Sunteți pe pagina 1din 6

TFAMC - Modul 1

PROIECTAREA CABLAJELOR IMPRIMATE

1. Caracteristici electrice ale cablajelor imprimate

Funcţionarea circuitelor este influenţată de caracteristicile electrice ale cablajelor


imprimate mai puţin - uneori neglijabil (într-un amplificator de audio frecvenţă de mică
putere, de exemplu) sau mai mult - uneori esenţial (în cazul circuitelor de RF în UIF, de
exemplu).
Pentru o apreciere calitativă şi cantitativă a acestor influenţe, măcar aproximativă dar
absolut necesară pentru o bună proiectare, este necesară cunoaşterea caracteristicilor
electrice ale cablajelor imprimate. Acestea sunt: rezistenţa, curentul admisibil şi inductanţa
conductoarelor; capacitatea dintre conductoare, impedanţa caracteristică, rigiditatea
dielectrică şi tensiunea admisibilă între conductoare.

1.1. Rezistenţa conductoarelor imprimate

Rezistenţa unui conductor imprimat cu lungimea l şi secţiunea s = ab, în curent


continuu, la 200C este dată de relaţia (1) şi variază cu temperatura după relaţia (2):
l
R 20   20 (1) RT  R 20 [1  (T  20)] (2)
s
unde  reprezintă coeficientul de temperatură al rezistivitaţii.
În curent alternativ, datorită efectului pelicular. curentul circulă practic printr-un strat
periferic cu grosimea  numită adâncime de pătrundere.
2

2f 0  r

Ca urmare, rezistenţa conductoarelor în curent alternativ este mai mare decât în curent
continuu. În cazul conductoarelor imprimate din cupru, grosimea fiind de ordinul 30 ...
1OOm, creşterea rezistenţei în curent alternativ devine importantă peste 100MHz; la
conductoare stanate, din cauza rezistivităţii mai mari a staniului, efectele apar peste 5OMHz.

1.2. Curentul prin conductoarele imprimate

Curentul prin conductoare este limitat fie de încălzire, fie de căderea de tensiune admisibilă.
Aspectele termice vor fi tratate pe larg într-un curs separat; aici se menţionează numai că, în
condiţii de rãcire prin convecţie liberã densitãţile de curent recomandate sunt:

- pentru supraîncălziri de 5 - 100C, Jadmis =20 - 25 A/mm2


- pentru supraîncălziri de ~350C, Jadmis = 35 - 45 A/mm2.

O dimensionare rapidă se poate face pe baza indicaţiilor din tabelul 1. De asemenea, se


pot folosi curbele curentului admisibil în funcţie de secţiunea şi supraîncălzirea
conductoarelor imprimate din STAS 7155-83.
Dacă criteriul căderii de tensiune admisibilă este important, cunoscând curentul se
determină rezistenţa minimă necesară şi apoi secţiunea necesară.

Tabelul 1
Curent Lăţime minimă conductor imprimat (mm)
continuu Grosime 17 m 35 m
sau Cu
valoare T admis 10° C 20°C 40°C 10° C 20°C 40°C
eficace
0.1A 0.030 M M M M M
0.5A 0.250 0.3 0.1 0.15 0.1 0.06
1A 0.625 0.5 0.3 0.4 0.25 0.15
2A 1.6 1.0 0.75 0.8 0.5 0.3
5A 7.0 4.0 2.5 2.325 1.75 1.0
10A - 10.0 5.6 8.0 4.7 3.0
M – lăţimea poate fi cât de mică permite tehnologia de realizare

1.3. Capacitatea dintre conductoarele imprimate

Cunoaşterea, măcar cu aproximaţie, a capacităţilor dintre conductoarele imprimate


este importantă, în primul rând din cauza cuplajului capacitiv dintre circuite, parazit - când
trebuie redus cât mai mult, sau voit - când capacitatea trebuie să aibă anumite valori. Nu rare
sunt cazurile (în circuite de RF acordate, de exemplu) când contează şi pierderile în
condensatoarele dintre conductoare. In al doilea rând, uneori, pe cablaje se realizează
condensatoare imprimate, care trebuie calculate, deşi măsurarea şi ajustarea experimentală
este de regulă obligatorie.
Capacitatea dintre conductoarele imprimate depinde de geometria conductoarelor şi
însuşirile dielectricilor (suportul izolant, lacul termorezistent de acoperire, mediul de
funcţionare etc.). Valorile acestor capacităţi pot fi determinate destul de aproximativ
utilizând relaţii şi curbe date pentru cazuri idealizate, de obicei pentru conductoare rectilinii,
paralele, cu grosime şi lăţime uniforme. Abaterile valorilor reale faţă de cele calculate
(obişnuit ±5 % ... ±20%) se datorează diferenţelor de geometrie, poziţionare şi permitivitate a
dielectricilor, neglijării efectelor punctelor de lipire, a găurilor (eventual metalizate) etc.; când
capacităţile trebuie să aibă valori bine determinate, sunt necesare măsurători şi ajustări
experimentale.
Capacităţile pe unitatea de lungime (pF/cm) dintre conductoare imprimate rectilinii,
paralele, pe aceeaşi faţã sau pe feţe opuse ale cablajelor impriniate pot fi determinate
orientativ cu graficele din fig. 1, trasate pentru permitivitate relativă unitară. Permitivităţile
efective pot fi calculate, în funcţie de permitivitatea substratului (r) cu relaţii semiempirice.
De exemplu pentru conductoare pe aceeaşi faţă (cazurile 1 şi 2, fig. 1) =0.475r+0.67
Se observă că în cazul suporturilor din pertinax şi sticlotextolit capacitatea este între 1 şi 10
pF/cm. Uneori, între două conductoare imprimate (1 şi 2, fig. 2) plasate pe aceeaşi faţă se
introduce un al treilea conductor (3), legat la masă, care funcţionează ca ecran electric - se
reduce de 2 ... 5 ori capacitatea dintre conductoarele 1 şi 2 (pe seama creşterii capacităţilor 1-3
şi 2-3).

