CONTROLUL SANITAR VETERINAR AL PRODUSELOR APICOLE

Mierea de albine este un aliment natural produs de albine, la obţinerea căreia acestea folosesc
“ materia primă “ furnizată direct de plante şi, într-o măsură mai mică, de animale.
Ca materie primă vegetală folosesc în cea mai mare parte nectarul floral sau extrafloral.
Ca materie primă animală folosesc excrementele unor insecte ( afide, psilide, lecaniide ), produsul
rezultat purtând numele de miere de mană.
Ambele surse au un conţinut însemnat în hidraţi de carbon ( zaharuri ) pe care albinele îl
prelucrează, îl îmbogăţesc cu substanţe proprii şi îl transformă în produşi specifici pe care îi
depozitează în faguri sub formă de miere.
După origine, mierea se clasează în miere de flori şi miere de mană. Mierea de flori poate fi
monofloră, adică de la o singură specie florală si polifloră, adica de la mai multe specii florale. Ca
miere monofloră, menţionăm : mierea de salcâm, de tei, de rapiţă, de floarea-soarelui etc.
Mierea conţine apă, substanţe zaharoase şi substanţe nezaharoase, apoi enzime, vitamine sau
provitamine, săruri minerale, acizi organici şi substanţe proteice.
În mod obişnuit, apa este cuprinsă în miere între 17-18%. O cantitate de apă ce depăşeşte 20%
favorizează degradarea mierii. Mierea are însuşiri higroscopice şi, de aceea, nu trebuie ţinută în spaţii
umede.
Dintre substanţele zaharoase, glucoza şi fructoza sunt cele mai importante. Ele se găsesc în proporţie
de 70-80% în mierea de nectar şi 60-70% în cea de mană. Glucoza este solubilă în apă şi cristalizează
destul de uşor. Fructoza este mai dulce decât glucoza, uşor solubilă în apă şi cristalizează foarte greu şi
incomplet.Glucoza şi fructoza din miere alcătuiesc ceea ce se numeşte “ zahărul invertit “. Ele se
obţin din nectar, unde se găsesc sub formă liberă, sau din zaharoză sub influenţa enzimelor.
Mierea falsificată cu zaharoză sau cu zahăr invertit artificial conţine cantităţi mari de zaharoză,
deoarece transformarea ei este incompletă.
Controlul sanitar veterinar al mierii
Acesta are în vedere următoarele obiective :
- aprecierea calităţii şi purităţii mierei de albine;
- aprecierea stărilor de degradare sau alterare ;
- depistarea falsificărilor.
În acest scop se execută un examen de laborator organoleptic, microscopic şi fizico-chimic şi, de la
caz la caz, microbiologic.
Examenul organoleptic. Se referă la următoarele criterii de apreciere : culoarea, consistenţa, aroma
şi gustul, precum şi gradul de impurificare.
Examenul fizico-chimic. Va avea îm vedere următoarele:
- stabilirea valorilor componentelor sau constantelor fizico-chimice;
- determinarea unor produşi rezultaţi din degradarea componentelor normale ( hidroximetil-
furfurolul, aciditatea, alcoolul );
- depistarea falsificărilor: substanţe folosite pentru mascarea unor defecte ( neutralizante ),
produşi utilizaţi pentru prevenirea sau limitarea fermentării ( conservanţi );
- determinarea agenţilor de falsificare propiu-zisă: pentru corectarea gustului ( zahăr invertit
artificial, glucoză industrială, melasă ), pentru corectarea consistenţei ( amidon, gelatină etc. ),
pentru corectarea culorii ( culori de anilină, caramel etc. ).
O influenţă hotărâtoare asupra menţinerii calităţii mierii o au condiţiile în care este pastrată.
Temperatura cea mai adecvată pentru păstarea mierii este de 5-10 0 C, într-o încăpere uscată şi aerisită.
Încălzirea mierii până la 370 C duce la pierderea substanţelor volatile antimicrobiene. La 50 0 C se
distruge invertaza, iar până la 500 C se distruge şi amilaza. Supusă luminii solare, mierea îşi reduce şi
însuşirile terapeutice. De aceea, cele mai adecvate pentru pastrarea mierii sunt vasele de sticlă închisă
la culoare şi cele din material plastic.