SARMISEGETUZA

CALENDARUL PRECESIONAL AL DACILOR

De ing. MARIUS VIOREL POPESCU

Motto: Întreaga cunoaștere e provizorie,

până se dovedește contrariul – Galileo Galilei

CONTRIBUȚII

De când a apărut pe Pământ, omenirea a făcut eforturi continue, pentru

a descifra secretele naturii înconjurătoare, în scopul folosirii acestora spre
binele ei. Multe dintre ele i-au fost dezvăluite la începuturi, de unii zei
binevoitori, altele le-a descoperit și le descoperă singură, în lupta ei
permanentă de a transcede de la condiția umană inferioară, de hibrid zeu-
animal, la cea superioară, a creatorilor ei, aceea de zeu.

Astăzi, cuvintele puse în gura căpitanului Ahab de către scriitorul

Herman Melville , în al său roman Moby Dyck , devin din ce în ce mai
chinuitoare : Pentru că nu am putut să îmi depășesc condiția umană, am strâns
în mine atâta ură, câtă a strâns omenirea de la Adam și până azi.

Ca un blestem, pe măsură ce aflăm un răspuns la o problemă, acesta

duce inevitabil la apariția unei noi serii de întrebări, așa că atunci când marii
gânditori ai lumii ajung la bătrânețe și sunt întrebați dacă cercetările lor de o
viață i-au făcut să știe mai multe, răspunsul este cel al lui Socrate : Singurul
lucru pe care îl știu sigur este că nu știu nimic.

De fiecare dată când ne apropiem de rezolvarea unei necunoscute din

domeniul științelor,o mână nevăzută ne servește pe tavă o minciună bine
documentată științific, care blochează cunoașterea pentru zeci sau chiar sute
de ani, îndreptând-o spre piste false, care se termină în fundături, irosindu-se
mințile sclipitoare a generații de cercetători. În același timp, este ștearsă
istoria reală a omenirii, punându-se în loc o istorie falsă. Cineva ne modifică
trecutul, pentru a ne controla viitorul.

Printre misterele Universului, în a căror dezlegare oamenii nu au reușit

să facă nici cel mai mic pas, este TIMPUL. Azi, ca și la începuturi, nu știm nimic

1
despre acest fenomen: nu știm ce este, ce îl produce, de ce are sens unic, de ce
fiecare acțiune se petrece cu viteză diferită de celelalte, nu putem să-l
încetinim, să-l oprim sau să-i schimbăm sensul, nu ne putem deplasa pe
coordonata temporală spre trecut sau spre viitor...În neputința lor, unii au
ajuns să susțină că timpul nu există. Observând că toate evenimentele se
derulează în timp, oamenii l-au cuantificat și l-au integrat în sisteme
cronologice bazate pe fenomene astronomice ciclice. Pentru măsurători
macro- folosesc anul cu cele 12 luni, ca durată a perioadei unei rotații a Terrei
în jurul Soarelui, și ziua ca durată a perioadei unei rotații în jurul axei.Cele două
diviziuni au fost ordonate în sistemul numit CALENDAR.

Pentru măsurători micro-, ziua a fost împărțită în 24 de ore, ora fiind

divizată în submultipli minut, secundă etc. Ora și subdiviziunile ei au fost
ordonate în sistemu CRONOMETRU. Azi,cele două sisteme sunt adoptate de
întreaga omenire.

Dar în paralel, inițiații folosesc în studiile lor un alt tip de calendar, în care
anul, spre deosebire de cel rotațional de 365 de zile, 5 ore, 48 minute, 46
secunde 045, este ceva mai lung: durează 25.920 ani rotaționali.

Acesta este ANUL PRECESIONAL, care are ca bază aparenta rotație a

sferei cerești în jurul Pământului.

Conform versiunii oficiale, prezentate în Encyclopedia Britannica,

astronomul și matematicianul grec Hypparchus din Nicea, mort în anul 127
î.e.n., ar fi decoperit precesia. El a observat pozițiile stelelor, pe care le-a
comparat cu observațiile lui Timocharis din Alexandria, obținute cu 150 de ani
mai înainte, și cu unele observații mai vechi, făcute de babilonieni.

Astfel, a descoperit că longitudinile stelelor de pe sfera cerească erau

diferite de la an la an, și a formulat termenul de precesiune a stelelor pe cer,
calculând că viteza de deplasare a acestora este de 45 – 46 secunde unghiulare
pe an, foarte aproape de cele 50 de secunde acceptate azi.

Voi face câteva observații punctuale asupra afirmațiilor din Enciclopedie:

1. Acel Hypparchus din Nicea , la fel ca și Timocharis din Alexandria, nu erau

greci. Toți marii matematicieni, astronomi, fizicieni, arhitecți etc., incluși
eronat în așa-zisa civilizație grecească, erau geți ionieni și dorieni, veniți
2
 din afara Greciei, de la poalele Munților Carpați, din Dacia (Da= munte,
Ki= Pământ, adică Țara Muntoasă sau Muntenia), din zona Baia de Aramă
și Baia de Fier, aducând cu ei elementele impresionantei civilizații daco-
getice.

Până la apariția acestora în sudul Peninsulei Balcanice, în sec. XII î.e.n. ,

grecii ahei nu au avut cultură, ocupația lor de bază fiind jaful, așa cum reiese
din cele două epopei naționale ale lor, „Argonautica”, și „Iliada”. Acestea nu au
fost decât două expediții piraterești împotriva orașelor geților moldoveni,
Dynogeția, aflat la vărsare Siretului în Dunăre, și a Troiei (EL.ION=Muntele lui
EL), oraș întemeiat de marele zeu al geților, Apollon (Munteanu), și de
Poseidon, unchiul acestuia, zeul mărilor și oceanelor, și populat cu geți
moldoveni, neamul din care era Leto (Latona ), mama lui Apollon.

În 1870, marele arheolog amator, germanul Schlieman, a dezgropat

Troia, descoperind ce mai rămăsese ascuns de ochii jefuitorilor ahei în timpul
asediului dintre anii 1193 – 1183 î.e.n., demonstrând că miturile, considerate
de istoriografia oficială „povești”, sunt istorie reală.

Schlieman a predat rămășițele așa-zisului tezaur al lui Priam- regele

Troiei-, Greciei, în loc să-l predea României, de unde proveneau troienii. Astfel,
după 3.000 de ani, jefuirea completă a orașului get a fost definitivă.

Finalul celor două expediții a fost tragic pentru participanți: conducătorul

argonauților, Iason, a înnebunit, după ce soția sa, Medeea, pe care o răpise de
la tatăl ei, Aiete, regele Dinogeției, i-a gătit copilașii și i-a servit la masă.
Agamememnon, conducătorul expediției contra Troiei, a murit ca un câine,
înecat în baie de soția sa și de amantul acesteia, copiii săi fiind executați și
lăsați pe câmp să fie devorați de vulturi după ce și-au ucis mama, iar fiica sa a
fost zidită de vie într-o peșteră.

Dintre membrii expediției tâlhărești puțini au scăpat cu viață, majoritatea

căzând victime mâniei marelui zeu Apollon, cel care i-a condus pe
supraviețuitorii Troiei în Italia, unde au dus cu ei limba latină și au fondat
Roma.

Nu mai spun că ambele expediții s-au întors acasă cu mâna goală: cei
care atacaseră Troia nu au găsit-o acolo pe Elena, care fusese oprită de faraonul

3
Egiptului, iar așa-zisa „lână de aur” nu exista, nefiind decât pieile de oaie, pe
care geții separau aurul din nisipul aurifer, punându-le la uscat pe garduri.

Pe la anul 338 î.e.n., micile orașe grecești, exasperate de atacurile și

jafurile la care erau supuse permanent de atenieni, spartani și tebani, au cerut
ajutorul regelui Macedoniei, Filip al II-lea. Acesta- și după moartea sa , fiul său-
au intrat cu armata în Grecia și i-au liniștit rapid pe tâlhari. La Cheronea, Filip al
II-lea zdrobește armata Greciei unite, luptă în care fiul său, Alexandru,
comandant al cavaleriei macedonene, are un rol hotărâtor. Această înfrângere
aruncă o umbră de îndoială asupra amploarei bătăliei de la Marathon din 490
î.e.n., în care grecii au învins o uriașă armată persană. Dar se pare că acolo nu a
fost decât o ciocnire minoră cu un mic corp expediționar, venit în recunoaștere,
și nu ciocnirea homerică pomenită de ei, în care au pierit doar 192 soldați greci.

De altfel, la declanșare de către macedoneni a campaniei împotriva

Imperiului Persan, grecii, ca vasali, abia-abia au strâns zece mii de soldați, pe
care i-au pus la dispoziția Lui Alexandru.

Precizez că Macedonia avea o flotă foarte puternică la Mediterana, care

a însoțit armata până în India, iar așa-zisa Mare Egee de azi, la origine se numea
Marea Tracică.

Alexandru Macedon a înglobat Grecia în regatul Macedoniei, unde a

rămas timp de 162 de ani, din 330 î.e.n. și până la 168 î.e.n., când, în bătălia de
la Pidna, grecii i-au trădat pe macedoneni, luptând de partea romanilor. Sub
influența tracilor macedoneni, mult mai civilizați, și-au pierdut limba originară,
aceasta fiind înlocuită de koina, un amestec de aheană și macedoneană. Ca fapt
divers, alfabetul fonetic nu a fost inventat de ei, ci le-a fost adus de fenicianul
Cadmos, iar în arhitectură, cele trei stiluri – ionic, doric și corintic – arată clar
cine au fost creatorii lor, așa cum în occidentul Europei acel stil zis gotic era, de
fapt, stilul getic.

Dar să ne întoarcem la ionieni și la dorieni.

Sub presiunea autohtonilor ahei, aceștia au migrat în insulele Mării

Tracice și pe litoralul Anatoliei și al Mediteranei, unde au înființat orașe-stat
înfloritoare, extrem de avansate, realizând câteva din cele 7 minuni ale lumii
antice: Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rhodos, Templul Artemidei din

4
Efes, Farul din Alexandria și unde, împreună cu frații lor, tracii macedoneni, au
creat, după moartea lui Alexandru, cele 4 regate conduse de dinastii
macedonene, înființate de generalii marelui rege, edificând aacea epocă de
mari realizări cultural-științifice, numită impropriu epoca elenistică (323-30
î.e.n.), numele corect fiind geto-macedoneană sau tracică.

Pretențiile grecilor de azi, cum că macedonenii ar fi fost greci, sunt cel

puțin hilare: pentru că nu-i considerau greci, nu i-au primit la nicio Olimpiadă,
iar după Primul Război Mondial, guvernul de la Atena plătea pe locuitorii din
teritoriul sfârtecat din trupul Macedoniei, ca să emigreze în România, făcând
ceea ce se cheamă epurare etnică și consființind ce știa toată lumea – că
macedonenii, dacii și geții sunt frați, făcând parte din grupa popoarelor tracice,
cei care azi se numesc ROMÂNI (RO, RE, RA= SOARE, MÂN= omul), adică
OAMENII SOARELUI. Așa au ajuns în România cei care își spun „makedoni”. Nu
mai vorbesc de genocidul săvârșit de greci între anii 1905-1910 pentru
eliminarea aromânilor, cu larga susținere a patriarhului grec de la Istambul.

Dacă facem o analiză mai atentă, vom observa că majoritatea oamenilor

de știință și cultură, care au fost incluși în așa-zisa civilizație grecească, au trăit
și au creat în afara Greciei continentale.