2
Caracteristicile dielectrice ale suporturilor variază cu frecvenţa destul de mult cum se
arată în exemplul din fig. 3; de acest fapt trebuie să se ţină seama când se lucrează 1a
frecvenţe mari.

Fig.1 Capacitatea pe unitatea de lungime

Fig. 3 Variaţia cu frecvenţa


a proprietăţilor sticlotextolitului
Fig. 2 Reducerea capacitaţii
prin utilizarea ecranului

1.4. Inductanţa conductoarelor imprimate

Inductanţa conductoarelor depinde foarte mult de geometrie (forma secţiunii -


rotundă/plată, traseul spaţial - rectiliniu/cu bucle/ ...) prezenţa în apropiere a unor elemente
conductoare (şuruburi, piese de fixare, ecrane, şasiu. ...) şi a elementelor din materiale fero
sau ferimagnetice. Relatiile pentru determinarea inductanţei se referă Ia geometrii simple
(trasee rectilinii, spire circulare, ...)‚ în mediu omogen. Pe de altă parte, măsurarea
inductanţelor conductoarelor imprimate este dificilă şi imprecisă - valorile sunt mici (nH) şi
depind de poziţiile pieselor pe placă şi a plăcilor în aparate. Ca urmare, între valorile reale şi
cele calculate sau măsurate pe plăci neasamblate pot apare diferenţe, de regulă în plus, de 50
... 500%.

3
1.5. Rigiditatea dielectrică. Distanţa dintre conductoare imprimate

Prin rigiditatea dieiectrică se înţelege valoarea câmpului electric la care se produce


străpungerea dielectricului - a suportului izolant. Străpungerea poate avea loc în volumul
suportului (rigiclitate de volum) sau pe suprafaţă (rigiditate de suprafaţă). De regulă, urmare
a străpungerii, apar canale de material ‘ars”, cu rezistivitate mult mai mică decât a izolantului
(practic conductoare); canalele au forme neregulate şi secţiuni mici - uneori sunt invizibile cu
ochiul liber. Suporturile cablajelor imprimate au rigidităţi dielectrice mari, de exemplu pentru
sticlotextolit 55...75 kV/mm cea de volum şi 20...30 kV/mm cea de suprafaţă.
În funcţionare, sub influenţa temperaturii, umidităţii, altitudinii şi altor factori de mediu
(de exemplu microfisuri cauzate de solicitările mecanice), rigiditatea de suprafaţă scade
sensibil; se impune protejarea suprafeţelor prin acoperire cu pelicule de lac termorezistiv. Pe
de altă parte, formarea scânteilor, care determină străpungerea izolaţiei, depinde neliniar de
valoarea tensiunii dintre conductoare. Ca urmare, pentru proiectare, se recomandă ca la
stabilirea distanţei dintre conductoare, când nu se specifică o regulă de securitate deosebită,
să se ţină seama de indicaţiile din tabel.
Tensiunea continuă Distanţa minimă între conductoare pe aceeaşi faţă a suportului
dintre conductoare [mm]
[V] Suprafaţă neprotejată Supr. protejată
sub 3000 m peste 3000 m
0-50 0.38 0.64 0.38
50-150 0.64 1.52 0.51
150-300 1.27 3.12 0.76
300-500 2.54 12.7 1.52
peste 5000 0.0051 mm/V 0.025 mm/V 0.003 mm/V
În legătură cu distanţa dintre conductoare, STAS 7155-83 precizează că la stabilirea
distanţei dintre conductoare trebuie satisfăcute condiţiile de tensiune aplicată (această
tensiune poate consta din tensiunea nominală de lucru şi ondulaţii adiţionale, supratensiuni,
valori de şoc sau de vârf, care pot interveni sporadic sau periodic în funcţionarea normală sau
în cazul apariţiei unui defect).
Distanţa dintre conductoare poate fi redusă şi prin prezenţa de particule, nedorite dar
admise, între conductoare (apare evidentă necesitatea decontaminării după corodare şi
lipire).

