CEASURI, BIJUTERII, ARTICOLE DE GABLONŢ

1.CEASURI

Ceasurile sunt aparate utile care servesc la indicarea orei şi la măsurarea intervalelor de
timp(ore, minute, secunde).
a. Materiale folosite la obţinerea ceasurilor.
Metalele pure cele mai des întîlnite la fabricarea ceasurilor sunt: aurul, cromul, nichelul.
Datorită în special preţului lor ridicat, ele se întrebuinţează mai mult pentru acoperiri de protecţie sau
în scopuri decorative. Datorită acestui motiv, cît şi pentru îmbunătăţirea proprietăţilor lor şi deci a
calităţii ceasurilor, se folosesc mai mult aliaje metalice: alame, bronzuri, oţeluri etc. Acestea au o
serie de însuşiri superioare metalelor pure, ca de exemplu: rezistenţa la coroziune, rezistenţa chimică,
coeficientul de dilatare limitat, rezistenţa la uzură, frecare, proprietăţi tehnologice superioare etc.
Materiale nemetalice. Majoritatea acestor materiale se întrebuinţează pentru confecţionarea
scheletului de susţinere ,pentru carcasă, pentru sporirea utilităţii ceasurilor, pentru micşorarea masei
lor, pentru reducerea costului lor. Se foloseşte astfel: sticlă incoloră, pentru citirea cadranului şi
protejarea lui; porţelanul, pentru cadrane şi element izolator; lemnul, pentru confecţionarea
carcaselor; rubinele naturale sau artificiale, pentru lagăre, materiale plastice în special
polimetacrilatul de metil(plexiglas), polistirenul pentru carcase, capace: substanţe luminiscente,
pentru anumite marcări pe cadranul ceasurilor.
b. Particularităţile constructive ale ceasurilor. Părţile funcţionale ale ceasurilor, precum şi
aspectul lor diferă foarte mult în funcţie de evoluţia tehnicii şi de modă. Din aceste motive, se
prezintă numai principalele părţi funcţionale ale ceasornicilor mai uzuale; mecanice şi electronice.
La ceasurile mecanice, principalele părţi constructive sunt:
mecanismul motor; regulatorul; mecanismul de transmisie; mecanismul indicator-arătătoare;
eşapamentul; scheletul de susţinere şi carcasa; mecanismele auxiliare.
Principalele elemente constructive ale ceasurilor electronice sunt: scheletul de susţinere şi
carcasa, afişajul cu cristale lichide, afişajul mecanic sau mixt, cuarţul, componente
electronice(circuite integrate, tranzistoare,rezistenţe).
c. Sortimentul de ceasuri. În prezent există o mare diversitate a sortimentului de ceasuri,
fapt pentru care se impune o clasificare riguroasă a lor.
Din punctul de vedere al destinaţiei: ceasuri de mînă(pentru copii, femei, bărbaţi), ceasuri
de masă (deşteptătoare, cu preaviz, de voiaj), ceasuri tip mobilă, ceasuri de artă, ceasuri de
perete(pendul, tablou, pentru bucătărie).
După modul de armare:
 cu mecanism de întors la 24 de ore: ceasuri de mînă , de masă;
cu mecanism de întors la 7, 18, 14 zile (ceasuri de perete);
electric, cu baterie.
În funcţie de comportarea ceasurilor faţă de mediul înconjurător, distingem: obişnuite,
antiacvatice, antimagnetice.
După caracteristicile cadranului: fără secundar, cu secundar central, cu secundar excentric,
cu afişarea orei pe ecran, cu afişarea datei calendaristice, cu calculator inclus în carcasă, cu cadran
ilustrat, cu semnal sonor, cu programare pentru sonorizare la ore fixe, cu cronometru.
Forma carcasei şi grosimea ceasurilor diferă existînd ceasuri cu formă rotundă, ovală,
dreptungiulară, hexagonală, patrată, plată, extraplată.
În ţara noastră se produc ceasuri la Arad (marca „Aradora”) şi la Bucureşti (marca „Orex”).
Se comercializează şi ceasuri din import, din fosta U.R.S.S., Germania, Elveţia, China.
d. Criterii de apreciere a calităţii ceasurilor. La aprecierea calităţii ceasurilor se au în
vedere următoarele caracteristici de calitate: precizia de măsurare a timpului, abaterea de secunde +
în 24 de ore, designul ceasului, uşurinţa citirii cadranului, calitatea pieselor constructive, rezistenţa la
uzură a materialelor utilizate pentru confecţionarea ceasurilor, uşurinţa de manevrare a butoanelor,
zgomotul mecanismului ceasului în stare de funcţionare, numărul de rubine folosit la ceas,
durabilitatea ceasului (înscrisă în certificatul de calitate) corelată cu termenul de garanţie al
produsului.
Pe lîngă aceste caracteristici generale, în funcţie de tipul de ceas se mai au în vedere şi alţi
factori la aprecierea calităţii. Astfel: rezistenţa la apă, la şoc mecanic, la cîmpul magnetic, la agnţii
atmosferici, semnalizarea sonoră sau optică la ore fixe, funcţionarea calculatorului electronic etc.
Ambalarea ceasurilor se realizează în cutii individuale, protejate contra şocurilor cu material
textil sau material plastic.
Marcarea se face pe capac şi pe cadran, indicându-se marca ceasului, caracteristicile
specifuce (antimagnetic, antiacvatic), numărul de serii al ceasului, dispozitivele de acţionare (prin
săgeţi sau alte semne), numărul de rubine.
Depozitele în care se păstrează ceasurile trebuie să fie curate, uscate, ferite de substanţe
chimice corosive.
Termenul de garanţie pentru ceasurile de mînă este de 1 an, iar pentru ceasurile de masă şi de
perete, 6 luni.
 2. BIJUTERII

