Sunteți pe pagina 1din 10

TEMA 2

STATUTUL CONTINUTURILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE


IN CADRUL CURRICULUMULUI SCOLAR

La nivelul învăţământului preşcolar tema conţinuturilor reprezintă, probabil, subiectul cel


mai puţin abordat.Atenţia teoreticienilor şi a practicienilor domeniului se concentreaza cu
predilecţie asupra aspectelor legate de obiectivele educaţionale vizate la acest nivel de vârstă,
de strategiile de predare-învăţare- evaluare sau de proiectarea didactică. De altfel, acestea au
constituit şi ţintele majore ale procesului de reformă a educaţiei preşcolare. Cu toate acestea,
conţinuturile activităţilor de învăţare din grădiniţă merită a fi analizate cu seriozitate.
Astfel, Husen şi Postlethwaite (1994, apud Creţu, C., 2000, p. 212) considerau că „termenul
de conţinut curricular se referă la anumite fapte, idei, principii, probleme, ş.a.m.d., incluse într-
un program de studii. Fiecare conţinut poate viza diferite obiective instrucţionale, şi reciproc,
fiecare obiectiv poate fi atins prin conţinuturi diferite”. O viziune similară regăsim la Rassekh
şi Văideanu care, într-un raport UNESCO din 1987, vorbeau despre conţinuturile educaţiei,
definite ca „un corp de cunoştinţe, know-how, valori şi atitudini care se concretizează în
programe de învăţământ şi sunt diferenţiate în funcţie de scopuri şi obiective stabilite de
societate prin intermediul şcolii” (Rassekh & Văideanu, 1987, p. 129). Identificăm cu uşurinţă
câteva elemente comune: pe de o parte ideea de cunoştinţe previzionate în documente
curriculare oficiale, pe de altă parte, relaţia conţinuturilor cu obiectivele educaţionale, ceea ce
subliniază necesitatea analizării conţinuturilor dintr-o perspectivă sistemică, mai amplă. Putem
identifica şi abordări mai nuanţate. De exemplu, Miron Ionescu şi Ioan Radu (2001, p. 107)
vorbesc despre conţinutul învăţământului definit ca „sistemul informaţiilor, acţiunilor şi
operaţiilor care, pe baza unor criterii logico-ştiinţifice şi psihopedagogice, pe de o parte sunt
selectate din valorile culturale ale omenirii (ştiinţifice, tehnice,etice, estetice), iar pe de altă
parte sunt structurate, ierarhizate şi integrate în conţinutul disciplinelor şcolare”. Se impune să
precizăm totuşi faptul că, spre deosebire de conţinuturile educaţiei care vizează ansamblul
valorilor pe care copilul le poate asimila inclusiv din diferite contexte şi medii cu potenţial
educaţional, în afara grădiniţei/şcolii, acestea nefiind incluse în programele şcolare,
conţinuturile procesului de învăţământ sunt selecţionate, sistematizate şi structurate în
programele şcolare. La rândul său Ioan Nicola (2002, p. 360) defineşte conţinutul procesului
de învăţământ ca „ansamblul sistemului de valori ştiinţifice, tehnice, cultural-artistice şi
sociomorale selecţionate din memoria socială a valorilor acumulate până la un moment dat,
structurate şi ordonate în documentele şcolare, folosite apoi în procesul de predare-învăţare în
vederea realizării finalităţilor educaţiei”. O definiţie integratoare regăsim la Carmen Creţu
(2000, p. 214): „conţinuturile curriculare reprezintă un sistem de valori selecţionate din
cunoaşterea savantă, din practicile sociale şi din cultura şcolară sui-generis, acumulate de
societate până la un moment de referinţă, şi care sunt transpuse didactic în termeni de
cunoştinţe, capacităţi şi atitudini şi sunt integrate în sistemul curriculumului preşcolar/ şcolar/
universitar/ postuniversitar”.
O analiză succintă a acestor definiţii ilustrează faptul că, indiferent de nivelul de învăţământ,
conţinuturile sunt asimilate ideii de valori selectate din cultura omenirii, structurate după
criterii ce ţin deopotrivă de logica fiecărei ştiinţe, precum şi de rigorile procesului de
învăţământ. în ceea ce ne priveşte, ne situăm în apropierea definiţiilor prezentate şi considerăm
conţinuturile curriculare un mijloc de transmisie culturală, cu valoare formativă şi instructivă,
ce asigură obiectivarea finalităţilor educaţionale în atitudini, capacităţi şi cunoştinţe specifice
tuturor laturilor educaţiei, necesare dezvoltării globale a individului.
Continuturile didactice ale curriculumului prescolar sunt selectate si articulate la nivelul a
trei dimensiuni majore ale programului curricular: la nivelul domeniilor experientiale, la
nivelul temelor curriculare integratoare si la nivelul diferitelor tipuri de activităţi didactice
cuprinse în planul de învăţământ.
Componentă esenţială a curriculumului, conţinuturile învăţământului preşcolar aduc în
discuţie întrebări de genul: Ce este necesar a se studia în grădiniţă? Din acest punct de vedere
tema conţinuturilor impune analiza acestora din perspectivă teoretică şi practic- aplicativă.
