Sunteți pe pagina 1din 23

CURS 6: LEZIUNILE TRAUMATICE ALE DINŢILOR FĂRĂ

INTERESAREA CAMEREI PULPARE

DEFINIŢIE:

Leziunile traumatice ale dinţilor reprezintă una din cauzele care


produc modificări ale morfologiei coronare prin pierderea de substanţă dură
dentară.

ETIOLOGIE:

 Traumatică (accidente de muncă, accidente de joacă, interpunerea


unor obiecte dure între dinţi antagonişti, bruxismul, stress, accidente
casnice, agresiuni, iatrogenie prin alunecarea instrumentelor în timpul
tratamentelor)
 Necarioasă

CLASIFICARE GENERALĂ: după mai mulţi factori:

 Etiologic
 Clinic
 Morfologic
 Posibilităţi terapeutice

CLASIFICAREA LEZIUNILOR TRAUMATICE CORONARE:

CLASA I ELLIS: fractura de smalţ

CLASA II ELLIS: fractura ce interesează smalţul şi dentina

CLASA III ELLIS: fractura ce interesează smalţul, dentina şi camera


pulpară( fractura penetrantă)

1
CASA I ELLIS – fractura în smalţ

CLASA II ELLIS – fractura în smalţ şi dentină

2
CLASA III ELLIS – fractura penetrantă

FRACTURI PENETRANTE ŞI LEZIUNI ALE PĂRŢILOR MOI

FISURA CORONARĂ

Este o leziune caracterizată prin întreruperea continuităţii smalţului,


dar fără pierdere de substanţă amelară. Se întâlneşte frecvent, este greu
de diagnosticat şi tratat.

ASPECT CLINIC:

Se prezintă sub forma unor linii în smalţ, care pot ajunge la


joncţiunea amelo-dentinară, sau se pot extinde spre pulpa dentară.

3
SIMPTOMATOLOGIE:

- Uşoară sensibilitate la rece sau dulce, uneori durere la masticaţie şi


presiune
- Sensibilitate accentuată dacă fisura este profundă, în timp, poate fi
ireversibilă, alteori durerile dispar şi pot apărea mortificări pulpare.

DIAGNOSTIC: Chiar unui examen clinic minuţios poate să-i scape o


leziune fisurală a smalţului

 Transiluminarea cu fibre optice


 Substanţe colorante (albastru de metilen)

DIAGNOSTIC DE CERTITUDINE:

 Pacientul este pus să muşte cu dintele suspectat pe un disc de


cauciuc, băţ de lemn sau rulou de bumbac foarte dens; dacă apare o
durere acută după îndepărtarea obiectului interpus, dintele afectat
este identificat cu certitudine

4
TRATAMENTUL FISURILOR:

Tratamentul fisurilor de smalţ lipsite de complicaţii constă în:

 Expectativă
 Monitorizare clinic şi radiologică
 Aplicaţii topice de preparate fluorurate
 Utilizarea pastelor de dinţi desensibilizante

Tratamentul trebuie să împiedice acţiunea factorilor externi (fizici, chimici şi


biologici). Din aceste considerente putem recurge la:

 Glass-ionomeri sau compomeri


 Faţetări directe sau indirect
 Tratament endodontic dacă apar complicaţii pulpare

FRACTURA SIMPLĂ DE SMALŢ

DEFINIŢIE:

Reprezintă acea leziune traumatică în care pierderea de substanţă


dură este limitată numai în smalţ, până la joncţiunea smalţ-dentină.

5
ASPECT CLINIC:

 Afectarea unghiului/unghiurilor incizale(mezial, distal)


 Afectarea muchiei incizale
 Mai rar treimea mijlocie
 Frecvent sunt afectaţi frontalii maxilari, mai rar cei mandibulari şi
foarte rar lateralii

6
TRATAMENT:

Tratamentul acestor leziuni depinde de gradul interesării ţesuturilor


dentare, dar şi de direcţia liniei de fractură. Se pot obţine rezultate foarte
bune în felul următor:

1. Netezirea marginilor de smalţ cu ajutorul unor freze diamantate sau


discuri abrasive până la obţinerea unui contur neted şi uniform
2. Se continuă finisarea marginii incizale cu gume de lustruit rotative,
până când suprafaţa smalţului devine lucioasă.

