Sunteți pe pagina 1din 2

Zamfir Andreea-Ioana

Vleju Marina-Gabriela

Resurse Umane, grupa 3

Tehnologies of the self- Anthony Elliott

Ceea ce spune autorul la inceputul acestui capitol este ca noi traim intr-o lume in care
oamenii se lupta cu schibarile de moravuri sexuale, lupta impotriva instabilitatii relatiilor,
experimenteaza diferite definitii ale sinelui si cauta intelesuri in negocierea de cereri
interpersonale din viata de zi cu zi.

Preocuparea sinelui si a identitatii sunt adesea explorate la nivel de terapie in special


psihoterapie si psihoanaliza. In context terapeutic, indivizii se lupta cu dorinte si temeri
complexe in cadrul schimbarii peisajului emotional; prin construirea naratiunilor despre sine
cu care ei se simt relativ confortabil, terapia duce, in mod ideal, la o mai buna deschidere
emotionala in alegerea identitatii. Multi critici ai psihoamalizei argumenteaza impotriva
orientarii sale individualiste, tendinta sa de a duce oamenii la credinta ca problemele lor
colective sunt cauzate de patologii personale. Din aceasta perspectiva, se poate spune ca
terapia promoveaza narcisismul, cautarea in zadar a fericirii individuale sa scop in sine.

Terapia poate fi vazuta mai mult in termenii unui proces decat al unui rezultat sau al unui
leac; metodele si vocabularul acesteia furnizeaza limite de la care pacientii sunt capabili sa
produca definitii ale sinelui, de obicei prin examinarea amintirilor sexuale, fanteziilor si
comportamentului.

Foucault spune ca sunt descrise ca „tehnologii ale sinelui” nenumaratele modalitati prin
care indivizii se angajeaza cu interdictiile si restrictiile asociate sexualitatii, prin definirea lor
si prin relatia cu altii.

Foucault vede rationalizarea culturii ca o crestere evidenta in organizatiile moderne


precum aziluri mentale, scoli, spitale si serviciile militare secrete. Acesta spune ca in cultura
contemporana, puterea este impusa oamenilor prin supravegherea birocratica a populatiei;
colectarea de rutina a informatiilor si monitorizarea continua a vietii de zi cu zi. Societatea
pentru Foucault poate fi inteleasa ca o lupta de discursuri in care relatiile de putere sunt
formate, cu specifice forme de disciplina si rezistenta, definind natura a ceea ce inseamna sa
te simti viu. Cei care se afla in pozitie de putere, pentru a-si continua interesele materiale si
simbolice, incearca sa obtina control asupra politicii discursului- de a defini ceea ce este
acceptabil si inacceptabil in cadrul unor forme specifice de viata in cadrul societatii in
general. Foucault avertizeaza ca puterea nu este niciodata fixa. Puterea este mai degraba
conceputa ca o relatie, o forta misterioasa intre indivizi, grupuri si institutii.

In primul volum din „Istoria sexualitatii”, Foucault a stabilit sa dezbata ceea ce el numeste
„o ipoteza represiva”. Potrivit acestei ipoteze, expresia sanatoasa a sexualitatii a fost
cenzurata, inabusita si interzisa. Oricum, acesta pune problema acestei ipoteze, de fapt
incearca sa submineze intelepciunea conventionala ca sexul este reprimat. Pentru Foucault,
sexualitatea este rezultatul unui proces de monitorizare neincetata, discutii, clasificari,
inregistrari.

Punandu-se intrebarea despre conceptia conventionala ca puterea constrange dorinta


sexuala, Foucault avanseaza la ideea ca puterea serveste nu numai sa regleze „tabuurile
sexuale”, dar si pentru a produce sexualitatea si placerile acesteia.

Pentru a demonstra aceasta idee, Foucault a examinat atitudinile victoriene asupra


sexualitatii la sfarsitul secolului al XIX-lea. Acesta spune ca victorianismul este asociat cu
aparitia prudentei, tacerea sexualitatii si rationalizarea sexului in sfera domestica, casa,
familia. Foucault nu este de acord. El sustine ca, dupa apariția erei victoriene, se vede că
dezvoltarea sexualității este ceva secret, ceva interzis sau tabu ", care necesită apoi
administrarea si reglementarea.