Perspectiva teoretică evidenţiază aspecte legate de factorii determinanţi ai conţinuturilor şi
criteriile de selecţie a acestora, în timp ce perspectiva practică subliniază aspectele ce ţin de
valorificarea optimă a conţinuturilor în activitatea didactică, transpunerea acestora la nivelul
activităţilor instructiv-educative concrete.
Faptul că educaţia preşcolară vizează copiii cu vârsta între 3 - 6/7 ani care se află în etapa
gândirii preoperatorii şi nu posedă experienţa învăţării şcolare conştientizate, văzută ca tip
fundamental de activitate, nu exclude abordarea unor conţinuturi din diferite domenii.
Dimpotrivă, privit dintr-o perspectivă sistemică, procesul de învăţământ din grădiniţă trebuie
să asigure fundamentul pentru achiziţiile din perioada micii şcolarităţi. Din acest punct de
vedere niciunul dintre domeniile de cunoaştere ce vor fi abordate în clasele primare nu poate fi
exclus din învăţământul preşcolar. Diferenţele se reflectă în nivelul de abordare a
conţinuturilor, tipul experienţelor de cunoaştere promovate şi maniera de valorificare practică
a acestor conţinuturi.
In activităţile de învăţare se vehiculează cunoştinţe de cultură generală în acord cu
particularităţile individuale şi de vârstă ale copiilor, precum şi cu paradigma constructivistă a
învăţării ce promovează modelul instruirii ca acţiune de construire a cunoaşterii la copil, de
implicare activă a acestuia prin construirea şi valorificarea unor experienţe de învăţare
concretă. In acest sens, sunt de acord că „ideea centrală a conţinutului este accentuarea
caracterului său formativ, educativ, renunţarea la reţinerea mecanică, formală a informaţiilor şi
accentuarea formării deprinderilor de muncă intelectuală, de organizare şi sistematizare a
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, astfel încât ele să producă noi cunoştinţe, să
influenţeze asimilarea altora şi să poată fi aplicate în practică fară dificultăţi” (Voiculescu, E.,
2001, p. 63).
Selecţia conţinuturilor specifice activităţilor de învăţare din grădiniţă constituie un demers
dificil care obligă cadrul didactic la un proces riguros de raportare a prevederilor programei la
nevoile şi disponibilităţile acestora.
Pentru ca activităţile de învăţare propuse să aibă eficienţă, conţinuturile trebuie să răspundă
unor cerinţe minimale:
a) să se raporteze coerent la obiectivele specifice fiecărui domeniu experienţial, prevăzute
în curriculumul oficial. Conţinuturile activităţilor nu constituie un scop în sine, dimpotrivă. Ele
oferă substanţă activităţilor de învăţare şi devin relevante doar dacă servesc îndeplinirii acestor
obiective, finalităţilor învăţământului preşcolar, în general;
b) să aibă valoare formativă ceea ce presupune depăşirea abordării intelectualiste a
învăţării şi promovarea paradigmei formativiste ce solicită selectarea cunoştinţelor de bază,
funcţionale, esenţiale fiecărui domeniu, a cunoştinţelor care generează curiozitate, interes,
plăcerea de a cunoaşte. Se vor avea în vedere cunoştinţe care să permită dezvoltarea proceselor
de cunoaştere (percepţii, reprezentări, gândire, limbaj etc.), formarea deprinderilor şi a
capacităţilor intelectuale şi practic- aplicative etc.;
c) să constituie un fundament real pentru achiziţia ulterioară a cunoştinţelor din perioada
şcolarităţii mici. Transpuse într-o formă ludică, specifică vârstei, conţinuturile activităţilor de
învăţare din grădiniţă vizează domenii de conţinut ce-şi regăsesc corespondent în etapa
şcolarităţii, ceea ce obligă educatoarea la selectarea şi transmiterea acelor conţinuturi ce pot
constitui un fond informaţional şi experienţial relevant pentru înţelegerea cunoştinţelor
ulterioare. Se evită astfel însuşirea unor cunoştinţe secvenţiale;
d) să aibă valoare explicativă, favorizând astfel înţelegerea logică a proceselor şi
fenomenelor lumii înconjurătoare, oferind un răspuns adecvat la întrebările preşcolarului;
e) să fie diferenţiate şi adecvate particularităţilor de vârstă ale copiilor, devenind astfel
accesibile. Aceasta presupune o atenţie deosebită acordată deopotrivă procesului de selecţie a
cunoştinţelor, dimensionării, precum şi prelucrării acestora în conformitate cu particularităţile
dezvoltării intelectuale a preşcolarului, dar şi cu disponibilităţile fiecăruia, ştiut fiind faptul că
pe fondul aceloraşi particularităţi de vârstă există aspecte care obligă la individualizarea
demersului didactic;
f) să satisfacă interesele preşcolarilor, dat fiind faptul că preşcolaritatea este etapa în care
copilul manifestă cerinţe de cunoaştere şi observare a realităţii înconjurătoare. Conţinuturile
trebuie să răspundă întrebărilor copilului, să-i satisfacă acestuia curiozitatea. Interesele (de
cunoaştere, de joc) asigură preşcolarului posibilitatea dobândirii experienţei culturale;
g) să fie plauzilibile, să-şi găsească corespondent în concret, în realitatea înconjurătoare,
dobândind astfel sens pentru copil;
h) să fie atractive, stimulând operaţiile gândirii şi motivaţia pentru activităţile din
grădiniţă. Cunoştinţele vehiculate în activităţile de învăţare din grădiniţă trebuie să fie însoţite
de exemple concrete şi imagini cu o mare forţă sugestivă, exprimate într-un limbaj expresiv
(cazul descrierilor, povestirilor, lecturii educatoarei).