2. Având în vedere că precesia stelelor într-un an este extrem de mică,

mai mică de un minut unghiular, pentru o deplasare de un grad fiind necesari
72 de ani rotaționali, iar pentru migrarea unei constelații dintr-o casă zodiacală
de 30* în alta fiind necesari 2.160 de ani rotaționali, observarea acestor
schimbări este dificilă și azi cu instrumentele pe care le avem, dar în urmă cu
2.000 de ani, când observațiile astronomice se făceau cu ochiul liber . Mai
trebuie luată în calcul și instabilitatea comunităților umane, care nu permitea
efectuarea de observații continue pe perioade lungi.

3. În concluzie, Hypparchus nu putea să vadă precesia. El s-a inspirat din

redutabila moștenire științifică a sumerienilor, mai veche cu 4.000 de ani decât
epoca sa, preluată de la aceștia de invadatorii akadieni, și de la ei de
babilonieni, precum și din bagajul științific al neamului din care se trăgea, acela
al geților ionieni.

Sumerienii, la fal ca daco-geții, cunoșteau precesia, pe care o urmăreau

sub forma precesiei răsăritului Soarelui la echinocțiul de primăvară( 21 martie).
5
Aici se impune o precizare: sintagma „precesia răsăritului Soarelui” este
incorectă. Nu punctul din care răsare Soarele în fiecare an la echinocțiul
precesează, ci stelele, care compun constelațiile, defilează prin fața acestui
punct. Mișcarea constelațiilor este aparentă, în realitate, ceea ce precesează
este axa de rotație a Terrei, bolta cerească fiind fixă. De aceea, observatoarele
precesionale ale anticilor (piramide zigurate, cadrane sau alcătuiri de tip
colimator) erau fixe.

Tot sumerienii au stabilit cele trei brâuri de constelații de pe sfera

cerească, numindu-le Căi ale zeilor lor, având în centru Calea lui An (zeul lor
suprem), aflată pe ecliptica( planul de rotație al planetelor Sistemului Solar în
jurul Soarelui), și nu pe ecuatorul ceresc (proiecție a Ecuatorului terestru pe
sfera cerească), Calea lui EN.LIL la Nord și Calea lui EN.KI la Sud. Calea lui AN se
mai numește și Cercul Zodiacal, fiind formată din 12 constelații, fiecare
ocupând un sector de 30° din cele 360° ale cercului, în ordine: Vărsător,
Capricorn, Săgetător, Scorpion, Balanța, Fecioara, Leu, Rac, Gemenii, Taur,
Berbec, Pești.

Menționez că dispunerea stelelor în constelații, așa cum le vedem de pe

Pământ, în realitate nu există, întrucât nu sunt conținute în același plan,
distanțele de la observatorul terestru până la fiecare dintre ele nefiind egale.

Numele constelațiilor zodiacale a fost dat tot de sumerieni, neavând nicio

legătură cu forma acestora, ci cu evenimente din viața zeilor lor sau cu anumite
trăsături de caracter ale acestora. Iată câteva exemple:

- VĂRSĂTOR: Constelația lui EN.KI ( Domnul Pământului). Acest zeu, fiu al

lui AN, a fost comandantul primei expediții a zeilor care, în urmă cu
445.ooo de ani, a coborât din cer pe Pământ, atunci când axa precesa
prin acea constelație. Acesta este și motivul pentru care Anul
Precesional începe cu constelația sa, atunci fiind localizat și ÎNCEPUTUL
TIMPURILOR pe Terra. Semnul acestei constelații este reprezentat de
undele unei ape, pe toate sigiliile cilindrice descoperite de arheologi în
Mesopotamia zeul apărând înconjurat de recipiente pline. Alt nume al
său era E.A. (Casă pe Apă).

6
- EN.KI, inginerul expediției, și sora sa, SUD, medicul expediției, au creat
omul, pe ADAPA. De aici, SUD a primit supranumele de Mama Zeilor și
a oamenilor sau Mami. Tot ea a fost numită, pentru o perioadă,
guvernator al TIL.MUN-ului (Ținutul Rachetelor), adică al spațioportului
zeilor, aflat în Munții Bucegi, în zona BABELE (BAB=poartă, EL=zeul
suprem al strămoșilor românilor, sinonim cu EN.KI, deci POARTA LUI EL.
De aici a primit și supranumele de NIN.HAR.SAG (Doamna Grădinii
Capului), acea grădină fiind Dacia, în centrul căreia se află faimosul CAP
sau SFINX, pe unde trece AXIS MUNDI (Axa Lumii), iar România,
supranumele de GRĂDINA MAICII DOMNULUI.

- Supranumele de Mama Zeilor sau Maica Domnului provin de la faptul

că ea i-a născut lui EN.LIL un fiu, pe NINURTA, care urma să succeadă la
tronul pământesc al tatălui său, dar nu a mai apucat, din cauza
opoziției armate a fiului lui EN.KI, BEL.MARDUK. Și tot de la HAR.SAG
(Grădina Capului) vine și denumirea de Ardeal (HAR.DEAL=GRĂDINA
DEALURILOR), acolo unde EN.KI (EL) își stabilise reședința la bătrânețe,
unde era MUNTELE ADUNĂRII ZEILOR DIN MIAZĂNOAPTEA
ÎNDEPĂRTATĂ, sau MUNTELE LALA și laboratorul genetic din Munții
Țibleș (TI.BET.EȘ= Casa Seminței Vieții), în care EN.KI și SUD au creat
rasele albe europene. Denumirea de Erdely nu este decât o
schimonoseală a maghiarilor asiatici a originalului românesc ARDEAL.

- TAUR : în această lună precesională a coborât din cer pe Pământ

fratele lui EN.KI, un anume EN.LIL (Domnul Poruncii), care a sosit mai
târziu, pentru a-l înlocui de la comanda misiunii terestre pe EN.KI.
Acesta a fost un zeu tiranic, încăpățânat, ostil omenirii, pe care voia să
o distrugă.

- LEU : în această lună precesională a fost născut unul dintre fiii lui
EN.KI, cel numit BEL.MARDUK de babilonieni, BA.AL de canaaniți,
GE.BEL.EIZIS de traci, KU.KUL.KAN și QUETZAL.COATL de mayași,
VIRACOCHA de incași, KAN de hawaieni, BELI, BEL, BELENUS de gali,
MER.ODAC de evrei.

7
 Acesta, în urma unor lupte crâncene duse în mileniul XII î.e.n. cu fiii lui
EN.LIL și cu guvernul metropolitan de pe a șasea planetă de la Soare, NIBIRU, a
devenit Domn al Cerului și al Pământului. Sfinxul de la EL.GIZA, din Egipt
(PĂMÂNTUL LUI EL DIN MIAZĂNOAPTE) , reprezintă chipul acestuia și luna
precesională a Leului.

Sfărâmarea nasului Sfinxului cu tunurile de către invadatorii arabi se

datorează faptului că era drept și nu strâmb ca al lor, caracteristic raselor
semite.

Tot BEL.MARDUK a fost și constructorul uluitorului complex megalitic,

format din cele trei Mari Piramide, tunurile stelare cu care a pulverizat
planetele extratereștrilor, a 6-a și a 12-a de la Soare, care, conform Legii Titius-
Bode, gravitau pe acele orbite, din ele rămânând doar sfărâmăturile care
compun centurile de asteroizi Van Hallen și Kuipert, a bombardat baza
astronavelor de luptă nibiriene de pe Lună, condusă de SIN,un alt fiu al lui
EN.LIL, cu proiectile de tip BEN-BEN, și „a tras pielea de pe fața planetei Venus”,
unde se afla o altă bază extraterestră.

Nu vi se pare ciudat că suprafața Lunii e ciuruită de cratere numai pe fața

dinspre Pământ ? Dacă Luna ar fi trecut printr-un nor de asteroizi, după teoria
oficială, dispunerea craterelor ar fi cu totul alta, iar Terra nu ar fi scăpat
nelovită, urmele dăinuind până azi, dar ele nu există !

- GEMENII : atunci au fost născuți gemenii divini, numiți UTU și INANA

de sumerieni, BA.AL și ANAT, de canaaniți, SHAMASH și ISTHAR, de
akadieni, ASAR și AST (OSIRIS și ISIS) de egipteni, HUNAHPU și
X.BAL.AN.QUE, de maiași, APOLLON și ARTEMIDA, de geți, FĂT-
FRUMOS și ILEANA COSÂNZEANA, de români. (Mai multe amănunte
despre aceste subiecte puteți afla lecturând de pe INTERNET articolul
„Religia strămoșilor românilor, daci, geți și traci”,de același autor).

Planeta noastră, Pământul, execută mai multe mișcări: o mișcare de

revoluție în jurul Soarelui, cu durata de un an rotațional, și o mișcare de rotație
în jurul axei, cu durata de o zi, ambele în sens invers acelor de ceasornic
(privind de deasupra Polului Nord). În afara acestora, o mișcare de înclinare și
revenire a axei de rotație față de perpendiculara pe planul eclipticii în ecartul
22⁰06 minute-24⁰30minute-22⁰06 minute, în timp de 41.000 ani rotaționali, și
8
o alta, care face obiectul acestui articol, cea de precesie a axei de rotație, a
cărei proiecție mătură cercul zodiacal, trecând succesiv prin dreptul fiecăreia
dintre cele 12 constelații. Ultima mișcare se face în sensul acelor ceasornicului,
un ciclu durând 25.920 de ani rotaționali.Acesta este ANUL PRECESIONAL : data
de 23 decembrie 2012 e.n. (solstițiul de iarnă) a marcat trecerea din Constelația
Peștilor în cea a Vărsătorului, începutul unui nou AN PRECESIONAL și al unei noi
ERE.

Mișcarea de precesie a axei de rotație este specifică giroscopușlui, Terra

fiind un uriaș titirez lansat la începuturi în mișcare de rotație. Având inițial o
rotație rapidă,are axa perpendiculară pe planul de rotație, dar pe măsură ce
viteza scade, axa se înclină și începe să descrie un cerc ptrecesional din ce în ce
mai mare. În final, când viteza scade sub un anumit prag, titirezul se va opri.
Probabil că inițial Pământul avea o mișcare de rotație mai rapidă decât azi, axa
fiind mai aproape de perpendiculara pe ecliptică, nu ca acum, când este
înclinată cu 23⁰27 min.În aceste condiții, ziua era mai scurtă, anul avea 360 de
zile, iar calotele polare erau cvasipermanente, întinzându-se de la poli spre
Ecuator până la paralelele de 50-55⁰, concentrând o masă imensă de apă,
nivelul oceanului planetar fiind cu 160 de metri mai jos decât azi. Această masă
de apă a fost eliberată în atmosferă sub formă de vapori, prin încălzirea globală
rapidă a planetei, ca urmare a înclinării bruște a axei de rotație, cauzată de
folosirea unor superarme cu energie telurică în războiul interplanetar din
mileniul XII î.e.n., dus de zeii pământeni ,conduși de BA.AL, împotriva zeilor
extratereștri.

Cerul s-a acoperit de nori, lumina a dispărut, iar atmosfera suprasaturată

a eliberat surplusul de apă prin Marele Potop, care a avut loc în luna
precesională a Leului, între anii 10.948- 8.788 î.e.n., constând, conform Bibliei,
din ploaie continuă timp de 40 de zile precesionale, adică 40 x 72 ani= 2.880 ani
rotaționali.

Ca urmare, calotele polare s-au diminuat dramatic, nivelul oceanului

planetar a crescut cu 160 de metri, iar viața pe Terra a fost în pragul extincției.
Totodată, au apărut anotimpurile.

Cercetătorii de azi au descoperit că la începutul mileniului XI î.e.n., clima

s-a schimbat brusc, începând de la Ecuator, modificările propagându-se spre

9
poli, ajungând în Europa la începutul mileniului IX î.e.n. Ei au stabilit la această
dată trecerea de la paleolitic la neolitic.