Dacă fractura în smalţ afectează o cantitate mai mare de ţesut


dentar,unghiul incizal, integritatea dintelui se poate reface folosind
sistemele adezive:

PROTOCOL OPERATOR:

1. Verificarea vitalităţii dintelui şi a lipsei semnelor inflamatorii


2. Realizarea izolării câmpului operator, de preferat cu digă
3. Alegerea nuanţei de compozit potrivită
4. Teşirea marginilor de smalţ pe o distanţă de aproximativ 2mm şi o
adâncime de 0.3mm atât pe faţa vestibulară cât şi pe cea palatinală,
fără a se ajunge la stopurile ocluzale palatinale;
5. Marginea gingivală a fracturii va fi preparată pe o adâncime de
0,5mm, pentru a îmbunătăţii retenţia;
6. Finisarea cavităţii şi a marginilor teşite cu discuri abrasive şi lustruirea
cu pastă pentru microabraziune( pastă de piatră ponce şi clorhexidină
2%);
7. Gravarea acidă a marginilor de smalţ cu acid fosforic 37% timp de 15
secunde, spălare 15 secunde, uscare 5 secunde, fără deshidratarea
suprafeţei de smalţ;
8. Aplicarea adezivului timp de 10 secunde prin mişcări continue,
uscarea 10 secunde şi polimerizarea 20 secunde;
9. Aplicarea straturilor de compozit şi fotopolimerizarea lor timp de 40
secunde;

7
10. Finisarea este foarte importantă, realizându-se cu freze
speciale diamantate şi extradure, cu discuri de finisare, benzi
abrasive, gume de lustruit, perii, cupe şi pastă de lustruit.

8
FRACTURA CORONARĂ NEPENETRANTĂ

DEFINIŢIE: fractura smalţului şi a dentinei fără interesarea camerei pulpare

ASPECTUL CLINIC: variază în funcţie de :

 traseul liniei de fractură,


 gradul de pierdere al substanţei dentare
 asocierea părţilor moi din vecinătate

SIMPTOMATOLOGIE:

În funcţie de gradul de expunere al dentine această fractură prezintă


diferite grade de intensitate ale simptomatologiei subiective, mai ales la
stimuli:

 Chimici
 Termici
 Presiune

În acelaşi timp pacientul prezintă disfuncţie fizionomică şi uneori fonetică

CLASIFICARE:

După direcţie:

 Orizontale
 Verticale
 Oblice
 Cu direcţii multiple
9
După localizare:

 Pe dinţii anteriori
 Pe dinţii posteriori

După gradul de interesare:

 Complete
 Incomplete

După profunzime:

 Mezio-distale
 Vestibulo-orale

10
TRATAMENTUL FRACTURILOR NEPENETRANTE

În cazul acestor fracturi trebuie să ţinem seama de mai multe aspecte:

 Dentina expusă în cavitatea orală care necesită protecţie specială;


 Imposibilitatea realizării unei cavităţi retentive, ceea ce presupune
utilizarea, uneori pe lângă tehnica adezivă, a unor metode speciale
de retenţionare a compozitului: aplicarea de ştifturi parapulpare sau
crearea unor şanţuri de retenţie paralele cu suprafaţa de secţiune.

Alegerea unuia dintre aceste sisteme se face ţinând cont de:

 Tipul de ocluzie, solicitarea restaurărilor fiind mult mai mare în cazul


ocluziei “cap la cap”, de aceea în cazul acestui tip de ocluzie vom
folosi ştifturile parapulpare pentru o retenţie şi o rezistenţă optimă.
 Gradul de distrucţie coronară: când acesta depăşeşte 1/3 din volumul
coroanei este indicată combinarea sistemului adeziv cu ştifturile
parapulpare.
 Volumul şi dimensiunile camerei pulpare: la tineri, în special la copii,
unde dimensiunile camerei pulpare sunt foarte mari, iar volumul
dentinar este redus, vom prefera sistemul cu agenţi demineralizanţi,
pentru a evita deschiderea acccidentală a camerei pulpare.

11
TEHNICA ADEZIVĂ 1

12
13
14
TEHNICĂ ADEZIVĂ DE REFACERE 2

15
16
17
18
19
20
21
22
23