Din perspectivă practică, educatoarea trebuie să acorde atenţie aspectelor ce vizează:
corelarea conţinuturilor activităţilor de învăţare cu obiectivele şi strategiile de predare-învăţare-
evaluare, aflate într-un raport de interdeterminare, organizarea integrată a conţinuturilor,
reliefarea corelaţiilor interdisciplinare dintre acestea, transpunerea conţinuturilor în contextul
unor experienţe de cunoaştere concrete, din perspectiva unui demers acţionai care să faciliteze
ilustrarea aspectelor vizate de acestea, contactul direct cu obiectele şi fenomenele, valorificarea
materialului intuitiv care să asigure perceperea obiectelor şi fenomenelor şi, implicit,
înţelegerea acestor fenomene.
Educatoarea dispune de libertate în selecţia conţinuturilor. Intr-adevăr, pentru fiecare din
cele cinci teme majore: „Cine sunt/ suntem?”, „Cand, cum si de ce se intampla?”’ „Cum este,
a font si va fi aici pe pamant?” „Cu ce si cum exprimam ceea ce simtim?” „Cine si cum
planifica/ organizeaza o activitate?”, domeniu experienţial şi nivel de vârstă, programa
activităţilor de învăţare din grădiniţă oferă o listă cu sugestii de conţinuturi, inclusiv pentru
proiectele tematice.
De exemplu, la tema „Cine sunt/suntem?” (nivelul II), în cadrul domeniului Ştiinţe
(activităţi matematice), în programa activităţilor din grădiniţă regăsim următoarele sugestii de
conţinuturi: diferenţierea obiectelor după criteriul formei, culorii, mărimii, forme geometrice
(cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi), poziţii spaţiale, numărarea în intervalul 1-10 etc. în ceea ce
priveşte conţinutul proiectelor tematice, la aceeaşi temă curriculară, programa sugerează
următoarele teme: „Ştiu cine sunt?”, „Cele cinci simţuri”, „Eu sunt unic”, „Eu şi lumea mea”
etc. Educatoarea poate apela la sugestiile programei sau îşi poate stabili propriile conţinuturi,
devenind astfel un posibil designer curricular. Cu toate acestea, nu vorbim de o libertate
absolută în alegerea conţinuturilor. în mod obligatoriu, conţinuturile activităţilor de învăţare
trebuie să răspundă cerinţelor programei, să se raporteze la obiectivele cadru şi de referinţă,
precum şi la comportamentele vizate de curriculumul preşcolar pentru fiecare domeniu
experienţial şi nivel de vârstă.
Abordarea învăţământului preşcolar din perspectiva dimensiunii sale informative
evidenţiază o anumită corespondenţă cu învăţământul primar, referindu-ma în acest sens la
maniera de structurare a conţinuturilor. Având ca ţintă majoră dezvoltarea bio-psihică a
preşcolarului, conţinuturile învăţământului preşcolar sunt structurate pe domenii de conţinut,
fiecare dintre acestea urmărind obiective specifice.
Din perspectivă curriculară, domeniile de conţinut reprezintă un concept pedagogic care
ilustrează filosofía proiectării conţinuturilor activităţilor de învăţare din grădiniţă, de
constituire a unei structuri integrate de cunoştinţe care se pliază coerent pe domeniile de
dezvoltare a preşcolarului, precum şi pe principii psihopedagogice şi epistemologice.
Domeniile de conţinut circumscriu un grupaj de activităţi specifice ce urmăresc aceleaşi
obiective şi valorifică o metodologie didactică similară. Aceste domenii oferă o viziune
globală, interdisciplinară asupra conţinuturilor, fiind structurate prin raportare la finalităţile
învăţământului preşcolar. Altfel spus, domeniile de conţinut constituie una dintre
componentele curriculumului preşcolar, proiectate şi structurate în conformitate cu obiectivele
învăţământului preşcolar, stabilite la nivelul politicii educaţionale, şi care răspund necesităţii
de generare a unor comportamente specifice diferitelor domenii ale cunoaşterii.
La nivelul învăţământului preşcolar regăsim următoarele cinci domenii de conţinut: Limbă
şi comunicare, Ştiinţe, Om şi societate, Estetic şi creativ şi Psihomotric.
Domeniul „Limbă şi comunicare” include activităţile de educare a limbajului, inclusiv
activităţile ce presupun studiul unei limbi străine. Conform Curriculumului pentru educaţia
timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani (2008, p. 29), pe perioada preşcolarităţii acest domeniu are
în vedere atingerea următoarelor obiective cadru:
a) dezvoltarea capacităţii de exprimare orală, de înţelegere şi utilizare corectă a
semnificaţiilor structurilor verbale orale;
b) educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic;
c) dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral;
d) dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri, semnificaţii mijlocite
de limbajul scris.