Anticii l-au acuzat pe BA.AL că, prin folosirea bateriei de tunuri stelare de
la EL.GIZA, formată din cele trei Mari Piramide, ar fi produs Potopul.

În 1863 e.n., cercetătorul Charles Liell a susținut că epoca glaciară a fost

continuă timp de 800.000 de ani, încheindu-se la sfârșitul mileniului X î.e.n.
Sunt perfect de acord cu el, înainte de 9.515 î.e.n. neexistând perioade glaciare
și interglaciare periodice, conform teoriei oficiale.

Prima perioadă interglaciară din istoria Terrei a început în mileniul X î.e.n.

și va dura 20.500 ani rotaționali, până când axa va ajunge la înclinarea maximă
de 24⁰30 min., și apoi se va întoarce la înclinarea minimă de 22⁰06min., în timp
de 20.500 ani, în cadrul trendului de răcire glaciar.

Astăzi, axa a depășit cu 9 minute de arc jumătatea intervalului de

înclinare de 2⁰24 min., aflându-se la 23⁰27 min., producând încălzirea globală
continuă a planetei, ale cărei efecte le vedem. Banchizele polare se vor retrage
spre poli, o cantitate uriașă de apă va ridica nivelul oceanului planetar cu câțiva
metri. Atmosfera va primi cantități din ce în ce mai mari de vapori și nu este
exclus ca, la începutul perioadei de revenire a axei pe sectorul de răcire, în anul
10.987 e.n., sau poate mai devreme, să avem un nou Potop. Încălzirea globală
nu are drept cauză poluarea, ci înclinarea axei care produce expunerea directă
la radiația solară a unor suprafețe din ce în ce mai mari ale planetei.

Poluarea făcută de activitățile umane care emit CO2 este insignifiantă, în

comparație cu imensitatea oceanului atmosferic, mai ales că natura are mai
multe sisteme automate de curățare. Dacă ar fi așa cum susțin unii, ar fi trebuit
ca în ultima sută de ani concentrația de CO2 din aer să fi crescut, dar ea a
rămas neschimbată, fiind la celași nivel ca acum un secol: 0,3 la sută. Adevărata
poluare este cea produsă de substanțele emise de industria chimică, acestea
căzând pe pământ sub formă de ploi acide ca în 2018 e.n., care ard plantele,
îmbolnăvesc oamenii și animalele, acele substanțe care au otrăvit solul, aerul și
apele și ne distrug sistemul imunitar, dar despre asta nu se suflă o vorbă.

Cele prezentate mai sus explică de ce sumerienii luau de bază în

astronomia lor Sistemul Solar cu 12 planete, care se rotesc în jurul Soarelui în

10
planul eclipticii și de ce sistmul lor de numărsare era în baza 12, și nu în 10, ca
al nostru. De ce calendarul are 12 luni și luna, 30 de zile, de ce sistemul lor de
numărare era sexagesimal, de ce au stabilit cercul cu 360 de grade, și poate tot
aici se află și explicația migrației anuale a unor păsări sălbatice, și existența
marilor deșerturi, în general pe paralela de 30 de grade.

Pe măsură ce viteza de rotație a Terrei scade, axa se înclină tot mai mult,
executând un cerc precesional din ce în ce mai amplu. În final, conform Legii a
II- a a termodinamicii (Boltzman), care spune că entropia (gradul de organizare
a unui sistem) tuturor sistemelor tinde spre haosul din care a fost creat,
mișcările tititrezului Pământ vor deveni haotice, planeta fiind propulsată în
Soare sau în negurile Universului.

Legea de mai sus se aplică și ființelor, acestea fiind tot sisteme

termodinamice. Ele nu evoluează, nu progresează, adaptabilitatea la mediu
manifestându-se într-o marjă extrem de îngustă, nefiind transmisibilă la urmași:
ele sunt create, degenerează și dispar. Pierderea blănii de către maimuțele
darwiniste care ar fi evoluat în om numai adaptare nu se poate numi. Ce
deștept își aruncă de pe el haina naturală, care nu-l costă nimic, pentru a
rămâne în pielea goală, fiind obligat toată viața să muncească pentru a-și face
mijloace de protecție împotriva intemperiilor, și să mai și ucidă miliarde de
animale, pentru a le lua blana ?

În esență, viața omului pe această planetă se reduce la o luptă continuă,

pentru a-și asigura mâncarea și căldura, restul fiind iluzii ce ne jalonează
existența inutilă pe drumul sângeros spre tărâmul de nicăieri.

Dacă la facerea lui omul nu ar fi fost dotat de creatori cu darul

cunoașterii (rațiunea), care i-a permis să-și realizeze mijloace tehnice și
organizatorice prin care să suplinească lipsa adaptărilor necesare rezistării pe
această planetă, pe care totul îi este ostil, în secunda doi ar fi dispărut. Pe
Terra, omul este un străin, un parazit periculos, pe care natura face eforturi
disperate pentru a-l elimina.

Sistemul de numărare al sumerienilor era sexagesimal. Prin combinarea

cifrei divine 6 cu numărul mundan 10, obțineau numărul de bază 60.

11
 De la ei a mai rămas duzina cu 12 unități, piciorul cu 12 inchi, panteonul
multor religii cu 12 zei, ziua și, respectiv, noaptea cu 12 ore.

Ca fapt divers, tot de la acest sistem provine și faimosul număr 666,

menționat de Ioan Teologul în Apocalipsă (cap.13, al.18), ca nume sau număr
al Fiarei care va stăpâni Pământul: „Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere,
să socotească numărul fiarei: căci este număr de om. Și numărul ei este șase
sute și șaizeci și șase.”

Numărul 666 nu este altceva decât numărul din sistemul sexagesimal

sumerian, căruia, în sistemul actual zecimal, îi corespunde 2.160, adică durata
în ani rotaționali a unei luni precesionale zodiacale: 6x6x6=216, la care se
adaugă 0, obținând 2.160.

Sumerienii nu utilizau cifra 0, în locul ei lăsând un spațiu gol. Zero a fost

întrodus în matematică de arabi, pe la anul 1.000 e.n., fiind excomunicat de
Vatican, ca număr al diavolului !

Având în vedere că axa precesează cu 50 secunde pe an, elementele care

compun ANUL PRECESIONAL azi sunt:

- 1 AN PRECESIONAL=360⁰=1.296.000 secunde:50 secunde=25.920 ani

rotaționali;
- 1 lună precesională= 360⁰:12=30⁰=108.000msec.:50sec.=2.160 ani
rotaționali;
- 1 zi precesională=30⁰:30= 1⁰=3.600 sec.:50sec.=72 ani rotaționali;
- 1 oră precesională=1⁰=60min.:12 ore duble=5min.=300sec.:50sec.=6
ani rotaționali.

Menționez că sumerienii nu împărțeau ziua în 24 de ore, ci în 12 ore

duble.

Baza calendarului precesional nu este anul rotațional, ci cercul cu cele 360

de grade ale lui. În acest sistem, durata anului rotațional nu contează, acesta
având orice valoare, funcție de viteza de rotație a Terrei în jurul Soarelui.

Durata anului precesional este determinată de viteza de precesie a axei de

rotație pe cercul zodiacal. În acest sistem, timpul este exprimat în diviziuni de
arc de cerc, aspect care îl face imuabil.

12
 ANUL PRECESIONAL, fiind prea mare în comparație cu viața și activitățile
umane, nu este folosit în practică. Se impune întrebarea: De ce ne mai
interesează, dacă nu ne este util ? Răspunsul este că acesta stă la baza
calendarului zeilor pământeni. Având vieți foarte lungi, calendarul în ani
rotaționali nu le era de folos.

Pe vremea când zeii trăiau împreună cu oamenii, nu au considerat necesar

să le spună și despre precesie. Dar la un moment dat au trebuit să plece,
promițând că se vor întoarce cândva, în viitor. Întrebați de apropiații lor umani
când va fi acel moment, le-au răspuns: Priviți cerul !, și le-au lăsat calendarul
precesional, pentru a ști când va avea loc marele eveniment al reîntâlnirii.

În Evul Mediu, majoritatea astronomilor europeni acceptaseră sistemul

geocentric al lui Ptolemeu, care considera că Pământul este imobil și plasat în
centrul Universului, bolta cerească și componentele ei învârtindu-se în jurul
său.Această teorie excludea precesia.

Eroarea a fost susținută prin teroare de bisericile catolică și luterană, care

au condamnat lucrarea heliocentristă a polonezului Nicolaus Copernic, „De
revolutionibus Orbium Coelestinum”, publicată de prieteni post-mortem, în
1.543 e.n., pentru a evita arderea pe rug a autorului de către Inchiziția catolică,
l-au umilit și izolat pe Galileo Galilei, care observase mișcările planetelor
Sistemului Solar cu prima lunetă astronomică inventată de el, și l-au asasinat
prin ardere pe rug pe Giordano Bruno, cel care susținea că stelele sunt sori în
jurul cărora gravitează alte lumi.

Dar cu 150 de ani mai târziu, lucrările despre mecanica cerească ale
englezului Isaak Newton au dat dreptate heliocentriștilor, revenindu-se la
concepțiile astronomice corecte ale anticilor.

Astfel, fenomenul de precesie a revenit în actualitate.

Astăzi omenirea deține un material informativ imens, referitor la precesia

axei de rotație a Terrei, grupat pe mai multe capitole :mituri, observatoare,
calendare, elemente de arhitectură. Amintesc templele marilor civilizații antice
din Indochina și Indonezia, Angkor-Wat și Borobudur, în ale căror arhitecturi
sunt înglobate elemente numerice ale ANULUI PRECESIONAL, mitologia
europeană nordică, numerele lui Osiris, observatorul precesional de la Machu-

13
Pichu al incașilor, cel al americanilor anasazi din Canionul Chaco din New
Mexico, și vestigiile altor calendare care s-au mai păstrat. Despre acestea,
astronomia și istoriografia oficială nu suflă o vorbă, considerându-le cel mult
temple sau sanctuare !

Despre un calendar precesional pomenește și Biblia, care, în esență, este o

excelentă carte de știință. Acest calendar-observator poartă numele de
Ceasornicul lui Ahaz.

Ahaz a fost rege al Israelului în jurul anului 700 î.e.n. Mergând la Damasc
pentru a-i mulțumi regelui asirian Tiglat-Falasar că l-a scăpat de pericolul sirian
(Împărații IV-, cap. 16, al.10-11), a văzut instrumentul respectiv în piața orașului
și a trimis la Ierusalim preotului Urie imaginea și planul alcătuirii lui, cu ordin de
a-l construi până la întoarcerea sa.

Preotul s-a conformat, iar la întoarcere Ahaz a mutat jertfelnicul de aramă

din fața templului , punând în loc obiectul făcut după model sirian, obligându-i
pe preoți ca de acum încolo să facă jertfe pe el.

Lui Ahaz i-a urmat la tron fiul său, Iezechia. Îmbolnăvindu-se de moarte,
profetul Isaia i-a transmis că Domnul i-a ascultat rugile: l-a vindecat și i-a
prelungit viața, întorcând umbra de pe cadranul lui Ahaz cu 10 trepte. În
„Isaia”, cap. 38, al. 4-8, situația de mai sus este descrisă detaliat: „4. Atunci
cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel: -Du-te și spune lui Iezechia: Așa
vorbește Domnul Dumnezeul tatălui tău David: Am auzit rugăciunea ta și am
văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă 15 ani la zilele vieții tale(...)
8.Voi întoarce înapoi cu 10 trepte umbra treptelor cu care s-a pogorât Soarele
pe cadranul lui Ahaz. Și Soarele s-a dat înapoi cu 10 trepte de pe treptele pe
care se coborâse”.