2. Caracteristici componentelor utilizate

2.1. Etaje de amplificare


 trebuie luate în considerare tensiunile şi curenţii reziduali, de asemenea tensiunile şi
curenţii de polarizare ale amplificatoarelor operaţionale.
 sursele de alimentare să fie decuplate cât mai aproape de circuitele de înaltă frecvenţă
pentru amplificatoarele de bandă largă, iar fiecare circuit să aibă decuplarea sa proprie;
 trebuie înlăturate distorsiunile date de benzile laterale prin intrarea în neliniarităţi;
2.2. Condensatoarele din aparat
 să lucreze la ceva mai mult de jumătate din tensiunea nominală pentru a mări timpul
dintre două defectări succesive;

4
 condensatoarele electrolitice să fie decuplate pentru frecvenţele înalte de condensatoare
de valoare mică, neinductive, cu dielectric solid;
 să se lucreze în limitele de temperatură indicate de fabricant pentru fiecare tip de
condensator.

2.3. Rezistoare
 toate rezistoarele să lucreze sub 75% din puterea disipată maximă pentru a mări
fiabilitatea aparatului;
 în circuitele de înaltă frecvenţă şi în circuitele de comutaţie să se utilizeze rezistoare
neinductive;
 să fie considerate pentru fiecare circuit în parte necesităţile pentru precizia, stabilitate,
liniaritatea şi zgomotul rezistoarelor.

2.4. Dispozitive semiconductoare


 tranzistoarele să lucreze sub 80% din UCE şi UBE ; să se facă consideraţiile limitării de putere;
 rezistenţa termică a radiatorului faţă de mediul ambiant să fie suficient de mică;
 tranzistoarele perechi să fie utilizate peste tot unde este posibil, dar să fie suficient de
bine cuplate termic;
 să se folosească circuite integrate cu mai multe tranzistoare separate, prin aceasta se
reduce preţul de cost pe tranzistor şi se simplifică cablajul imprimat.

2.5. Bobine şi transformatoare


 bobina sau transformatorul să suporte cea mai mare tensiune din circuit şi cea mai joasă
frecvenţă fără să intre în saturaţie;
 componenta de curent continuu să fie suportată iar nivelul să fie suficient de mare pentru
a evita saturaţia;
 să se prevadă protecţia contra salturilor rezultate din căderea bruscă a reţelei;

2.6. Interconexiunile
 să se utilizeze legături tipizate şi cu sistem de pini numerotaţi;
 legăturile de putere să fie bine identificate şi separate de legăturile puternic zgomotoase;
 conductoarele de legătură să fie astfel poziţionate încât să nu afecteze (de exemplu prin
mişcarea lor) performanţele montajului; să se facă protecţia cablurilor la culegerea
zgomotului;
 să se facă adaptarea între sarcini şi surse;
 dacă este necesară o anumită succesiune pentru aplicarea sau deconectarea surselor de
alimentare, să se realizeze aceasta prin construcţie.

2.7. Testarea

5
 punctele de test să fie prevăzute astfel încât să fie accesibile şi în ansamblul final;
 punctele de test să poată fi scurtcircuitate la masă fără distrugerea circuitului;
 punctele de test să fie numerotate şsi plasate convenabil pentru orice măsurare şi
ajustare corespunzătoare;
 să se pregătească o specificaţie de test şi o procedură de testare (succesiunea testării);

2.8. Componente ajustabile


 ajustările trebuie etichetate corespunzător: ajustarea în sensul acelor de ceasornic
produce o creştere a mărimii controlate sau deplasează punctul de funcţionare către
dreapta în afişările vizuale;
 pe cât posibil trebuie urmărit ca fiecare ajustaj să fie independent de celelalte reglaje;
 ajustările trebuie să fie accesibile când modulul este montat în ansamblul final;
 ajustările din fabrică trebuie să fie sigilate;

2.9. Temperatura
 să fie curent de aer suficient pentru răcire; răcirea să se poată realiza când sertarele sunt
traes în afară; curentul de aer de răcire să nu poată fi împiedicat prin neglijenţa
operatorului;
 personalul de deservire a aparatului să fie protejat de contactul cu punctele calde termic;
 componentele sensibile la temperatură (condensatoare, tranzistoare) să fie protejate;

2.10. Asamblarea
 cablajele imprimate (conectorii) să fie prevăzute cu cheie pentru prevenirea asamblării
inverse;
 conexiunile de alimentare şi de masă să fie indicate pe cablaj; de asemenea sensul
diodelor, polarităţile condensatoarelor, terminalele tranzistoarelor etc.;
 să fie etichetate componentele ajustabile;
 componentele cu capsulă metalică să fie astfel asamblate încât să nu provoace
scurtcircuitări accidentale
 fiecare subansamblu funcţional să aibă număr de cod şi denumirea în zonă vizibilă
 când aparatul lucrează în mediu coroziv să se facă asamblarea ermetică.

Bibliografie:
Vlad Cehan, Tecla Goraş, Introducere în tehnologia subansamblelor electronice, editura
Matrix Rom Bucureşti 1996

S-ar putea să vă placă și