Activităţile desfăşurate în acest domeniu asigură preşcolarului ocazii de dezvoltare a
capacităţii de comunicare orală şi scrisă, insistându-se pe ascultare, înţelegerea mesajului, dar
şi pe formarea unor deprinderi minimale de comunicare, citire şi scriere.
Aceste activităţi pun preşcolarul în situaţia de a-şi dezvolta şi exersa vocabularul,
constatându-se treptat salturi cantitative şi calitative în acest sens. O atenţie deosebită trebuie
acordată coerenţei exprimării, îmbogăţirii fondului lexical, înţelegerii semnificaţiei cuvintelor,
precum şi folosirii corecte a unor structuri gramaticale. In general, se urmareste crearea unor
situaţii în care preşcolarii să-şi îmbogăţească vocabularul, să se exprime liber, dar să şi asculte,
verificându-se ulterior capacitatea de înţelegere a mesajului oral, să-şi manifeste creativitatea
(de exemplu, crearea unor povestiri scurte, ghicitori etc.). De asemenea, se insista pe:
exprimarea în propoziţii complete şi corecte din punct de vedere gramatical; pronunţarea
corectă a sunetelor limbii române; întrebuinţarea regulilor unui dialog, precum şi a elementelor
comunicării paraverbale; dezvoltarea calităţilor expresive ale limbajului oral etc.
In general, în cadrul activităţilor din domeniul Limbă şi comunicare se valorifica literatura
pentru copii (povestiri, basme), conţinutul acesteia fiind apropiat de vârsta preşcolarului, ceea
ce-i va permite evocarea întâmplărilor şi valorificarea structurii gramaticale a limbajului. La
acestea se adaugă activităţi de memorizare, repovestire, joc de rol, dramatizări, crearea de
povestiri cu început dat, jocuri de limbă etc.
Domeniul „Ştiinţe” include două activităţi specifice, cu rol esenţial în dezvoltarea cognitivă
a preşcolarului: activităţile matematice şi activităţile de cunoaştere a mediului, urmărind
atingerea următoarelor obiective cadru:
a) Dezvoltarea operaţiilor intelectuale prematematice;
b) Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi utiliza numere, cifre, unităţi de măsură,
întrebuinţând un vocabular adecvat;
c) Dezvoltarea capacităţii de recunoaştere, denumire, construire şi utilizare a formelor
geometrice;
d) Stimularea curiozităţii privind explicarea şi înţelegerea lumii înconjurătoare;
e) Dezvoltarea capacităţii de rezolvare de situaţii problematice, prin achiziţia de strategii
adecvate;
f) Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a mediului înconjurător, precum şi
stimularea curiozităţii pentru investigarea acestuia;
g) Dezvoltarea capacităţii de observare şi stabilire de relaţii cauzale, spaţiale, temporale;
h) Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură şi din mediul
înconjurător;
i) Formarea şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a mediului înconjurător,
în vederea educării unei atitudini pozitive faţă de acesta (Curriculum pentru educaţia timpurie
a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008, p. 31).
Prin oferta experienţelor de învăţare, activităţile matematice ajută preşcolarul să-şi dezvolte
operaţiile intelectuale prematematice, raţionamentul logico-matematic, capacitatea de
recunoaştere, diferenţiere şi utilizare a unor forme geometrice şi simboluri matematice
elementare. Este important ca aceste activităţi să valorifice strategii didactice active prin
intermediul cărora preşcolarul să înţeleagă unele raporturi logice privind forma, mărimea,
lungimea, lăţimea, grosimea, înălţimea, culoarea, cantitatea obiectelor. De asemenea, se insistă
pe însuşirea conceptelor de număr, volum etc. şi formarea reprezentărilor asupra acestor
concepte, în mod diferenţiat pentru cele două niveluri de vârstă. Se recomandă o atenţie
deosebită însuşirii numeraţiei, asocierii cifrei cu numărul obiectelor, formării unor deprinderi
de calcul matematic prin manipularea efectivă a unor obiecte familiare copilului, însuşirii
limbajului matematic etc. Valorificarea jocului didactic şi a unor mijloace de învăţământ
specifice va permite preşcolarului exersarea cunoştinţelor şi a deprinderilor matematice: figuri
şi corpuri geometrice, jocuri matematice, tablă magnetică cu cifre, riglete, creioane etc.