Bijuteriile sunt obiecte de podoabă valoroase, fabricate prin prelucrarea metalelor şi aliajelor
preţioase, cu sau fără montură de pietre preţioase şi semipreţioase. Ele se obţin prin turnare, laminare,
stanţare, sau prin lucrare în feligran. Datorită măiestriei cu care sunt executate, ele pot fi considerate
obiecte de artă.
a. Metale folosite la obţinerea bijuteriilor.
Aurul – metal preţios de culoare galbenă, strălucitor, cel mai maleabil şi mai ductil dintre toate
metalele. Nu se oxidează în contact cu aerul şi cu apa. Are o mare rezistenţă chimică, fiind atacat
numai de unii halogeni (Cl, F), şi de un amestec format din trei părţi acid clorhidric concentrat şi o
parte acid azotic concentrat. Datorită durităţii scăzute a acestui metal, el se foloseşte în general sub
formă de aliaje, alături de cupru (aliaj de culoare galben-roşietic), de cadmiu (culoare galben-verzui),
de argint (culoare galben deschis).
Proporţia de aur în 1000g aliaj de aur se exprimă prin titlul acestuia. Aurul prelucrat are titlul
958, 766, 583, 500, 3750/00 cifrele reprezentînd cantitatea de aur din aliajul respectiv exprimat în
grame. Cantitatea de aur pur dintr-un aliaj se exprimă în carate, considerîndu-se că aurul pur are 24
de carate.
Corelarea între titlu şi carate se face prin folosirea următoarelor formule:

Titlu 0/00 = 1000*nr. carate / 24

Număr de carate = Titlu 0/00*24/1000

La obţinerea bijuteriilor se foloseşte aur de 23 la 9 carate, în ţara noastră se utilizează aur de