În concluzie:

- Cadranul lui Ahaz era un instrument solar;

- Piesele acestui instrument lăsau o umbră pe o scală sub formă de
trepte;
- 10 trepte de deplasare a umbrei erau egale cu 15 ani rotaționali,
revenind 1,5 ani pe treaptă;

14
 - Înmulțind 360 de grade ale cercului cu 1,5 ani, rezultă 540 de ani, și
înmulțind 540 cu 4, se obțin numărul de ani ai unei luni precesionale,
adică 2.160, chiar numărul 666 sumerian!

Este clar că acel cadran solar urmărea precesia răsăriturilor, fiind gradat
pentru un sfert de lună precesională, având o formă circulară sau semicirculară.

Despre fenomennul precesiei scrie și Părintele Istoriei, getul ionian

Herodot din Halicarnas, în „Istorii”, cartea a II-a, cap. CXLII: „În toți acești
11.340 de ani (cât au domnit faraonii umani de la MÂN până la SETHOS, în 705
î.e.n., n.a.) nu s-a arătat – spuneau ei – niciun zeu cu chip de om; dar nici mai
înainte și nici după aceea, în timpul celorlalți regi care au domnit peste Egipt
(până la vizita lui Herodot, în 480 î.e.n., n.a.) nu s-a mai ivit așa ceva.

În acest răstimp – spuneau ei – ,,Soarele a răsărit de 4 ori, altfel ca de

obicei: de două ori a răsărit de acolo de unde asfințește acuma, și tot de două
ori a apus acolo unde răsare”.

Pasajul de mai sus este catalogat de traducătoarea „Istoriilor” lui Herodot

(ediția 1961), Felicia Vanț-Ștef, drept o absurditate, datorită faptului că
Herodot n-ar fi înțeles foarte bine explicațiile preoților egipteni.

Autorul le-a înțeles foarte bine, în realitate cea care nu le-a înțeles este
chiar traducătoarea, care face varză cele scrise de Herodot: într-un loc spune că
„Soarele a răsărit de 4 ori”, ca imediat să afirme că „de două ori”.

Explicația preoților este foarte clară. Datorită precesiei axei de rotație a

Terrei, punctul de unde răsare Soarele migrează din constelații în constelații cu
viteza de 50 de secunde unghiulare pe an, astfel că, dacă azi răsare din direcția
unei constelații – să zicem Vărsător-, peste 12.960 de ani, în dreptul punctului
de unde răsare se va afla Constelația Leului.

În concluzie, cu 11.565 de ani înainte de Herodot, Soarele a răsărit și a

apus altfel decât pe vremea lui. Constelațiile din dreptul apusurilor și
răsăriturilor și-au schimbat locul odată, înregistrându-se 4 evenimente
astronomice și nu 4 răsărituri, adică două răsărituri și două apusuri.

15
 Cele spuse de preoții egipteni fac praf teoria oficială, care susține că MÂN,
primul faraon uman care a venit la domnie în Egipt după plecarea faraonilor-
zei, ar fi venit la conducere în anul 3.100 î.e.n.

Adunând 11.340 de ani de la MÂN la Sethos, cu 705 ani de la Sethos la

anul 0, rezultă că începătorul dinastiilor de faraoni umani și-a început domnia
în anul 12.045 î.e.n., devansând chiar și cea mai îndepărtată dată, adică 5.867
î.e.n., furnizată de Champollion, cel care a descifrat scrierea hieroglifică
egipteană.

Criticii ar spune că, dacă împărțim cei 12.015 ani scurși de la MÂN la
ultimul faraon, Cleopatra (30 î.e.n.), la cei 370 faraoni listați oficial, ar reveni o
medie de 33 de ani de domnie per faraon, lucru imposibil.

Având în vedere că faraonii domneau pe viață, este foarte posibil. Și apoi,

cine ne garantează că numărul de faraoni nu a fost mai mare de 370, sau că
primii faraoni nu atingeau vârste matusalemice ca patriarhii biblici? În ultimul
timp, din ce în ce mai mulți savanți contestă numărul de faraoni stabilt azi,
susținând că în realitate au fost mai mulți.

Cronologia egipteană desființează și teoria oficială, care susține că Marile

Piramide ar fi fost ridicate de faraonii din dinastia a IV-a, pe la 2.600 î.e.n.,
pentru a le fi morminte, ceea ce , evident, este o inepție. Pe Tăblița Victoriei, pe
care este figurat MÂN Unificatorul cu coroana roșie a Egiptului Inferior pe cap,
defilând prin districte și decapitând guvernatorii, apare Marea Piramidă. În
dreapta capului său este scris supranumele acestuia, NAR.MER, în egipteana
veche având înțelesul de Fulgerul Piramidei (NAR=fulger, rachetă, iar MER=
piramidă). Deci Marile Piramide existau în mileniul XIII î.e.n., când MÂN și-a
început domnia.

Și apoi, pe cine reprezintă Sfinxul ? Dacă fiecare mare piramidă ar fi fost

ridicată de un alt faraon, fiecare și-ar fi imortalizat chipul în piatră în fața
propriei piramide, azi având trei sfincși.

În prezent, pe Pământ mai există vestigiile a patru calendare precesionale

importante:

16
 1. Gobleki Tepe, în Anatolia, Turcia;

2. Stone Henge, în comitatul Wiltshire, Anglia;

3. Calendarul mayaș, în America Centrală;

4. Sarmisegetuza, în județul Hunedoara, România.

Câteva cuvinte despre primele trei.

1. GOBLEKI TEPE: în traducere, „Dealul Umflat” sau „Dealul Burtos”, este

situat în sud-estul Turciei, la 15 km. de orașul Șanliurfa. A fost excavat
prima dată de către antropologi turci și americani în anii, 60.

În scurt timp, aceștia au decretat că situl este doar un cimitir

medieval abandonat și nu prezintă interes, așa că în mod suspect au
sistat săpăturile și au plecat. Dar după aproape 40 de ani lucrările au fost
reluate de un cercetător serios, prof. Klaus Schmidt, de la Institutul
German de Arheologie.

Descoperirile făcute de acesta au întrecut orice închipuire.

În urma excavărilor au fost dezgropate 4 structuri megalitice

circulare enorme, realizate din blocuri de piatră în formă de T, perfect
finisate, cu înălțimi cuprinse între 3 și 6 metri, cântărind până la 15 tone,
așezate pe o podea din lespezi de piatră grele de 30-50 de tone fiecare.
Stâlpii sunt fixați în cercuri concentrice de ziduri din blocuri de piatră
așezate după sistemul folosit la ridicarea uriașelor ziduri și construcții
megalitice din Peru, Egipt, Turcia și Italia, sistem care la cutremur nu
permite împrăștierea lor, ci le face să se strângă mai bine. Diametrele
cercurilor variază între 10 și 30 de metri, iar în centru sunt doi stâlpi mai
înalți, așezați față în față. Toți stâlpii sunt decorați cu basoreliefuri care
înfățișează diverse animale sălbatice. Și acum vine marea surpriză!

În urma datărilor de laborator a reieșit că acest complex a fost

ridicat în mileniul XII î.e.n., în epoca de piatră!

În urma analizelor geomagnetice, în zonă au fost descoperite încă

16 structuri megalitice îngropate.

17
 Istoricii oficiali și-au suflecat mânecuțele și s-au repezit imediat să
ne explice ce și cum, conform misiunii lor secrete de a șterge istoria
adevărată a omenirii și a pune în loc alta falsă, susținând că respectivele
structuri ar fi sanctuare pentru practicarea unui cult al unor zei, uitând să
precizeze care cult și care zei.

Veți observa că orice obiect sau construcție veche , despre care

arheologii și istoricii oficiali nu știu la ce au folosit – sau vor ca noi să nu
știm -, este catalogat drept obiect de cult sau templu.

Conform istoriei oficiale, care ni se bagă forțat în cap încă din

copilărie, în urmă cu 14.000 de ani omenirea se afla în epoca veche a
pietrei:oamenii semi-sălbatici se hrăneau cu rădăcini, vânau animale cu
bâta, nu aveau animale domestice, locuințe și niciun fel de organizare
socială, nu cunoșteau metalele, focul și roata, singurele lor unelte fiind
niște pietre ascuțite, adunate din albiile râurilor.

Așa că, de plictiseală, neavând cu ce să-și ocupe atâta timp liber, se

apucau să tot ridice la sanctuare de înalt nivel tehnico-științific!

Realitatea este că împărțirea istoriei omenirii în epoci ale pietrei și

ale metalelor este de un primitivism grosolan, fiind produsă de grupuri
oculte care controlează informația printr-o cenzură acerbă, folosind
metode infame, unele cu caracter terorist, pentru a ascunde adevărurile
istoriei.

Una dintre metode este ascunderea artefactelor vechilor civilizații

în depozitele muzeelor sau în biblioteci, în fonduri de carte secrete, unde
nu ai acces decât dacă ești de-al lor.

Un exemplu concludent este soarta artefactelor descoperite în

ruinele orașului canaanit (fenician) Ugarit, scos la lumină de arheologi în
1.928 e.n. Descifrarea scrierilor de pe tăblițele din biblioteca orașului a
adus în atenție una dintre cele mai avansate civilizații ale lumii, cea
canaanită, care fusese scoasă din istorie de dușmani.Dar materialele
descoperite de arheologul Claude F.A.Schafer, la reluarea săpăturilor în
1.929 e.n., care au fost trimise la muzee, au fost „îngropate” definitiv.

18
 Probele duse de Schafer și I. Velikovski la laborator, pentru
datare în scopul validării unei noi cronologii, care ar fi împins istoria
omenirii cu mult în trecut, au fost contaminate cu tritiu!

Adevărul e că de la facerea omului, în urmă cu 300.000 de ani și

până la plecarea zeilor de pe Terra, în mileniul XII î.e.n., pe Pământ a
existat o singură limbă și o singură civilizație, cea antediluviană.
Aceasta era condusă direct de zei și stăpânea cunoștințe pe care noi
astăzi nu le avem. Un exemplu este chiar Gobleki Tepe, pe care un
autor îl numește, pe bună dreptate, „Locul care nu ar fi trebuit să
existe” (după oficiali, bineînțeles!).

Că civilizația umană există de sute de mii de ani este

demonstrat și de tăblița inscripționată, găsită de arheologul Layard în
ruinele bibliotecii capitalei Asiriei, Ninive, bibliotecă înființată de
regele Asurbanipal (685-627 î.e.n.), textul fiind scris chiar de el: „Zeul
scribilor m-a cinstit, dându-mi secretul artei sale. Fost-am inițiat în
arta scrisului. Pot citi chiar și încâlcitul scris al lui Shumer. Pot înțelege
și pietrele cu enigmatice cuvinte, gravate pe ele în zilele de dinaintea
Marelui Potop”.

Cum Marele Potop a avut loc între mileniile XI-IX î.e.n., cele
două dovezi – Gobleki Tepe și tăblița lui Asurbanipal – se verifică
reciproc, iar existența Marelui Potop este atestată fără drept de apel,
cu toate că istoriografia oficială nu-l recunoaște. Și mai rezultă că,
înainte de mileniul XI î.e.n., omenirea era civilizată, având scriere.

Descoperiri arheologice, care demonstrează că oamenii erau

civilizați cu mult înainte decât se susține, s-au făcut și pe teritoriul
României, cum sunt cele trei tăblițe de lut, inscripționate cu o scriere
datată 5.500 î.e.n., cu 1.000 de ani mai veche decât cea sumeriană,
tăblițe descoperite de arheologul Nicolae Vlasa în 1.961, la Tărtăria.

În 1.962, antropologul C.Nicolăescu-Plopșor descoperă, la

Bugiulești, jud. Vâlcea, un craniu uman vechi de două milioane de ani.

