celorlalţi) este aspectul secret - lucruri pe
care le ştiu despre mine, dar nu sunt cunoscute celorlalţi.
Caseta 4 (necunoscut de mine şi necunoscut celorlalţi) - este aspectul inconştient - lucruri
pe care nici eu, nici ceilalţi nu le ştim despre mine. p. 115

Heidegger vorbea despre două forme de existenţă: existenţa obişnuită, de fiecare zi şi

existenţa ontologică. În existenţa obişnuită ne consumăm din cauza şi avem atenţia
îndreptată către mediul material - suntem uimiţi de cum sunt lucrurile în lume. În
existenţa ontologică ne minunăm că lucrurile există în lume. Când trăim în forma de
existenţă ontologică - tărâmul de dincolo de grijile cotidiene - suntem pregătiţi pentru
schimbarea personală. p. 128

De ce sunt deciziile dificile? Într-un roman al lui John Gardner, Grendl, personajul
principal, răvăşit de misterele vieţii, merge la un preot înţelept care pronunţă două
sintagme simple, cinci cuvinte terifiante: «Totul piere; alternativele se exclud.»
«Alternativele se exclud» - acest concept stă la baza multor dificultăţi de ordin
decizional. Pentru fiecare «da» trebuie să existe şi un «nu». Deciziile sunt dificile pentru
că obligă la renunţare. De-a lungul vremii fenomenul acesta i-a preocupat pe cei mai mari
gânditori. Aristotel şi-a imaginat un câine flămând incapabil să aleagă între două porţii de
mâncare la fel de îmbietoare, iar scolasticii medievali au scris despre măgarul lui
Buridan, care a murit de foame între doi snopi de fân ce miroseau la fel de frumos.
În capitolul 42 am descris moartea ca experienţă limită, capabilă de a transporta individul
din starea de spirit obişnuită într-o stare ontologică (stare a fiinţei în care suntem
conştienţi de fiinţă) în care schimbarea este mai posibilă. Decizia este o altă experienţă
limită. Ne confruntă nu doar cu măsura în care ne creăm pe noi înşine, ci şi cu limitele
posibilităţilor pe care le avem. Luarea unei decizii ne îndepărtează de alte posibilităţi. Cu
cât ne înfruntăm mai mult limitele, cu atât mai mult trebuie să renunţăm la mitul unicităţii
propriei persoane, la potenţialul nelimitat, la faptul că suntem nepieritori şi la imunitatea
în faţa legilor destinului biologic. Din aceste motive Heidegger se refera la moarte ca la
imposibilitatea altei posibilităţi. Calea spre decizie poate fi dificilă pentru că duce la
tărâmul finititudinii şi la cel al arbitrariului, domenii impregnate de anxietate. Totul piere;
alternativele se exclud. pp. 146-147

Mi-am electrizat întotdeauna pacienţii prinşi într-o dilemă decizională cu un citat din
Căderea lui Camus, care întotdeauna m-a emoţionat profund: «Crede-mă, omul renunţă
cel mai greu la ceea ce de fapt nici nu îşi doreşte.» p. 153 n.n. - pentru anumiţi oameni cel
puţin, nu-i lucru mai greu decât acela de a nu lua ceea ce nu doresc.

labilitate afectivă sau scurte episoade disociative p. 155

Abraham Lincoln spunea că dacă ar avea opt ore pentru a tăia un copac, ar petrece cel
mai mult din acest timp ascuţindu-şi toporul. Nu deveni tăietorul de lemne prea grăbit să-
şi ascută toporul. p. 160

Tehnica scaunului gol al lui Fritz Perls, este de asemenea utilă uneori. Pacienţilor cu o
voce interioară puternic autodepreciativă le cer să pună partea care îi judecă, partea
autocritică din ei într-un scaun gol şi să-i vorbească, apoi să schimbe locul şi să fie
judecătorul, exprimând comentarii critice faţă de Eu-l manifest. p. 173

interpretările au eficienţă maximă atunci când afectul pacientului s-a diminuat suficient
de mult pentru a-i permite să aibă o imagine mai obiectivă a propriului comportament. p.
177

un pacient se referea la «starea lui de Capelă Sixtină» - despre îndrăgostire p. 194

Încearcă să înţelegi rolul crucial pe care îl joacă obsesia în viaţa anterioară a individului.
Cred că obsesia dragostei serveşte adesea pentru a-i distrage individului atenţia de la
gânduri mai dureroase. p. 196

Să te iei de Freud a devenit o modă. Niciun cititor contemporan nu scapă de criticile

recente muşcătoare, care consideră că teoria psihanalitică este la fel de depăşită ca şi
cultura apăusă din care a apărut. Psihanaliza este catalogată drept pseudoştiinţă bazată pe
un model ştiinţific depăşit şi eclipsată de progresele recente din neurobiologia visului şi
despre genetica schizofreniei şi a tulburărillor afective. În plu, criticii susţin că este o
fantezie preponderent masculină a dezvoltării umane dominate de bărbaţi, ce abundă în
sexism şi este construită pornind de la studii de caz distorsionate şi de la observaţii lipsite
de acurateţe, uneori imaginare. p. 206

Allen Wheelis - Lucrurile sunt aşa cum sunt, Schema lucrurilor, omul fără iluzii.

Anxietatea ce ne chinuie inzvorăşte nu doar din substratul nostru biologic sau genetic
(modelul psihofarmacologic), nu doar din lupta cu instinctele reprimate (poziţie
freudiană), nu doar din faptul că există adulţi importanţi întipăriţi în noi care pot fi
nepăsători, lipsiţi de afecţiune, nevrotici (poziţia relaţiei cu obiectul), nu doar din
gândirea dezordonată (poziţia cognitiv-comportamentală), nu doar din fragmentele de
amintiri traumatice uitate (modelul traumei de dezvoltare), nici din crizele curente ale
vieţii ce ţin de carieră şi relaţia cu celelalte persoane importante, ci şi - ci şi - din
confruntarea cu propria existenţă. p. 256