14 carate cu titlul de 5830/00 . Identificarea aurului în bijuterii se realizează cu oxiclorură de cupru care
nu reacţionează cu aurul, dar cu imitaţiile de aur dă culoarea neagră.
Argintul – metal preţios, alb, lucios, foarte maleabil şi ductil. Nu se oxidează in aer, dar este
atacat de hidrogenul sulfurat din atmosferă (care-l înegreşte la suprafaţă prin formarea sulfurii de
argint). pentru a i se îmbunătăţi tenacitatea, argintul se foloseşte la, bijuterii aliat cu cuprul,
obţinându-se (în special datorită ductibilităţii argintului), bijuterii foarte fine, în filigran.
Cantitatea de argint din 1000 grame de aliaj reprezintă titlul acestuia. Pentru bijuterii se
prelucrează aliaje cu titlul de 916 0/00, 800 0/00 şi 750 0/00. Idintificarea argintului în bijuterii se face cu
un amestec de bicromat de potasiu şi acid azotic, obţinăndu-se culoarea roşie la bijuteriile din argintşi
culoarea verde la imitaţii.
 Platina – metal preţios alb cenuşiu, foarte ductil, dens, tenace. Este inoxidabilă, foarte
rezistenta la acţiunea acizilor (este atacată numai de un amestec format din trei părţi acid clorhidric
şi o parte acid azotic). Datorită durităţii şi ductibilităţii sale, se foloseşte în special pentru montarea
pietrelor preţioase la bijuterii.
Platina se utilizează sub formă de aliaj cu argintul, cu titlul de 953o/00.
b. Pietre preţioase şi semipreţioase.
Pietrele preţioase sunt minerale cristalizate, caracterizate prin ■transparenţă, culorii vii,
duritate, luciu puternic, indice de refracţie
refracţie mare. Datorită structurii cristaline, permit irizaţii foarte
fru-mose.
Cele mai utilizate pietre preţioase sunt:
diamantul este o' varietate cristalină de carbon pur, incolor sau uşor colorat (cenuşiu,
brun-gălbui, roşu, verde, albastru, negru). Are' un luciu puternic, cea mai mare duritate, dintre toate
mineralele
mineralele (10 pe scara lui Mohs), mare putere de refracţie a luminii, mare stabilitate la agenţii
chimici, este casant.
La aprecierea calităţii diamantelor se an în vedere: culoarea, puritatea,
puritatea, transparenţa,
prelucrarea, masa. Modul de prelucrare, de tăiere a diametrului, se face în special în sistemele rozetă
sau briliant
briliant (în formă de bipiramidă trunchiată inegal, cu numeroase faţete
faţete pentru accentuarea
reflexului luminii). Masa diamantului se exprimă în carate, un carat fiind egal cu 205 mg., Diamantul
cu peste 10 carate se numeşte solitar;
corindonul este un oxid de aluminiu cristalizat, transparent •sau semitransparent,
incolor sau colorat, fiind cel mai dur mineral după diamant (duritatea 9 pe scara lui Mohs). Dintre
varietăţile sale colorate şi transparenţe, cele mai cunoscute sunt: rubinul (roşu), safirul (albastru),
corindonul stelar care prezintă fenomenul de aste-rism (scânteiază la lumină);
smaraldul este silicat de aluminiu transparent, incolor sau colorat în verde, cu
duritatea 7,5—8 pe scara lui Mohs. Spre deosebire de diamant sau corindon, se montează numai în
aur.
topazul este florosilicat de aluminiu transparent, incolor, sau colorat, cristalizat în
sistemul rombic. Cel mai apreciat este topa-•zul galben.
Pietrele semipreţioase sunt tot minerale cristalizate, asemănătoare
asemănătoare pietrelor preţioase, dar mai
răspândite în natură şi cu proprietăţi
proprietăţi fizico-chimice reduse. Cele mai folosite la obţinerea bijuteriilor
bijuteriilor
sunt:
granatul — silicat de aluminiu impurificat cu fier, magneziu, mangan, crom.
Cristalizează cubic, este sticlos, frecvent colorat în roşu brun, galben, verde sau negru. Cele mai
importante varietăţi de granat sunt: almandinul (roşu-albastru), granatul de Boemia (ro-•şu-brun),
granatul rubin (roşu aprins);
 peruzeaua (turcoza) este o varietate de fosfat de aluminiu, opacă, cu nuanţe de la
albastru deschis la albastru-verzui;
cuartul un dioxid de siliciu, cristalizat în sistemul rombo-edric, transparent, incolor
(cristalul de stâncă) ,alb sau divers colorat:
colorat: violet (ametist), galben (citrin), negrii (morian), roşu-brun
(aven-turin). Prin impurificare cu alţi oxizi metalici se obţin combinaţii de 2—3 culori,
cunoscute sub alte denumiri, ca, de exemplu: agat, onix;
jad este silicat de sodiu şi aluminiu, compact, sticlos, verzui sau alb ici os.
jais este o varietate de antracit, foarte dură, de un negru strălucitor. Se
întrebuinţează în special la confecţionarea de coliere.
c. Alte materiale folosite la fabricarea bijuteriilor:
perlele sunt formate din secreţii de carbonat de calciu depuse în jurul unor corpuri
străine, în interiorul anumitor moluşte. Perlele
Perlele au un aspect sidefos, irizant, sunt albe sau colorate
(negre, violete,
violete, roşii, galbene, verzi, albastre). Au o bună rezistenţă mecanică, dar sunt nerezistente
la agenţii chimici, fiind uşor atacate de acizi, îşi pierd strălucirea sub acţiunea transpiraţiei, a
săpunului a apei sărate.
Aprecierea calităţii perlelor se face avându-se în vedere mărimea
mărimea şi forma lor. Perlele sferice
mari se numesc parangon, cele mici perlete, iar când au forme neregulate se numesc baroc;
chihlimbarul este o răşină fosilă galbenă, brună, roşcată, uneori
uneori verzuie, transparent,
translucid sau opac; are o masă mică, este uşor solubil în solvenţi organici, casant. Cel mai apreciat
este chihlimbarul
chihlimbarul transparent, de culoare galben deschis;
mărgeanul (coralul). Se foloseşte scheletul calcaros al coralului
coralului roşu, prelucrat special.
Prezintă mai multe varietăţi: roz, de Siria, roşu de Neapole etc;
pietrele preţioase şi semipreţioase sintetice înlocuiesc pietrele naturale, producându-se
în acest scop imitaţii de safir, rubin, topaz, ametist, jad.
d. Sortimentul comercial de bijuterii
Se comercializează:
bijuterii de aur şi argint; verighete, inele, medalioane, bu-toni, lănţişoare, ace de
cravata, broşe, brăţări, cercei;
bijuterii din argint filigranat sau obişnuit: broşe, casete, bomboniere,
bomboniere, cercei,
medalioane, lănţişoare, pandantive;
bijuterii din pietre semipreţioase: coliere, brăţări, clipsuri, buteni, broşe.
in afară de bijuterii propriu zise se comercializează separat pietre semipreţioase de diferite
forme şi mărimi cu scopul de a fi montate în bijuterii după dorinţa cumpărătorului.Aprecierea
cumpărătorului.Aprecierea calităţii
şi a valorii bijuteriilor se face avându-se în vedere: masa şi titlul metalului preţios din bijuterie, piatra
folosită,
folosită, mărimea şi modul ei de prelucrare, tipul de montură.
 Bijuteriile din aur, argint şi platină se marchează cu desene specifice,
specifice, alături de care se trece o
cifră romană caracteristică titlului (la aur) şi titlul %0 (la cele din argint şi platină).
Ambalarea se face în cutii individuale căptuşite cu material textil.
Dată fiind valoarea lor, bijuteriile se păstrează în seifuri, în încăperi ferite de emanaţii ale
gazelor şi substanţelor chimice. în timpul zilei, expunerea se face in vitrine bine asigurate.
 3. ARTJCOLE DIN GABLONT
Sub denumirea de articole din gablonţ se comercializează toate articolele de podonbă obţinute
din alte materiale decât metale şi aliaje preţioase, pietre preţioase şi semipreţioase.
Materialele folosite la obţinerea articolelor de gablonţ sunt:
metale: aluminiu în special eloxat (tratat prin aplicarea unui strat de oxid pe suprafaţa
pieselor, în vederea asigurării protecţiei contra coroziunii), cupru şi aliaje din cupru, alpaca (aliaj de
ni-ehel-cupru-zinc), oţel (cromat, nichelat, argintat, emailat);
materiale plastice: polietilena, polipropilena, polistirenul, ami-noplastele, plexiglasul;
sticla în special pentru mărgele şi strasuri (imitaţii de pietre preţioase);
sideful obţinut din cochiliile moluştelor. Este dur, alb, lucios, cu irizaţii;
fildeşul (ivorul);
materiale textile: fire si ţesături;
piele şi înlocuitori de piele;
pene şi fulgi vopsiţi în diferite culori.