Se pare că la un moment dat cineva a aschimbat macazul,

trecând știința humanologiei pe linia zoologiei, prezentându-ne drept

19
strămoși diverși maimuțoi africani sau asiatici, pe baza fantezistei
teorii a evoluției speciilor, a lui Darwin.

În 1973, într-o carieră de nisip de lângă Aiud, s-a descoperit o

talpă de aluminiu, asemănătoare cu cele folosite azi la macaralele de
mare tonaj, datată în laboratoare ca având o vechime de 250.000 de
ani.

Dar despre cele 80 de schelete de uriași, descoperite între anii

1954- 1956, la Argedava, și furate de ruși, ce părere aveți ? Sau despre
scheletul de uriaș dezgropat la Cârcea și ascuns la Muzeul Olteniei ?

Aceste descoperiri, la fel ca toate scrierile istoricilor antici

despre Dacia, în număr de 300, după inventarul făcut în 1872 de Al.
Papadopol-Calimah, care „au dispărut”, nu apar în nicio lucrare de
istorie oficială sau în programa școlară, ca și cum nu ar exista. Iar
precesia și răsăritul heliacal au fost eliminate din astronomie.

De altfel, prof. Klaus Schmidt, descoperitorul sitului anatolian,

fiind un profesionist nealiniat, cu coloana vertebrală dreaptă și iubitor
de adevăr, a catalogat ironic fabulațiile oficialilor astfel: ,,Să susții că
vânătorii-culegători din epoca de piatră au ridicat Gobleki Tepe e ca și
cum ai spune că cineva a construit un Boeing 747 în beciul casei cu un
cuțitaș” . Se pare că sata i-a adus moartea prea timpuriu, la numai 60
de ani, săpăturile fiind sistate.

Din 1.995 și până azi nu a mai fost dezgropată nicio structură.

Vis-a-vis de cum se falsifică istoria, relatez două cazuri recente:

Pe 28 oct.2.008 apare în media occidentală (Daily Mail) o știre

de senzație: ,,Cercetătorii americani din cadrul Universității din San-
Diego, din California, au descoperit într-o vale din Iordania minele lui
Solomon, în zona numită Khribat en-Nahash, adică Ruinele de
Aramă.”

Conform Bibliei, singura sursă care pomenește de Solomon,

acesta a fost al treilea rege mitic al Israelului, fiu al lui David.

20
 El a dezvoltat orașul Ierusalim, unde a ridicat un templu
magnific, închinat zeului său.

Datorită continuării relațiilor de prietenie ale tatălui său cu

Hiram, regele canaanit al Tyrului, acesta din urmă i-a furnizat toate
materialele necesare construirii templului, inclusiv meșteri pricepuți
din orașele canaanite Tyr, Sidon și Ebal (Biblos). Totodată, i-a permis
lui Solomon să finanțeze construcția de corăbii la baza navală de la
Elat, din nordul Mării Roșii, pe care Hiram a pus echipaje canaanite și
le-a inclus în flota sa, care mergea la Ofir (Tarșișul african) din trei în
trei ani, localizat de exploratorul german Karl Mauch, în anul 1.871, în
actualul stat Zimbabwe.

Din această locație, unde tyrienii ridicaseră o cetate-depozit

impunătoare, păzită de un fort, săpaseră mine de aur și de argint și
construiseră topitoriile necesare (Tarșiș=topitorie), aduceau aur,
argint, fildeș, maimuțe și păuni.

După cum se vede, în Biblie nu apare nici cel mai mic indiciu că
Solomon ar fi avut vreo mină pe undeva.

Sintagma „minele lui Solomon” a fost lansată de Hollywood în

1.985, în filmul de ficțiune cu același nume, turnat după un roman
scris prin 1.885.

Ce m-a frapat la universitarii americani este că au atribuit

vestigiile acelor mine de aramă din Iordania lui Solomon, fără nici o
dovadă. Dar mai grav, pentru a-și susține aberația, au furnizat o
traducere incompletă a toponimului, eludând ultimul cuvânt, Nahash,
care arată clar ale cui mine fuseseră acelea.

Traducerea corectă este următoarea: KHRI .BAT EN-NAHASH

,cuvânt compus din KHRI = aramă, BAT = BET = casă, NAHASH = șarpe,
deci CASA ARAMEI ȘERPILOR.

Având în vedere că locuitorii milenari ai Palestinei, acea țară a

Canaanului, au fost canaaniții (KAN=Șarpe uriaș zburător, Balaur, și
AN=zeul suprem al Sistemului Solar, rezultând Șerpii sau Balaurii lui

21
 AN), este evident că aceia care au săpat minele au fost canaaniții, cu
mult înainte de invazia evreilor în Canaan.

Pe 10 decembrie 2.o17, o televiziune locală publică știrea că în

județul Olt s-a recuperat o brățară dacică de aur de 24 carate, cu o
greutate de 120 gr., formată dintr-un corp și o piesă reprezentând un
cap de lup alungit. Dar, stupoare! În fotografia prezentată, piesa
alungită este un șarpe.

Probabil că acel „istoric”, care a redactat explicația, face parte

din comandoul care vrea să șteargă din istoria românilor că zeul
suprem al strămoșilor noștri a fost GE.BEL.EIZIS (FIUL STĂPÂNULUI
PĂMÂNTULUI) sau BA.AL (STĂPÂNUL), zeu solar din familia zeilor
balauri, cei care primii au coborât din cer pe Pământ sub conducerea
Marelui Zeu EL, creatorul omului, și nu ZAMOLXIS, zeu al Lumii
Inferioare, al morții și distrugerii, sinonim cu MOT al canaaniților și cu
MOLOH al amoniților, un zeu htonic satanist, care pretindea sacrificii
umane.

După părerea mea, GOBLEKI TEPE este un set de calendare

precesionale construite de niște oameni cu vaste cunoștințe tehnico-
științifice, sub îndrumarea zeilor lor.

Cei 12 stâlpi de piatră, care compun cercul central, reprezintă

cele 12 constelații zodiacale sau luni precesionale, iar animalele
sculptate pe ei, numele acelor constelații.

2. STONE HEN.GE. Etimologic, toponimul este compus din STONE=piatră,

HEN=găină și GE=GEA, planeta Pământ. Rezultă GĂINA DE PIATRĂ A
PĂMÂNTULUI.

Cuvântul GĂINĂ duce cu gândul la existența unei legături cu

grupul stelar al Pleiadelor, aflat în constelația zodiacală a Taurului,
numit de români Cloșca cu Pui, iar GE s-ar putea ca inițial să fi fost
GET, în această situație denumirea fiind CLOȘCA CU PUI A GEȚILOR,
aceasta nefiind o surpriză, întrucât în antichitate geții ocupau zona
centrală a Europei, de la Atlantic până dincolo de Volga (Paul Lazăr
Tonciulescu, general N.Portocală).

22
 Daco-geții au avut cunoștințe tehnico-științifice uluitoare, iar în
urmă cu câțiva ani, în zonă a fost dezgropat scheletul unui bărbat
de rasă est-europeană, fapt ce face posibil ca cei care au ridicat
calendarul precesional de la Sarmisegetuza să fi fost aceiași cu
constructorii complexului STONE HEN.GE, sau pleistaii daci să fi
colaborat cu druizii englezi.

Dacă GE ar fi o formă a verbului to GET (a ajunge) sau a

substantivului GEAR (mecanism, angrenaj), care amintește de
forma de roți dințate a componentelor, interpretarea numelui
complexului ar putea fi PIETRELE CU CARE AJUNGI ÎN PLEIADE, sau
MECANISMUL DE PIATRĂ AL PLEIADELOR.

Ultimele două interpretări sugerează că STONE HEN. GE, la

fel ca toate calendarele precesionale din vechime, au fost instalații
fizice, care deschideau un portal între Pământ și una dintre
planetele satelit ale vreunei stele din Pleiade. Poate că aceasta
este și explicația dispariției bruște , fără urmă, a celor care aveau
astfel de instalații: pleistaii daci, incașii din Machu-Pichu, anasazii
americani, druizii englezi.

Ipoteza de mai sus este susținută de o dovadă aflată la mii

de kilometri depărtare: stânca-munte ULURU, cu o lungime de 3
km și aceeași adâncime, aflată în centrul Australiei.

Aborigenii spun că în trecutul îndepărtat, în acel loc s-a înfipt

o săgeată de foc venită din Pleiade, ei fiind urmașii acelor
cosmonauți. Acea săgeată o mai numesc și Șarpele Curcubeu.

De menționat că în zona estică a continentului se află mai

multe calendare precesionale circulare, făcute din blocuri de
piatră, unele dintre ele distruse de fermieri, la instigarea preoților
creștini.

Aborigenii așteaptă și azi revenirea marelui lor zeu, BA.AL

YAMA, conform promisiunii făcute la plecare.

Și tot în Australia a fost descoperit un culoar uriaș, tăiat între

două stânci enorme, perfect finisate, inscripționate cu hieroglife
23
 vechi de 4.600 de ani, care povestesc că aici au ajuns doi prinți
egipteni, unul fiind mușcat de un șarpe și îngropat.

Structura megalitică STONE HEN.GE se află în sudul Angliei,

în Câmpia Salisbury, comitatul Wiltshire, și este formată din blocuri
de piatră dispuse în cercuri concentrice, la exterior având un șanț
cu diametrul de 104 m, flancat spre exterior de un povârniș, iar
spre interior, de un mal:

-cercul I(Aubrey): 56 de gropi;

-cercul II(Sarsen): 30 de blocuri de piatră (menhire) verticale, cu
aspect grosolan, având înălțimea de 4 m, lățimea de 2 m, grosimea
de 2,5 m și greutatea de 25 t fiecare, cu boiandrugi curbați, dispuse
într-un cerc cu diametrul de 33 de metri.
Azi, doar 17 blocuri mai sunt în picioare.
-cercul III: format din 60 de pietre mai mici;
-cercul IV: format din 10 blocuri de piatră, uriașe, de câte 50 t
fiecare, unite două câte două cu boiandrugi, fiecare din cele cinci
componente formând un triliton. Aceștia sunt dispuși sub forma
unei potcoave;
-cercul V: format din 19 pietre mai mici, dispuse tot sub formă de
potcoavă.
În centrul ansamblului se află o piatră micacee. Deschiderile
celor două potcoave (cercurileV-VI) sunt orientate spre locul unde
șanțul (cercul I) se racordează la un bulevard lat de 23 m și lung de 3
km.
În ultimii ani, în urma scanării zonei învecinate au mai fost
detectate încă 16 structuri îngropate. Cu toate că situl a fost studiat
încă din 1.640 e.n., până azi nu s-a aflat nimic despre el: când a fost
construit, de cine și în ce scop.

De-a lungul a celor 400 de ani de cercetări au fost elaborate

numeroase teorii, una mai fantezistă decât alta, dar, lucru curios,
numai una, cea reală, nu a fost enunțată: că acest obiectiv a fost
ridicat în mileniul XII î.e.n., de oamenii civilizației antediluviene, la
comanda zeilor lor, fiind un calendar precesional asemănător celor de

24
 la Gobleki Tepe și Sarmisegetuza și, de ce nu, fiind și un dispozitiv care
deschidea portaluri circulației în Galaxie.

3. CALENDARUL MAYAȘ. În decursul mileniilor, în America Centrală s-au

succedat mai multe civilizații, denumite după numele raselor de
americani, care le-au edificat: olmeci, tolteci, zapoteci, mayași sau azteci.
Aceștia au ridicat orașe impunătoare, dominate de piramide zigurate
grandioase, au construit rețele de drumuri și sisteme de control a apei.