In activităţile de cunoaştere a mediului preşcolarul are oportunitatea de a explora mediul
natural, cu consecinţe directe în dezvoltarea calităţilor perceptive, a analizatorilor, a spiritului
de observaţie etc. Experienţele de învăţare oferite trebuie să-l ajute pe preşcolar să înţeleagă
natura şi relaţia om-natură, caracteristicile unor fenomene naturale, mediul de viaţă al unor
plante şi animale, insistându-se pe evidenţierea relaţiilor de cauzalitate, spaţiale şi/sau
temporale. Activităţile observative, experimentul, demonstraţia, jocul didactic,
problematizarea etc., folosirea unor materiale naturale (seminţe, fructe şi legume, plante, păsări
etc.), precum şi a unor instrumente de laborator (lupă, termometru, microscop, magneţi etc.)
constituie modalităţi posibile de explorare şi înţelegere a mediului înconjurător, de stimulare a
curiozităţii şi de însuşire a unui limbaj specific. De asemenea, aceste activităţi trebuie
valorificate şi din perspectivă morală. In acest sens se impune crearea şi valorificarea unor
experienţe de învăţare care să permită dezvoltarea la preşcolari a unei conduite ecologice, a
unor deprinderi minimale de protejare a mediului, de formare a unei atitudini pozitive faţă de
natură.
Domeniul „Om şi societate” facilitează preşcolarului cunoaşterea şi înţelegerea mediului
social în ansamblu, a omului şi a activităţilor pe care acesta le desfăşoară în societate. Regăsim
în acest domeniu activităţile de educaţie pentru societate şi activităţile practice, care permit
atingerea următoarelor obiective cadru:
j) Cunoaşterea şi respectarea normelor de comportare în societate; educarea abilităţii de a
intra în relaţie cu ceilalţi;
k) Educarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter şi formarea unei atitudini pozitive
faţă de sine şi faţă de ceilalţi;
l) Dezvoltarea comportamentelor de cooperare, prosociale, proactive (iniţiativă);
m) Dezvoltarea abilităţii de recunoaştere, acceptare şi respect al diversităţii;
n) Cunoaşterea unor elemente de istorie, geografie, religie care definesc portretul spiritual
al poporului român;
o) Formarea şi consolidarea unor abilităţi practice specifice nivelului de dezvoltare
motrică;
p) îmbogăţirea cunoştinţelor despre materiale şi caracteristicile lor, precum şi despre
tehnici de lucru necesare prelucrării acestora în scopul realizării unor produse simple;
q) Formarea deprinderilor practic-gospodăreşti şi utilizarea vocabularului specific
{Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008, p. 33).
Toleranţa, fair-play-ul, spiritul de echipă, cooperarea, acceptarea alterităţii etc. sunt doar
câteva dintre valorile promovate în cadrul acestor activităţi. O importanţă deosebită se acorda
explorării directe a mediului familial şi social căruia îi aparţine preşcolarul, cunoaşterii
normelor elementare de convieţuire în societate, de interrelaţionare cu ceilalţi copii şi adulţi
din grădiniţă, a drepturilor şi responsabilităţilor la nivelul grupului etc. Literatura pentru copii,
raportarea la perioade istorice anterioare, familia, grădiniţa, comunitatea ş.a. pot constitui surse
adecvate pentru înţelegerea şi aprecierea efectelor acţiunii omului asupra celorlalţi, pentru
formarea unor trăsături caracteriale pozitive, a unor atitudini prosociale etc.
Activităţile practice vor oferi preşcolarilor posibilitatea de cunoaştere a omului din
perspectiva acţiunii acestuia la nivelul mediului social. In acest sens, o atenţie deosebită se
acorda cunoaşterii caracteristicilor unor meserii, a unor activităţi gospodăreşti cotidiene, a unor
instrumente şi unelte de lucru. De asemenea, cunoaşterea şi utilizarea diferitelor materiale de
lucru, precum şi realizarea unor lucrări practice cu ajutorul unor instrumente specifice (hârtie,
lipici, foarfecă etc.) pot contribui la înţelegerea rolului activ al omului, la formarea unor abilităţi
practice concrete, la dezvoltarea creativităţii.
Activitatile din Domeniul „Estetic şi creativ” au un rol important în dezvoltarea afectivă a
prescolarilor, a creativităţii, în formarea şi educarea atitudinii estetice, în identificarea şi
dezvoltarea aptitudinilor artistice, dar şi în dezvoltarea intelectuală şi motrică a preşcolarilor,
permiţând însuşirea unor conţinuturi şi abilităţi specifice. La nivelul acestui domeniu regăsim
activităţile muzicale, activităţile artistico-plastice şi activităţile de modelaj, prin intermediul
cărora se doreşte îndeplinirea următoarelor obiective cadru:
r) Formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, modelaje;
s) Realizarea unor corespondenţe între diferitele elemente de limbaj plastic şi forme,
obiecte din mediul înconjurător (natură, artă şi viaţa socială);
t) Stimularea expresivităţii şi a creativităţii prin desen, pictură, modelaj;
u) Formarea capacităţii de receptare a lumii sonore şi a muzicii;
v) Formarea capacităţilor de exprimare prin muzică;
w) Cunoaşterea marilor valori ale creaţiei muzicale naţionale şi universale (Curriculum
pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008, p. 35).
Activităţile muzicale constituie un bun prilej pentru preşcolar de a-şi însuşi cântece specifice
vârstei, de a cunoaşte diferite instrumente muzicale şi de a-şi exersa deprinderea de a cânta la
aceste instrumente, de a-şi dezvolta calităţile senzorial-perceptive, auzul muzical. Este
important ca preşcolarul să rezoneze emoţional cu creaţia muzicală. Audiţiile, însuşirea unor
cântece cu tematică adecvată vârstei, jocurile muzicale, însuşirea unor deprinderi specifice
cântatului vocal sau la anumite instrumente muzicale etc. pot constitui modalităţi practice de
realizare a educaţiei muzicale în grădiniţă.