SORTIMENTUL ARTICOLELOR DIN GABLONŢ

Articolele de gablonţ se comercializează într-un sortiment foarte variat, producţia acestora
fiind influenţată mult de fantezia producătorilor,
producătorilor, precum şi de modă.
Gruparea lor se face în funcţie de materia primă folosita în următoarele
următoarele tipuri:
tip A — executate din tablă, cu sau fără încrustaţii de pietre;
tip B — confecţionate din sârme, cu sau fără încrustaţii de pietre;
tip C — obţinute din materiale plastice şi din os;
tip D — realizate din materiale combinate.
Articolele de gablonţ se obţin in foarte multe forme şi modele, utilizarea lor fiind foarte
variată ca, de exemplu: pentru prinderea
prinderea pârului, a pălăriilor, cravatelor; la articolele vestimentare, la
garnituri; la împodobirea capului, gâtului, degetelor, taliei; pentru
pentru diferite ocazii. Cele mai uzuale
articole de gablonţ sunt: agrafe, broşe, bile, brăţări, cercei, clipsuri, coliere, diademe, inele, mărgele,
pandantive, garnituri (colier, inel, cercei, brăţară).
Aprecierea calităţii articolelor de gablonţ se face organoleptic, observându-se integritatea lor,
finisarea, funcţionarea sistemelor de prindere sau de închidere, formatul, modelul, materialul folosit.
Marcarea articolelor de gablonţ se face numai prin etichetare, indicându-se denumirea
produsului, întreprinderea producătoare, preţul, codul, data fabricaţiei.
Prezentarea se face individual pe suport de carton simplu sau îmbrăcat cu material tuxtil, în
plicuri de celofan, în cutii închise sau cu vizor. Dacă articolele de gabîonţ sunt aţirife sau argintate, pe
ambalaj se trece menţiunea ,,aurit" sau ,,argintat".
Depozitarea se face în încăperi uscate, fără umezeală.