Recent, în Yucatan au fost descoperite vestigiile unui oraș

mayaș, întins pe 2.000 km pătrați. Piramidele erau închinate Marelui
Zeu KU.KUL.KAN, sau QETZAL.COATL, în traducere Șarpele Zburător
sau Șarpele cu Pene, acesta nefiind altul decât BA.AL, din familia
zeilor-balauri, stăpâni ai Pământului.

Astăzi, grație folosirii noii tehnologii de scanare aeriană LIDAR,

magnificele orașe din jungla guatemaleză sunt scoase la lumină unul
după altul.

Ca toate popoarele civilizate ale antichității, și vechii americani

aveau cunoștințe avansate de astronomie, pe care le-au concretizat în
calendare rotaționale și precesionale. Calendarul precesional mayaș,
numit și Marea Numărătoare, Calendarul Sferic sau Marele Ciclu,
început la 13 august 3.114 î.e.n., s-a încheiat pe data de 23
decembrie 2.012, exact atunci când axa Terrei a trecut din zodia
precesională a Peștilor în cea a Vărsătorului, la începutul unui nou an
precesional.

Zodia Vărsătorului este zodia tatălui lui BA.AL, cel numit EN.KI
(Domnul Pământului) de sumerieni și EL, de canaaniți, traci, daco-gați,
gali și creștini.

În Codex Vaticano-Latin, sub numele de Calendarul Preoților se

păstrează calendarul ultimului an precesional, împărțit în cinci
perioade numite Sori, durta fiecărui Soare fiind precizată în ani
rotaționali, iar la ultimul chiar și anii între care s-a desfășurat:

25
 -Soarele I- a durat 4.008 ani, între 20.239î.e.n. -16.231 î.e.n. Atunci
au trăit uriașii. A fost distrus de un mare potop, care a constat în
ploaie continuă.

-Soarele II- a durat 4.010 ani, între 16.231 î.e.n.-12.221 î.e.n. A fost
distrus de Șarpele Sălbatic.

-Soarele III- a durat 4.081 ani, între 12.221î.e.n.-8.140 î.e.n. A fost

distrus de foc.

-Soarele IV- a durat 5.026 ani, între 8.140 î.e.n.- 3.114 î.e.n. A fost
distrus de un potop de sânge și foc.

-Soarele V- a durat 5.126 de ani, între 13 august 3.114 î.e.n.-23

decembrie 2.o12 e.n.

În total, ultimul an precesional a durat, după mayași, 22.251 ani

rotaționali. Încadrarea primilor patru Sori în cronologie am făcut-o
luând de bază duratele acestora, furnizate de calendar, și datele între
care s-a derulat al V-lea Soare, precizate de ei.

La sfârșitul celui de-al V-lea Soare, mayașii așteptau întoarcerea

zeului BA.AL.AM YOKTE, fiu al lui EL( EN.KI ).

De la azteci s-a păstrat calendarul precesional al celui de al 6-

lea împărat, Axayakatl (1.479 e.n.), sculptat pe un monolit de piatră
uriaș, de 24,5 tone, prezentând o serie de inscripții dispuse în cercuri
concentrice, reprezentând cei 5 Sori, la fel ca la mayași:

-Soarele I - simbol OCELOTO NATIUH sau Zeul Jaguar. Atunci au

trăit uriașii care au fost devorați de jaguari.

-Soarele II - simbol capul de șarpe al lui EHE COATL (Zeul Aerului).

Distrus de furtuni și uragane.

-Soarele III - simbol cap de ploaie și foc ceresc. Distrus de ploaie de

foc și șuvoaie de lavă.

- Soarele IV - simbol capul Zeiței Apelor, CHALKI-UHTLICUE. Distrus

de ploi torențiale și potop.

26
 -Soarele V - simbol chipul lui TONATIUH, Zeul Soare, care apare în
interiorul simbolului OLLIN=mișcare. Numit și Soarele Mișcării. Este
cel care s-a încheiat pe 23 decembrie 2.012, și care va fi distrus de
pârjolirea planetei de către Soare și de un cutremur catastrofal.

Câteva observații:

- ambele calendare precesionale sunt împărțite în 5 sectoare,

numite Sori;
- toate fenomenele care au distrus Sorii sunt produse de Soare;
- fenomenele care au distrus Sorii II-III sunt aceleași la ambele
calendare:uragane și foc;
- în ambele, uriașii au trăit în Soarele I;
- al III-lea Soare mayaș, dintre 12.221 î.e.n.-8.140 î.e.n., se
suprapune peste perioada Marelui Potop dintre anii 10.948
î.e.n.-8.788 î.e.n., declanșat de înclinarea semnificativă a axei
de rotație;
- primii trei Sori din calendarul mayaș au durate aproximativ
egale, în medie de 4.033 de ani fiecare. Începând cu al IV-lea
Soare, durata crește brusc, cu circa 1.000 de ani la o medie de
5.076 de ani pe fiecare, datorită scăderii vitezei de rotație a
Terrei în jurul Soarelui, de la 360 de zile/an la 365 de zile și 6
ore. Concomitent, a scăzut și viteza de precesie a axei la 50 de
secunde unghiulare/an;
- cel mai interesant fapt este precizarea sfârșitului anului
precesional la 23 decembrie 2.012, distrugerea acestui ultim
Soare prin pârjolirea planetei de către astrul zilei, fenomen pe
care am început să-l trăim, și producerea unui cutremur
distrugător, care, se pare, va veni în curând.

Cu acestea, închei partea introductivă, în care am prezentat

fenomenul astronomic al precesiei. Voi trata, în continuare, tema
acestui articol, CALENDARUL PRECESIONAL AL DACILOR de la
SARMISEGETUZA, ROMÂNIA.

27
4. SARMISEGETUZA. Acest toponim utilizat astăzi este o formă „coruptă”-
cum ar spune marele N.Densusianu- a originalului SARMISAGETHUZA,
pomenit de istoricul Dio Cassius (155-253 e.n.) în opera sa Romaika și
reprodus de Nicolae Iorga în „Istoria neamului românesc”.

Etimologia lui este următoarea:

-SAR.MI.SAG.E.THU.ZA, cuvânt compus, format din cuvintele

sumeriene :
ȘAR= suprem
Mi= cel care arată calea, indicatorul
SAG= cap
E= casă
TU= margine
ZA= miazănoapte, nord

Ar rezulta INDICATORUL SPRE CASA SUPREMULUI CAP din

MARGINEA DE MIAZĂNOAPTE.

În anul 1.852, reverendul Charles Foster a scris o carte intitulată

„The One Primeval Language” (Limba primordială), în care a
demonstrat că toate limbile antice, descifrate până la el, inclusiv
chineza veche și alte limbi din Orientul antic, se trag dintr-o singură
limbă. Ulterior, unii au ajuns la concluzia că acea limbă originară ar fi
sumeriana.

După părerea mea, realitatea este alta: în toate limbile există

un fond de cuvinte identic, care provin din limba primordială sau
adamică, atunci când „tot Pământul avea o singură limbă și aceleași
cuvinte”, după cum spune Biblia (Geneza, cap.11, al.I), și nu că aceste
cuvinte s-ar trage din sumeriană sau ar fi rămas de la niște migratori
ipotetici.

Având în vedere că sumerienii au fost primii care și-au revenit

după catastrofalul Mare Potop, este logic ca în limba lor să fi rămas
cele mai multe cuvinte din limba adamică, iar în memorie, cele mai
multe informații tehnico-științifice ale civilizației universale

28
antediluviene, din cioburile căreia au edificat, în mileniul V î.e.n., una
din cele mai mari civilizații ale lumii, din care s-au „înfruptat” toți.

În perioada Marelui Potop, timp de aproape trei milenii și după

aceea încă mult timp, rămășițele raselor de pe Terra au fost izolate
unele de altele, fiecare constuindu-și o limbă nouă, fondul de cuvinte
păstrat din limba universală devenind din ce în ce mai mic, în funcție
de timpul scurs de la Potop la recivilizarea lor.

Acele cuvinte s-au păstrat cel mai bine în toponime, hidronime

și patronime, lucru vizibil la români, unde majoritatea celor trei
categorii lingvistice nu au niciun înțeles în limba română, dar, traduse
din sumeriană, sanscrită sau canaanită își dezvăluie imediat sensurile.

Așa-zișii preoți daci, depozitari ai unor cunoștințe uluitoare,

păstrate din perioada marii civilizații antediluviene, când oamenii
trăiau împreună cu zeii lor, erau persoane de înaltă ținută moral-
științifică. Ei nu operau cu limba populară, ci cu limba adamică, în
scopul păstrării originalității cunoștințelor și a secretului acestora.

După cum se vede, cineva, cândva, în buna tradiție a falsificării

istoriei, a schimbat o literă din numele toponimului, înlocuind pe „A”
din componenta „SAG” cu „E”, golind de conținut informația originală.

Obiectivul este situat în jud. Hunedoara, în Munții Șureanu, pe

raza comunei Orăștioara de Sus, satul Grădiștea de Munte, într-o
locație izolată, greu accesibilă, apărată de relieful muntos, pe care a
fost amplasat. La poalele vârfului pe care se află, curge râul Sargeția
(ȘAR==suprem; GE=Gea, Terra; TI=viață; A= apă), în traducere APA
VIEȚII SUPREMEI GEA.

Drumurile de acces erau păzite de garnizoane, staționate în

câteva mici fortărețe: Blidaru, Costești, Piatra Roșie etc. Asta și pentru
că aici era depozitat tezaurul dacic, compus din 1.625 t de aur și 3.270
t de argint, ulterior furat de invadatorii romani.

Sarmisegetuza nu a putut fi studiată de arheologii români decât

după terminarea Primului Război Mondial, în urma căruia , după
1.000 de ani de ocupație maghiară, Ardealul a fost readus între
29
 hotarele patriei-mamă, Dacia, în urma jertfei de sânge a românilor din
Regat în bătăliile contra invadatorilor germani, maghiari și bulgari,
dintre anii 1.917- 1.919.

Acest complex este compus din trei cadrane circulare, 5 grupuri

dreptunghiulare de tamburi bazali și un zid-balustradă inscripționat,
toate amplasate dezordonat pe două terase artificiale.

I. CADRANELE CIRCULARE
1. SOARELE DE ANDEZIT: este o structură circulară din blocuri de piatră cu
diametrul de 6,90 m. Are în centru un bloc circular, cu diametrul de
1,46m, din care pornesc 10 raze cu lungimea de 2,76 m, ce formează 10
sectoare de forma unor felii de tort .

Lățimea sectoarelor este inegală, prezentând diferențe de 6-8 cm,

iar cinci sectoare sunt parțial distruse.

Pe direcția centrul cadranului-Polul Nord, din laterală pornește o

prelungire, formată din 16 blocuri, din care 4 au fost luate din zidul
prăbușit al incintei și completate lipsurile, în ele observându-se spațiile în
care se aflau capetele bârnelor de sprijin ale zidurilor dacice.

OBSERVAȚII PERSONALE:

Între sectoare nu există mortar. Cele 5 sectoare nedeteriorate sunt

acoperite cu un strat de mortar de 3 cm grosime. Pe un sector neacoperit
se văd urme de lovituri de bardă.

Având în vedere că dacii nu foloseau mortar, dar și lipsa

fenomenului de eroziune a stratului acoperitor, acesta nu e mai vechi de
100 de ani.

Suprafața sectoarelor a fost inscripționată, scrierea fiind distrusă

de pleistai la părăsirea complexului.

Soarele de Andezit reprezintă doi ani precesionali de 25.920 ani

rotaționali, fiecare împărțit în 5 Sori, ca la mayași.