Activităţile plastice şi de modelaj constituie ocazii de familiarizare â preşcolarilor cu
limbajul artelor plastice, într-o manieră simplistă, ce valorifică pictura, desenul şi modelajul.
Aceste activităţi oferă copilului posibilitatea de a comunica şi de a se exprima prin intermediul
limbajului plastic, pictural. De asemenea, ele constituie atât ocazii de stimulare a creativităţii
artistice, cât şi de iniţiere în realizarea unor armonii plastice, în însuşirea unor tehnici specifice
şi abilităţi manuale. Frumosul natural, contactul cu anumite opere artistice pot constitui posibile
surse de inspiraţie în realizarea unor lucrări artistice.
Domeniul „Psihomotric ” vizează exclusiv activităţile motrice ce fac referire la trei
componente esenţiale prevăzute în obiectivele cadru:
x) Formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar-aplicative;
y) Stimularea calităţilor intelectuale, de voinţă şi afective în vederea aplicării
independente a deprinderilor însuşite;
z) Cunoaşterea deprinderilor igienico-sanitare pentru menţinerea stării de sănătate
0Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008, p. 37).
Activităţile psihomotrice desfăşurate în grădiniţă asigură dezvoltarea motricităţii grosiere,
a unor deprinderi motrice de bază sau utilitar-aplicative, într-o manieră diferenţiată pentru cele
două niveluri de vârstă. Exerciţiile motrice, dansul, jocurile motrice etc. pot asigura suportul
metodic şi experienţial necesar dezvoltării motricităţii, prevenirii unor deficienţe fizice şi
formării unor obişnuinţe igienico-sanitare. în acest sens este nevoie ca educatoarea să ţină
seama de anumite modificări de ordin biochimic sau fiziologic care se petrec la nivelul
organismului preşcolarului, dozând corespunzător efortul acestuia. De asemenea, la această
vârstă activităţile psihomotrice permit dezvoltarea percepţiilor complexe, a gândirii, a stărilor
afective pozitive, generând plăcere şi bucurie, dar şi a calităţilor de voinţă şi caracter.
Insuşirea sistematică şi coerentă a conţinuturilor specifice tuturor acestor domenii
presupune ca educatoarea să ofere ocazii de exersare individuală sau în grup a unor deprinderi,
să creeze experienţe de învăţare adecvate mediului formal al grădiniţei, valorificând în acelaşi
timp oportunităţile mediului educaţional nonformal şi informai.
Conţinuturile activităţilor de învăţare din grădiniţă au multiple valenţe formative, generând
schimbări evidente în planul personalităţii preşcolarului, asigurând suportul informaţional şi
experienţial necesar acestuia pentru a cunoaşte şi înţelege realitatea din jurul său, dar şi pentru
a face faţă, ulterior, provocărilor şi cerinţelor învăţământului primar. Analiza curriculumului
preşcolar evidenţiază faptul că, prin conţinuturile pe care le vehiculează, acesta asigură
premisele unei dezvoltări optime în plan cognitiv, social, emoţional, fizic, al limbajului etc.
Altfel spus, între domeniile de dezvoltare şi conţinuturile activităţilor de învăţare există
corelaţii evidente. De altfel, modelul explicativ al relaţiei domenii de dezvoltare-domenii
experienţiale, structurat în primul capitol, constituie o posibilă dovadă în acest sens.
Din perspectiva dezvoltării cognitive, la nivelul grădiniţei prioritare devin următoarele
componente: dezvoltarea gândirii logice şi rezolvarea de probleme, precum şi însuşirea
cunoştinţelor şi deprinderilor elementare matematice, de cunoaştere şi înţelegere a lumii.
Elocvent în acest scop este domeniul Ştiinţe, mai exact cunoştinţele matematice şi cele de
cunoaştere a mediului, deşi regăsim cunoştinţe cu potenţial în dezvoltarea cognitivă a
preşcolarului şi în celelalte domenii de conţinut.
De exemplu, la tema „Numărul şi cifra 6” este important ca preşcolarii să înţeleagă formarea
numărului 6, să intuiască numărul şi cifra corespunzătoare, să le redea grafic, să utilizeze
limbajul matematic.
Activităţile de cunoaştere a mediului valorifică cunoştinţe referitoare la: părţile
componente ale corpului omenesc, plantelor, animalelor; elementele mediului apropiat: aer,
apă, sol, plante, animale; anotimpuri şi transformări din natură; producerea fenomenelor din
natură; modificările apărute în viaţa omului, plantelor, animalelor; caracteristicile fenomenelor
naturii (vânt, ploaie, ninsoare, viscol, furtună etc.); protejarea mediului înconjurător etc. Aceste
activităţi constituie un suport real pentru dezvoltarea perceptiv-senzorială, a spiritului de
observaţie, a curiozităţii, pentru înţelegerea caracteristicilor mediului natural.