Prelungirea îndreptată spre Nord, singura componentă a

complexului cu orientare geografică precisă, reprezintă INDICATORUL

30
 spre CASA SUPREMULUI CAP din MARGINEA de MIAZĂNOAPTE, conform
titulaturii ansamblului. Acesta urmărește precesia constelațiilor din
centura boreală și, implicit, a Stelei Polare . Azi, Steaua Polară este ALFA
URSE MINORIS, iar în urmă cu 5.000 de ani era ALFA DRACONIS.

Prelungirea este racordată la sectorul inscripționat cu numele

constelației nordice, care se va afla în dreptul ei atunci când zeii se vor
întoarce pe Pământ.

2. CADRANUL MIC: este o structură circulară cu diametrul de circa 12 m,

formată din 114 piese de piatră – 101 stâlpi cu partea de sus terminată
într-un cep, împărțiți în 13 grupe inegale de către 13 lespezi: o grupă are
6 stâlpi, alta are 7, și 11 grupe au câte 8 stâlpi fiecare.

OBSERVAȚII PERSONALE:

Cred că acest cadran a fost alterat de pleistai, ori de către cei care
au făcut reconstituiri după anul 1.922, și că a avut inițial 12 sectoare a
câte 9 stâlpi fiecare – în total, 108 stâlpi – plus o lespede despărțitoare.

Dovada alterării este faptul că lespedea, care delimitează pe partea

dreaptă sectorul de 7 stâlpi, nu nu seamănă cu celelalte 12 lespezi nici ca
formă, nici ca mărime, fiind mai mică.

Într-un ciclu calendaristic, subunitățile temporale sunt egale, iar

numărul 13 nu are nicio relevanță, mai ales în cadrul calendarului
precesional.

Acest cadran reprezintă un an precesional de 25.920 de ani

rotaționali, împărțit în 12 luni a 2.16o de ani rotaționali fiecare, o lună
fiind împărțită în 9 subdiviziuni a 240 de ani rotaționali fiecare.

3. CADRANUL MARE CIRCULAR : această structură este de o complexitate

ieșită din comun, făcând din ȘARMISAGETHUZA o alcătuire unică în lume.

Cadranul este format din 3 aliniamente circulare concentrice, în

centru aflându-se un aliniament în formă de potcoavă închisă:

31
- Cercul A: are diametrul exterior de 29,40 m și este format din 104
blocuri de andezit lipite între ele, cu lungimea de 80-90 cm, lățimea de
47-50 cm și înălțimea de 43-45 cm.

OBSERVAȚII PERSONALE:

La reconstituire, o parte dintre blocuri au fost recuperate de pe

panta versantului din apropiere, lipsind 5.

Cred că numărul inițial de blocuri a fost 108, corespunzând cu

numărul celor din Cadranul Mic, reprezentând un an precesional de
25.920 de ani rotaționali: 108 blocuri = 240 ani rotaționali per bloc.

- Cercul B: este lipit de primul. Format din 180 blocuri împărțite în 30 de

grupe a 6 blocuri fiecare, cu cap terminat în cep, despărțite de câte un
bloc mai scund.

Blocurile înalte aveau înălțimea de 120-135 cm, lățimea 24,25-

25,50 cm, grosimea 18-20 cm.

Blocurile mai scunde , ca niște praguri, aveau înălțimea de 55-

56 cm, grosimea 21 cm, lățimea feței interioare de 52 cm și lățimea
feței exterioare de 54 cm.

OBSERVAȚII PERSONALE:

Unii cercetători au speculat că grupurile de 6 blocuri înalte, plus

unul scund, ar reprezenta săptămâna de 7 zile, rezultând un an cu 30
de săptămâni și un total de 210 zile.

Nu poate fi așa. Săptămâna este o producție a evreilor

palestinieni, care a ajuns târziu în Europa, prin sec III e.n., iar în Dacia
și mai târziu, după anul 1.000 e.n., creștinismul fiind impus cu forța ca
religie de stat de către domnitorii tinerelor state românești, după
model bizantin. Astfel, religia strămoșilor românilor a fost înlocuită cu
una străină. Capetele terminate în cep ale unor aliniamente de stâlp
nu foloseau la fixarea unor markere: ele susțineau felinare care în
timpul nopții luminau componentele Calendarului.

32
 Acest cerc reprezintă un an precesional de 360 de zile
precesionale, revenind 2 zile precesionale/bloc, adică 72 de ani
precesionali X 2= 144 ani precesionali rotaționali, de unde 180 blocuri
X 144 ani rotaționali = 25.920 ani rotaționali.

Constructorii nu au făcut cercul din 360 blocuri, întrucât

diametrul său ar fi fost prea mare, sau lățimea blocurilor prea mică.

Blocurile scunde au doar rol de separare, individualizând

grupele de 6 X 2 zile precesionale = 12 zile precesionale;
12 X 72 = 864 ; 864 X 30 = 25.920 ani rotaționali.

A se observa asemănarea cu Cercul II (Sarsen) de la

STONE .HEN. GE, care este format din 39 de blocuri de piatră.

- Cercul C: are diametrul de cca. 20 de metri. Era format din 68 stâlpi de

lemn cu înălțimea de cel puțin 30 de metri, groși de 40 cm, așezați la
36-40 cm unul de altul.

Este împărțit în patru sectoare de 4 praguri inegale ca lățime: 2

praguri opuse aveau lățimea de 1,30 m, iar celelalte două, de 2,20 m.

Sectoarele nu erau egale, având 17, 17, 16 și 18 stâlpi. Fețele

stâlpilor erau acoperite cu o lipitură de lut și îmbrăcate în plăci subțiri
de teracotă bine arse și foarte bine lustruite. În fiecare stâlp erau
înfipte 9 – 13 piroane de fier, cu capul gros terminat într-un inel.

Acest cerc a fost compromis complet la restaurarea din

noiembrie 2.017, numărul de stâlpi a fost mărit, au înălțimi variabile,
între 1-2,5 m, sunt mult mai subțiri, iar de îmbrăcătură și piroane, nici
urmă.

OBSERVAȚII PERSONALE:

Cred că la origine cele 4 sectoare au avut câte 18 stâlpi fiecare,

în total 72, corespunzând duratei unei zile precesionale din an
rotațional.

33
 În ceea ce privește piroanele, în belciuge se legau funii care
măturau cercurile A și B ca niște ace de ceas, rezultând anumite
corelații calendaristice.

- Potcoava închisă este componenta centrală a Cadranului Mare,

formată din 34 de stâlpi de lemn identici cu cei ai Cercului 3, împărțită
în două sectoare de două praguri din blocuri de calcar: un sector care
cuprinde lateralele și vârful cu 21 de stâlpi, și un sector care închide
potcoava, cu 13 stâlpi.

OBSERVAȚII PERSONALE:

La fel ca și celelalte componente, potcoava a fost compromisă

total, mai ales la restaurarea din noiembrie 2.017. Același tip de
potcoavă centrală se găsește și la Calendarul de la STONE HEN.GE, dar
acolo e deschisă.

II. GRUPURI DREPTUNGHIULARE DE ALINIAMENTE DE TAMBURI BAZALI

- Grupul 1: se află lângă Soarele de Andezit, pe terasa XI. Perimetrul este
delimitat de stâlpi de piatră scunzi, cu pietre mari la colțuri. Nu s-a
putut restaura: din tamburi nu au mai rămas decât 5, împrăștiați.

Prin comparație cu grupul 2 vecin, am apreciat că ar fi avut 3

rânduri a câte 8 tamburi , în total, 24.

- Grupul 2: vecin cu grupul 1. Are 3 rânduri a 6 tamburi pe rând, în total,

18.

La fel ca la grupul 1, perimetrul este format din șiruri de stâlpi de

piatră cu pietre mari la colțuri.

- Grupul 3 (Grupul Mare Nou): se află pe terasa X, mai sus de Soarele de

Andezit.

Avea 6 rânduri a 10 tamburi, în total, 60.

OBSEVAȚII PERSONALE:

34
 În anul 106 e.n. la părăsirea Sarmisagethuzei, pleistaii daci aveau în
lucru acest grup care trebuia să înlocuiască Grupul Mare Nou, care
era complet deteriorat de eroziune în miile de ani de când fusese
construit.

- Grupul 4 (Grupul de Calcar): pe terasa XI.

Are 3 rânduri a 6 tamburi , în total, 18.
- Grupul 5 (Grupul Mare Vechi): pe terasa XI.

Avea 4 rânduri a 15 tamburi, în total 60, cu un grad de erodare

extrem de avansat.

Pe mijloc se află 7 baze, compuse dintr-un tambur bazal, peste

care s-a zidit un tambur din pietre lipite cu mortar, urmând un alt
tambur de piatră.

Având în vedere că dacii nu foloseau mortar, cred că cele 7 baze

centrale au fost adăugate la reconstituire.

III. ZIDUL DESPĂRȚITOR INSCRIPȚIONAT

Cele două terase, pe care se află Calendarul , erau despărțite de un

zid-balustradă format din blocuri de piatră inscripționate cu 2-3 litere.

Hadrian Daicoviciu publică un repertoar cu 49 de piese (blocuri și

fragmente), transliterând inscripțiile în alfabetul grec. La acestea, se mai
adaugă 16 piese listate de Constantin Daicoviciu în anul 1.950, și 15
observate de Ackner cu un secol mai înainte, în total 80 de blocuri.

La efectuarea săpăturilor de către C.Daicoviciu, blocurile erau

împrăștiate și acoperite cu pământ, astfel că eforturile de a descifra
inscripțiile nu au dus la niciun rezultat.

OBSERVAȚII PERSONALE:

Inscripțiile de pe blocurile zidului-balustradă sunt în alfabetul

canaanit-palmirean, și nu în cel grecesc. Un exemplu este blocul nr. 24
din repertoarul lui H.Daicoviciu, căruia îi publică fotografia în volumul
„Dacii”. Transliterând cele trei litere de pe bloc în alfabetul grecesc, i-a

35
apărut cuvântul QBE, care nu are niciun înțeles. Dar în alfabetul canaanit-
palmirean apare cuvântul APS (APSU, ABZU), care desemnează punctul
cardinal SUD, Lumea Inferioară sau Emisfera Sudică, contrazicându-i pe
cei care au emis ipoteza că pe zid era gravată o listă de regi sau preoți.

Cu acestea, închei prezentarea complexului de la

SARMISAGETHUZA și observațiile mele personale.

Studiile făcute de arheologi și istorici după anul 1.922, au dus la

concluzii discutabile, în principal datorită stabilirii din start a dogmei că
acesta era un Calendar care reprezenta un an rotațional, corectat
periodic la secundă. Un alt handicap al cercetătorilor a fost că nici unul
nu avea nici cea mai vagă idee despre precesie, despre alte Calendare de
acest gen din lume, și nici cunoștințe minimale despre limbile marilor
civilizații antice.

Singurul care face excepție, realizând o analiză științifică riguroasă,

a fost Hadrian Daicoviciu, care a atins tangențial și subiectele precesiei și
al răsăritului heliacal, dar nu le-a dezvoltat, firul vieții întrerupându-i-se în
mod suspect în 1984, la numai 52 de ani, la fel al lui Claus Schmidt,
descoperitorului Calendarului Precesional de la GOBLEKI TEPE.