De exemplu, la tema „Apa şi proprietăţile ei”, înţelegerea acestor proprietăţi poate fi
asigurată prin intermediul experimentului. Astfel, preşcolarilor li se va solicita să toarne apă în
recipiente diferite, transparente, necolorate: pahar, borcan, farfurie, eprubetă. Vor observa că
apa a luat forma vasului. La solicitarea de a ţine apa în mână vor constata imposibilitatea acestui
fapt, descoperind astfel că apa curge. Privind atent apa din vasele de sticlă vor constata că
aceasta este incoloră. Dacă se toarnă apă într-un recipient transparent, dar colorat, copiii pot
constata că apa a împrumutat şi culoarea recipientului. Prin introducerea în recipientele cu apă
a unor jetoane colorate sau a unei monede vor constata că apa este transparentă.Mirosind şi
gustând apa, preşcolarii pot constata că aceasta nu are gust şi nici miros. Adăugând în apă
zahăr, nisip, ulei şi amestecând, copiii pot constata că: zahărul se topeşte, nisipul se depune la
baza recipientului, iar uleiul rămâne la suprafaţă.
Prin conţinutul lor, activităţile matematice şi cele de cunoaştere a mediului operează atât în
sfera cunoştinţelor, cât şi în planul dezvoltării deprinderilor şi capacităţilor intelectuale. Astfel,
putem vorbi despre însuşirea unor cunoştinţe specifice, de bază pentru această etapă, despre
dezvoltarea capacităţii de înţelegere a unor relaţii de cauzalitate între obiecte şi fenomene, de
operaţionalizare a cunoştinţelor în contextul rezolvării unor probleme simple, exersarea
operaţiilor gândirii, exprimarea unor aprecieri personale. De asemenea, preşcolarul este
încurajat să gândească independent, să identifice soluţii, să opereze deducţii logice simple.
Conţinuturile din domeniul Ştiinţe dezvoltă deopotrivă calităţile memoriei, imaginaţia şi
limbajul.
Dezvoltarea limbajului şi a capacităţii de comunicare, precum şi dezvoltarea premiselor
citirii şi scrierii constituie un scop fundamental la vârsta preşcolarităţii. Acest scop este vizat
în cadrul tuturor activităţilor de învăţare, dar în mod deosebit în activităţile de educare a
limbajului. Conţinuturile specifice acestor activităţi vizează: sunetele, literele, alcătuirea de
propoziţii simple şi dezvoltate, a unei naraţiuni pe baza imaginilor, utilizarea în exprimare a
sinonimelor, antonimelor, omonimelor, scrierea cu majuscule, întrebuinţarea elementelor
comunicării paraverbale, înţelegerea diferenţei dintre desen şi scris etc.
Pe parcursul activităţilor dintr-o zi educatoarea poate crea ocazii multiple de dezvoltare a
comunicării orale. De exemplu, în activităţile de dezvoltare personală, la momentul „întâlnirea
de dimineaţă” preşcolarii au ocazia de a saluta, de a comunica idei, de a asculta opiniile
celorlalţi copii, de a intra în dialog cu colegii de grupă sau cu educatoarea, de a vorbi despre
caracteristicile vremii din ziua respectivă etc. De asemenea, tranziţiile pot constitui ocazii de
exersare a limbajului oral (de exemplu, frământările de limbă/jocurile fonetice).
La rândul său, jocul de rol poate fi utilizat ca un mijloc eficient de dezvoltare a limbajului
oral, cu rezultate bune în cazul copiilor de 5-6/7 ani, aceştia având posibilitatea de a-şi crea
propriile replici, de a se adapta la interlocutor. In acelaşi timp, dramatizările îşi pot dovedi
eficienţa din perspectiva exersării memoriei (memorarea replicilor), a comunicării verbale
(redarea replicilor), nonverbale (însoţirea replicilor de mimica şi gestica solicitate de text) şi
paraverbale (ritmul, intonaţia, accentuarea unor replici etc.). La toate acestea putem adăuga:
povestirea educatoarei, repovestirea, povestirea creată de copii, povestirea cu început dat,
povestirea după modelul educatoarei etc. Premisele citirii sunt asigurate prin „citirea”
imaginilor, fiind vorba mai exact de recunoaşterea acţiunii ilustrate în imagini. In privinţa
limbajului scris, preşcolarul se află în „etapa precaligrafică” când „copilul este incapabil să
respecte exigenţele imperative ale normelor caligrafice” (Ajuriaguerra, 1980, p. 23). Din acest
motiv, la această vârstă scrisul re referă la trasarea unor semne grafice elementare, scrierea
unor litere de tipar, ceea ce va ajuta preşcolarul să conştientizeze existenţa scrisului şi să
înţeleagă diferenţa dintre scris şi desen. Comportamente ce vizează scrierea regăsim şi în cadrul
activităţilor matematice, unde preşcolarul scrie cifre sau trasează figuri geometrice respectând
conturul dat etc.
Prin conţinutul lor, activităţile din grădiniţă urmăresc deopotrivă ancorarea copilului în
social, valorificând diverse faţete ale acestuia, şi construirea şi afirmarea sinelui. Planul
dezvoltării sociale impune formarea şi dezvoltarea la preşcolari a unor comportamente,
atitudini prosociale, a unor abilităţi de interrelaţionare cu ceilalţi.