În suta de ani, care au trecut de la începerea cercetărilor la

Complexul de la Șarmisagethuza, lista concluziilor eronate s-a tot mărit,
cele mai cunoscute fiind :

a) Sarmisagethuza a fost capitala regatului dac

Capitala nu putea fi aici. O capitală nu se amplasează într-un
loc izolat, greu accesibil, departe de rețeaua de drumuri principale
pe care se deplasează armatele rapid, negustorii și curierii, pe care
se face aprovizionarea, pe un spațiu restrâns, fără posibilități de
susținere a unui număr mare de locuitori și fără niciun fel de
sistematizare urbană.
Aici nu a existat nicio cetate impresionantă, cum se
sugerează, ci doar o împrejmuire formată dintr-un zid scund, care
înconjura un mic teren amenajat în terase artificiale, pe care se
aflau componentele Calendarului și locuințele celor câteva zeci de
pleistai, auxiliari și soldați, care-i asigurau funcționalitatea.
36
 Zidul avea rol de delimitare și de apărare împotriva
animalelor sălbatice, și nu de rezistență la asaltul unei armate –
dacă te uiți la zidul dacic de la intrarea vestică, vei observa că este
amplasat în partea de jos a terenului și nu pe coamă, cum cere
strategia militară.

Adevărata capitală a fost la Hațeg, iar reședința regală, lângă

oraș, stabilită de topograful militar colonel Constantin Zagoriț, în
urma lucrărilor de cercetare și topografiere a Țării Hațegului, în
inima Daciei, efectuate între 1.922-1.937.

Ruinele Cetății Regale a Daciei au fost ignorate până azi în

mod nejustificat. Această locație îndeplinește toate condițiile
pentru stabilirea unei capitale. Afirmația a fost făcută de un om de
profesie, un ofițer superior al Armatei Române.

Analizând etimologic toponimul Hațeg, rezultă:

-HA.ȚEG = cuvânt compus, format din cuvintele canaaniților din

Tyr, care, în mileniul V î.e.n., au pus bazele regatului dac:
-HA = sunt, este
-ȚEG = suprem, mare..

Rezultă: (Aici) ESTE CEL MARE, SUPREMUL.

Cuvântul ȚEG a intrat și în titulatura domnitorilor Țării Românești

din familia Basarabilor, veniți de peste munți din Țara Hațegului,
„și Amlașului și Făgărașului, HER.ȚEG”, adică DOMN SUPREM.

b) La SARMISAGETHUZA s-a dat o mare bătălie între daci și

invadatorii romani.

În realitate, aici nu s-a dat nicio bătălie. Lupte crunte au

dus invadatorii cu garnizoanele dace, care apărau drumurile de
acces, și mai ales pentru cucerirea capitalei, Hațeg, și a Cetății
Regale.

La sosirea romanilor la Sarmisagethuza, aceasta era

pustie, căci pleistaii și oamenii lor distruseseră componentele

37
 obiectivului, plecând într-o direcție necunoscută prin munții lor
de nepătruns.

Romanii nu aveau niciun interes să distrugă Calendarul,

din contră, au amplasat o mică garnizoană la poarta de vest,
pentru pază, și au încercat să decripteze informațiile furnizate
de acesta, lucru pe care nu aveau cum să-l realizeze. În istoria
lor, mai rataseră o șansă de a afla viitorul Romei, și iată de ce:
în fața unuia dintre primii lor regi legendari s-a prezentat o
femeie, care spunea că vine din Dacia, că se numește Sibyla, că
are 12 cărți unde se arată viitorul Romei, și vrea să le vândă.
Dar regele nu a vrut să i le cumpere, suma cerută părându-i-se
prea mare. Sibyla a spus că va mai rămâne în Roma 12 zile și în
fiecare zi va arde câte o carte, până când regele se va răzgândi
și le va cumpăra pe cele rămase, dar la prețul celor 12. În ultima
zi, regele le-a plătit, dar nu a primit decât pe ultima.

Afirmația unora cum că romanii au pus pază pentru a opri

eventuale pelerinaje ale populației dacice nu se susține.

În acele vremuri, românii nu îl deposedaseră pe

Dumnezeu de proprietatea Lui, Universul, înghesuindu-l în niște
rezervații strâmte și pompoase numite biserici, sinagogi, temple
sau sanctuare, nu aveau o armată de sfinți umani la care să se
închine toată ziua și nici mijlocitori trufași între ei și Divinitate.
Dumnezeii lor erau marii zei care îi creaseră și urmașii acestora,
aceia cu care strămoșii trăiseră împreună, pe care îi păstrau în
cea mai valoroasă biserică, inima lor, și pe care îi așteptau să se
întoarcă și îi mai așteaptă și azi. Zona Sarmisagethuza era o
Zonă Sfântă Interzisă.

c) Componentele ansamblului erau sanctuare sau temple.

Ipoteza nu e credibilă. Grupurile de aliniamente de

tamburi bazali și celelalte componente nu sunt ordonate de-a
lungul unei străzi sau piețe centrale, iar în zonă nu a existat o
populație numeroasă, care să justifice ridicarea lor.

38
 Tamburii bazali au diametre exagerat de mari, între 2,20-
1,40 m, presupunând existența unor coloane enorme, iar
distanțele dintre ei, mici.

Dacă tamburii ar fi susținut coloane de piatră, acestea ar

fi fost formate din cel puțin 4 tamburi aerieni cu înălțimea de
un metru fiecare, coloana fiind înaltă de 4 metri.

La vârf, coloanele trebuiau legate cu boiandrugi

transversali și longitudinali, pentru stabilitate. Ar fi fost necesari
720 de tamburi aerieni și 251 de boiandrugi, dar nu s-a găsit
nici o piesă de acest gen.

În realitate, așa-zișii tamburi bazali se continuau cu un

corp conic, cu care formau un monolit numit stupă, pe care
erau inscripționate instrucțiuni de folosire a Calendarului sau
previziuni ale unor evenimente.

Asemenea pise se află și pe terasa a treia a faimosului

templu Borobudur din Indonezia, în număr de 72, chiar
numărul de ani rotaționali ai unei zile precesionale, sau, dacă
înmulțim numărul de stupe 72 cu numărul de ani rotaționali pe
care îi reprezintă (72), rezultă 5.184 ani rotaționali, exact durata
celui de-al V-lea Soare mayaș, care s-a încheiat în 23 decembrie
2.012.

Dovada existenței stupei sunt cele două vârfuri conice pe

care le-am observat la fața locului, unul așezat pe al 10-lea
tambur bazal din rândul din mijloc al grupui nr. 3 (Grupul Mare
Nou), iar celălalt, aruncat într-o grămadă de blocuri provenite
din zidul prăbușit al incintei. Aceste vârfuri au înălțimea de 0,40
metri și diametrul de 1,40 metri.

Luând de bază diametrul tamburilor bazali ai grupului de

2,20 metri, dimensiunile unui cap conic și gradul de curbură a
suprafeței, am reconstituit o stupă, rezultând că avea înălțimea
de 3 metri. Forma de clopot a stupelor seamănă cu potcoava
închisă din centrul Cadranului Mare, cu omphalosurile folosite

39
 de antici pentru a comunica cu zeii, și cu mașinăria DIEGROCKE
(Clopotul) realizată de inginerii germani în timpul celui de al
doilea război mondial, o mașinărie antigravitațională cu care se
putea călători rapid în timp și spațiu și penetra portalurile
dintre dimensiuni.

Tamburii bazali au câte o cioblitură pe margine. Când

pleistaii au hotărât că stupele trebuie ascunse ca să nu cadă în
mâinile invadatorilor, au tăiat partea aeriană inscripționată,
lăsând la margine un mic sector nestrăpuns. Apoi au băgat pene
în zona tăiată, au scos fierăstrăul și, cu ajutorul unor funii, le-au
culcat în carele de transport, frângând mica porțiune marginală.

Precizia și acuratețea acestor tăieturi sunt incredibile.

Azi, după 2.000 de ani de la tăiere, suprafețele tamburilor nu au
nicio urmă de erodare.

d) Obiectivul a fost construit pe vremea lui Burebista (82-48

î.e.n.).

Dacă ar fi fost așa, vârsta Sarmisagethuzei la 106 e.n. era

de 157 de ani, fapt contrazis de dovezile furnizate de grupul
nr.5 de tamburi bazali (Grupul Mare Vechi).

Timp de 2.000 de ani, de când au fost tăiate stupele (106

e.n.) și până acum, suprafețele tamburilor bazali nu au suferit
nicio eroziune, cu excepția tamburilor Grupului Mare Vechi, al
căror grad de erodare este foarte avansat, erodare care apare
după multe mii de ani.

Atunci când o componentă era prea erodată, devenind

inutilizabilă, pleistaii ridicau o alta. Cariera unde au fost cioplite
componentele Calendarului nu a fost identificată nici până
acum.

După mine, vârsta Sarmisagethuzei este aceeași cu a

celorlalte mari Calendare, GOBLEKI TEPE și STONE HEN.GE,
adică 14 milenii.

40
e) SARMISAGETHUZA a fost un calendar care reprezenta un an
rotațional, corectat periodic la miime de secundă.

Nu era nevoie de un complex de asemenea amploare

pentru a calcula durata unui an rotațional, deoarece cu un
simplu dispozitiv colimator gradat și un gnomon puteai face
acest lucru din orice loc. Și apoi, la ce ar fi folosit cunoașterea
la miime de secundă a duratei unui an ? Agricultorii nu aveau
nevoie să li se transmită de la SARMISAGETHUZA când să
semene, când să ducă oile la munte sau când să le coboare. Și
cu ce, prin radio ? Ei aveau semnele lor, furnizate de mama
natură, transmise din generație în generație.

ÎN CONCLUZIE:

SARMISAGETHUZA a fost un extraordinar CALENDAR

PRECESIONAL, foarte sofisticat, care prevedea evenimentele
majore și data când zeii pământeni se vor reîntoarce,
conform promisiunii făcute la plecare. Întâlnirea va avea loc
când indicatorul Soarelui de Andezit va fi îndreptat spre una
dintre constelațiile zeilor.

Datorită complexității sale, acest Calendar este cel mai

avansat instrument astronomic de pe Terra, superior tuturor
alcătuirilor de acest gen.

Toate datele numerice ale obiectivului sunt elemente

ale ANULUI PRECESIONAL, exprimate în sistemul de
numărare sexagesimal.

CALENDARUL nu va putea fi decriptat fără planul lui

originar, în baza căruia să fie reconstituit corect, fără stupele
cu instrucțiuni și fără refacerea și descifrarea inscripțiilor de
pe zidul despărțitor.

Când am început să studiez situl SḗARMISAGETHUZA

în anul 2.016, nu mi-am propus să descifrez modul de
funcționare a CALENDARULUI, acțiune pe care am
41
considerat-o imposibilă din cauza mutilării lui prin distrugeri,
dispariții de piese relevante , restaurări „după ureche”, și a
dogmelor oficiale incorecte. Scopul a fost să aduc unele
contribuții la aflarea adevărului despre acest complex, reieșit
în urma abordării dintr-o nouă perspectivă a problemei.

Poate că în viitor cele scrise de mine în acest articol îi

vor ajuta pe cei care , mai tineri și mai inspirați, vor încerca
să descopere misterele acestui CALENDAR PRECESIONAL,
unic în lume.

Luna precesională a Peștilor s-a încheiat. Am intrat în

era Vărsătorului, zodia Marelui Zeu Domn al Pământului, cel
care ne-a creat din sângele său.

Înainte de a muri, Andrḗ Malraux a zis: „Secolul XXI va

fi religios sau nu va fi deloc”. Poate că a venit vremea ca
Dumnezeul strămoșilor noștri și Fiul său să se întoarcă pe
Pământ, la oamenii și la casa lor.

42
 BIBLIOGRAFIE

Herodot din Halicarnas, Istorii

Biblia

Graham Hancock, Amprentele zeilor, 2.001

Cornel Bârsan, Revanșa Daciei, 2.002

Hadrian Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, 1.972

Zecharia Sitkin, A 12-a planetă, 1.999

... Trepte spre cer, 2.000

.... Războaiele zeilor și oamenilor, 1.998

43