Activităţile de dezvoltare personală, organizarea activităţilor pe centre de interes, jocul
didactic, strategiile interactive, în general, activităţile extracurriculare etc. reprezintă ocazii de
socializare, constituind un imperativ în procesul instructiv-educativ din grădiniţă, generat de
vârsta copiilor, precum şi de specificul învăţării în etapa preşcolarităţii. Acestea reprezintă
aspecte cheie care depăşesc cadrul formal al unor domenii de conţinut, fiind universal valabile
pentru tot ceea ce înseamnă activitate organizată în grădiniţă. De altfel, grădiniţa asigură
primele experienţe sociale pe care copilul le trăieşte în afara familiei. Cu toate acestea,
activităţile din domeniul Om şi societate îşi propun în mod evident obiective în sfera dezvoltării
sociale a preşcolarului. Regăsim în acest sens cunoştinţe privitoare la: responsabilităţi, norme
de convieţuire socială, formule de politeţe, aspecte legate de etnie, rasă, limbă, contexte sociale
diferite etc. Preşcolarul simte nevoia de interacţiune, ceea ce-i va nuanţa inclusiv viaţa afectivă.
Toleranţa, altruismul, cooperarea, spiritul de competiţie etc. reprezintă însuşiri ce capătă
stabilitate la vârsta preşcolarităţii. De asemenea, în cadrul activităţilor psihomotrice preşcolarul
învaţă ce înseamnă fair-play-ul, competiţia şi spiritul de echipă.
Dezvoltarea emoţională armonioasă a preşcolarului necesită de asemenea o atenţie
deosebită din partea educatoarei, fiind în relaţie cu procesul identificării. Preşcolaritatea
constituie etapa dezvoltării conceptului de sine, a controlului şi expresivităţii emoţionale.
Lărgirea contactelor sociale şi calitatea relaţiilor cu ceilalţi îmbogăţesc afectiv preşcolarul. în
acest scop activităţile de educaţie pentru societate pot fi valorificate cu succes. Un aport
deosebit la dezvoltarea expresivităţii emoţionale a preşcolarilor au şi activităţile din domeniul
Estetic şi creativ care presupun: acompanierea ritmică a unor cântece cunoscute, audierea unor
fragmente din creaţii muzicale specifice vârstei, jocuri muzicale, redarea unei teme plastice
specifice desenului etc. Aceste activităţi permit cultivarea şi exprimarea unor stări afective.
Dezvoltarea fizică constituie, în egală măsură, un obiectiv esenţial în această etapă.
Interesează în acest sens dezvoltarea senzorio-motorie, a motricităţii (fine şi grosiere), precum
şi însuşirea unor deprinderi de igienă personală. Prin conţinutul lor, activităţile psihomotrice
desfăşurate în grădiniţă creează premisele necesare acestei dezvoltări.Exerciţiile de scriere (cu
creionul, stiloul), desenul, modelajul (cu plastilină, lut, aluat), folosirea unor instrumente
specifice în activităţile practice (lipici, foarfece etc.), folosirea unor tehnici de pictură (dactilo-
pictura, ştampilarea, pictura cu sfoara etc.) au o componentă motrică importantă, asigurând
dezvoltarea motricităţii fine a mâinii. De asemenea, în activităţile motrice, dar şi în activităţile
practice din domeniul Om şi societate preşcolarul îşi însuşeşte cunoştinţe şi deprinderi
minimale privind igiena personală şi comportamentul corect după efort.
Prin experienţele de cunoaştere pe care le oferă, prin conţinuturile pe care le vehiculează,
grădiniţa trebuie să asigure dezvoltarea unor capacităţi care să-l ajute pe copil să facă faţă
cerinţelor şcolii. In acest sens, este imperios necesar a se dezvolta anumite capacităţi şi
atitudini în învăţare. Curiozitatea, iniţiativa, creativitatea şi persistenţa în activitate,
componente de bază ale acestui domeniu de dezvoltare, reprezintă poate cel mai elocvent
exemplu privind relaţia dintre domeniile de conţinut şi cele de dezvoltare.
Privită dintr-o perspectivă holistă, relaţia dintre domeniile de conţinut şi domeniile de
dezvoltare a copilului la această vârstă configurează în fapt exigenţele procesului de învăţare
din grădiniţă. Demersul metodic trebuie aşadar să se centreze pe promovarea unei paradigme
constructiviste, coerente, grădiniţa devenind un cadru optim pentru contextualizarea şi
exersarea unor conţinuturi structurate după criteriul eficienţei.
In concluzie, statutul continuturilor instructiv-educative in curriculumul prescolar se
regaseste in analiza lui D’Hainaut care atragea atentia asupra faptului ca”punctul central al
curriculumurilor trebuie sa fie elevul, nu materia...si ca atunci cand se vorbeste de continutul
curiculumului trebuie sa intelegem ca nu este vorba de enuntari de materiilor de invatat, ci de
scopuri exprimate in termeni de competente, moduri de a actiona sau de a sti in general ale
elevului”.